page
stringlengths 33
136k
|
|---|
Centenarul Marii Uniri a reprezentat comemorarea a 100 de ani în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, România. Etapele preliminare au fost Mica Unire din 1859 a Țării Moldovei cu Țara Românească și dobândirea independenței în urma războiului din 1877-1878, pe fondul renașterii naționale a românilor pe parcursul secolului al XIX-lea. Unirea Basarabiei, a Bucovinei și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României (așa-zisul Vechi Regat) a dus la constituirea României Mari. Realizarea unirii a fost motivul intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei, iar actul unirii a fost favorizat de mai mulți factori istorici: acțiunea politică decisivă a elitelor din Regatul României și a elitelor intelectualității românești din Austro-Ungaria în conjunctura favorabilă de la sfârșitul Primului Război Mondial afirmarea principiului autodeterminării și a celui al naționalităților pe plan internațional, în contextul prezenței pe scară largă a sentimentului național în rândul populației românești. Marea Unire este legată inexorabil de personalitățile regelui Ferdinand, reginei Maria și omului de stat Ionel Brătianu. Încheiată de facto la 1 decembrie 1918 odată cu unirea Transilvaniei, recunoașterea diplomatică a solicitat eforturi pe parcursul următorilor ani. Miracolul Marii Uniri nu a fost făcut în condiții ușoare. În anul 1918, România era vlăguită de război și epidemie, parțial ocupată de armate străine și departe de aliații săi. Centenarul a fost promovat prin Inițiativa națională cu ajutorul Fundației Siveco prin Enciclopedia „România 1918. Oameni, momente și imagini” fiind o producție a SIVECO România, în parteneriat cu instituții prestigioase de cultură și personalități ale societății românești. Academia Română a avut două inițiative:Seria de sinteze „Civilizația românească/Romanian Civilization” și Colecția „Basarabica” Pentru acest eveniment au fost luate măsuri speciale de către Guvernul României prin Ordonanța de urgență nr. 22/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 5/2017 privind stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administrației publice centrale cu privire la Centenarul României. |
Specia expune variație sezonieră accentuată în activitatea sa reproductivă. Spre deosebire de majoritatea paraziților, care produc gameți tot anul, Diplozoon paradoxum produce gameți mai ales în timpul primăverii, cu producția cea mai ridicată din mai până în iunie, și continuă în restul verii. Ouăle sunt depuse în branhiile unui pește de apă dulce. Acolo iese din ou larva numită oncomiracidiu sau diporpă. Ea rămâne în acest stadiu, dacă nu găsește o altă larvă; atunci ele se apropie, trec prin metamorfoză și se alipesc. Ciclul de viață al lui D. paradoxum este unic. O larvă diporpă poate trăi câteva luni, însă nu se poate dezvolta mai departe dacă nu întâlnește o alta; dacă acest lucru nu se întâmplă, diporpa moare. Atunci când două diporpe se întâlnesc, își atașează ventuzele de papilele dorsale ale celeilalte. Astfel începe una din cele mai intime asocieri între doi indivizi din întreg regnul animal. Cei doi viermi sudează complet, fără vreo urmă de separare. Atunci începe maturizarea. Apar gonadele, iar calea genitală masculină a unui individ se deschide în apropiere de calea genitală feminină a celuilalt, făcând posibilă interfertilizarea. Două perechi suplimentare de cleme se dezvoltă în opisthaptorul fiecăruia. Se pare că adulții pot trăi în această stare câțiva ani. |
Împreună cu fostul său student, un alt matematician devenit celebru, Tullio Levi-Civita, Ricci-Curbastro a scris cea mai faimoasă și importantă contribuție a sa, lucrarea în care expune fundația creearii calculului tensorial, o lucrare de pionierat absolut în calculul tensorial, semnând pentru prima și ultima dată ca Gregorio Ricci. Această „anomalie”, întrucât matematicianul a semnat mereu cu numele său de familie complet, continuă să creeze confuzii. Ricci-Curbastro a publicat de asemenea lucrări importante în alte domenii ale matematicii, incluzând o lucrare de dimensiuni mari, despre algebra superioară și analiza infinitezimală, și mai multe lucrări de mai mici dimensiuni despre teoria numerele reale, continuând cercetările fundamentale ale matematicianului german Richard Dedekind. Viitorul matematician a urmat doar cursuri private, terminând liceul la 16 ani, în 1869, după care s-a înrolat la cursurile de filozofie-matematică ale Universității Sapienza din Roma. În anul următor, statul papal s-a prăbușit, iar Gregorio a fost chemat de tatălm său în orașul natal, Lugo. Apoi a urmat cursurile sale în Bologna, dar după doar un an s-a înrolat la Scuola Normale Superiore din Pisa. În 1875, Ricci-Curbastro a terminat facultatea din Pisa, majorând în fizică și matematică, având ca lucrare de diplomă o teză de dizertație în ecuații diferențiale intitulată „Despre cercetările lui Fuches privind ecuații diferențiale liniare”. De-a lungul timpului, în numeroasele sale călătorii, a studiat cu diverși matematicieni de calibru precum Enrico Betti, Eugenio Beltrami, Ulisse Dini și Felix Klein. În 1877, după multe călătorii, Ricci-Curbastro a obținut o bursă de studii la Technische Hochschule din München, din landul Bavaria, iar ulterior a lucrat ca asistent al lui Ulisse Dini, profesorul său. În 1880, a devenit lector la catedra de matematici a Universității din Padua, unde a predat geometria riemanniană și formele diferențiale pătratice. În această perioadă a format un grup de cercetare în care l-a inclus pe Tullio Levi-Civita, care a devenit unul din cei mai buni elevi ai săi, cu care a scris tratatul fundamental despre calculul diferențial absolut (cunoscut de asemenea sub denumirea comună de „calcul diferențial Ricci”) în coordonate de calcul tensorial aplicat suprafețelor Riemann (după matematicianul german Bernhard Riemann), care au devenit ulterior lingua franca a teoriei celebre a relativității generalizate. De fapt, calculul diferențial absolut a avut un rol crucial în crearea și dezvoltarea teoriei relativității generalizate, așa după cum Albert Einstein recunoaștea deschis într-o scrisoare adresată de acesta nepotului (de unchi) al lui Ricci-Curbastro. În acea celebră lucrare a sa, Ricci-Curbastro identifica un așa numit ulterior tensor Ricci, care urma să aibă o importanță vitală în construirea și dezvoltarea celebrei teorii a relativității generalizate. Specialiști în geometrie diferențială |
Ralf Winkler, cunoscut sub numele de A. R. Penck, () a fost un pictor, sculptor, artist grafic și baterist german. A studiat cu un grup de pictori neo-expresioniști. Sub regimul comunist, a fost urmărit de poliția secretă pentru că a fost considerat disident. La sfârșitul anilor '70 a participat la mai multe prezentări de artă din Berlinul de Vest și a pionierat primele lucrări de liberă exprimare în Berlinul de Est. În special, activitatea desfășurată de Penck au fost cele mai expuse în galerii de artă și unele muzee din Occident de la începutul anilor 1980. Printre cele mai importante arta sa vizuală a expus la zeitgeist lansat la Muzeul Martin Gropius Bau și în expoziția de artă modernă din Tate Britain în 1983. În anii 1980 aptitudinea cu pictura pictografică și cu arta lui totemică caracteristică și utilizarea formelor primitive pentru schița formelor umane. Deci a lucrat în mai multe prezentări internaționale de artă, în principal în New York și Londra. Sculpturi Penck, deși mai puțin familiare, evoca același primitiv picturi și desene lor și utilizează materiale comune, cum ar fi lemnul, sticle, cutii de carton, cutii, banda de ambalare, staniol și fire de aluminiu și articole de pastă, toate pictate montate cu simplitate și spontaneitate. În ciuda mic detaliu estetic, calitatea aspră și simplitatea construcției sale, au aceleași forme antropomorfe simbolice, cum ar fi picturile sale plate simbolice. Picturile sale sunt eventual influențate de activitatea lui Paul Klee și se amestecă câmpia scrierii egiptene sau Mayan cu cruditatea din ultimele picturi negre, cum ar fi Jackson Pollock. Sculpturile adesea amintesc de capetele de piatră ale insulei Paștelui și alte manifestări ale artei polineziene. AR Penck, de asemenea, a fost un baterist și percuționist, și a fost un membru al grupului de rock „călătorie Touch Triple„au profitat de fiecare ocazie el a trebuit să se joace cu unii dintre cei mai buni muzicieni de jazz din sfârșitul anilor 1980, inclusiv Butch Morris, organizând evenimente muzicale și expoziții de artă în conacul său din Heimbach în 1990, în colaborare cu Lee Lennie, Ana Homler și picturile lui Christine Kuhn. |
Complex Instruction Set Computer (CISC) reprezintă o arhitectură a unui procesor și calculator în care fiecare instrucțiune poate efectua mai multe operații și mai multe cicluri la nivel scăzut, cum ar fi accesul la memorie (citirea datelor în memorie, modificarea acestora și salvarea lor directă în memorie), operațiile aritmetice sau calculele adreselor. Strategia care stă la baza arhitecturii CISC este existența unui set mare de comenzi, inclusiv a celor complexe. Un microprocesor CISC suportă până la două sute de instrucțiuni. Termenul a fost introdus ca o contrapondere la arhitectura de tip RISC (Reduced Instruction Set Computer). Procesoarele moderne CISC sunt utilizate în majoritatea computerelor personale, stații de lucru și servere actuale. Versiunea CISC (Complex Instruction Set Computer), a fost adoptată în primii 20 de ani de dezvoltare a microprocesoarelor. Termenul CISC a fost ales de către IBM în anii 1970 pentru a delimita seturile de instrucțiuni clasice. Prin oprirea operațiunilor complexe într-o singură instrucțiune, aceasta a dus la programe mai mici și mai puține abordări de memorie. La sfârșitul anilor 1980, au apărut direcții noi de dezvoltare cum este structura arhitecturală de tip RISC (Reduced Instruction Set Computer), calculator cu set redus de instrucțiuni, care prezintă importante avantaje în ceea ce privește raportul dintre performanțe și preț de cost. După 1990, granița dintre RISC și CISC a început să dispară, multe procesoare CISC au început să achiziționeze caracteristici specifice RISC. Astfel, un procesor modern CISC suportă toate instrucțiunile predecesorilor săi și este proiectat să funcționeze cât mai eficient cu un set de instrucțiuni asemănătoare RISC. Programarea în CISC este mai ușoară, deoarece există o comandă pentru fiecare lucrare simplă sau complexă. Prin urmare, dezvoltatorii nu au nevoie să scrie seturi de comenzi pentru a face o muncă complexă. Comenzile sunt executate rapid la nivelul microprocesorului Instrucțiuni complexe în unul sau mai mulți cicli Nu necesită foarte multă memorie. Complexitate mărită - număr mare de tranzistoare alocate executării instrucțiunilor complexe separate Datorită execuției comenzilor la nivel micro, procesorul devine mai complex și mai scump de fabricat Datorită complexității circuitelor electronice, pot exista greșeli majore în timpul dezvoltării, iar atunci când se fac erori, este aproape imposibil să fie corectate Unele comenzi încorporate pot fi ineficiente datorită disponibilității unor noi algoritmi |
