Datasets:

readerbench

/

ro-stories

like 1

Anton Bacalbașa

Începe!..

* * * Dar ascultă-i, țară care-i suferi mută de durere! Ascultă cum toată vermina asta, care ți-a ros și măduva din oase, vorbește în numele tău prin întruniri, pentru ca apoi să te joace la club! Ascultă-i și te cutremură!… Ascultă-i, poporule muncitor, și din chilia unde ești aruncat, de pe paiele mucede ale bordeiului bătut de vînt, te ridică și vin în mijlocul mascaradei ce se joacă deasupra ta; vino, Realitate crudă, Popor în lanțuri și în zdrențe, și pecetluiește, pe vecie molia ce te-a năpădit! Voi toți pe care v-a nedreptățit orînduiala crudă a zilei de azi, voi, care suferiți, care tremurați, care plîngeți, voi toți pentru care soarele nu încălzește și stelele nu lucesc, veniți la noi! Veacuri de suferință vă-ndeamnă, o mare de nevoi v-adună, vă-nlănțuie un noian de năzuințe.’…

Anton Bacalbașa

Învățăminte

Pe cînd partea gălăgioasă a țării se deda la spectacolul de bîlci al apoteozării șovinismului acoperind sub o hipertrofie de vorbe golul imens al ideii. În două localități ale țării se petrecea un fapt îmbucurător, care pălmuia cu vigoare mascarada desfășurată în zgomotul unor orgii de vorbe și de exibiții. La Ploiești și la Galați, sute de muncitori romîni și unguri înfrățiți de aceeași nevoie și de aceleași năzuințe călăuziți, au desfășurat cu entuziasm steagul revendicărilor lor comune, declarând solidaritatea clasei muncitoare pe deasupra prejudecăților de naționalitate și de rasă. Români și unguri, muncitorii intrați în luptă împotriva capitalismului au aruncat cea mai puternică sfidare declamațiilor șoviniste, și numai astfel au izbutit. La Ploiești, ca și la Galați, burghezimea cosmopolită de nevoie și șovinistă din interes ne-a aruncat anatema ei și s-a zburlit de atitudinea noastră. „Cînd țara (?) se agită împotriva.ungurilor, d-voastră vă manifestați cu ei?” ne strigă burghezia după o lungă libație cu bere ungurească. Dar vorbele ei au răsunat în pustiu și muncitorii au purces înainte spre ținta lor, luminați de același ideal. Învățătura ce trebuie să tragem de aci e clară: socialismul nu poate fi decît internațional. În afară de factorii economici, pe care burghezimea îi are la îndemînă în războiul ei cu clasele muncitoare care se luptă pentru căpătarea dreptului la viață, ea mai are o mulțime de prejudecăți, de eresuri politice și morale, pe care le aruncă în mijlocul clasei apăsate pentru ca să lucreze ca factor dizolvant chiar în sînul acestei clase.

Anton Bacalbașa

Învățăminte

Între aceste eresuri figurează cu mult succes prejudițiul patriotismului zănatic, ura între neamuri. Cosmopolită din creștet pînă-n tălpi în relațiunile ei economice și sociale, societatea burgheză alimentează ura între muncitorii tuturor neamurilor, pentru că ura aceasta îi slujește ei de minune. Firește, cînd muncitorii vor fi dezbinați, burghezia își va putea juca în voie calul și, legea concurenței ajutînd, brațele vor costa mult mai ieftin, grevele vor fi ucise în fașă, capitalismul va triumfa, calul Troiei își va face odioasa-i meserie. Exemple: La Galați, ca și la Ploiești, jumătate din numărul greviștilor erau străini. Dacă între acești muncitori ar fi existat lupta de rasă, atunci ei s-ar fi văzut dezbinați în două, și din această dezbinare ar fi ieșit că ori unii, ori alții ar fi intrat în lucru, iar capitaliștii nu ar fi capitulat. Cu jumătate din numărul obicinuit de lucrători, fabricile ar fi putut continua lucrul, și apoi cei rămași în grevă ar fi trebuit să reintre și ei, aducînd cu dînșii. În ateliere, nu bucuria de a fi îngenuncheat trufia patronală, ci ura împotriva trădătorilor. Mai departe, presupunînd chiar că lucrătorii de aci și de la Galați ar fi fost cu toții români și că ar fi părăsit cu toții lucrul, dacă solidaritatea internațională nu ar fi existat, patronii ar fi găsit repede înlocuitori din străinătate, și atunci am fi asistat ori la o înfrîngere a grevei, ori la o luptă sîngeroasă între înlocuiți și înlocuitori.

