_id
stringlengths 15
24
| url
stringlengths 31
291
| title
stringlengths 1
164
| text
stringlengths 100
32.3k
|
|---|---|---|---|
20231101.ro_1125850_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Statuia%20monseniorului%20Vladimir%20Ghika%20din%20Bucure%C8%99ti | Statuia monseniorului Vladimir Ghika din București | Statuia monseniorului Vladimir Ghika din București, operă turnată în bronz a sculptorului Gheorghe D. Anghel, a fost instalată în anul 2004 în Piața Monseniorul Vladimir Ghika, aflată în Sectorul 1, la intersecția străzilor Gheorghe Demetriade și Emil Pangratti. |
20231101.ro_1125850_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Statuia%20monseniorului%20Vladimir%20Ghika%20din%20Bucure%C8%99ti | Statuia monseniorului Vladimir Ghika din București | Ridicarea statuii în această piață s-a făcut la inițiativa parohului Bisericii Franceze, Pr. Ioan Ciobanu, pentru a comemora 50 de ani de la moartea Monseniorului Ghika, la închisoarea Jilava, în 1954. Întâmplător, anul reprezintă și sărbătorirea a 100 de ani de la nașterea acestuia. |
20231101.ro_1125850_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Statuia%20monseniorului%20Vladimir%20Ghika%20din%20Bucure%C8%99ti | Statuia monseniorului Vladimir Ghika din București | Cu binecuvântarea arhiepiscopului mitropolit romano catolic de București Ioan Robu a fost ridicat acest monument din inițiativa preotului Ioan Ciobanu și cu sprijinul enoriașilor din parohia Sacre Coeur București cu ocazia comemorării a 50 de ani de la moartea monseniorului Vladimir Ghika, principe, cărturar și preot al bisericii catolice, semănător al spiritului evanghelic și ecumenic, propovăduitor al credinței, însuflețitor al speranței și apostol al dragostei de semeni prigonit pentru fidelitate față de biserica lui Cristos, la 81 de ani, epuizat de suferințe și-a încheiat jertfa vieții sale pământești, ca martir în temnița de la Jilava la 17 mai 1954. |
20231101.ro_1125850_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Statuia%20monseniorului%20Vladimir%20Ghika%20din%20Bucure%C8%99ti | Statuia monseniorului Vladimir Ghika din București | Personalitatea lui rămâne în istorie un simbol al culturii, spiritualității și demnității poporului român. |
20231101.ro_1125850_4 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Statuia%20monseniorului%20Vladimir%20Ghika%20din%20Bucure%C8%99ti | Statuia monseniorului Vladimir Ghika din București | Statuia monseniorului Vladimir Ghika a fost modelată în ghips în 1939 de sculptorul Gheorghe D. Anghel (1904-1966), la vârsta de 35 de ani, după întoarcerea sa de la studii la Paris, unde l-a cunoscut pe monsenior și a fost sprijinit material de acesta. Originalul în ipsos al statuii se află astăzi la Biserica Romano-Catolică Preasfânta Inimă a lui Isus (cunoscută și ca Biserica Franceză Sacré Coeur) din București din apropierea aceleiași piețe. |
20231101.ro_1125850_5 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Statuia%20monseniorului%20Vladimir%20Ghika%20din%20Bucure%C8%99ti | Statuia monseniorului Vladimir Ghika din București | Statuia în ipsos a Monseniorului Ghika, aflată acum în incinta Bisericii Franceze s-a aflat până în 1998 în proprietatea arhitectului Anghel Marcu, căruia îi fusese dăruită de sculptor, în semn de prietenie. După decesul arhitectului Anghel Marcu, conform dispozițiilor sale testamentare, statuia a fost trimisă parohiei Sacré Coeur, ca un semn de considerație pentru biserica în care Monseniorul Ghika a slujit ca preot. |
20231101.ro_1125850_6 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Statuia%20monseniorului%20Vladimir%20Ghika%20din%20Bucure%C8%99ti | Statuia monseniorului Vladimir Ghika din București | Ulterior statuia a fost transpusă în bronz. În anii regimului comunist, varianta în bronz a fost expusă în una din sălile Muzeului Național de Artă al României, din București, sub numele de Cărturarul. Statuia a fost botezată astfel în mod inspirat, însă nu de autorul ei, pentru a putea fi expusă în Muzeul Național, deoarece în timpul regimului comunist trebuia ascuns faptul că îl înfățișează pe Monseniorul Ghika. |
20231101.ro_1125852_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Diana%20L.%20Paxson | Diana L. Paxson | Diana L. Paxson (n. 20 februarie 1943) este o scriitoare americană, cunoscută în special pentru romanele sale fantasy și de ficțiune istorică. Adeptă a neo-păgânismului, ea a publicat și o serie de cărți legate de religiile și practicile păgâne. |
20231101.ro_1125852_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Diana%20L.%20Paxson | Diana L. Paxson | Paxson s-a născut pe 20 februarie 1943 în Detroit, Michigan. La vârsta de 3 ani, părinții ei s-au mutat pe coasta californiană, un loc care i-a plăcut atât de mult fetiței, încât a ajuns să considere că abia de atunci a început viața ei. |
20231101.ro_1125852_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Diana%20L.%20Paxson | Diana L. Paxson | De mică a fost pasionată de lectură, citind orice, de la Rider's Digest până la colecțiile SF ale tatălui său. |
20231101.ro_1125852_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Diana%20L.%20Paxson | Diana L. Paxson | În cadrul colegiului Mills din Oakland a urmat cursuri de Literatură Engleză, precum și pe cele de Artă și de Franceză. A absolvit în 1964 și s-a mutat la Universitatea California din Berkley, unde și-a luat licența în Literatură Comparată (cu specializare în literatura medievală). Tot aici a descoperit opera lui Tolkien și fandomul SF. În luna mai a anului 1966, pune bazele mișcării Society for Creative Anachronism alături de alți colegi, printre care se numără și Jon DeCles, cu care avea să se căsătorească în 1968. |
20231101.ro_1125852_4 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Diana%20L.%20Paxson | Diana L. Paxson | Tot în 1968 se naște primul lor copil, Ian, iar cinci ani mai târziu cel de-al doilea, Robin. În anii '70, Paxson a lucrat la Far West Laboratory din San Francisco, unde s-a ocupat cu realizarea de materiale educaționale, a participat la programe de carieră pentru nativii americani și la programe de mediu. În aceeași perioadă a trecut treptat la păgânism. În cadrul primului grup păgân la care a aderat, Aquarius Order of the Restoration, a cunoscut-o pe Marion Zimmer Bradley, alături de care avea să fondeze Darkmoon Circle în 1978. În 1982, Paxson a primit ordinația de preoteasă, iar în 1986 a fondat Fellowship of the Spiral Path. Din 1990 până în 1991 a servit ca Prim Ofițer în cadrul grupării Covenant of the Godess. |