Cuvânt înainte (Vîrsta de aur a anticipației românești) - eseu de Ion Hobana Colecții de povestiri științifico-fantastice |
Un fanzin (cuvânt creat din engleză fans magazine - revistă a fanilor) este o publicație neprofesionistă și neoficială produsă de fanii unui fenomen cultural particular (muzică, SF) care are o durată de viață efemeră și tiraj foarte limitat. Termenul a fost creat în octombrie 1940 ca science fiction fanzine de Russ Chauvenet. Fanzinele nu apar pentru obținerea unui profit ci pentru promovarea de nume noi. Ele pot conține reviste ale debutanților, traduceri, informații despre evenimente, pagini de critică și teorie literară. Primul fanzin românesc, Solaris, a apărut în iunie 1972 (a primit Premiul Special la Eurocon 1972, iar coperta sa a fost reprodusă în caietul program al primei convenții SF europene). Premiul Hugo pentru cel mai bun fanzin |
Un infzin (cuvânt creat din engleză informative magazine - revistă destinată informării) este o publicație periodică de tip A4 cu un număr redus de pagini care are rolul de a prezenta informații din/în interiorul unui fandom. Infzinul este realizat de o asociație sau de un cenaclu. Publicul său țintă este mai mare decât al fanzinului deoarece informațiile pe care le difuzează prezintă interes la nivel național sau internațional (informații despre concursuri, tabere de creație, convenții, apariții de reviste, cărți, expoziții, filme etc.). Cel mai cunoscut infzin din România până în 1989 a fost publicația Quarc a cenaclului omonim din Iași (sub conducerea lui Dan Merișca). A apărut în format A4 cu diuă pagini într-un tiraj de cca. 100 de exemplare și era difuzat în majoritatea cenaclurilor din Dănuț Ungureanu. Între 1983-1987, Quarc a fost editat de Dan Merișca, Doru Pruteanu și George Ceaușu. După 1990 două infzine au avut o durată mai lungă de 2 ani: Cron (Craiova, editat de Aurel Cărășel) și Cronaut (Oțelu-Roșu, condus de Matei Donea). Presa literara SF: Revista profesionista (VII) plus fanzine si infzine |
Ora albastră (din ) este perioada de crepuscul în timpul dimineții sau al serii, în timpul crepusculelor civil și nautic, când Soarele se află la o altitudine semnificativă sub orizont și rezidual, indirect lumina soarelui are o nuanță predominant albastră. Când cerul este senin, ora albastră poate fi un spectacol coloristic, lumina soarelui putând transforma cerul în galben, portocaliu, roșu și albastru. Acest efect este cauzat de difuzibilitatea relativă a lungimilor de undă mai scurte (raze albastre) ale luminii vizibile față de lungimile de undă mai lungi (razele roșii). În timpul orei albastre, care de obicei durează aproximativ 20 de minute (în funcție de latitudine) lumina roșie trece prin spațiu, în timp ce lumina albastră este împrăștiată în atmosferă și astfel ajunge la suprafața Pământului. Mulți artiști apreciază această perioadă pentru calitatea luminii. Deși ora albastră nu are o definiție oficială, spectrul culorii albastre este cel mai vizibil atunci când Soarele se află între 4° și 8° sub orizont. |
Tuber rufum (Ciro Pollini, 1816) din încrengătura Ascomycota în familia Tuberaceae și de genul Tuber, denumită în popor trufă roșie, este o ciupercă comestibilă de valoare scăzută care coabitează cu rădăcinile de arbori, formând micorize. Acest soi foarte comun se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de foioase precum în parcuri și grădini preponderent sub stratul de frunze de fagi și diferite specii de stejar precum pe lângă aluni, fiind numai rar îngropat. Apare de la câmpie la munte peste tot anul, mai ales din aprilie până în noiembrie. Corpul fructifer: se dezvoltă foarte aproape de suprafața pământului, preponderent direct sub stratul de frunze, și are un diametru de 1-5 cm, având un aspect sferic nu rar neregulat, chiar câteodată și diformat. Peridia (înveliș al corpului de fructificație la unele ciuperci care nu poate fi decojită, este netedă și ușor cleioasă. După ce există mai multe forme ale speciei, coloritul variază, el poate fi gălbui-roșiatic, ruginiu, brun-roșiatic sau negricios-roșu. Gleba care devine în avansarea la vârstă din ce în ce mai lemnoasă este tânără albicioasă și nemarmorată, apoi ocru-gălbuie și în sfârșit maronie, fiind străbătută de numeroase vine ramificate de culoare albicioasă până slab gălbuie. Carnea : este numai în stadiu tânăr moale, devenind repede uscată și lemnoasă ca lemnul de plută. Mirosul amintește în tinerețe ceva de șuncă afumată, dar cu vârstă devine grețos acru. Gustul este, atât timp cât ciuperca este comestibilă, dulceag. La maturitate este adesea năpădită de viermi. Reacții chimice: nu sunt cunoscute. Deși adesea considerat necomestibil (dar nu otrăvitor) datorită mirosului fistichiu și a consistenței ceva tenace a cărnii, buretele poate fi mâncat în stadiu tânăr, fiind însă de valoare scăzută. |
Fiul unui fost consul lituanian în exil, emigrează în SUA în 1936 împreună cu părinții. Lucrează ca redactor de presă la mai multe edituri (Galaxy sau Playboy). O temă frecventă a scrierilor sale este aceea romantică a dublului, de fapt a căutării de sine și a libertății individuale, izvorâtă din experiența amară personală. Tema apare în romanele The Falling Torch (1959), Some Will Not Die (1961) sau Michaelmas (1977). În Michaelmas (1977) descrie viitorul mass-mediei pe o planetă condusă de un calculator super-sofisticat, care terorizează populația ca un despot oriental. Tema romanului Who? (Cine?, 1958) este cea a omului de știință nebun și a experimentelor militare demoniace menite să aducă sfârșitul lumii. Nimeni nu știe cine este acest om de știință pe care și-l dispută rușii și americanii în Războiul Rece. În Rogue Moon (1960) Budrys descrie jocul morții și al reîncarnării care are loc între Terra și Selena, ca într-un meci fantastic. Al Baker pleacă de pe Terra cu un teleportor de materie. Dar sufletul lui Al Baker ajunge pe Lună și corpul său rămâne pe Pământ. Din întâmplare este ucis și procesul retranslării continuă: corpul decedat trimite continuu noi și noi dubluri pe Lună. editori de literatură științifico-fantastică |
Turneul celor Șase Națiuni din 2019 cunoscut sub numele de Guiness 6 Nations datorită sponsorului turneului, Guiness, a fost cea de a 20-a ediție a Turneului celor Șase Națiuni, campionatul anual de rugby din emisfera nordică. Țara Galilor a câștigat titlul pentru a 27-a oară, iar Grand Slam-ul pentru a 12-a oară. Site-ul oficial al competiției |
Campionatul Mondial de Formula 1 FIA din 2019 a fost cel de-al 70-lea sezon din campionatul de curse auto pentru mașinile de Formula 1, recunoscut de organismul de conducere al sportului internațional, Federația Internațională de Automobilism (FIA), ca fiind competiția de cea mai înaltă clasă pentru mașinile de curse. Piloții și echipele au concurat în douăzeci și unu de mari premii pentru titlurile de campioni mondiali pentru piloți și constructori. Echipa Mercedes AMG Petronas a devenit campioană și în acest sezon, pentru al șaselea an la rând, după rezultatele obținute de piloții săi în Marele Premiu al Japoniei. La finalul Marelui Premiu al Statelor Unite, terminând pe locul 2, Lewis Hamilton a devenit campionul mondial din acest sezon, adjudecându-și titlul pentru a șasea oară în carieră. Piloții și echipele următoare au fost incluse în sezonul din 2019 al campionatului: Pentru 2019 sunt doar 5 compuși, de la C1 la C5, cu C1 fiind cel mai dur, iar C5 fiind cel mai moale. Pirelli a fost furnizorul oficial de pneuri și în acest sezon. Odată cu reglementările în continuă schimbare, pentru a îmbunătăți spectacolul și pentru a simplifica lucrurile pentru o nouă generație de spectatori, au fost făcute schimbări în zonele cele mai vitale. Sezonul trecut () au fost 7 compuși (plus încă 2 pentru condițiile de ploaie) - de la hypersoft până la superhard - cu toate culorile curcubeului pentru a fi diferențiate. În acest an, gama de culori este redusă de la 7 la 3. Punctele sunt acordate primilor zece piloți care au terminat în fiecare cursă, folosind următoarea structură: Pentru a obține toate punctele, câștigătorul cursei trebuie să termine cel puțin 75% din distanța programată. Jumătate de puncte sunt acordate dacă câștigătorul cursei termină mai puțin de 75% din distanță, cu condiția terminării a cel puțin două tururi complete. În cazul de egalitate la încheierea campionatului, se folosește un sistem de numărătoare, cel mai bun rezultat fiind folosit pentru a decide clasamentul final. Sunt incluse în clasament doar primele 10 cele mai rapide opriri. |
Filmul a avut premiera mondială la Telluride Film Festival pe 31 august 2018 și a fost lansat pe 25 decembrie 2018 de Annapurna Pictures. La cea de-a 76-a ediție a Premiilor Globul de Aur, Kidman a fost nominalizată pentru cea mai bună actriță într-un film (dramă). Chris Fiore - client al magazinului de înghețată |
Yosef Govrin (în ebraică:יוסף גוברין, născut la 18 decembrie 1930 la Cernăuți) este un diplomat și istoric israelian, evreu originar din România. Govrin a fost ambasador al Israelului în România între anii 1985-1989, de asemenea între 1993-1995 ambasador al țării sale în Austria, Slovacia și Slovenia și a îndeplinit înalte responsabilități în cadrul Ministrului de externe al Israelului. Guvrin s-a născut în 1930 la Cernăuți, în România, sub numele de Iosef Hurwitz (Gurvitz) în familia lui David-Leib Hurwitz și a lui Tzadkanit-Fradia Hurwitz, născută Lerner. Copilăria și-a petrecut-o in localitatea Edineț din Basarabia. Îi vizita adesea pe bunici la Zăbriceni iar vacanțele mari le petrecea la Cernăuți. În ambele localități menționate, odată cu intrarea României în războiul antisovietic, alături de Germania nazistă, locuitorii evrei au fost în mare parte deportați și o mulți au fost omorâți, sau nimiciți prin foame, sete, ger, boli infecțioase și carențe alimentare. Familia Hurwitz a fost și ea deportată în Transnistria. Tatăl lui Govrin, care s-a ascuns la Edineț în timpul masacrului organizat acolo împotriva evreilor, a fost omorât în cursul deportării în Transnistria. Copilul, mama lui și două mătuși, au fost și ei deportați din Cernăuți în Transnistria ajungând în ghetoul Moghilev Podolsk. au izbutit să supraviețuiască și să trăiască momentul desființării lagărelor și ghetourilor din Transnistria în perioada înaintării armatei sovietice în aceste ținuturi în martie 1944. În 1946 ei s-au repatriat în România în care, între timp a căzut dictatura lui Antonescu și a început sub control sovietic procesul de instalare a regimului comunist. Govrin și mama sa au trecut în Iugoslavia și de acolo cu vaporul de emigranți ilegali evrei „Kneset Israel” la finele anului 1946 au plecat spre Palestina. Flota militară britanică a capturat vaporul și i-a deportat pe evreii aflați la bord în tabăre de arest din Cipru. Doat in toamna 1947 le-au permis britanicii