Datasets:

Andrei481

/

raw-text-corpus-ro-8k

like 0

Thurston Joseph Moore (n. 25 iulie 1958) este un cântăreț, chitarist și compozitor pentru formațiile de muzică rock Sonic Youth (originară din New York City) și Chelsea Light Moving.

Râul Mălușel este un curs de apă din Munții Vrancei, unul din cele două brațe care formează râul Râmnicul Sărat. Este uneori considerat cursul principal al râului Râmnicul Sărat și nu doar un braț al acestuia.

Helen Herron Taft (n. 2 iunie 1861 - d. 22 mai 1943) a fost soția lui William Howard Taft, Președinte al Statelor Unite ale Americii. A fost Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii între 1909 și 1913.

Ziua Mondială a Sănătății este o zi globală de conștientizare a sănătății sărbătorită în fiecare an la 7 aprilie, sub sponsorizarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), precum și a altor organizații conexe. În 1948, OMS a organizat Prima Adunare Mondială a Sănătății. Adunarea a decis să celebreze 7 aprilie a fiecărui an, începând cu anul 1950, ca Ziua Mondială a Sănătății. Ziua Mondială a Sănătății este organizată pentru a marca fondarea OMS și este considerată ca o oportunitate a organizației de a atrage atenția la nivel mondial asupra unui subiect de importanță majoră pentru sănătatea globală în fiecare an. OMS organizează în această zi evenimente internaționale, regionale și locale legate de o anumită temă. Ziua Mondială a Sănătății este recunoscută de diverse guverne și organizații neguvernamentale cu interese în problemele de sănătate publică, care, de asemenea, organizează activități și își evidențiază sprijinul în rapoartele media, cum ar fi Consiliul global de sănătate. Ziua Mondială a Sănătății este una dintre cele opt campanii oficiale de sănătate la nivel mondial marcate de OMS, împreună cu Ziua Mondială a Tuberculozei, Săptămâna Mondială a Imunizării, Ziua Mondială a Malariei, Ziua mondială fără tutun, Ziua mondială de combatere a SIDA, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge și Ziua Mondială a Hepatitei.

Micia a fost o importantă așezare romană, dezvoltată în jurul marelui castru. Astăzi ruinele se află pe teritoriul satului Vețel din județul Hunedoara. Descriere. Deși avea numai statut rural ("pagus"), așezarea prezenta un înalt grad de urbanizare, cu rețea stradală ortogonală, edificii publice monumentale (terme, amfiteatru etc) și un port la Mureș (amenajat cu cheiuri din zidărie de piatră). Situl se află pe malul stâng al Mureșului, în dreptul termocentralei de la Mintia. Monument epigrafic. Prin anul 1840, în ruinele Miciei a fost descoperit un altar votiv datând din sec. II-III e.n., care contribuie la punerea în lumină a modalităților de administrare ale salinelor din Dacia romană. Inscripția gravată pe altar se transcrie după cum urmează: Silvano Do-/mestico/ P(ublius Ael (ius) Euph(o-)/rus pro/5/ salute P(ubli)Ael(i)/ Mari con-ductoris / pascui et sa-/linar(um) l(ibens) v(otum) v(ovit) ["Zeului Silvanus Domesticus, Publius Aeulius Euphorus/5/ pentru sănătatea lui Publius Aelius Marus al pășunilor și salinelor, cu bucurie a îndeplinit promisiunea"] .

Marin Preda a fost unul dintre cei mai importanți romancieri români din perioada postbelică, membru al Partidului Comunist Român. Dincolo de marele său talent, Marin Preda a fost un intelectual lucid, conștient de urmările nefaste ale ideologiei comuniste asupra literaturii. Un martor ocular a pretins că scriitorul i-ar fi spus cu mult curaj în anii '70 lui Nicolae Ceaușescu: „Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid”. Totuși, Marin Preda nu a criticat niciodată în mod public doctrina realismului socialist, dimpotrivă, a părut să o legitimeze, implicit, prin tematica scrierilor sale, începând cu volumul al doilea din „Moromeții”, așa cum arăta pe drept cuvânt criticul Nicolae Manolescu. În ultimul deceniu al vieții sale, Marin Preda a căutat însă o formă de eliberare de sub tutela ideologiei de partid. Ultimul său roman publicat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, a fost perceput la apariție ca o critică îndrăzneață la adresa regimului comunist, cu nuanța că epoca la care se referă este aceea a regimului Gheorghe Gheorghiu Dej, față de care Nicolae Ceaușescu căutase pe multe căi să se delimiteze. Așa cum în romanul “Delirul” publicul văzuse “o reabilitare” a mareșalului Ion Antonescu, una care servea antisovietismului cultivat aluziv de N. Ceaușescu, tot așa “Cel mai iubit dintre pământeni” slujise, cel puțin în primă instanță, la discreditarea regimului prosovietic din primul deceniu de comunism. După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate librăriile și bibliotecile publice și universitare. În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost găsit mort în camera sa din vila de creație a scriitorilor din complexul de la palatul Mogoșoaia. La momentul decesului său, Marin Preda era deputat în Marea Adunare Națională. Biografie. Copilăria. La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală pentru ca Joița Preda să poată primi pe mai departe pensie ca văduvă de război. Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae). Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji. În septembrie 1929, învățătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Marin Preda în clasa I, însă tatăl, care și-a dat copiii la școală numai la vârsta de 8 ani, nu-l lasă să frecventeze cursurile. Anul următor este reînscris în clasa I, la Școala primară din satul natal. Dar, ca în orice familie de la țară, copilul participă și la treburile gospodărești (păzitul vitelor, munca la câmp), ceea ce face ca în primele clase să absenteze adesea de la școală. Dar treptat-treptat, se dovedește printre elevii cei mai buni din seria sa, obținând premiul cu coroniță (scenă evocată în Moromeții). Anul 1933 – 1934 (clasa a IV-a) este unul dintre cei mai grei din viața școlarului: tatăl nu-i mai poate cumpăra cărți și se îmbolnăvește de malarie. Învățătorul îi arată multă bunăvoință, îl ajută să termine anul școlar și-i împrumută cărți. Când nu găsește cărți noi în sat, merge să împrumute în comunele vecine: „"Cum adică - exclamase odată tatăl surprins - să faci treizeci de kilometri până la Recea, după o carte, domnule?! Dar ce, e aurită? Și să-l fi pus la o treabă mai mică decât asta, ar fi ieșit gălăgie mare..."”. Cu rugăminți repetate și insistențe, obține de la mama sa promisiunea că îl va convinge pe tatăl său să-l dea la „școala de învățători”. Între 1934 – 1937 urmează clasele V – VII, avându-l ca învățător pe Ion Georgescu din Balaci, un sat vecin. Dascălul își va reaminti la bătrânețe că elevul Marin Preda „era un visător în clasă”, dar „se descurca bine, la scris”, la o temă dată despre Unirea Principatelor făcând o „lucrare senzațională”. Termină clasa a VII-a cu media generală 9,78. Examenul pentru obținerea certificatului de absolvire a șapte clase îl susține la Școala de centru din Ciolănești (o comună la zece kilometri distanță de Siliștea-Gumești). La 18 iunie i se eliberează certificatul nr. 71 de absolvire a șapte clase primare, cu media generală pe obiecte 9,15. Plecarea din satul natal. În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.) Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Mari Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud. În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatice care vor urma. Cei trei ani de viață transilvană vor fi evocați în „Viața ca o pradă” și în „Cel mai iubit dintre pământeni”. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primește o repartiție pentru o școală similară din București. În ianuarie 1941 asistă la tulburele evenimente ale rebeliunii legionare și ale reprimării ei de către Ion Antonescu. Intră în contact cu refugiații ardeleni și se întâlnește cu siliștenii lui stabiliți în București. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii în „Delirul” și în „Viața ca o pradă”. La sfârșitul anului școlar 1940-1941 (urmat și cu ajutorul directorului școlii), susține examenul de capacitate, însă din cauza greutăților materiale se hotărăște să renunțe la școală. În timpul verii nu mai revine în sat: „"Aveam impresia că dacă mă întorc, n-o să mai pot pleca"”. Nereușind să publice nimic și nici să-și găsească o slujbă, Marin Preda o duce din ce în ce mai greu: „"Mi-e imposibil să-mi amintesc și să înțeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna și toată iarna lui '41-'42. Doar lucruri fără legătură, nefirești... N-aveam unde dormi, era lapoviță prin tot Bucureștiul, și umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua și toată noaptea."” Uneori mai trăgea la fratele său Nilă, într-o mansardă minusculă unde „rămânea pierdut ceasuri întregi, cu coatele sub ceafă”. În volumul colectiv de versuri „Sîrmă ghimpată”, Geo Dumitrescu include poezia „Întoarcerea fiului rătăcit” de Marin Preda, dar manuscrisul volumului nu obține viză pentru tipărire. Tot prin intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la ziarul „Timpul”, în 1941. Activitatea literară. În aprilie 1942 debutează cu schița "Părlitu"' în ziarul „Timpul" (nr. 1771 și 1772 din 15 și 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schițele și povestirile: "Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp". În septembrie părăsește postul de corector la „Timpul". Pentru scurt timp este angajat funcționar la Institutul de statistică. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacție la „Evenimentul zilei”. În 1943, martie, îi apare "Colina" în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie „Evenimentul zilei” publică schița "Rotila". Ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela "Calul" produce asupra celor prezenți o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani. Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, "Întâlnirea din pământuri". În nuvela care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în "Moromeții". Ea este construită pornind de la tehnica „muștei pe perete“ (o narațiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvela "Chinuri". Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele "Viața ca o pradă" și "Delirul". În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”. Între 1949 și 1955 scrie primul volum al romanului Moromeții, considerat ca fiind capodopera scriitorului. Din 1952, devine redactor la revista „Viața românească”. În 1956, primește Premiul de Stat pentru romanul "Moromeții". Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se oprește la Beijing. În 1955 se căsătorește cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divorțat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la începutul anilor '70. Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii: Nicolae și Alexandru. În 1960-1961, îi citește pe marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinități. În 1965 traduce împreună cu soția sa Eta romanul "Ciuma" de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. În 1970 traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: "Demonii". Romanul său, "Marele singuratic", primește premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971. În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române. Apare ediția a doua a romanului "Marele singuratic" în 1976, iar în 1977 publică "Viața ca o pradă", un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conștiinței unui artist. În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: "Cel mai iubit dintre pământeni". Între 1975 și 1980 locuiește în București pe strada (pictor) Alexandru Romano nr.21. Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia. Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate. Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului "Cel mai iubit dintre pământeni" și a survenit în condiții oculte.. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”. Marin Preda este înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu. În ultimii cinci ani de viață a fost mentor și prieten literar al lui Cezar Ivănescu. Distincții. A fost distins cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”. Traducător. Marin Preda a tradus din operele lui Dostoievski. Omagierea lui Marin Preda. Numismatică. Cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la nașterea lui Marin Preda, Banca Națională a României, la 10 august 2012, a pus în circulație, în atenția numismaților, o monedă comemorativă din argint, cu titlul de 999‰, având valoarea nominală de 10 lei. Moneda este emisă de calitate "proof", într-un tiraj de 500 de exemplare. Marginea monedei este zimțată. Diametrul monedei este de 37 mm, iar masa ei este de 31,107 g. Monedele sunt ambalate individual, în capsule transparente de metacrilat, și sunt însoțite de broșuri de prezentare redactate în limba română, limba engleză și în limba franceză și de certificate de autenticitate semnate de guvernatorul B. N. R. și de casierul central al acestei instituții. Moneda are putere de circulație pe teritoriul României. Prețul de vânzare a unui exemplar al acestei monede, inclusiv capsula de metacrilat și broșura însoțitoare, este de 340 de lei. La 28 decembrie 2022, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea lu Marin Preda, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția numismaților, o monedă comemorativă de aur, cu titlul de 900‰, având valoarea nominală de 100 de lei. Moneda a fost emisă de calitate "proof", într-un tiraj de 1000 de exemplare. Moneda are diametrul de 21 mm, are masa de 6,452 grame, iar marginea este zimțată. Monedele sunt ambalate individual, în capsule transparente de metacrilat, și sunt însoțite de broșuri de prezentare redactate în limba română, limba engleză și în limba franceză și de certificate de autenticitate semnate de guvernatorul B. N. R. și de casierul central al acestei instituții. Moneda are putere de circulație pe teritoriul României. " Articole biografice " " Dosarul lui Marin Preda in arhivele Securitatii"

Alburnus Maior a fost un centru minier antic de extracție a aurului din Dacia romană, localizat pe teritoriul actualei localități Roșia Montană. Așezarea "Alburnus Maior" a fost atestată documentar în anul 131 d.Hr. pe o tăbliță cerată romană purtând acest nume și data de 6 februarie 131, descoperită într-una din galeriile subterane din perioada romană de exploatare a aurului. Centrul minier era situat în Masivul Orlea, între Câmpeni și Abrud, pe o ramificație a drumului roman care, urmând cursul râului Ampoi, unea "Apulum" (actuala Alba Iulia) cu "Ampelum" (actuala Zlatna) și reprezintă centrul exploatărilor aurifere din zona Munților Apuseni. "Alburnus" Maior a fost mai degrabă un târg ("pagus"), spre deosebire de municipiile (Municipium) și coloniile provinciei care nu aparțineau de administrația centrală a provinciei ci direct de administrația auriferă al cărui sediu fusese. "Alburnus Maior" era locuită de mineri aduși din provincii ale Imperiului Roman, în mare parte din Dalmația (parte din Croația de astăzi) și Illyria (parte din Albania de astăzi și fosta Iugoslavie). Minerii din Antichitate erau organizați foarte bine de către administrația romană, fiind conduși de un "procurator aurarium", libert pe timpul lui Traian și apoi cavaler începând cu Hadrian. Sediul său era la "Ampelum" (Zlatna), loc unde se presupune că era castrul unei unități auxiliare ce apăra zona auriferă: numerus Maurorum Hispanensium. Procedeul cel mai performant de exploatare la "Alburnus Maior" era săparea unor galerii ("cuniculi"), care coborau ușor în adâncime, urmărind direcțiile filoanelor aurifere. Galeriile de formă trapezoidală care erau destul de strâmte și joase (0,60 – 0,70 m lățime și 1 m înălțime) erau uneori prevăzute cu trepte de coborâre și urcare, săpate în rocă. Această metodă permitea atingerea filoanelor de adâncime, galeriile putând ajunge și până la 300 m sub pământ. S-a estimat că, în epoca romană, în fiecare an de la "Alburnus Maior" se extrăgeau peste 500 kg de aur. De la deschiderea minei de către romani (după anul 107), până în anul 271, când au părăsit-o, aceștia au extras circa 110 tone de aur și o cantitate necunoscută de argint care au fost expediate la Roma pe calea apei, pe râul Mureș, Dunăre, Marea Neagră și Marea Mediterană. La "Alburnus Maior" se suprapun vestigiile ce aparțin unuia dintre cele mai importante sisteme de galerii miniere din lumea romană – extins în perioadele medievală și modernă – și vestigiile sistemelor hidrotehnice ale orașului minier tradițional. Din sistemul de exploatare roman de la "Alburnus Maior" s-au păstrat mai mult de 7 km de galerii, la care se adaugă peste 80 km de galerii medievale și de epocă modernă.