20231101.ro_1125852_5 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Diana%20L.%20Paxson | Diana L. Paxson | Din 1988 a început să studieze runele, practica făcându-și-o pe teritoriul Scandinaviei. Experiența acumulată în acest domeniu este reflectată în unele dintre scrierile sale. În 1992 s-a alăturat organizației de păgânism germanic Throth, în care a ocupat numeroase poziții. Actualmente locuiește în locuința Greyhaven din Berkeley alături de fiul ei, Ian și de familia acestuia. |
20231101.ro_1125852_6 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Diana%20L.%20Paxson | Diana L. Paxson | Paxson a început să se preocupe serios de scris în 1971 și a vândut prima povestire în 1976. Primul ei roman a fost publicat între 1981-82 în două părți, Lady of Light și Lady of Darkness. Cele mai cunoscute opere ale sale sunt romanele din seria Westria și colaborările la seria Avalon, la care inițial a lucrat alături de Marion Zimmer Bradley, apoi a preluat întreaga responsabilitate a proiectului, după moartea acesteia. Printre alte cărți ale lui Paxson se numără Taking Up the Runes, Essential Asatru și Trance-Portation. Periodic, ea scrie articole pentru o revistă de spiritualitate feminină intitulată Sagewoman. |
20231101.ro_1125852_7 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Diana%20L.%20Paxson | Diana L. Paxson | O perioadă a fost directorul regiunii vestice a Science Fiction & Fantasy Writers of America și apare frecvent la convențiile SF. În 2007, a fost Oaspete de Onoare Fantasy la convenția Baycon. |
20231101.ro_1125852_8 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Diana%20L.%20Paxson | Diana L. Paxson | Lady of Light și Lady of Darkness au fost republicate într-un singur volum intitulat în SUA Mistress of the Jewels (1991), iar în Marea Britanie Lady of Light, Lady of Darkness (1990) |
20231101.ro_1125852_9 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Diana%20L.%20Paxson | Diana L. Paxson | Romanele au fost republicate în două volume: The Hallowed Isle: Books I & II (2000) și Books III & IV (2001) |
20231101.ro_1125852_10 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Diana%20L.%20Paxson | Diana L. Paxson | Paxson a fost autoarea următoarelor povestiri din seria Sword and Sorceress, o antologie anuală de povestiri fantasy: |
20231101.ro_1125852_11 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Diana%20L.%20Paxson | Diana L. Paxson | Celestial Wisdom for Every Year of Your Life: Discover the Hidden Meaning of Your Age (cu Z. Budapest) (2003) |
20231101.ro_1125852_12 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Diana%20L.%20Paxson | Diana L. Paxson | Taking Up the Runes: A Complete Guide to Using Runes in Spells, Rituals, Divination, and Magic (2005) |
20231101.ro_1125880_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica%20francez%C4%83%20din%20Bucure%C8%99ti | Biserica franceză din București | Biserica franceză „Sacré Cœur" din București, cu hramul „Sfânta Inimă a lui Isus”, se află pe str. Cpt. Demetriade nr. 3, sector 1, în capătul Pieței Monseniorul Vladimir Ghika, în mijlocul căreia se află statuia monseniorului Vladimir Ghika. Biserica servește ca biserică parohială a Parohiei „Sacré Cœur", înființată la 1 decembrie 1991 în cadrul Arhidiecezei Romano-Catolice de București. Aceasta servește comunitatea franceză din București, dar și alte comunități francofone din capitală, cum ar fi cea africană. |
20231101.ro_1125880_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica%20francez%C4%83%20din%20Bucure%C8%99ti | Biserica franceză din București | În primăvara anului 1906 monseniorul Vladimir Ghika, prin sora Elisabeta Pucci, chemată de el de la Salonic, a pus bazele așezământului Institutului Superior de Caritate "Sfântul Vincențiu de Paul" din București, pe terenul donat de Maria Pâcleanu, fosta soție a ministrului Constantin C. Arion. |
20231101.ro_1125880_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica%20francez%C4%83%20din%20Bucure%C8%99ti | Biserica franceză din București | În anul 1930 congregația „Fiicele Carității Sfântului Vincențiu de Paul” a construit alături de acest institut biserica parohiei romano-catolice "Sacré Coeur", alipită de marginea estică a institutului, cu altarul orientat spre nord. |
20231101.ro_1125880_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica%20francez%C4%83%20din%20Bucure%C8%99ti | Biserica franceză din București | În anul 1948 surorile congregației au fost obligate să-și întrerupă activitatea și să părăsească țara, ca toate celelalte congregații religioase. La data de 1 octombrie 1948 surorile au vândut întreaga proprietate Statului Francez. Proprietatea consta dintr-un teren de 13.960 mp, pe care erau construite o capelă, un presbiteriu, un spital cu subsol, parter, 2 etaje și mansarde; 3 corpuri de clădire alcătuind Sanatoriul, cu subsol, parter, 2 etaje și clădirea unde locuiau Surorile. |
20231101.ro_1125880_4 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica%20francez%C4%83%20din%20Bucure%C8%99ti | Biserica franceză din București | A urmat decretul de naționalizare nr. 302, publicat în Monitorul Oficial nr. 256 din 3 noiembrie 1948, prin care au fost trecute în proprietatea Statului Român toate clădirile împreună cu terenul aferent, în afară de biserică, cu o suprafață de 468 mp și casa parohială, având 393 mp, care au rămas proprietăți franceze. |
20231101.ro_1125880_5 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica%20francez%C4%83%20din%20Bucure%C8%99ti | Biserica franceză din București | Clădirile naționalizate au devenit sediu pentru Spitalul Endocrinologic „C.I. Parhon”, locație în care funcționează și în prezent. |
20231101.ro_1125880_6 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica%20francez%C4%83%20din%20Bucure%C8%99ti | Biserica franceză din București | La începutul anului 1957, guvernul comunist a închis biserica, preoții au fost arestați și întemnițați. |
20231101.ro_1125880_7 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica%20francez%C4%83%20din%20Bucure%C8%99ti | Biserica franceză din București | La cererea Arhiepiscopiei Romano Catolice de București și a credincioșilor din cartier, adresată Ambasadei Franceze, biserica a fost redeschisă în mai 1991 celebrându-se numai duminica, două Sf. Liturghii, în limba română și în limba franceză. |
20231101.ro_1125880_8 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica%20francez%C4%83%20din%20Bucure%C8%99ti | Biserica franceză din București | La 1 decembrie 1991 a fost reînființată parohia "Sacré Coeur", iar în vara anului 1992 aceasta a primit și casa parohială. La 9 iulie 1996 s-a încheiat o convenție între Arhiepiscopie și Ambasada Franței, prin care s-au stabilit condițiile de utilizare și de întreținere ale bisericii și casei parohiale. Au fost efectuate lucrările necesare de reparații, modificări, consolidări și dotări pentru buna desfășurare a activităților pastorale la ambele clădiri. |
