Datasets:

Andrei481

/

raw-text-corpus-ro-8k

like 0

Ingvar Even Ambjørnsen-Haefs un scriitor norvegian, cunoscut pentru tetralogia "Elling", compusă din: "Utsikt til paradiset" (1993), "Fugledansen" (1995), "Brødre i blodet" (1996), și "Elsk meg i morgen" (1999). Recunoaștere. În anii 1980, mai exact, în 1987, a primit Premiul pentru literatură al Colecției Lingvistice, care este, de fapt, "Premiul Asociației Librarilor Norvegieni".

Wisława Szymborska-Włodek, Maria Wisława Anna Szymborska (n. 2 iulie 1923 – d. 1 februarie 2012) a fost o scriitoare poloneză. În anul 1996 a primit Premiul Nobel pentru Literatură. S-a născut in Prowent, care de atunci a devenit o parte a orașului Kórnik, iar mai târziu s-a mutat în Cracovia unde a locuit până la sfârșitul vieții. Ea a fost numită „Mozart al Poeziei”. In Polonia, vânzările cărților autoarei rivalizează cu cele ale celor mai cunoscuți prozatori, chiar dacă a remarcat într-unul din poemele sale, „Unii iubesc poezia” („Niektórzy lubią poezję”), că nu mai mult de doua persoane dintr-o mie sunt atinși de arta sa. Szymborska a primit Premiul Nobel pentru Literatură „pentru un fel de poezie care permite, cu precizie ironică, contextelor istoric și biologic să se arate în fragmente de realitate umană”. Ea a devenit mai bine cunoscută pe plan internațional datorită acestei caracteristici. Opera sa a fost tradusă atât în engleză, cât și în alte limbi europene și arabă, ebraică, japoneză, chineză. Viața. Wisława Szymborska s-a născut pe 2 iulie 1923 la Prowent, în Polonia (care acum face parte din orașul Kórnik), iar părinții ei se numeau Wincenty and Anna (născută Rottermund) Szymborski. La vremea aceea, tatăl său era reprezentantul contelui Władysław Zamoyski, un polonez patriot. După moartea contelui Zamoyski din 1924, familia ei se mută la Toruń, iar în 1931 la Cracovia unde a trăit și a scris până la moartea sa. La izbucnirea celui de-al doilea război mondial în 1939, ea și-a continuat educația participând la așa-numitele lecții clandestine („Tajne szkolnictwo” sau „tajne komplety”) care pregăteau tinerii pentru reconstrucția Poloniei după terminarea războiului. Din 1943, a fost angajat la căile ferate și a reușit să nu fie deportată în Germania ca muncitor silit. În timpul acestei perioade cariera ei ca artist a început cu câteva ilustrații pentru un manual de limba engleză. A început de asemenea să scrie povestiri și poeme ocazionale. Începând din 1945, a studiat literatură poloneză înainte de a trece la sociologie pe care a invățat-o la Universitatea Jagiellonă din Cracovia. Acolo a devenit parte din cercul scriitorilor locali unde l-a cunoscut pe Czesław Miłosz care a avut o influență destul de importantă asupra scriiturii sale. În mai 1945 a publicat primul său poem, „Szukam słowa” (Căutând cuvinte) în ziarul local "Dziennik Polski". Poemele sale au continuat să fie publicate în ziarele locale de-a lungul câtorva ani. În 1948, a renunțat la studii fără sa obțină o diplomă din cauza condiției materiale precare; în același an, s-a căsătorit cu poetul Adam Włodek de care a divorțat în 1954 (au rămas apropiați până la moartea lui Włodek, în 1986), nu au avut copii. Înainte să se căsătorească, ea lucra ca secretară și ilustratoare la o revistă educațională bisăptămânală. Prima sa carte urma să fie publicată în 1949, dar nu a trecut de testul cenzurii fiindcă „nu îndeplinea cerințele socialiste”. Cu toate astea, Szymborska, la fel ca mulți alți intelectuali din Polonia de după război, a aderat la ideologia oficială a Republicii Populare Polone (RPR) la începutul carierei sale, semnând o petiție politică pe 8 februarie 1953 care condamna preoții polonezi acuzați de trădare în procesul-farsă stalinist de la Cracovia. Opera sa de început promovează teme socialiste, exemplu este volumul său de debut 'Dlatego żyjemy (Pentru asta trăim) care conținea poeziile „Lenin” și „Młodzieży budującej Nową Hutę” (În cinstea tinerilor care construiesc Nowa Huta), despre construcția unui oraș industrial stalinist de lângă Cracovia. A devenit membru al partidului conducător Partidul Muncitoresc Unit Polonez. Asemenea multor intelectuali comuniști apropiați la început de ideologia oficială a partidului, Szymborska s-a înstrăinat treptat de ideologia socialistă și a renunțat la opera sa cu temă politică. Chiar dacă se retrage din partid abia în 1966, ea începuse să intre in contact cu dizidenți. În preajma anului 1957 se împrietenește cu Jerzy Giedroyc, editorul ziarului polonez foarte influent, Kultura, care își avea sediul la Paris și la care contribuie în același timp cu articole. În 1964, se opune unui protest susținut de comuniști împotriva intelectualilor independenți, cerând în schimb libertate de exprimare. În 1953, Szymborska se alătură personalului revistei literare „Życie Literackie” (Viață Literară), unde a continuat să lucreze până în 1981, iar din 1968 a condus propriul editorial cu recenzii de cărți, numit „Lektury Nadobowiązkowe”. Multe dintre eseurile ei din această perioadă au fost publicate mai târziu într-o carte. Din 1981 până în 1983, a fost editor al revistei lunare din Cracovia „NaGlos”(OutLoud). În anii 1980, și-a intensificat activitățile de opoziție, contribuind la Samizdat, o acțiune dizidentă a publicației "Arka" sub pseudonimul „Stańczykówna”. Ultimul volum publicat în timp ce Szymborska era încă în viață, "Dwukropek", a fost ales cea mai bună carte a anului 2006 de către cititorii Gazetei Wyborcza. Ea a tradus, de asemenea, literatură franceză în polonă, în special poezie barocă si operele lui Agrippa d'Aubigné . În Germania, Szymborska a fost asociată cu traducatorul ei Karl Dedecius, care a făcut multe pentru a promova lucrările ei acolo. Moartea. Wislawa Szymborska a murit pe 1 februarie 2012 la 88 de ani, în casa ei din Cracovia. Asistentul ei personal, Michał Rusinek, a confirmat informația și a spus că ea a "murit în pace dormind". A fost înconjurată de prieteni și rude în momentul acela. Ministrul de Externe, Radek Sikorski a descris moartea ei pe Twitter ca o "pierdere ireparabilă pentru cultura poloneză". Ea a lucrat la poezii noi chiar până în momentul morții sale, deși a fost în imposibilitatea de a-și organiza eforturile finale într-o carte așa cum și-ar fi dorit-o. Ultima poezie a fost publicat mai târziu în același an. Teme. Ea a scris pentru cititorii săi fideli, dar și pentru cei care deschid ocazional o carte de poezie. Titlul unui volum, „Întrebări pe care mi le pun mie însămi”, reflectă perfect natura poeziei sale. Toate poemele din acest volum constau într-o serie de întrebări, de obicei de natură filozofică, pe care poeta și le pune ei înseși. Privește istoria umanității și progresul dintr-o perspectivă cosmică și cu ironie. În poeziile sale, ea pune întrebări legate de sensul și scopul tuturor eforturilor și experiențelor oamenilor. Szymborska vede ființele umane ca fiind subiecte ale legilor istorice si biologice inevitabile care le pun la încercare speranțele și aspirațiile. Szymborska a folosit frecvent tehnici literare ca precizia ironică, paradoxul, contradicția și atenuarea, pentru a ilumina teme filosofice și obsesii. Multe dintre poemele sale vorbesc despre război și terorism. Totuși, este important de remarcat ambiguitatea poeziei sale. Deși poezia ei a fost influențată de experiențele proprii, continuă să fie relevantă în timp din punct de vedere cultural. Ea a scris din puncte de vedere neobișnuite, de exemplu, o pisică în apartamentul gol al proprietarului său mort. Reputația ei are la bază un volum de opere relativ mic, mai puțin de 350 de poezii. Când a fost întrebată de ce a publicat atât de puține poezii, ea a spus: "Am un coș de gunoi la mine acasă". Cultură pop. Poemul „Nimic de două ori”, transformat într-un cântec de compozitorul Andrzej Munkowski și interpretat de Lucja Prus în 1965 face cunoscută poezia ei în Polonia, cover-ul după „Nimic de două ori” al cântărețului de rock Kora a fost un hit în 1994. Poemul „Dragoste la prima vedere”, a fost folosit în filmul „Turn left, turn right”, în care joacă Takeshi Kaneshiro și Gigi Leung. , un film regizat de Krzysztof Kieślowski, a fost inspirat de poemul său, „Dragoste la prima vedere”. În ultimii ani, Szymborska a colaborat cu trompetistul polonez de jazz Tomasz Stanko care i-a și dedicat discul său „Wislawa”(ECM, 2013) inspirându-se în compozițiile lui din colaborarea lor și poezia ei. Opera. 1952: Dlatego żyjemy 1954: Pytania zadawane sobie 1957: Wołanie do Yeti 1962: Sól 1966: 101 wierszy 1967: Sto pociech 1967: Poezje wybrane 1972: Wszelki wypadek 1976: Wielka liczba 1986: Ludzie na moście 1989: Poezje: 1992: Lektury nadobowiązkowe 1993: Koniec i początek 1996: Widok z ziarnkiem piasku 1997: Sto wierszy – sto pociech 2002: Chwila 2003: Rymowanki dla dużych dzieci 2005: Dwukropek 2009: Tutaj 2012: Wystarczy 2013: Błysk rewolwru

Sălătruc este un sat în comuna Greci din județul Mehedinți, Oltenia, România.

Cronulla este o suburbie în Sydney, Australia.

Rățești este un sat în comuna Crângurile din județul Dâmbovița, Muntenia, România.

Volea-Oblaznîțka este un sat în comuna Oblaznîțea din raionul Jîdaciv, regiunea Liov, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, toată populația localității Volea-Oblaznîțka era vorbitoare de ucraineană (100%).

Râul Colțul Scris este un curs de apă din județul Brașov, fiind unul din cele două brațe care formează Râul Mare.

Seehof (Mecklenburg) este o comună din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, Germania.

Marin Cristea (n. 27 iulie 1934, Pietrele, județul Giurgiu - d. 7 mai 2014, București) a fost un deputat român în legislatura 1996-2000, ales în județul Giurgiu pe listele partidului PDSR. Fost jucător de rugby, a deținut funcția de președinte al Federației Române de Rugby în perioada 1985-1989.

Numele Bogza se poate referi la:

Orizari este un sat în comuna Tvărdița, regiunea Sliven, Bulgaria. Demografie. La recensământul din 2011, populația satului Orizari era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau bulgari, cu o minoritate de romi (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.