Serghei Valerievici Aksionov (în ; n. 26 noiembrie 1972, Bălți, RSS Moldovenească, URSS) este un poltician rus, în prezent prim-ministru și șef de stat al Republicii Crimeea. Aksionov a fost desemnat premier în timpul ocupării armate a parlamentului Crimeii de către miliții pro-ruse (în mod normal desemnarea prim-ministrului Crimeii este atribuția președintelui Ucrainei). În cazul lui Aksionov această consultare nu a avut niciodată loc. În 1993 el a absolvit Înaltul colegiu de construcții militar-politice din Simferopol. La 1 martie 2014, în noua sa calitate de premier crimeean, Aksionov a solicitat Rusiei, prin intermediul președintelui rus Vladimir Putin, „"asistență în asigurarea păcii și stabilității"”, pe fondul tensiunilor din Crimeea generate de mișcarea Euromaidan. Între timp, Aksinov urma să preia „"temporar controlul securității"” în Crimeea, urmând ca toate autoritățile să se supună ordinelor sale sau să demisioneze. Totodată, Akisonov a anunțat un referendum pentru lărgirea autonomiei pentru data de 30 martie.

Argentina Open 2023 – Simplu a avut loc în prima jumătate a lunii februarie 2023. Douăzeci și opt de jucători s-au înscris în competiția de simplu a turneului de tenis de la Buenos Aires jucat pe zgură. Patru dintre ei și-au asigurat participarea prin calificare. Casper Ruud a fost campionul en-titre, dar a ales să nu-și apere titlul. Carlos Alcaraz l-a învins pe Cameron Norrie în finală cu 6–3, 7–5 câștigând titlul la simplu la Argentina Open 2023. A fost cel de-al 7-lea titlu ATP al lui Alcaraz. Capi de serie. Primii patru capi de serie au intrat direct în runda a doua.

Avegno este o comună din provincia Genova, regiunea Liguria, Italia, cu o populație de 2.531 de locuitori și o suprafață de 10,93 km².

Grábóc este un sat în districtul Bonyhád, județul Tolna, Ungaria, având o populație de de locuitori (2011). Demografie. Conform recensământului din 2011, satul Grábóc avea de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau maghiari, existând și minorități de germani (%), romi (%) și sârbi (%). Nu există o religie majoritară, locuitorii fiind romano-catolici (%), persoane fără religie (%), reformați (%) și ortodocși (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența confesională.

Dejan Vukićević (chirilic: Дејан Вукићевић; n. 27 aprilie 1968) este un antrenor muntenegrean de fotbal și fost fotbalist care juca pe poziția de mijlocaș. El este unicul antrenor care a câștigat Prima Ligă Muntenegreană cu două cluburi diferite: FK Zeta și FK Mogren.

Grandate este o comună din provincia Como, Italia. În 2011 avea o populație de 2,862 de locuitori.

Carrauntoohil, Carrauntoohill sau Carrantuohill (în alfabet fonetic , în , în traducere "Secera lui Tuathal") este cel mai înalt munte din Irlanda, măsurând 1.038,6 m. Se află în "Peninsula Iveragh" din Comitatul Kerry, aproape în centrul celui mai înalt lanț montan irlandez, "MacGillycuddy's Reeks". Carrauntoohil este compus în principal din gresie, a cărei formare în era glaciară a produs trăsături distinctive pe munte, cum ar fi depresiunea circulară denumită "Eagle's Nest" („Cuibul vulturului”) și unele văi adânci și creste ascuțite pe versanții estic și nord-estic, foarte populare printre alpiniști. Fiind cel mai înalt munte al Irlandei, "Carrauntoohil" este frecventat de pasionații ascensiunilor montane, care utilizează cel mai adesea traseul "Devil's Ladder" („Scara diavolului”). Cu toate acestea, Carrauntoohil este, de asemenea, parte a unor trasee mai lungi care străbat lanțul montan "MacGillycuddy's Reeks", precum "Coomloughra Horseshoe" (15 km) sau "MacGillycuddy's Reeks Ridge Walk" (26 km). Terenurile de pe muntele Carrauntoohil, precum și majoritatea celor care fac parte din lanțul montan, sunt deținute în proprietate privată și nu fac parte din vreun parc național, cu toate acestea, accesul rezonabil, în scop recreativ, este permis publicului. Geologie. Structural, Carrauntoohil este compus din particule de gresie de diferite dimensiuni, cunoscute în mod colectiv sub numele de "Old Red Sandstone" („gresie roșie veche”). Acest tip de gresie are o culoare violet-roșiatică (pătată pe alocuri cu verde), este practic lipsită de fosile și datează din perioada devoniană (cu 410 până la 350 de milioane de ani în urmă) când clima de pe actualul teritoriu al Irlandei era ecuatorială caldă. Rocile sedimentare din "Peninsula Iveragh" sunt dispuse în trei straturi care ajung la o grosime de 7 km (în ordine vertical ascendentă): formațiunea "Lough Acoose", formațiunea de gresie cloritică și formațiunea de gresie "Ballinskelligs". Carrauntoohil a fost ulterior supus unor transformări semnificative în timpul ultimei glaciațiuni, rezultatul cărora a fost eroziunea profundă a rocilor muntelui și formarea de văi adânci, piscuri ascuțite și depresiuni circulare. Geografie. Carrauntoohil este vârful central al lanțului "MacGillycuddy's Reeks" și are trei creste majore. La nord, o creastă stâncoasă îngustă, cunoscută sub numele de "Beenkeragh Ridge", conține vârful "The Bones" ("în ") și duce la al doilea cel mai înalt vârf al Irlandei, "Beenkeragh" ("în ") de 1.008 m. Creasta dinspre vest, numită "Caher Ridge", duce la al treilea vârf ca înălțime al Irlandei, "Caher" de 1.000 m. O a treia creastă, sud-estică, mult mai largă, coboară către vârful "Devil's Ladder" („Scara diavolului”) (calea obișnuită de acces spre Carrauntoohil dinspre "Hag's Glen"), dar se ridică apoi până la vârful "Cnoc na Toinne" ("Muntele vălurit") de 845 m, de unde continuă secțiunea lungă a crestei estice a lanțului montan "MacGillycuddy's Reeks". De pe muntele Carrauntoohil, orizontul se deschide către trei văi largi, fiecare având propriile lacuri. La est de Carrauntoohil se află "Hag's Glen" (în , după numele zeiței gaelice "Cailleach"), la vest "Coomloughra" (în , în traducere „golul cu papură”) iar la sud "Curragh More" (în , în traducere „mlaștina mare”). Pe versantul nord-estic al muntelui Carrauntoohil se găsește o depresiune adâncă, cunoscută sub numele de "Eagle's Nest" („Cuibul vulturului”), care este accesibilă dinspre "Hag's Glen" și se ridică pe trei niveluri. În vârf, la al treilea nivel, se află "Lough Cummeenoughter", lacul din Irlanda situat la cea mai mare altitudine. Din "Eagle's Nest" se pot observa văile de pe versantul nord-estic a muntelui Carrauntoohil: "Curved Gully", "Central Gully" și "Brother O'Shea's Gully". Uneori, termenul "Eagle's Nest" este folosit pentru a desemna refugiul montan construit în zonă, o cabană mică din piatră care se află la primul nivel al depresiunii, la capătul traseului de escaladă care parcurge "Heavenly Gates" („Porțile Cerului”) către „Cuibul vulturului”. Carrauntoohil este cel mai înalt munte din Irlanda pe toate scalele de clasificare. Este al 133-lea cel mai înalt munte din lume și al patrulea cel mai înalt munte din Marea Britanie și Irlanda, în clasamentul Simms. Carrauntoohil este considerat de către Clubul scoțian de alpinism ("Scottish Mountaineering Club" - SMC) drept unul dintre cei 34 de „furths”, care sunt definiți ca munți peste altitudine și care îndeplinesc criteriile SMC pentru a fi clasificați drept "Munro", dar care se află în afara („furth”) Scoției. Din acest motiv, Carrauntoohil este cunoscut și ca unul dintre cei treisprezece „Munros” irlandezi. Înălțimea relativă mare a lui Carrauntoohil îi asigură îndeplinirea condițiilor pentru clasificările "P600" și "Marilyn". Carrauntoohil este cel mai înalt munte din „Baza de date online "MountainViews"” și din „Cei mai înalți 100 de munți irlandezi ("100 Highest Irish Mountains")”. Vârful Carrauntoohil. În anii 1950, pe vârf a fost ridicată, de către comunitatea locală, o cruce de lemn, pe un teren proprietate privată deținut de o obște sătească. În 1976, crucea de lemn a fost înlocuită cu o cruce din oțel de 5 m înălțime. În 2014, crucea a fost tăiată de persoane necunoscute, în semn de protest față de Biserica Catolică din Irlanda, dar a fost reînălțată la scurt timp după aceea. Din cauza riscurilor de abordare a versanților abrupți de nord-est și de est ai muntelui Carrauntoohil, echipa de salvatori montani "Kerry Mountain Rescue Team" - KMRT) a plasat marcaje de atenționare pe vârf și în special pe sectorul "Howling Ridge" (creasta dintre versanții nord-estic și estic), a cărui porțiune inițială poate fi confundată cu un traseu de coborâre facil Denumire. "Carrauntoohil" este cea mai comună și oficială ortografie a numelui, fiind singura versiune folosită de Agenția de Stat a Departamentului pentru Locuințe, Administrație Locală și Patrimoniu din Irlanda ("Ordnance Survey Ireland"), Baza de date cu nume de locuri din Irlanda ("Placenames Database of Ireland") și de academicianul irlandez "Paul Tempan", creatorul bazei de date „Nume irlandeze de dealuri și munți” ("Irish Hill and Mountain Names") în 2010. Varianta "Carrauntoohill" a fost de asemenea folosită în trecut, de exemplu de istoricul irlandez "Patrick Weston Joyce" în 1870. Alte variante ortografice mai puțin utilizate au fost "Carrantoohil", "Carrantouhil", "Carrauntouhil" și "Carrantuohill", toate acestea fiind variante anglicizate ale numelui în limba irlandeză. În lucrarea „Nume irlandeze de dealuri și munți” ("Irish Hill and Mountain Names") Paul Tempan menționează că numele irlandez al lui Carrauntoohil „este învăluit în incertitudine” și că „spre deosebire de unele vârfuri mai mici, cum ar fi "Mangerton" sau "Croagh Patrick", acesta nu este menționat în literatura irlandeză timpurie”. Numele oficial irlandez este "Corrán Tuathail", despre care Tempan notează că este interpretat ca „secera lui Tuathal”, "Tuathal" fiind un prenume masculin. Patrick Weston Joyce a interpretat anterior numele drept „secera inversată”, traducând termenul irlandez "tuathail" care înseamnă „stângaci”, dar conform lui P. W. Joyce, regula „se aplică la tot ceea ce este inversat față de direcția corectă”. Dintr-o altă perspectivă, într-una dintre cele mai vechi relatări scrise despre munte, din 1812, Isaac Weld îl numește "Gheraun-Tuel", iar în „Dicționarul topografic al Irlandei” ("Topographical Dictionary of Ireland") din 1837, Samuel Lewis îl numește "Garran Tual" sugerând că primul element ar fi fost "géarán" („colț”) – care se găsește în numele altor munți din Comitatul Kerry – și că numele anterior ar fi putut fi "Géarán Tuathail" [„Colțul (dintele) lui Tuathal”]. Drepturi de proprietate. Alpinistul și scriitorul Jim Ryan a notat în cartea sa din 2006 „Carrauntoohil and MacGillycuddy’s Reeks” că muntele "Carrauntoohil", inclusiv cea mai mare parte a "Hag’s Glen", este în proprietate privată. Proprietatea este deținută de patru familii: "Donal Doona", "John O'Shea", "John B. Doona" și "James Sullivan". Străbunicii lor au cumpărat pământul de la Comisia irlandeză de împroprietărire ("Irish Land Commission"), „plătind suma de unsprezece șilingi și doi pence (70 de eurocenți în banii de astăzi), de două ori pe an, timp de mai multe decenii”. În cartea sa, Ryan i-a felicitat pe proprietari pentru că de-a lungul anilor au permis acces nestingherit excursioniștilor, ignorând pagubele produse propriilor ferme. Un raport elaborat de statul irlandez în decembrie 2013, referitor la accesul în zonă și intitulat „Evaluarea dezvoltării accesului către MacGillycuddy Reeks” ("MacGillycuddy Reeks Mountain Access Development Assessment"), numit și „Proiectul de acces spre munte” ("Mountain Access Project"), a cartografiat rețeaua complexă de terenuri. Spre deosebire de multe alte lanțuri muntoase din Irlanda, terenurile de pe MacGillycuddy's Reeks nu sunt incluse într-un parc național, ci sunt deținute de persoane private. Situația proprietății a stârnit îngrijorări în lumina creșterii numărului vizitatorilor muntelui Carrauntoohil (și ai zonei în general), precum și a eroziunii și lipsei de infrastructură pe care alte situri deținute de stat au putut să le soluționeze. În 2019, "Irish Times" nota că "MacGillycuddy Reeks Mountain Access Forum", un grup format din proprietari de terenuri, utilizatori comerciali și grupuri de excursioniști, înființat în 2014 cu scopul de a „proteja, gestiona și asigura dezvoltarea durabilă a lanțului montan MacGillycuddy's Reeks, în același timp stopând și inversând degradarea evidentă și agravantă a traseului", a obținut un oarecare succes, stabilind noi trasee dinspre "Hag's Glen" către "Carrauntoohil", cu toate acestea, "Irish Times" s-a întrebat: „Ar trebui ca munții din Comitatul Kerry să devină parc național?”. Turism montan. Nu există statistici separate despre drumeții și alpiniștii care au urcat pe muntele Carrauntoohil, cu toate acestea, s-a înregistrat că peste 125.000 de persoane au accesat zona în 2017 și peste 140.000 în 2018, dintre care majoritatea au ajuns pe Carrauntoohil. Atracția muntelui a condus la producerea de numeroase accidente și chiar decese de-a lungul anilor, iar până la împlinirea a 50 de ani de la înființarea echipei de salvatori montani "Kerry Mountain Rescue Team" în 2017, se înregistraseră peste 40 de decese în zonă, multe dintre acestea „în proximitatea muntelui Carrauntoohil”. Accidentele de pe munte au fost atribuite vremii nefavorabile, plecărilor la ore târzii combinate cu lăsarea întunericului la coborâre și căderilor de pietre în zonele supuse eroziunii. Trasee. Drumul cel mai scurt către vârful "Carrauntoohil"este prin "Devil's Ladder" („Scara Diavolului”), care începe la "Cronin's Yard" („Curtea lui Cronin”) în nord-est, spre "Hag's Glen", continuă spre "Lough Gouragh" și "Lough Calee", până la "Devil's Ladder" („Scara diavolului”), o potecă de legătură între "Hag's Glen" și valea dintre vârfurile "Carrauntoohil" și "Cnoc na Toinne". Nu este nevoie de echipament special, dar se recomandă prudență, deoarece "Devil's Ladder" a devenit instabilă din cauza suprasolicitarii, alternativa este traseul "Bothar na Gige" (pe culmea dinspre nord-est către "Cnoc na Toinne"). Traseul dus-întors de la "Cronin's Yard" este de 12 km și durează 4-5 ore. Alte trasee populare, dar mai dificile, către "Carrauntoohil" dinspre "Hag's Glen" sunt prin "Hag's Tooth Ridge" până la "Beenkeragh", apoi peste "Beenkeragh Ridge" până la "Carrauntoohil" sau prin traseul "Eagle's Nest" până la "Lough Cummeenoughter", cel mai înalt lac al Irlandei și apoi până la vârf prin "Brother O'Shea's Gully" sau "Curved Gully". În loc să coboare pe "Devil's Ladder" („Scara diavolului”), unii excursioniști folosesc un traseu cunoscut sub numele de "Heavenly Gates" („Porțile Cerului”), care începe deasupra „Scării Diavolului”, dar urmează o potecă îngustă de piatră care traversează partea de est a "Carrauntoohil", printr-un gol îngust, cunoscut ca "Heavenly Gates", apoi se îndreaptă în diagonală, printr-o vale adâncă, până la baza primului nivel al "Eagle's Nest" („Cuibul vulturului”), unde se găsește cabana cu rol de refugiu montan. Totuși, acest traseu este dificil, greu de străbătut, deoarece nu este marcat și devine deosebit de periculos în condiții de vizibilitate redusă, aici având loc câteva accidente grave. Un traseu obositor, în formă de potcoavă, este "Coomloughra Horseshoe" de 15 km, care durează 6-8 ore și este descris ca „una dintre rutele clasice pe crestele Irlandei”. Pornește dinspre nord-vest pe "Hydro-Track" și de obicei urmează sensul acelor de ceasornic, mai întâi urcând spre "Skregmore" (848 m), apoi până la "Beenkeragh" (1008 m), peste celebra "Beenkeragh Ridge", în centrul căreia se înalță "The Bones" (956 m), apoi spre vârful "Carrauntoohil". Aici, „Potcoava” se întoarce, continuând către "Caher" (1000 m), "Caher West Top" (973 m) și coborând în final către punctul de plecare. De asemenea, Carrauntoohil este parte a "MacGillycuddy's Reeks Ridge Walk", un traseu de 12-14 ore (26 km) care parcurge întregul lanț montan. Alpinism și escaladă în perioada de iarnă. Deși zona nu este în mod special renumită pentru escaladă (cățărat pe stâncă), spre deosebire de "Ailladie" în Comitatul Clare sau "Fair Head" în Antrim, pe versantul estic al Carrauntoohil, spre "Hag's Glen" și pe cel nord-estic, spre "Brothers O'Shea's Gully", se găsesc o serie de trasee de alpinism, escaladă sau mixte. Cel mai cunoscut traseu este cel de pe creasta "Howling" de 450 m (grad de dificultate „foarte dificil” sau „V-Diff”), care începe de la baza "Heavenly Gates" și urmează valea dintre fețele de est și nord-est ale muntelui Carrauntoohil. Aceeași versanți, cel estic și cel nord-estic, sunt, de asemenea, pretabili pentru alpinism de iarnă, dacă condițiile permit, aici fiind marcate șapte trasee de escaladă de gradul V, printre cele aproape optzeci de trasee existente.