Anton Bacalbașa

Învățăminte

Muncitorii străini ar fi venit, poate, pe un preț mai scăzut, sau. În tot cazul, pentru ca să nu dea pildă rea, pentru „ca să nu dea nas mojicului”, patronii ar fi fost În stare să le acorde un salariu mai mare numai ca să stîrpească greva actuală și pe cele viitoare. Pe cînd astfel, grație legăturilor internaționale dintre socialiști, sindicatele de muncitori din străinătate au fost vestite despre grevele de aci, și toate cererile și toate făgăduielile patronilor au fost întîmpinate acolo cu un homeric hohot de rîs. * * * Astăzi, cînd politicianii burgheziei plimbă din oraș în oraș spectrul Patriei burgheze hărțuite de burghezia ungurească; astăzi, cînd flecarii cinici și șarlatanii conștienți și-au dat mîna cu gură-cască și cu populația flotantă a cafenelelor, pentru ca să creeze o chestiune patriotică spre a acoperi arătarea vie a chestiunii sociale, muncitorii trebuie să se gîndească bine că ei nu pot avea nici un rol în mascarada de iarmaroc ce se înscenează în numele… țărilor subjugate. Pentru muncitori nu există decît o singură țară subjugată, și aceea e Munca, un singur tiran: acela e Capitalul Acestei lupte, și numai acesteia, să consacrăm toate puterile și toate gîndurile noastre. Restul, restul va veni de la sine.

Anton Bacalbașa

Țăranii la oraș

Zilele trecute s-au adus în capitală o serie de 32 „perechi de țărani” spre a fi blagosloviți, cununați și înzestrați de către augustul nostru suveran împreună cu însurățeii iregali. Dacă cele 32 de perechi de țărani – cum zic gazetele guvernamentale – ar fi fost aduse numai pentru a fi cununate și înzestrate, noi n-am avea nimica de zis. La urma-urmei, cînd se cheltuiesc sute de mii de lei de sufletul dracului, nu vedem pentru ce nu s-ar da cîteva sute și unor săteni. Dar nu-i numai atîta. Boierii erau veseli, boierii voiau să petreacă, și au crezut de cuviință că nu-i rău să-și plătească luxul de a avea la nuntă și țărani. Întocmai cum la chef aduc și lăutari. Și acești nenorociți săteni, porniți de pe la case din porunca zapciilor, au fost colindați prin ulițele împopoțonate ale capitalei, puși să sărute mîinile altețelorlor, expuși privirilor cu ochelari ale boierilor și cucoanelor, tratați. În fine, ca te miri ce bîzdîgănii capabile de a stârni mirarea ciocoimii. În cele din urmă, pînă și directorul Circului Sidoli a găsit prilej să-și facă reclamă prăvăliei cu nenorocitele „perechi de țărani”, cărora le-a oferit 32 de loji, loja și perechea. Ei bine, spectacolul acesta e scandalos, purtarea asta a boierimii noastre e și cinică și infamă, ea merită să fie înfierată cu toată energia posibilă.

Anton Bacalbașa

Țăranii la oraș

Căci, domnilor ciocoi, dacă vroiți să petreceți, apucați-vă de turul pantalonilor și săriți în sus, dați-vă de-a berbeleacul, faceți pe August cel prost, jucați ta-ra-rabum, faceți ce v-o trăsni prin cap, dar nu vă bateți joc de țărani, socotindu-i ca pe niște lighioi vrednice de văzut pentru un leu intrarea. E destul că țărănimea asta e jefuită și batjocorită zilnic la țară, e destul că acolo toate leprele și toate pușlamalele sateloi petrec pe socoteala țărănimii; n-o mai aduceți și pe la tîrgun ca s-o expuneți privirilor obraznice ale cioclovinelor îmbuibate, lăsați-o necazului, lăsați-o amarului zilnic, acolo. În fundul satelor sărmane. Ori, dacă vroiți cu orice preț să arătați miresei României oficiale că aveți și țărani care se bucură de cununia tinerilor moștenitori ai tronului, atunci luați țărani chiar dintre ai voștri. Luați pe Dobrescu-Argeș, pe Dincă Schileru, pe Mucenic Dinescu, luați pe acești țărani de carnaval, gata să se gudure și să dea din coadă după comandă. Slavă Domnului, cum știu să facă pe maimuțele în Cameră, să ridice mîna ca la mașină, să voteze alb la alb, or ști ei și să facă frumos la nuntă ‘ Căci. În definitiv, este o adevărată infamie să aduci pe bieții oameni de la sate, și să-i porți prin capitală, ca la menajerie, pentru ca să faci pe boieri să rîdă.

