Datasets:

Andrei481

/

raw-text-corpus-ro-8k

like 0

3899 Wichterle este un asteroid din centura principală, descoperit pe 17 septembrie 1982 de Marie Mahrová.

Hohentwiel era o cetate așezată pe muntele cu același nume în vecinătatea orașului Singen din Baden-Württemberg, Germania

Kolonia este capitala statului Pohnpei din Statele Federate ale Microneziei. Orașul se află pe coasta de nord a insulei Pohnpei având o populație estimată de 10.000 locuitori.

5N87 a fost un complex radar (după clasificarea NATO ”Back Net”) realizat în fosta URSS la mijlocul anilor 1970. Complexul a fost în înzestrarea țărilor fostului Tratat de la Varșovia, inclusiv în Armata României din anul 1978. În prezent nu se exploatează în Armata României. Destinație. Complexul radar 5N87 este destinat pentru controlul spațiului aerian într-o gamă largă de distanță și unghiuri de înălțare, descoperirea și măsurarea coordonatelor unei largi clase de mijloace aeriene de zbor în condițiile unei contraacțiuni radioelectronice intense.

Arondismentul Brioude este un arondisment din departamentul Haute-Loire, regiunea Auvergne, Franța.

Corvin Film a fost o companie maghiară de producție de film care a funcționat în timpul epocii filmului mut. Ea a fost fondată în 1916 de Jenő Janovics, în orașul Cluj, și și-a mutat sediul mai târziu în capitala Ungariei, Budapesta. Numele companiei provenea de la numele regelui Ungariei din secolul al XV-lea, Matia Corvin. Programul cinematografic al companiei Corvin s-a concentrat în mare parte pe adaptarea operelor literare clasice și populare. A fost încheiat un acord de distribuție cu Projectograph, principala companie maghiară de distribuție a filmelor. Un rol important în cadrul companiei l-a avut tânărul regizor de film Alexander Korda, care s-au alăturat studiourilor Corvin în 1916. El a regizat filmul "Fehér éjszakák", unul dintre primele filme maghiare care au fost distribuite în afara țării. În anul următor el a achiziționat dreptul de proprietate ale numelui companiei și s-a despărțit de Janovics. Korda a coordonat o mare parte a producțiilor cinematografice majore ale companiei până în anul 1919, când a părăsit Ungaria în timpul Terorii Albe care a însoțit prăbușirea Republicii Sovietice Ungaria. Compania și-a continuat activitatea până în 1925 când a dat faliment în timpul crizei generale ce a afectat industria de film din Ungaria. Studioul din Budapesta al companiei Corvin a fost preluat mai târziu de guvernul Ungariei. Alături de studioul de film Hunnia el a devenit elementul central al industriei de film din Ungaria. Soția lui Korda, actrița María Corda, a jucat în mai multe producții ale companiei Corvin. În cadrul companiei a mai lucrat, de asemenea, regizorul Michael Curtiz. Filme produse. Filme de la Corvin Film

Lucas do Rio Verde este un oraș în Mato Grosso (MT), Brazilia.

Mobile este un cântec al interpretei de origine canadiană Avril Lavigne. Fiind inclusă pe albumul "Let Go", compoziția urma să fie lansată pe disc single în mai 2003, însă campania sa adiacentă de promovare a fost anulată. Informații generale. "Mobile" este cel de-al cincilea și ultimul single extras de pe albumul de debut al lui Avril Lavigne, "Let Go". El a fost lansat în Australia și Noua Zeelandă pentru a înlocui lipsa precedentului single, "Losing Grip". Pentru această melodie, Lavigne nu a filmat niciun videoclip, preferând să o lanseze numai ca și un single pentru radio. În ciuda slabelor difuzări obținute în cele două țări, piesa a devenit un hit, după folosirea sa în cadrul filmelor "Gigli" (2003) și "Wimbledon" (2004). Acum câțiva ani melodia a fost folosită într-o reclamă a Ligii Naționale de Hockey din Franța. "Mobile" este folosit de asemenea și în finalul filmului "The Medallion", făcând legătura între final și distribuția acestuia. Singelul nu a fost lansat în nicio altă parte a globului, în afară de Australia și Noua Zeelandă, locuri în care a obținut un succes moderat.

Mihai Dinvale un actor de film și teatru român. A fost director al Teatrului Mic din București. Biografie. A absolvit Liceul de Muzică din Timișoara și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, unde a avut ca profesori pe Moni Ghelerter, Zoe Anghel Stanca, Gheorghe Angheluță. A lucrat ca actor la Teatrul Mic din București, unde este numit director din septembrie 2014 până în noiembrie 2015. A apărut în numeroase filme și seriale de televiziune ca de exemplu "Legături bolnăvicioase" (2006), "Iubire ca în filme" (2006), "Cu un pas înainte" (2007), "Cealaltă Irina" (2009) sau "Sunt o babă comunistă" (2013). În teatru, a interpretat, printre altele, în "Profesiunea doamnei Warren" de George Bernard Shaw, "Băieții de aur" (The Sunshine Boys) de Neil Simon, "Dacă n-ai mai fi" de Florian Zeller sau în "Furtuna" de Shakespeare. Teatru. Alte apariții:

University of Nebraska este una dintre cele doua universități publice din statul Nebraska, Statele Unite ale Americii. Universitatea are patru sedii separate și o școală technică: Două dintre locațiile sale, cele din Lincon și Omaha, fac parte dintr-un parteneriat care a dat ca rezultat Peter Kiewit Institute. Istorie. University of Nebraska a fost înfiindțată în 1869 în Lincoln, Nebraska. În primii 99 de ani, universitatea s-a aflat într-o singur campus universitar, cel din Lincon. În 1902, Omaha Medical College a fost anexat în cadrul universității. Forma actuală de guvernare provide din 1968, atunci când a adăugat campusurile universitare din Omaha. University of Nebraska at Kearney a devenit cel de-al patrulea campus al University of Nebraska în 1991. Conducere. Decanul universității este avocatul James B. Milliken, care a obținut funcția de la predecesorul său L. Dennis Smith în 2004. Membrii Consiliului de administrație al școlii sunt:

JVC Julianadorp este un club de fotbal din Den Helder, Țările de Jos. A fost fondat la 21 iunie 1921.

Bocșa Mică este un sat în comuna Certeju de Sus din județul Hunedoara, Transilvania, România.

Montgradail este o comună în departamentul Aude din sudul Franței. În 2009 avea o populație de 58 de locuitori.

Râul Rebra este un curs de apă, afluent al râului Someșul Mare. Cursul superior al Rebrei este uneori denumit și Râul Gușeț.

Ellicottville este un sat din comitatul Cattaraugus, New York, Statele Unite ale Americii. Populația era 284 la recensământul din 2020. Satul poartă numele lui Joseph Ellicott, principalul agent funciar al Holland Land Company . Se află în partea de sud-vest a orașului Ellicottville și se află la nord de orașul Salamanca. Actualul primar al Ellicottville este John Burrell.

Witerita este numele dat unui mineral ce conține carbonat de bariu (BaCO3) în onoarea faimosului om de științe William Withering. Face parte din grupa aragonitelor.

Armata de Dobrogea a fost o mare unitate de nivel operativ care s-a constituit la 27 august/7 septembrie 1916, prin gruparea unităților ruse și române care acționau pe secțiunea din Dobrogea a Frontul Român, în toamna anului 1916. Armata a făcut parte inițial din organica "Grupului Armatelor de Sud", iar apoi în subordinea directă a Marelui Cartier General. Armata a fost comandată de generalul Andrei Zaioncikovski. Armata de Dobrogea a participat la acțiunile militare pe frontul român, în perioada 27 august/7 septembrie - 2/14 decembrie 1916, ulterior fiind desființată.

Clubiona saurica este o specie de păianjeni din genul "Clubiona", familia Clubionidae, descrisă de Mikhailov în anul 1992. Este endemică în Kazakhstan. Conform Catalogue of Life specia "Clubiona saurica" nu are subspecii cunoscute.

Constanta gravitațională, notată cu G, este o constantă fizică empirică ce apare în legea atracției universale gravitaționale dintre obiectele cu masă. Ea apare în legea lui Newton a gravitației universale și în teoria relativității generale a lui Einstein. De asemenea, este cunoscută sub numele de constanta gravitațională universală, constanta atracției universale și constanta lui Newton. Constanta atracției universale a fost prima dată măsurată în 1798 de către savantul britanic Henry Cavendish și este numeric egală cu forța cu care se atrag două corpuri punctiforme, fiecare cu masa 1 kg, aflate la distanța r = 1 m unul de celălalt. Expresia constantei atracției universale: formula_3 unde formula_4 și formula_5 reprezintă masele celor două corpuri, iar formula_6 și formula_7 sunt forța de atracție, respectiv distanța dintre cele două corpuri. Valoric, formula_8

Santa Juana este un oraș și comună din provincia Concepción, regiunea Bío Bío, Chile, cu o populație de 13.228 de locuitori (2012) și o suprafață de 731,2 km2.

Critica islamului a existat încă din perioadele de apariție și dezvoltare a Islamului. Critica scrisă timpurie a venit de la creștini, înainte de secolul al IX-lea, majoritatea priveau Islamul ca o erezie creștină radicală. Mai târziu au apărut critici chiar din lumea musulmană, de la scriitorii evrei și de la creștinii ecleziastici. Obiectul criticii includ moralitatea vieții lui Mahomed, profetul islamului, atât în ceea ce privește ​​viața sa publică cât și cea personală. Probleme cu privire la autenticitatea și moralitatea Coranului, cartea sfântă islamică, sunt, de asemenea, discutate de către critici. Alte critici se concentrează pe problema drepturilor omului în națiunile moderne islamice și despre tratamentul femeilor în legea islamică și în practică. Istorie. Critici evreiești. În timpul lui Mohamed și mai târziu, în Evul Mediu, scriitori evrei îl denumeau în mod obișnuit pe Mohamed: "ha-meshuggah" ("nebunul" sau "posedat"). Nu există opinii clare evreiești în ceea ce-l privește pe Mohamed, deoarece există foarte puține texte disponibile în prezent în iudaism care să se refere direct la Mohamed. Iudaismul nu găsește în scripturile canonice evreiești vreo trimitere la Mohamed, în contrast cu credințele islamului că acestea conțin profețiile lui Mohamed. Cele mai multe curente ale iudaismului tradițional iau o poziție fermă împotriva auto-proclamării lui Mohamed cum că ar fi primit revelații divine de la Dumnezeu, etichetându-l drept un profet fals. Unul dintre cele mai importante principii evreiești este credința că Moise a fost superior tuturor profețiilor anteriori și posteriori și că Tora care i-a fost dată lui Moise pe Muntele Sinai rămâne neschimbată datorită legilor iudaice stricte privind scribii. Islamul timpuriu. Primele critici creștine asupra islamului care au supraviețuit aparțin creștinilor care au trăit în teritoriile stăpânite de Califat. Unul dintre aceștia era Ioan din Damasc care era familiar cu islamul și cu limba arabă. În cărțile sale a acuzat pe călugărul Bahira că l-a influențat pe Mohamed pentru a crea o nouă crediință eretică. Ioan Damaschin afirmă că Mahomed "după ce a conversat cu un călugăr arian, a conceput propria erezie".

„True Romance” este debutul album de studio a artistei britanice Charli XCX, lansat pe data de 12 aprilie 2013, de casele de discuri Asylum Records și Atlantic Records. Programată inițial pentru lansare în aprilie 2012, lansarea albumului a fost amânată pentru un an întreg și a fost în devenire de la începutul anului 2010, când sa întâlnit cu Charli producatorul Ariel Rechtshaid în Los Angeles.

Peixoto de Azevedo este un oraș în Mato Grosso (MT), Brazilia.

Banpotoc este un sat în comuna Hărău din județul Hunedoara, Transilvania, România. Satul este așezat în partea de est a comunei Harau, jud. Hunedoara, pe malul Mureșului, la poalele Munților Metaliferi. Se află pe o zonă joasă de luncă și una de dealuri. Cel mai ridicat vârf are 638 m, numit "Vârful Cornetului". Zona de dealuri reprezintă 70% din suprafața satului. Sursa:"Toponimia Românească"-Iorgu Iordan Satul este înfrățit cu Vineuil, Loir et Cher, France, din 1990. Obiective turistice. I Giardini di Zoe – Villa Vinci este o grădină privată, amenajată în stilul italian. I Giardini di Zoe, Toscana de lângă Deva, 7 iunie 2020, Anca Șerban, 1001 călătorii

Guido Podestà este un om politic italian, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Italiei.