Venus Doom este cel de-al șaselea album de studio al formației de origine finlandeză HIM. Discul a început să fie comercializat pe plan internațional în luna septembrie a anului 2007.

Zdraveț este un sat în comuna Lăki, regiunea Plovdiv, Bulgaria. Demografie. La recensământul din 2011, populația satului Zdraveț era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau bulgari. Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.

Clubiona genevensis este o specie de păianjeni din genul "Clubiona", familia Clubionidae, descrisă de L. Koch, 1866. Conform Catalogue of Life specia "Clubiona genevensis" nu are subspecii cunoscute.

Cypress este un oraș din comitatul Orange, statul , . Orașul avea 46.229 de locuitori în anul 2000. Teritoriul orașului se întinde pe o suprafață de 17,1 km², cu o densitate a populației de 2.735,4 loc./km².

Atentatul de la Burgas a fost un atentat anti-israelian din Bulgaria care a avut loc la 18 iulie 2012, ora locală 16:50, la aeroportul "Sarafovo" din Burgas. În momentul atentatului, turiștii israelieni care au sosit la bordul unui avion charter, urcau în autobuze pentru a fi transferați în stațiunea balneară de la nord de Burgas. Autobuzul vizat de atentator urma să transporte patruzeci și doi de israelieni, în majoritate tineri, după sosirea lor cu un avion venind de la Tel Aviv. Atentatul a provocat moartea a șapte persoane: cinci israelieni, un bulgar (șoferul autobuzului, totodată ghidul grupului) și atentatorul sinucigaș. Ministrul bulgar de Interne Țvetan Țvetanov a anunțat la 19 iulie 2012 că atentatul a fost provocat de un sinucigaș. Persoana respectivă avea acte de identitate americane emise în Michigan, probabil false. Potrivit presei bulgare, presupusul autor al atentatului sinucigaș este un islamist cu cetățenie suedeză, care ar fi intrat în Bulgaria din România, pe la Ruse. Victime. Răniți. În atentat au fost rănite 32 de persoane, dintre care 3 sunt în stare critică.

Hancock (2008) este un film fantastic comedie acțiune cu supereroi regizat de Peter Berg cu Will Smith în rolul titular. În alte roluri interpretează actorii Jason Bateman și Charlize Theron. Filmul prezintă povestea lui John Hancock (Smith), un supererou neglijent din Los Angeles ale cărui acțiuni duc la pagube de milioane de dolari și astfel toată lumea îl urăște. În cele din urmă, după ce-l salvează pe Ray Embrey (Bateman), acesta din urmă încearcă să găsească o modalitate pentru a schimba percepția publică asupra lui Hancock.

Turneul de tenis de la Roland Garros din 2021 a fost un turneu de tenis de nivel Grand Slam care s-a jucat în aer liber pe terenuri de zgură. A fost cea de-a 125-a ediție a French Open și cel de-al doilea Grand Slam din anul 2021. A avut loc la Stade Roland Garros din Paris, Franța, în perioada 30 mai-13 iunie 2021, cuprinzând jocurile de simplu, dublu și dublu mixt. Calificările au avut loc în perioada 24 mai - 28 mai. Au avut loc și turnee pentru juniori și scaune cu rotile. Novak Djokovic a câștigat titlul de simplu masculin, învingându-l în finală pe Stefanos Tsitsipas și marcând cel de-al 19-lea titlu al său de Grand Slam la simplu. Barbora Krejčíková a câștigat titlul de simplu feminin, învingând-o în finală pe Anastasia Pavliucenkova, câștigând primul său Grand Slam la simplu. Proba de dublu mixt a revenit după o absență de un an, deși tragerea la sorți a inclus doar 16 echipe în loc de 32 obișnuite. Câștigători. Numărul unu mondial, Novak Djoković, a câștigat la simplu masculin. El l-a învins pe Rafael Nadal în semifinale în patru seturi. Aceasta a marcat a doua înfrângere a lui Nadal în fața lui Djokovic (și a treia înfrângere în general) la French Open. În finală, Djokovic l-a învins pe Stefanos Tsitsipas în cinci seturi. A câștigat al nouăsprezecelea trofeu de Grand Slam, care l-a plasat pe locul trei în statistica istorică. Djoković a devenit primul om din Era Open care a câștigat un Major după ce a revenit de la 0–2 la seturi în finală. Odată cu acest titlu, Djokovic a devenit al treilea om care a câștigat toate cele patru turnee de Grand Slam de cel puțin două ori după Roy Emerson în 1967 și Rod Laver în 1969, și primul care a realizat double career Grand Slam în Open Era. Mai mult, el a devenit primul și singurul om care a câștigat fiecare Major, ATP Masters și ATP Finals de cel puțin două ori. Jucătoarea cehă Barbora Krejčíková a triumfat la simplu feminin. Ea a devenit a șasea campioană la Roland Garros la rând care a câștigat primul ei Grand Slam la simplu feminin. Ea a câștigat și titlul la dublu feminin, devenind prima jucătoare de la Mary Pierce în 2000 care a cucerit atât titluri de simplu cât și de dublu la Paris. Proba de dublu masculin a fost câștigat de francezii Pierre-Hugues Herbert și Nicolas Mahut, care au câștigat al cincilea trofeu de Grand Slam la dublu masculin. Au devenit primul cuplu francez de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial care au câștigat al doilea titlu la Roland Garros, după ce l-au câștigat pe primul în 2018. Dublul feminin a fost dominat de perechea cehă Barbora Krejčíková și Kateřina Siniaková, câștigând al treilea lor Grand Slam la dublu feminin. Competiția mixtă a fost dominată de perechea americano-britanică Desirae Krawczyk și Joe Salisbury, care au câștigat primul trofeu de Grand Slam la dublu mixt. Salisbury a devenit primul campion britanic la orice competiție pentru adulți, cu vârsta peste 39 de ani. Distribuirea punctelor și a premiilor în bani. Puncte. Mai jos sunt o serie de tabele pentru fiecare dintre competiții care arată punctele de clasare oferite pentru fiecare probă. Premii în bani. Cu aproximativ o lună înainte de începerea turneului, s-a anunțat că fondul de premii va fi de 34.367.215 €, o reducere cu 10,53% față de fondul de premii pentru ediția 2020.

Râul Manâci (în rusă: "Маныч") este un afluent de stânga al Donului situat în sudul Rusiei: Calmîchia, Regiunea Rostov și Ținutul Stavropol. Are o lungime de 219 km, și un bazin de recepție de 35.400 km2. Are sursa în lacul Manâci-Gudilo, în partea de sud-vest a Republicii Calmîchia.

Biserica de lemn din Dângău Mic, comuna Căpușu Mare, județul Cluj, datează din secolul XVIII. Are hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul . Istoric. Biserica de lemn cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Dângău Mic a fost construită în anul 1764. Lemnul pentru construcție a fost cumpărat din localitatea Giurcuța (Beliș). Trăsături. Planimetric, avem aceeași desfășurare rectangulară a naosului și pronaosului, o absidă aproape pătrată cu turnul ridicat peste coama acoperișului, deasupra pronaosului, având galeria deschisă, cu câte două arcade pe latură, iar coiful cu patru turnulețe la bază și vârful foarte ascuțit. Cununa pridvorului e susținută pe șase stâlpi romboidali, ce creează impresia unui târnaț de casă veche de pe acest platou al Apusenilor. Pictura. Construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, biserica de lemn din Dângăul Mic, comuna Căpușu Mare, monument istoric, păstrează pictură murală realizată de Dumitru Ispas din Gilău și de zugravul Ștefan în 1802, conform unei inscripții aflate deasupra ușii de intrare în pronaos: „Întemeindu-se în 1802 în zilele preaînălțatului împărat Francisc I fiind protopop popa Ioan de la Mănășturul românesc și fiind preotul satului Popa Ștefan Teotelecan de la Bedeci, diac Abrudan Teodor, făt Abrudan Grigorie, fiind epitrop Stan Teodor și Vădan Simion. Și s-au zugrăvit prin mine smeritul zugrav Dimitrie Ispas și Ștefan și s-au plătit prin cheltuiala a tot satul”. Pictura se păstrează relativ bine, este de factură populară, caracterizată de decorativism, cromatică echilibrată. În altar, pictorul a reprezentat sfinți episcopi pe pereți și Sfânta Treime pe boltă; pe bolta naosului apar scene din Ciclul Hristologic, mucenici pe pereții naosului. În pronaos, apare obișnuita reprezentare a Pildei fecioarelor înțelepte și a celor nebune, precum și o friză cu mucenițe. Alături de picturile din Sânpaul, Agârbiciu, Finișel și Petrindu, pictura murală realizată de Dimitrie Ispas la Dângău Mic este între cele mai extinse și mai cuprinzătoare sub aspect tematic și, în același timp, relativ mai bine conservate, fapt ce îndreptățește considerarea ei ca reprezentativă pentru arta zugravului din Gilău. Patrimoniul. Biserica mai păstrează 5 icoane pe sticlă provenind din centrul de la Nicula. Starea de conservare. În urmă cu aproximativ 2 ani, ca urmare a unei sponsorizări facuta de familia Petru si Ecaterina Petrina s-au adunat fondurile necesare înlocuirii șindrilei la acoperiș. Biserica nu este alimentată cu curent electric. Bârnele pereților au început să se dizloce.

Șarîn este o comună în raionul Babanka, regiunea Cerkasî, Ucraina, formată numai din satul de reședință. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Șarîn era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Ernest Louis Octave Courtot de Cissey (n. 12 septembrie, 1810 - d. 15 iunie, 1882) a fost un general francez și prim-ministrul Franței în perioada 22 mai 1874 - 10 martie 1875.