Lasserade este o comună în departamentul Gers din sudul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Voluntarii Români din America au fost, în timpul Primului Război Mondial, un grup de români emigranți din Statele Unite ale Americii care s-au înrolat pentru a lupta împotriva Puterilor Centrale. Începând cu luna aprilie 1917, a existat un efort diplomatic susținut de statul român prin intermediul unei misiuni pe teritoriul american, de înființare a unei unități militare cu specific etnic românesc. Eforturile au fost continuate și în 1918, dar acordul politic al administrației Statelor Unite a fost dat cu foarte puțin timp înainte de încheierea luptelor de pe Frontul de Vest, ceea ce a făcut inițiativa să devină inoperantă. Deși fără succesul scontat, activitatea misiunii a reușit însă să intensifice înrolările românilor în armatele Statelor Unite și Canadei și să contribuie la întărirea poziților politice ale României după război. Demersuri pentru înființarea unei unități militare cu specific național. Într-un context în care liderii mișcării naționale românești din Transilvania au militat încă de la intrarea României în război pentru înființarea unei unități cu specific național român pe teritoriul american, în luna aprilie 1917 o delegație numită “Misiunea Patriotică Română” și formată din preoții Vasile Lucaciu, Ioan Moța precum și din locotenentul (mai târziu diplomat) Vasile Stoica, a fost trimisă din ordinul Marelui Cartier General al Armatei Române în Statele Unite ale Americii. Printre scopurile acesteia a fost și acela de a încerca să convingă autoritățile americane de necesitatea înființării unei astfel de unități de voluntari români, unitate care ar fi urmat să lupte pe frontul francez.. Din punct de vedere politic, ideea acestei Legiuni a fost un răspuns la propaganda Puterilor Centrale, care au declarat în America că transilvănenii nu doresc unirea cu România și se simt bine în componența statului ungar. Din păcate eforturile celor 3 au fost limitate de faptul că doar Stoica știa limba engleză, astfel că ceilalți și-au putut pleda cauza doar în fața comunităților de români. Planul concret de creare a unei unități românești în Statele Unite prezentat de Misiunea română ministrului de război Newton Baker, a cuprins următoarele: alcătuirea cu etnici români voluntari din Ardeal, Banat și Bucovina care nu sunt cetățeni americani a unei unități cu numele de „Batalionul românesc” sau „Brigada Românească” (în raport cu dimensiunea unității). Corpul ofițeresc ar fi urmat să fie american, sau – în funcție de dorința autorităților, ardelenesc, iar subofițerii ar fi urmat să fie români. Limba de comandă ar fi urmat să fie engleza. O propunere similară a fost prezentată și ambasadorului Franței la Washington, Jules Jusserand, din partea căruia însă nu a venit un răspuns favorabil. Atitudinea autorităților franceze a fost ambiguă în ceea ce privește sprijinul acordat demersului românesc în America. În pofida efortului unor diplomați francezi de a sprijini această cauză, poziția guvernului francez a fost aceea de a rezerva tonajul vaselor americane de transport pentru trupe americane. Eforturile delegației de a obține înființarea a unei unități militare românești au eșuat, dar au reușit în schimb să intensifice înrolările românilor în Armata Statelor Unite ale Americii. O parte dintre doritori, au trecut granița în Canada și s-au înrolat în trupele canadiene, sub drapel britanic. Totalul voluntarilor români din SUA care a ajuns până la urmă să lupte pe pământ francez a fost de 3.200-3.500 (5.000 după altă sursă). Prin discursurile sale, preotul Vasile Lucaciu a determinat un număr semnificativ de români să se înroleze în armata americană. În 1918 un grup de tineri români ardeleni împreună cu protopopul Ioan Podea din Youngstown, Ohio (centru industrial cu o importantă colonie românescă), au reușit să formeze o unitate militară de dimensiunea unei companii, devenită mai târziu Bateria 112 mortiere și formată numai din voluntari români pentru Armata Română. Acordul politic. Refuzând propunerea de creare a unei unități cu specific național românesc, autoritățile americane au prezentat argumentul creării unei armate unitare, care să sporească eforturile de asimilare a imigranților într-o mare națiune americană. În calcul însă au fost luate atât evitarea creării unui precedent care ar fi putut fi urmat și de alte naționalități, cât și politica Antantei, care dorea la acel moment alimentarea nemulțumirilor naționalităților din Austro-Ungaria cu scopul de a exercita presiuni asupra ei, dar fară a o dezmembra, astfel încât să o poată desprinde de Imperiul German. În perioada iulie-octombrie 1918, eforturile pentru crearea unei unități militare formată din voluntari transilvăneni au fost reluate. Mult prea târziu, într-un moment în care înfrângerea Austro-Ungariei a fost totală și dezmembrarea acesteia inevitabilă, pe 6 noiembrie președintele Woodrow Wilson printr-o telegramă își dădea acordul pentru aceasta,dar câteva zile mai târziu, pe 11 noiembrie s-a semnat Armistițiul de la Compiègne dintre Imperiul German și puterile Antantei, care a pus capăt Primului Război Mondial pe frontul de vest. Epilog. În mai 1919 o nouă propunere din partea delegatului Vasile Stoica a avut în vedere folosirea celor 10-15.000 de voluntari români gata de mobilizare, împotriva bolșevismului rus, maghiar, ucrainean și bulgar. Nici acest proiect nu s-a finalizat. Deși fără un succes concret, demersurile duse pentru înființarea unei legiuni românești alăturate activității duse pentru susținerea unității naționale a românilor, au contribuit la întărirea poziților politice ale României după război.

Comitatul Johnson este un comitat din statul Iowa, Statele Unite ale Americii. Demografie.

1 iulie este a 182-a zi a calendarului gregorian și a 183-a zi în anii bisecți. Mai sunt 183 de zile până la sfârșitul anului.

Brețcu este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Covasna, Transilvania, România. Se află în partea de est a județului, în Depresiunea Târgu Secuiesc, pe valea omonimă. Așezare. Localitatea Brețcu este situată pe valea cu același nume, la poalele Munților Nemira și Vrancei, pe drumul european E574 și DN11, Târgu Secuiesc - Bacău, la intrarea în pasul Oituz, la o altitudine de 600 m. Scurt istoric. Săpăturile arheologice făcute de-a lungul vremii pe teritoriul satului au demonstrat existența omului aici încă din cele mai vechi timpuri, astfel, în pasul Oituz s-a descoperit un vârf de lance de bronz, iar în albia pârâului Brețcu un topor de piatră aparținând culturii "Coțofeni". Pe o terasă de la poalele dealului Stejar în nord-vestul satului, în locul numit "Cetate", se găsește castrul roman Angustia, construit în anul 102, de pământ cu palisadă, apoi reclădit în piatră, cu porțile pe cele patru laturi flancate de turnuri patrulatere și turnuri rotunde de luptă la colțuri. În interiorul castrului s-au găsit fragmente de ceramică autentică de factură dacică, modelată cu mâna sau lucrată la roată, o monedă imitație dacică de argint după o drahmă a lui Alexandru Macedon, un denar republican și un denar imperial de la Vespasian și Traian. Pe teritoriul satului s-au mai descoperit un celt de bronz, un vârf de lance și un topor de piatră având forma ciocanelor de aramă, toate aparținând Epocii Bronzului. În apropierea satului se semnalează și urmele unei așezări de tip "Monteoru". G. Popa Lisseanu a aratăt într-o lucrare că în zona Brețcului a existat un vechi ducat sau cnezat românesc. Atestarea este cuprinsă într-o diplomă a regelui Sigismund din anul 1426. "Ioan-Chinezul, numit și Ungurul și Radul, fiul lui Țacu, din comuna românească Brețcu se prezintă înaintea regelui Sigismund și-l roagă să confirme privilegiile și libertățile comunei lor. Regele Sigismund admite ca românii din comuna Brețcu să fie și de acum înainte supuși numai jurisdicției ducelui lor și să păzească și pe viitor frontiera Transilvaniei dinspre Moldova". Acest document este și prima atestare a localității. Economie. Economia localității se bazează pe industria de confecții, industria de exploatare și prelucrarea primară a lemnului, pe activitatea comercială, dar și pe agricultură și creșterea animalelor.

Saveli Moiseevici Zeidenberg (în rusă: Савелий Моисеевич Зейденберг) (1862-1942) a fost un pictor rus. Saveli Moiseevici Zeidenberg s-a născut la 28 aprilie 1862 la Berdicev. A studiat pictura la Academia de Arte Plastice din Sankt Petersburg pe care a absolvit-o în 1891, prezentând pentru absolvire tablourile "Iosif vândut de frații săi" și "Moise primind Tablele Legii". A activat în cadrul cercului artistic înființat la Sankt Petersburg de Arhip Ivanovici Kuindji. A obținut premii la diferite expoziții din Rusia, printre care o medalie de aur în 1890 pentru tabloul "Sfântul Petru vindecând un olog". În perioada următoare a prezentat în expoziții diferite tablouri ilustrând viața populației evreiești din orașele de provincie ale Rusiei. În 1891 a fost numit profesor de istoria artei.

Design Your Universe este cel de-al cincilea album de studio al formației olandeze de muzică metal (simfonică și gotică), Epica. Fiind produs de Sascha Paeth, discul a fost lansat în Europa la data de 16 octombrie 2009. Înregistrările pentru acest disc au început încă din luna martie a aceluiași an, Tony Kakko, cântărețul grupului Sonata Arctica fiind un invitat special. Pentru a promova noul material discografic, Epica va susține un turneu în Europa și S.U.A. "Design Your Universe" este primul album care îl are pe Isaac Delahaye în postura de chitarist al formației.

Oleksandrivka este o comună în raionul Kazanka, regiunea Mîkolaiiv, Ucraina, formată din satele Matrono-Vasîlivka, Novoblakîtne, Oleksandrivka (reședința), Prîvillea, Volna și Zorea. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Oleksandrivka era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%), armeană (%), română (%) și belarusă (%).

Castiglione Cosentino este o comună din provincia Cosenza, regiunea Calabria, Italia, cu o populație de 2.962 de locuitori și o suprafață de 14.09 km².

Cantonul Argentat este un canton din arondismentul Tulle, departamentul Corrèze, regiunea Limousin, Franța. Comune.

este un scrimer japonez specializat pe floretă, vicecampion olimpic pe echipe la Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra. Carieră. S-a apucat de scrimă la vârsta de opt ani, luând exemplul tatălui. A fost campion mondial la juniori în 2008. În sezonul următor a urcat pe primul podium de Cupa Mondială al carierei sale, cu o medalie de argint la etapa de la Montréal. S-a alaturat echipei naționale a Japoniei pentru Campionatul Mondial din 2010, unde s-a clasat pe locul 14. La proba pe echipe, Japonia a pierdut în semifinală cu Italia, apoi a trecut de Rusia, cucerind medalia de bronz. Câteva săptămâni mai târziu a participat la Jocurile Asiatice de la Guangzhou, unde Japonia a câștigat medalia de argint. La Jocurile Olimpice din 2012 a fost selecționat ca rezervă, participând doar la proba pe echipe. A observat de pe margine victorii Japoniei în față Chinei, apoi a Germaniei. A intrat pe planșa în finala cu Italia, fiind invins 4–5 de Andrea Cassarà. În cele din urmă a cedat Japonia 39–45, obtinând medalia de argint.

Târlești este un sat în comuna Posești din județul Prahova, Muntenia, România. La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul Târlești era reședința unei comune formată din el și din satul Gogeasca, având în total 1181 de locuitori, o școală și o biserică ortodoxă fondată de locuitori în 1860. Comuna a fost desființată în 1968, satul Târlești fiind arondat comunei Posești, iar satul Gogeasca — comunei Cărbunești.

Lewis Carroll (pseudonimul lui Charles Lutwidge Dodgson; ) a fost un prozator, matematician, logician, cleric și fotograf englez. Biografie. Charles Lutwidge Dogdson s-a născut pe 27 ianuarie 1832 într-o familie cu 11 copii. Toți copiii erau stângaci și aveau probleme de vorbire. Din aceste motive, dar și pentru faptul că a crescut într-un mediu izolat, anglican și conservator, personalitatea lui Charles se va forma într-o modalitate cu totul ieșită din tipare. Primii ani de școală i-a petrecut acasă. Încă de atunci a dovedit o inteligență deosebită: de la șapte ani putea citi o carte întreagă. La 12 ani, a fost trimis la o școală particulară. În 1849 a intrat la Universitatea Oxford. A murit la 14 ianuarie 1898 în Guildford. Opera literară. Într-o epocă victoriană în care erau la modă povestirile sentimentale, Lewis Carroll a creat o literatură pentru copii marcată de fantezie, umor absurd și satiră. Scrierile sale cele mai apreciate din acest domeniu sunt: Opera scriitorului cuprinde și un poem, "The hunting of the Snark", publicat în 1876, precum și romanul fantastic "Sylvie and Bruno" („Silvia și Bruno”, 1893). Preocupări științifice. S-a ocupat cu filozofia, logica și matematica. A ținut cursuri de matematică la Oxford și a scris tratate de algebră și de geometrie. A introdus logica implicației stricte în matematică și a descoperit două paradoxuri logice. A arătat că elementul demonstrativ în aritmetică prezintă o mare importanță pedagogică. A inventat o masă de biliard circulară. A perfecționat alfabetul numeric al lui Richard Grey din 1730. Preocuparea sa pentru matematica recreativă este dovedită de numeroasele articole dedicate acestui subiect. Îi plăceau jocurile de cuvinte. A compus anagrame pentru numele diferiților oameni celebri. A scris acrostihuri pe nume de fete, ghicitori, șarade. Toate scrisorile sale către prieteni sunt pline de astfel de recreații. Pentru două fetițe care nu aveau cu ce să își petreacă timpul, cu ocazia Crăciunului anului 1877, a inventat jocul "Dubleții". Opera științifică. Printre lucrările sale din domeniul științific se numără: De asemenea, a publicat articole științifice în "Memoria Technica".

Doverlândia este un oraș în Goiás (GO), Brazilia.

Claudine Françoise Mignot (20 ianuarie 1624 – 30 noiembrie 1711), aventurieră franceză, a fost născută în apropiere de Grenoble, la Meylan. La vârsta de șaisprezece ani ea a atras atenția lui Pierre des Portes d'Amblerieux, trezorier al provinciei Dauphiné. El s-a căsătorit cu fata și i-a lăsat averea. Decizia lui a fost contestată de familia sa și Claudine a plecat la Paris în 1653. Ea a solicitat protecția lui François de l'Hôpital, mareșal al Franței, atunci un bărbat în vârstă de șaptezeci și cinci de ani. François de l'Hôpital s-a căsătorit cu ea după o săptămână de la prima lor întâlnire și, după șapte ani de căsătorie, a murit lăsându-i o parte din averea lui. Împreună au avut un fiu (c. 1654 – c. 1657). S-a căsătorit a treia oară morganatic în 1672 cu Ioan Cazimir, fostul rege al Poloniei, cu câteva săptămâni înainte de moartea acestuia; ea a primit a treia avere. Ei au avut o fiică, Marie Catherine. La bătrânețe s-a retras la mănăstirea de carmelite din oraș, unde a murit la 30 noiembrie 1711, la vârsta de aproape 88 de ani. Povestea ei, foarte modificată, a fost subiectul unei piese de Jean-François Bayard și Paul Duport, "Marie Mignot" (1829).

Valea Sebeșului, cunoscută in zona superioară și sub numele de Valea Frumoasei, este situată în sudul Transilvaniei, în partea centrală a Carpaților Meridionali, în porțiunea unde aceștia prezintă cea mai mare lățime (grupa Șureanu-Parâng-Lotrului).

Nasalevți este un sat în comuna Trăn, regiunea Pernik, Bulgaria. Demografie. La recensământul din 2011, populația satului Nasalevți era de locuitori. Nu există o etnie majoritară, locuitorii fiind și bulgari (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.