20231101.ro_1125880_9 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica%20francez%C4%83%20din%20Bucure%C8%99ti | Biserica franceză din București | Din 1998, în biserică se află statuia în ipsos a Monseniorului Ghika, originalul celei în bronz din piațeta alăturată. Originalul lucrat de sculptorul Gheorghe D. Anghel îi fusese dăruit de acesta prietenului său arhitectul Anghel Marcu. După decesul arhitectului Anghel Marcu, conform dispozițiilor sale testamentare, statuia a fost trimisă parohiei "Sacré Coeur", ca un semn de considerație pentru biserica în care Monseniorul Ghika a slujit ca preot. |
20231101.ro_1125880_10 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica%20francez%C4%83%20din%20Bucure%C8%99ti | Biserica franceză din București | În Biserica Franceză din București este montată o placă comemorativă care amintește jertfa soldaților francezi pe câmpurile de luptă din România în timpul Primului Război Mondial, la București, Constanța, Galați, Iași, Slobozia și Timișoara. |
20231101.ro_1125881_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Isna%C8%99arism | Isnașarism | Isnașarismul (din araba اثنا عشرية, Isnā'așariia ) sau Geafarismul (din araba جعفر, Geafariia ), spus și Imamism, est o formă de Șiism care admite doisprezece imami sfinți. În jur de 80 % dintre șiiți sunt Isnașariști, fiind majoritari în Azerbaidjan, la Bahrein, în Iran, și în Irak, precum și în anumite regiuni din Liban. Isnașarismul este religia de stat în Iran, din 1979 încoace. |
20231101.ro_1125902_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Cezar%20Ouatu | Cezar Ouatu | Cezar Florin Ouatu (), cunoscut și ca Cezar The Voice sau Cezar, este un interpret român de operă (contratenor), pop-opera și pianist. Este cunoscut datorită piesei „It's My Life”, cu care a câștigat Selecția Națională 2013 și cu care a participat la Concursul Muzical Eurovision 2013 din Malmö, Suedia. Cezar, alături de soprana Angela Gheorghiu, va cânta la concertul pe care tenorul italian Andrea Bocelli îl va susține pe 25 mai, la Romexpo. În 2011, a acordat un interviu amplu pentru numărul prestigioasei reviste lunare de specialitate, “Das Opernglas”. A apărut de asemenea și pe coperta acesteia. |
20231101.ro_1125902_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Cezar%20Ouatu | Cezar Ouatu | S-a născut într-o familie de muzicieni, fiind fiul flautistului Florin Ouatu, de la Filarmonica din Ploiești și fost profesor la Universitatea Mozarteum din Salzburg, Austria. La doar 6 ani a învățat să cânte la pian, urmând un profil artistic. A absolvit Liceul Muzical „Carmen Sylva” din Ploiești; în 2004 a absolvit cu notă maximă secția de canto clasic a Conservatorului „Giuseppe Verdi” din Milano unde fusese admis în 2001. A studiat de asemenea și muzică barocă. A debutat ca interpret profesionist pe scena Teatrului „La Fenice” din Veneția, a cântat și a obținut numeroase distincții la concursuri de canto în orașe precum Barcelona, Dresda, Milano și în țări precum Monaco și San Marino. A cântat la opere prestigioase precum cele din Lausanne, Barcelona, Potsdam ș.a. |
20231101.ro_1125902_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Cezar%20Ouatu | Cezar Ouatu | În decembrie 2012, el a abordat stilul muzical pop-opera, care combină opera cu genul muzical pop. După cum relatează el însuși în ediția online a Ziarului Prahova, Cristian Faur l-a îndemnat să cânte piesa „It's My Life”: |
20231101.ro_1125902_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Cezar%20Ouatu | Cezar Ouatu | A trecut cu ușurință de preselecții și de semifinalele Selecției Naționale 2013, ajungând în finală. |
20231101.ro_1125902_4 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Cezar%20Ouatu | Cezar Ouatu | În ultimul act al selecției, el a intrat cu numărul 7 în concurs. A obținut în total 20 de puncte (8 din votul juriului și 12 din televot) și s-a clasat pe primul loc, devenind reprezentantul României la Concursul Muzical Eurovision 2013 organizat la Malmö, Suedia. A reușit să obțină locul 5 în semifinală, iar în marea finală, Cezar a terminat pe locul 13. |
20231101.ro_1125902_5 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Cezar%20Ouatu | Cezar Ouatu | Cezar Ouatu: Pentru a ajunge pe marile scene, trebuie sa incepi de jos , 12 noiembrie 2013, Alice Nastase Buciuta, Revista Tango |
20231101.ro_1125912_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Complexul%20Geologic%20Raco%C8%99ul%20de%20Jos | Complexul Geologic Racoșul de Jos | Complexul Geologic Racoșul de Jos este o arie protejată de intres național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic) situată în județul Brașov, pe teritoriul administrativ al comunei Racoș. |
20231101.ro_1125912_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Complexul%20Geologic%20Raco%C8%99ul%20de%20Jos | Complexul Geologic Racoșul de Jos | Aria naturală cu o suprafață de 95 hectare se află în partea sud-estică a Transilvaniei (în zona de contact a Munților Baraoltului și Harghitei cu Munții Perșani) și cea nord-estică a județului Brașov, în imediata apropiere a drumului județean (DJ131A) care leagă satul Mateiaș de Augustin. |
20231101.ro_1125912_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Complexul%20Geologic%20Raco%C8%99ul%20de%20Jos | Complexul Geologic Racoșul de Jos | Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Hotărârea de Guvern Nr.1581 din 8 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României Nr.24 din 11 ianuarie 2006 (privind instituirea regimului de arie naturală pentru noi zone) și reprezintă o arie naturală în a cărei perimetru se află formațiuni bazaltice (forme spectaculoase și diversificate: tufuri vulcanice, lapili, lave și scorii vulcanice; rezultate în urma unor activități de erupții intense) atribuite Cuaternarului. |
20231101.ro_1125918_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Prin%C8%9Besa%20Fawzia%20a%20Egiptului | Prințesa Fawzia a Egiptului | Prințesa Fawzia Fuad a Egiptului și Iranului ( ) (n. 5 noiembrie 1921 - d. 2 iulie 2013) a fost o prințesă egipteană care a devenit regină consort a Iranului fiind prima soție a șahului Mohammad Reza Pahlavi. |