Ștefan Báthory de Ecsed, uneori Ștefan Báthory I, (în maghiară "Báthory István"), a fost un mare nobil din familia Báthory, voievod al Transilvaniei, ajuns la putere după ce regele Matia Corvinul l-a trimis în 1476 în fruntea misiuni militare în Țara Românească, cu scopul de a-l impune pe Vlad Țepeș pe tronul țării, în locul lui Laiotă Basarab, care se bucura de sprijin otoman. Misiunea din 1476 s-a încheiat prin ocuparea Bucureștilor și fuga lui Laiotă. Istoric. În noiembrie-decembrie 1467 a luat parte la campania lui Matia Corvinul în Moldova, încheiată neașteptat în 15 decembrie prin înfrângerea în Bătălia de la Baia și retragerea armatei regale ungare. În 1476 regele Matia a hotărât să-l ajute pe Vlad Țepeș să obțină din nou tronul Valahiei de la Laiotă Basarab. El l-a numit pe Báthory comandant al unei armate de aproximativ 8.000 de pedestrași și 13.000 călăreți, dar fiindcă Báthory era neexperimentat ca și comandant de oști, "adevărații conducători de oaste au fost Vlad și despotul Voicu Brancu (serb. "Vuk Brancovič". ). Înaintea acestei campanii, Vlad și Báthory au avut o incursiune armată în Bosnia, unde Báthory a fost trimis de Matei cu scopul de a elibera un nobil valah al cărui nume era tot Matei. Noua campanie era formată din trupe maghiare, moldovene și valahe, având și un mic contingent sârbesc. Vlad Țepeș a trimis un mesaj vărului său Ștefan cel Mare să-l aștepte pentru a putea uni armatele, dar manevra nu s-a efectuat din cauza unei întârzieri a trupelor maghiare, ceea ce a dus la înfrângerea lui Ștefan la bătălia de la Valea Albă din 26 iulie 1476. La data de 18 august, cele două armate s-au unit și l-au ajutat pe Ștefan să-i elimine pe turci din Moldova. După un consiliu desfășurat la Brașov, Vlad, Báthory și Brancu/Brancovič au invadat Valahia din sudul Transilvaniei cu o armată de 35.000 oameni, în timp ce Ștefan și-a adus contribuția atacând estul Valahiei cu o armată de 15.000 oameni. Ofensiva lui Vlad a început în noiembrie 1476, reușind să-l învingă pe Laiotă și armata sa de 18.000 oameni la Rucăr, lângă granița Valahiei cu Transilvania. Ambele armate au pierdut circa 10.000 oameni în luptă. La 8 noiembrie Vlad a capturat capitala Valahiei, Târgoviște, unde s-a întâlnit cu Ștefan. Cei doi veri și-au declarat alianță eternă unul altuia, iar în prezența lui Báthory, au jurat să organizeze o mare cruciadă împotriva turcilor. La 11 noiembrie Báthory a declarat oficialilor orașului Sibiu că majoritatea teritoriului Valahiei era în mâinile lui Vlad, adăugând că "toți boierii, în afară de doi, sunt cu noi" și "chiar și aceia ni se vor alătura în curând". La 16 noiembrie Bucureștiul a fost ocupat de armata lui Báthory și la 26 noiembrie Vlad Țepeș a fost încoronat Voievod al Valahiei pentru a treia oară. După retragerea lui Ștefan cel Mare și a lui Báthory din Valahia, Laiotă s-a întors cu o armată să-și reocupe tronul. În decembrie, cei doi s-au întâlnit din nou pe câmpul de luptă. Vlad a avut o armată mai mică și a fost ucis în timpul bătăliei. Bătălia de pe Câmpia Pâinii. În 1479, Báthory a devenit voievodul Transilvaniei și la sfârșitul lunii august 1479, o expediție otomană din Bosnia, comandată de doisprezece pașe, a invadat Transilvania cu o forță de 43.000 de soldați. Turcii s-au deplasat cu rapiditate, jefuind și arzând totul în cale, lăsându-i puțin timp lui Báthory să-și adune armata la Sibiu. Pavel Chinezu (Paul Kinizsi), Ban din Timișoara și comandantul suprem al armatelor din sudul Regatului Maghiar, a fost însărcinat de regele Matia să vină în ajutorul lui Báthory. Cu Báthory ajuns la Sebeș, Ali Bey, unul dintre comandanții otomani, a ridicat tabara pe o câmpie între Mureș și Sebeș, în totalitate fără să știe că Kinizsi a fost, de asemenea, pe drumul său împotriva lor.. La primele ore ale dimineții de 13 octombrie, Báthory a apărut pe înălțimi "dincolo de pârâu". Ali a fost obligat să stea la sol, în scopul de a asigura un eventual contraatac și pentru a evacua prada lui.". Báthory a ordonat armatei sale să se pregătească pentru luptă: 3.000 de sași, susținută de o a doua linie din Transilvania, valahii, flancul drept pe Râul Mureș, în timp ce ungurii erau pe flancul stâng - el și cavalerie grea lui au fost plasate în mijloc. Liderii otomani au fost în dezacord și au amanat pregătirile pentru această luptă; după "după trei ore de așteptare, Báthory, încrezător că Paul Kinizsi ar ajunge dintr-un moment în altul, a dat ordinul de atac." Sașii din Transilvania au deschis atacul, dar au fost învinși; valahii din Transilvania a urmat soarta lor, multi fiind răniți sau uciși, iar mai târziu, linia maghiară a presat să se retragă în centru. Báthory a atacat apoi cu cavalerie lui grea, dar a căzut de pe cal; aceasta a alertat pe tovarășii săi care au interpretat o ca pe un semn rău și l-au sfătuit ori sa se intoarca ori se retragă în munți. El a ignorat sfatul lor și în calitate de șef de cavalerie sale, a atacat prima linie otomana, cu o mare forță, invingandu-le. Ali apoi atacat cu cavalerie sale și o luptă aprigă a avut loc, care a durat timp de trei ore. Báthory a fost grav rănit, sângerand la șase răni; "calul lui a fost ucis sub el." Înconjurat de un "zid de cadavre" si mai mult mort decat viu, el a fost pe cale să piardă lupta atunci când armata Kinizsi lui a apărut pe deal, cu tobe și trâmbițe facand mult zgomot. Aproximativ 900 de sârbi sub conducerea lui Demeter Jakšić la care se adaugau "numerosii curteni ai regelui", au inceput atacul impotriva turcilor. Turcii, care au fost luati prin surprindere, au fost macelariti de către furiosul Kinizsi și după un nou atac, el a reusit sa-l salveze pe Báthory. Putinii turci care au supraviețuit masacrului au fugit în munți, unde majoritatea au fost uciși de către populația locală. Ali, care vorbea Limba Română a pus pe niște haine țărănești pe el și a fugit în Țara Românească. Aproximativ 30.000 de turci au murit în luptă, în timp ce Báthory a pierdut 8000 maghiari și aproape 2000 sașilor transilvăneni și valahi din Transilvania. Cei doi comandanți au petrecut, împreună cu trupele lor, cu Kinizsi dansand cu un turc mort in brate. Consecințe. Báthory urma sa conduca Transilvania ca si guvernator al ei din anul 1479 pana la moartea sa. Urmasii sai devineau guvernatori ai Transilvaniei; altii, precum Stefan Batory, au condus ca Rege al intregii Poloniei si Ungariei. Una dintre cele mai notabile prezente ale membrilor familiei este Contesa Elizabeth Báthory, care a făcut faima ei prin cruzimea ei (a se vedea, de asemenea, Báthory). Romancierul Raymond Rudorff a afirmat în lucrarea lui, Dracula, publicata în 1972, că fiul legitim al lui Dracula, care a fost, de asemenea, numit" 'Vlad, s-a căsătorit în familia Báthory; acest lucru a fost confirmat ulterior de faptul că, Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Ferdinand I, a acordat fraților Ladislau și John Dracula"' - descendenții indirect al familiei Corvin - un brevet de nobili și haina lor de arme vor consta dintr-o "o sabie care acoperă trei dinți de lup pe o creasta de sânge: arme de familia Bathory. "

Peceanivka este localitatea de reședință a comunei Peceanivka din raionul Dzerjînsk, regiunea Jîtomîr, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Peceanivka era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Volkerzen este o comună din landul Renania-Palatinat, Germania.

Ora este o comună din provincia Bolzano, regiunea Trentino-Alto Adige, Italia, cu o populație de 3537 de locuitori și o suprafață de 11.79 km². Este situată la cca 16 km sud de orașul Bozen (Bolzano).

Black Canary (nume tradus în română ca Privighetoarea sau Canarul Negru) este o supereroină creată de către Robert Kanigher și Carmine Infantino. Personajul a debutat în antologia de benzi desenate "Flash Comics", în august 1947. Una dintre primele supereroine DC, Canarul Negru este membră a multe dintre organizațiile emblematice de eroi ale companiei, printre care Justice Society of America și Justice League. De la sfârșitul anilor 1960, personajul a fost asociat cu supereroul arcaș Săgeata Verde, atât pe plan profesional, cât și sentimental. Ea este, de asemenea, strâns legată de familia de personaje Batman, și mai ales de , cea mai bună prietenă a sa, cu care conduce echipa de supereroine Păsările de Pradă. Povestea Canarului Negru a fost adaptată în diferite medii. În serialul de televiziune "Birds of Prey", ea a fost interpretată de Rachel Skarsten și Lori Loughlin, iar în "Smallville" de Alaina Huffman. În "Arrow" și în alte seriale din Arrowverse, personajele Dinah Laurel Lance, Sara Lance și Dinah Drake sunt portretizate de Katie Cassidy, Caity Lotz și, respectiv, Juliana Harkavy. Dinah Lance și-a făcut debutul cinematografic în filmul din 2020, "", parte a DC Extended Universe, și a fost interpretată de Jurnee Smollett. O fire puternică, voalată în senzualitate, Canarul Negru a fost descrisă ca „arhetipul noilor eroine din era Filmului noir”. Justițiara a fost clasată de revista "Wizard" pe locul 71 în topul celor mai mari personaje de benzi desenate din toate timpurile, iar IGN a evaluat-o pe poziția 81 în topul celor mai măreți eroi. Deține, de asemenea, locul 26 în lista „Cele mai sexy 100 de femei din benzile desenate” a Comics Buyer's Guide. Caracterizare. Dinah Drake. La debutul ei în Epoca de Aur, Canarul Negru a fost alter ego-ul lui Dinah Drake, și a participat la aventuri de luptă împotriva crimei alături de iubitul (și eventualul ei soț), detectivul din Gotham City, . Inițial, personajul a fost o luptătoare corp la corp fără superputeri, care adesea se dădea drept infractoare pentru a se infiltra în bandele criminale. Poveștile ulterioare o prezentau ca pe o artistă marțială de talie mondială cu o superputere: „strigătul canarului”, un țipăt sonic ce putea sparge obiecte și chiar ucide inamici. Când DC Comics și-a ajustat continuitatea, Canarul Negru a fost stabilită ca două entități separate: mama și fiica, Dinah Drake-Lance și Dinah Laurel Lance. Poveștile din Epoca de Argint s-au concentrat pe cea mai tânără Black Canary, atribuind abilitățile ei supraomenești unei mutații genetice. Dinah Laurel Lance. În urma evenimentelor care au schimbat universul, din "Crisis on Infinite Earths" (care s-a încheiat în martie 1986), istoria Canarului Negru a fost revizuită. Povestea cu transplantul de minte din 1983 a fost eliminată; în această versiune a poveștii, Canarul Negru din zilele noastre este Dinah Laurel Lance, care își moștenește identitatea de la mama ei, Dinah Drake-Lance. Deși unele referințe (de exemplu, cele din seria "Starman") au încercat să facă distincția între cei doi Canari numind-o pe prima „Diana”, relatările recente au confirmat că Dinah este numele de botez al mamei. Poveștile de origine ale celor doi Canari au fost relatate în întregime în "Secret Origins" (vol. 2) #50, în august 1990. În această poveste, Dinah Drake este antrenată de tatăl ei, detectivul Richard Drake, cu intenția de a-l urma în poliția din Gotham City. Când este refuzată, tatăl ei dezamăgit moare. Hotărâtă să îi onoreze memoria, Dinah luptă împotriva crimei și corupției prin orice mijloace posibile. Devine justițiară costumată, folosindu-și moștenirea pentru a deschide o florărie ca slujbă de zi. Dinah se căsătorește cu iubitul ei, detectivul particular Larry Lance, iar câțiva ani mai târziu se naște fiica lor, Dinah Laurel Lance ("Birds of Prey" #66 din iunie 2004 va stabili că au luat numele „Laurel” de la o bibliotecară cu care Dinah s-a împrietenit în timpul unui caz). Publicații. Dinah Drake și-a făcut debutul în "Flash Comics" #86 (august 1947) ca personaj secundar în seria „Johnny Thunder”, scrisă de autorul evreu cu origini românești, Robert Kanigher, și desenată de Carmine Infantino. Ea a apărut inițial ca personaj negativ. Johnny se îndrăgostește instantaneu de ea. Dinah este ulterior dezvăluită ca fiind infiltrată într-o bandă de infractori. În "Flash Comics" #92 (februarie 1948), ea primește propria sa antologie, "Black Canary". Noua serie a dezvoltat povestea de fond a Canarului Negru: Dinah Drake era o florăreasă cu părul negru îndrăgostită de Larry Lance, un detectiv al Departamentului de Poliție din Gotham City. Ea se întâlnește pentru prima dată cu Justice Society of America în "All Star Comics" #38 (decembrie 1947-ianuarie 1948), alăturându-se echipei în "All Star Comics" #41 (iunie-iulie 1948). Printre dușmanii lui Black Canary se numără numărul criminal de circ, Carno, și călăreții săi mascați, precum și Ordinul Sacru al Cristalului Crimson. Black Canary a fost revitalizată împreună cu celelalte personaje din Epoca de Aur în anii 1960. În aceste povești, se stabilește retroactiv că ea trăiește în lumea paralelă a Pământului-2 (locul de origine al versiunilor din Epoca de Aur ale personajelor DC), în Irlanda. Căsătorită cu Larry Lance încă din anii 1950, Dinah participă la team-up-urile anuale dintre Societatea Dreptății din America și Liga Dreptății de pe Terra-1.

Tomaj este o localitate din comuna Sežana, Slovenia, cu o populație de 345 de locuitori.

Seven Up este un album al trupei germane de krautrock Ash Ra Tempel în colaborare cu Timothy Leary. Este al treilea album al formației și a fost lansat în 1973 prin Kosmische Kuriere. Componență. cu

Westhausen (Württemberg) este o comună din landul Baden-Württemberg, Germania.

Fizeș este un sat în comuna Băița din județul Hunedoara, Transilvania, România. Localitatea este menționată pentru prima dată în documente în anul 1439 când purta numele Fyzesd.

NewsIn este o agenție de știri din România, înființată în iulie 2006 de trustul media Realitatea-Cațavencu. Agenția furnizează fluxuri de știri, destinate pieței mass-media, și servicii profesionale, adresate companiilor. La data de 18 ianuarie 2010, agenția a anunțat că își va înceta activitatea. Din circa 100 de angajați vor mai rămâne 10-20, care vor fi preluați de Realitatea TV.

Cantonul Revin este un canton din arondismentul Charleville-Mézières, departamentul Ardennes, regiunea Champagne-Ardenne, Franța. Comune.