Alexander Karlovici Schmidt a fost un politician moldovean, primar de Chișinău între 1917-1918. El a fost fiul lui Carol Schmidt. Biografie. Ultimul primar din timpul administrației țariste, acesta a fost destituit o dată cu avansul trupelor române în Basarabia. Împreună cu Aleksandr Krupensky, acesta a fost fondator al societății antiromânești rusofile pentru "salvarea Basarabiei de ocupația românească", militând pentru alipirea ei la Republica Rusă sau la Republica Populară Ucraineană. Această organizație reunea atât moșieri și conservatori ruși din Basarabia, cât și comuniști basarabeni. Istoricul Anton Moraru susține că Schmidt s-a autoproclamat "dușman al României" și chiar a organizat activități teroriste pentru a împiedica unirea cu România. Tot împreună cu Krupenski, acesta a prezentat în cadrul conferinței de pace de la Paris "argumente" pentru dezlipirea Basarabiei de România. În perioada interbelică, cei 2 au oferit nenumăroase interviuri presei străine în care povesteau despre "persecuția intelectualilor basarabeni, bănuiți a fi rusofili", cât și pentru propagarea celebrului mit al "jandarmului român". În ciuda originii sale nobile, o parte din tezele antiromânești ale lui Schmidt (și Krupenski) au fost folosite și de propaganda sovietică.

Tibor Sekelj (născut "Tibor Székely, ") a fost un scriitor esperantist din secolul al XX-lea.

Parcul Bambușilor Violet, numit și Parcul Zizhuyuan sau Parcul Bambușilor Negri, este unul dintre cele șapte mari parcuri din Beijing, China. Acesta este situat în districtul Haidian din nord-vestul Beijingului. Parcul este format din trei lacuri conectate care acoperă o suprafață totală de 48 de hectare. Țărmurile estice constau din mai multe dealuri mici, realizate din pământ scos din lacuri, pentru a echilibra dealurile naturale de pe malul vestic al lacurilor. Există cinci poduri care leagă lacurile, insulele și dealurile într-o singură zonă integrată. Din lacuri curge spre nord râul Changhe. În modul tipic unei grădini chinezești în stil clasic, și ca multe parcuri și grădini din Beijing, Zizhuyuan este o grădină amenajată cu munți și apă. Construită în jurul unor canale și lacuri mari, Parcul Bambușilor este recunoscut pentru utilizarea liberală a plantațiilor verzi de bambus. Grădina conține o varietate mare de bambus, de până la 50 de specii. În cadrul parcului se află și un muzeu de artă. Cele trei mari lacuri din parc s-au format în 1159. În timpul dinastiei Ming, Împăratul Wanli a construit o grădină regală pe malul lacului, în 1577, iar bambusul a fost plantat ulterior. În 1954, parcul a fost reconstruit și deschis pentru public. În timpul Jocurilor Olimpice de vară din 2008, a fost ales ca unul dintre cele trei zone de protest.

Saint-Laurent-des-Arbres este o comună în departamentul Gard din sudul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Sanda Manu a fost o regizoare română de teatru, profesor universitar la Facultatea de Teatru din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC). Biografie. Sanda Manu s-a născut în anul 1933. Tatăl ei a fost apreciatul actor Ion Manu. A absolvit cursurile Facultății de Regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, fiind colegă, printre alții, cu Radu Penciulescu. După absolvirea facultății, a lucrat ca regizor de teatru și de televiziune și profesor universitar la IATC, devenit după 1989, ATF, mai apoi, UATC și, în fine, UNATC. Și-a încheiat cariera pedagogică (și universitară) la Facultatea de Teatru a Universității Spiru Haret, unde a fost colegă de catedră cu Lucia Mureșan, Constantin Codrescu, Margareta Pogonat, Adriana Piteșteanu, Vlad Rădescu. A regizat aproximativ 120 de spectacole de teatru și de televiziune. A montat spectacole în teatre din Germania și S.U.A., efectuând turnee în străinătate, la Belgrad, Varșovia, Moscova, Riga și Berlin. În 1972 a fost într-o călătorie de studii, ca "visiting teacher", în Cuba. A fost distinsă cu Premiul de Excelență al UNITER 1992 și cu Premiul pentru regia spectacolului "Bolnavul închipuit" (de Moliere) de la Teatrul Național din Cluj, la Festivalul de Comedie de la Galați 2003. Un alt spectacol longeviv și de mare succes, cu premiera în 18.10.2003, este "Cum iubește cealaltă jumătate" de la Teatrul Mic din București. În 2011 a montat pentru Teatrul Metropolis din București textul lui Jean Cocteau, "Vocea umană" cu Oana Pellea ca protagonistă. În 2008 i s-a decernat Premiul UNITER pentru întreaga activitate. A fost, începând cu 2009, Doctor Honoris Causa al UNATC și după 1995 a fost, pe durata unui mandat de 4 ani, vicepreședinte al UNITER. A fost căsătorită cu regretatul Ștefan Tapalagă, cu care a avut un copil, Irina.

Jöns Jakob Berzelius a fost un chimist suedez, inventator al notației chimice moderne, membru fondator al chimiei moderne, alături de John Dalton și Antoine Lavoisier. Berzelius a descoperit elementele siliciu, seleniu, thoriu și ceriu. A fost ales membru al Academiei Regale de Științe a Suediei în 1808 și a devenit membru al Academiei Suedeze în 1837. Berzelius a absolvit medicina la Universitatea Uppsala în 1802, devenind profesor, din 1807, în medicină și chirurgie, la Școala de Chirurgie din Stockholm. În 1810 școala a devenit o parte a Institutului Medico-Kirurgiska, predecesor al Institutului Karolinska, și Berzelius a fost numit profesor de chimie și farmacie. La puțin timp de la sosirea la Stockholm, el a scris un manual de chimie pentru studenții săi, acesta marcând începutul unei lungi și fructuoase cariere în chimie. În timp ce efectua experimente pentru manualul său, a descoperit legea proporțiilor constante, care arăta că substanțele anorganice sunt compuse din diferite elemente în proporție constantă cu greutatea lor. Pe baza acestei observații, în 1828 a creat un tabel cu masele atomice relative (cu oxigenul având valoarea 100) ale tuturor elementelor cunoscute atunci. Aceasta a reprezentat o confirmare puternică a ipotezei atomice: că compușii chimici anorganici sunt compuși din atomi combinați în cantități reprezentate prin numere întregi. Descoperind că masele atomice nu sunt multipli întregi ai masei hidrogenului, Berzelius a invalidat astfel Ipoteza lui Prout, care susținea că elementele sunt formate din atomi de hidrogen. În 1838, Berzelius a descoperit proteinele. Studenți lucrând în laboratorul lui Berzelius au descoperit de asemenea litiul și vanadiul. Pentru a înțelege mai bine experimentele, el a creat un sistem de notații chimice în care elementelor le erau date denumiri simple, literale—precum O pentru oxigen, sau Fe pentru fier—și proporțiile erau desemnate prin numere. Acest sistem este baza sistemului utilizat astăzi, cu mici modificări. Biografie. Berzelius s-a născut la Väversunda, în Östergötland, din țara Suedia, la 20 august 1779. Acesta și-a pierdut ambii părinți încă de la o vârstă fragedă. În ciuda acestor fapte, el a fost îngrijit în continuare de către rudele sale din Linköpig, unde a învățat pe băncile școlii cunoscute astăzi sub denumirea de "Katedralskolan". Ulterior, el s-a înscris la Universitatea Uppsala, învățând între anii 1796 și 1801 pentru a deveni doctor. Berzelius a fost învățat chimie de către Anders Gustaf Ekeberg, descoperitorul elementului chimic numit tantal. Mai târziu, el a lucrat ca ucenic într-o farmacie împreună cu un fizician. În acest timp, el a realizat analize pentru apele de izvor. Datorită studiilor sale în domeniul medicinei, el a făcut studii cu privire la curentul galvanic la câteva boli și le-a licențiat în 1802. După aceea, el lucrează cu un fizician lângă Stockholm. Între anii 1808 și 1836, Berzelius lucrează cu "Anna Sundström", care a lucrat ca asistenta sa. În 1807, Berzelius a fost numit profesor în chimie și farmacie la Institutul Karolinska. În 1808, este ales membru al "Societății Regale de Științe Suedeză". În acest timp, academia a ajut o perioadă de sedentarism, datorită venirii romantismului, astfel, lumea nu prea era interesată de știință. În 1818, Berzelius a fost ales secretarul academiei/societății, menținându-și postul până în anul 1848.

Poulan-Pouzols este o comună în departamentul Tarn din sudul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Ion (Nicu) Irimescu a fost un sculptor român, profesor și membru al Academiei Române. Biografie. Centenarul artist plastic român a fost fiul lui Petre Irimescu, proprietar, și al Mariei Cazaban, pedagogă; a mai avut frați pe Alexandru și Verona. După absolvirea școlii primare nr. 1 din Fălticeni între anii 1910-1915, urmează cursul secundar la Liceul "Nicu Gane" din același oraș (1915-1924), unde a participat la punerea în scenă a unor piese de teatru, pictând decorurile. Între 1924 și 1928 este student al Școlii Naționale de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori de sculptură pe Dimitrie Paciurea și Oscar Han. În timpul studenției a pictat biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din Oprișeni-Fălticeni. În 1928, după absolvirea Școlii Naționale de Arte Frumoase este numit profesor de desen la Școala Normală „Ștefan Cel Mare” din Fălticeni. În anul 1933 s-a căsătorit cu Eugenia Augustina Melidon, profesoară. Este profesor de desen la Gimnaziul din Pașcani (1933) și titular al catedrei de desen la Liceul C.F.R. din același oraș (1934). În 1936 este numit profesor de desen la Liceul C.F.R „Aurel Vlaicu” din București până în 1939 când este profesor de desen și caligrafie la Liceul teoretic de băieți „Radu Greceanu” din Slatina. Operă, expoziții, colecții, muzee. În anul 1928, la absolvirea academiei, are loc debutul său la Expoziția de Pictură și Sculptură din București, unde a expus lucrarea "Eden". În anul 1929 participă la Salonul oficial de pictură și sculptură, unde expune "Nud de fată" și la Salonul artiștilor francezi. În 1930, obținând o bursă de studii pentru Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, pleacă la Paris și se înscrie la "Académie de la Grande Chaumière", unde lucrează sub îndrumarea profesorului Joseph Bernard, fiind în special influențat de sculptura lui Antoine Bourdelle. În 1932 i se acordă Mențiunea de onoare a Societății artiștilor francezi, pentru lucrarea "Autoportret", expusă la Salonul de primăvară de la Paris. La Salonul de toamnă de la Paris din același an participă cu lucrarea "Portret de fată". Din 1933, anul întoarcerii în România, Ion Irimescu participă la toate expozițiile organizate, atât în țară cât și în străinătate. În 1940 este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iași, mai târziu (1950) la Cluj, iar din 1966 funcționează ca profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din București. În 1942 este prezent la Salonul oficial al Moldovei din Iași, unde i se acordă premiul Ministerului Culturii și al Artelor. Tot în anul 1942, participă la Expoziția de Artă românească din cadrul Bienalei de la Veneția, cu lucrarea "Cap în stil florentin". În 1956 participă la Bienala din Veneția, expunând la pavilionul românesc 15 lucrări, iar în 1961 expune la Expoziția de sculptură contemporană, organizată pe lângă Muzeul Rodin din Paris. Expune de asemeni la Berna, Helsinki, Budapesta, Dresda, Moscova, Varșovia, Praga, Paris, Stockholm, Londra, Roma, Berlin, Bonn, Istanbul, Ankara, Tel Aviv, Damasc, Cairo, Alexandria. În 1975 donează muzeului orașului Fălticeni un mare număr de sculpturi și desene, cu care se înființează Colecția „Ion Irimescu”. Este ales în 1978 președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, unde activează până în 1989. La 27 februarie 2003 Academia Română îl sărbătorește cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani. Este al doilea artist român aflat în viață la sărbătorirea Centenarului său, după Cella Delavrancea. La sfârșitul vieții, s-a retras la Fălticeni, unde s-a ocupat de muzeul care adăpostește jumătate din operele sale și pe care Irimescu le-a donat orașului (aproximativ 300 sculpturi și 1000 desene), dând naștere astfel celei mai mari colecții permanente de autor din România. Una dintre lucrările lui, statuia prințului cărturar Dimitrie Cantemir, se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, între statuile lui Dante și Shakespeare. Ion Irimescu a relatat că în cursul unei întrevederi cu Nicolae Ceaușescu, i-a prezentat acestuia intenția de a ridica la Fălticeni o statuie din bronz, în mărime naturală, a lui Mihail Sadoveanu, dar că nu are bronzul necesar turnării lucrării. Spre surprinderea sa, Ceaușescu i-a trimis „cadou” statuia lui Stalin care, după ce fusese dată jos de pe soclul din Piața Aviatorilor, a rămas depozitată într-un subsol al C.C. al P.C.R. Și astfel, Stalin modelat de Dumitru Demu s-a transformat în Sadoveanu, plămădit de Irimescu. La 28 octombrie 2005 marele sculptor moare și este înmormântat în cimitirul parohiei Oprișeni. Distincții, premii și titluri. Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, sculptorului Ion Irimescu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”. Bibliografie:. Lectură suplimentară: Surse secundare: și artă, 1954,(pag. 158) Interviuri

Râul Floroaia este un curs de apă situat în Depresiunea Întorsura Buzăului, afluent de dreapta al râului Lădăuțiul Mare.

Topoli este un sat în comuna Levcenkove din raionul Drabiv, regiunea Cerkasî, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Topoli era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.