Jeunesse Sportive Madinet de Béjaïa, denumit în mod obișnuit JSM Béjaïa sau simplu JSMB, este un club de fotbal algerian și reprezintă orașul Béjaïa în competițiile algeriene, situată în nordul Algeriei.

Villers-le-Sec este o comună în departamentul Aisne din nordul Franței. În 2007 avea o populație de 270 de locuitori.

Raihorod este o comună în raionul Kameanka, regiunea Cerkasî, Ucraina, formată din satele Iarove și Raihorod (reședința). Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Raihorod era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Arhiducele Karl Ludwig Joseph Maria al Austriei (30 iulie 1833 – 19 mai 1896) a fost fratele mai mic al împăratului Franz Joseph I al Austriei (1830-1916) și tatăl Arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei (1863-1914), a cărui asasinare a dus la izbucnirea Primului Război Mondial. Biografie. S-a născut la Palatul Schönbrunn din Viena. A fost al treilea fiu al Arhiducelui Franz Karl al Austriei (1802–1878) și a soției lui, Sofia a Bavariei (1805–1872). Frații lui mai mari au fost împăratul Franz Joseph al Austriei și împăratul Maximilian al Mexicului (1832–1867). După decesul nepotului său, Prințul Rudolf al Austriei (1858–1889), a devenit moștenitor al imperiului austro-ungar. S-a căsătorit de trei ori. Prima lui soție, cu care s-a căsătorit la 4 noiembrie 1856 la Dresda, a fost verișoara lui primară Margareta de Saxonia (1840–1858), fiica regelui Ioan al Saxoniei (1801–1873) și al Amaliei Auguste de Bavaria (1801–1877). Ea a murit la 15 septembrie 1858 și nu au avut copii. A doua soție, cu care s-a căsătorit prin procură la 16 octombrie 1862 la Roma și în persoană la 21 octombrie 1862 la Veneția, a fost Prințesa Maria Annunciata de Bourbon-Două Sicilii (1843–1871), fiica lui Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii (1810–1859) și a Mariei Tereza a Austriei (1816–1867). Au avut patru copii: Maria Annunciata a murit la 4 mai 1871. A treia soție, cu care s-a căsătorit la 23 iulie 1873 la Kleinheubach, a fost Infanta Maria Tereza a Portugaliei (1855–1944), fiica lui Miguel I al Portugaliei (1802–1866) și a Adelaidei de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg (1831–1909). Au avut două fiice: Karl Ludwig a murit de febră tifoidă la Schönbrunn în Viena la 19 mai 1896. Văduva lui, Maria Teresa a murit la 12 februarie 1944. Opera culturală. Carol Ludovic al Austriei a finanțat ridicarea statuii lui Hercules la Băile Herculane.

Cristești este un sat din raionul Nisporeni, Republica Moldova. Administrație și politică. Componența Consiliului local Cristești (9 consilieri), ales la 5 noiembrie 2023, este următoarea:

Lozîno este o comună în raionul Iavoriv, regiunea Liov, Ucraina, formată din satele Dubrovîțea, Lozîno (reședința), Serednii Horb, Stavkî, Turîcea, Vahutka și Velîki Horî. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Lozîno era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.

Fonds-Parisien este o comună din arondismentul Croix-des-Bouquets, departamentul Ouest, Haiti, cu o suprafață de 493,7 km2 și o populație de 18.256 locuitori (2009). Referințe.

Baroneasa Karen von Blixen-Finecke (n. 17 aprilie 1885, Rungsted, Danemarca – d. 7 septembrie 1962, Rungsted), pe numele ei de fată Karen Christence Dinesen, a fost o scriitoare daneză, cunoscută și sub pseudonimul Isak Dinesen. În Germania este mai cunoscută sub pseudonimul Tania Blixen. Povestirile sale, situate în trecut și pătrunse de o aură de supranatural încorporează teme erotice și ale reveriei. Biografie. A urmat "Academia de Arte Frumoase" (Academy of Fine Arts) din Copenhaga. În 1905 a început să publice proză în reviste literare daneze, adoptând pseudonimul Osceola. S-a căsătorit cu vărul său de-al doilea, baronul suedez Bror Blixen-Finecke în 1914 și a plecat apoi cu el în Africa. Aici au cumpărat și condus o plantație de cafea în Kenia și au devenit vânători de vânat mare. După divorțul din 1921 a continuat să conducă plantația timp de 10 ani, până când conducerea greșită și scăderea prețului cafelei au forțat-o să se întoarcă în Danemarca, la moșia sa din Rungstedlund. Opera. Cartea sa autobiografică "Out of Africa" (1937), tradusă în l. română cu titlul "Din inima Africii" (Humanitas Fiction, 2015) revelează o iubire aproape mistică pentru Africa și poporul său.. În anul 1944 a publicat singurul său roman "Răzbunătorii angelici" ("The Angelic Avengers"), sub pseudonimul Pierre Andrézel. Karen Blixen a scris mai întâi în engleză, apoi și-a rescris cărțile în daneză, însă ultimele sale cărți au apărut simultan în ambele limbi. Criticii literari i-au lăudat engleza de o stranie frumusețe. Povestirile ei includ "Șapte povestiri gotice" (1934), publicate de editura Random House, SUA, semnate Isak Dinesen, apoi publicate în 1935 în Danemarca,"Povestiri de iarnă" (1942), traduse la "Humanitas Fiction" în 2014, "Ultimele povestiri" (1957), "Anecdote ale destinului" (1958), "Ehrengard" (postumă, 1963). A apărut postum "Letters from Africa: 1914-1931" (1981), o culegere de scrisori trimise familiei sale, în cursul sejurului în Africa. De asemenea, apare postum în SUA, în 1977, "Carnival: Entertainments and" "Posthumous Tales". A fost nominalizată de două ori la Premiul Nobel, însă nu l-a obținut niciodată. Adaptare pentru film. Cartea sa autobiografică "Out of Africa" a fost transpusă în filmul cu același nume, regizat de Sydney Pollack în 1985. Rolurile principale au fost interpretate de Meryl Streep și Robert Redford. Regizorul danez Gabriel Axel a realizat în 1987 filmul Festinul Babettei (în daneză "Babettes Gæstebud"), care a obținut premiul Oscar în 1988 pentru cel mai bun film străin. Posteritate. Pe proprietatea Rungstedlund, în Danemarca, a fost organizat "Muzeul Rungstedlund". La Nairobi (Kenia) a fost înființat "Muzeul Karen Blixen".

Beaux Arts Magazine este o revistă franceză de artă fondată în 1983 și dedicată artelor vizuale în toate formele și perioadele lor. Este o revistă care apare lunar. Istoric. Fondată și condusă de Thierry Taittinger, "Beaux Arts Magazine" a devenit una dintre cele mai bine vândute reviste europene din domeniul său cu aproape 50.000 de exemplare pe număr în 2005. În 1994, "Beaux Arts Magazine" a fost completată de editura Beaux Arts care publică în fiecare an lucrări despre creație și știri artistice: caiete de expoziție dedicate expozițiilor temporare, numere speciale dedicate colecțiilor permanente, cataloage, albume, antologii și cărți despre artă. În mai 2016, "Beaux Arts Magazine" a fost achiziționată de Frédéric Jousset, cofondator și președinte al Webhelp. El însuși este patron, colecționar și iubitor de artă. În octombrie 2017, "Beaux Arts Magazine" a publicat numărul 400. Redacția este condusă de Fabrice Bousteau.

Duguetia echinophora este o specie de plante angiosperme din genul "Duguetia", familia Annonaceae, descrisă de Robert Elias Fries. Conform Catalogue of Life specia "Duguetia echinophora" nu are subspecii cunoscute.

Enthrone Darkness Triumphant este cel de-al treilea album de studio al formației Dimmu Borgir. Este ultimul album cu Stian Aarstad. Este primul album lansat prin casa de discuri Nuclear Blast și primul album cântat în engleză. Albumul a fost foarte bine primit de criticii muzicali, aceștia subliniind faptul că formația a reușit să îmbine într-un mod armonios agresivitatea black metal-ului cu melodicitatea oferită de utilizarea pianului.

Phaonia qingheensis este o specie de muște din genul "Phaonia", familia Muscidae, descrisă de Xue în anul 1984. Conform Catalogue of Life specia "Phaonia qingheensis" nu are subspecii cunoscute.

freedesktop.org (fd.o) este un proiect al cărui scop este îmbunătățirea interoperabilității în mediile desktop open source pentru X Window System (X11) pe Linux și alte sisteme de operare Unix-like. A fost înființat de Havoc Pennington de la Red Hat în martie 2000. Organizația se concentrează asupra utilizatorului de desktop. Pentru că există multe sisteme de dezvoltare pentru X11, organizația încearcă să se asigure că diferențele nu sunt vizibile pentru utilizatori. Cele mai folosite medii desktop pentru X, GNOME și KDE, lucrează împreună la acest proiect. De curând freedesktop.org a publicat proiectul Portland, un set de interfețe comune pentru mediile desktop. În trecut freedesktop.org s-a numit „X Desktop Group” și acronimul „XDG” este folosit în continuare în lucrările lor. Proiecte găzduite. fd.o găzduiește mai multe proiecte relevante, printre care: Scopuri. Scopul proiectului nu este să publice standarde formale, ci mai degrabă, să găsească problemele de interoperabilitate mult mai devreme în proces.

Vasile Damian se poate referi la:

Word Is Out este o melodie pop lansată de Kylie Minogue de pe albumul Let's Get to It. A fost primul single, devenind un hit de top20 în Marea Britanie, punând capăt șirului de hituri top10.

Parcul Național Zion se află situat la granița dintre statele americane Utah și Arizona. Parcul se află între Platoul Colorado, Marele Bazin și Deșertul Mojave, întinzându-se pe o suprafață de 579 km, fiind amplasat între culmile Coalpits Wash (1.128 m) și Horse Ranch Mountain (2.660 m). Istoric. În anul 1909 regiunea canioanelor a fost declarată monument național, pentru ca mai târziu, în anul 1919, să devină parc național. În 1937 teritoriul parcului a fost extins ca să cuprindă și teritoriul numit Kolob Canyon. Etimologie. Zion (pronunție, țion) înseamnă în ebraică loc de refugiu sau lăcaș sfânt, termen folosit de mormonii care trăiesc în Utah. Pe teritoriul parcului se află numeroase defilee, canioane dintre care mai cunoscute sunt Zion Canyon și Kolob Canyon. Rocile componente a canionului sunt roci sedimentare în care predomină gresia de culoare brună cu nuanțe de trecere spre portocaliu. Vârsta rocilor este apreciată la circa 170 milioane de ani. Prin relieful variat, parcul oferă adăpost unei flore și faune bogate ca și o serie de puncte de atracție așa cum sunt

Reuven Ramaty (în ebraică ראובן רמתי, numele la naștere "Reiter", n. 25 februarie 1937, Timișoara - d. 8 aprilie 2001, Silver Spring, SUA) astrofizician american-israelian de etnie română. Copilăria și tinerețea. S-a născut în 1937 la Timișoara ca fiu al lui Michael Reiter și al lui Elise, născută Markowitz. În 1948 a emigrat cu familia în Israel, unde și-a ebraizat numele. Ramaty a studiat la Universitatea din Tel Aviv, unde a luat licența în fizică, apoi a predat vreme de trei ani la un liceu. Apoi a plecat în Statele Unite, unde, într-un termen record de doi ani, și-a terminat doctoratul în fizica planetară și a spațiului la Universitatea California Los Angeles (UCLA). Continuarea activității științifice. În 1967, el s-a alăturat Centrului Goddard de Zboruri Spațiale, unde a lucrat vreme de 30 ani, devenind unul din principalii săi teoreticieni. Ramaty a fost șeful departamentului de teorie al Centrului Goddard între anii 1980-1993. În anul 1983 a fost numit profesor adjunct de fizică la Universitatea Maryland. Ramaty a adus o contribuție importantă la studiul fizicii exploziilor solare, al astronomiei radiațiilor gamma și al radiațiilor cosmice. Alături de cel care a fost colaboratorul său o vreme îndelungată. Richard Lingenfelter, a fost printre inițiatorii astronomiei radiațiilor gama, folosind abundența de elemente din Soare si determinând modul de producere al exploziilor solare. Vreme de 30 de ani ei și-au perfectionat tehnicile de cercetare pe care le-au inițiat în anul 1967. Ramaty a fost principalul cercetător în cadrul a patru inițiative ale NASA bazate pe teorie, și a fost cercetător oaspete în mai mult misiuni științifice spațiale. Pe parcursul anilor 1970-1980 interpretările date de Ramaty datelor cu prvire la radiațiile gamma obținute din misiunile COS-B, SAS și HEAU-C au călăuzit dezvoltarea Observatorului de radiatii gamma Compton. Lui Ramaty i se datorează in mare parte si succesul Misiunii Solar Maximum si al misiunii Imagerului Spectroscopic de Înaltă Energie Solară HESSI. În afară de limbile maghiara și româna pe care le stăpânea din copilărie, Ramaty a învățat să vorbească cursiv și ebraica, engleza și franceza, de asemenea a studiat germana, italiana și japoneza. A avut peste 200 de articole și lucrări științifice.