Sainte-Colombe-de-la-Commanderie este o comună în departamentul Pyrénées-Orientales din sudul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Nauti FC este un club de fotbal din Funafuti, Tuvalu, care joacă în divizia A din Tuvalu. Terenul propriu este "Tuvalu Sports Ground", singurul teren de fotbal din Tuvalu. Nauti este cea mai de succes echipă din Tuvalu, cu cele mai multe trofee dintre toate echipele întregii națiuni. Nauti joacă la nivel de amatori, așa cum o fac toate echipele din Tuvalu. De asemenea au o echipă B și o echipă feminină. Istoria. Nauti a fost fondată în 1980, sub numele de Combined Devils. Numele a fost inițiat de Igatia Talesi. Echipa își avea începuturile încă din 1976, când a fost formată ca o echipa mixtă, cu oameni din Funafuti și alte insule din Tuvalu, cu numele Combined Devils. În 1980 Nauti/Combined Devils a fost oficial recunoscută ca echipă de fotbal din Funafuti. Primul echipament, de culoare roșie, al echipei a fost sponsorizat de excelența sa Right Hon Kamuta Latasi. Echipa încă mai utilizează echipamentul de culoare roșie; modelele variază, dar rămân roșii și albe. Nauti a câștigat cupa Independenței în 1988, acesta fiind primul trofeu al echipei, și de asemenea în 1990 și 1999. În 2001 numele a fost schimbat in F.C. Nauti. În perioada 1980-1990 echipa nu a fost niciodată învinsa de Vaitupu, Nukulaelae, Naumaga, Nui sau echipa de poliție a statului Tuvalu. Ea a fost învinsa doar de către Nukufetau (după loviturile de pedeapsă, în 1982), o dată de Nanumea și o dată de Nuitao (în turneele eliminatorii). În 1991, aerodromul a fost închis și turneele de fotbal din capitala Funafuti au ajuns la un impas. Meciurile de fotbal s-au jucat din nou în 1997. F.C. Nauti a jucat în mai multe finale pentru Cupa Independenței. A câștigat cupa în 2003, 2008 și 2009. Nauti este cel mai de succes club din Tuvalu, după ce a câștigat cele mai multe titluri în prima divizie din Tuvalu, divizie înființată în anul 2001. Nauti a câștigat primul titlu în 2005. Din 2007, a câștigat liga de șapte ori la rând. 2009 a fost anul cel mai de succes pentru F.C. Nauti, echipa câștigând un total de trei trofee.

Bucureștii de altă dată este un film românesc din 1958 regizat de Ion Bostan.

Blasius Magyar, în , (d. 1490) a fost un comandant militar în Regatul Ungariei, originar din Mera. Și-a început cariera militară în timpul guvernatorului Ioan de Hunedoara și și-a continuat-o în timpul domniei fiului acestuia, regele Matia Corvin. Din ordinul regelui Matia a întreprins o acțiune militară împotriva husiților din Boemia. În 1462 a ajuns comandant militar al „Țării de Sus” (Slovacia de astăzi). În 1470 i-a fost încredințată comanda asupra frontierei de sud a regatului, funcție cumulată cu titlul de ban al Croației. Între 1473-1475 a fost voievod al Transilvaniei, calitate în care a condus trupele ungare și secuiești trimise de Matia Corvin la sfârșitul anului 1474 în sprijinul lui Ștefan cel Mare, trupe care au contribuit la victoria coaliției moldo-ungaro-polone asupra aliaților otomano-munteni în Bătălia de la Vaslui. Note.

Kotschy se poate referi la următorii autori care au denumit cel puțin o specie:

Râul Semeria sau Râul Benedec este un curs de apă, afluent al râului Olt.

Milenii: Mileniul al II-lea î.Hr. - Mileniul I î.Hr. - Mileniul I Secole: Secolul al II-lea î.Hr. - Secolul I î.Hr. - Secolul I Decenii: Anii 80 î.Hr. Anii 70 î.Hr. Anii 60 î.Hr. Anii 50 î.Hr. Anii 40 î.Hr. - Anii 30 î.Hr. - Anii 20 î.Hr. Anii 10 î.Hr. Anii 0 î.Hr. Anii 0 Anii 10 Anii 20 Ani: 44 î.Hr. 43 î.Hr. 42 î.Hr. 41 î.Hr. 40 î.Hr. - 39 î.Hr. - 38 î.Hr. 37 î.Hr. 36 î.Hr. 35 î.Hr. 34 î.Hr.

Costești este un sat în comuna Poiana Vadului din județul Alba, Transilvania, România.

Phaonia subventa este o specie de muște din genul "Phaonia", familia Muscidae. A fost descrisă pentru prima dată de Harris în anul 1780. Conform Catalogue of Life specia "Phaonia subventa" nu are subspecii cunoscute.

Murat Han este un actor turc. Biografie. S-a născut la 1975 în , Turcia. Tatăl este Feizullah Khan, mama este Temam Khan. Are și 2 surori - Hulya Han și Nevruz Han

Acest glosar conține termeni din domeniul navigației maritime și fluviale, construcției și structurii navelor, meteorologiei nautice, oceanografiei și dreptului maritim.

Chilocorus bipustulatus (tradițional buburuza de buruiană) este o specie de buburuză aparținând familiei Coccinellidae, subfamiliei Chilocorinae. Această specie poate fi găsită în marea parte a Europei, în estul ecozonei paleoarctice, în Orientul Apropiat și în Africa de Nord. Caracteristici. Elitrele acestei mici buburuze au o culoare neagră și au aspect lucios, având două puncte roșii-portocalii pe fiecare dintre elitre (de aici cuvântul din "", însemnând cu două puncte). Uneori apar trei puncte. Larva matură este de aproximativ 5 mm lungime și în timpul iernii se transformă în adulți. Adulții cresc până la 3-5 mm lungime și pot fi găsiți din mai până în octombrie. Hrănire. Buburuza de buruiană se hrănește în mare parte cu afide și insecte mici din familiile Coccidae și Diaspididae ("Saissetia oleae", "Aspidiotus nerii", "Chionaspis salicis", "Chrysomphalus aonidum", "Pseudaulacaspis pentagona", "Planococcus citri", etc.). Prin urmare, această specie a fost introdusă la nivel mondial pentru controlul biologic al infestărilor.

Bucuroaia este un sat în comuna Copăcel din județul Bihor, Crișana, România. Satul Bucuroaia se află în Depresiunea Beiuș, la poalele sudice ale munților Pădurea Craiului. La Bucuroaia se află o biserică de lemn din secolul al XVIII-lea, monument istoric (cod: BH-II-m-B-01123). Istoria satului Bucuroaia. Antichitate. Urme arheologice legate de activitatea umană din zona satului Bucuroaia nu s-au găsit încă, dar acesta se află într-o regiune importantă pentru istoria județului Bihor. La câțiva kilometri de Bucuroaia, în satul Tășad, s-a descoperit un sit pluristratificat, compus din trei straturi: o așezare neolitică, o așezare din Epoca bronzului târziu, dar și o așezare din perioada dacică clasică (secolul I î.Hr), aceasta fiind faimoasă pentru atelierul de turnat podoabe din argint. Lângă un alt sat din apropiere, Drăgești, s-au găsit podoabe dacice din argint (secolul I î.Hr), dar și un tezaur compus din monede grecești și denari romani. Evul Mediu și Epoca Modernă. Prima atestare documentară a satului Bucuroaia datează de la 1508, dintr-un document emis de regele Ungariei, Vladislav al II-lea, prin care acesta face o donație către familia lui Stefan Thelegdy, donația constând în 68 de sate și 14 părți din alte sate, toate din districtul românesc al Pomezăului. Având în vedere că acest act este doar o reconfirmare a unui act mai vechi care nu s-a păstrat, atunci, este logic să se afirme că toate satele menționate în el, inclusiv Bucuroaia, au existat și înainte de 1508. Numele cu care apare satul în acest document este cel de "Bokorványa". În documente din anul 1545 se subliniază faptul că Bucuroaia era un sat românesc. În aceste documente este menționată și o biserică ortodoxă. Tradiția orală afirmă că aceastp biserică era situată în "Țințirim" (cimitirul vechi), iar casa și pământurile preotului se aflau pe "Dealul popii". În "Conscrierea Comitatului Bihor", din anul 1552, este menționat faptul că Bucuroaia făcea parte din comitatul Ceica, deținători fiind Nicolai și Michaelis Thelegdy. Tot în același an este menționat și un anume Petru Vayvoda, care deținea proprietăți în satul Bucuroaia. În 1754, vechea biserică din "Țințirim" este mutată în cimitirul nou, pe "Dealul Curiii". Acest transfer a fost determinat de tendința de aliniere a gospodăriilor satului pe creasta colinei, de-a lungul drumului, un proces care capătă amploare în tot Bihorul secolului al XVIII-lea. Consacrearea oficială a fenomenului o întâlnim în "Conscrierea urbarială" din anul 1772. În această perioadă s-au realizat și noi măsurători pentru intravilanele din Comitatul Bihor, cu scopul de a se stabili și categoriile satelor. Într-un alt document se precizează că starea bisericii de lemn era foarte precară, iar credincioșilor le era frică să nu se dărâme cât timp erau la slujbă.

Neufchâteau este un oraș francofon din regiunea Valonia din Belgia. Comuna Neufchâteau este formată din localitățile Neufchâteau, Grandvoir, Grapfontaine, Hamipré, Longlier, Tournay, Gérimont, Hosseuse, Lahérie, Le Sart, Marbay, Massul, Molinfaing, Mon-Idée, Montplainchamps, Morival, Namoussart, Nolinfaing, Offaing, Petitvoir, Respelt, Semel, Tronquoy, Verlaine și Warmifontaine. Suprafața sa totală este de 113,79 km². La 1 ianuarie 2008 comuna avea o populație totală de 6.700 locuitori.

Topirciîkî este un sat în comuna Toporî din raionul Izeaslav, regiunea Hmelnîțkîi, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Topirciîkî era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.

Onogurii sau onogundurii sunt membrii unei etnii de origine turcică din grupul ogurilor, care au venit din Asia Centrală în urma unei deplasări în lanț a nomazilor. Ei sunt, de fapt, proto-bulgarii care au plecat din Sogdiana în jurul anului 460, fiind atestați la nord de Caucaz începând cu 463. Etimologie. Numele se trage de la cuvântul turcesc "On-Oğuz" („Zece-triburi”) și stă la baza numelui "ungri", "ungroi" sau "ungari" cu care au fost cunoscuți de către europeni toți cei care au făcut parte din această confederație de triburi. Ulterior, numele a fost extins și asupra mogyerilor. Numele onogurilor a fost păstrat în limba maghiară sub forma "nándor" aplicat bulgarilor. Există și teoria că numele ungurilor ar putea proveni de la "ourgoi", nume iranian care înseamnă „cei puternici”, acea clasă socială a sarmaților menționată de Starbon. Numele ar fi fost contaminat cu "hounnoi", de unde a rezultat "ungroi". Grupul sarmatic ar fi supraviețuit până în timpul dominației avare, iar după destrămarea haganatului avar ar fi revenit în stepele de la nordul Mării Negre. Teoria nu a convins pe cercetătorii ulteriori. Apariția. Onogurii sunt semnalați în secolul al V-lea de către cronicarul bizantin Priscus, care relatează că în anul 463, la vreo zece ani după moartea lui Attila, s-au prezentat la Constantinopol, în fața împăratului bizantin, Leon cel Mare, soli ai șaragurilor, ai ogurilor și ai onogurilor. Priscus menționează că aceste popoare erau stabilite în nordul Mării Negre. Istorie. În secolul al VI-lea, onogurii sunt semnalați în război, în actuala Ucraină, împotriva cutrigurilor și utigurilor, alte popoare turcice. În final, toți sunt învinși și supuși de hazari, un popor turcic a căror patură conducătoare a adoptat la un moment dat religia iudaică. În secolul VII, onogurii intră în componența federației de popoare constituită de hanul protobulgar Kubrat tot în actuala Ucraină. O teorie care nu este susținută de izvoare spune că onogurii care s-au unit cu mogyerii veniseră din confederația avară după ce aceasta a fost desființată de franci. În haganatul avar a existat un grup etnic onogur, dar acesta nu s-a deplasat în stepele de la nordul Mării Negre. O parte a rămas în Pannonia, iar o parte, sub conducerea lui Kuver, a migrat în Macedonia, în jurul anului 680. În secolul al VIII-lea sunt semnalați, împreună cu uzii (sau oguzii) în zona Dunării de jos, în război cu bizantinii, apoi ca mercenari ai acestora. S-a presupus că aceasta ar putea fi originea găgăuzilor. În 895 sunt semnalați printre maghiari, cronicarii bizantini și latini denumindu-i pe aceștia "hungarus", iar popoarele vecine "unguri", "ungaren" sau "vengri".

Marșul lui Sherman spre mare este numele dat Campaniei Savannah din 1864 condusă de generalul unionist William Tecumseh Sherman în timpul războiului civil american. Campania a început cu plecarea trupelor lui Sherman din orașul ocupat Atlanta, Georgia, la 15 noiembrie și s-a încheiat cu capturarea portului Savannah la 22 decembrie.

Viktor Kästner (numele său complet fiind Josef Viktor Kästner), (n. 1 ianuarie 1826, Kerz, Marele Principat al Transilvaniei azi Cârța, județul Sibiu, România - d. 29 august 1857, Sibiu) a fost un poet sas care a scris în dialectul săsesc. Viktor Kästner a fost fiul preotului Daniel Kästner (1790-1867) și a soției sale, Josefine Elisabeth, născută Heinrich (1801-1872). A fost al treilea din cei 6 copii ai familiei, născut la 30 decembrie 1826, în Cârța. Copilăria și tinerețea le-a petrecut în casa parohială din Cârța. În anii 1845 - 1847 a studiat dreptul la facultatea de drept din Sibiu. A lucrat întâi la Orăștie, dar s-a stabilit apoi la Sibiu, unde și-a întemeiat o familie. În 1854, Viktor Kästner s-a căsătorit cu Pauline Simonis, fiica preotului din Petrești, Alba, cu care a avut doi copii. În timpul Revoluției din 1848/49, Kästner a făcut parte din Garda Națională Săsească, dar a fost deziluzionat de situația postrevoluționară, fapt pe care l-a exprimat în mai multe articole în ziarele vremii. Primele poezii săsești ale lui Kästner, rânduite de tatăl său, au apărut în 1862 la Sibiu, în editura Steinhäußer sub titlul "Gedichte in siebenbürgisch-sächsischer Mundart nebst freier metrischer Übersetzung in das Hochdeutsche von Viktor Kästner" (Poezii în dialectul săsesc transilvănean în paralel cu traducerea metrică în germana literară de Viktor Kästner). O nouă ediție a apărut în 1895, cu un cuvânt înainte de Adolf Schullerus, retipărită în 1926. În 1929 Martin Kutschis a publicat o colecție de poezii ale lui Kästner puse pe muzică. A fost foarte preocupat de dialectul săsesc, motiv pentru care a cules expresii și proverbe săsești, pe care le-a strâns într-un "Idiotikon", de unde apoi le-a preluat în multe din poeziile sale. Prin scrierile sale i-a influențat și lui Karl Gustav Reich aplecarea spre poezia în dialect săsesc. În vara anului 1857, Viktor Kästner s-a îmbolnăvit de antrax, murind la 29 august, în vârstă de numai 30 de ani.

Cadéac este o comună în departamentul Hautes-Pyrénées din sudul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Movileni este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Olt, Muntenia, România.