20231101.ro_1125918_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Prin%C8%9Besa%20Fawzia%20a%20Egiptului | Prințesa Fawzia a Egiptului | Ea este cunoscută și sub numele de Fawzia Shirin, nume sub care s-a recăsătorit în 1949. Deși titlurile sale regale nu mai sunt recunoscute de către guvernul egiptean, după Revoluția egipteană din 1952, protocolul internațional dictează ca foștii monarhi sau membrii fostelor case regale păstrează titlurile obținute. Ea a fost cel mai în vârstă membru al dinastiei Muhammad și a locuit în Egipt. Nepotul ei, Fuad, care a fost proclamat regele Fuad al II-lea al Egiptului și Sudanului, după Revoluție, locuiește în Elveția. |
20231101.ro_1125918_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Prin%C8%9Besa%20Fawzia%20a%20Egiptului | Prințesa Fawzia a Egiptului | Prințesa Fawzia născută ca Alteța Sa Prințesa Fawzia bint Fuad la palatul Ras el-Tin din Alexandria, a fost fiica cea mare a sultanului Fuad I al Egiptului și Sudanului (mai târziu regele Fuad I) și a cele de-a doua soții, Nazli Sabri; s-a născut la 5 noiembrie 1921. Străbunicul matern a fost generalul maior Muhammad Sharif Pașa, prim-ministru și ministru de externe, de origine turcă. Unul dintre stră-străbunicii ei a fost Suleiman Pașa, un ofițer al armatei franceze, care a servit sub Napoleon, convertit la Islam. În plus față de surorile ei, Faiza, Faika și Fathiya, și fratele ei, Farouk, ea a avut și doi frați vitregi din căsătoria anterioară a tatălui ei cu prințesa Shivakiar Khanum Effendi. |
20231101.ro_1125918_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Prin%C8%9Besa%20Fawzia%20a%20Egiptului | Prințesa Fawzia a Egiptului | Prințesa Fawzia a Egiptului s-a căsătorit cu Mohammad Reza Pahlavi (1919–1980), Prințul Moștenitor al Iranului, la palatul Abdeen din Cairo, la 16 martie 1939; după luna de miere, ceremonia nunții s-a repetat la Tehran. Doi ani mai târziu, prințul moștenitor a succedat tatălui său care era în exil și a devenit Șah al Iranului. Curând după ascensiunea pe tron a soțului ei, regina Fawzia a apărut pe coperta revistei Life la 21 septembrie 1942, fotografiată de Cecil Beaton, care a descris-o ca pe o "Venus din Asia" cu "o perfectă formă de inimă a feței și cu o paloare ciudată, dar cu ochi albaștri pătrunzători." |
20231101.ro_1125918_4 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Prin%C8%9Besa%20Fawzia%20a%20Egiptului | Prințesa Fawzia a Egiptului | Mariajul nu a fost un succes. După nașterea fiicei cuplului, regina Fawzia (titlul de împărăteasă nu era încă utilizat în Iran la acea vreme) a obținut un divorț egiptean în 1945, după care s-a mutat la Cairo. Divorțul a fost recunoscut de Iran după mai mulți ani, dar în cele din urmă s-a obținut divorțul oficial în Iran, la 17 noiembrie 1948, regina Fawzia recuperându-și și titlul de prințesă a Egiptului. O condiție majoră a divorțului a fost ca fiica ei să rămână în Iran. Fratele reginei Fawzia, regele Farouk, a divorțat de prima sa soție, regina Farida, în aceeași săptămână. |
20231101.ro_1125918_5 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Prin%C8%9Besa%20Fawzia%20a%20Egiptului | Prințesa Fawzia a Egiptului | În anunțul oficial al divorțului, s-a afirmat "climatul persan a pus în pericol starea de sănătate a împărătesei Fawzia, și că, prin urmare, a fost de acord ca sora regelui egiptean să divorțeze." Într-o altă declarație oficială, Șahul a declarat că desfacerea căsătoriei "nu poate afecta în niciun fel relațiile existente de prietenie dintre Egipt și Iran." |
20231101.ro_1125918_6 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Prin%C8%9Besa%20Fawzia%20a%20Egiptului | Prințesa Fawzia a Egiptului | La 28 martie 1949, la Cairo, Prințesa Fawzia s-a căsătorit cu colonelul Ismail Shirin (1919–1994), care era fiul cel mare al lui Husain Shirin Bei și a soției acestuia, Prințesa Amina Bihruz Khanum Effendi. El era absolvent a Trinity College, Cambridge și fusese ministru egiptean de război și al marinei. Cuplul a avut doi copii, o fiică și un fiu: |
20231101.ro_1125918_7 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Prin%C8%9Besa%20Fawzia%20a%20Egiptului | Prințesa Fawzia a Egiptului | Nadia Khanum (19 decembrie 1950, Cairo – octombrie 2009). S-a căsătorit prima dată cu Yusuf Shaba’an, au divorțat și a doua oară s-a căsătorit cu Mustafa Rashid. A avut două fiice, câte una din fiecare căsătorie: Sinai (n. octombrie 1973, fiica lui Yusuf Shaba’an) și Fawzia Rashid (fiica lui Mustafa Rashid) |
20231101.ro_1125918_8 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Prin%C8%9Besa%20Fawzia%20a%20Egiptului | Prințesa Fawzia a Egiptului | Moartea prințesei Fawzia a fost greșit raportată în ianuarie 2005. Jurnaliștii au confundat-o cu nepoata ei, prințesa Fawzia Farouk (1940-2005), una dintre cele trei fiice ale regelui Farouk. Începând din anul 2011 locuiește în Alexandria, Egipt. |
20231101.ro_1125939_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/It%27s%20My%20Life%20%28c%C3%A2ntec%20de%20Cezar%29 | It's My Life (cântec de Cezar) | „It's My Life” este un cântec compus de Cristian Faur și interpretat de contratenorul Cezar Ouatu, care a reprezentat România la Concursul Muzical Eurovision 2013, organizat la Malmö, Suedia. |
20231101.ro_1125942_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Epoca | Epoca | Epoca a fost un ziar din România, înființat în 16 noiembrie 1885 la București de Nicolae Filipescu având ca director politic pe Grigore Păucescu și pe Barbu Ștefănescu Delavrancea ca prim-redactor. A fost ziarul oficial al Partidului Conservator. A apărut într-o primă serie până pe 14 iunie 1889 când fuzionează cu România liberă apărând în locul lor publicația Constituționalul. Reapare cu titlul inițial într-o altă serie în perioada 2 noiembrie 1895- 22 noiembrie 1916 fuzionând la 24 iunie 1907 cu ziarul Patriotul. Pentru o scurtă perioadă de timp apare în seria a III-a la Iași (18 septembrie 1918-1 decembrie 1918). Revine în București pe 2 decembrie 1918 și apare până pe 19 august 1923. Reapare pentru o scurtă perioadă de timp în perioada 2 februarie 1926- 21 aprilie 1926. Ultima perioadă de apariție a fost în perioada 5 februarie 1929- 15 iulie 1938 ca ziar oficial al Partidului Conservator, fără legătură de doctrină cu fostul mare Partid Conservator. Acesta fusese constituit la 10 martie 1932 prin transformarea în partid a Ligii Vlad Țepeș, înființată de Grigore N. Filipescu la 30 iunie 1929. |
20231101.ro_1125942_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Epoca | Epoca | La momentul apariției, conducerea formală era asigurată de Grigore Păucescu (fostul șef al lui Eminescu la Timpul), dar, de fapt, inițiatorul și sufletul gazetei, profund antiguvernamentale, era Nicolae Filipescu. Începând cu data de 23 ianuarie 1886, odată cu retragerea lui Barbu Ștefănescu Delavrancea din funcția de prim-redactor, Nicolae Filipescu este menționat în calitate de proprietar al ziarului. În paginile ziarului au publicat, printre alții, I.L. Caragiale, Alexandru Vlahuță, Titu Maiorescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea. |