Michel Sogny un pianist, compozitor și scriitor francez de origine maghiară. El a creat o nouă metodă de predare a pianului. Această metodă oferă studenților de orice vârstă oportunitatea de a stăpâni instrumentul, în timp ce, în general, învățarea pianului este considerată imposibilă după copilărie. Biografie. Michel Sogny a studiat la École Normale de Musique de Paris, unde a învățat pianul sub supravegherea lui și . El deține diploma de licență în literatură, diploma de master în psihologie și diploma de doctorat în filozofie, fiind dobandita la Universitatea Sorbona în 1974, sub supravegherea lui Vladimir Jankélévitch. Michel Sogny este fondatorul SOS Talents Foundation. Alături de Blandin Olivier de Preux, nepotul lui Valéry Giscard d'Estaing și Franz Liszt, Sogny a fost unul dintre membrii fondatori ai Asociației Franceze a lui Franz Liszt. Metoda a lui Michel Sogny de predare a pianului. Metodologia lui Sogny este predată la Paris și Geneva, în școlile fondate de el. Din 1974, peste 20.000 de studenți au stăpânit pianul folosind metodologia lui Sogny. Metoda constă din două componente principale: munca didactică - Prolégomènes, care sunt mici exerciții. Polégomènes dezvoltă percepția simfoniei și a sunetului muzical. Al doilea constă într-un ciclu de studii care se concentrează pe dezvoltarea abilităților tehnice, cum ar fi mișcarea mâinii și postura. Unul dintre studenții lui Sogny care a început să practice pianul ca adult a fost profesorul francez Michel Paris. După terminarea cursul de patru ani de metodologie al lui Sogny, la vârsta de 30 de ani, a susținut un concert solo la Théâtre des Champs-Élysée, sub patronajul Ministerului Culturii. Un alt student a lui Michel Sogny a fost Claudine Gevacot, care a cântat la în 1983 și 1984. În 1981, a făcut un apel oficial la ministrului culturii, Jacques Lange, să discute despre implementarea metodologiei lui Michel Sogny în toată Franța.

Rizdveanka este o comună în raionul Novomîkolaiivka, regiunea Zaporijjea, Ucraina, formată numai din satul de reședință. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Rizdveanka era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Château-sur-Allier este o comună în departamentul Allier din centrul Franței. În 2009 avea o populație de 170 de locuitori.

Les Lutteurs immobiles ("Luptătorii neclintiți") este un roman science-fiction de Serge Brussolo. A apărut prima oară în 1983 la editura Fleuve Noir. "Les Lutteurs immobiles" a fost republicat în 1997 de către editura Denoël în colecția "Présence du futur". Povestea. Escrocii din viitor sunt pedepsiți de o stranie Societate de Protecție a Obiectelor prin cuplarea acestora la obiectele pe care le-au stricat. Ajunși frați siamezi ai ceștilor din porțelan, al obiectelor din sticlă fragile, infractorilor le este teamă să se miște brusc pentru a nu suferi fracturi dureroase. Ecranizări. Acest roman a fost adaptat pentru televiziune în 1988 de André Farwagi.

Prințul Carlos de Bourbon-Parma, Duce pretendent de Parma și Piacenza (n. 27 ianuarie 1970) este actualul șef al Casei de Bourbon-Parma și membru al familiei ducale. Este considerat pretendent al tronului din Parma sub numele de "Carlo al V-lea" și pretendent carlist al tronului din Spania sun numele de "Carlos Javier al II-lea". Biografie. Prințul Carlos s-a născut la Nijmegen în Olanda ca fiul cel mare al lui Carlos Hugo de Bourbon-Parma și a Prințesei Irene a Olandei. Are două surori mai mici și un frate. Carlos și-a petrecut copilăria în câteva țări inclusiv Olanda, Spania, Franța, Anglia și Statele Unite. În 1981, când avea unsprezece ani, părinții săi au decis să divorțeze. Împreună cu mama sa și cu frații săi s-a mutat la Palatul Soestdijk din Olanda. A locuit la palat un număr de ani împreună cu bunicii lui, regina Juliana a Olandei și prințul Bernhard al Olandei. Carlos a studiat științele politice la Universitatea Wesleyan din Connecticut și demografie și filosofie la Universitatea Cambridge. După terminarea studiilor a lucrat pentru compania ABN AMRO în Amsterdam, unde a fost implicat cu pregătirile pentru introducerea monedei euro. Apoi a lucrat o vreme la Bruxelles în calitate de consultant de afaceri publice pentru compania politica europeană Advisors Publice (EPPA). Din 2007 el este angajat în proiecte privind sustenabilitatea în lumea afacerilor. Viața personală. Prințul Carlos a avut o relație cu Brigitte Klynstra (n. 10 ianuarie 1959), fiica vitregă a contelui Adolph van Rechteren Limpurg, Lord de Enghuizen. În timpul acestei relații a fost tatăl unui fiu, Carlos Hugo Roderik Sybren Klynstra (n. 20 ianuarie 1997 la Nijmegen) La 7 octombrie 2009 s-a anunțat că prințul Carlos se va căsători cu Annemarie Cecilia Gualthérie van Weezel. Căsătoria civilă a avut loc la 12 iunie 2010 la Wijk bij Duurstede. Tatăl prințului Carlos a murit la 18 august 2010 la Barcelona, Spania, la vârsta de 80 de ani; drept consecință Carlos a devenit următorul Duce de Parma și șeful Casei de Bourbon-Parma. Noul duce de Parma și Annemarie s-au căsătorit religios la 20 noiembrie 2010. Cuplul are două fiice: Prințesa Luisa a fost botezată la Parma de episcopul de Parma, Enrico Solmi, la 29 septembrie 2012, în timp ce prințesa Cecilia a fost botezată la Piacenza la 5 aprilie 2014.

Saint-Sauvier este o comună în departamentul Allier din centrul Franței. În 2009 avea o populație de 336 de locuitori.

Anul 1843 în literatură a implicat o serie de evenimente și cărți noi semnificative. Poezie.

Trezzo sull'Adda este o comună din provincia Milano, Italia. În 2011 avea o populație de 11.898 de locuitori.

Mormântul tracic de la Sveștari (în , Sveștarska grobnița) se află la 2,5 km sud-vest de satul Sveștari, regiunea Razgrad, aflat la 42 km nord-est de Razgrad, în nord-estul Bulgariei. Este posibil ca acesta să fie mormântul lui Dromihete (în ; c. 300 – c. 280 î.e.n.), rege al geților de pe ambele maluri ale Dunării inferioare (România și Bulgaria de astăzi) pe la 300 î.e.n., și ai soției sale, fiica regelui Lisimah (în , "Lysimahos"; c. 360 BC – 281 î.e.n.) care a fost general și "diadoh" („successor”) al lui Alexandru cel Mare. Date generale. Vestigiile acestui oraș neobișnuit de mare, întins pe 140 coline, au fost descoperite în Sveštari în apropiere de Isperich (regiunea Razgrad în Bulgaria). Săpăturile arheologice în incinta sa au scos la lumina zilei atât monumente megalitice cât și vestigiile unei așezări inițial deschise, care a fost apoi fortificată și a cunoscut perioade de înflorire în a doua jumătate a mileniului I î.Hr. și în decursul secolelor al IV-lea și al III-lea î.Hr., pe vremea când era probabil capitala statului get, numindu-se Daosdava ("daòi" este denumirea de origine traco-frigiană pentru „lupi”). Celebre sunt picturile murale și reliefurile celor zece cariatide care împodobesc un mormânt din incinta metropolei, consacrate înfățișării celor zece trepte ale drumului spre nemurire (vezi formele tracice ale orfismului). Acest mormânt este impresionant și prin dimensiuni: cripta are o înălțime de 4,45 m și o lungime de 3,92 m. Cariatidele sunt, conform orfismului tracic, organizate într-un grup de patru, care „susține” arhitrava, și două grupuri de câte trei, care împodobesc laturile încăperii. Picturile, rămase neterminate, o înfățișează pe Zeița Mamă, asistată de patru purtătoare de daruri și cununi, învestind pe cavalerul-rege trac cu puterea asupra lumii. Acest monument a fost inclus în 1985 în lista de locuri din patrimoniul mondial a UNESCO. În necropolele din Daosdava s-au găsit numeroase morminte de câini, respectiv lupi, ceea ce ar explica numele metropolei cu o venerare sau cel puțin cu un anumit rol al acestor animale în riturile daco-geților. Lupul era probabil animalul sacrificat în celebrările hierogamiei, reprezentându-l pe Helios-Apollo.

Comitatul Union este un comitat din statul Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii. Demografie.

Iosîpivka este un sat în comunei Maiakî din raionul Odesa, regiunea Odesa, Ucraina. Satul a fost locuit de germanii pontici. Aceștia erau romano-catolici, proveneau din Alsacia și au fondat satul în 1803. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Iosîpivka era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Bretea Mureșană este un sat în comuna Ilia din județul Hunedoara, Transilvania, România. Situată la 23 km vest de municipiul Deva, pe malul drept al Mureșului. Demografie. Populația: 703 locuitori (2002). Tradiții. Renumit prin obiceiurile populare din preajma Craciunului (repertoriu bogat de colinzi).

Stankiv este o comună în raionul Strîi, regiunea Liov, Ucraina, formată din satele Dovhe, Falîș, Pîla și Stankiv (reședința). Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Stankiv era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.

Lango este o comunitate de vorbitori de limbi paranilotice originari din Sudanul de Sud. Sunt agricultori nomazi șitrăiesc în zona Ikwoto a statului Imatong al Sudanului de Sud. Această regiune se învecinează cu Uganda spre Sud, iar locuitorii acestora împart linii ancestrale cu etnia lango din Uganda. Dialecte. Lango cuprinde grupuri de vorbitori a șase dialecte ale limbii lango, incluzând subetniile "Ketebo, Lokwa, Logir, Dongotono, Imotong și Lorwama". Ei provin din regiunile de pe dealurile Okol și din munții Lolim din nordul Ugandei sau din populația acholi din Uganda și Sudanul de Sud. Limba tribului L"orwama" (okolie) este vorbită mai ales de către nativii Lorwama, deși a fost adoptată de populația "Ketebo" în anii 40, atunci când limba lor a dispărut. Ketebo sunt acum integrați în comunitatea Lorwama, deși vorbesc o ușoară variantă de okolie. Grupul de limbă dialectală "ongotono lango" vorbește, de asemenea, okolie, importând câteva cuvinte din limba otuho a poporului Lotuko. Este bine de menționat că numele Lorwama a venit ca urmare a unui tratat făcut probabil în anii 1920 între cei din etnia astăzi numită Ketebo, ceea ce înseamnă oameni care pot mânca carne cu cei din etnia Taffa, care înseamnă cei ce mănâncă terci. Numele original pentru trib este O"kol". Ortografii alternative. Numele „ "Lango" ” poate fi de asemenea scris ca "Langgo" sau "Langoni" când se referă la un bărbat, sau ca "Langoni" pentru o femelă.

8147 Colemanhawkins este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 8147 Colemanhawkins este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Stația Anderson Mesa de Brian A. Skiff. Asteroidul prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,64 ua, o excentricitate de 0,31 și o înclinație de 5,8° în raport cu ecliptica.

Voievodatul Szczecin a fost o unitate administrativă introdusă în Polonia înainte de reforma administrativă din 1975, cu reședința în Szczecin. În 1994 a avut o populație de 989 000 locuitori (majoritatea a locuit în Szczecin) și 9 981 km². Regiunea a avut frontiere cu Germania (vest), Marea Baltică (nord) și voievodatele: voievodatul Gorzów Wielkopolski (sud) și voievodatul Koszalin (est). Astăzi toate teritoriile voievodatului fac parte din voievodatul Pomerania Occidentală.

Dione Housheer (n. 26 septembrie 1999, în Gendringen) este o handbalistă neerlandeză care joacă pentru clubul danez Nykøbing Falster HK pe postul de intermediar dreapta. Housheer este și componentă a echipei naționale a Țărilor de Jos, pentru care a jucat la diferite categorii de vârstă.