Alejandro Grimaldo García (n. 20 septembrie 1995, Valencia, Spania), cunoscut sub numele de Álex Grimaldo, este un fotbalist spaniol care joacă ca fundaș stânga la Bayer Leverkusen în Bundesliga și la echipa națională a Spaniei. Cariera pe echipe. Barcelona. Născut în Valencia, Comunitatea Valenciană, Grimaldo s-a alăturat sistemului de tineret al lui Barcelona în 2008. Și-a făcut debutul oficial pentru echipa B pe 4 septembrie 2011, începând cu o victorie cu 4-0 în deplasare împotriva lui Cartagena la vârsta de 15 ani și 349 de zile și devenind cel mai tânăr jucător care a apărut vreodată într-un meci din Segunda División, înainte de a fi depășit de Lamine Yamal în 2023. Pe 23 februarie 2013, Grimaldo a suferit o accidentare gravă la genunchi, fiind exclus pentru restul sezonului. A revenit la acțiune în ianuarie a anului următor, apărând în 14 meciuri pentru a-și ajuta echipa să termine pe locul trei. Pe 13 septembrie 2014, Grimaldo a marcat primul său gol profesionist, înscriindu-și ultimul gol într-un succes cu 3–2 împotriva lui Alavés. Într-ocampanie în care echipa a retrogradat, a marcat de patru ori în 36 de meciuri; el și Sergi Palencia au fost excluși pe 25 aprilie 2015, într-o victorie cu 2-1 în fața lui Ponferradina pe Mini Estadi. Benfica. Pe 29 decembrie 2015, întrucât contractul său era pe cale să expire, Grimaldo a semnat cu campioana portugheză Benfica până în 2021, pentru 1,5 milioane de euro. Barcelona are dreptul la un procent din vânzarea viitoare. Grimaldo a jucat primul său meci cu noua sa echipă pe 26 ianuarie 2016, intrând ca înlocuitor în minutul 62 pentru Sílvio într-o deplasare cu 6-1 împotriva lui Moreirense în Taça da Liga. A debutat în Primeira Liga pe 29 februarie, jucând toate cele 90 de minute într-o victorie cu 2-0 pe teren propriu împotriva lui União da Madeira; a mai apărut doar o dată în această din urmă competiție până la sfârșitul sezonului, înlocuindu-l pe Eliseu suspendat într-o victorie cu 4-1 în fața lui Nacional, tot pe Estádio da Luz, care a încheiat cu al treilea campionat național consecutiv al clubului. A rămas în echipă pentru finala Cupei Ligii pe 20 mai, înfrângerea cu 6–2 a lui Marítimo pe Estádio Cidade de Coimbra. Primul sezon complet al lui Grimaldo a început pe 7 august 2016, când a început într-o victorie cu 3-0 împotriva lui Braga pentru Supertaça Cândido de Oliveira din Aveiro, asistându-l pe Franco Cervi pentru golul de deschidere. Pe 2 octombrie, a marcat primul său gol pentru club, o lovitură liberă pentru a încheia un triumf cu 4-0 pe teren propriu împotriva lui Feirense; pe 28 mai 2017, a jucat toate cele 90 de minute în finala Taça de Portugal, câștigată după ce a învins-o pe Vitória de Guimarães cu 2–1. Prima apariție a lui Grimaldo în Liga Campionilor UEFA a avut loc pe 13 septembrie 2016, când a jucat întreaga remiză 1–1 din faza grupelor cu Beșiktaș. Primul său gol în competiție a venit în aceeași etapă, dar pe 2 octombrie 2018, într-o victorie cu 3-2 în deplasare împotriva lui AEK Atena; a repetat isprava împotriva celui din urmă adversar pe 12 decembrie în retur, lovitura liberă de la 30 de metri în minutul 88 contribuind la o victorie cu 1-0. Bayer Leverkusen. Pe 21 mai 2023, Grimaldo a semnat un contract pe patru ani cu clubul german Bayer Leverkusen pe un transfer gratuit. Pe 12 august, a debutat într-un meci din DFB-Pokal împotriva lui FC Teutonia Ottensen. Pe 15 septembrie, a marcat primul său gol pentru club, o lovitură liberă directă de la marginea careului, în deplasare, la Bayern München, într-o remiză 2–2. Cariera internațională. Grimaldo a câștigat prima convocare pentru echipa Spaniei sub 21 de ani pe 5 februarie 2013, înainte de a împlini 18 ani, jucând a doua jumătate a unei remize amicale 1–1 cu Belgia. Pe 10 noiembrie 2023, Grimaldo a primit prima convocare la echipa națională de seniori a Spaniei, pentru calificările la Euro 2024 împotriva Ciprului și Georgiei. Șase zile mai târziu, și-a făcut debutul ca titular împotriva Ciprului, asistându-l pe Mikel Oyarzabal pentru al doilea gol al Spaniei într-o victorie cu 3-1 în deplasare. Palmares. Benfica Spania Premii individuale

Râul Vranița este un curs de apă, afluent al râului Bâlta.

Vahlbruch este o comună din landul Saxonia Inferioară, Germania.

Ecosistemul acvatic „La Moară” este un monument al naturii de tip hidrologic în raionul Rîșcani, Republica Moldova. Este amplasat la vest de satul Recea. Ocupă o suprafață de 42 ha. Obiectul este administrat de Primăria satului Recea. Descriere. Amplasare. Monumentul natural reprezintă un iaz artificial creat cu cel puțin o sută de ani în urmă și lunca adiacentă acestuia. Este amplasat în cursul mijlociu al albiei râului Copăceanca (sau Copăcianca), afluent de dreapta al Răutului. Se află aproape de magistrala M14 Chișinău–Bălți și este mărginit la sud-est de un baraj masiv de beton, aliniat cu drumul local Recea–Aluniș. Ecosistemul este situat în regiunea de stepă pontică a Bălțiului. Clasificare. Din punct de vedere geologic, rezervorul este clasificat ca luncă inundabilă. Proprietățile apei. Apa este oligominerală după gradul de mineralizare și hidrocarbonată–sodiu-magnezică (HCO3; Na – Mg) după compoziția chimică. Este poluată cu ioni de amoniu, concentrația acestora variind între 0,56–8,7 mg/l, în condițiile în care valoarea maxim admisă este de 0,5 mg/l. Există un risc de poluare cu nitrați, nivelul poluării variind între 12–80% din concentrația maxim admisă. pH are valoarea 7,75. Diversitate biologică. Floră. În urma unor cercetări din 2004-2005, pe teritoriul ariei protejate au fost identificate 7 specii de arbori, 4 de arbuști și 135 de ierburi. Ultimele sunt clasificate în mai multe grupuri ecologice — 19 specii de ierburi sunt hidrofile, 17 hidromezofile, 21 mezofile, 18 xerofile, 8 xeromezofile. Din totalul de 146 de specii de plante, 8 vegetează primăvara și 138 vara. În apa iazului se găsesc specii hidrofile precum cosorul, broscărița și lentița, iar la o adâncime mai mică lângă mal mai multe specii higrofile de plante vasculante cum ar fi pătlagina de apă, dentița, pipirigul, mana de apă, floarea zânelor, stuful, rogozul, ochiul broaștei, papura, podbalul, firuța, țipirigul de baltă, cucuta de apă. Sectoarele de luncă mlăștinoasă găzduiesc exemplare de specii mezohigrofile: iarba câmpului, coada vulpii, mentă, pătlagină, rogoz, pipirițig, păiuș, piciorul cucoșului, coada racului, stevie și rărunchioară. Pe mal, la o distanță de 4-10 m de la apă, cresc și alte specii mezohigrofile, precum zâzania, ghizdeiul, lucerna, pătlagina, troscotul, scrântitoarea, varga de aur, tătăneasa, păpădia, trifoiul roșu, trifoiul târâtor, trifoiul mediu, firuța, linărița, menta mâței, sulfina, sovârvărița, nalba mare, pirul. Zona de litoral (12 m de la mal) prezintă condiții de luncă mezofită cu o slabă salinizare la etapa incipientă a solurilor. Aici cresc ierburi halofile: părul porcului, scorțoneră, țipirig, sică, sulfină albă, sulfină galbenă, păpădie. Sectoarele litorale cu substrat xerofitizat sunt populate de exemplare ale speciilor de pajiște stepantă: păiuș, firuță, apărătoare, rogoz, lucernă, pătlagină, scrântitoare, corovatică, peliniță, coada șoarecelui, morcov sălbatic, coroniște, aglică, sânzănie, albiță, cicoare, vulturică. Vecinătatea litoralului găzduiește specii verbale precum doritoarea, rocoțelul, mărjelușul de câmp, grâușorul, scânteiuța viloasă, scânteiuța roșcată, sujelul puturos. Din cauza influenței factorului antropic, proporția ierburilor de luncă mlăștinoasă și de luncă mezofită a scăzut în favoarea speciilor de ierburi ruderale, printre care se numără știrul, pelinul amar, cătușa, traista ciobanului, târsaca, cardaria, pungulița, spinul, laurul, măciucă ciobanului, iarba șarpelui, urzica, baraboiul, știrul sălbatic, orzul sălbatic, măsălărița, talpa gâștii, capul călugărului, urzica moartă, nalba. Pe terenurile agricole și cele lăsate împărăginate abundă speciile de ierburi sagitale: râdichioară, obsigă, pălămidă, nemțișor, volbură, cuscută, curnuți. Pe malul iazului cresc arbori și arbuști solitari: pomi fructiferi (nuc grecesc, vișin, zarzăr, prun), arbuști de floricultură (liliac, trandafir), arbori și arbuști forestieri de origine americană (salcâm alb, arțar american) și autohtonă (salcie, ulm, soc) și arbuști de stepă (caragană pitică, drob). Patrimoniul floristic este reprodus în cele ce urmează: Speciile de plante rare includ iarba șarpelui, mana de apă, scânteiuța viloasă și scânteiuța roșcată. Ele sunt sensibile la schimbarea condițiilor de mediu și a modului de gospodărire și gestionare. Faună. Printre mamiferele care populează iazul se numără ondatra, șobolanul de apă și vidra de râu. Un număr mare de stârci cuibăresc în stufărișul ecosistemului — stârcul sur, egreta mică, stârcul de noapte, stârcul pitic și buhaiul de baltă. Alte specii de păsări care viețuiesc aici includ lișița, găinușa de baltă, pescărușul albastru, lebăda cucuiată, cucul și mai multe specii de lăcari (lacărul mare, lacărul de stuf și lacărul mic), iar în căutare de hrană vin aici barza albă, barza neagră, chira de baltă, egreta mare și — în timpul pasajului de toamnă — diferite specii de rațe care cuibăresc în nordul și zona temperată a Europei de Est: rața mare, rața sulițar, rața fluierătoare, rața cu cap castaniu, rața roșie, rața cârâitoare, rața mică, rața lingurar. Speciile principale de amfibieni depistate în iaz sunt broasca de câmp, broasca mare de lac și broasca mică de lac, iar dintre pești se întâlnesc caracuda, carasul argintiu, bibanul, roșioara și crapul. Reptilele sunt reprezentate de broască țestoasă de baltă, șarpele de apă și șopârla verde, iar insectele de călugăriță ș.a. Un total de 11 specii de animale identificate pe teritoriul monumentului natural au statut de protecție garantat de cel puțin unul din următoarele foruri internaționale: , Convenția de la Washington și Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN). Lista lor este redată în cele ce urmează. Speciile marcate cu asterisc (*) sunt incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova. mamifere: păsări: reptile: amfibieni: insecte: Istoric. Iazul a fost creat la sfârșitul sec. XIX–începutul sec. XX. Mărturiile localnicilor atestă că iazul era întotdeauna populat în abundență de pește, iar în stufării viețuiau păsări de apă, cu precădere rațe sălbatice. Astfel, activitățile de pescuit și vânat sunt și au fost de-a lungul anilor practicate. Stuful și rogozul erau folosite în scopuri gospodărești. Apa era folosită și pentru irigație, mai ales la grădinile de lângă luncă. Timp de mai mult de un secol, iazul creat artificial a căpătat un caracter natural și, atrăgând numeroase specii de plante și animale caracteristice unui astfel de landșaft, a format un ecosistem natural integru, independent și multifuncțional. Statut de protecție. Lacul și lunca alăturată au primit statutul de monument al naturii de tip hidrologic în 1998, conform Legii nr. 1538 privind fondul ariior naturale protejate de stat. Ca suprafață, este cel mai mare monument al naturii de acest tip din Republica Moldova, el reprezentând de unul singur 42,9% din suprafața totală a monumentelor hidrologice. Ecosistemul acvatic și palustru este un habitat de pasaj pentru păsările de apă. Vegetația funcționează ca un sistem de filtrare a apei râului Copăceanca. Apa lacului este prielnică pentru dezvoltarea pisciculturii și are o valoare recreațională parțială. Impactul antropic este caracterizat de pășunatul și adăpatul frecvent al animalelor în preajma iazului, de prelucrarea agricolă a pământurilor de lângă luncă și de depozitarea sporadică a deșeurilor menajere. Pășunatul excesiv este o problemă stringentă, care, fiind ignorată, riscă să favorizeze creșterea ierburilor halofite și ruderale și să mărească conținutul de săruri în apă iazului. Cele mai apropiate case de locuit se află la 10 m depărtare, iar la aprox. 50 m se află un garaj deteriorat, utilizat în prezent ca depozit, și o moară. Majoritatea izvoarelor care alimentează iazul sunt înnămolite. Unele suprafețe sunt afectate de alunecări de teren. Pentru ameliorarea situației ecologice, se recomandă întreprinderea unor măsuri de înverzire a teritoriului (inclusiv pentru a întări malurile) și lichidare a gunoiștilor, cât și instalarea unui panou informativ. Potențialul turistic poate fi valorificat prin amenajarea unor spații de recreație pe malul lacului.

Blitzkrieg se poate referi la: Blitzkrieg se mai poate referi la:

Langenbogen este o comună din landul Saxonia-Anhalt, Germania.

Ipanema este un oraș în Minas Gerais (MG), Brazilia.

Mai presus de orice este un film românesc, genul docudramă, produs de Casa de Filme 3 în anul 1978 și regizat de Dan Pița și Nicolae Mărgineanu. Inițial conceput ca un documentar despre catastrofalul cutremur din 4 martie 1977, filmul a intrat și în zona ficțiunii. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Corneliu Dan Borcia, Nicolae Manolache și Dionisie Vitcu. Cenzura epocii nu a acordat avizul „bun de difuzare” din cauza existenței unor „imagini prea dure”, de mare impact emoțional, de aceea filmul a fost difuzat doar pe parcursul unei săptămâni din toamna anului 1978 în câteva localități mari din România și nu a intrat în rețeaua publică de difuzare cinematografică.

Veniamin Reșetnikov este un scrimer rus specializat pe sabie. A fost campion european în 2009, campion mondial în 2013 și câștigător al Cupei Mondiale din 2012–2013. Cu echipa Rusiei este de trei ori campion mondial (în 2010, 2011 și 2013) și de trei ori campion european (în 2007, 2009 și 2012). A participat la Jocurile Olimpice de vară din 2012 de la Londra, dar a fost învins în al doilea tur de Tim Morehouse din Statele Unite.