20231101.ro_1125942_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Epoca | Epoca | Epoca a devenit imediat ziarul politic cel mai citit, o publicație de mare vervă, care a agitat, adesea violent, viața politică a anilor de opoziție contra lungii guvernări a lui I.C. Brătianu și a grupat în jurul ei numeroși tineri conservatori, nemulțumiți de letargia politică a „bătrânilor”. În urma atentatului împotriva lui Ion C. Brătianu din 4 septembrie 1886, considerându-se că presa este vinovată moral de agresiune, redacția ziarului Epoca a fost devastată de partizanii guvernului, stârnindu-se un mare scandal. |
20231101.ro_1125964_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Cronologia%20descoperirilor%20planetelor%20%C8%99i%20sateli%C8%9Bilor%20naturali%20din%20sistemul%20solar | Cronologia descoperirilor planetelor și sateliților naturali din sistemul solar | Cronologia descoperirilor planetelor și sateliților naturali din sistemul solar arată procesul descoperirii corpurilor noi din sistemul solar de-a lungul timpului. Obiectele sunt listate în ordinea cronologică a descoperirii lor (mai multe date apar atunci când momentele corespunzătoare realizării primelor imagini, observării și publicării diferă între ele), fiind identificate prin diversele lor denumiri (inclusiv sistemele temporare și permanente) și enumerarea descoperitorilor. |
20231101.ro_1125964_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Cronologia%20descoperirilor%20planetelor%20%C8%99i%20sateli%C8%9Bilor%20naturali%20din%20sistemul%20solar | Cronologia descoperirilor planetelor și sateliților naturali din sistemul solar | Istoric, denumirea sateliților nu corespunde întotdeauna timpului când au fost descoperiți. În mod tradițional, descoperitorul se bucură de privilegiul de a da o denumire noului obiect; cu toate acestea, unii au neglijat să facă acest lucru (E. E. Barnard a declarat că „amână orice sugestie cu privire la o denumire [pentru Amalthea] până la o dată ulterioară” dar nu a ales niciuna din numeroasele sugestii pe care le-a primit) sau au refuzat în mod deliberat (S. B. Nicholson a declarat: „Mulți au întrebat cum vor trebui denumiți noii sateliți [(Lysithea și Carme)]. Aceștia vor fi cunoscuți numai sub numerele X și XI, scrise în cifre romane și precedate, de obicei, de litera J pentru a le identifica cu Jupiter.”). Problema denumirii a apărut aproape la fel de curând cu descoperirea însăși a sateliților planetari: Galileo s-a referit la cei patru sateliți principali ai lui Jupiter utilizând numerele, în timp ce denumirile sugerate de către rivalul său Simon Marius au devenit treptat unanim acceptate. Uniunea Astronomică Internațională (UAI) a început, în cele din urmă, clarificarea chestiunii denumirilor la sfârșitul anilor 1970.</onlyinclude> |
20231101.ro_1125964_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Cronologia%20descoperirilor%20planetelor%20%C8%99i%20sateli%C8%9Bilor%20naturali%20din%20sistemul%20solar | Cronologia descoperirilor planetelor și sateliților naturali din sistemul solar | În tabelele de mai jos, sateliții planetari sunt indicați cu caractere aldine (de exemplu Luna), în timp ce planetele și planetele pitice, care orbitează direct în jurul Soarelui, cu caractere italice (de exemplu Pământ). Tabelele sunt clasificate în funcție de data publicării/anunțării. Datele sunt adnotate cu următoarele simboluri: |
20231101.ro_1125964_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Cronologia%20descoperirilor%20planetelor%20%C8%99i%20sateli%C8%9Bilor%20naturali%20din%20sistemul%20solar | Cronologia descoperirilor planetelor și sateliților naturali din sistemul solar | o: pentru data primei observări de către om, fie prin telescop sau pe placă fotografică (momentul real al descoperirii); |
20231101.ro_1125964_4 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Cronologia%20descoperirilor%20planetelor%20%C8%99i%20sateli%C8%9Bilor%20naturali%20din%20sistemul%20solar | Cronologia descoperirilor planetelor și sateliților naturali din sistemul solar | * Notă: Sateliții marcați cu un asterisc (*) au avut descoperiri complicate. Unii au necesitat ani pentru a fi confirmați, iar în unele cazuri au fost de fapt pierduți și redescoperiți. Alții au fost descoperiți în fotografiile făcute de Voyager, câțiva ani mai târziu după realizarea lor. |
20231101.ro_1125976_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel%20Iancu | Gabriel Iancu | El a început să practice fotbalul la Steaua București, dar pe parcursul junioratului a jucat și la Concordia Chiajna sau Academia Gheorghe Hagi. Iancu a debutat în fotbalul profesionist la Viitorul Constanța, cu care a jucat în liga a II-a timp de un sezon. S-a transferat apoi la Steaua, semnând un contract pe cinci ani. După ce s-a operat în iarna dintre 2012 și 2013, a debutat în prima ligă românească în meciul împotriva echipei Ceahlăul Piatra Neamț, din 10 martie 2013, când a intrat în minutul 79. |
20231101.ro_1125977_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Os%20Resentidos | Os Resentidos | Os Resentidos a fost o trupă spaniolă de muzică pop și rock din Vigo, Galicia. A fost fondată în anul 1984 de Antón Reixa, Alberto Torrado, Rubén Losada și Javier Soto, înlocuit ulterior de Xabier Debesa. S-au separat în anul 1994. |
20231101.ro_1126005_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Joker%20%28personaj%29 | Joker (personaj) | Joker este un răufăcător care apare în benzile desenate americane publicate de DC Comics. Personajul a fost creat de Jerry Robinson, Bill Finger și Bob Kane, debutând în Batman #1 (primăvara anului 1940). Deși se plănuia ca Jokerul să fie ucis în timpul apariției sale inițiale, a fost cruțat de intervenția editorială, devenind inamicul principal al supereroului Batman. |
20231101.ro_1126005_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Joker%20%28personaj%29 | Joker (personaj) | În aparițiile sale din benzile desenate, Joker este prezentat ca un geniu criminal. Un psihopat cu un simț al umorului sadic, personajul a fost modelat într-un bufon la sfârșitul anilor 1950, ca răspuns la reglementările Comics Code Authority, înainte de a reveni la rădăcinile sale întunecate, la începutul anilor 1970. În calitate de dușman al lui Batman, Jokerul a făcut parte din poveștile definitorii ale supereroului, inclusiv uciderea lui Jason Todd (al doilea Robin), și paralizia lui Batgirl (Barbara Gordon). |