Highworth este un oraș în comitatul Wiltshire, regiunea South West, Anglia. Orașul se află în districtul unitar Swindon.

Lobulul paracentral ("Lobulus paracentralis") sau lobulul ovalar, plica de trecere frontoparietală superioară Broca, plica rolandică superioară este o circumvoluție dreptunghiulară neregulată pe fața medială a emisferei cerebrale, aflată superior de șanțul cingular, și care înconjoară extremitatea superioară a șanțului central Rolando și este delimitată anterior de șanțul paracentral și posterior de ramura marginală a șanțului cingular; acest lobul este continuu cu girusul precentral al lobului frontal și girusul postcentral al lobului parietal și este format din girusul paracentral anterior ("Gyrus paracentralis anterior") și girusul paracentral posterior ("Gyrus paracentralis posterior"). Lobulul paracentral este compus din cortexul senzorimotor, mai ales pentru membrul inferior și organele genitale. Lobul paracentral reprezintă plica de trecere frontoparietală Broca (plica rolandică superioară) și are formă dreptunghiulară neregulată, și limitează în interiorul său extremitatea superioară a șanțului central Rolando. Acest lobul, este, în mod obișnuit, deprimat într-o fosetă în partea mijlocie și este mărginit anterior de către șanțul paracentral (preovalar), posterior de partea ascendentă a șanțului cingular (ramura marginală a șanțului cingular), inferior de șanțul cingular și superior de marginea superioară a emisferului. În mijlocul părții superioare a lobulului paracentral se află o crestătura ce reprezintă extremitatea terminală superioară a șanțului central Rolando, care împarte lobulul paracentral în 2 porțiuni: porțiunea anterioară - girusul paracentral anterior și porțiunea posterioară - girusul paracentral posterior. Girusul paracentral anterior, aflat pe lobul frontal, se continuă dincolo de marginea superioară a emisferului cu girusul precentral al lobului frontal. Girusul paracentral posterior aflat pe lobul parietal se continuă dincolo de marginea superioară a emisferului cu girusul postcentral al lobului parietal. Prin urmare lobulul paracentral aparține atât lobului frontal, cât și lobului parietal. În girusul paracentral anterior se află aria motorie primară (aria 4 Brodmann), iar în girusul paracentral posterior se află cortexul primar somatosenzitiv (aria 3, 1, 2 Brodmann)

Kiruhura este un oraș în Uganda. Este reședinta districtului Kiruhura.

Rodia ("Punica granatum") este un arbore mic sau arbust foios de înălțime până la 5–8 m. În fapt, termenul de rodie reprezintă leguma iar planta se numește rodiu sau rodier. Acesta crește pe o arie care se întinde din Iran până la Munții Himalaya în India de nord și este cultivat și naturalizat în întreaga regiune mediteraneană inclusiv în Caucaz din vremuri antice. Este cultivat pe scară largă în Iran, India, zonele uscate din Sud-Estul Asiei, Malaya, Indiile Orientale, și Africa tropicală. Introdus în California de coloniștii spanioli în 1769, rodierul este acum cultivat mai ales în zonele uscate din California și Arizona pentru fructele sale exploatate comercial ca sucuri cu o popularitate în creștere din 2001 . Frunze și fruct. Frunzele sunt dispuse opus sau altern, sunt lucioase, înguste-alungite, întregi, au 3–7 cm în lungime și 2 cm în lățime. Florile sunt roșii-deschis, 3 cm în diametru, cu patru sau cinci petale (adesea mai multe la plantele cultivate). Fructul are dimensiune mai mare decât portocala și mai mic decât grapefruit-ul, 7–12 cm în diametru cu o formă hexagonală rotunjită, are o coajă roșie groasă și în jur de 600 semințe., prezentând placentație parietală. Semințele și pulpa ce le înconjoară, numită fruct fals, sunt comestibile. Unele soiuri au pulpa de culoare violet. Specii. Genul Punica este reprezentat de doar două specii. Cultivare și utilizări. Rodierul este o plantă rezistentă la secetă, și poate fi cultivată în regiuni uscate cu climă mediteraneană (cu ierni ploioase) sau în regiuni cu veri ploioase. În regiunile mai umede, rodierii riscă putrezirea rădăcinilor din cauza unor boli datorate unor ciuperci. Sunt plante tolerante la îngheț moderat, până la −10 °C. Rodierul este originar din Persia (Iran) și se cultivă în Asia Centrală, Georgia, Armenia, Azerbaijan și regiunea Mediteranei de câteva milenii. În Georgia și Armenia, la est de Marea Neagră, există crânguri de rodieri sălbatici în preajma unor așezări antice abandonate. Cultivarea rodiei are o lungă istorie în Armenia; resturi de rodie datând din anii 1000 î.e.n. au fost găsite în această țară. A fost identificat pericarp de rodie carbonizat în nivelele din Epoca Bronzului de la Ierihon, ca și în nivelele din Epoca Bronzului de la Hala Sultan Tekke în Cipru și Tiryns. O rodie mare, uscată a fost găsită în mormântul lui Djehuty, servitorul Reginei Hatshepsut. Documente cu scriere cuneiformă mesopotamiene menționează rodiile de la jumătatea mileniului al treilea î.e.n. Planta este de asemenea crescută extensiv în China de Sud și Asia de Sud-Est, unde a ajuns fie pe Drumul Mătăsii, fie adusă de corăbiile comerciale. Orașul antic Granada din Spania a primit numele de la acest fruct în perioada maură. Coloniștii spanioli au introdus mai târziu fructul în regiunea Caraibelor și America Latină, dar în coloniile engleze nu a avut prea mult succes: "Plantați-o lângă marginea casei, aproape de zid. Astfel va crește sănătos, va înflori frumos, și va face fructe în anii călduroși. Am douăzecișipatru pe un singur copac..." spunea Doctorul Fothergill Rodia fusese introdusă ca fruct exotic în Anglia cu un secol în urmă, de John Tradescant cel Batrân, dar nu a făcut fructe acolo, așa că a fost introdusă repetat în coloniile americane, chiar și în New England. A avut succes în sud: Bartram a primit un butoi de rodii și portocale de la un corespondent din Charleston, South Carolina în 1764. Thomas Jefferson a plantat rodieri la Monticello în 1771: îi avea de la George Wythe din Williamsburg. Utilizări culinare. După desfacerea rodiei prin tăierea cu cuțitul, fructele false se separă de coajă și de structurile interne de susținere. Separarea fructelor false roșii poate fi simplificată prin efectuarea acestei acțiuni într-un vas cu apă, unde fructele false se depun pe fund, iar structurile de susținere plutesc. Întreaga sămânță se consumă crudă, deși se dorește doar partea cărnoasă din exteriorul ei. Gustul diferă în funcție de soiul de rodie și de nivelul de coacere. Poate fi foarte dulce sau foarte acru, dar în majoritatea cazurilor este undeva la mijloc, care este un gust caracteristic, asezonat cu note de tanin. Rodia bună de mâncat, mai puțin taninată, este cea care are coaja ușor ștearsă, ca și cum ar fi fost frecată de perete, cu urme albe, nu de un roșu puternic. Cele foarte roșii sunt foarte acre, putând fi folosite în salate. Sucul de rodie este o băutură populară în Orientul Mijlociu, și este folosit și în bucătăriile tradiționale iraniană și indiană; în Statele Unite ale Americii a început să fie comercializat pe scară largă în 2002 . Concentratul de rodie este folosit și în bucătăria siriană. Siropul de rodii este îngroșat și îndulcit cu suc de rodie; este folosit și în cocktailuri. Înainte de răspândirea roșiilor în Orientul Mijlociu, rodia este folosită în multe mâncăruri persane; poate fi găsită încă în unele rețete tradiționale cum ar fi "fesenjan" (un sos gros din nuci și suc de rodie, de regulă servit cu carne de rață sau altă pasăre și orez) și "ash-e anar" (supă de rodie). Semințele de rodie sălbatică sunt uneori folosite drept condiment, și cunoscute sub numele de anardana (care în traducere din persană înseamnă semințe - "dana" - de rodie - "anar"), mai ales în bucătăriile indiană și pakistaneză dar și ca înlocuitor de sirop de rodie în bucătăria persană sau cea din Orientul Mijlociu. Semințele sunt separate de pulpă, uscate timp de 10–15 zile și folosite la producția de curry sau alte condimente. Semințele pot fi și pisate pentru a evita ca semințele să rămână între dinți la consumarea felurilor de mâncare bazate pe acestea. Semințele de rodie sălbatică "daru" din Munții Himalaya sunt considerate cele mai bune surse ale acestor condimente. În Turcia, Armenia și Azerbaidjan, rodia este folosită în mai multe moduri, mai ales sub formă de suc. În Turcia, sosul de rodie este folosit la salate, la marinarea cărnii, sau este băut. Semințele de rodie sunt și ele folosite în salate, în "muhammara" (pastă turcească de usturoi cu nucă) și în "güllaç", un desert turcesc. În Azerbaidjan și Armenia, rodia este folosită și pentru producerea unui vin. În Grecia, rodia este folosită în multe rețete, cum ar fi "kollivozoumi", o supă-cremă din grâu fiert, rodii și stafide. Rodia este folosită și pentru lichior, topping de înghețată, sau amestecată cu iaurt, sau sub formă de gem. Implicații în sănătate. Furnizând 16% din necesarul zilnic de vitamina C al adultului, conținut în 100 ml, sucul de rodie este și o excelentă sursă de vitamina B, acid pantotenic, de potasiu și de polifenoli antioxidanți . Cu toate acestea, rodia nu e o sursă importantă de nutrimente. Cei mai abundenți polifenoli din sucul de rodie sunt taninii hidrolizabili numiți punicalagini prezentați în cercetările publicate în perioada 1990-2007 ca având capacitatea de a epura radicalii liberi puternici în studiile de laborator. . Asemenea efecte antioxidante ale punicalaginilor nu au fost dovedite la oameni. Mulți producători de alimente și de suplimente alimentare au constatat avantajele utilizării extractelor de rodie, care nu conțin zahăr, calorii sau aditivi, în locul sucului, ca ingrediente favorabile sănătății în produsele lor. În majoritate, extractele de rodie conțin în mod special acid elagic, care poate fi absorbit în corpul uman numai după consumul de punicalagini . În studii preliminare de cercetare în laborator și în cadrul unor studii pilot efectuate pe oameni, sucul de rodie s-a dovedit eficient în reducerea factorilor de risc pentru maladiile cardiace , incluzând oxidarea LDL , statusul oxidativ al macrofagelor și formarea celulelor spumoase , toate acestea fiind etape în ateroscleroză și în boala cardiovasculară . Taninii de tipul punicalaginilor au fost identificați ca fiind primele componente responsabile de reducerea stress-ului oxidativ la care duc acești factori de risc . S-a arătat că rodia intervine în reducerea tensiunii arteriale sistolice prin inhibarea enzimei serice de conversie a angiotensinei (ACE). Cercetarea sugerează că sucul de rodie ar putea fi eficient împotriva cancerului de prostată și în osteoartrită. În 2007,au fost aprobate șase testări clinice efectuate în Statele Unite ale Americii, Israel și Norvegia cu scopul de a verifica efectele consumului de suc de rodie asupra parametrilor din cancerul de prostată sau hiperplazia de prostată, în diabet sau în limfom. Sucul ar putea avea , de asemenea, efecte antivirale și antibacteriene împotriva placii dentare .

Cântăreața Ștefania Rareș (n. 1943) a lansat 11 discuri la Electrecord.