intrarea în Palestina. După un scurt serviciu militar în armata israeliană de curând înființată, tânărul Hurwitz a trecut examenul de bacalaureat ca elev extern la gimnaziul Herzliya din Tel Aviv. Apoi, adoptând numele ebraic Govrin, el a servit ca ofițer de legătură cu forțele ONU din peninsula Sinai si din Înălțimile Golan. El a terminat cu distincție titlul de master (1976) , și apoi doctoratul (1984) la Universitatea Ebraică din Ierusalim în domeniul istoriei evreilor în perioada modernă și în relații internaționale. Govrin a lucrat la Ministerul de externe al Israelului între anii 1953-1996. A fost, între altele, asistent principal la secția economică, la secția Europa de est și de legături culturale. (1959-1964). Apoi a fost director adjunct al sectiei America latină, director al Institutului de cultură Israel-Ibero-America (1970-1976), iar în anul 1976 a fost numit director al secției Europa de est. În anul 1989 a fost numit director general adjunct pentru Europa de est și centrală si pentru membrele Comunității Statelor Independente la Ministerul de externe din Ierusalim. Govrin a lucrat la numeroase reprezentanțe diplomatice ale Israelului în lume. În anul 1955 a obținut un post la ambasada Israelului la Sidney, Australia, în anul 1964 a devenit secretar I la ambasada Israelului la Moscova. În 1967 - consilier temporar la ambasada israeliană la Buenos Aires , iar în 1985 a fost numit ambasador al Israelului în România. Ulterior a servit ca ambasador în Austria, Slovacia, Slovenia, și ca șef al delegației israeliene la instituțiile ONU la Viena între anii 1993-1995 . După ce a ieșit la pensie în anul 1996, a devenit cercetător la Institutul Truman de promovare a păcii. Govrin vorbește ebraica, engleza, spaniolă, română, germana și idiș. Govrin a publicat 58 articole cu cercetări despre comunitățile evreiești în secolul al XX-lea-al XXI-lea, despre antisemitismul în Europa de Est în perioada post comunistă și despre relațiile externe ale Israelului. A scris 26 articole in volumul 3 de addende ale Enciclopediei Ebraice despre relațiile Israelului cu țările din centrul și estul Europei și despre conducători ai acestor state (1994), articole de review etc |
Concurenții concurează pe o varietate largă de trasee, inclusiv pe drumuri rutiere, off-road, muntoase, și Motorsphere. Pista Motorsphere începe cu un traseu tipic care duce într-o sferă, apoi piese sunt înfășurate în jurul suprafeței interioare a sferei, care arată ca piesa AcceleDrome de la AcceleRacers. Divizia NASCAR Unlimited are o tehnologie de vârf, peste tehnologiile de vârf (din punctul de vedere al emisiunii). Pentru a proteja șoferii de accidente, fiecare masina de curse are un Racer de salvare interior care se scoate de pe corpul exterior dacă se întâmplă un accident. Cursele XPT, introduse în sezonul 2, sunt noile mașini de curse pentru Team Fastex. Conducătorii de tip XPT folosesc combustibilul atomic rulat de sistemele de ardere cu forță. Nitro Racers conține unități de fuziune cu flux înalt care pot obține puterea maximă din combustibilul atomic. Schimbarea designului corpului de la cursele XPT la Nitro Racers a fost similară cu cea a Sprint Cup-ului în "mașina de mâine". Cei de la XPT au fost mai subțiri decât cei răi Nitro Racers. Caracterele se îndreaptă adesea pe simulatoare pentru a-și perfecționa abilitățile înainte de cursele reale; acest lucru se face, de asemenea, de către driverele reale NASCAR (Adesea, folosind jocuri off-the-shelf). Mark este nepotul lui Mack McCutchen și fiul lui Mack McCutchen, Jr., doi foști staruri NASCAR și un șofer calificat în mod natural. Mark dorește mai mult decât orice să facă față moștenirii de curse a familiei sale și reușește să câștige campionatul pentru Team Fastex în sezonul 1 după o cursă încălzită împotriva Kent Steel. El a fost principalul rival al lui Lyle Owens chiar înainte de începerea Diviziei Nelimitate și a avut o pasiune și pe Megan Fassler. El conduce mașina # 204. Megan este fiica lui Jack Fassler, proprietar al echipei Fastex, și singura femeie membră a echipei. La început, tatăl său dezaprobă să-i lase cursa pentru echipă, dar își schimbă mintea devreme în serie. În sezonul 2, Garner Rexton angajează o femeie ca pe o mamă adevărată a lui Megan să o confunde pe Megan despre trecutul ei. Ulterior, Megan formează o echipă numită Spitfire Racers cu Eve "Wild Card" Kilder, "Chrome" și Zorina. În cele din urmă, ea află despre trecutul ei adevărat și se reuneste cu Fastex. Ea conduce masina # 101. Un fost cal de curse de motociclete, Carlos sa alăturat echipei NASCAR pentru a câștiga bani pentru a plăti pentru cercetare pentru tratamentele medicale în curs de desfășurare ale tatălui său bolnav. Deși are mai multe proiecte secundare cum ar fi o mașină de încurcătură daredevil și numeroase avize comerciale, puternicul său simț al loialității îl ține pe acesta cu Team Fastex, chiar și după ce și-a pierdut majoritatea economiilor la con man și a fost presat de Garner Rexton pentru a-și trăda coechipierii . El conduce mașina # 404. Steve era un pilot de vânătoare în Forțele Aeriene ale SUA, cu ani în urmă, dar a trebuit să se retragă când a fost expus unui nor gazos de agent nervos chimic în timpul unei misiuni. El a supraviețuit, dar gazul nervos la lăsat predispus la atacuri bruște de nervozitate extremă, tremurături și transpirații. Steve sa alăturat echipei NASCAR pentru a-și dovedi că poate încă să se ocupe de o situație de presiune ridicată, dar știe că este întotdeauna în pericol de un atac. El conduce mașina # 808. Proprietar al echipei Fastex, soț al lui Libby Fassler și tată adoptiv al lui Megan Fassler. Un fondator cheie al diviziei NASCAR Unlimited, Jack a folosit majoritatea economiilor sale și un împrumut bancar mare pentru a lansa cursele, dar banca de la care a împrumutat banii a fost cumpărată de rivalul său de afaceri Garner Rexton la scurt timp după aceea, datoria directă către Rexton și făcându-i să-și bată rivalul esențial pentru a-și rambursa datoriile. Când a ales membrii echipei pentru primul sezon, Jack a dezaprobat două lucruri: lăsând Lyle Owens să devină membru al echipei Fastex și lăsându-l pe Megan să curgă pentru echipă. În curând, își schimbă mintea cu privire la Megan, deoarece este nevoie de o echipă cu patru șoferi pentru a concura pentru campionatul echipei. Duck este șeful echipajului și un mecanic maestru, deși el a fost anterior un șofer mult mai devreme în cariera sa. Experiența lui trecut îl obligă să conducă o cursă pentru Team Fastex ca "Rubber Ducky" (Masina # 859) în sezonul 2 episod "Duck Unlimited" după ce Megan părăsește echipa. Duck este foarte pasionat de hrana grasa de confort si are un talent pentru a-si folosi instrumentul preferat, banda de conducte, pentru a rezolva aproape orice. De asemenea, are o fiică, Shelby, care uneori se află în jurul garajului cu Miles. Mecanicul echipei Fastex, care este angajat instantaneu de Jack și Duck la începutul celui de-al doilea sezon, când se rătăcește în garaj și rezolvă o problemă cu mașina lui Stunts în câteva secunde, pe care Duck a fost complet înfrântă. Mai târziu, el stabilește o problemă de suspendare a mașinii Stunts în timpul unei opriri în carieră, ceea ce îl determină pe Jack și pe Duck să-i ofere o creștere. Mai târziu în sezon, el servește ca șef al echipajului în timpul cursei în care Duck concurează și formează o prietenie cu Miles. Deși este foarte calificat ca mecanic, el este, de asemenea, foarte stângaci și are tendința de a călători și de a lansa obiecte care de obicei se aterizează pe Duck. Un șofer nemilos, crud și arogant a considerat o amenințare pentru fiecare echipă NASCAR.Cu abilitățile sale de conducere mortale, el a fost cunoscut pentru a provoca accidente din care îi place să colecteze o piesă din mașină ca trofeu, din care a primit porecla "The Collector".Lyle este "Charger", rivalul numarul unu al lui McCutchen, chiar si cand au fost ambii candidati pentru a se alatura Team Fastex, ceea ce ia facut pe Garner Rexton sa-l angajeze mai tarziu pentru Team Rexcor. Lyle a fost concediat de la Rexcor la sfârșitul sezonului 1, dar a fost reangajat la începutul sezonului 2 după ce a suferit o mutație datorată contactului cu deșeurile toxice, făcându-l mai mare, mai puternic și mai agresiv decât orice ființă umană, fața înfricoșată. El conduce mașina # 606. Hondo este unul dintre cei mai spooki șoferi din NASCAR. Deși foarte puțin se cunoaște de trecutul său, are abilități remarcabile de conducere, o temperatură foarte caldă și caldă și nu este mai presus de înșelăciune pentru a câștiga curse. Hondo este specializat în a se strecura în spatele unei mașini rivale și a distruge-o înainte ca adversarul său să știe chiar că este acolo, la fel ca o fantomă, dar adesea își va alătura coechipierii de la Rexcor pentru a distruge un adversar și a aluneca în fața ambalajului. Când nu conduceți, el poate fi de obicei văzut purtând ochelari de soare întunecați, chiar și în interior. El conduce mașina # 303. Fostul model și constructor de caroserie, Zorina este un șofer foarte arogant și agresiv care va împinge pe cineva, chiar pe colegii săi, să-și descopere drumul spre partea din față a pachetului."Charger" i-a spus o dată că nu este "o doamnă" și nu este niciodată intimidată de nimeni, în special de concurenții de sex masculin care ar putea să o vadă ca o împingere. În sezonul 2, Garner Rexton o arde și o înlocuiește cu Tanker, forțând-o pe Zorina să-l întrebe pe Megan Fassler pentru o slujbă cu Spitfire Racers, la care Megan își împărtășește cu toată inima. Ea conduce mașina # 505. Cu ani în urmă, Diesel a lucrat ca șofer pentru o bandă de criminali din Europa care a furat și revândut mașini scumpe pe piața neagră. El a fost descoperit în străinătate sabotând mașini de curse rivale de Garner Rexton, care l-au recrutat rapid să conducă pentru Team Rexcor. Diesel este un șofer foarte priceput, dar se pare că ia mai multă plăcere de a distruge alte mașini decât de fapt care concurează să câștige curse, ceea ce ia dat porecla "Junker". Diesel vorbește într-un dialect englez-german rupt, iar vocea lui seamănă cu cea a actorului și politicianului Arnold Schwarzenegger . El conduce mașina # 707. Proprietar al echipei Rexcor și, de obicei, creierul a ceva ilicit în seria NASCAR Unlimited, precum și principalul antagonist al spectacolului. Este un om foarte arogant, manipulator și lacom, care folosește bogăția și influența sa puternică pentru a controla pe ceilalți din jurul lui și pentru ai forța să-și facă munca murdară. Cu mulți ani în urmă, Garner a fost profund îndrăgostit de soția lui Jack Fassler, Libby, dar a fost lăsat inimii când a respins-o și sa dus să se căsătorească cu rivalul său. De atunci, singura motivație a lui Garner în viață a fost distrugerea sistematică a lui Jack Fassler și a imperiului său de curse și el nu se va opri la nimic pentru a-și răzbuna. El a confirmat într-un episod că el a fost cel care la introdus pe Libby lui Jack, pentru care Jack