20231101.ro_1126005_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Joker%20%28personaj%29 | Joker (personaj) | Una dintre cele mai emblematice fețe ale culturii populare, Joker a fost clasat printre cele mai răuvoitoare personaje fictive create vreodată. Popularitatea sa a făcut ca acesta să apară pe o varietate de produse, cum ar fi haine, jucării și obiecte de uz casnic. Jokerul a fost adaptat în live-action, animație și în jocuri video. A apărut în serialul de televiziune Batman din anii 1960 (interpretat de Cesar Romero), și în filme, fiind jucat de Jack Nicholson în Batman (1989), Heath Ledger în The Dark Knight (2008), Jared Leto în DC Extended Universe (2016-2021), și Joaquin Phoenix în Joker (2019); Ledger și Phoenix au câștigat fiecare un premiu Oscar pentru interpretările lor. Mark Hamill, printre alții, a asigurat vocea personajului în media, de la animație la jocuri video. |
20231101.ro_1126005_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Joker%20%28personaj%29 | Joker (personaj) | Jokerul nu posedă abilități supraomenești, folosindu-și în schimb expertiza în inginerie chimică pentru a dezvolta preparate otrăvitoare sau letale, și arme tematice, inclusiv cărți de joc cu muchii ascuțite, și flori de rever care pulverizează acid. |
20231101.ro_1126005_4 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Joker%20%28personaj%29 | Joker (personaj) | Jokerul colaborează uneori cu alți super-răufăcători din Gotham City, cum ar fi Pinguinul și Two-Face, și cu grupuri precum Injustice Gang și Injustice League, dar aceste relații se destramă adesea din cauza dorinței lui Joker de a instaura un haos neînfrânat. Anii 1990 au introdus un interes romantic pentru Joker prin fosta sa medic psihiatru, Harley Quinn, devenită aliata sa criminală înainte de a scăpa, în cele din urmă, din relația lor abuzivă. Deși principala obsesie a lui Joker este Batman, el a luptat și cu alți eroi, printre care Superman și Wonder Woman. |
20231101.ro_1126005_5 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Joker%20%28personaj%29 | Joker (personaj) | Joker a debutat în Batman #1 (aprilie 1940) ca unul dintre primii inamici ai personajului omonim, la aproximativ un an după debutul lui Batman în Detective Comics #27 (mai 1939). Jokerul a apărut inițial ca un criminal în serie și hoț de bijuterii fără remușcări, modelat după o carte de joc joker, care își ucidea victimele cu „veninul Joker”, o toxină care le lăsa fețele zâmbind grotesc. Personajul era destinat să fie ucis în cea de-a doua apariție a sa în Batman, fiind înjunghiat în inimă. Finger a vrut ca Jokerul să moară, din cauza îngrijorării sale că răufăcătorii recurenți l-ar face pe Batman să pară inapt, dar decizia a fost anulată de editorul Whitney Ellsworth; un panou desenat în grabă, care indica faptul că Jokerul era încă în viață, a fost adăugat la banda desenată. Joker a continuat să apară în nouă din primele 12 numere ale Batman. |
20231101.ro_1126005_6 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Joker%20%28personaj%29 | Joker (personaj) | Aparițiile regulate ale personajului l-au definit rapid ca fiind dușmanul de moarte al Duo-ului dinamic, Batman și Robin; a ucis zeci de oameni și chiar a deraiat un tren. |
20231101.ro_1126005_7 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Joker%20%28personaj%29 | Joker (personaj) | Joker a fost unul dintre puținii răufăcători care au continuat să apară în mod regulat în benzile desenate Batman din Epoca de Aur până în Epoca de Argint, deoarece seria a continuat în timpul creșterii popularității benzilor de mister și dragoste. În 1951, Finger a scris o poveste de origine pentru Joker în Detective Comics #168, care a introdus caracteristica că acesta a fost anterior criminalul Red Hood, iar desfigurarea sa este rezultatul unei căderi într-o cuvă chimică. |
20231101.ro_1126005_8 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Joker%20%28personaj%29 | Joker (personaj) | În 1954, Comics Code Authority a fost înființată ca răspuns la dezaprobarea tot mai mare a publicului față de conținutul benzilor desenate. Reacția a fost inspirată de Frederic Wertham, care a emis ipoteza că mass-media (în special benzile desenate) era responsabilă pentru creșterea delincvenței juvenile, a violenței și a homosexualității, în special în rândul tinerilor de sex masculin. Părinții le-au interzis copiilor lor să citească cărți de benzi desenate și au avut loc mai multe arderi în masă. Codul benzilor desenate a interzis sângele, insinuările și violența excesivă, dezbrăcându-l pe Batman de caracterul său amenințător, și transformându-l pe Joker într-un bufon caraghios și hoț, fără tendințele sale criminale inițiale. |
20231101.ro_1126005_9 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Joker%20%28personaj%29 | Joker (personaj) | Personajul a apărut mai rar după 1964, când Julius Schwartz (căruia nu-i plăcea Jokerul) a devenit editor al benzilor desenate Batman. |
20231101.ro_1126005_10 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Joker%20%28personaj%29 | Joker (personaj) | În 1973, după o dispariție de patru ani, Joker a fost reînviat (și revizuit) de scriitorul Dennis O'Neil și artistul Neal Adams. Începând cu „The Joker's Five-Way Revenge” din Batman #251, personajul revine la rădăcinile sale de maniac impulsiv și criminal care se întrece în inteligență cu Batman. Această poveste a început o tendință în care Joker a fost folosit, cu moderație, ca personaj central. O'Neil a declarat că ideea sa a fost „pur și simplu să-l ducem înapoi la punctul de plecare. M-am dus la biblioteca DC și am citit câteva dintre primele povești. Am încercat să-mi dau seama ce urmăreau Kane și Finger.” Seria din 1973 a lui O'Neil a introdus ideea că Joker este legalmente nebun, pentru a explica de ce personajul este trimis la Azilul Arkham (introdus de O'Neil în 1974 sub numele de Spitalul Arkham) în loc de închisoare. Adams a modificat înfățișarea lui Joker, schimbându-i figura prin extinderea maxilarului, și făcându-l mai înalt și mai slab. |
20231101.ro_1126005_11 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Joker%20%28personaj%29 | Joker (personaj) | DC Comics a reprezentat un focar de experimente în anii 1970, în 1975 Joker devenind primul personaj negativ care a primit propria serie de benzi desenate, The Joker. Aceasta a urmărit interacțiunile personajului cu alți super-răufăcători, iar primul număr a fost scris de O'Neil. |