Sorokîne este oraș regional în regiunea Luhansk, Ucraina. Deși subordonat direct regiunii, orașul este și reședința raionului Sorokîne. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Sorokîne era vorbitoare de rusă (%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (%).

este un actor, coreograf, dansator butoh și artist performance din Japonia. Ca dansator butoh, doar fondatorul stilului, Tatsumi Hijikata, îi este considerat superior. Biografie. Fiul unui polițist, Tanaka s-a născut prematur (a avut la naștere 1.000g) în timpul zilei marelui bombardament incendiar american asupra orașului Tokio din 10 martie 1945. În timpul copilăriei, Tanaka a jucat baschet, ajungând la 18 ani să fie chiar și considerat pentru echipa națională care se pregătea pentru Jocurile Olimpice de vară din 1964, dar ulterior s-a dedicat dansului, mai întâi balet clasic și apoi dans modern. A studiat (fără să termine) la "Tokuo Kyōiku Daigaku" (Universitatea Pedagogică). În 1970 s-a alăturat trupei de dans Hiraoka Shiga Dance Company, dar după ce a fost dat afară din Asociația Japoneză de Dans Modern în 1972 (pentru că a dansat gol pe scenă), Tanaka a început să danseze solo. În 1978 este unul dintre fondatorii așa-numitului "Laborator Shintai Kishō" (mișcare de dans butoh), iar în 1981 al trupei de dans "Maijuku". În 1985 lansează colectivul de dans "Ferma Shintai Kishō" în satul Hakushū, Prefectura Yamanashi. A fost unul dintre invitații speciali ai programului artistic ținut în legătură cu Jocurile Olimpice de iarnă din 1994 de la Lillehammer. În 2000 înființează trupa de dans "Tokason". În 2006 coregrafiază opera "Flautul fermecat" de Mozart pentru Opera de Stat din Olanda la Festivalul de Muzică de la Salzburg, Austria. În 2008 participă la Trienala de Artă din Yokohama. A colaborat cu compozitori precum Luciano Berio, Werner Henze, Toshi Ichiyanagi, Cecil Taylor, Milford Graves, Derek Bailey, John Cale, Aki Takahashi și Felix Laiko, artiști vizuali precum Giorgio Turcatto, Karel Appel, Noriyuki Haraguchi și Richard Serra, scriitori precum Susan Sontag, Kenji Nakagami și Colin Wilson.

Cabañas de Yepes este un oraș din Spania, situat în provincia Toledo din comunitatea autonomă Castilia-La Mancha. Are o populație de 265 de locuitori.

Psihic (din psūchê) este un termen cu origine greacă, care localizează sufletul uman sau mintea sa ca totalitate intelectivă și afectivă. Psihicul definește personalitatea ca unitate comportamentală dotată cu percepție, intelectivitate și afectivitate. Caracteristica fundamentală a psihicului este conștiența, cel mai complex operant și cea mai grea de înțeles funcție. Conștiența este proprietatea subiectului de a se identifica modal pe sine ca entitate distinctă de ambient și a identifica toate identificările de sine. Prin conștiență omul se poate reprezenta și modela dinamic, intelectiv și afectiv, adică își poate construi descrieri lingvistice de stare. Conștiența asigură cuplajul permanent al omului cu realitatea, dar tot ea permite desprinderea subiectului de realitate și interacțiunea transformantă a realității. O trăsătură importantă a individualității conștiente este intenționalitatea, definită ca autonomie comportamentală a subiectului, ca posibilitate a acestuia de a selecta, declanșa, întreține și finaliza acțiuni în orice ambient prin propriile resurse informaționale și energetice. Conștiența este atât cauza cât și suportul continuu al psihicului, ea multiplică indefinit subiectul prin propria reconstituire de sine, realizând interacția individului cu sine, cu realitatea, cu semenii săi. Psihicul generează personalitatea, aceasta fiind un ansamblu de caracteristici informaționale autoexplicitante și autocontrolante intențional, unitar conectate, orientate permanent către definirea de stări scop proprii fiecărui subiect. Psihicul și însușirile lui a fost investigat cu milenii în urmă și este cercetat cu diferite mijloace și strategii și în prezent, dar încă neînțeles funcțional pe deplin. Simplificat am putea distinge trei nivele constitutive ale psihicului, anume: Fiecare din aceste funcții are un rol important în unitatea psihicului, fiecare contribuie cu ceva la construcția și acțiunile subiectului. Percepția este canalul informațional prin care psihicul primește mesaje purtătoare de modalitate. Reprezentarea este procesul psihic spontan, incontrolabil intențional, prin care este extrasa forma realității, adică fenomenalitatea, din mesajul perceptual. Intelectivitatea este ansamblul de proceduri mentale, construite lingvistic, prin care alcătuirea reprezentării este precis discriminată structural și interctic, semnificată lingvistic și asamblată cauzal. Afectivitatea este acea capabilitate subtilă a personalității de a atribui valori realității și persoanei și a trăi intensional, emotiv, atribuirea de valori și interacția cu valorile. Afectivitatea este funcția atractorial repulsivă prin care subiectul se raporteză prin sentimente pozitive sau negative la tot ce impresionează, influențează sau condiționează cumva psihicul. Psihicul uman poate fi emulat sau perturbat funcțional în diferite feluri prin diferiți factori cooperanți sau agresanți, reali sau sociali. Științele psihologiei și psihiatriei se ocupă de procesele psihice, de mecanismele mentale obscure care pot personaliza, afectiviza și socializa, dar uneori și depersonaliza, sau rupe echilibrul unitar perceptual, intelectiv și afectiv, al personalității. Psihologia cercetează funcțiile psihice, încearcă să le explice proveniența, mecanismele generative, acțiunile specifice și consecințele. Psihiatria investighează diversitatea disfuncțiilor psihicului, analizează acele perturbări comportamentale de diferite feluri care degradează în diferite proporții și la diferite niveluri conștiența de sine. Psihicul pare a avea și puteri nefirești, greu de explicat în perspectiva științei actuale, numite proprietăți sau puteri paranormale. Există oameni care par a putea acționa asupra realității, asupra diferitelor forme și mișcări numai prin acțiune mentală, prin concentrare intelectivă, care pare a putea schimba pozițiile, mișcările sau însușirile obiectelor. Psihicul este fundamentul personalității, este încă marea necunoscută care ne creează ca indivizi distincți, ne pune în contact unii cu alții și realizează socializarea, dar prin stări informaționale încă neînțelese procesual.

Fantezie se poate referi la:

Tudor Vladimirescu se poate referi la:

Neva este o revistă literară rusă. Istorie. Revista a fost publicată în Leningrad (Sankt Petersburg) din aprilie 1955. A fost fondată pe baza "Almanahului Leningrad", publicat anterior ca organ oficial al Organizației Scriitorilor din Leningrad. În perioada sovietică, revista a publicat lucrări ale unor scriitori ca Mihail Zoșcenko, Mihail Șolohov, Veniamin Kaverin, Lidia Ciukovskaia, Lev Gumiliov, Dmitri Lihaciov, Aleksandr Soljenițîn, Daniil Granin, Fiodor Abramov, Viktor Konețki, Arkadi și Boris Strugațki, Vladimir Dudincev, Vasil Bîkov și alții. Pe lângă proză, poezie, jurnalism și critică literară, revista a publicat traduceri din literatura țărilor socialiste, precum și (din 1981) sub titlul "Al șaptelea caiet" - multe eseuri scurte despre istoria Leningradului (Sankt Petersburg, Petrograd). Până în 1989, prima pagină a copertei revistei a găzduit vederi ale Leningradului (desene, fotografii). Din 1989, ele au început să fie publicate pe a doua pagină a copertei.

Schweina este o comună din landul Turingia, Germania.

Râul Milova este un curs de apă, afluent al râului Lugoj din județul Arad.

Stavnîkî este un sat în comuna Jovtanți din raionul Kameanka-Buzka, regiunea Liov, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, toată populația localității Stavnîkî era vorbitoare de ucraineană (100%).

Cantonul Chaville este un canton din arondismentul Boulogne-Billancourt, departamentul Hauts-de-Seine, regiunea Île-de-France, Franța. Comune.

Blestemul Nobilului Foul (1977) (titlu original "Lord Foul's Bane") este prima carte a celei dintâi trilogii din seria fantasy "Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul" scrisă de Stephen R. Donaldson. Este urmată de "The Illearth War". Intriga. Thomas Covenant este un tânăr autor de best-seller, a cărui soție și copil îl părăsesc când află că e bolnav de lepră, boală care îl face să își piardă două degete de la mâna dreaptă. Tratat într-o leprozerie și trimis acasă, Covenant este exclus de către societate. Într-una dintre rarele călătorii în oraș, este acostat de un cerșetor care face niște predicții sumbre, refuzând pomana și verigheta de aur alb pe care i le oferă. Puțin mai târziu, Covenant este lovit de o mașină a poliției, pierzându-și cunoștința. Când se trezește, descoperă că se află într-o lume fantastică, numită Tărâmul. Cel care l-a adus acolo, trogloditul Drool Vierme de Piatră, se află în slujba Nobilului Foul, care îl trimite pe Covenant cu un mesaj către Nobilii Tărâmului. Nobilul Foul amenință cu distrugerea Tărâmului în cazul în care Toiagul Legii nu este recuperat din mâinile lui Drool Vierme de Piatră. Covenant descoperă că în acel loc lepra dispare, sub acțiunea vindecătoare a unei argile de leac. Ajuns în Mithil Stonedown, află că este considerat un vechi erou, Berek Jumătate-de-Mână, care a revenit pentru a salva Tărâmul cu ajutorul verighetei din aur alb. Convins că tot ceea ce trăiește este doar un vis, Covenant își ia supranumele Necredinciosul. Atiaran, o femeie din Mithil Stonedown, își oferă serviciile de a-l ajuta să ducă mesajul care ar putea salva Tărâmul, în ciuda faptului că, cuprins de un acces de nebunie, el îi violează fata. Condus de Atiaran, Thomas face cunoștință cu Popasurile îngrijite de waynhimi, în care călătorii pot găsi mâncare și se pot odihni. Cerând adăpost în Woodhelven Înalt, Covenant este întâmpinat cu neîncredere, fiind considerat un trimis al răului, dar trece testele la care este supus. În continuarea călătoriei, Necredinciosul participă la Sărbătoarea Primăverii, unde se divedește incapabil de a salva Duhurile, lucru pentru care este acuzat de Atiaran. Femeia îl predă în grija unui uriaș, Lup de Mare Navigatorul Spumei, care îl va duce mai departe cu ambarcațiunea lui până la destinație. Covenant transmite mesajul Nobilului Foul. În ciuda pericolului evident, Nobilii decid să nu pornească un război, ci să trimită patru dintre ei, împreună cu un grup de războinici pentru a se infiltra în bârlogul lui Drool din Muntele Tunetului, într-o Căutare a Toiagului Legii. Condus de Înaltul Nobil Prothall și însoțit de Gardienii Sângelui (oameni care nu mor de moarte naturală și nu dorm niciodată), grupul pornește spre est. Covenant îl însoțește în speranța că găsirea Toiagului Legii îl va ajuta într-un fel să revină în lumea pe care el o coisideră reală. Confruntându-se cu armatele de troglodiți și demoni-abjecți trimise de Drool, grupul va ajunge la resturile fumegânde ale lui Woodhelven Înalt, apoi va primi ajutorul ranyhynilor, cai sălbatici, liberi și inteligenți din Câmpiile lui Ra, precum și a ramenilor, trib care îi slujește pe ranyhyni. În cele din urmă, cu prețul multor victime, Nobilii reușesc să intre în Muntele Tunetului și să ia Toiagul Legii, aducând o pace temporară în Tărâm. Covenant îl distruge pe Drool Vierme de Piatră, folosindu-și verigheta de aur alb pentru a chema Leii de Foc, creaturi de lavă, deși nu înțelege pe deplin forța pe care o are și nici nu o poate controla. Odată ce creatura care l-a adus în Tărâm a murit, Covenant revine în lumea din care plecase, unde se trezește pe patul de spital, suferind în continuare de lepră. Opinii critice. Fantasy Book Review consideră romanul "o operă foarte complexă care nu poate fi citită fără atenție și concentrare maximă. Este o fantezie pentru adulți și, astfel, cititorului îi poate fi necesară o perioadă de timp pentru a se acomoda cu ea. Efortul este răsplătit pe măsură.". La rândul său, Solar Fire este de părere că "în ciuda minusurilor, este o operă de căpătâi a genului fantasy și una dintre cele care arată că genul înseamnă mai mult decât variațiuni pe temele lui Tolkien.". RPG.net, pe de altă parte, nu vede în carte decât un roman ca oricare altul al genului: "Primești în punctul A o însărcinare de a merge la punctul B. Pe drum, întâlnești niște aliați. Ajungi în B, mai întâlnești niște aliați, primești Adevărata Misiune și călătorești spre punctul X pentru a lua Y de la Z. Este o călătorie printr-o lume fantastică mai curând plictisitoare, văzută prin ochii unei persoane mai degrabă dezagreabile.". Romanul a fost câștigat premiul British Fantasy Society în 1979 și a fost nominalizat la premiul World Fantasy în 1978.