a declarat că îi va datora întotdeauna lui Garner. În plus față de curse, Garner se dovedește, de asemenea, că este puternic implicat în producția și traficul de peste mări de arme chimice ilegale cum ar fi cel "Flyer" expus. Garner a fost în cele din urmă interzis de la NASCAR pentru repetarea infracțiunilor care implică răsturnarea rasiale după o persoană, "Stunts", în cele din urmă a avut nervii să se ridice la el. Echipa de șef al echipajului Rexcor și omul din dreapta lui Garner Rexton. Spex este un cyborg care își folosește uneltele speciale de caroserie pentru a repara orice deteriorare a autoturismelor. El are, de asemenea, un ecran de monitor încorporat în piept pentru a le oferi celorlalți o comunicare față în față cu Garner Rexton. El are o natură foarte friguroasă și nesimțitoare și nu ezită să înșele oricum, ceea ce reflectă programarea lui de a fi mereu loiali cauzei lui Garner Rexton. Kent este un android conceput pentru distrugerea echipei Fastex. Apare prima dată la sfârșitul sezonului 1 ca un șofer foarte nepăsător, puternic și distructiv, care seamănă cu un om. Fiind un android, cu toate acestea, el nu are nici o teamă de moarte sau alte limitări umane, permițându-i să realizeze lucrurile pe o pistă de cursă pe care nici un șofer uman nu le-a putut face. El a fost demascat în cele din urmă când "Charger" McCutchen și Lyle Owens (care conducea sub alt ego) au reusit să-l treacă și l-au provocat să se prăbușească, dezvăluind exo-scheletul său robotic și conducând la descalificarea sezonului Team Rexcor pentru înșelăciune. El apare mai târziu în episoadele "Reacția în lanț" pe măsură ce încearcă să saboteze combustibilul pentru celelalte echipe și "Rumble" ca unul dintre șoferii folosiți în rasa liberă pentru toți. A condus mașina 500. Acest driver este un mister pentru mulți oameni din seria NASCAR Unlimited. Nimeni nu știe cum a fost atât de bun, dar se pare că poate să-și folosească abilitățile extraordinare de conducere pentru a trece peste orice mașină pe care o dorește, făcându-l un adversar puternic și cel de-al doilea rival la "încărcătorul" McCutchen. În timp ce pare a fi încrezător și puțin încrezător, el mereu se hrănește destul și onorabil. Cu toate acestea, nu-i place să piardă și chiar refuză să sărbătorească un al treilea loc cu Spitfire Racers. Ca "Încărcător", are o pasiune pe Megan Fassler. El conduce mașina # 119. Cunoscut pentru viteza si puterea masinii sale, Phil apare ca un rival prietenos si bun-venit echipei Team Fastex, dar lucreaza in secret pentru Rexcor. După ce "Flyer" își salvează viața după o greșeală de calificare, el și "Flyer" devin prieteni buni, dar Phil mai târziu otrăvește "Flyer" cu un medicament halucinogen puternic, ducând la o serie de incidente foarte periculoase pe locurile unde Flyer credea că se întorcea în avionul său de luptă. Phil încearcă să otrăvească "Flyer" a doua oară, chiar înainte de cursa finală, dar se expune la medicament în schimb, făcându-l să creadă că este pe cale să treacă peste o cascadă. El conduce mașina # 420. Numele adevărat este necunoscut. Cu ani în urmă, el era în armată și un operator de tancuri foarte priceput. La fel ca felul în care mașina "Flyer" este modelată ca un avion de luptă, mașina "Tanker" seamănă cu un rezervor, pe care îl folosește pentru a arunca și a bate toate celelalte mașini în calea lui. Booster racheta de pe partea de sus a masinii sale se dubleaza, de asemenea, ca un canon, pe care niciodata nu ezita sa il foloseasca pe adversari. Luând în considerare stilul său de conducere agresiv și rivalitatea crescândă cu "Flyer", Garner Rexton decide să adauge "Team Tanker" la Team Rexcor aproape de sfârșitul sezonului 2, unde înlocuiește Zorina. El conduce mașina # 817. Un curse foarte înalt și tăcut, al cărui adevărat nume este necunoscut. El apare pentru prima data la inceputul sezonului 2 impreuna cu ceilalti patru curse noi ("Redline", "Tanker", "Chrome" si "Octane") si este rar vazut in afara masinii sale dupa aceea. El nu este niciodată prezentat fără cască ca el, astfel încât fața sa adevărată nu este niciodată văzută și, de asemenea, poartă, de obicei, o mantie sau capete, chiar și atunci când conduce. Odată cu cursa pentru Team Rexcor, în episodul "Rumble", pare să formeze o rivalitate cu "Stunts", care îi place să se distreze la porecla lui. El conduce mașina # 860. Ea este singura femeie membră a noilor șoferi din sezonul 2 și folosește mașina ei cromată strălucitoare ca o armă eficientă în distragerea celorlalți șoferi pentru a aluneca înaintea lor pe cursa. În timp ce foarte puțin se cunoaște despre trecutul ei, atitudinea sa rece și încrezătoare îi intimidează adesea adversarii. În sezonul 2, se alătură echipei Spitfire Racers a lui Megan Fassler. Ea conduce mașina # 232. Un șofer profesionist de cascadorie pe care Garner Rexton l-ar fi adus pe Carlos "Stunts" Rey departe de Team Fastex. Ea este arestată în sezonul 1 pentru că a încercat să omoare echipa Fastex cu niște focuri de artificii necinstite în timpul unei lovituri de echipă de la cursa. În timpul închisorii, Lyle Owens negociază împrumutul mașinii pe care o folosea pentru a putea concura sub acoperire în cursa finală a sezonului 1, folosind porecla "Wild Card".Ea este mai târziu eliberată în sezonul 2, ia înapoi mașina și își asumă porecla "Wild Card" pentru a se alătura echipei lui Megan Fassler. Ea este îndrăgostită de Carlos "Stunts" Rey, dar nu-și întoarce afecțiunile după incidentul de focuri de artificii. Ea conduce mașina # 413. Soția lui Jack Fassler și mama adoptivă a lui Megan Fassler. Un om de știință care lucrează pentru a proteja pădurile tropicale ale lumii, își petrece mult timp departe de comunitatea de curse. Într-un episod, ea este răpită de vânătorii de recompense angajați în secret de Garner Rexton, care continuă să trimită echipa sa de curse pentru a încerca să o salveze pe Libby, ca să o poată câștiga înapoi. Cu toate acestea, acest plan este anulat de Team Fastex. Dragostea lui Garner Rexton pentru Libby este cea mai mare motivație pentru răzbunarea lui Jack, dar Libby și Jack nu par să fie conștienți de sentimentele sale. Fratele mai mic al lui Mark McCutchen, care aspiră să concureze ca și fratele său mai în vârstă. De multe ori el poate fi văzut ajutându-l pe Duck și pe Lugnut în gropile cu locuri de muncă ciudate, dar ocazional se dovedește a fi un plus mai valoros pentru echipă, cum ar fi când a aflat secretul lui Kent Steel de a fi un android. De asemenea, el este bun prieten cu fiica lui Duck, Shelby. Un fost coleg de curse al tatălui "Charger" al lui McCutchen, care iese din pensie pentru a participa la seria unlimited în sezonul 2, conducând mașina # 993. Se pare că suferă o vătămare gravă într-un "Încărcător" accidentat cauzat accidental și este forțat să se retragă din nou, dar leziunile au fost de fapt o lovitură de către Garner Rexton pentru ca "Charger" să se simtă supărat și să-l arunce din joc. După ce i-a fost amintit de prietenia sa cu Mack McCutchen Jr., Longstreet îl trădează pe Rexton conducând mașina "Charger's" ca șofer în cursa finală a sezonului, păstrându-l pe Team Fastex în controversă. |
Consumerismul este o ordine social-economică ce încurajează achiziția de bunuri și servicii în cantități din ce în ce mai mari. Odată cu revoluția industrială, mai exact în secolul XX, producția în masă a dus la o criză economică în urma căreia a apărut supraproducția - oferta de bunuri existentă a depășit cererea, iar astfel producătorii au apelat la uzura planificată și la campanii publicitare pentru a manipula cheltuielile consumatorului. În 1899, în cartea sa despre consumerism The Theory of the Leisure Class, Thorstein Veblen se axează pe valorile și instituțiile răspândite la scară largă odată cu dezvoltarea și extinderea conceptului de ”timp liber” în secolul XX.Autorul „consideră că activitățile și obiceiurile de consum ale membrilor acestei noi clase sociale a oamenilor care dispun de foarte mult timp liber sunt ostentative, discreționare și risipitoare. Acestea sunt motivate în principal de nevoia de a afișa un anumit statut social, nu de funcționalitatea sau utilitatea achizițiilor”. În domeniul economic, consumerismul se poate referi la politicile economice care pun accentul pe consum. Într-un sens abstract, conceptul accentuează ideea că libertatea de a alege a consumatorului ar trebui să influențeze într-o foarte mare măsură alegerile producătorilor în ce privește tipul de produse propuse și modul în care acestea sunt fabricate, orientând, astfel, organizarea economică a întregii societăți (a se compara cu ideologia numită în engleză „producerism”, în special în sensul britanic al cuvântului). În acest sens, în loc să se bazeze pe sloganul „un om, o voce”, consumerismul funcționează pe principiul „un dolar, o voce”, care poate reflecta sau nu contribuția pe care oamenii o aduc în societate. Termenul de „consumerism” are multiple definiții. Uneori, aceste definiții nu au nicio legătură una cu cealaltă și se pot contrazice, creând confuzie. Unul dintre sensurile acestui termen are legătură cu eforturile de a susține interesele consumatorilor. Până la începutul anilor 70, termenul a devenit acceptat în domeniu și a început să fie folosit cu următoarele accepțiuni:În timp ce definițiile de mai sus deveneau tot mai des folosite, unii specialiști au început să utilizeze termenul „consumerism” pentru a se referi la „niveluri mari de consum”. Această definiție a devenit tot mai populară din anii 70 până în prezent, fiind folosită cu următoarele accepțiuni:Într-un discurs din 1955, John Bugas (al doilea in ierarhia de conducere a companiei Ford Motor) a stabilit termenul de „consumerism” ca înlocuitor pentru „capitalism” pentru o mai bună descriere a economiei americane: Definiția lui Bugas este în acord cu viziunea fondatorului economiei austriece Carl Menger (în cartea sa Principiile economiei publicată în 1871) asupra autorității consumatorului, conform căreia preferințele, alegerile și evaluările consumatorului controlează în totalitate economia (un concept în directă opoziție cu percepția marxistă a economiei capitaliste ca fiind un sistem de exploatare). Vance Packard a lucrat la schimbarea sensului termenului de „consumerism” dintr-un cuvânt cu conotație pozitivă despre activitățile consumatorilor, într-unul cu conotație negativă, însemnând materialism excesiv și risipă. Reclamele pentru cartea sa, The Waste Makers, publicată în anul 1960, au folosit abundent cuvântul „consumerism” cu o conotație negativă. Societatea de consum a apărut la sfârșitul secolului al XVII-lea și s-a intensificat în cursul secolului al XVIII-lea. În timp ce unii afirmă că schimbarea a fost inițiată de către ascensiunea clasei mijlocii, care a acceptat noi idei despre consumul de lux și importanța evoluției modei ca un factor decisiv ce stă în avantajul achiziționării, decât în cel al necesității, mulți critici susțin că ideea de consumerism a fost o necesitate politică și economică pentru