Anticiparea este o emoție care implică plăcere, surescitare sau anxietate cu privire la un eveniment așteptat în viitor. Mecanism de apărare în fața viitorului. Robin Skynner considera anticiparea ca una dintre „căile mature de a lupta cu stresul... Reduci stresul unei provocări dificile, anticipând cum va fi și pregătindu-te să te confrunți cu ea”. Psihologii care au cercetat această emoție au evidențiat creșterea utilizării unor mecanisme de apărare mature precum sublimarea și anticiparea odată cu creșterea vârstei subiecților. Forță motivatoare. Anticiparea joacă un rol important în dorința sexuală, iar anticiparea plăcerii poartă numele de excitație. Dorința sexuală are o componentă cognitivă majoră, ceea ce face ca principalul element al ei să fie anticiparea pozitivă. Într-un sens mai general, anticiparea este o forță motivatoare centrală în viața de zi cu zi, determinând efectuarea sau neefectuarea unei acțiuni în funcție de efectele presupuse a fi obținute în viitor. Pentru ca oamenii să se bucure de viață au nevoie de credința că viitorul va fi unul favorabil pentru ei, oferindu-le un mediu promițător pentru a-și desfășura activitatea.

Uplengen este o comună din landul Saxonia Inferioară, Germania.

Posuhivka este o comună în raionul Babanka, regiunea Cerkasî, Ucraina, formată numai din satul de reședință. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Posuhivka era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Catenay este o comună în departamentul Seine-Maritime, Franța. În 2009 avea o populație de 720 de locuitori.

Revista mea este o publicație hebdomadară, în limba română, care apare la Tel Aviv, în Israel, înființată în anul 1953. Revista are 80 de pagini și formatul unui supliment, cum au unele cotidiene românești. Are un număr mare de pagini dedicate literaturii. Fiecare număr are suplimentul "Oglinda", dedicat vieții de familie. În 1991, trustul de presă care publica săptămânalul „Revista mea” a fost cumpărat de omul de afaceri George Edri, originar din Maroc, care nu este vorbitor de limba română. Jean Steiger, I. Schechter, I. Petran, Sebastian Costin, Rodica Grindea, Carol Isac și alții care lucrau la „Viața noastră” și la săptămânalul „Revista mea” au avut diferende cu noul patron. Ei au decis să publice un nou ziar - „Ultima oră” - o nouă revistă - „Orient Expres”. În România. La Cluj, între 1935 și 1936, din inițiativa poetei Marta Rădulescu a apărut "Revista Mea", (de orientare legionară, ), care a publicat, printre altele, și articole doctrinare și reportaje din actualitatea regională.

NGC 410 este o galaxie eliptică situată în constelația Peștii. A fost descoperită în 12 septembrie 1784 de către William Herschel. De asemenea, a fost observată încă o dată în 22 august 1862 de către Heinrich Louis d'Arrest și în 21 octombrie 1867 de către Herman Schultz.

Albanți este un sat în comuna Djebel, regiunea Kărdjali, Bulgaria. Demografie. La recensământul din 2011, populația satului Albanți era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau turci. Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.

Reactivitate chimică a unui element sau substanțe chimice este proprietatea de a reacționa (de a suferi reacții chimice) în anumite condiții de temperatură sau presiune, uzual cu eliberare de energie. Reacțiile pot avea loc cu reactivi chimici precum acizi, baze, solvenți organici sau anorganici etc. Reactivitatea este un concept uneori vag în chimie, deoarece include atât factori termodinamici, cât și factori cinetici, ceea ce indică dacă o substanță reacționează sau nu și cât de repede reacționează. Ambii factori sunt, de fapt, distincți și amândoi depind în mod obișnuit de temperatură. Exemple. De exemplu diamantul este aproape inert din punct de vedere chimic, reacționând numai la temperaturi înalte cu oxigenul, hidrogenul sau acidul fluorhidric.

Sinagoga centrală „Agudath Israel” (în traducere „Uniunea Israelului”; în ebraică "‏בית הכנסת של אגודת ישראל‏‎") este un lăcaș de cult evreiesc și monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură al municipiului Chișinău. Istoric. Sinagoga a fost construită în anul 1886, vizavi de piața de fân din Chișinău, din care cauză a fost numită în popor și cunoscută o lungă perioadă de timp, drept Sinagoga „fânarilor” (în ). A avut de asemenea și o ieșiva, numită „Sinai”. A funcționat până în anul 1940, când edificiul lăcașului a fost naționalizat de autoritățile sovietice. În perioada anilor 1941-1944 a fost sediul Gestapo din oraș. În perioada sovietică, proprietarii clădirii s-au schimbat de mai multe ori. Pentru o lungă perioadă de timp, a fost un birou al agenției de ocupare a forței de muncă. În 1991, odată cu destrămarea URSS, clădirea a fost returnată proprietarilor săi, de atunci aici fiind localizată actuala sinagogă.

Mellenbach-Glasbach este o comună din landul Turingia, Germania.

Bazilica Santa Cecilia in Trastevere este un lăcaș de cult situat pe malul vestic al Tibrului, în cartierul Trastevere („Peste Tibru”) din Roma. Conform tradiției, papa Urban I a construit prima biserică de aici, pe locul în care s-a aflat domiciliul Sfintei Cecilia. Edificiul, atestat cu certitudine din secolul al V-lea, a fost extins la începutul secolului al IX-lea, în timpul pontificatului papei Pascal I.

Daciana Octavia Sârbu este o politiciană română, fostă membră în Partidul Social Democrat (1996 - iulie 2018), care a fost europarlamentar între 2007–2019. Din 2014 a fost vicepreședintă a Comisiei de Mediu și Sănătate publică din Parlamentul European, iar în 2015 a fost nominalizată pentru marele premiu la categoria „Sănătate” la Gala Premiilor Parlamentului European. Daciana Sârbu este fiica politicianului și fostului ministru Ilie Sârbu și este căsătorită cu politicianul Victor Ponta. Daciana Sârbu a fost aleasă ca deputat PSD în legislatura 2004-2008, dar a demisionat pe data de 30 noiembrie 2007 și a fost înlocuită de deputatul Ion Burnei. În cadrul activității sale parlamentare, Daciana Sârbu a fost membră în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Bulgaria și Regatul Spaniei. Membră PSD din 1996, Daciana Sârbu și-a anunțat demisia din PSD în iulie 2018, urmând să-și continue mandatul în Parlamentul European ca independent, în Grupul S&D. În Parlamentul European. În 2007 a fost aleasă delegată a României în Parlamentul European. Realeasă în Parlamentul European la data de 7 iunie 2009 pe lista Partidului Social Democrat, în cele nouă luni până în martie 2010 a participat la 36 din cele 37 de ședințe în plen. În perioada menționată a pus 20 de întrebări în timpul ședințelor, a redactat trei propuneri de rezoluție, a intervenit de 32 de ori în plen, a scris două declarații și a întocmit nouă amendamente. În mandatul 2009-2014 a fost autoarea a cinci rapoarte ale Parlamentului European și responsabilă din partea Grupului Socialiștilor Europeni pentru opt dosare. În aceeași perioadă a depus aproape 200 de amendamente la Comisia de Agricultură și 130 de amendamente la Comisia de Mediu și Sănătate publică. In acelasi mandat, a contribuit cu peste 80 de amendamente la realizarea Reformei Politicii Agricole Comune a UE. În februarie 2015, Daciana Sârbu a fost nominalizată pentru titlul de „Europarlamentarul anului în domeniul sănătății”. Potrivit anunțului oficial, nominalizarea recunoaște „munca neobosită pentru îmbunătățirea rezultatelor europene în domeniul sănătății” dar nu a primit premiul, acesta fiind acordat, un an mai târziu, altui europarlamentar din România, Cristian Bușoi. La Bruxelles și Strasbourg, activează ca vicepreședinte al Comisiei de Mediu, Sănătate publică și Siguranță Alimentaăa (ENVI) și ca membru supleant în cadrul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală. Este vicepreședinte al Intergrupului PE pentru bunăstarea și protejarea animalelor. Încă de la debutul său ca euroobservator, și-a axat activitatea în domeniul protecției mediului, implicându-se în demersuri pe această temă atât la Parlamentul European, cât și în țară, remarcându-se în special prin opoziția față de proiectul minier de la Roșia Montană. Este co-autoarea unei rezoluții importante care privește interzicerea tehnologiilor bazate pe cianuri în mineritul UE, adoptată în 2010 cu o largă majoritate de forul legislativ european. De asemenea, agricultura este una din preocupările sale centrale; prin numeroase demersuri desfășurate la PE și în țară, sprijină promovarea produselor tradiționale românești și susține orientarea finanțării agriculturii europene către sprijinirea fermelor de mici dimensiuni, a exploatațiilor familiale și a celor cu producție bio. În 2011, ca membru în Comisia AGRI, a fost autoarea unui raport pe tema recunoașterii rolului strategic al agriculturii în asigurarea securității alimentare. Raportul – adoptat cu majoritate de voturi de plenul PE – solicită venituri decente pentru agricultori, susținerea tinerilor fermieri și combaterea speculațiilor pe piețele agricole. Una dintre prioritățile sale este promovarea alimentației sănătoase, în special în rândul copiilor. În 2012, Plenul Parlamentului European a dezbătut un raport esențial ce solicita standarde mai stricte privind producerea și promovarea unor alimente importante, precum laptele praf, preparatele pe bază de cereale sau alimentele pentru nevoi medicale speciale. Ca raportor al Grupului S&D, Daciana Sârbu a stabilit punctul de vedere al socialiștilor europeni în acest dosar, contribuind cu o serie de amendamente relevante ce se regăsesc în textul final al raportului. Ulterior, prin votul plenului, Parlamentul European a adoptat acest cadru legislativ major, care va garanta consumatorilor acces la informație de mai bună calitate în privința alimentelor și protecție mai bună pentru grupurile vulnerabile, precum copiii. În ianuarie 2017, Comisia de Sănătate Publică din Parlamentul European a adoptat amendamentele sale pentru stabilirea unor reguli mai ferme de protejare a copiilor de publicitatea la alimentele nesănătoase; „Aceste propuneri urmăresc să reglementeze clar modul în care poate fi redusă expunerea copiilor la reclamele ce promovează alimentele bogate în zahăr, grăsimi, sare”, a spus eurodeputata. Daciana Sârbu este unul dintre inițiatorii implicării Parlamentului European în reglementarea problemei grăsimilor „trans”, fiind co-autoarea unei rezoluții care cere protejarea de urgență a cetățenilor de acest risc, prin limitarea obligatorie a grăsimilor „trans” din alimentele procesate. Propunerea a fost adoptată de Comisia de Sănătate Publică. Interviuri

Biserica de lemn din Bozed, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, datează din anul 1750 după unele surse sau 1790 după altele. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil ”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . Istoric și trăsături. Din punct de vedere geografic, localitatea Bozed se situează la 3 km distanță de satul Săbed, aflat pe drumul județean care leagă Târgu-Mureș de Râciu. Prima atestare documentară a localității este din anul 1481 când apare cu denumirea "poss. Boheed", "Boyed", fiind cunoscută de-a lungul secolelor ca având o populație majoritar românească, în acest sens, Conscripția lui Inocențiu Micu din 1733 menționând existența a 27 familii de ortodocși, cu 135 de suflete. Recensământul din 1910 relevă faptul că satul Bozed avea o populație de 468 locuitori, dintre care 452 români și 16 maghiari, iar după religie 452 greco-catolici, 5 romano-catolici, 5 reformați și 6 unitarieni. Pe parcursul secolului XX, satul Bozed a fost afectat de fenomenul depopulării, recensământul din 1992 înregistrând doar 216 locuitori. Biserica de lemn din localitate poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și este poziționată pe coasta dealului ce domină satul, între imobilele nr. 101-102. Despre această biserică există puține mărturii scrise; se știe că lăcașul de cult a fost construit în anul 1790 și provine din satul Orșova, de pe valea Gurghiului, fiind atestat documentar în această localitate de mai multe ori, în cursul secolului XVIII. În cursul anului 1896 biserica a fost extinsă ca urmare a creșterii numărului de enoriași, tot atunci învelitoarea de șindrilă fiind înlocuită cu una de eternit. Clopotnița, amplasată la mică distanță de intrarea în biserică, este construită pe două niveluri și are un acoperiș piramidal înalt.