Folclorul irlandez însumează basme populare, balade, muzică, dans și așa mai departe, practic, toată cultura populară. Pentru mulți oameni, folclorul irlandez evocă imagini cu banshees (spirite), zâne, spiriduși și oameni care se strâng laolaltă și spun povești. Multe povești și legende au fost transmise din generație în generație, la fel și dansurile și cântecele cu prilejul unor evenimente importante precum nunți, comemorări, zile de naștere și sărbători sau tradițiile artizanale. Toate cele de mai sus pot fi considerate parte integrantă a folclorului, deoarece acesta studiază și valorifică modul în care au trăit oamenii. Definiție. Pentru cei nefamiliarizați cu literatura irlandeză, folclorul irlandez poate părea un pic alambicat. Diarmuid Ó Giolláin, de exemplu, a afirmat că folclorul nu poate fi definit în mod clar. Bo Almqvist (c. 1977) a dat o definiție exhaustivă, conform căreia folclorul cuprinde „totalitatea culturii populare, spirituale și materiale”, și a inclus tot ce este menționat în "A Handbook of Irish Folclore" - Manualul Folclorului Irlandez (1942) al lui Seán Ó Súilleabháin. Abia în 1846, scriitorul englez William Thoms a inventat cuvântul „folclor” pentru a desemna „manierele, obiceiurile, observațiile, superstițiile, baladele, proverbele etc. din vechime”. Termenul a fost tradus pentru prima dată în irlandeză ca "béaloideas" (lit. „instruire orală”) în 1927. Povești și cântece populare. În mod tradițional, se spuneau povești în jurul focului, iar astfel de adunări sociale, cu muzică și dans tradițional irlandez, sunt numite de unii "cèilidh", deși acesta este un termen împrumutat. din gaelica scoțiană. La ocaziile speciale, precum Crăciunul, Halloween ("Oíche Shamhna", ajunul Samhainului), Beltane, ținut în prima zi a lunii mai, sau Ziua Sf. Patrick, se spuneau aceste povești, se cânta și se dansa. Folclorul irlandez este strâns legat de cobză și scripcă, de muzica tradițională irlandeză și dansul popular. Bocetul "Caoineadh Airt Uí Laoghaire" compus de Eileen Dubh Ní Chonaill în amintirea soțului ei este o operă poetică transmisă prin tradiția populară. Pe lângă basme și legende, genurile folcloristice sunt completate și de memorii, credințe și declarații de credință. Meșteșuguri și cunoașterea plantelor. Tot din folclorul irlandez fac parte și meșteșugurile transmise, cum ar fi împletitul coșurilor sau crucile Sfintei Bridget. De exemplu, coșuri de răchită puțin adânci numite "skeeoges", pe post de strecurătoare (pentru a scurge apa în care au fiert cartofii) au fost atestate în zona Co. Wexford, de către Patrick Kennedy, în secolul al XIX-lea. Ulterior, un colecționar de folclor nu a putut stabili cu exactitate dacă această practică se desfășura în localitate la muncile câmpului în anii 1950 (sau, în varianta revizuită, în anii 1970). Numele acestui coș - "skeeoge" ar fi fost derivat din cuvântul gaelic pentru „scut” (). Comisia de Folclor Irlandez posedă o vastă colecție de cruci realizate de ziua Sf. Bridget (1 februarie) și diverse obiecte de artizanat din paie împletite etc., adunate din tot ținutul. Folclorul poate include, de asemenea, cunoștințe și abilități, cum ar fi cum să construiești o casă, ori pentru a trata o boală, de exemplu, știința plantelor. Teme comune. În folclorul irlandez, există anumite motive populare, adesea stereotipuri. Zâne. Un comentator îi atribuie lui Andrew Lang definiția generală conform căreia folclorul irlandez ar fi numai și numai despre zâne. Credința în zâne ("sidhe") a fost larg răspândită. Unii, cum ar fi poetul irlandez W.B. Yeats, au împărțit zânele în mai multe categorii și/sau specii (vezi Clasificări ale zânelor). Totuși, zânele irlandeze sunt de obicei împărțite în două categorii principale: rasa zânelor și zânele solitare. Cei din rasa zânelor (Aos Sí) erau considerați descendenți din Tuatha Dé Danann, o rasă asemănătoare zeilor, care a venit în Irlanda și i-a cucerit pe locuitori. Aceștia sunt descriși ca fiind de dimensiune umană, frumoși, puternici și în armonie cu natura, asemănători cu rasa fantastică a Elfilor din zilele noastre. Zânele solitare sunt, după cum le este și numele, solitare. În loc să trăiască împreună ca rasa zânelor de elită, zânele solitare sunt ascunse și izolate, deseori stau departe de oameni și ies doar pe timp de noapte. Zânele solitare includ o gamă largă de creaturi magice din folclorul irlandez. Un tip de zână irlandeză este femeia "banshee", mesagerul morții cu plânsul ei înfocat sau de jale pentru moartea cuiva și care este cunoscută sub diverse denumiri. Un alt tip de zână irlandeză binecunoscută este spiridușul, pe care mulți l-au identificat ca fiind cizmar. Cluricaune este un spirit pe care mulți îl consideră sinonim cu spiridușul, iar Yeats este în dilemă dacă aceștia și "far darrig" ("fear dearg", „omul roșu”) nu cumva sunt unul și același. Mackillop susține că acestea sunt cele trei feluri de zâne solitare, însă Yeats afirmă în continuare că „există și alte zâne solitare”, numindu-i pe Dullahan (călăreți fără cap), Púca și așa mai departe. Metamorfozarea este adesea atribuită zânelor. Această temă are propriul tip de legendă migratoare, „The Changeling” (ML 5085). Ținutul zânelor. Zânele sunt legate și de credința tradițională irlandeză în lumea de dincolo ("An Saol Eile)". Fortărețele zânelor și păducelul, cunoscut și sub denumirea de copacul zânelor, sunt locuri în care se crede că ar locui zânele. Prin urmare, modificarea acestor locuri este considerată o gravă lipsă de respect față de zâne. Păducelul. Există mai mulți copaci sacri în Irlanda, dar păducelul singuratic (alias copacul „mai”), în mod special, este considerat bântuit de zâne, iar peticele de iarbă bătătorită de la rădăcina acestuia se spune că s-ar datora zânelor care dansează. Deși mai mult ficțiune literară decât folclor, în două poezii consecutive de Samuel Ferguson, „The Fairy Thorn” (Ghimpele zânelor) și „The Fairy Well of Lagnanay” (Fântâna zânelor din Lagnanay) este descris singuraticul păducel al zânelor (The Whitethorn - Ghimpele alb). Movilele de zâne. Denumirile "aos sí" sau "daoine sídhe" („oamenii din "sidhe" [movile de zâne]”) își au originea în ideea că zânele trăiesc în movile (forturi sau dealuri). De exemplu, în „Legenda lui Knockgrafton” (numele unui deal), protagonistul pe nume Lusmore este adus în „șanțul” sau fortăreața zânei de vântul stârnit de acestea (). Saga eroică. Printre alte teme clasice din literatura populară irlandeză se numără și Cú Chulainn, Copiiii lui Lir, Finn MacCool, din legende eroice și tragice medievale. Materialul folcloric din „Perioada pre-Croker”, conform studiilor lui Bo Almqvist, poate cuprinde diverse texte scrise din epoca medievală (povestirile eroice din Ciclul Ulster, Ciclul Finn, Ciclul Regilor și hagiografia Sf. Patrick și a altor sfinți etc.), cu condiția ca aceste lucrări să nu mai fie considerate legende populare intacte, de sine stătătoare, având în vedere aportul adus de genurile literare „fantezist și fantastic”. Cu toate acestea, ele constituie o sursă excelentă de studiu comparativ, deoarece de multe ori basmele populare culese provin tocmai din aceste legende medievale. Un exemplu este povestea calului lui Cú Chulainn tributară legendei de tip „The Waterhorse as Workhorse” (MLSIT 4086), sau cel puțin așa a susținut C.W. von Sydow. În secolul al XX-lea, Comisia de Folclor Irlandez a adunat un corp mare de astfel de saga eroice romantice, în special poveștile despre Fionn Mac Cumhail și Fianna. Istoria colecționării. Primii colecționari. În cea mai mare parte a secolului al XIX-lea, de colecția de folclor irlandez s-au ocupat vorbitori de limba engleză, astfel că materialul adunat a fost înregistrat numai în limba engleză. Thomas Crofton Croker, cel care a compilat "Fairy Legends and Traditions of the South of Ireland" - Legende despre zâne și tradiții din sudul Irlandei (1825–1828), este considerat unul dintre primii colecționari. Croker este primul dintre cei mai importanți „anticari-folcloriști” (eticheta conferită de Richard Dorson) care s-au format din simpli anticari. Povești în limba irlandeză. În Vest, în districtele care formau Gaeltacht, unde se vorbea irlandeza, au fost incluse, de exemplu, Insulele Aran, unde a fost realizată o colecție de folclor de către lingvistul danez Holger Pedersen încă din 1896, deși colecția rezultată nu a fost publicată decât abia după un secol. Dramaturgul J.M. Synge a inclus și câteva basme populare în lucrarea sa, "Insulele Aran" (1907). Comisia de Folclor Irlandez. Séamus Ó Duilearga (James Hamilton Delargy), cel care a fondat Societatea de Folclor Irlandez și revista acesteia, "Béaloideas," în 1927, a fost ulterior desemnat să conducă și Comisia de Folclor Irlandez (IFC), înființată de guvernul irlandez în 1935. Seán Ó Súilleabháin a lucrat ca arhivist la IFC încă de la înființarea acesteia. După o pregătire intensă timp de 3 luni la Uppsala, în Suedia, sub tutela lui C.W. von Sydow, cu privire la metodele de arhivare a folclorului, arhivistul a devenit operativ pentru stabilirea politicilor de colectare în cadrul IFC. Unul dintre proiectele lui Ó Súilleabháin a fost Schema Școlilor, în cadrul căruia copiii din școlile primare trebuiau să adune folclor (1937-1938). IFC a creat o rețea de 200 sau 300 de corespondenți în toată Irlanda, cărora le-au fost trimise chestionare ample, prin care li s-au trasat sarcini precise pentru anumite domenii de colectare a folclorului. În scurt timp, Ó Súilleabháin a alcătuit un ghid practic pentru munca de teren de colectare a folclorului, intitulat "Láimh-Leabhar Béaloideasa" (1937) în irlandeză, ulterior dezvoltat și publicat în engleză ca "A Handbook of Irish Folclore" - Manualul folclorului irlandez (1942). Metodologia s-a bazat pe sistemul Uppsala pe care îl studiase Ó Súilleabháin, iar aceste cărți au devenit biblia standard pentru orice colecționar de folclor irlandez. Clasificarea basmelor populare. Seán Ó Súilleabháin și Reidar Thoralf Christiansen s-au străduit să catalogheze toate basmele populare internaționale cunoscute din Irlanda, fie prin tipărire, fie prin tradiție orală (începând cu 1956), iar demersul lor a culminat cu "The Types of the Irish Folktale" - Tipurile de folclor irlandez (1963), o compilație cuprinzând aproximativ 43.000 de versiuni a 700 de povești internaționale. Christiansen a creat indexului legendelor migratoare norvegiene (indice ML), iar Bo Almqvist l-a adaptat pentru legendele irlandeze, numindu-l MLSIT (adică "Tip Irlandez Sugerat pentru Legende Migratoare"). Deși se presupune că "Tipurile de folclor irlandez" se ocupă de basmul popular, dar nu și de legenda populară, s-a descoperit că există unele intersectări între aceste instrumente de studiu comparativ. Tendințele sociologice. Folclorul face parte din identitatea națională, iar semnificația sa a evoluat de-a lungul timpului. Identitatea irlandeză. În Irlanda, cuvântul "Folk Lore" ( știința folclorului) are o semnificație profundă pentru popor și reunește societățile, este un cuvânt cu o puternică semnificație ideologică în această țară. Pe scurt, folclorul este o parte importantă a identității naționale. Efectele creștinismului asupra folclorului irlandez. În secolul al V-lea, când creștinismul a fost adus în Irlanda pentru prima dată, de către misionari, aceștia nu au reușit să elimine complet folclorul și credințele preexistente în zâne asemănătoare lui Dumnezeu. Totuși, folclorul nu a rămas intact, iar miturile și credințele creștine au fost asimilate, astfel încât folclorul irlandez „să confirme idealurile creștine, dar, în același timp, să rămână fidel sistemelor timpurii de credințe în zâne”. Creștinismul a modificat importanța unor credințe și le-a stabilit un nou loc în folclor. De exemplu, zânele, care anterior fuseseră percepute ca Dumnezeu, au devenit doar magice și mult mai puțin importante. Totodată, a avut loc o fuziune între legendele folclorice și creștinism. Unul dintre exemplele reprezentative în acest sens îl constituie existența unor legende care îl prezintă atât pe Sfântul Patrick, o figură centrală în biserica irlandeză, cât și pe zâne (de exemplu, „Colocviul străbunilor” este un dialog între Sfântul Patrick și fantoma lui Caeilte din clanul Fianna, un vechi clan de războinici celtici). În ansamblu, folclorul irlandez actual reflectă o absorbție puternică a creștinismului, inclusiv lecția sa de moralitate și credințe spirituale, creând astfel o „marcă singulară a tradiției basmului”. Colonizarea engleză. În secolul al XVI-lea, cucerirea de către englezi a înlăturat autonomia politică și religioasă tradițională a țării. Marea foamete. Marea foamete din anii 1840, precum și morțile și emigrația provocate de aceasta, au debilitat o cultură gaelică încă puternică, mai ales în rândul proletariatului rural, care reprezenta atunci cea mai tradițională grupare socială. La acea vreme, intelectuali precum Sir William Wilde și-au exprimat îngrijorarea cu privire la devalorizarea credințelor tradiționale: Societatea modernă. Mai mult decât atât, în ultimele decenii, capitalismul a contribuit la depășirea barierelor regionale speciale, facilitând fuzionarea culturilor (cum ar fi amalgamul dintre Samhain și Halloween). Toate aceste evenimente au determinat un declin masiv al tradițiilor native gaelice și al limbii irlandeze, astfel că, având în vedere că tradiția irlandeză este, în principal, o tradiție orală, această tendință a avut drept urmare o pierdere a identității și a continuității istorice, în mod similar cu anomia lui Durkheim. Istoria populară. Folclorul irlandez abundă în tradiții orale cu referire la subiecte istorice. Acest lucru a fost recunoscut în "Manualul de folclor irlandez" al lui Seán Ó Súilleabháin, care include un capitol dedicat în mod special colectării „tradiției istorice”. Istoria populară irlandeză era cunoscută în mod obișnuit sub numele de "seanchas", un termen definit de Séamus Ó Duilearga drept „tradiție social-istoric conservată oral”. Pe când lucra pe teren în comitatul Fermanagh, folcloristul american Henry Glassie, un pionier în studiul istoriei populare, a observat că, în povestirea irlandeză, „istoria reprezintă un subiect de conversație”. În lucrările sale premiate prin care elogiază rebeliunea irlandeză din 1798, istoricul israelian Guy Beiner a prezentat studii de caz aprofundate despre istoria populară, demonstrând incontestabil valoarea folclorului pentru studiul istoriei sociale și culturale. Beiner a promovat folosirea termenului „istoriografie vernaculară”, despre care afirmă că „se îndepărtează în mod conștient de diviziunile artificiale dintre culturile orale și literare care se află în centrul conceptualizărilor tradiției orale” și permite, de asemenea, includerea surselor de viață populară ce se regăsesc în studiile etnologice ale culturii materiale și vizuale. În cultura populară. Pentru folcloristul finlandez Lauri Honko, exploatarea re-contextuală a folclorului reprezintă, practic, „a doua viață”. Materialul folcloric irlandez este folosit din ce în ce mai mult în marketing (cu strategii care să confirme tradiția și autenticitatea produselor), filme și emisiuni TV ("Secretele din Kells", făpturile Banshee sunt menționate în emisiuni TV precum "Supranatural", "Adolescentul vârcolac" sau "Farmece"), cărți (seria de cărți "Secretele nemuritorului Nicholas Flamel," romanul "Zei americani"...), contribuind la crearea unui nou corpus de folclor irlandez.