reproducerea concurenței capitaliste pentru piețe și profituri. Totodată, alții optează pentru creșterea puterii politice a organizațiilor internaționale a claselor muncitoare în timpul unei creșteri rapide a productivității tehnologice și a scăderii deficitului necesar ca declanșator pentru dezvoltarea unei culturi a consumatorilor bazată pe divertisment terapeutic, proprietate și datorie. Opinia "clasei de mijloc" consideră că această revoluție a adus cu sine și o creștere în construcția de imobile pe o suprafață întinsă a țării proiectată special pentru a asigura confortul și disponibilitatea sporită a bunurilor de lux care vizează o piață în dezvoltare. Astfel de produse includ zahăr, tutun, ceai și cafea ; acestea au fost cultivate din ce în ce mai mult pe plantații vaste (din punct de vedere istoric din cauza sclavilor ) în Caraibe, pe măsură ce cererea a crescut constant. În Marea Britanie mai ales, consumul de zahăr a crescut cu 20% pe parcursul secolului al XVIII-lea. Criticii susțin că, într-adevăr, colonialismul a dus la consumerism, dar aceștia ar pune mai mult accentul pe cerere și nu pe oferta de competențe ca și factor motivator. O cantitate mare a importurilor exotice, precum și a producătorilor autohtoni, ar trebui să fie consumată de același număr de oameni care consumau mult mai puțin decât era necesar. În trecut, ideea că nivelul ridicat al consumului de bunuri este același lucru ca și atingerea succesului sau chiar libertatea și nu a precedat producția capitalizată la scară largă și importurile coloniale. Mai mult sau mai puțin strategic, idee a fost creată mai târziu, mai mult sau mai puțin strategic, pentru a intensifica consumul pe plan intern și pentru a face culturile rezistente mai flexibile pentru a crește consumul pe plan intern și pentru a face culturile rezistente mai flexibile pentru a-și extinde granițele. Acest model a fost vizibil în special în Londra, unde se stabilise mica nobilime și comercianții prosperi dând naștere unei culturi a luxului și a consumului, care s-a extins treptat de-a lungul decalajului social-economic. Piața ia forma centrelor comerciale, spre exemplu, New Exchange, deschis de către Robert Cecil pe strada Strand. Magazinele, împreună cu teatrele, au început să devină locuri importante de întâlnire și socializare pentru londonezi. Transformarea Londrei a implicat și înmulțirea clădirilor de lux ce reprezentau o apartenență la o anumită poziție socială, oamenii care au stat la baza acestei schimbări fiind Nicholas Barbon și Lionel Cranfield. A avut loc și o dezvoltare a ramurilor industriale, precum producția de sticlă și de mătase, și mediatizarea din timpul respectiv a avut scopul de a justifica viciul privat pentru bunurile de lux spre interesul publicului larg. Acest mod de gândire, atunci considerat scandalos, a instigat controverse prin publicarea lucrării pline de influență a lui Bernard Mandeville, Fable of the Bees, în anul 1714, în care argumentează că prosperitatea unei țări se află pe ultimul plan al propriului interes al consumatorului. Aceste tendințe au luat amploare în secolul XVIII, pe măsură ce creșterea prosperității și a mobilității sociale au sporit numărul de persoane cu venituri disponibile pentru consum. Schimbările importante au inclus, în primul rand, comercializarea de bunuri pentru persoane, spre deosebire de obiectele de uz casnic, iar în al doilea rând, statutul bunurilor ca indice al statutului social înalt, legat de schimbările în modă și atracția spre frumos, spre deosebire de utilitatea lor. Josiah Wedgwood, inovator al tehnicii industriale a ceramicii și producător al unor fabrici de ceramică, a remarcat tendințele în modă ale aristocraților, ele însele supuse unor schimbări de direcție, treptat pătrunse prin intermediul societății. El a fost cel care a introdus marketingul strategic pentru a influența și manipula gusturile și preferințele pentru ca bunurile sale să fie acceptate în rândul aristocrației. A fost doar o chestiune de timp până ce bunurile sale să fie rapid cumpărate și de clasa mijlocie. Exemplul său a fost urmat și de alți producători a unor game largi de produse, iar răspândirea și importanța modurilor de consum au devenit din ce în ce mai importante. Revoluția Industrială a crescut dramatic disponibilitatea bunurilor de consum, chiar dacă mai întâi s-a pus accentul pe sectorul bunurilor de capital și pe infrastructura industrială (de exemplu, industria minieră, oțelul, uleiul, rețele de transport, rețele de comunicare, orașele industriale, centre financiare etc.). Apariția magazinului universal a reprezentat o schimbare în experiența cumpărăturilor. În premieră, clienții aveau acces la o varietate uimitoare de produse, toate într-un sigur loc, iar cumpărăturile au devenit o activitate populară de a petrece timpul liber. Deși, în trecut acest domeniu fusese lipsit de resurse, epoca industrială a creat o situație economică fără precedent. Pentru prima dată în istorie, produsele erau disponibile în cantități enorme și la prețuri extrem de mici, fiind astfel valabile aproape pentru toți oamenii din Occidentul industrial. La sfășitul secolului XX, muncitorul obișnuit din vestul Europei sau din Statele Unite cheltuia 80-90% din veniturile sale pe mâncare și pe alte necesități. Tot ceea ce era necesar pentru a propulsa cosumerismul propriu-zis, a fost un sistem de producție în masă și de consum, exemplificat de Henry Ford, producătorul american de mașini. După ce a analizat liniile de asamblare în industria cărnii, Frederick Winslow Taylor nu a aplicat teoria managementului științific doar în domeniul organizării liniei de asamblare, ci și în alte industrii; aceasta a declanșat o productivitate incredibilă și a redus costurile tuturor mărfurilor produse pe liniile de asamblare. Consumerismul nu a evoluat din capitalism, ci mai degrabă s-a dezvoltat în urma unor principii anterior fondate. De exemplu, în anul 1932, Earnest Elmo Calkins a adus în atenția colegilor săi, directori de publicitate, faptul că „strategia de abordare a consumatorilor trebuie să se asigure de epuizarea stocului anumitor produse, care acum abia sunt folosite”, în timp ce teoreticianul american Christine Frederick, a observat în anul 1929 că „modul de a depăși impedimentul reprezentat de un nivel de trai scăzut este de a cheltui liber și chiar de a rispi creativ.”Termenul și conceptul vechi de „consum ostentativ” au apărut la începutul secolului XX, în scrierile sociologului și economistului, Thorstein Veblen. Termenul descrie o formă aparent irațională și confuză a comportamentului economic. Propunerea dură a lui Veblen,că acest consum inutil este o formă de a pune în evidență statutul social este formulat prin observații sarcastice, cum ar fi următoarele: : Termenul „consum ostentativ” s-a răspândit în anii 1960, în Statele Unite pentru a descrie consumerismul, dar la scurt timp a fost asociat cu dezbaterile despre teoria presei, bruiajul cultural și cu productivitatea sa corolară. Madeline Levine a criticat ceea ce a considerat ca fiind o schimbare majoră în cultura americană -- „o trecere de la valorile comunității, spiritualității și integrității, la competiție, materialism și deconectare.” Înterprinderile au realizat că cele mai atractive ținte ale marketingului sunt clienții bogați. Gusturile, stilul de viață și preferințele clasei superioare tind să devină standarde pentru toți consumatorii. Consumatorii care nu sunt atât de bogați pot „să cumpere ceva nou care să indice poziția socială pe care o dețin în lumea înstărită. . Un client poate simți satisfacția instantanee când cumpăra un produs scump pentru a-și îmbunătăți statutul social. Emulația este, de asemenea, un element de bază al consumerismului din secolul XXI. Ca o tendință generală, clienții obișnuiți caută să îi imită pe cei care le sunt superiori în ierarhia socială. Cei săraci se străduiesc să-i imită pe cei bogați, iar cei bogați imită celebritățile și alți idoli. Promovarea produselor de către celebrități poate fi văzută ca o dovodă a dorinței clienților moderni de a cumpăra porodusele doar pentru a imita persoanele cu status social superior. Acest comportament de consum al cumpărătorului se poate regăsi în mintea acestuia ca o imagine a propriei persoane, ca fiind individualist. Capitalul cultural, valoarea socială intangibilă a bunurilor, nu este generată doar de „poluarea culturală”. De asemenea, subculturile manipulează valoarea și frecvența anumitor mărfuri, prin procesul de bricolaj. Bricolajul este procesul prin care produsele tradiționale sunt adoptate și transformate de subculturi. Aceste elemente dezvoltă o funcție și un înțeles ce diferă de intenția producătorului corporatist . În multe cazuri, mărfurile care au trecute prin procesul de bricolaj adesea dezvoltă sensuri politice. Spre exemplu, bocancii Dr. Martens au fost comercializați inițial ca bocani pentru muncitori, dar au câștigat popularitate cu ajutorul mișcării punk și grupurilor de activiste SIDA și au devenit simbol pentru apartenența unui individ în acel grup social. Când America corporatistă a observat popularitatea bocancilor Dr. Martens, a suferit încă o schimbare în sensul cultural, prin intermediul contra-bricolajului. Vânzarea și comercializarea pe scară largă a acestora a reintrodus bocancii Dr. Martens în sfera clientelei comune. În timp ce America corporatistă avea din ce în ce mai mult profit de pe urma bocancilor tot mai scumpi, și de pe urma celor contrafăcute, bocancii Dr. Martens și-au pierdut scopul lor inițial. Consumatorii de rând au folosit bocancii Dr. Martens și articole similare pentru a crea o indentitate „individualizată”, prin preluarea elementelor declarate din subculturile pe care le-au admirat. Atunci când consumerismul este considerat drept o mișcare pentru a îmbunătăți drepturile și autoritatea cumpărătorilor față de vânzători, există anumite drepturi și puteri tradiționale ale vânzătorilor și ale cumpărătorilor. Concluzia este evidentă : nu democrația politcă, ci consumerismul a fost cel care a câștigat secolul. Regimurile bazate pe mobilizarea oamenilor în jurul ideilor de solidaritate socială, par să aibă un sfâșit infernal sau cel puțin birocratic și corupt. Chiar și obiectivele relativ deschise și ușoare ale democrației liberale pentru viața publică nu au reușit să concureze cu consumul. De când consumerismul a luat amploare, diferite persoane și grupuri au căutat un stil de viață alternativ. Aceste mișcări variază pe o scară largă, de la un stil de viață simplu, cumpărăturile eco-conștiente și achizițiile de la magazinele locale, la cealaltă extremă, Freeganismul. Inițiată de aceste mișcări, economia ecologică imprimă implicații macro-economice, sociale și ecologice ale unei economii orientate, în principal, spre consumator. În diferite contexte importante, consumerismul a fost utilizat pentru a descrie tendința oamenilor de a se identifica cu produsele sau serviciile pe care le folosesc, mai ales cu cele care sunt de la o firmă cunoscută