Anton Bacalbașa

Țăranii la oraș

Și asta cu atît mai mult cu cît, aducînd 32 de „perechi de țărani”, nu ați văzut țăranul în realitate. Vrei, tînără prințesă, să vezi țăranul român? Du-te acolo la țară, du-te în bordeiele sărace, bătute de vînt, du-te în cîmpiile producătoare ale țării și vei avea ce vedea. Vei vedea mizeria îngrozitoare rînjindu-și dinții, vei vedea foamea, vei vedea batjocorirea neamului, trufia ciocoiască, umilința norodului, sărăcia cea mai neagră în mijlocul celei mai strălucitoare bogății naturale. Și-ți vei aduce aminte, atunci, de desculții Londrei, de paginile măiestre din care reies suferința și amarul poporului englez. Îți vei aduce aminte de ce vei fi cetit despre sărăcia dezmoșteniților țării tale. Și vei înțelege atunci cît de departe sînt exibițiile de țărani de la Ateneu și de la circ, de adevăratul țăran român, așa cum e el: flămînd, desculț, umilit, batjocorit, nenorocit. Și atunci… nu vei putea face nimic ipentru că nu ție-ți este dat nici să alini mizeriile lumii, nici să le vindeci. Dar… într-o zi, cînd vei auzi că lumea veche se duce, că se cutremură clădirea zilei de azi, că flămînzii și dezmoșteniții, umiliții și apăsații vor să rupă-ncătușarea ordinii actuale, atunci vei pricepe pentru ce s-au revoltat și-ți vei da seama că mu poți împiedica marea să curgă, vîntul să bată, poporul muncitor să se ridice…

Anton Bacalbașa

Țăranii

Au vorbit gazetele, miniștrii, și au mai vorbit și gloanțele. Oratoria seacă a unora. Îngrozitoare a altora, a fost menită să ne amintească tuturora că există și-n țara asta o clasă de nenorociți iloți, aduși la desperare de organizația nedreaptă a societății. La ce să înconjurăm adevărul și la ce să facem politicianism meschin? Țăranii s-au revoltat în mai multe județe, și s-au revoltat pe drept. Nu este aici vorba să facem discuții platonice și socoteli de tarabă, cu cîți lei vor plăti mai mult pe an sătenii în urma legilor lui Take Ionescu. Zaharicalele astea retorice să le lăsăm pe seama domnilor deputați, care atîta așteaptă: să vorbească vrute și nevrute. Răul e mai adînc decît atîta. Este un glas teribil care trece peste țară, din adîincul văilor ca și din creștetul munților, este un glas care cere pîine. Țăranul – de care se face atîta caz la paradă, cînd se face defilarea invalizilor; țăranul – pe care îl apoteozați în feeriile voastre politice; țăranul – pe care l-ați numit „talpa casei” tocmai pentru că peste el călcați, țăranul moare de foame. Iată tristul adevăr. Ați auzit de povestea lui Tantal, regele Lidiei? El a dat zeilor să mămînce din trupul fiului său, și zeii l-au azvîrlit în iad.

Anton Bacalbașa

Țăranii

Acolo, pedeapsa lui cea groaznică era să ardă de sete și de foame, să înoate pînă în gît în toate bunătățile pămîntului și să nu se poată atinge de ele. Povestea s-a împlinit. Țăranul vă dă copiii ca să-i faceți soldați, să-i bateți, să-i umiliți și să vă apere bunurile voastre. în schimb, voi l-ați prăbușit într-un iad de chinuri, unde stă pînă în gît în comori de care nu se poate atinge. Sărac, fără pămînt, fără unelte de muncă, bătut de jandarmii voștri, năpăstuit de primarii voștri. Împovărat de dări pe care nu le mai poate plăti, el zace într-o vecinică agonie. Iar cînd se ridică să vă spuie că e covîrșitoare mizeria asta, atunci vă asmuțiți hordia de canalii gulerate, puzderia infamă de Telemani, și sîngele muncitorului roșește cîmpiile bătute de vîntul mizeriei, de plaga ciocoismului. Apoi, la Cameră, vă prefaceți în mironosițe cucernice, evlavia de talpa casei vi se urcă în obraji, și vă învinuiți unii pe alții, și inimile vă bat deopotrivă, și plecați, braț la braț, ca doi avocați ai altora, fii ai aceleiași clase. Cine să vă mai creadă pe cuvînt cînd ați dat atîtea dovezi de ce sînteți în stare unii, ca și alții?