Pseudonapomyza cornigera este o specie de muște din genul "Pseudonapomyza", familia Agromyzidae, descrisă de Zlobin în anul 2002. Este endemică în Mongolia. Conform Catalogue of Life specia "Pseudonapomyza cornigera" nu are subspecii cunoscute.

Janvilliers este o comună în departamentul Marne, Franța. În 2009 avea o populație de 122 de locuitori.

Răscăeți este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Dâmbovița, Muntenia, România. Comuna se află în sud-vestul județului, la limita cu județul Argeș și este legată printr-un drum comunal de comuna Vișina, de care s-a desprins în 2004. Istorie. La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul Răscăeți era reședința comunei Răscăeți-Drăghineasca din plasa Gălășești a județului Argeș, comună formată din satele Răscăeți, Drăghineasca și Cioflești, cu 850 de locuitori. În comună funcționau o biserică și o școală. Satul Vultureanca făcea parte din comuna Morteni, județul Dâmbovița. În 1925, Anuarul Socec consemnează comuna Răscăeți în plasa Dâmbovnic a aceluiași județ Argeș. În componența ei intrau satele Ciofleg, Drăghiceasca și Răscăeți, cu 1477 de locuitori. În 1931, comuna este transferată plășii Găești din județul Dâmbovița, având în continuare în compunere satele Răscăeți, Drăghineasa și Cioflec. În 1950, comuna a trecut în subordinea raionului Găești din regiunea Argeș. A revenit la județul Dâmbovița în 1968, dar a fost imediat desființată și inclusă în comuna Vișina; satele Ciofleac și Drăghineasa au fost comasate și incluse în satul Răscăeți. Comuna Răscăeți a fost reînființată în 2004, când satele Răscăeți și Vultureanca s-au separat de comuna Vișina și au format noua comună. Vecini localitati Răscăeți. Nord: Morteni, Dâmbovița Nord-est: Petrești, Dâmbovița Est: Vișina, Dâmbovița Sud: Șelaru, Dâmbovița Sud-vest: Slobozia, Argeș Vest: Mozăceni, Argeș Nord-vest: Negrași, Argeș Asezarea comunei Răscăeți. Cel mai apropriat oras de comuna Răscăeți este Găești la 15km. Târgoviște este situat la 45km de comuna Răscăeți. Demografie. Componența etnică a comunei Răscăeți Români (98,21%) Necunoscută (1,74%) Altă etnie (0,04%) Componența confesională a comunei Răscăeți Ortodocși (97,45%) Necunoscută (1,74%) Altă religie (0,8%) Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Răscăeți se ridică la 2.241 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 2.367 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (98,22%). Pentru 1,74% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (97,46%). Pentru 1,74% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Politică și administrație. Comuna Răscăeți este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, Iulian Buibăr[*], de la Partidul Național Liberal, este în funcție din 2005. Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Cristache Fusea a fost un politician român din secolul al XIX-lea, membru fondator al Partidului Național Liberal din România, la 24 mai 1875. A fost deputat în Divanul ad-hoc la 1857.

Aksel Eino Palola (a purtat până în 1906 numele de Brander; ) a fost un jurnalist, traducător și scriitor finlandez. Biografie. Părinții lui Palola au fost consilierul de stat Axel Berndt Brander și Hildur Beda Karolina Sirelius. A urmat studii universitare începând din 1905 și a obținut titlul de doctor în filosofie în 1911. Palola a fost profesor de limbi străine în diferite școli în perioada 1912-1917 și director literar al editurii deținute de Arvi A. Karisto în 1918. El a fost redactor adjunct la "Tampereen Sanomat" începând din 1918, redactor la secția de informații externe a revistei "Uusi Suomi" până în 1928 și apoi între 1932 și 1935, redactor-șef la Societatea Finlandeză de Radiodifuziune în perioada 1929-1930 și secretar de redacție al revistei "Tuotanto ja Markkinat" în 1931. Mai târziu a fost scriitor independent și din 1939 a fost critic literar și teatral la publicația "Helsingin Sanomat". Palola a lucrat și ca traducător. Printre traducerile sale se numără "Doamna Bovary" de Gustave Flaubert, "Documentele postume ale Clubului Pickwick" de Charles Dickens, "O casă de păpuși" de Henrik Ibsen, "Scene din viața de boem" de Henri Murger și "Mies ja hänen omatuntonsa" de Jarl Hemmerin. Palola a tradus în finlandeză, de asemenea, povestirile polițiste cu părintele Brown ale lui G. K. Chesterton. Palola a fost vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Finlanda din 1925 până în 1927 și președinte din 1928 până în 1930. El a fost, de asemenea, membru al conducerii Teatrului Popular din Helsinki în perioada 1925-1933 și al Pen Club-ului din Finlanda în perioadele 1927-1937 și 1944-1949. Eino Palola a fost căsătorit cu Hilma Salan (Löppönen) din 1912 până în 1936. După divorț, s-a recăsătorit cu scriitoarea Katri Ingman.

Eposul Varlaam și Ioasaf este o adaptare creștină a legendei lui Gautama Buddha. Legenda prințului Siddhartha Gautama devenise deja populară în maniheism și în islam, fiind pentru prima oară răspândită de texte maniheiste (fragmente din textele din Turfan / Sinkiang). Cronologia primelor versiuni creștine și relațiile de filiație dintre ele sunt încă subiecte controversate în cercetare. Printre primele versiuni s-a numărat eposul georgian "Balavariani" și o versiune în limba greacă care folosește pentru prima oară numele de Ioasaf, derivat din Iodasaf, care era o corupere a denumirii de Bûdâsaf. Drept Bûdâsaf era cunoscut Bodhisattva în lumea arabă. Legenda. Majoritatea izvoarelor istorisesc cum astrologii chaldeeni îi prevestiseră regelui indian Avenir convertirea singurului fiu pe care-l va avea la creștinism. Noua religie era propovăduită în India de către apostolul Toma. Pentru a-și feri fiul, Ioasaf, de influențele creștine, Avenir l-a închis într-un palat minunat și s-a străduit să-l ferească a cunoaște durerea și moartea, înconjurându-l numai cu slugi tinere. Ca și Gautama Buddha, Ioasaf află însă până la urmă de suferințele muritorilor, întâlnind pe rând un bolnav de lepră , un orb, un bătrân și cortegiul care purta un mort. Tânărul cade de aceea pe gânduri și află de învățătura lui Hristos și deșertăciunile acestei lumi prin intermediul lui Varlaam, unul din mulții schimnici creștini care cutreierau India la vremea aceea. Bătrânul rege a făcut tot ce-i stătea în putință pentru a discredita creștinismul în ochii fiului său. De exemplu el i-a poruncit unui bătrân proroc, numit Nahor, să ia înfățișarea lui Varlaam și să se dezică în postura acestuia de creștinism. Legenda îl menționează și pe vrăjitorul Theudas, care dorise să-l seducă pe prinț amăgindu-l cu imaginea unor femei frumoase. Deoarece Ioasaf a rezistat acestor ispite, Avenir s-a hotărât să-i ofere întregul său regat pentru a-l corupe. Ajuns rege, Joasaf a dat însă poruncă să fie dărâmate toate sanctuarele păgâne și s-a dedicat operelor de binefacere. Chiar și Avenir s-a lăsat până la urmă convins de învățătura predicată de Varlaam, s-a convertit și și-a petrecut restul vieții ca anahoret în deșert. După un timp, Ioasaf a renunțat la coroană, preferând la rândul său să ducă o viață de pustnic. În manuscrisele medievale, această narațiune este deseori întreruptă de dialoguri și pilde. De exemplu, legenda conține o parabolă despre nimicnicia străduințelor omului pe această lume, în care un vânător urmărește un inorog și se prăbușește într-o prăpastie. El reușește să-și curme căderea ținându-se de un arbust, ale cărui rădăcini sunt roase de doi șoareci, unul alb și unul negru, simboluri ale zilelor și nopților prin care este drămuită existența umană. În fundul prăpastiei stă un balaur la pândă, dar omul este preocupat doar de mierea care se scurge dintr-o scorbură a arbustului. Manuscrise. Versiunile în limba arabă. Versiunea originară a romanului "Kitâb Bilawhar wa Bûdâsf" a fost probabil așa-numita "versiune siriană" scrisă de o sectă de arabi ismailiți, în care prințul indian adoptă o religie monoteistă, însă nu explicit mahomedană, care este opusă cultelor idolatre reprezentate de anturajul tatălui lui Bûdâsf. Tradiția politeistă nu este însă dezavuată în măsura în care o vor face versiunile creștine. Versiunea în limba georgiană. Eposul "Balavarani", transmis printr-un manuscris din secolul al X-lea dar apărut probabil cu un secol înainte, are o deosebită valoare literară. Narațiunea sa are multe similiarități cu cea a versiunilor arabe și este de aceea considerată a fi prima prelucrare a temei în creștinism. În text sunt prezentate mai multe religii, dar superioritatea credinței creștine față de idolatria păgână este mereu evidențiată. Această versiune conține însă mai puține pasaje de doctrină creștină decât cele în limba greacă. Doar convertirea prințului numit aici Iodasaf se face cu ajutorul unor pilde și omilii. Accentul este pus aici pe milostenia lui Iodasaf, care-i determină pe oamenii de rând să adopte creștinismul. Versiuni în limba greacă. Probabil prima transmitere în limba greacă abundă de citate patristice, de exemplu din operele lui Grigore de Nazianz și, remarcabil de des, din cele ale lui Ioan Damaschinul (secolul al VIII-lea). În legendă este inclusă și o apologie scrisă de Aristide în secolul al II-lea. Versiunile care au circulat în Imperiul Bizantin în aproximativ 140 manuscrise sunt derivate dintr-un izvor datat în anul 1021. Cam 60% din manuscrise poartă lema unui călugăr Ioan din mănăstirea Sabas de la Ierusalim, care este de obicei identificat cu Ioan Damaschinul. Unii cercetători văd în forma de bază o traducere a eposului georgian "Balavarani" de către călugărul Eutimiu din Atos, fiul ctitorului mănătirii Ivirion, îmbogățită în limba greacă de citate și pilde din scrierile biblice și patristice. Față de versiunea georgiană, personajul Ioasaf se prezintă în versiunile bizantine mai militant în favoarea creștinismului. Distrugerea sanctuarelor păgâne apare ca motiv al legendei probabil datorită influenței exercitate de literatura patristică. Accentuată este și opera de misionare creștină. Altfel decât în versiunile în limbile arabă și georgiană, Varlaam este trimis de însuși Dumnezeu la palat, unde Avenir îl ținea pe Ioasaf departe de influența creștinismului, nu îl ferea numai de cunoașterea lumii. Versiuni în limba latină. Versiunile în limba latină se bazează pe versiunea greacă din 1021. Ele folosesc pentru Ioasaf numele Iosafat, purtat de multe personaje biblice, mai ales de viță regală. Versiuni în limba franceză. În franceza vernaculară sunt cunoscute 34 manuscrise ale legendei. Versiuni în limba engleză. Primele versiuni în limba engleză sunt scrise în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Împreună cu traducerile din forma latină de bază se răspândesc și variante preluate din "Legenda aurea", ca de exemplu în "Vernon Golden Legend" de pe la 1385 . Reprezentările în artă. Primele ilustrații ale temei apar în secolul XI, în Cod. 42 al Mănăstirii Sfânta Cruce din Ierusalim. În cele cinci manuscrise grecești cu ilustrații nu apar însă scene care să stabilească o iconografie a legendei, ci pildele biblice care abundă în textul grec. Doar cel mai recent dintre ele, Par. gr. 1128 din secolul al XIV-lea, conține un ciclu al legendei despre Varlaam și Ioasaf. Una din primele reprezentări monumentale ale ciclului, afectată din păcate de restaurările secolului al XIX-lea, se întâlnește în cadrul ansamblului de pictură murală din secolul al XV-lea din naosul Bisericii Înălțării din incinta Mănăstirii Neamț.