Luna nouă se poate referi la:

Ioan Georgescu (n. 15 martie 1889, Scoreiu, comitatul Făgăraș, azi în județul Sibiu – d. 4 martie 1968, București) a fost un preot greco-catolic, canonic, profesor universitar, deținut pentru credință în închisorile comuniste. A fost un delegat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918. Biografie. Ioan Georgescu s-a născut la 16 martie 1889, la Scoreiu, Comitatul Făgăraș, Transilvania, Austro-Ungaria. Cursurile liceale le-a urmat la Liceul din Blaj, încheindu-le în anul 1907. A început studiile superioare de teologie la Oradea, pe care le-a continuat la Budapesta. A primit titlul de doctor în teologie la Universitatea din Viena în anul 1913. În anul 1913 a fost numit profesor de religie la „Liceul de Băieți” și la „Școala Normală Română Unită” din Oradea. În anul 1918, a devenit profesor de teologie la Blaj, precum și secretar literar al „Astrei” din Sibiu, apoi profesor la Liceul Mircea cel Bătrân din Constanța, iar apoi, subdirector general al Ministerului Cultelor, cu detașare la Președinția Consiliului de Miniștri din București. A fost hirotonit preot la 1 iulie 1931, iar în 1932 a fost numit canonic la Episcopia Română Unită de Oradea Mare. La Oradea a fost profesor la "Academia Teologică Română Unită", precum și conferențiar al AGRU. În perioada care a urmat Dictatului de la Viena, în perioada ocupației horthyste, a predat și limba maghiară, la „Școala Normală Română Unită”. Dând dovadă de mare curaj, în multe lecții, Ioan Georgescu se referea la continuitatea românilor în Dacia, la drepturile românilor asupra Transilvaniei. Curajul său i-a uimit și speriat în același timp pe elevi, cunoscute fiind circumstanțele politice ale momentului, au mărturisit, mai târziu, foștii săi elevi, profesorul Aurel Bulzan din Cluj și colonelul Ioan Firez. După ocuparea României de către Armata Roșie și preluarea puterii de stat de către comuniști, a început pentru preotul catolic Ioan Georgescu suferința provocată de persecutarea și apoi interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma. La începutul acestei perioadei el s-a autoizolat, dar ulterior a intrat în vizorul autorităților comuniste ale vremii. A rămas fără serviciu. Apoi, i s-a dat voie să predea limba rusă la Cisnădie, în calitate de suplinitor. A fost arestat la 29 septembrie 1961, pentru apărarea credinței sale catolice. În anul 1964, la vârsta de 75 de ani, a fost eliberat din închisoare. A fost găzduit de nepoata sa, la București. Uneori studia la Biblioteca Academiei Române. A murit în urma unui atac de cord, pe stradă, la București, la 4 martie 1968. Nepotul său, preotul Ioan Prie, trecut de frică la ortodoxie, s-a ocupat de înmormântarea lui Ioan Georgescu, la Săcădate din județul Sibiu. Activitatea politică. A fost delegat al comunei Săcădate, județul Sibiu, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Opera. Preotul canonic Ioan Georgescu a scris un mare număr de lucrări, dintre care oferim câteva titluri:

Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Târgoviște este un monument istoric aflat pe teritoriul municipiului Târgoviște. În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 65351.31.01.

Râul Strachina este un curs de apă, afluent al râului Ialomița.

Velîka Kozara este localitatea de reședință a comunei Velîka Kozara din raionul Dzerjînsk, regiunea Jîtomîr, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Velîka Kozara era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.

Valentin Dolfi (n. 3 august 1961, Râmnicu Vâlcea) este un poet român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Sibiu, din anul 2018, iar din anul 2023 al Filialei București-Poezie. Biografie. Fiul lui Valentin Dolfi și a Mariei (n. Cioc), funcționari, poetul a absolvit Liceul din Râmnicu Vâlcea în 1981 și a urmat cursuri de biblioteconomie (1993-1994). A debutat cu poezie în septembrie 1989 în Flacăra, la Atelierul literar condus de scriitorul Darie Novăceanu. A mai publicat poezie în revistele: Contrapunct, Echinox, Contemporanul – ideea europeană, Luceafărul (serie nouă), Viața Românească, România literară, Vatra, Ramuri. Aprecieri critice. "Spun dispoziție, pentru că Valentin Dolfi scrie și se auto-descrie cu o voluptate rar întâlnită … scrie cu plăcere: de aici cursivitatea impecabilă a discursului său liric, discurs ce alternează toate nuanțele, toate sunetele generației sale. Dar glasul poetic al lui Valentin Dolfi rămâne inconfundabil, registrul expresivității poetice se păstrează ca o amprentă stilistică inconfundabilă. Încă de la volumul de debut, am remarcat individualitate, personalitatea acestei poezii: autobiografia, fina observație a lumii fizice, ironia, autoironia, sentimentele codificate în hieroglifa metaforei dădeau de pe atunci ecoul unei prezențe poetice remarcabile. […] Valentin Dolfi scrie poeme despre singurătate: adică despre sine. Cartea lui este jurnalul de bord al unui navigator solitar. […] Sintaxa aceasta concasată, invocând incoerența trucată a firmelor de neon, face dovada unui alt poet Valentin Dolfi, care, rupându-se de trecutul debutului său, rămâne același poet autentic, îngrijorător de profund, elegiac și cerebral, reflexiv … și Poet!" "Generația ’90 are de recuperat un poet pe care nu și-l asumă pentru simplul fapt că nu-l cunoaște. Valentin Dolfi trăiește în singurătatea aproape sihastră a unui orășel de provincie în care doar poezia mai este capabilă să transforme micile întâmplări cotidiene (cele mari nu există) în evenimente semnificative, cruciale chiar. În această logică, învinsul Dolfi este, de fapt, singurul câștigător de acolo."

Prîmorsk este un oraș din Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Prîmorsk era vorbitoare de rusă (%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (%) și bulgară (%).

Friedrich Wilhelm (9 octombrie 1771 - 16 iunie 1815), Duce de Braunschweig-Wolfenbüttel și de Oels a fost suveran al ducatului Braunschweig-Wolfenbüttel în perioada 1806-1807 și în Ducatul Braunschweig după eliberarea de sub dominația franceză în 1813 până la moartea sa în Bătălia de la Quatre Bras. Prințul Friedrich William de Brunswick-Wolfenbüttel s-a născut la Braunschweig ca al patrulea fiu al lui Charles William Ferdinand, Duce de Brunswick-Lüneburg și al Prințesei Augusta a Marii Britanii. A fost vărul și cumnatul prietenului său George al IV-lea, Prinț Regent al Regatului Unit (din 1811).

Aurora este un film românesc scris și regizat de Cristi Puiu, tot el a interpretat și rolul personajului principal. Sinopsis. Apartamentul de bloc în a cărui bucătărie un bărbat și o femeie discută despre bunica Scufiței Roșii, având grijă să n-o trezească pe fetița care doarme în camera alăturată. Remorcile abandonate pe terenul viran - aflat între casele de la marginea orașului - din spatele cărora bărbatul pândește ceea ce pare a fi o familie. Orașul pe care îl traversează același bărbat, după ce a recuperat cele două percutoare artizanale necesare armei de vânătoare pe care o are acasă. Bărbatul are 42 de ani, se numește Viorel și, stăpânit de gânduri incerte, traversează orașul de la un capăt la altul, către un obiectiv numai de el știut. Despre film. "Aurora" a avut premierea la Festivalul Internațional de Film de la Cannes la secțiunea Un Certin Regard iar în Romania prima ecranizare a avut loc în cadrul Festivalul Internațional de Film Transilvania. Cristi Puiu declară despre propriul său fim următoarele:"Inamicul numărul unu al acestui film este creierul spectatorului. Creierul are tendința de a simplifica. Nu i se reproșează unui film american că durează trei ore. De ce să nu zici «nu am chef să gândesc trei ore». Nu vrem să ne fie pus creierul în funcțiune timp de trei ore". "Aurora" este o producție a casei Mandragora, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei România (CNC), Eurimages, SC Serv Invest SRL, OFC Section Cinéma, Centre National de la Cinématographie (Franța), în colaborare cu ARTE France Cinéma, ZDF/ ARTE, Societatea Română de Televiziune, TSR/SSR, HBO România. Primire. Filmul a fost vizionat de 3.625 de spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. Legături externe. Cronici

Michael York este un actor englez de teatru și film.

Stenocercus pectinatus este o specie de șopârle din genul "Stenocercus", familia Tropiduridae, descrisă de Auguste Henri André Duméril și Bibron 1835. Conform Catalogue of Life specia "Stenocercus pectinatus" nu are subspecii cunoscute.

Saint-Mars-de-Locquenay este o comună în departamentul Sarthe, Franța. În 2009 avea o populație de 535 de locuitori.

Ferruccio Merk Ricordi, cunoscut ca Teddy Reno, este un cântăreț italian, naturalizat în Elveția.