Anton Bacalbașa

Țăranii

Mizeria neagră nu-i de azi, nici de ieri. V-ați perindat la putere și n-ați avut decît o grijă: să strîngeți tot mai tare lanțurile robitului vostru țăran. V-ați înconjurat de legi și de oștiri ca să vă asigurați domnia în tihnă peste turma umilită; ați săpat tot mai adînc prăpastia dintre ea și voi, și ați socotit vecinic turma asta ca o proprietate a voastră. Iată de ce ni e silă să apelăm la unii împotriva altora. Vă sperie revoltele? Dar e o revoltă permanentă la țara, revoltă tăcută, dar plină de emoțiune și plină de dreptate. Manifestările pe care le vedeți din cînd în cînd sînt numai semnele furtunii care se apropie, și pe care nu o veți evita nici cu discursuri proaste, nici cu puști perfecționate. Căci sînt în lumea asta lucruri mai presus de puterea guvernamentală.

Anton Bacalbașa

Pătura cultă

Socialismul modern, social-democrația organizată și militantă, a exclus din vorbirea ei o termmologie întreagă, care alcătuia dicționarul utopiștilor și al umanitariștilor; a exclus „poporul, libertatea” și alte vorbe mari care se întîlneau în gura revoluționarilor burghezi și de care se făcea atîta paradă. Prin cuvîntul „popor”, revoluționarul burghez, pîntecos vecinic și revoluționar la zile mari, revoluționar de melodramă. Înțelegea mai multe clase deosebite, cu interese opuse, și care se puteau uni cînd vroia burghezul revoluționar, ca să facă republică burgheză ori bulanjism. „Libertatea” însemna, iarăși, gălăgie multă, o femeie îmbrăcată ca la teatru și purtată pe umeri, dreptul tuturor de a se plimba cu balonul pînă, la planeta Marte… Astăzi, un social-democrat nu mai vorbește de „popor”, care poate cuprmde și pe d. Fleva, și pe agenții d-sale electorali, ci de „clasa muncitoare”; cît pentru „libertate”, am înlocuit-o cu „solidaritatea internațională a proletarilor”. * * * Mi se pare, însă, că prefacerea dicționarului nu e completă. Au rămas de șters încă multe cuvinte care nu însemnează nimic și de care se abuzează. între aceste cuvinte intră și „pătura cultă”. Ce vrea să zică „pătura cultă”? Cine zice „socialism” înțelege trecerea mijloacelor de producțiune din mîna exploatatorilor în mîna celor ce muncesc.

Anton Bacalbașa

Pătura cultă

Prin urmare, socialismul are în vedere numai clasa aceea de oameni care va avea să pună într-o zi mîna pe mijloacele de producțiune. De la frazeologia socialismului utopic, care își întemeia lupta pe dreptul natural, pe morală, pe o serie întreagă de abstracții sau de principii juridice, și pînă la socialismul modern, care crede că societatea va trebui în mod fatal să ajungă la colectivizarea mijloacelor de producțiune cum a ajuns la colectivizarea muncii, e o prăpastie întreagă Punctul de plecare al socialismului modern este lupta de clase, luptă inevitabilă, fatală, luptă de exterminare. Una din două trebuie să piară – ceci tuera cela. Nu mai e vorba de „catastrofa iminentă” pe care o putem ocoli cu mai mult sau mai puțin umanitarism din partea exploatatorilor, ci de un eveniment social, care va trebui să ne sosească adus de legi tot atît de firești ca legea căderii corpurilor. Aceasta o înțelege și o știe orice social-democrat care n-a rămas la Schaffle ori la Malon. * * * În terminologia noastră nu intră decît două clase: salariații-proletari și capitalișii-burghezi. Prin urmare. Încă o dată: ce este „pătura cultă”? Dacă am înlocui cuvîntul „pătură”, cuvînt împământenit de curînd de aceia care fug de vorba „clasă”, prin cuvîntul clasa, vedem că ne aflăm în fața unei a treia clase, pe lîngă cele două… „clasa cultă”.