20231101.ro_1126005_12 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Joker%20%28personaj%29 | Joker (personaj) | Jokerul este considerat unul dintre cele mai ușor de recunoscut și iconice personaje fictive din cultura populară, și unul dintre cei mai mari răufăcători de benzi desenate din toate timpurile. Personajul a fost foarte apreciat după debutul său, apărând în nouă din primele 12 numere din Batman, și a rămas unul dintre cei mai populari dușmani ai lui eroului pe tot parcursul publicării sale. Personajul este considerat unul dintre cele patru personaje de top din benzile desenate, alături de Batman, Superman și Spider-Man. Atunci când DC Comics a lansat seria originală Greatest Stories Ever Told (1987-1988), care cuprinde colecții de povești despre eroi precum Batman și Superman, Jokerul a fost singurul personaj negativ inclus alături de aceștia. Personajul a fost în centrul unor discuții etice privind oportunitatea ca Batman (care aderă la un cod de nezdruncinat care interzice uciderea) să salveze vieți prin uciderea Jokerului (un traficant necruțător). Aceste dezbateri pun în balanță aspectele pozitive (oprirea permanentă a Jokerului) cu efectul asupra caracterului lui Batman și cu posibilitatea ca acesta să înceapă să ucidă toți criminalii. |
20231101.ro_1126005_13 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Joker%20%28personaj%29 | Joker (personaj) | În 2006, Joker a fost pe primul loc în topul „100 Greatest Villains of All Time” al revistei Wizard. În 2008, lista Wizard a „200 Greatest Comic Book Characters of All Time” l-a plasat pe Joker pe locul cinci, iar personajul a fost al optulea pe lista Empire a „50 Greatest Comic Book Characters” (cel mai bine clasat personaj negativ pe ambele liste). În 2009, Joker a fost al doilea pe lista IGN a „Top 100 Comic Book Villains”, iar în 2011, Wired l-a numit „Cel mai mare super-răufăcător din benzile desenate”. Complex, CollegeHumor și WhatCulture l-au numit pe Joker cel mai mare răufăcător de benzi desenate din toate timpurile, în timp ce IGN l-a catalogat drept cel mai mare răufăcător DC Comics în 2013, iar Newsarama drept cel mai mare inamic al lui Batman. |
20231101.ro_1126005_14 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Joker%20%28personaj%29 | Joker (personaj) | Popularitatea lui Joker (și rolul său de inamic al lui Batman) a implicat personajul în majoritatea mediilor legate de Batman, de la televiziune la jocuri video. Aceste adaptări ale personajului au fost primite pozitiv în film, televiziune, și în jocurile video. Ca și în benzile desenate, personalitatea și înfățișarea personajului se schimbă; el este caraghios, feroce sau instabil, în funcție de autor și de publicul vizat. |
20231101.ro_1126014_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/A%20Thousand%20Miles | A Thousand Miles | „A Thousand Miles”, intitulat inițial „Interlude”, este un cântec pop compus și interpretat de Vanessa Carlton. Acesta face parte din albumul de debut Be Not Nobody din 2002. A fost produs și promovat de Vanessa și Ron Fair. A scris cântecul în memoria bunicului ei. Este cel mai important hit al Vanessei în Statele Unite, și singurul care a atins top 10 în Billboard Hot 100. |
20231101.ro_1126014_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/A%20Thousand%20Miles | A Thousand Miles | A avut succes și la nivel mondial, ajungând pe primul loc în Australia, în top 5 în Irlanda și top 10 în Regatul Unit, Franța, Italia și Olanda. |
20231101.ro_1126014_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/A%20Thousand%20Miles | A Thousand Miles | Artiști precum Victoria Justice, Never See Tomorrow, David Archuleta au făcut un cover după piesă și fragmente din el au fost folosite de T.I., Cheryl Cole și James McGee. |
20231101.ro_1126014_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/A%20Thousand%20Miles | A Thousand Miles | Videoclipul, regizat de Marc Klasfeld, începe cu Vanessa mergând în garaj și dezvelind un pian. Începe să cânte la pian, acesta părând să se miște prin oraș, pe fundal putând fi văzute o parada, oameni care aleargă, o plajă, și alte părți ale orașului Newbury Park, California. La sfârșit se întoarce în garaj de unde a început, lasă pianul și pleacă. |
20231101.ro_1126017_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Pia%C8%9Beta%20Regelui%20din%20Bucure%C8%99ti | Piațeta Regelui din București | Piațeta Regelui din București se găsește la intersecția Șoselei Kiseleff cu Strada Ion Mincu, în apropierea Palatului Kiseleff în care Regele Mihai I a copilărit, alături de mama sa, Regina Elena, și a fost inaugurată la 25 octombrie 2012, cu ocazia zilei de naștere a Regelui Mihai I, la împlinirea vârstei de 91 de ani. |
20231101.ro_1126017_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Pia%C8%9Beta%20Regelui%20din%20Bucure%C8%99ti | Piațeta Regelui din București | În colțul din nord-vest al piațetei se află un monument care are în centru bustul Regelui Mihai, îmbrăcat în uniformă militară, și plachete cu un fragment din discursul pe care acesta l-a susținut în Parlament în 2011, dar și cu o scurtă cronologie din istoria Familiei Regale a României, montate de-o parte și de alta a bustului. |
20231101.ro_1126017_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Pia%C8%9Beta%20Regelui%20din%20Bucure%C8%99ti | Piațeta Regelui din București | Bustul din bronz, care are o înălțime de 135 de centimetri și este amplasat pe un soclu de 180 de centimetri, a fost realizat de sculptorul Valentin Tănase, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Opera de artă a fost cumpărată de Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic direct de la autor, prin negociere. |
20231101.ro_1126017_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Pia%C8%9Beta%20Regelui%20din%20Bucure%C8%99ti | Piațeta Regelui din București | La inaugurare au participat primarul capitalei Sorin Oprescu, regele însoțit de Principesa Margareta și de principii Radu și Nicolae, fostul președinte Emil Constantinescu, foștii premieri Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ciorbea, ministrul Culturii, Puiu Hașotti, și președintele Academiei Române, Ionel Haiduc. |
20231101.ro_1126017_4 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Pia%C8%9Beta%20Regelui%20din%20Bucure%C8%99ti | Piațeta Regelui din București | Orchestra Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale a intonat Imnul de stat și Imnul Regal, după care au ținut discursuri primarul Sorin Oprescu, istoricul Filip Lucian Iorga, academicianul Dinu C. Giurescu și Teodor Frunzeti, rectorul Universității Naționale de Apărare "Carol I" din București. |
20231101.ro_1126021_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Luciana%20Popescu | Luciana Popescu | Andreea Luciana Popescu (născută Marin, 13 octombrie 1988, în Slatina, România) este o handbalistă din România care joacă pentru Minaur Baia Mare pe postul de coordonator de joc. Între 2012 și 2016, ea a fost componentă a echipei naționale a României. |