sau care au câștigat un renume, spre exemplu, o mașină de lux, haine de la un anumit designer sau bijuterii scumpe. Consumerismul poate lua forme extreme - spre exemplu, când consumatorul își pierde foarte mult timp și foarte mulți bani nu doar pentru a achiziționa, dar și pentru a sprijini în mod activ o anumită firmă. Așa cum afirma Gary Cross în cartea sa All Consuming Century: Why Consumerism Won in Modern America „consumerismul a luat amploare acolo unde alte ideologii au eșuat, deoarece acesta a exprimat concret esența idealurilor politice ale vremii -- libertate și democrație -- cu un caracter relativ mic de auto-distrugere sau umilire personală” (Cross, 2). Acesta explică cum consumerismul a învins prin formele sale de exprimare. Cei care se opun consumerismului argumentează că multe dintre lucrurile luxoase sau lucrurile care nu sunt neapărat necesare consumatorului pot acționa ca un mecanism social care le permite oamenilor să se identifice ca indivizi care împărtășesc aceleași opinii prin afișarea de produse similare, din nou făcând uz de aspectele simbolice pentru a estima statutul socioeconomic și stratificarea socială. Unii oameni consideră că relațiile cu un produs sau cu o firmă înlocuiesc relațiile interumane autentice care lipsesc în cadrul societății, și împreună cu consumerismul creează un monopol cultural fiind parte a procesului general de control social din societatea modernă. Criticii consumerismului aduc adesea în vedere faptul că societățile consumeriste sunt mai dispuse să altereze mediului înconjurător, să contribuie la încălzirea globală și să consume resursele într-un procent mai mare decât alte societăți. Dr. Jorge Majfud afirmă că „A încerca să reduci poluarea mediului înconjurător fără a reduce consumerismul este ca și cum ai combate traficul de droguri fără a reduce dependența de acestea.” Printre cei care critică consumerismul se numără Papa Benedict al XVI-lea, Papa Francisc, istoricul german Oswald Spengler (1880-1936), care a afirmat: ”Viața în America este bazată exclusiv pe economie, lipsindu-i profunzimea”, și scriitorul francez Georges Duhamel (1884-1966), care vedea materialismul American ca pe ”un simbol al mediocrității care amenință să diminueze influența civilizației franceze”.De asemenea, Papa Francis critică consumerismul în cartea sa Laudato Si’ On Care For Our Common Home. Acesta analizează impactul pe care îl are consumerismul asupra mediului și susține că:”Cercetarea problemelor mediului nu poate fi separată de studiul ființei, familiei, contextelor profesionale și urbane, și nici de felul în care indivizii se raportează la propria persoană, care duce, în schimb, la felul în care aceștia se raportează la ceilalți și la mediu.” Papa Francis consideră că obsesia individului pentru consumerism ne îndepartează de ceea ce suntem cu adevărat și ne face să uităm de interdependența dintre noi și mediul în care trăim. Francis Fukuyama învinuiește consumerismul pentru compromisuri morale. Un alt critic este James Gustave Speth. El susține că imperativul de creștere reprezintă principalul scop al consumismului capitalist. În cartea sa Podul de pe marginea lumii, el observă: "Practic, sistemul economic nu funcționează atunci când vine vorba de protejarea resurselor de mediu, iar sistemul politic nu funcționează atunci când vine vorba de corectarea sistemului economic".Într-un segment de opinie al revistei New Scientist , publicat în august 2009, reporterul Andy Coghlan a citat William Rees de la Universitatea Columbia Britanică și epidemiologul Warren Hern de la Universitatea din Colorado de la Boulder, spunând că oamenii, în ciuda faptului că se gândesc la gânditori civilizați, sunt "subconștient încă impulsionată de un impuls pentru supraviețuire, dominație și expansiune ...un impuls care se regăsește acum în ideea că creșterea economică inexorabilă este răspunsul la toate și, în timp, va remedia toate inegalitățile existente ale lumii ".Conform cifrelor prezentate de Rees la reuniunea anuală a Societății Ecologice din America , societatea umană se află într-o "depășire globală", consumând 30% mai mult material decât este sustenabil din resursele lumii. Rees a afirmat că, în prezent, 85 de țări depășesc "bio-capacitățile" lor interne și compensează lipsa lor de material local prin epuizarea stocurilor altor țări care au un excedent material datorită consumului redus. Nu numai acest lucru, dar McCraken indică faptul că modalitățile prin care bunurile și serviciile de consum sunt cumpărate, create și utilizate ar trebui luate în considerare atunci când se studiază consumul. Mai mult decât atât, unii teoreticieni își fac griji în ceea ce privește locul pe care îl ocupă comoditatea în definirea propriei persoane. Teoreticianul media Straut Ewen a inventat termenul de ”autocomoditate” pentru a descrie o personalitate bazată pe bunurile pe care le consumă. . Spre exemplu, adesea, oamenii se identifică drept utilizatori de computer/Mac, sau se definesc mai degrabă consumatori de Coca Cola decât de Pepsi. Abilitatea de a alege un produs dintr-o mulțime de alte produse îi permite individului să își formeze un simț ”unic” de individualitate, în ciuda numărului mare de utilizatori Mac sau în ciuda gustului aproape identic de Coca Cola sau Pepsi. . Prin însușirea unui produs de la o anumită firmă, însușirea de proprietar a unui individ devine un mod de afișare a unei identități care este asociată ideilor pe care le promovează firma respectivă. Corporațiile profită de conceptul de liber arbitru, prin care pretind că vând ”unicitatea” și baza unei personalități.”Autocomoditatea” reprezintă motorul societăților consumeriste, urmărind nevoile omului pentru a forma stima de sine. Nu toți cei care sunt împotriva consumerismului se opun și consumului în sine, ci se opun creșterii consumului resurselor peste limitele viabilității ecologice. . Jonathan Porritt afirmă că, adesea, consumatorii nu sunt conștienți de efectele negative pe care producția de numeroase bunuri și servicii le au asupra mediului și că bogata industrie publicitară contribuie doar la consolidarea creșterii consumului. De asemenea, alți economiști în domeniul ecologic precum, Herman Daly și Tim Jackson recunosc conflictul inerent dintre consumul orientat spre cumpărător și degradarea ecologică la nivel planetar. În economia globalizată a secolului XXI, consumerismul a devenit o parte remarcabilă a culturii. Opozanții fenomenului nu numai că au criticat consumerismul din cauza durabilității ecologice, dar și din cauza răspândirii consumerismului în aspecte culturale. Cu toate acestea, mai mulți cercetători au scris despre interferența dintre cultura consumatorilor și mediul înconjurător. De exemplu, Gustave Speth , specializat în dreptul mediului, și Naomi Klein, , activist social, dezbat aspecte precum factorii de mediu și implicațiile asupra ideologiilor; Gary Cross , un istoric cultural, își concentrează atenția asupra consumatorului, iar Leslie Sklair propune, în lucrările sale, critica prin prisma ideologiei culturale a consumerismului. El afirmă că, ”În primul rând, capitalismul a introdus un nou model de globalizare în perioada anilor 1950. Pe măsură ce revoluția electronică a luat amploare, s-au produs schimbări semnificative în productivitatea fabricilor capitaliste, în sistemele de extragere și prelucrare a materiilor prime, în proiectarea produselor, în comercializarea și distribuția de bunuri și servicii.[…] În al doilea rând, legăturile tehnice și sociale care au structurat mass-media în întreaga lume au făcut ca stilul de viață al consumatorului să fie mai ușor și să devină motivul principal pentru aceste mijloace de comunicare, care, la nivel global, s-au transformat în metode extraordinar de eficiente pentru transmiterea ideologiei culturale a consumerismului.” Astăzi, oamenii sunt expuși la consumersimul în masă și la plasarea de produse, în presă sau chiar în viața lor de zi cu zi. Granița dintre informație, divertisment și promovarea produselor este neclară, astfel încât oamenii sunt mai deschiși cu privire la comportamentul de consum. Centrele comerciale sunt un exemplu reprezentativ al unui loc unde oamenii sunt expuși în mod explicit unui mediu care încurajează și este propice consumului, deoarece unele dintre ele sunt deschise non-stop. Cross spune că proiectanții centrelor comerciale „se străduiesc să redea un alt motiv pentru existența centrului comercial, să manipuleze comportamentul cumpărătorilor prin configurația spațiului și să conceapă intenționat un cadru simbolic care provoacă bunăstare și dispoziție cumpărătorului. Despre omniprezența consumerismului în viața de zi cu zi, istoricul Gary Cross spune că „Gamele variate de îmbrăcăminte, călătorii și divertisment au asigurat fiecăruia o oportunitate la individualism, indiferent de rasă, vârstă, sex sau clasă socială.” Succesul ideologiei culturale poate fi observat în întreaga lume. Oamenii se îmbulzesc la mall pentru să cumpere produse și sfârșesc prin a cheltui banii de pe cardurile lor de credit , astfel intrând într-un cerc vicios al sistemului financiar al globalizării capitaliste . |
Portretul unui gentilom este o pictură în ulei pe pânză realizată în jurul anului 1535 de Lorenzo Lotto, acum în Galeria Borghese din Roma. Prima dată apare în registrul scris în 1790, când este menționat într-un inventar al galeriei. Datarea se bazează pe asemănări stilistice cu alte lucrări ale lui Lotto realizate la mijlocul anilor 1530. O teorie cu privire la subiectul tabloului vorbește despre condotierul albanez Mercurio Bua, care a murit în timp ce lucra pentru Veneția în jurul anului 1542. Scena văzută prin fereastră în fundalul din stânga îl prezintă pe Sfântul Gheorghe și dragonul, un subiect popular în cadrul comunității balcanice din Veneția. O altă teorie cu privire la subiect vorbește despre autoportret al artistului, dar simbolurile prezente contrazic acest lucru - acestea includ petalele de flori și un craniu miniatural pe masă. Subiectul își ține mâna pe splină, despre care pe atunci se spunea că este organul care reprezintă melancolia sau doliul. Aceasta, cele două inele pe arătător și costumul său negru s-ar potrivi cu identificarea cu Bua, care era văduv în 1524. |
Clădirea actuală, construită între 1844 și 1866, a fost inspirată de arhitectura Renașterii din nordul Italiei. Este designul arhitectului german Friedrich August Stüler, care a proiectat, de asemenea, Muzeul Neues din Berlin. Exteriorul relativ închis, cu excepția intrării centrale, nu oferă nici un indiciu al interiorului spațios, dominat de zborul imens al scărilor care duceau spre cele mai înalte galerii. Muzeul a fost extins în 1961 pentru a găzdui atelierele muzeului. Actualul restaurant a fost înființat în 1996. Clădirea muzeului a fost închisă pentru renovare în 2013 și a fost redeschisă pe 13 octombrie 2018. Revizia de 132 milioane de dolari a căutat să pună în evidență mai multe colecții ale muzeului și să se potrivească securității, accesibilității, siguranței împotriva incendiilor și controlului climatizării a unei instituții moderne. Colecția muzeală cuprinde aproximativ jumătate de milion de desene din Evul Mediu până în 1900, o colecție proeminentă din secolul al XVII-lea de Rembrandt și alți pictori olandezi, precum și o colecție de articole din porțelan, picturi, sculpturi și artă modernă. Muzeul are, de asemenea, o bibliotecă de artă, deschisă publicului și cadrelor universitare. |