Botanophila leucosa este o specie de muște din genul "Botanophila", familia Anthomyiidae. A fost descrisă pentru prima dată de Huckett în anul 1965. Conform Catalogue of Life specia "Botanophila leucosa" nu are subspecii cunoscute.

Râul Izvorul Roșu este un curs de apă, în județul Maramureș, afluent al râului Botizu.

Phumosia cuthbertsoni este o specie de muște din genul "Phumosia", familia Calliphoridae, descrisă de Zumpt în anul 1953. Conform Catalogue of Life specia "Phumosia cuthbertsoni" nu are subspecii cunoscute.

Termenul Altenkirchen poate să însemne:

Marin Cosmescu-Delasabar, ortografiat, de asemenea, și Marin Cosmescu Delasabar (n. 12 octombrie 1916, în comuna Crovu, județul antebelic Dâmbovița – d. 22 ianuarie 2010, Bacău) a fost un antologist, critic și istoric literar, filolog, profesor de limba română și profesor universitar, prozator, scriitor și traducător român, stabilit la Bacău în anii '950. Biografie. Marin Cosmescu-Delasabar s-a născut la 12 octombrie 1916, în comuna Crovu, județul antebelic Dâmbovița. Viitorul dascăl de limba și literatura română și-a terminat studiile primare în satul natal. Liceul l-a urmat la Colegiul „Sfântul Sava” din București (1929-1937). Deși a urmat Facultatea de Litere și Filozofie din Capitală într anii 1938 și 1942, va deveni licențiat al acesteia doar la sfârșitul celei de-a doua mari conflagrații mondiale, din motive lesne de urmat.

Antoinette de Merode ("Antoinette Ghislaine"; 28 septembrie 1828 – 10 februarie 1864), Prințesă de Monaco, fiica contelui Werner de Merode și a soției acestuia, contesa Victoire de Spangen d'Uyternesse (1797–1845). S-a căsătorit la 28 septembrie 1846 la Bruxelles cu Carol al III-lea, Prinț de Monaco. Ea a achiziționat Castelul Marchais care este proprietatea familiei Grimaldi și astăzi. Din 1856 până la moartea ei a fost Prințesă consort de Monaco. Cuplul a avut un singur copil: Albert I, Prinț de Monaco. Ea a fost sora lui Louise de Mérode și mătușa Mariei Vittoria dal Pozzo, care a fost timp de trei ani regină a Spaniei.

Hmelovîk este un sat în comuna Iabluneve din raionul Barîșivka, regiunea Kiev, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Hmelovîk era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Audi A5 este un coupé de lux produs de către constructorul german de automobile Audi. Audi A5 a fost prezentat pentru prima dată simultan atât la Salonul Auto de la Geneva cât și la Salonul Auto Internațional de la Melbourne pe 6 martie 2007. Audi cataloghează coupé-ul ca un grand tourer pentru a face concurență BMW Seria-3 coupé și Mercedes-Benz CLK-Class. Audi A5. A5 este varianta coupé a celei de-a patra generații de A4 (B8) sedan și break, care a fost lansată la salonul auto din Frankfurt 2007. A5-ul marchează întoarcerea lui Audi la coupé-urile de dimensiuni medii, după modelul ce coupé de Audi 80 a fost scos din producție în 1996, - modelul 2 (B6/B7) de A4 având o variantă decapotabilă, fără să aibă o variantă coupé. A5 reprezintă debutul noii platforme Audi MLP (Modular Longitudinal Platform) pe care sunt planificate să fie lansate următoarele generații ale modelelor A4, A6 și A8. De remarcat este faptul că platforma reprezintă o deviere de la poziția de montare a motorului deasupra axului față, acesta fiind acum montat mai în spate, între cele două axuri, pentru a rezulta o distribuție mai uniformă (55:45) între roțile din față și cele din spate. Audi A5 este următorul model lansat după cea de-a doua generație de TT și R8. A5-ul a adoptat mai multe elemente de la conceptul auto Nuvolari quattro. A5 a debutat cu un motor V6 FSI de 3.2-litri cu o putere de 265 CP. Audi S5. Audi S5 a fost lansat la aceeași dată ca și A5. S5 are un motor V6 FSI de 3.0L, capabil să producă 354 CP (349 CP/260 kW). Are o grilă a radiatorului mai agresivă (precum majoritatea modelelor "Audi S/RS"), inclusiv un șir de LED-uri care rămân aprinse și ziua în jurul proiectoarelor HID. Audi A5 decapotabilă. Audi A5 decapotabilă este programată să înlocuiască A4 decapotabilă, fiind programată să fie prezentată la Geneva Auto Show în martie 2008. Producția va începe la jumătatea anului 2008.

Otis Williams (n. 30 octombrie 1941) este un tenor american. Poreclit "Big Daddy", Williams este de asemenea un prolific textier și producător muzical. A co-fondat grupul vocal The Temptations la începutul anilor '60 sub numele de "The Elgins" și continuă să cânte în trupă, fiind singurul membru în viață din componența originală a formației.

Cyrtodactylus ramboda este o specie de șopârle din genul "Cyrtodactylus", familia Gekkonidae, ordinul Squamata, descrisă de Sudesh Batuwita și Mohomed M. Bahir în anul 2005. Conform Catalogue of Life specia "Cyrtodactylus ramboda" nu are subspecii cunoscute.

Gopo pentru cel mai bun sunet este un premiu acordat în cadrul galei Premiilor Gopo. Câștigătorii și nominalizații acestei categorii sunt:

Opera Națională Română Iași este una din cele patru "Opere naționale" din România. A fost înființată pe 1 ianuarie 1956 sub titulatura de "Opera de Stat din Iași". Din anul 1974 a primit denumirea de "Opera Română Iași", iar la 8 iulie 2003 a primit statutul de instituție națională, devenind Opera Națională Română din Iași. Opera Națională Română din Iași își desfășoară activitatea, ca instituție publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, în clădirea Teatrului Național, construit în 1896, după un proiect al arhitecților austrieci Fellner și Helmer, cei care au proiectat și operele din Viena, Zurich, Odesa, Zagreb, Cluj, etc. Sala are 740 de locuri, din care 390 în stal, 108 la lojă și 242 la balcon.

Bidigești este un sat în comuna Ciuruleasa din județul Alba, Transilvania, România.

Liolaemus elongatus este o specie de șopârle din genul "Liolaemus", familia Tropiduridae, descrisă de Koslowsky 1896. Conform Catalogue of Life specia "Liolaemus elongatus" nu are subspecii cunoscute.

Mihail Vasilievici Ostrogradski, în rusă: Михаил Васильевич Остроградский, a fost un matematician și fizician rus. A fost discipol al lui Leonhard Euler și unul dintre cei mai importanți matematicieni ai Rusiei Țariste. Domeniile de care s-a ocupat în mod deosebit au fost: calculul diferențial, calculul integral, teoria numerelor, teoria probabilităților, mecanica clasică și altele. A continuat lucrările lui Euler, Cauchy, Lagrange, Poisson. Opera sa a fost continuată de Nikolai Brașman (1796-1866), August Davidov (1823-1885) și mai ales de strălucitul matematician Nikolai Jukovski (1847-1921). De numele să este legată o teoremă din analiza matematică și anume teorema divergenței sau "teorema Gauss-Ostrogradski.

Pirata fabella este o specie de păianjeni din genul "Pirata", familia Lycosidae. A fost descrisă pentru prima dată de Karsch, 1879. Conform Catalogue of Life specia "Pirata fabella" nu are subspecii cunoscute.

Steven M. Greer un ufolog și medic american, care a fondat "Orion Project" și "The Disclosure Project". Greer susține că el este un "contactat" care a inventat termenul de "întâlnirea de gradul al cincilea" pentru a descrie contactul uman de inițiere cu extratereștrii. În 2013 a fost produs documentarul "Sirius" inspirat de munca lui Greer. Acesta prezintă imagini cu umanoidul Atacama, un obiect având o formă umanoidă și o lungime de 150 mm despre care Greer susține că este o formă de viață care a fost găsită moartă în deșertul Atacama din Chile. The Disclosure Project. "The Disclosure Project" (cu sensul de "Proiectul Divulgarea") este un proiect non-profit de cercetări care a fost inițiat în 1992 de către Greer, proiect care pretinde că dezvăluie existența unei mușamalizări din partea guvernului american a informațiilor referitoare la obiectele zburătoare neidentificate (OZN-uri). "The Disclosure Project" a fost bine-primit de către entuziaștii de OZN-uri, cu discursuri ale lui Greer și ale altor martori care au avut loc la diverse conferințe pe teme ufologice. Greer a organizat conferințe de presă și s-a angajat într-o serie continuă de prelegeri și apariții de televiziune care încearcă să lărgească sprijinul din partea publicului larg. Media mainstream a prezentat informații despre grupul în cea mai mare parte adunat în jurul anului 2001 la o conferință la "National Press Club", un reporter BBC descriindu-l ca fiind cel mai ciudat grup pe care l-a văzut vreodată. Greer a convocat conferința cu mai mult de 100 de alți contactați care depuneau mărturie. Printre cei contactați erau și "...aproximativ 20 de foști angajați guvernamentali, cei mai mulți oficiali militari și din domeniul securității, care au ieșit în față ... și au solicitat să fie audiați de Congresul american cu privire la astfel de apariții." Astfel de argumente au fost primite cu batjocuri de către sceptici și de purtătorii de cuvânt ai US Air Force, care susțin că nu există dovezi convingătoare pentru speculațiile conform cărora OZN-urile ar fi de fapt nave spațiale extraterestre. Apariții media. Greer a apărut la "Larry King Live", CBS, BBC, NTV din Japonia, "Sightings", "Encounters", Ancient Aliens pe History Channel, "Coast to Coast AM", emisiunea Art Bell, la emisiunea de radio Armstrong Williams și ca gazdă a unui segment al unei emisiuni radio pe internet intitulată "Conversations with Dr. Steven Greer".