20231101.ro_1126021_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Luciana%20Popescu | Luciana Popescu | Luciana Marin a început să joace handbal la vârsta de 9 ani, la Slatina. Prima legitimare a avut-o la CSȘ-LPS Slatina, iar primul ei antrenor a fost Victor Dăbuleanu. Luciana provine dintr-o familie de sportivi: tatăl ei a practicat fotbalul și luptele, în timp ce sora ei a jucat handbal și a fost vicecampioană națională la suliță atât la tineret, cât și la senioare. Influențată de sora ei a ajuns pe semicercuri: |
20231101.ro_1126021_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Luciana%20Popescu | Luciana Popescu | A fost campioană națională la junioare III, în 2003, la junioare II, în 2004 și 2005, la junioare I, în 2007 și vicecampioană în 2006. În 2007 a participat împreună cu echipa de tineret a României la Campionatul European pentru Tineret din Turcia, unde a câștigat medalia de bronz. De asemenea, a participat la ediția 2008 a Campionatului Mondial pentru Tineret din Macedonia unde România s-a clasat pe locul zece. Din 2006 a evoluat pentru echipa de senioare KZN Slatina, în Divizia A, cu care în sezonul 2007-2008 va promova în Liga Națională. După retrogradarea, la sfârșitul sezonului 2008-2009, a echipei slătinene, Luciana a semnat cu Oltchim Râmnicu Vâlcea un contract pe patru ani. În sezonul 2009-2010 va fi împrumutată la Știința Bacău, iar în perioada 2010-2013 la HCM Roman. Participă cu selecționata României la Campionatul Mondial Universitar Ungaria 2010, unde aceasta a obținut medaliile de argint. |
20231101.ro_1126021_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Luciana%20Popescu | Luciana Popescu | În aprilie 2013, Luciana a semnat un contract pe trei sezoane cu HCM Baia Mare. Cu echipa băimăreană a devenit campioană în sezonul 2013-2014, iar în sezoanele 2014-2015 și 2015-2016 vicecampioană. De asemenea, în 2013 a cucerit Supercupa României și a jucat în grupele Ligii Campionilor 2013-2014. La Campionatul Mondial din 2013 din Serbia a făcut parte din selecționata României, care a ocupat locul zece. Câștigă în 2014 pe lângă campionat, cupa și Supercupa României. Din cauza unei accidentări ratează prezența la Euro 2014 din Ungaria si Croația. Medalia de argint din sezonul 2014-2015 și o nouă Cupă a României, sunt urmate de un sfert de finală în Liga Campionilor 2014-2015. Supercupa României câștigată în 2015 este urmată de locul 3 în Cupa României ediția 2015-2016, și un sfert de finală în Liga Campionilor ediția 2015-2016. |
20231101.ro_1126021_4 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Luciana%20Popescu | Luciana Popescu | În decembrie 2015 a făcut parte din echipa României care a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial desfășurat în Danemarca. De asemenea, a fost prezentă în lot la turneul de calificare la Jocurile Olimpice. Odată cu desființarea echipei de handbal feminin HCM Baia Mare la sfârșitul sezonului sezonului 2015-2016, Luciana Popescu a semnat, în iunie 2016, cu HCM Roman, cu care a evoluat în Cupa EHF 2016-17. În 2018, după ce a devenit mamă, a semnat cu CS Minaur Baia Mare, iar la sfârșitul sezonului 2018-2019 s-a transferat la CSM Slatina. Întrebată despre ce va face după încheierea carierei de jucătoare Luciana a declarat: |
20231101.ro_1126021_5 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Luciana%20Popescu | Luciana Popescu | În data de 23 martie 2016, handbaliștii Andreea Luciana Marin (HCM Baia Mare) și Andrei Popescu (Minaur Baia Mare) s-au căsătorit. Nunta celor doi a avut loc sâmbătă, 2 iulie 2016. |
20231101.ro_1126021_6 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Luciana%20Popescu | Luciana Popescu | ''Conform Federației Române de Handbal, Federației Europene de Handbal și Federației Internaționale de Handbal: |
20231101.ro_1126071_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Pescadorul%20Yldirimlar | Pescadorul Yldirimlar | Pescadorul Yldirimlar 1 a fost o navă de 47,5 tone și 19 metri lungime înregistrată sub pavilion român care s-a scufundat în anul 2007 în Marea Neagră. |
20231101.ro_1126071_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Pescadorul%20Yldirimlar | Pescadorul Yldirimlar | Nava a fost surprinsă de o furtună în cursul nopții, în timp ce efectua un marș de la Sulina către Portul Midia, după cares-a scufundat parțial la câteva sute de metri de digul de nord al Portului Midia. |
20231101.ro_1126071_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Pescadorul%20Yldirimlar | Pescadorul Yldirimlar | Deși operațiunea de salvare a fost extrem de dificilă din cauza vântului și a valurilor puternice, remorcherul Alexandria 5 a reușit să salveze trei marinari aflați în apă. |
20231101.ro_1126071_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Pescadorul%20Yldirimlar | Pescadorul Yldirimlar | http://www.telegrafonline.ro/1194818400/articol/40117/pescador_scufundat_comandantul_navei_mort.html |
20231101.ro_1126080_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Suceava%20%28nav%C4%83%29 | Suceava (navă) | Nava Suceava a fost o navă de transport din cel de-al doilea război mondial. Inițial fusese nava germană Albert Fegler cu capacitatea de 5695 tdw, lansată în anul 1923 și cumpărată de către România în anul 1933 cu un lot de 4 nave de transport achizițonate de la șantierul naval Marinerwerft, Wilhemshaven, Germania. |
20231101.ro_1126080_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Suceava%20%28nav%C4%83%29 | Suceava (navă) | La data de 20 aprilie 1943, a făcut parte dintr-un convoi de transport de la Constanța la Sulina escortat de distrugătorul NMS Regina Maria, dragoarele de mine R-163, R-164, MR-7 precum și bărci, încărcat cu butoaie pentru combustibil. La ora 02:20 convoiul a fost atacat de trei torpile lansate de submarinul sovietic S-33. Ca urmare, Suceava s-a scufundat în câteva minute împreună cu 28 de marinari. |
20231101.ro_1126080_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Suceava%20%28nav%C4%83%29 | Suceava (navă) | Conform unor arhive istorice, punctul de scufundare este situat la 45°01'N/31°10'E, la 15 Mm Est de Sulina la o adâncime de aproximativ 90 de metri, iar conform altor date ar fi 44°46'N/31°18'E. |
20231101.ro_1126111_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Epoca%20de%20Aur | Epoca de Aur | Epoca de Aur (în , chrysón ghénos) este primul timp legendar din mitologia greacă. Gândirea antică greacă a periodizat istoria în mai multe epoci, între care prima ar fi fost „Epoca de Aur”, succedată de epoca de argint, epoca eroilor și epoca prezentă. |