Sacrilegiul este necinstirea sau pângărirea unui obiect sau a unei persoane sacre. El poate lua forma lipsei de respect față de obiecte, spații și persoane sacre. Atunci când sacrilegiul are o formă verbală este numit blasfemie, iar atunci când are o formă fizică este adesea numit profanare. Într-un sens mai larg, orice act care încalcă virtutea religioasă ar fi un sacrilegiu, ca de exemplu apropierea fără permisiune de un loc sacru. Termenul de „sacrilegiu” provine din latinescul sacer, care înseamnă sacru, și legere, care înseamnă a fura. În epoca romană el se referea la jefuirea templelor și mormintelor. În vremea lui Cicero sacrilegiul a dobândit un sens mai extins, incluzând ofense verbale la adresa religiei și tratarea într-un mod inadecvat a obiectelor sacre. Cele mai vechi religii au un concept analog cu cel de sacrilegiu, care este considerat adesea ca un fel de tabu. Ideea de bază este că obiectele sacre nu trebuie să fie tratate în același mod cu celelalte obiecte. Odată cu instituirea creștinismului ca religie oficială a Imperiului Roman, împăratul Teodosiu a incriminat sacrilegiul într-un sens chiar mai larg, incluzând în cadrul lui acte antiecleziastice asociate precum erezia și schisma, și ofense aduse împăratului, cum ar fi evaziunea fiscală. Prin Evul Mediu, conceptul de sacrilegiu a fost din nou restrâns la acțiuni fizice împotriva obiectelor sacre, el formând baza tuturor învățăturilor catolice ulterioare cu privire la acest subiect. O ofensă majoră a fost profanarea ostiei, cunoscute ca Trupul lui Cristos. Națiunile moderne au eliminat legile care pedepseau sacrilegiul din respect pentru libertatea de exprimare, cu excepția cazurilor în care are loc o lezare a persoanelor sau a proprietății. În Statele Unite ale Americii, cazul Burstyn v. Wilson (1952) judecat la Curtea Supremă a SUA a respins o hotărâre prin care era cenzurat un film acuzat că ar fi un sacrilegiu, hotărând că termenul nu putea fi strict definit într-un mod care să împiedice stabilirea supremației unei biserici în raport cu o alta și că o astfel de decizie ar încălca libera exercitare a religiei și libertatea de exprimare. În ciuda dezincriminării sale juridice, actul sacrilegiului este privit uneori cu o dezaprobare puternică de către public, atât de membrii religiei ofensate, cât și de cei care nu fac parte din acea religie, mai ales atunci când aceste acte sunt percepute ca manifestări de ură față de o anumită credință religioasă sau de un crez religios. În Anglia de după Reforma Anglicană sacrilegiul a fost o infracțiune timp de mai multe secole, deși definiția sa juridică a variat considerabil. Cele mai multe dicționare de limba engleză din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea au restrâns sacrilegiul la actul primar de furt de obiecte dintr-o biserică. Dreptul penal a fost consolidat prin legile lui Peel din 1828. Dintre acestea, 7 & 8 Geo 4 c 27 au abrogat dispozițiile legii 1 Ed 6 c 12 cu privire la sacrilegiu și au fost instituite alte două legi care pedepseau furtul: 7 & 8 Geo 4 c 29 pentru Anglia și Țara Galilor și 9 Geo 4 c 55 pentru Irlanda. Secțiunea 10 a acestor legi era identică:Ambele secțiuni au fost înlocuite cu secțiunea 50 a legii pentru pedepsirea furtului din 1861, care, într-o notă marginală, a descris sacrilegiul ca „pătrunderea prin efracție într-o biserică sau capelă și comiterea acolo a oricărei infracțiuni”, adăugând următoarele: Oricine pătrunde prin efracție într-o biserică, capelă, casa de întâlnire sau alt spațiu cu destinație religioasă și comite acolo o infracțiune sau se află într-o biserică, capelă, casă de întâlnire sau orice spațiu cu destinație religioasă și comite acolo o infracțiune este răspunzător în fața legii și va fi condamnat, prin hotărâre judecătorească, la muncă silnică pe viață sau pe un alt termen nu mai mic de trei ani sau va fi deținut pe un termen care nu depășește doi ani, cu sau fără prestarea de muncă silnică și cu sau fără izolare. Această infracțiune nu era judecată de tribunalele regionale care se întruneau trimestrial. Secțiunea 50 a legii pentru pedepsirea furtului din 1861 a fost abrogată prin articolul 48(1) al legii pentru pedepsirea furtului din 1916. Ea a fost înlocuită cu secțiunea 24 a legii pentru pedepsirea furtului din 1916, care prevedea: este vinovată de infracțiunea numită sacrilegiu și va fi condamnat la muncă silnică pe viață. Secțiunea 24 a fost înlocuită cu secțiunile 9 și 10 din legea pentru pedepsirea furtului din 1968 (care definea infracțiunile de furt și tâlhărie). |
Polyopisthocotylea este o subclasă de platelminți paraziți din clasa Monogenea, cealaltă subclasă fiind Monopisthocotylea. Diplozoon paradoxum, cunoscut pentru monogamia sa absolută, în care doi indivizi sunt sudați Polystoma integerrimum, care își sincronizează înmulțirea cu cea a gazdei sale Protocotyle euzetmaillardi, parazit al lui Hexanchus nakamurai, rechinul cu șase branhii cu ochii mari |
Biserica evanghelică fortificată din Șeica Mare, județul Sibiu, a fost ridicată, într-o primă etapă, la începutul secolului al XIV-lea. Figurează pe lista monumentelor istorice 2010, . Șeica Mare, mai demult Șelca Mare, Seica-Mare (în dialectul săsesc Marktšielken, Martšelkn, în , în , în ), este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu, Transilvania, România. Prima mențiune documentară a localității datează din anul 1309. Localitatea a dat numele scaunului Șeica și a obținut, în anul 1412, dreptul de a organiza târguri anuale. În jurul anului 1300 a fost construită o bazilică gotică timpurie, ce avea hramul Sfântul Martin. De la aceasta se mai păstrează arcul de triumf, bolta în cruce din cor și ferestrele registrului superior. La începutul secolului al XVI-lea bazilica a fost transformată: colateralele au fost dărâmate, iar nava principală a primit o boltă semicilindrică cu penetrații, decorată cu nervuri, sprijinită pe pilaștri. Peste cor se ridică un nivel fortificat cu guri de tragere și guri de păcură. Altarul baroc este datat 1776, iar orga 1839. Cetatea bisericească avea forma unui patrulater neregulat; din ea nu s-a mai păstrat nimic: zidul de incintă a fost demolat în anul 1906, în locul lui ridicându-se, în 1908, o împrejmuire din fier forjat. Avram Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2. Biserici evanghelice de confesiune augustană din România |
Britania, 871 AD. Un rege viking pe moarte (Bagsecg) îl trimite pe fiul său Steinar în Anglia în căutarea fratelui său mai mare, izgonit din regat, acum singura speranță a clanul lui pentru a învinge o hoardă inamică care se apropie. A avut premiera la 5 iulie 2013. |
Sezonul 1975-1976 este primul sezon în liga a-II-a după retrogradarea din 1974-1975, dar chiar și în aceste condiții echipa promovează fără probleme în liga I, meritul îl are fără discuții Gheorghe Nuțescu. Clasamentul după 34 de etape se prezintă astfel: |
Girolamo Diruta () a fost un compozitor, organist și teoretician al muzicii italiene. A fost renumit în domeniul teoretico-didactic pentru contribuțiile oferite studiului și practicării instrumentelor cu claviatură, în special a orgii, și a contrapunctului, expuse în tratatul Il Transilvano, publicat în Veneția în două cărți (1593 și 1609-10) și retipărit de mai multe ori. Girolamo Venturi, cunoscut apoi ca Girolamo Diruta, s-a născut în Deruta în anul 1546. Devenind călugăr în 1566, a locuit în mănăstirea franciscană din Perugia. În anii 1569-1574 a fost călugăr în mănăstirea din Correggio, unde a fost hirotonit preot. În 1578 și din nou în 1579, când fusese deja transferat la Veneția, a participat fără succes la un concurs pentru poziția de organist în bazilica Sf. Anton din Padova. În orașul lagună a avut ocazia să-i întâlnească pe Claudio Merulo, Gioseffo Zarlino și Costanzo Porta (franciscan și el) și e posibil să fi studiat cu unii dintre ei. Cu siguranță a studiat cu Merulo, care, într-o prefață „Pentru cititori”, publicată în prima parte din Il Transilvano, l-a lăudat pe Diruta ca student. În 1580 a publicat Prima carte de contrapunct despre cantus firmus din antifoanele principalelor sărbători din timpul anului. La cinci voci (Veneția, A. Gardano), din care s-au păstrat doar părțile de canto și alto, dedicând-o preotului și clerului catedralei din Gubbio, unde a fost organist între 1580 și 1585. Întors la Veneția, a trăit în mănăstirea franciscană a lui S. Maria Gloriosa dei Frari, unde a fost și organist din 1586 până în 1589. Din 1593 a fost organist al catedralei din Chioggia. În acel an, a publicat tratatul care l-a făcut faimos: Il Transilvano. Dialogul cu privire la adevăratul mod de a cânta la orgă și la instrumente da penna al lui Girolamo Diruta perugianul din Ordinul Călugărilor Minori ai Sf. Francisc, dedicându-i-l lui Sigismund Bathory, principele Transilvaniei și nepot al regelui Poloniei. În 1602, într-o scrisoare adresată confraților mănăstirii din Deruta, și-a exprimat intenția de a se întoarce în orașul său natal, după aproximativ treizeci de ani de activitate ca organist, declarându-se disponibil pentru a organiza o școală de muzică. În septembrie 1612 i s-a oferit funcția de organist al bisericii colegiului S. Maria Maggiore di Spello, pe care, însă, nu a acceptat-o.Pe 5 martie 1613, capitolul general al fraților minori i-a conferit titlul de magister musices (lat. „profesor de muzică”). Probabil s-a întors la Gubbio, unde numele lui apare în unele fapte notariale în anii 1619-1624. A murit în Deruta în 1624 sau 1625. Cea mai faimoasă lucrare a lui Diruta este Il Transilvano, tratat în două părți apărute la distanță de mulți ani (1593,1609-10), dedicat învățării artei de a cânta la instrumente cu claviatură. Lucrarea este prezentată sub forma unui dialog între autor și Istvan de Joìka, un diplomat din Transilvania, care se află într-o misiune în Italia. Acesta este primul tratat care evidențiază o diferență între tehnica de orgă și cea a altor instrumente „da penna”, mai exact clavecin și spinet. Prima parte a tratatului se concentrează asupra digitației și ornamentelor, exemplificate în unele fragmente muzicale ale autorului și ale altor compozitori precum Claudio Merulo, Andrea și Giovanni Gabrieli, Luzzasco Luzzaschi, Antonio Romanini, Paolo Quagliati, Vincenzo Bellavere, Giuseppe Guami. În a doua parte este expusă arta începeerii pieselor polifonice și teoria și practica contrapunctică. Apoi se dau exemple de cercetări și versete de organisti care urmează să fie alternate cu imnuri și Magnificat, proprii și ale altor compozitor (Luzzasco Luzzaschi, Adriano Banchieri, Gabriele Fattorini), precum și o explicație privind modul de utilizare a registrelor orgii. Compozitori italieni de muzică cultă |