În gramatică, conform unei definiții generale, un determinant este un termen subordonat altui termen, numit „determinat” sau „regent”, în cadrul unui raport sintactic. Determinantul precizează, lămurește sau restrânge sensul regentului, alfel spus îl actualizează, contribuind la realizarea sa în propoziție. În privința claselor de cuvinte pe care le cuprinde, termenul are un sens mai restrâns, unul mai larg și unul și mai larg. În primul sens, sunt determinanți cuvinte precum articolele, adjectivele pronominale și numeralele cardinale, care participă împreună cu un substantiv la formarea unui grup nominal. Ei pot substantiva alte părți de vorbire pentru a crea un astfel de grup, de exemplu: "frumosul, cel sărac, un trei, eul, un nimic, binele, un of". În al doilea sens, în clasa determinanților intră orice fel de atribut al substantivului, iar în al treilea este vorba de orice parte secundară de propoziție. Pentru Constantinescu-Dobridor 1998, care definește determinantul în sensul cel mai larg, cel exprimat printr-un substantiv, un adjectiv propriu-zis, un numeral, un pronume, un verb, un adverb sau o interjecție este concret, deoarece are drept caracteristică un conținut lexical precis. Alt tip de determinant este cel abstract, care nu are conținut lexical, ci numai sens gramatical. Astfel de determinanți sunt cei considerați în sensul cel mai restrâns. Acest articol se referă numai la determinanții abstracți, numiți pe scurt determinanți de către autorii care nu folosesc acest termen pentru cei numiți concreți. Determinanții sunt de obicei clasați în două categorii: hotărâți și nehotărâți. În fiecare limbă există determinanți abstracți, dar, în funcție de limbă, sunt diferențe în privința numărului lor, a caracteristicilor lor și a cazurilor în care se folosesc. Unele limbi mai diferă și în privința posibilității sau imposibilității de a folosi cu aceeași formă unii determinanți și ca pronume. Specii de determinanți. Articolul. Articolul are mai multe definiții. După una din ele este o „parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument gramatical, care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor”. Conform altei definiții, articolul este „determinantul minimal, cuvântul care face ca substantivul să se actualizeze, să se realizeze într-o propoziție, dacă din punct de vedere al sensului nu este necesară alegerea altui determinant”. După altă definiție, articolul este un cuvânt care, din punct de vedere logic, individualizează sau generalizează substantivul pe care îl însoțește. Există diferențe între unele limbi în privința speciilor de articole pe care le posedă, sau între gramatici a diverse limbi referitor la speciile de articole pe care le delimitează. Articolul hotărât indică faptul că substantivul căruia îi este asociat este cunoscut de participanții la comunicare, are un grad înalt de individualizare, este precis definit, numește un anume lucru sau o anumită ființă. Cunoașterea pe care o exprimă poate decurge din contextul verbal sau scris, ori din cunoașterea pe care vorbitorii o au despre lume în general. Nu toate limbile posedă articol hotărât. Astfel sunt, de exemplu, limba latină și majoritatea limbilor slave. Articolul nehotărât exprimă despre substantivul cu care este asociat, faptul că ceea ce denumește nu este cunoscut, în sensul că nu a fost încă vorba despre aceasta în cursul comunicării. Mai indică și faptul că ceea ce denumește este neindividualizat în raport cu clasa din care face parte, și articolul doar orientează atenția asupra acelui lucru sau acelei ființe, fără a le determina precis. Determinantul demonstrativ. Determinantul sau adjectivul demonstrativ determină în mod definit un substantiv, indicând în general apropierea ori depărtarea acestuia față de vorbitor (uneori și față de destinatarul comunicării) în spațiu sau în timp. Entitățile denumite de substantiv pot fi concrete (obiecte, ființe, persoane), pe care vorbitorul le arată în spațiu, dar pot fi și abstracte (nume de noțiuni, de acțiuni). În unele limbi sunt și determinanți care se referă la caracteristici calitative, cantitative sau de altă natură ale entităților denumite de substantivele determinate (vezi mai jos secțiunile În BCMS și În limba maghiară). În afară de cazul celor pe care le arată, vorbitorul indică faptul că entitățile denumite de substantive sunt cunoscute pentru că a mai fost vorba despre ele, ori pentru că din diverse motive sunt prezente în mintea destinatarului. Există diferențe între unele limbi în privința distingerii a două sau mai mult de două grade de apropiere/depărtare. Determinantul posesiv. Determinantul sau adjectivul posesiv determină în mod definit un substantiv, referindu-se în același timp la posesorul lucrului, ființei sau noțiunii (numite cu un cuvânt obiect posedat) exprimate de acel substantiv. În mai multe limbi, cum este și româna, adjectivul posesiv exprimă persoana gramaticală a posesorului (întâi, a doua sau a treia), faptul dacă există un singur posesor sau mai mulți, precum și numărul și genul obiectului posedat. Determinantul numeral. Determinantul numeral este considerat a fi numeralul cardinal, care exprimă cu precizie numărul de ființe sau lucruri denumite de substantiv. Determinantul interogativ. Determinantul interogativ sau adjectivul pronominal interogativ servește în general la a cere o informație despre o caracteristică a ceea ce denumește substantivul determinat, sau identificarea sa printr-o caracteristică. Unii determinanți interogativi sunt folosiți ca exclamativi, pentru a exprima un sentiment puternic (admirație, mirare, indignare etc.) în legătură cu entitatea denumită de substantivul pe care îl determină. Determinantul relativ. Acest determinant determină substantivul indicând faptul că propoziția atributivă care îl urmează este pusă în relație cu același substantiv prezent sau sugerat în propoziția regentă. Determinantul nehotărât. Determinanții nehotărâți sau adjectivele nehotărâte fac parte dintr-o clasă de cuvinte eterogenă care indică o cantitate imprecisă, o identificare imprecisă sau refuzarea unei identificări. Această definiție include și adjectivele pronominale cu sens negativ. În unele gramatici românești este delimitat de pronumele nehotărât pronumele negativ, împreună cu adjectivul pronominal negativ "niciun, nicio", care exprimă lipsa, excluderea, prezentarea ca inexistent(ă) a lucrului sau a ființei denumit(e) de substantiv. Determinanții în câteva limbi. În limba română. Sunt determinanți în primul rând articolele: Numeralul cardinal este de asemenea determinant atunci când este urmat de un substantiv: un student", un scaun", o casă", doi studenți", două scaune", trei studenți/scaune/case", "treizeci și trei de studenți". Determinanții demonstrativi sunt hotărâți. Exemple: acest student" sau "studentul acesta / ăsta, cealaltă fată" sau "fata cealaltă, "aceiași studenți". Determinanții posesivi sunt tot hotărâți. Printre aceștia sunt: "fiul meu, "fiicele tale, "scaunele noastre, "pantofii săi, "frații/surorile lor". Ca determinanți interogativi sunt folosite unele cuvinte care pot fi și pronume interogative: Cei precedenți se folosesc și ca determinanți relativi: "Mă duc la care/ce film vreau", "Mă duc la câte filme vreau". Clasa determinanților nehotărâți corespunzători unor pronume nehotărâte este eterogenă. Exemple: orice fenomen", oricare roman", unele profesoare", alți studenți". Printre pronumele negative, unul este folosit și ca determinant: "niciun scaun". În română, majoritatea determinanților se declină, adică au forme diferite de nominativ și acuzativ pe de o parte, de genitiv și dativ pe de altă parte, dar nu au cazul vocativ. În legătură cu declinarea substantivelor, se spune că există declinare cu articol hotărât și cu articol nehotărât, pentru că, în afară de feminin singular, numai acestea deosebesc genitiv/dativul de nominativ/acuzativ. Exemple: "ochiul – "ochiului, lui Radu" (cu nume proprii de persoane, singura situație în care articolul hotărât devine proclitic), o casă" – unei case", "omul cel bogat" – "oamenilor celor bogați", acest student" – acestui student", alt student" – altor studenți", nicio fată" – "niciunei fete". În majoritatea cazurilor, determinanții se acordă în gen și număr cu substantivul prin desinențe la ambii termeni, dar acordul în caz prin acest mijloc există numai la substantivele feminine, la genitiv/dativ singular, ex. "acestei fete. Nu sunt rare cazurile când un substantiv este folosit cu doi determinanți, unul hotărât și unul nehotărât (ex. tot orașul) sau doi determinanți hotărâți: "omul cel bogat", "fata aceea, "fiul meu. În multe cazuri, substantivul este folosit fără determinant pentru a se exprima caracterul său nehotărât, de exemplu substantivele comune ce denumesc persoane prin ocupația sau etnia lor, cu funcție de nume predicativ și neavând atribut (ex. "El este student", "Andrew este american"), numele de materii ("Am pâine, brânză și vin") etc. În unele cazuri, substantivul nu are determinant când de fapt este hotărât, anume după majoritatea prepozițiilor, ex. "Cartea e pe masă". În schimb, față de o limbă ca maghiara, de exemplu, în română, numele de continente și de țări sunt folosite cu determinant, cu excepția celor masculine folosite cu unele prepoziții: "Asia, "România, "Marocul", dar "în Maroc". În limba franceză. În franceză, determinanții sunt articolele, numeralele cardinale și adjectivele pronominale. Sunt trei feluri de articole: Determinantul demonstrativ francez diferă ca formă de pronumele demonstrativ și se plasează înaintea substantivului: ce garçon(-ci)" „băiatul acesta”, cet homme(-ci)" „bărbatul acesta”, cette femme(-ci)" „femeia aceasta”, ces garçons(-ci) / hommes(-ci) / femmes(-ci)" „băieții/bărbații aceștia, femeile acestea”. Particula "-ci" precizează în mod neobligatoriu că este vorba de apropiere. Pentru depărtare se folosesc aceleași forme, dar cu adăugarea particulei "-là": "ce garçon-là" „băiatul acela” etc. Majoritatea determinanților posesivi francezi au de asemenea forme diferite de cele ale pronumelor corespunzătoare, și se plasează tot înaintea substantivului. Exemple: mon frère" „fratele meu”, sa femme" „soția sa”, votre vin" „vinul vostru”, votre bière" „berea voastră”, nos frères" „frații noștri”, nos sœurs" „surorile noastre”, "leur frère/sœur" „fratele/sora lor”. Determinantul interogativ corespunde unuia din pronumele interogative, dar ca formă diferă parțial de acesta: Are și sensul „care …?”, și sensul „ce (fel de) …?”. Se acordă cu substantivul numai în scris, auzindu-se o singură formă, [kɛl], în afara cazului când stă înaintea unui substantiv la plural care începe cu vocală: quel garçon ?" „care/ce băiat?, quelle femme ?" „care/ce femeie?, quels hommes ?" [kɛlzɔm] „care/ce bărbați?”, quelles bières ?" „care/ce beri?” Același determinant se folosește și exclamativ: "quel garçon !" „ce băiat!” Forma determinantului relativ este identică cu cea a pronumelui interogativ corespunzător determinantului interogativ, adică este compus din articolul hotărât și determinantul interogativ: "lequel", "laquelle", "lesquels", "lesquelles". Se folosește numai în limba scrisă, mai ales în limbajul juridic și uneori în literatura beletristică cu limbaj elevat: "Ils ont jugé à propos de prendre une des colonnes [...] et d’en faire un clocher, lequel clocher a poussé comme un champignon dans l’espace d’une nuit" „Au judecat de cuviință să ia o coloană […] și să facă din ea o clopotniță, care clopotniță a crescut ca o ciupercă în decurs de o noapte” (Alfred de Musset, "Lorenzaccio"). Sunt considerați determinanți pronominali nehotărâți relativ multe pronume folosite și ca pronume nehotărâte, sau care corespund unor astfel de pronume. Gramaticile franceze includ printre ele și determinanți negativi, precum și locuțiuni: "un autre livre" „(o) altă carte”, quelques pas" „câțiva pași”, tout homme" „orice/oricare om”, toute la ville" „tot orașul”, chaque fille" „fiecare fată”, nul citoyen" „niciun cetățean”, trop de personnes" „prea multe persoane”, "n’importe quel livre" „oricare/orice carte” (literal „nu are importanță care/ce carte”). După cum se vede, cu puține excepții, determinantul se acordă totdeauna cu substantivul în gen și număr. Spre deosebire de română, în franceză nu se pot folosi împreună doi determinanți hotărâți. Cel demonstrativ și cel posesiv exclud folosirea articolului hotărât. În schimb unii determinanți sunt totdeauna folosiți împreună cu altul (ex. toute la ville" „tot orașul”, toute une ville" „un întreg oraș”, "toute cette ville" „tot acest oraș”), alții sunt compuși cu articolul hotărât: "lequel" „care”. Și în franceză se folosește uneori substantivul fără determinant, de exemplu, ca în română, numele predicativ exprimat prin substantiv comun ce denumește persoana prin ocupația sau etnia ei, când nu are atribut, ex. "Son fils est avocat" „Fiul său este avocat”, dar de pildă în funcție de complement direct, orice substantiv comun, fie numărabil sau nenumărabil, fie la singular sau la plural, are cel puțin un determinant. Aproape toate numele de continente și de țări se folosesc cu determinant, cu orice prepoziție sau fără prepoziție: l’Amérique" „America”, le Maroc" „Marocul”, "au "Maroc" „în Maroc”, la Roumanie". În limba engleză. În gramaticile limbii engleze sunt tratate ca determinanți clasele de cuvinte de mai jos. Sunt două feluri de articole: Determinanții demonstrativi au aceeași formă ca pronumele corespunzătoare: this carpet" „covorul acesta”, that colour" „culoarea aceea”, these flowers" „florile acestea”, those hills" „dealurile acelea”. Majoritatea determinanților posesivi diferă ca formă de pronumele corespunzătoare. Forma lor depinde de persoana posesorului, de numărul acestuia (cu o excepție), iar la persoana a treia singular și de genul acestuia: my pen" „stiloul meu”, your number" „numărul tău/vostru”, his father" „tatăl lui”, her decision" „hotărârea ei”, its colour" „culoarea sa” (posesor inanimat), our house" „casa noastră”, "their attitude" „atitudinea lor”. Sunt trei determinanți interogativi: what train?" „ce/care tren?”, which books?" „care cărți?”, "whose idea?" „a cui idee?” Una din clasele de determinanți exprimând cantitatea este cea a numeralelor cardinale, ex. two people" „doi oameni”. Alta este cea numită "quantifiers" „cuantificatori”, care cuprinde corespondenți ai determinanților nehotărâți și negativi din gramaticile limbii române. Exemple: all crime" „orice delict”, many trains" „multe trenuri”, several people" „mai mulți oameni” (= nu numai unul), every building" „fiecare clădire”, each ticket" „fiecare bilet”, no warning" „nicio avertizare”, another car" „altă mașină”, other people" „alți oameni”, a lot of letters" „o mulțime de scrisori”, a bit of money" „ceva bani”, some trains" „unele trenuri”. Acest din urmă determinant corespunde și cu „niște”: some money" „niște bani”, some cornflakes" „niște fulgi de porumb”. Se pot folosi împreună, de exemplu, un determinant posesiv cu un numeral (my three brothers" „cei trei frați ai mei”), numeralul "both" cu articolul hotărât (both the clocks" „ambele ceasuri”), un cuantificator cu un determinant demonstrativ (all that whisky" „tot whisky-ul acela”), sau articolul hotărât cu un cuatificator: the many rooms" „camerele cele multe”. În BCMS. În gramaticile limbilor din diasistemului slav de centru-sud (bosniacă, croată, muntenegreană și sârbă) nu este folosit termenul „determinant”, dar în sensul celor de mai sus există asemenea cuvinte. Ca în mai toate limbile slave, nici în gramaticile acestora nu se iau în seamă articole, deși există mențiune despre faptul că numeralul "jedan, jedna, jedno" „un, o” are și sens nehotărât. În această situație corespunde cu articolul nehotărât, de pildă în propoziția "Pred kućom se zaustavilo jedno dijete […]" „În fața casei s-a oprit un copil […]”. Determinanții numerali corespunzători lui „un, o” și „doi, două” se acordă cu substantivul în gen și număr, primul având și el forme de plural. Exemple: jedan čovjek" „un om”, jedni opanci" „o pereche de opinci”, dvije žene" „două femei”, trideset dvije kuće" „treizeci și două de case”. Toți ceilalți determinanți se folosesc cu aceeași formă și ca pronume, acordându-se în gen, număr și caz. Sunt trei genuri, masculin, feminin, și neutru, cel din urmă fiind marcat în mod clar, spre deosebire de cel din română. Determinanții demonstrativi corespunzători celor de apropiere și de depărtare din română au forme referitoare la trei grade de apropiere/depărtare: Există și determinanți demonstrativi exprimând tot trei grade de apropiere/depărtare, care se referă la caracteristici, și care nu au corespondenți exacți în română (aici, în afară de propoziții, numai formele de masculin singular): Determinanții posesivi au forme care disting persoana posesorului/posesorilor, la cel unic de persoana a III-a și genul acestuia, distingând de asemenea genul și numărul obiectului posedat / obiectelor posedate. Exemple: moj sin" „fiul meu”, vaš grad" „orașul vostru”, njegova soba" „camera lui”, njena slika" „tabloul ei”, "njihovi roditelji" „părinții lor”. Este și un posesiv ("svoj, -a, -e, -i, -e, -a") care se referă numai la ceea ce posedă subiectul, indiferent de genul, numărul și persoana acestuia, ex. "Ja ću tebi dati svoju kapu, a ti mi daj svoj šešir" „Eu o să-ți dau șapca mea, iar tu dă-mi pălăria ta”. Determinanții interogativi sunt următorii: Sunt și mulți determinanți nehotărâți, inclusiv locuțiuni, între ei fiind incluși și negativi. Exemple: ikakav izlaz" „vreo ieșire”, svakakvi ljudi" „tot felul de oameni”, gdjekoji nož" „câte un cuțit”, budi kakva voda" „orice fel de apă”, nikakve vesti" „niciun fel de vești”, ničije dete" „copilul nimănui”, svaki čovek" „orice/oricare om”, neko dete" „vreun copil”, "bilo kakva kafa" „orice (fel de) cafea”. În limba maghiară. În această limbă, articolul hotărât are două forme numai după cum cuvântul următor începe cu o consoană sau cu o vocală, substantivul fiind la singular sau la plural: a ház" „casa”, az épület" „clădirea”, az alacsony házak" „casele scunde”, a magas épületek" „clădirile înalte”. Articol nehotărât este numai unul, "egy" „un, o” (egy ház" „o casă”, egy osztálytársam" „un coleg de clasă al meu”). Sunt două categorii de determinanți demonstrativi în funcție de registrele de limbă. Cei din registrul curent sunt însoțiți de articolul hotărât și pot fi și pronume: ez a ház" „casa aceasta”, ezek az épületek" „clădirile acestea”, az a könyv" „cartea aceea”, azok az orvosok" „medicii aceia”. Cei din registrul elevat nu pot fi pronume și se folosesc fără articol hotărât. Primii trei sunt sinonime: e városka" „acest orășel”, eme gondolat" „acest gând”, ezen rendelet szerint" „conform acestei ordonanțe”, azon esetben" „în acel caz”. Există o serie de demonstrative care se referă la caracteristici, și care nu au corespondente exacte în română. Toate pot fi și pronume: În maghiară nu există determinanți posesivi, rolul acestora fiind îndeplinit de sufixe. Determinanții interogativi pot fi și ei pronume: Determinanți relativi sunt, de exemplu, în frazele: Amekkora ereje van, még betöri a kaput" „După câtă putere are, te pomenești că sparge poarta”, Amennyi esze van, még képes elárulni minket" „După câtă minte are, e în stare să ne trădeze”. Determinanții nehotărâți sunt numeroși. Gramaticile maghiare includ aici și corespondenții determinanților negativi din gramaticile românești. Exemple: În maghiară există o deosebire importantă între grupul nominal determinat nehotărât și cel determinat hotărât, dat fiind că în funcție de complement direct fac ca predicatul să fie la așa-numita conjugare nedefinită în cazul primului și la conjugarea definită cu al doilea, conjugări care se disting prin desinențe diferite, ex. "Olvasok egy könyvet" „Citesc o carte” vs. "Olvasom a könyvet" „Citesc cartea”. În această limbă, la fel ca atributul adjectival, determinanții nu se acordă cu substantivul, cu o singură excepție. Lipsa acordului are două aspecte. În primul rând, determinantul este invariabil, ex. a ház" „casa” – a házak" „casele”. În al doilea rând, cu un determinant cu sens plural, substantivul rămâne la singular : "három lány „trei fete” (literal *„trei fată”), "valamennyi könyv „toate cărțile” (lit. *„toate carte”). Numai demonstrativele din registrul curent se acordă în număr și caz. Nu se pune problema acordului în gen, care nu este exprimat în maghiară : Substantivul apare relativ frecvent fără determinant, fiind în general nehotărât în această situație. Așa sunt, de exemplu: Spre deosebire de română, numele de continente, de țări la singular și de puncte cardinale se folosesc fără determinant dacă nu au atribut: "Afrika", "Románia", "észak" „nordul”.