Proissans este o comună în departamentul Dordogne din sud-vestul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Termenul „San Mateo” se poate referi la:

Araneus blaisei este o specie de păianjeni din genul "Araneus", familia Araneidae, descrisă de Simon, 1909. Este endemică în Vietnam. Conform Catalogue of Life specia "Araneus blaisei" nu are subspecii cunoscute.

Aventurile Baronului Munchausen (titlu original "The Adventures of Baron Munchausen") este un film de comedie britanic din 1988 regizat de Terry Gilliam, cu John Neville, Sarah Polley, Eric Idle, Jonathan Pryce, Oliver Reed, Uma Thurman și Robin Williams în rolurile principale. Producție. Filmul regizorului ceh Karel Zeman, "Baronul de Münchhausen" ("Baron Prášil", 1962), a fost proiectat la British Film Institute în anii 1980. Terry Gilliam, a fost inspirat de acest film și propria sa versiune a poveștilor lui Münchausen a apărut în 1988.

Terrance Stanley Fox, alias Terry, a fost un maratonist și activist canadian, activ în lupta împotriva cancerului. În 1980, cu un picior amputat din cauza cancerului, a partecipat la o cursă care pornea din estul Canadei cu obiectivul de a ajunse în vest, pentru a strânge fonduri și pentru a ridica nivelul de conștientizare în ceea ce privește cercetarea cancerului în rândul societății. Deși răspândirea cancerului său l-a forțat în cele din urmă să-și încheie misiunea după 143 de zile și 5.373 de kilometri (3.339 mi) și, în cele din urmă, ia și costat viața, eforturile sale au dus la o moștenire de durată, la nivel mondial. Anual, așa zisul "Terry Fox Run", care a avut loc pentru prima dată în 1981, a crescut pentru a implica milioane de participanți din peste 60 de țări și este acum cea mai mare strângere de fonduri pentru cercetarea cancerului din lume care are loc într-o zi; peste 800 de milioane de dolari au fost strânși în numele lui Fox la aprilie 2020. Biografia. S-a născut în Winnipeg, Canada, părinții fiind Betty și Rolly Fox. Avea doi frați, Fred și Darrell, și o soră, Judith. De mic a avut predispoziție pentru sport, dar mai presus de toate a dat dovadă de o mare hotărâre și voință. A practicat înot și baschet, în clasa a 12-a câștigând premiul liceal pentru sportivul anului. Și-a dorit să devină profesor de educație fizică: după ce a absolvit Port Coquitlam Senior Secondary School (rebotezată ulterior, în onoarea sa, „Terry Fox Secondary School”), a început să studieze kinesiologie la universitate. Pe 12 noiembrie 1976, Terry a suferit un accident de mașină care a avut ca rezultat o traumă la genunchiul drept. În 1977, continuând să experimenteze dureri de genunchi, a făcut o vizită de specialitate și a fost diagnosticat cu osteosarcom (o tumoare malignă a țesutului osos care afectează în principal oasele lungi, precum femurul, tibia și humerusul și care are tendința de a metastatiza la plămâni și la măduva osoasă), în urma cărora a trebuit să sufere amputarea piciorului drept, înlocuit cu o proteză. Pe 15 octombrie 1979, Fox a trimis o scrisoare Societății de Cancer a Canadei în care și-a anunțat cursa și a făcut apel pentru finanțare. El a declarat că își va „cuceri” dizabilitatea și a promis că își va finaliza alergarea, chiar dacă ar fi trebuit să „se târască până la ultimul kilometru”. În 1980, la trei ani după amputare, s-a aventurat în misiunea care a rămas în istoria Canadei și nu numai. Pe 12 aprilie 1980 a pornit de pe coasta atlantică a Canadei pentru a merge pe jos până la cea a Oceanului Pacific, cu scopul de a strânge un dolar pentru fiecare cetățean canadian care să fie donat pentru lupta împotriva cancerului. Ca și în maratonul clasic, a alergat 42 de kilometri în fiecare zi, traversând Terranova, Noua Scoție, Insula Prințului Edward, Noul Brunswick, Québec și Ontario. Întreprinderea a fost numită "„Marathon of Hope”" și, din păcate, nu a fost niciodată finalizată pentru că, după 143 de zile și 5373 de kilometri, la 1 septembrie 1980, în Thunder Bay, a fost nevoit să-și întrerupă cursa deoarece a fost diagnosticat cu diverse metastaze la ambii plămâni. Între timp, CTV a organizat în numele său o strângere de fonduri care a avut un succes remarcabil. În lunile următoare, Fox a primit mai multe tratamente de chimioterapie, dar boala a continuat să se răspândească. Pe măsură ce starea lui s-a înrăutățit, canadienii au sperat într-un miracol, iar Papa Ioan Paul al II-lea a trimis o telegramă în care spunea că se roagă pentru Fox. Medicii au apelat la tratamente experimentale cu interferon, deși eficacitatea tratamentelor împotriva sarcomului osteogen a fost necunoscută. A suferit o reacție adversă la primul său tratament, dar a continuat programul după o perioadă de odihnă. Fox a fost reinternat la Spitalul Regal Columbian din New Westminster pe 19 iunie 1981, cu congestie toracică și pneumonie dezvoltată. A intrat în comă și a murit la 4:35 dimineața PDT pe 28 iunie 1981. Guvernul Canadei a ordonat ca toate steagurile să fie coborâte în bernă, o onoare fără precedent care era de obicei rezervată oamenilor de stat. Înmormântarea sa care a avut loc în Port Coquitlam a fost difuzată la televiziunea națională. Sute de comunități din Canada au organizat, de asemenea, slujbe comemorative, o slujbă comemorativă publică a avut loc pe Dealul Parlamentului din Ottawa, iar canadienii au donat din nou sume mari Societății de Cancer. După moartea sa, a fost înființată „Terry Fox Run”, o cursă necompetitivă care are loc în diferite locații în luna septembrie a fiecărui an, cu scopul de a păstra vie memoria lui Terry Fox prin strângerea de fonduri pentru cercetarea cancerului. Mai târziu, Steve Fonyo, un supraviețuitor de cancer, a parcurs distanța de care avea nevoie Terry pentru a-și termina „Maratonul Speranței” cu piciorul stâng amputat. Un sondaj național din 1999 l-a numit cel mai mare erou al Canadei, iar în 2004 a fost al doilea după Tommy Douglas la programul "The Greatest Canadian" de la CBC.

Bidonì este o comună din provincia Oristano, regiunea Sardinia, Italia, cu o populație de 150 de locuitori și o suprafață de 11,72 km².

Arturo Testa a fost un cântăreț italian.

Macul de câmp ("Papaver rhoeas") este o plantă cu flori din familia Papaveraceae. Este identic cu macul opiaceu. Semințele sunt utilizate în industria alimentară. În literatura persană macul roșu este considerat floarea iubirii. Perioada infloririi: Mai-Aprilie.

SeaMonkey este o platformă web care conține o suită de aplicații internet, open-source realizat de către Mozilla Organization și care rulează pe mai multe platforme. Este un software integrat de acces la Internet, care folosește aceleași motoare ca și Mozilla Firefox sau Mozilla Thunderbird. SeaMonkey este „moștenitorul” (free software) produsului Netscape Communicator. Etimologie. Numele Seamonkey a fost folosit de fundația Mozilla și corporația Netscape ca nume de cod pentru browser-ul Netscape Navigator, și apoi pentru Mozilla Application Suite. La origine, Seamonkey a derivat din numele anterior, „ButtMonkey”. Din motive legate de mărcile comerciale și de drepturi de autor, Debian a rebranduit SeaMonkey care a fost distribuit ca "Iceape" până în 2013. Istoric. În 2005, Mozilla a anunțat că nu va continua dezvoltarea la Mozilla Application Suite, pentru a se putea concentra pe dezvoltarea Firefox și Thunderbird. Prima versiune stabilă a fost SeaMonkey 1.0, lansată la 30 ianuarie 2006 și se bazează pe același cod ca și Mozilla 1.8. Componente. SeaMonkey conține următoarele aplicații: SeaMonkey Navigator. Ca și în cazul lui Firefox, punctul puternic al browser-ului SeaMonkey, este securitatea sa înaltă. Proiectat de la bun început cu intenția de a recunoaște și respinge atacurile la securitate ce pot veni prin Internet, SeaMonkey protejează calculatorul de programele de spionaj, blocând modulele ActiveX periculoase, și oferă și un set consistent de unelte pentru navigația pe web în condiții de siguranță și protejare a sferei personale, particulare.

Ducele Heinrich de Mecklenburg-Schwerin ("Heinrich Wladimir Albrecht Ernst"; 19 aprilie 1876 – 3 iulie 1934), mai târziu Prințul Hendrik al Țărilor de Jos, a fost prințul consort al Țărilor de Jos ca soț al Wilhelmina a Țărilor de Jos. În Țările de Jos, numele său Heinrich a fost transformat în Hendrik.

Polar este un film de acțiune american realizat ca adaptare a seriei de benzi desenate noir comic cu același nume. Este regizat de Jonas Åkerlund și se bazează pe un scenariu scris de Jayson Rothwell. Filmul îi are în distribuție pe Mads Mikkelsen, Vanessa Hudgens, Katheryn Winnick și Matt Lucas. A avut premiera pe Netflix pe 25 ianuarie 2019. Prezentare. Undeva în Chile, un fost asasin recent pensionat este omorât la domiciliul său impunător de către un grup de foști colegi de muncă, aflați sub comanda domnului Blut, angajatorul său. Odată ce angajații săi ajung la vârsta de cincizeci de ani, Blut este obligat să le plătească pensii de milioane de dolari. Cu toate acestea, Blut intenționează să transforme acest lucru într-un profit prin uciderea lor înainte ca aceștia să ajungă la vârsta respectivă, caz în care pensiile lor vor reveni companiei sale, Damocles. Duncan (Mads Mikkelsen) este la 14 zile distanță de pensionare și intenționează să se stabilească într-un mic oraș suburban într-o locație nedezvăluită. Duncan era considerat cel mai temut asasin din lume, deși este bântuit de coșmarurile recurente despre momentul în care a ucis o familie, cu excepția fetei tinere pe care Duncan a lăsat-o în viață. Cunoscut drept „kaiserul negru”, Duncan se împrietenește cu Camille, o femeie tânără și timidă, ușor speriată, pe care Duncan o învață mai târziu să folosească o armă și să se pregătească pentru atac. Blut îl trimite pe Duncan într-o misiune în Belarus pentru a ucide o țintă care ar fi responsabilă de uciderea celorlalți asasini. Cu toate acestea, Duncan acționează înainte să-i spună lui Blut și descoperă că el este adevărata țintă. În ciuda faptului că și-a acoperit bine traseele, Duncan este urmărit datorită donațiilor mari pe care le-a făcut de-a lungul timpului. Într-o noapte, asasinii lui Blut îl atacă pe Duncan în casa lui, dar reușește să răstoarne situația și să-i omoare pe toți. Aflând despre răpirea Camillei, Duncan se duce la fostul său mentor, Porter (Richard Dreyfuss), fiind însă trădat și drogat de acesta înainte de a afla orice informație. Duncan este torturat timp de trei zile de către Blut, pierzându-și ochiul stâng. Duncan reușește în cele din urmă să scape, grav rănit și merge la o veche iubită, Jasmine, pentru a se vindeca și pentru a lua arme. Viviane, o altă fostă iubită a lui Duncan, conduce un grup pentru a-l ataca pe Duncan atunci când el se oferă să se predea în schimbul lui Camille, dar Duncan elimină întreaga echipă folosind arme controlate de la distanță cu mâna realizate de Jasmine. Ceilalți oameni din preajma lui Blut îl părăsesc pe acest în loc să lupte împotriva lui Duncan, iar Duncan îl decapitează pe Blut ca represalii pentru acțiunile sale. Descoperind-o pe Camille puternic drogată, Duncan stă de pază lângă ea, dar se trezește în dimineața următoare observând că aceasta dispărut. Căutând în camera sa, el găsește ziare vechi de douăzeci de ani în care sunt articole despre moartea familiei despre care are coșmaruri și cecuri de 200.000 de dolari. Camille dezvăluie că este fiica tânără a familiei pe care a omorât-o și care fusese cruțată de Duncan, el fiind cel care a avut grijă să nu îi lipsească nimic din punct de vedere financiar, dar totul făcut de la distanță. Bântuită de crime, Camille l-a urmărit pe Duncan dorind să se răzbune pe acest. Cu toate că Camille încearcă, nu este în stare să-l ucidă pe Duncan. Duncan promite să o ajute pe Camille să încerce să afle cine a comandat uciderea tatălui ei.

Alexandru Bidirel (n. 5 decembrie 1918, Ciprian Porumbescu, Suceava - d. 12 iulie 1985, Suceava) a fost un rapsod popular instrumentist din Bucovina, virtuoz al viorii (după o altă sursă, s-ar fi născut la Capu Codrului) A fost apreciat de către muzicienii și cercetătorii fenomenului muzical din arealul românesc, drept etalon al conduitei stilistice și artistice în ce privește interpretarea la vioară, a muzicii tradiționale bucovinene. Formarea. A provenit dintr-o familie de lăutari din sudul Bucovinei cu vechi tradiții muzicale, printre membrii acesteia numărându-se Ionică Bidirel-Nagâț și Vasile Bidirel (și ei mari nume ale artei muzicale interpretative), fiind conform declarațiilor sale, nepot al lăutarului Grigore Vindereu din Suceava. A locuit la Suceava. Fiul său, Dragoș Bidirel, a devenit un reputat pianist Cariera. Lăutar profesionist, și-a lăsat amprenta asupra tezaurului folcloric bucovinean prin modalitățile sale de exprimare, perfect pliate pe zona sa folclorică în baza unei tehnici violonistice, susținute de o viziune individuală de mare valoare. Bidirel, zis și "„ultimul lăutar al Bucovinei”", s-a impus astfel în domeniul tradițiilor violonistice populare, dezvoltând o manieră de interpretare inedită, apropiată de interpretarea cultă, fără însă a denatura creația populară. Performanțele sale individuale s-au dovedit importante pentru întreaga cultură autohtonă, Bidirel alăturându-se celor care au contribuit atât la exportarea tezaurului folcloric autohton, peste granițe, cât și celor carea prin repertoriile lor, au mediat relația dintre muzica tradițională și cea clasică. S-a remarcat și prin introducerea unor elemente noi de interpretare împrumutate din practica altor stiluri muzicale, precum cele de café-concert sau de muzică clasică. Anul 1974, când a întegistrat la Electrecord alături de orchestra "Ansamblului de Cântece și Dansuri „Ciprian Porumbescu”" din Suceava un LP cu 20 de melodii, poate fi considerat punctul culminant al carierei sale. Deși i s-a propus să se mute în București, ca primă vioară la Orchestra Națională Radio, violonistul a refuzat, pentru că nu ar fi fost posibil să-și aducă și familia în Capitală. In memoriam. Numele său a fost dat "Festivalului - Concurs interjudețean de muzică populară instrumentală „Alexandru Bidirel”", desfășurat în județul Suceava. Acesta, în anul 2016 a ajuns la cea de-a 14-a ediție.