Anton Bacalbașa

Pătura cultă

Și dacă cercetăm lucrurile mai de aproape, vedem că această „clasă cultă” nu stă nici în car, nici în căruță, e o clasă… declasată. În literatura socialistă din Apus termenul acesta nu există, el este o invenție pur națională, românească. Așa fiind, să-l studiem la noi. „Clasa cultă” cuprinde pe membrii „Cercului studiilor sociale”, pe d. Maiorescu, pe toți profesorii universitari, pe decemviri, pe toți cei „culți”, căci toți cîți au cultură sînt din „clasa cultă”. Ne-am întors, deci, iarăși la „Poporul” libertonilor… de astă dată însă la un „popor cult”. Dar, precum între d. Fleva și „auditorul ordinar” există un antagonism de interese care-i face să nu poată sta la un loc, care face ca „poporul” să se despartă în moștenitori și dezmoșteniți, tot astfel „pătura cultă” nu poate încăpea toată la un loc. O parte din ea va tipări „pui de lei noi” și va intra în slujbă la d. Take Ionescu, o altă parte va sta de vorbă cu duhurile de pe ceea lume și va încasa profitul de pe lumea asta, o altă parte. În sfîrșit – partea cea mică – va mări rîndurile „Cercurilor studiilor sociale”. Ei bine, ce poate fi comun între aceste trei părți din „pătura cultă”?

Anton Bacalbașa

Pătura cultă

Poate ea, „pătura” asta, să formeze o clasă Și este cultura o condițiune după care se pot împărți oamenii? Un capitalist poate face parte din pătura cea mai cultă posibil, el poate fi un mare autor sau un mare descoperitor; totuși, ce poate fi comun între el și un bettel Student oarecare, tot atît de cult? Cei culți pot forma cel mult o categorie, dar niciodată o clasă. Încît pentru noi, care despărțim lumea în clase, care ne preocupăm de lupta de clase, nu de categorii, „pătura cultă” nu poate fi privită ca un tot, ca ceva aparte, cu legile ei, cu aspirațiile, cu nevoile ei. Pe cei culți, ca și pe cei inculți îi despărțim în două: salariați și exploatatori… Sîntem cu cei dintîi și împotriva celor de-al doilea. Și, cu toate astea, se pare că „pătura cultă” ține morțiș să formeze o clasă sau cel puțin o castă aparte. întocmai ca muncitorii care, la începutul mișcării socialiste, ne răspundeau: noi nu sîntem muncitori, ci… meseriași, „pătura cultă” nu vrea să se rînduiască în șirurile muncitorilor. Vedem că adeseori, chiar intrînd în mișcarea socialistă, pătura cultă își păstrează bisericuța ei, scrie cărți, reviste, broșuri, ziare pentru ea, se socotește ca un neam aparte, care nu intră în rîndurile armatei proletare.

Anton Bacalbașa

Pătura cultă

Împotriva acestei tendințe mă ridic și trebuie să se ridice orice social-democrat militant, care înțelege rolul și menirea socialiștilor. De zece ani de zile, de cînd se face în țara asta socialism, ce a produs „pătura cultă”? Vedem că, afară de Nădejde, Miile, Radovici și toți ceilalți, pe care îi cunoaștem cu toții, n-a mai răsărit nici un MiltiadPe vremea cînd a face socialism însemna a vorbi la cafenea despre revoluție, ori cel mult a ține o conferință highlife, nu puteai să-ți tragi sufletul de socialiști „din pătura cultă”. Dar de cînd s-a început o mișcare serioasă între muncitori, de cînd s-a văzut că a face socialism însemnează a jertfi multe bunătăți de-ale vieții burgheze, a sacrifica și bani, și vreme, și ceva din „scara viitorului”, o parte din „pătura cultă” socialistă a dat bir cu fugiții, iar cei care au rămas sînt cele șapte-opt nume de care se aude întotdeauna. Și, cu toate astea, se muncește mult pentru „pătura cultă”. Unde-i rezultatul? * * * Să nu se creadă că tăgăduim orice rol și orice însemnătate „păturii culte”. Vroim numai să spunem că rolul ei nu este de a sta deoparte și a se instrui a face socialism pour l’amour de l’art.

Anton Bacalbașa

Pătura cultă

Dacă „pătura cultă” voiește să fie folositoare, apoi să rupă cu cenaclurile și să se azvîrle în mișcarea muncitorimii. În conferința sa asupra Rolului păturii culte, prietenul Vasiliu zice: „A organiza proletariatul cît îl avem după modelul social-democrației din Apus și a-l face conștient de rolul său istoric; a organiza clasa țărănească și a o face să înțeleagă că interesele sale sînt deosebite de ale celorlalte clase… iată misiunea păturii culte în România, iată rolul istoric ce îl are de împlinit.” (Critica soc., nr. 5.) În adevăr, mișcarea socialistă modernă se face pentru și de către muncitori. Prin urmare, oricine dorește să fie util acestei cauze între muncitori trebuie să vie. Ca o categorie aparte, „pătura cultă” va rămîne o sectă. Ea trebuie să înțeleagă că nefiind o clasă, trebuie să vie acolo unde e clasa pentru care luptă. Cerem, prin urmare, mai mult militantism și mai puțin doctrinarism.