A 14-a ediție a Campionatului Mondial de Handbal Masculin s-a desfășurat în perioada 7 martie-21 martie 1995 în Islanda. Echipa Franței a câștigat campionatul după ce a învins în finală echipa Croației cu scorul de 23 - 19 și a cucerit primul titlu de campioană mondială.

Un telescop spațial este un telescop plasat în afară spațiului terestru și care orbitează în jurul unui corp ceresc (în mod normal Pământul). Are mai multe avantaje față de un telescop terestru, printre care: Un exemplu de telescop spațial este telescopul spațial Hubble.

Icy Tower este un joc pe calculator. Este un joc de platformă setat într-un turn, unde obiectivul jucătorului este să sară de la un etaj la altul și să meargă cât mai sus posibil, fără a cădea și a scăpa de pe ecran. Cu cât crește caracterul jucătorului, cu atât mai repede se deplasează podeaua turnului, iar jocul devine mai greu. În mod implicit, player-ul controlează caracterul folosind o tastatură.

Lîmarivka este un sat în comuna Kononivka din raionul Bilovodsk, regiunea Luhansk, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Lîmarivka era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Carl, Duce de Württemberg ("Carl Maria Peter Ferdinand Philipp Albrecht Joseph Michael Pius Konrad Robert Ulrich Herzog von Württemberg"; ) a fost șef al Casei de Württemberg. Biografie. S-a născut la Friedrichshafen, Baden-Württemberg, ca al doilea fiu al lui Philipp Albrecht, Duce de Württemberg (1893–1975) și a Arhiducesei Rosa de Austria (1906–1983). A preluat conducerea Casei de Württemberg după ce fratele său mai mare Ludwig a renunțat la drepturile de succesiune. Căsătorie și copii. La 21 iulie 1960, s-a căsătorit cu Prințesa Diane de Orléans (n. 1940), fiica lui Henri, conte de Paris. Ei au avut patru fii și două fiice:

Korobkîne este un sat în așezarea urbană Klenovîi din orașul regional Rovenkî, regiunea Luhansk, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Korobkîne era vorbitoare de rusă (%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (%).

Honcearkî este un sat în comuna Sosniv din raionul Terebovlea, regiunea Ternopil, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, toată populația localității Honcearkî era vorbitoare de ucraineană (100%).

Alopecosa moesta este o specie de păianjeni din genul "Alopecosa", familia Lycosidae. A fost descrisă pentru prima dată de Holmberg, 1876. Conform Catalogue of Life specia "Alopecosa moesta" nu are subspecii cunoscute.

Forța normală este forța de respingere între atomii aflați în contact strâns. Când norii de electroni ai atomilor aflați în apropiere se suprapun, respingerea Pauli (cauzată de natura de fermioni a electronilor) are ca rezultat forța ce acționează normal la suprafața de contact între două obiecte. Forța normală, de exemplu, este responsabilă pentru integritatea structurală a meselor și clădirilor, și este forța ce răspunde atunci când o forță exterioară apasă un obiect solid. Un exemplu de forță normală în acțiune este la impactul unui obiect pe o suprafață fixă.

Laurenzana este o comună din provincia Potenza, regiunea Basilicata, Italia, cu o populație de de locuitori și o suprafață de 95.71 km².

Cotiujenii Mari este satul de reședință al comunei cu același nume din raionul Șoldănești, Republica Moldova.

Monseniorul Jozef Tiso Th. D. (n. 13 octombrie 1887 – d. 18 aprilie 1947) a fost un politician slovac al Partidului Popular Slovac și preot romano-catolic. Biografie. A ajuns membru în parlamentul Cehoslovaciei, apoi în guvernul cehoslovac și, în final, președinte al Primei Republici Slovace (care a existat în perioada 1939 - 1945). La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Tiso a fost judecat de autoritățile cehoslovace, condamnat la moarte și executat prin spânzurare.

Cerkoviște este un sat în comuna Mirkovo, regiunea Sofia, Bulgaria. Demografie. La recensământul din 2011, populația satului Cerkoviște era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau bulgari. Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.

Cernîk este un sat în comuna Zelena din raionul Nadvirna, regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, toată populația localității Cernîk era vorbitoare de ucraineană (100%).

Volkswagen CC, comercializat inițial ca Volkswagen Passat CC în prima sa generație, este o variantă coupe a lui Volkswagen Passat.

Peter Beazley (n. 9 iunie 1922 – d. 23 decembrie 2004) a fost un om politic britanic, membru al Parlamentului European în perioadele 1979-1984, 1984-1989 si 1989-1994 din partea Regatului Unit.

Epsom este un oraș în comitatul Surrey, regiunea South East, Anglia. Orașul se află în districtul Epsom and Ewell a cărui reședință este.

Kozulka este un sat în comuna Krehiv din raionul Jovkva, regiunea Liov, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Kozulka era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.

Ouessant este o comună în departamentul Finistère, Franța. În 2009 avea o populație de 863 de locuitori.

30 Arietis este o stea din constelația Berbecul.

Vseslav de Poloțk (cca. 1039-1101) a fost cel mai renumit conducător al cnezatului Poloțk și pe o perioadă scurtă - Marele Cneaz al Kievului (1068-1069). Împreună cu Rostislav de Tmutarakan și voievodul Vîșata a format o coaliție împotriva triumviratului fiilor lui Iaroslav cel Înțelept. Catedrala Sfânta Sofia din Poloțk (terminată în 1066, în timpul domniei lui Vseslav) este unul dintre cele mai vechi monumente de pe teritoriul actual al Belarusului. Biografie. Vseslav a fost fiul lui Breaceslav, cneazul Poloțkului și al Vitebskului, și prin urmare strănepotul lui Vladimir I al Kievului și Rogneda de Poloțk. El s-a născut în Poloțk cândva în perioada 1030-1039 (numele de botez Vasilii) și s-a căsătorit în jurul anului 1060. El a preluat tronul cnezatului Poloțk în 1044 după moartea tatălui său și chiar dacă el era începând din 1093 membrul senior al dinastiei Rurik, lui Vseslav i s-a interzis să devină Mare Cneaz, deoarece tatăl său nu a domnit în Kiev. Simon Franklin și Jonathan Shepard l-au caracterizat drept ”un străin autohton”, fiind singurul dintre cnejii mai importanți ai Rusiei Kievene care nu era un descendent al lui Iaroslav cel Înțelept. De vreme ce capitala Kiev continua să rămână în mâinile celor trei fii ai lui Iaroslav, Vseslav a început să jefuiască regiunile nordice ale Rusiei Kievene. În 1065 el a asediat Pskov, dar a fost respins. În iarna dintre 1066 și 1067 a prădat și a dat foc orașului Veliki Novgorod, furând clopotul și alte obiecte religioase din Catedrala Sfânta Sofia pentru a-și decora propria catedrală, cu același hram, din Poloțk. Atacul lui putea duce la izolarea fiilor lui Iaroslav, care controlau regiunea Niprului de mijloc, de Scandinavia, regiunea baltică și nordul îndepărtat - o sursă importantă de oameni și produse, dar și o piață de desfacere substanțială pentru cnejii Rusiei Kievene. De asemenea l-a forțat pe Mstislav, conducătorul Novgorodului, să fugă înapoi la tatăl său, Izeaslav, în Kiev, aducându-i astfel un afront marelui cneaz. Cei trei fii ai lui Iaroslav și-au unit forțele și s-au îndreptat spre nord, devastând Minskul (pe atunci sub controlul Poloțkului). Ei l-au învins apoi pe Vseslav în cadrul Bătăliei de pe Râul Nemiga la 3 martie 1067. Vseslav a scăpat cu viața, dar în timpul tratativelor de pace din iunie Izeaslav și-a încălcat jurământul și l-a luat în captivitate, întemnițându-l la Kiev. Mare Cneaz al Kievului. O răscoală a izbucnit în Kiev în 1068 după ce armata lui Izeaslav a suferit înfrângere în fața turcilor-kîpceak pe râul Alta și acesta a refuzat să convoace vecea, care ar fi putut organiza o nouă confruntare cu nomazii. Rebelii l-au eliberat din închisoare pe Vseslav, iar Izeaslav a fost nevoit să fugă în Polonia. Șapte luni mai târziu, acesta din urmă s-a întors cu o armată și și-a recăpătat tronul, iar Vseslav a fugit înapoi în Poloțk. După câțiva ani de lupte grele împotriva lui Izeaslav el a reușit în sfârșit să-l alunge pe fiul acestuia, Sveatopolk, din Poloțk și să preia controlul astfel asupra orașului său natal. În ultimii 30 ani de domnie principalii dușmani ai lui Vseslav au fost Vsevolod I și Vladimir Monomah. Vseslav a murit la 24 aprilie 1101, în miercurea de dinaintea Vinerii Mari potrivit Cronicii vremurilor trecute - aceasta corelează cele două evenimente, de parcă cneazul ar fi murit din cauza răstignirii și învierii. A fost înmormântat în Catedrala Sfânta Sofia din Poloțk. Familie. Vseslav a avut șase fii: Uneori Sfânta Eufrosina de Poloțk este menționată ca fiind fiica lui Vseslav, chiar dacă anul ei de naștere este 1020 sau două decenii după moartea acestuia, ceea ar invalida teoria. Alte surse spun că ea este fiica lui Sveatoslav Vseslavici și prin urmare nepoata lui Vseslav. Ea a fondat o serie de mănăstiri în Poloțk și regiunea înconjurătoare, iar în prezent este considerată drept unul dintre sfinții patroni ai Belarusului. Vseslav în literatura orală și scrisă. În cronici. Cronica vremurilor trecute susține că Vseslav a fost conceput prin magie și s-a născut cu un coif cefalic (o membrană care acoperă capul). Vrăjitorii i-au spus mamei că acesta trebuie să fie legat de cap pentru tot restul vieții și că aduce noroc. În limba bielorusă contemporană cneazul este cunoscut ca Usiasłaŭ Vrăjitorul, iar în rusă ca Vseslav Cearodei (trad: Vseslav Vrăjitorul) sau Vseslav Veșcii (trad: Vseslav Profetul). În Povestea Campaniei lui Igor. Vseslav mai apare și în epopeea Povestea Campaniei lui Igor din sec. XII, în postura de vârcolac. Înfrângerea lui de pe râul Nemiga reprezintă în aceasta decăderea ținuturilor rusești din cauza conflictelor interne dintre cneji. De asemenea în epopee Vseslav este capabil să audă tocmai din Kiev clopotele catedralei sale din Poloțk. Volh Vseslavici / Volga Sveatoslavici. Există posibilitatea ca bogatîr-ul Volh Vseslavici sau Volga Sveatoslavici, un personaj din mai multe bîline, să fie bazat pe personalitatea lui Vseslav. Volhvii erau preoții religiei slave dinainte de creștinism, posesori de puteri magice. Acest fapt ar putea fi legat de pretinsele aspecte magice și lupine ale lui Vseslav. În creștinismul rutean se spune că volhvul ar fi fiul unui șarpe și prințesei Marfa Vseslavevna și ar avea abilitatea de a se transforma în lup sau alte animale . Chiar dacă sună ca o poveste trebuie considerat că atât timp cât creștinismul era contestat de credințele vechi, susținătorii acestuia au folosit interpretarea aceasta eronată pentru a-i ostraciza pe păgâni. Pe parcursul sec. XI volhvii din Novgorod n-au ezitat să conteste creștinismul kievean, ceea ce a dus la victoria lui Vseslav atunci când Mstislav a fugit înapoi la tatăl său. Puțin mai târziu aceiași volhvi au condus o răscoală eșuată împotriva lui Gleb, cneazul de Tmutarakan și Novgorod.