Șiroka Poleana este un sat în comuna Haskovo, regiunea Haskovo, Bulgaria. Demografie. La recensământul din 2011, populația satului Șiroka Poleana era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau turci, cu o minoritate de romi (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.

Anul 997 (CMXCVII) a fost un an al calendarului iulian.

Clima rece temperată numită de unii și "climă rece boreală". Este cea mai rece climă din cadrul climei temperate, regiunea este caracterizată prin vegetația săracă boreală. Ea se întinde în cea mai mare parte în partea nordică a Asiei și Americii de Nord, singura regiune din sud cu o astfel de climă se află în Patagonia, America de Sud.

Ryan John McPartlin (n. 3 iulie 1975) este un actor american cel mai bine cunoscut pentru rolul lui ca Devon „Captain Awesome” Woodcomb din serialul Chuck.

Laugnac este o comună în departamentul Lot-et-Garonne din sud-vestul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Charles Jules Henry Nicolle a fost bacteriolog francez, laureat al Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1928. Viața. Charles Nicolle s-a născut la Rouen în septembrie 1866. Tatăl său, Eugéne Nicolle, a fost medic la un spital din localitatea natală, de aceea Charles și frații săi au avut avantajul de a primi o educație timpurie în domeniul biologiei. După absolvirea Liceului Corneille din Rouen, Charles a studiat timp de trei ani la o școală medicală, apoi și-a urmat fratele mai mare, Maurice, și a lucrat la un spital din Paris. În acest timp și-a continuat studiile la Facultatea de Medicină, sub îndrumarea profesorului Albert Gombault, și la Institutul Pasteur alături de profesorul Pierre Émile Roux. După finalizarea studiilor, și-a susținut, în 1893, lucrarea de doctorat – ""Cercetări asupra șancrului moale". S-a întors apoi la Rouen pentru a deveni membru al Facultății de Medicină, iar în 1896 a preluat conducerea "Laboratorului Bacteriologic" până în 1903. Acesta a fost anul în care i s-a oferit postul de director al "Institutului Pasteur" din Tunis, Tunisia. A devenit foarte atașat de acest loc și și-a păstrat funcția până la sfârșitul vieții. Charles Nicolle a fost asociat al Academiei de Medicină din Franța și a fost laureat al "Premiului Montyon" în 1909, 1912 și 1914. În 1927 a primit "Premiul Osiris", iar în 1928 a fost decorat cu o medalie de aur specială la comemorarea "Jubileului de Argint" din Tunis. Tot cu această ocazie a fost numit și membru al "Academiei de Științe" din Paris. În 1932 a fost ales profesor în Colegiul Franței. Nicolle a fost cunoscut și ca filozof și ca scriitor. Era descris de Jean Rostand ca fiind "un poet și un realist, un om al viselor și un om al adevărului"". La începutul carierei, Charles Nicolle a făcut investigații în domeniul cancerului și a încercat prepararea unui antidot împotriva difteriei. După sosirea sa în Tunisia, Tunisul a fost recunoscut internațional ca un important centru de cercetare bacteriologică și de producție a vaccinurilor și serurilor împotriva celor mai răspândite boli infecțioase. Nicolle a observat că pacienții molipsitori bolnavi de tifos infectau alte persoane atât în interiorul, cât și în exteriorul spitalului și chiar și hainele lor împrăștiau boala, dar dacă făceau o baie fierbinte și își schimbau hainele, riscul molipsirii dispărea. Astfel, în 1909 a descoperit că febra tifoidă este transmisă de păduchele de corp și a făcut astfel o distincție clară între clasicul tifos epidemic și tifosul marin. Recunoașterea mecanismului de transmitere a febrei tifoide a creat baza pentru măsurile de precauție necesare în combaterea și prevenirea acestei boli în timpul celor două războaie mondiale. Nicolle a adus și importante contribuții în cunoașterea "febrei de Malta", pentru care a introdus și vaccinarea preventivă. Nicolle a încercat să inventeze un vaccin simplu împotriva febrei tifoide, prin pisarea păduchilor și amestecarea lor cu ser din sângele pacienților vindecați, pe care și l-a autoadministrat. Încercarea sa de producere a vaccinului a fost reluată și dusă la bun sfârșit de Rudolf Weigl în 1930.

Vasîlivka este o comună în raionul Berezanka, regiunea Mîkolaiiv, Ucraina, formată din satele Mîhailivka, Novoselivka și Vasîlivka (reședința). Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Vasîlivka era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Posse se poate referi la:

1394 Algoa este un asteroid din centura principală, descoperit pe 12 iunie 1936, de Cyril Jackson.

Cheile Runcului alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în extremitatea de nord a județului Alba, la granița către județul Cluj, pe teritoriul comunei Ocoliș între satele Lunca Largă în nord și Runc în sud. Localizare. Se află în partea de est a masivului Muntele Mare, pe cursul pârâului Ocolișului, afluent de stânga al Arieșului. Altitudinea maximă este de 982 m, în vârful care domină dinspre vest Cheile Runcului. Altitudinea minimă: 595 m (la intrarea pârâului Ocolișului în chei) și 500 m (la ieșirea pârâului din chei). Descriere. Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin "Legea Nr.5 din 6 martie 2000", publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000, privind aprobarea "Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate" și are o suprafață de 20 ha. Este o rezervație complexă, constituită dintr-un relief deosebit de pitoresc, un ansamblu de abrupturi, creste, țancuri și turnuri. Aria protejată Cheile Runcului este inclusă în situl de importanță comunitară - "Trascău" și reprezintă cea mai spectaculoasă străpungere mofologică a crestei calcaroase Vulturese, nu atât prin lungimea lor, care nu depășește cu mult 1 km, cât prin amploarea dezvoltării pe verticală, energia de relief in perimetrul cheilor depășind uneori 450 m. Cheile sunt în cea mai mare parte proprietate de stat, aflate în administrația Ocolului Sivic “Romsilva”, respectiv "Grupului de Acțiune Locală din Munții Metaliferi, Trascăului și Muntele Mare" - GAL MMTMM (ca teren forestier, dar și neproductiv), dar și domeniu particular, utilizate agricol (pajiști, pășuni, fânețe și, în mică măsură, teren cultivat). La cca 2 km nord-est de Cheile Runcului se află "Cheile Ocolișelului", traversate de Valea Ocolișelului. Căi de acces. Căi de acces: pe DN 75 Turda-Câmpeni, până la confluența Pârâului Ocolișului cu Arieșul, apoi pe drumul comunal spre nord, pe Valea Ocolișului, aproximativ 5 km până la intrarea în chei.

Herøy este o comună din provincia Møre og Romsdal, Norvegia.

Mineralizare se poate referi la:

Fahrid Murray Al-Ahmad Abraham (arabă: ﻱﻴﺵ ﺞﺜﺙ ﻙﻘﭪ ﭐﭖﺏ) cunoscut ca și F. Murray Abraham[1] (n. 24 octombrie 1939) este un actor american. A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anul 1985 pentru rolul Antonio Salieri din filmul "Amadeus" (1984). S-a născut ca fiu al unui imigrant creștin sirian-ortodox din Siria și al unei italo-americane. Biografie. Abraham s-a născut în Pittsburgh, Pennsylvania, în 24 octombrie 1939. Este fiul lui Frederick Abraham, un mecanic sirian de religie asiriană, a emigrat în Statele Unite la douăzeci de ani, și Josephine Abraham (născută Stello), casnică americană fiica unor imigranți italieni . A crescut în El Paso (Texas). Abraham a devenit faimos în Italia pentru rolurile de Jacopo în Marco Polo de Giuliano Montaldo și de Innominato în " I promessi sposi" de Nocita Salvatore. A avut multe roluri, majoritatea personaje secundare și interpretează aproape tot timpul personaje negative. În 1983, îl interpretează pe Omar Suarez, traficant de droguri, în fimul "Scarface" de Brian De Palma. Datorită interpretării lui Antonio Salieri în filmul "Amadeus" de Miloš Forman a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor,[2] o altă interpretare semnificativă a fost cea a inchizitorului Bernard Gui în filmul " În numele trandafirului". În ciuda Oscarului câștigat nu a avut un succes enorm la Hollywood, preferând teatrul și producții modeste, mai ales în ultima vreme. În a interpretat antagonistul căpitanului Jean-Luc Picard. În ultimii ani a strâns un parteneriat artistic cu regizorul Renzo Martinelli, cu care a făcut 5 filme: "Piața celor cinci luni" (2003), "Vânzătorul de pietre"(2006), "Carnera- The Walking Mountain" (2008), "Barbarossa" filmat în România (2009) și "11 septembrie 1683" (2013). Ține un curs de recitațione la Cinecittà în cadrul Act Multimedia (Academia de Cinema și Televiziune) Note. 1.Cunoscandu-l pe F.Murray Abraham 2. Premii F. Murray Abraham

Avremesnil este o comună în departamentul Seine-Maritime, Franța. În 2009 avea o populație de 946 de locuitori.

Capitala Europeană a Tineretului (abreviat EYC) este titlul acordat unui oraș european pentru o perioadă de un an, în timpul căruia i se dă șansa să manifeste, prin intermediul unui program cu multe fațete, viața și dezvoltarea culturală, socială, politică și economică a tineretului. Capitala Europeană a Tineretului este o inițiativă a Forumului Tineretului European, iar prima capitală a fost aleasă în 2009. Din 2014, Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei este un partener oficial al proiectului Capitală Europeană a Tineretului. Capitala actuală, pentru anul calendaristic 2023, este Lublin.

Pleine-Fougères este o comună în departamentul Ille-et-Vilaine, Franța. În 2009 avea o populație de 1864 de locuitori.

Cramberg este o comună din landul Renania-Palatinat, Germania.

Enfidha (sau Dar-el-Bey, ) este un oraș din nord-estul Tunisiei.

Asistență rutieră este un serviciu de service auto destinat autovehiculelor prin care companii specializate asigură intervenția rapidă în cazul unei defecțiuni tehnice a mașinii, motocicletei sau bicicletei și are ca scop repararea ei la locul incidentului. Dacă problema nu poate fi remediată pe loc se va apela la serviciul de tractări auto pentru transportarea vehiculului la un service auto. Oferirea serviciului de asistență rutieră. Numeroase firme specializate în tractări auto și asistență rutieră oferă serviciul de intervenție în schimbul unei sume de bani care se va plăti după remedierea defecțiunii. Serviciul de asistență rutieră poate fi oferit si de compania de asigurări a vehiculului sau de firma de service auto în schimbul unei taxe anuale care se va calcula în funcție de tipul, marca si anul de fabricație a vehiculului, vârsta șoferului etc. Unii fabricanți auto oferă serviciul de asistență rutieră gratis, pentru o perioadă de timp limitată, la cumpararea unui automobil. Asistență. Firmele de asistență rutieră intervin în situația în care este nevoie de tractare auto, vehiculul a rămas fără curent în baterie sau a apărut o defecțiune la motor, trebuie schimbat un cauciuc, vehiculul a rămas blocat în zăpadă sau a rămas fără combustibil. Tipuri de autospecializate pentru tractări. Majoritatea autospecializatelor folosite la tractări pot fi încadrate în trei categorii, în funcție de tipul platformei auto: Măsuri de siguranță. Înainte de a permite tractarea autovehiculului avariat este bine să vă asigurați că:

Alfred Brendel (n. 5 ianuarie 1931, Wiesenberg, Cehia) este un pianist austriac, născut în Cehoslovacia, acum rezident în Marea Britanie. Este unul dintre cei mai importanți pianiști de muzică clasică din a doua jumătate a secolului al XX-lea, renumit ca interpret al muzicii lui Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert, Brahms și Liszt.

Arondismentul Bergerac este un arondisment din departamentul Dordogne, regiunea Aquitania, Franța.

7205 Sadanori este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 7205 Sadanori este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Oizumi de Takao Kobayashi. El prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,63 ua, o excentricitate de 0,12 și o înclinație de 1,7° în raport cu ecliptica.

Triticale (uneori numit "Triticosecale") este un hibrid de grâu și secară. Plantele de triticale, după aspectul lor general, se aseamănă mai mult cu grâul. Sunt mai robuste și mai viguroase, cu spice mari cu multe spiculețe. În cadrul speciei întâlnim o diversitate morfologică foarte largă. Rădăcina este fasciculată. Sistemul radicular este alcătuit din trei tipuri de rădăcini: radicule embrionare; rădăcini adventiv-embrionare și rădăcini adventive. Prin germinarea unui bob de Triticale, pe lângă radiculă se formează 3-5 rădăcini adventiv-embrionare. Rădăcinile au o creștere rapidă, formând un sistem radicular bine dezvoltat, conferind plantei rezistență sporită față de condițiile de sol nefavorabile. Tulpina este formată din 5-7 noduri și internoduri. Primul și al doilea internod sunt în majoritatea cazurilor umplute cu țesut parenchimatic pufos. Celelalte internoduri sunt complet umplute. Internodul superior al tulpinii este gol. Internodurile cresc în lungime de la bază spre vârful tulpinii. Înălțimea tulpinii variază de la 40–50 cm până la 120–150 cm. Cele mai valoroase sunt soiurile cu tulpină înaltă de 90–100 cm. Frunzele sunt formate din teacă și limb; au formă diferită; liniar-lanceolată, de tip xerofitic, înguste, scurte, erectoide, ușor răsucite și țepoase sau de tip maritim, indo-european, late, lungi, puternic curbate. Urechiușele sunt mai mari sau mai mici, cu bordura ușor încrețită. La unele forme ligula este conturată cu roșu, datorită pigmenților antocianici. Culoarea frunzelor poate fi verde-argintie, datorită stratului ceros de pruină, verde-inchis sau verde-gălbuie, cu mici pete de culoare deschisă. Inflorescența este un spic compus cu dimensiuni și forme diferite. Spicele prezintă o largă variabilitate, putând fi laxe de tip speltoid cu 29-30 spiculețe, compacte de tip durum sau turgidum, cu mai mult de 40-42 spiculețe și cu ariste lungi, mijlociu de compacte, cu un număr de 33-36 spiculețe. Spicul poate fi fusiform, prismatic, alungit-eliptic, triunghiular sau ramificat. Spicele pot fi aristate, cu ariste lungi (8–10 cm), aspre și răsfirate sau cu ariste mai scurte (5–8 cm), semiaristate (1–5 cm) și mutice.Fructul este o cariopsă asemănătoare speciilor parentale: grâul și secara. Boabele sunt mari cu lungimea de 10–12 mm și diametrul de 2–3 mm. Culoarea boabelor poate fi galbenă-maronie sau galbenă-verzuie. Boabele sunt acoperite cca 3/4 sau complet cu plevi. Endospermul este făinos sau intermediar. Structura anatomică este asemănătoare formelor parentale.