Berezivka este o rezervație peisagistică de importanță locală din raionul Bârzula, regiunea Odesa (Ucraina), situată la vest de satul Budăi (parcelele 53-83/76-106 din silvicultura de stat „Codâma”). Suprafața ariei protejate constituie 1,534 de hectare, fiind creată în anul 1980 prin decizia comitetului executiv regional. Statul a fost acordat pentru protejarea graniței naturale de pădure-stepă, cu stejari bătrâni și unicele plantații de mesteacăn din regiune. Rezervația are o mare valoare pentru protecția solului și a apei. Este bogată în floră și faună, pe teritoriul său cresc specii de plante rare și pe cale de dispariție.

Creierul (titlul original: în ) este un film de comedie, coproducție franco-italiană, realizat în 1969 de regizorul Gérard Oury, protagoniști fiind actorii Jean-Paul Belmondo, Bourvil, David Niven, Eli Wallach și Silvia Monti. Costisitorul film ilustrează modul în care câteva grupuri concurente de hoți, jefuiesc în 1967 un transfer secret de bani al NATO pe linia feroviară de lungă distanță de la Gara de nord din Paris la Bruxelles. Povestea trăsnită s-a inspirat din cazul real de jaf al trenului poștal din 8 august 1963 în Anglia. Conținut. Doi tineri bărbați simpatici și destul de naivi, Arthur și Anatole, intenționează să jefuiască un tren încărcat cu saci de bani aparținînd forțelor NATO, care urmează să fie transportați sub pază strictă, de la Paris la Bruxelles. Arthur a evadat din pușcărie cu patru zile înainte de eliberarea sa, pentru a efectua acest jaf. Cei doi nu bănuiesc că alți tipi, inclusiv „Super Creierul”, urmăresc același obiectiv. Așa-numitul „Creier” este un britanic renumit care a jefuit cu cinci ani înainte, trenul Poștal Glasgow-Londra. Inteligența sa enormă face să-i cadă capul lateral pe umăr, când este emoționat, datorită greutății mari a creierului său. În cea de-a doua identitate a sa, în calitate de ofițer NATO britanic, colonelul Matthews, este în mod practic însărcinat să efectueze transportul de bani în valoare de milioane de dolari (5 milioane de lire sterline) ale celor 14 state membre, aflați în saci marcați cu drapelele statelor respective pentru identificare. Șeful coleric, oarecum prost, al mafiei siciliene, Frankie Scannapieco, este un alt rival în cursa pentru milioane. Scannapieco a acționat mai întâi ca un complice al lui Matthews și ar trebui să spele banii furați, dar apoi îl înșeală pentru că partea sa din pradă, doar 5% este prea mică. Frumoasa soră a lui Scannapieco, Sofia, a pus ochii pe Matthews, dar fratele cu sânge fierbinte de sicilian vrând să-și protejeze „onoarea familiei”, face o criză de furie și merge pe urmele lui Matthews încercând să-l omoare. „Creierul” și gașca lui vor să dea atacul, în maniera atacului asupra trenului poștal din Anglia. Dar și Arthur a studiat îndeaproape planul acestui jaf și vrea să-l efectueze pe cont propriu, ajutat de Anatole. Reușesc să ajungă primii la sacii de bani pe care îi aruncă din vagonul oprit pe un pod deasupra unui drum lateral, dar care sunt încărcați de complici „Creierului” deghizați în pompieri și transportați de acolo în mașinile lor. Aceștia intră însă într-un control al poliției și sunt arestați, polițiștii fiind falși, mafioții lui Scannapieco care confiscă banii. După o goană îngrozitoare, care se termină în portul Le Havre după zicala „Banul ușor câștigat, e la fel de ușor pierdut”. La încărcarea replicii Statuii Libertății cu macaraua pe vaporul care urma să o transporte la New York, Arthur reușește să localizeze ascunzătoarea secretă a banilor în interiorul soclului, dar bancnotele sunt împrăștiate în toată zona portului. Nefiind foarte afectați de aceasta, Arthur, Anatole și „Creierul” fac din nou echipă pentru a efectua o nouă lovitură în SUA. Culise. Până în 1967, sediul NATO a fost în și în preajma "Palais de Chaillot" din Paris. După retragerea Franței din structurile militare NATO, a avut loc mutarea acestuia la Bruxelles, în nord-vestul orașului, pe bulevardul Leopold. Gafe. În afișul românesc, titlul filmului este trecut greșit „Creerul”.

Tabaciukî este un sat în comuna Sîtne din raionul Radîvîliv, regiunea Rivne, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, toată populația localității Tabaciukî era vorbitoare de ucraineană (100%).

Râul Tinova este un curs de apă, afluent al râului Vinul Mare.

Žihárec este o comună slovacă, aflată în districtul Šaľa din regiunea Nitra. Localitatea se află la , se întinde pe o suprafață de și în 2017 număra 1.701 locuitori. Istoric. Localitatea Žihárec este atestată documentar din 1251.

Beniamin Michali (cunoscut și sub abrevierea B. I. Michali; la naștere "Beniomen-Ițkhok Duhovnîi"; în ; în ; ) a fost un evreu basarabean, critic literar și publicist israelian. A scris în principal în ebraică. Biografie. S-a născut în târgul Otaci (acum oraș din raionul Ocnița, Republica Moldova) din ținutul Soroca, gubernia Basarabia, Imperiul Rus, în familia lui Bențion Duhovnîi (1886–1937), care a fost comisarul de finanțe al efemerei RSS Basarabene și șeful departamentului financiar din Odesa și al Hindei Roizman. După absolvirea liceului, și-a continuat studiile la București, unde a locuit pe parcursul anilor 1930. Înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, s-a stabilit în Palestina mandatară. În 1927, Duhovnîi, în vârstă de șaptesprezece ani, a scris o scrisoare celui mai faimos scriitor ebraic din acei ani din Basarabia, Mordhe Goldenberg, de la care a început corespondența lor pe termen lung. Goldenberg a devenit ulterior mentorul literar al viitorului scriitor și l-a ajutat în primele sale încercări literare. Ulterior, Michali a început și corespondența cu alți scriitori evrei basarabeni Ițhok Weinstein, Iacob Kucer și Zolmen Rozental. În cotidianul lui Rozenthal – "Unzer Zeit" („Timpul nostru”), publicat la Chișinău în idiș, a avut loc debutul literar al lui Duhovnîi. Aici și-a publicat lucrările, scrise inițial în idiș, precum și traduceri ale propriilor opere din ebraică. În Israel, a devenit unul dintre cei mai respectați critici literari, publicând o serie de cărți de eseuri și monografii dedicate operei colegilor care au scris atât în ebraică (Jacob Fichman, Haim Hazaz, Șimon Galkin, Aba Kovner, Eliezer Steinman, I. D. Berkovici, Saul Cernihovski, K. A. Bertini și mulți alții) și în idiș (Șalom Aleihem, Abraham Sutzkever, Solomon Bickel etc.). Sub conducerea sa în 1946 și 1951, la Tel Aviv a fost publicată o ediție în două volume a poeziei și prozei selectate ale mentorului său literar M. Goldenberg, care a murit în ghetou în Transnistria în timpul celui de-al doilea război mondial. A contribuit, de asemenea, la o colecție dedicată aniversării a 30 de ani de activitate literară a scriitorului Solomon Bickel, una dintre figurile centrale ale literaturii idiș din România antebelică. Împreună cu K.A. Bertini și Yitzhak Coren, a participat la compilarea unui volum despre istoria evreilor din Basarabia din enciclopedia a Diasporei evreiești (1971). În 1966, la Tel Aviv, a fost publicată prima antologie în două volume a eseismului ebraic modern în traducere în engleză, compilată de autor. În ultimii ani ai vieții, a început din nou să publice în idiș, în revista "Ba Zikh" – „La sine”.

Ras al-Khaimah este un oraș din Emiratele Arabe Unite, capitala Emiratului Ras al-Khaimah.

Marele Premiu al Marii Britanii din 2019 (cunoscut oficial ca Formula 1 Rolex British Grand Prix 2019) a fost o cursă auto de Formula 1 ce s-a desfășurat pe 14 iulie 2019 pe Circuitul Silverstone din Silverstone, Regatul Unit. Cursa a fost cea de-a zecea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din 2019, fiind pentru a șaptezecea oară când s-a desfășurat o etapă de Formula 1 în Marea Britanie. Lewis Hamilton a devenit pilotul cu cele mai multe victorii în Marea Britanie. Calificări. Calificările au avut loc pe 13 iulie 2019, începând cu ora locală 14:00 (UTC+1), ora 16:00 EEST. Cursa. Cursa a avut loc pe 14 iulie 2019, începând cu ora locală 14:00 (UTC+1), ora 16:00 EEST, și a durat 52 de tururi.

Machgielis (Max) Euwe a fost un mare maestru internațional neerlandez de șah și fost campion mondial (1935-1937).

Heathfield este un oraș în comitatul East Sussex, regiunea South East, Anglia. Orașul se află în districtul Wealden.

Helliconia - primăvara (1982) (titlu original "Helliconia Spring") este un roman science fiction scris de Brian Aldiss. Este prima carte din trilogia Helliconia, o cronică epică a ridicării și căderii civilizației de-a lungul a o mie de ani, pe măsură ce planeta Helliconia trece prin anotimpurile sale incredibil de lungi, care durează secole. Acțiunea romanului prezintă sfârșitul iernii și începutul primăverii. Intriga. Către sfârșitul iernii helliconiene, În provincia Campannlat, micul Yuli iese la vânătoare împreună cu tatăl său. Acesta din urmă este capturat de phagori, stăpânii absoluți ai iernii, iar băiatul se refugiază în peștera Pannoval. Aceasta este un loc străvechi, reședință a preoților zeului Akha, dușmanul de moarte al zeului exteriorului, Wutra. Folosind galeriile din munte și înfruntând mânia viermelui lui Wutra - o larvă gigantică pe care venirea primăverii o va transforma într-o gigantică insectă zburătoare - Yuli evadează împreună cu alți colegi de suferință. Ajungând pe cealaltă pantă a muntelui, Yuli se stabilește în satul Embruddock. Datorită cunoștințelor superioare dobândite în timp ce era preot în Pannoval, Yuli ajunge stăpânul satului, al cărui nume va fi schimbat de urmașii săi în Oldorando. Oldorando se află pe malul unui lac uriaș, pe amplasamente unei așezări străvechi, cu turnuri uriașe de piatră, încălzire centrală bazată pe apele fierbinți ale gheizerului Fluierătorul Orelor, templul unui Wutra bătrân care seamănă cu un phagor și o fortificație pe care urmașii lui Yuli o repară. La adăpostul acestei fortărețe, oamenii resping un atac masiv al phagorilor, omorându-le conducătorul. Rudele khzanului ucis adună o armată uriașă și pornesc din Sibornal - un ținut îndepărtat și înghețat - pentru a-l răzbuna. În restul romanului, Aldiss prezintă istoria așezării Embruddock, acum Oldorando, cu luptele sale pentru putere și cunoaștere. Aceasta din urmă, purtată în marea majoritate de femei, realizează o Academie, studiind creșterea și descreștea santinelei Freyr, precum și problema astronomică a ciclurilor anotimpurilor. Sutele de mii de phagori care au pornit din Sibornal în marea invazie ajung sclavii oamenilor din Oldorando. Apusul dominației phagorilor și începutul dominației oamenilor se dovedește a fi unul din numeroasele elemente care prevestesc intrarea Helliconiei în anotimpul primăverii. Premii. Romanul a fost recompensat cu premiul memorial John W. Campbell.

Departamentul Yssel-Supérieur a fost un departament al Franței din perioada primului Imperiu. Departamentul a fost format în urma anexării Regatului Olandei de către Primul Imperiu Francez în 1811. Departamentul ocupa un teritoriu din fostul Ducat Geldern una din cele 17 provincii ale Țărilor de Jos iar apoi unul din teritoriile Provinciilor Unite. Odată cu formarea Republicii Batave în 1798 teritoriul este organizat sub forma de departamente, după modelul francez, teritoriul Yssel-Supérieur aparținând departamentelor "Oude IJssel" și "Rijn". În 1801 acesta este reorganizat în regiune fiind format departamentul "Gelderland" din care în 1810 este separată partea din sud care este inclusă în departamentul Bouches-du-Rhin. În urma refuzului Regatului Olandei de a aplica complet Blocada Continentală Imperiul Francez incorporarează întregului Regat Olandez în Imperiu în 1810. Numele departamentului indică situarea acestuia pe cursul superior al râului IJssel (Yssel fiind denumirea în franceză). Reședința departamentului a fost orașul Arnhem. Departamentul era administrat indirect prin intermediul administrației franceze de la Haga, împreună cu celelalte departamente nordul fostului Regat Olanda. Departamentul este divizat în 4 arondismente și 32 cantoane astfel: În urma debarcării viitorului rege William I la Scheveningen și a oucpării succesive a Țărilor de Jos, Franța pierde controlul asupra regiunii începând de la sfârșitul lui 1813. În urma înfrângerii lui Napoleon în 1814 teritoriul intră în componența Regatului Unit al Țărilor de Jos în cadrul căreia face parte din provincia Gelderland, provincie existentă și în prezent în Olanda.

Bad Arolsen este un oraș din landul Hessa, Germania.

Carolina a fost un vapor de pasageri american, care a fost lansat la apă pe data de 30 ianuarie 1896. El a fost scufundat la 2 iunie 1918 de submarinul german "U 151". Ziua scufundării lui a fost numită de americani "Black Sunday" („Duminica Neagră”), deoarece același submarin a scufundat aproape de coasta statului New Jersey, în 12 ore, 6 vapoare americane.