Lisunov s-a remarcat prin excelenta muncă organizatorică în anul 1938, a echipei de transformare a avionului Douglas DC-3 în mostra sub licență PS-84 (în = avion de pasageri), care din 1942 a fost denumit Lisunov Li-2, iar ulterior a coordonat executarea în serie al acestuia. Pentru aceasta Lisunov a plecat în 1936 la fabrica Douglas din Santa Monica/California unde a stat mai mult de un an să studieze procesul tehnologic al fabricării avionului. O parte importantă a muncii a constat în transformarea desenelor de execuție din țoli în sistemul metric. Aceasta a rezolvat-o împreună cu Vladimir Mihailovici Measițev, care în perioada 1938-1940 a fost de asemenea victima valului de epurare stalinistă din URSS, lucrând mai departe în uzină sub stare de arest. Constructori de avioane sovietici Pionieri ai aviației sovietici |
Prima dată a fost publicată în 1930. Este penultima povestire din colecția Invențiile miraculoase ale profesorului Wagner (, 1926-1936). Prezintă un transplant de creier uman la un elefant și descrie aventurile omului în corpul animalului. Povestirea a fost inspirată de romanul fantastic Le Docteur Lerne, Sous-Dieu (1908) de Maurice Renard și de Insula doctorului Moreau de H.G. Wells. |
Chirurgul Kern grăbește moartea profesorului Dowell deoarece dorește să se folosească de ideile acestuia. Angajata sa, Marie Laurent, descoperă în laboratorul lui Kern capul lui Dowell menținut în viață cu ajutorul aparatelor pentru a-i furniza lui Kern ipoteze în știința medicală. Ajutată de fiul lui Dowell, Arthur, ea dorește să pună capăt experimentului ciudat și să-l demaște pe Kern. Romanul a fost adaptat într-un film în 1984 sub titlul Testamentului profesorului Dowell de către regizorul Leonid Menaker. |
Insula corăbiilor naufragiate sau Insula corăbiilor scufundate () este un roman științifico-fantastic de Aleksandr Beleaev. A apărut prima dată în 1926. În Oceanul Atlantic, în Triunghiul Bermudelor, s-a format un grup de alge Sargassum. Aceste alge sunt atât de lipite una de alta încât toate navele care intră în zonă rămân blocate aici pentru totdeauna. Împreună cu oamenii de la bord, eroii cărții sunt blocați în această zonă. Jules Verne - Insula misterioasă, o lucrare cu o temă asemănătoare |
Ultimul om din Atlantida () este un roman științifico-fantastic de aventuri scris de Aleksandr Beleaev. Romanul a fost publicat pentru prima data in 1925 în revista Vokrug sveta (nr. 5-8). Bancherul din New York, Henry Solly organizează o expediția pentru a descoperi Atlantida. După cinci ani de căutări, reușește s-o identifice la 3 km. adâncime și să îi dezvăluie comorile (temple, statui, arme, piramide și un număr mare de cărți din bronz). Pe baza acestor descoperiri, profesorul Larison reface istoria Atlantidei, descrie capitala acesteia, Poseidonis, conflictele dintre preoți și sclavi ce s-au răsculat chiar în momentul în care Atlantida a fost distrusă de un vulcan. Romanul este compus din două părți. Evenimentele din prima parte (primele 4 capitole), care descriu descoperirea Atlantidei, au loc în timpul nostru. Cea de-a doua parte (ultimele 20 de capitole) este un manuscris despre Atlantida al profesorului Larison, găsit după moartea sa, în care descrie viața cotidiană a Atlantidei și dispariția sa. |
Stăpânul lumii (ortografiat și ca Stăpînul lumii) () este un roman științifico-fantastic de Aleksandr Beleaev. A fost publicat pentru prima dată în revista Gudok în 1926 (octombrie-noiembrie). Textul integral a fost publicat ca o carte separată în 1928. Romanul este dedicat problemei transmiterii gândurilor la distanță, influenței asupra creierului uman, despre care autorul a fost întotdeauna interesat. Stirner și Kaczynski împiedică războiul cu ajutorul unui aparat care transmite gânduri la distanță, ceea ce a oferit condițiile pentru crearea unui URSS mondial |
Traficantul de aer () este un roman științifico-fantastic de spionaj de Aleksandr Beleaev. A fost prima dată publicat în 1929 în câteva numere ale revistei Vokrug Sveta. Un om de știință nebun Bailey construiește un oraș subteran în Iacutia, unde aspiră tot aerul planetei. Aici îl depune sub formă lichidă sau solidă în vederea unei comercializări ulterioare. Treptat, aerul lichid înlocuiește toate valorile de pe piața de schimb, aurul și banii nemaiavând nicio valoare. Oamenii o iau razna și încep să ducă adevărate răscoale ale aerului, reușind până la urmă să-l învingă pe Bailey. |
Omul care și-a găsit chipul (sau Omul care și-a găsit fața) ( - Omul care și-a pierdut fața) este un roman științifico-fantastic de Aleksandr Beleaev. Romanul este dedicat utilizării descoperilor din endocrinologie pentru a schimba corpul uman și problemele etice care apar în legătură cu acest lucru. Inițial romanul a fost publicat ca Человек, потерявший лицо - Omul care și-a pierdut chipul în 1929, iar în 1940, romanul a fost radical revizuit și publicat sub denumirea Человек, нашедший своё лицо - Omul care și-a găsit chipul, cu aceleași personaje și aceiași poveste. Omul care și-a găsit chipul la fantlab. ru |
Agricultorii subacvatici () este un roman științifico-fantastic de Aleksandr Beleaev. Romanul a fost publicat pentru prima dată în 1930. Entuziaști sovietici din Orientul Îndepărtat au decis să organizeze o industrie submarină pentru a folosi cât mai eficient bogăția oceanului și pentru a hrăni întregul Pământ. Cu ajutorul unui inginer din Leningrad (unde oamenii de știință sovietici au inventat o baterie cu o capacitate imensă) au reușit să realizeze acest vis. Cu baterii miniaturale, Gusik a realizat costume de scafandru speciale în care oxigenul este obținut prin electroliza apei din ocean. Acest lucru le permite să stea mult timp sub apă. Din coca unei navei japoneze scufundate au făcut domul locuinței subacvatice, unde au amenajat câmpuri plantate cu alge, instalații de procesare, tractoare subacvatice. Pentru a lupta împotriva braconierilor japonezi, în părțile îndepărtate ale fermei subacvatice au fost puși paznici subacvatici. Cu toate acestea, cineva a început să strice și să distrugă în mod constant culturile. Vaniușa a încercat să găsească dăunătorul mult timp și a găsit în cele din urmă un submarin inamic care efectua aceste distrugeri. În mod neașteptat, Vaniușa a fost capturat de un comerciant japonez care era implicat în braconaj în apele sovietice. Mulțumită unor comuniști japonezi, Vaniușa a reușit să scape. Submarinul, care a reapărut și a încercat să distrugă locuința subacvatică, a fost capturat de un electromagnet puternic proiectat de inginerul Gusik. Captivul Tayama și-a făcut harakiri după ce marinarii săi au trecut de partea sovieticilor. |
Săritura în neant () este un roman științifico-fantastic de Aleksandr Beleaev. Romanul este dedicat savantului Konstantin Țiolkovski. A doua ediție este însoțită de o prefață scrisă de Țiolkovski. În 1935-1938, Beleaev a locuit cu familia sa în Leningrad. Boala sa a progresat și pentru o lungă perioadă de timp nu s-a dat jos din pat. În 1936, s-a dus la tratament în Ievpatoria, Crimeea. Cu toate acestea, fiind într-o astfel de stare, el a scris despre univers: astfel au apărut romanele Steaua KEȚ și Săritura în neant - unele din primele opere SF sovietice despre explorarea spațiului (ambele dedicate lui Țiolkovski). Profesorul și inginerul german Leo Zander, un specialist de renume mondial în crearea motoarelor cu reacție, are de ales: conducerea militară a țărilor capitaliste îi cere să participe la dezvoltarea armelor de distrugere în masă pentru suprimarea bolșevicilor în timp ce un grup de bogați și aristocrați internaționali îi propun lui Zander să conducă construcția unei nave interstelare. Leo Zander alege a doua variantă și creează nava "Arca lui Noe", care permite saltul către alte planete. Pasagerii de pe "Arca lui Noe" este alcătuită din aristocrați și bancheri bogați, care vor să scape de revoluțiile și războaiele iminente de pe Pământ. După o lungă pregătire, nava cu pasageri pleacă de pe Pământ. Zander însuși conduce racheta cu asistenții săi Winkler și Hans Finger. În timpul zborului, pasagerii descoperă în mod neașteptat că echipajul navei este format din comuniști revoluționari. Confruntarea dintre echipaj și pasagerii care simpatizează cu echipajul, pe de o parte, și aristocrații bogați, pe de altă parte, provoacă pagube serioase navei. Sera care trebuia să furnizeze tuturor alimente, este distrusă. Zander este forțat să ducă nava pe planeta Venus, unde este descoperită viață. Condițiile aici sunt acceptabile pentru viața umană. Ei sunt uimiți de ciudățenia creaturilor venusiene, de puterea forțelor naturii și de cantitatea colosală de minerale. Încercând să supraviețuiască în noua lume, astronomii se despart în două tabere opuse - "plebea" (echipajul navei și servitorii pasagerilor bogați) și "pasagerii".Odată cu apropierea iernii venusiene, "plebea" construiește o fermă, cultivă terenul și recoltează pentru o eventuală plecare."Pasagerii", care nu sunt adaptați pentru muncă, intenționează să omoare o parte din "plebe", să înrobească restul și să fure rezultatele muncii lor. Aelita (1923) roman scris de Alexei Tolstoi cu o temă asemănătoare |
Nava aeriană () este un roman științifico-fantastic de Aleksandr Beleaev. Romanul este dedicat construcției de dirijabile și se bazează în mare măsură pe ideile savantului Konstantin Țiolkovski. A fost publicat pentru prima oară în revista Vokrug sveta (nr. 10-12 din 1934, nr. 1-6 din 1935). Scrierea oarecum naivă, în spiritul timpului, prezintă utilizarea unor aeronavelor mai ușoare decât aerul și nemotorizate (deja depășită în epoca apariției) în zboruri mai lungi pentru transportul bunurilor. |
Steaua KEȚ () este un roman științifico-fantastic de Aleksandr Beleaev. Romanul a fost scris și tipărit în 1936 și publicat pentru prima oară în revista Vokrug sveta (nr. 2-11/1936). Aceasta este una dintre primele lucrări ale ficțiunii sovietice despre explorarea spațiului cosmic. Romanul este dedicat lui Konstantin Eduardovici Țiolkovski, ale cărui inițiale au devenit numele stației spațiale orbitale. În 1935-1938, Beleaev a locuit cu familia sa în Leningrad. Boala sa a progresat și pentru o lungă perioadă de timp nu s-a dat jos din pat. În 1936, s-a dus la tratament în Ievpatoria, Crimeea. Cu toate acestea, fiind într-o astfel de stare, el a scris despre univers: astfel au apărut romanele Steaua KEȚ și Săritura în neant - unele din primele opere SF sovietice despre explorarea spațiului (ambele dedicate lui Țiolkovski). |
Laboratorul W () este un roman științifico-fantastic de Aleksandr Beleaev. Este una dintre ultimele lucrări majore ale scriitorului. Romanul a fost publicat pentru prima dată în foileton în 1938 în revista Vokrug sveta (nr. 7-12). Acțiunea are loc în Leningrad în viitorul apropiat comunist. Despre problema prelungirii vieții într-un viitor comunist. |
Ariel () este un roman științifico-fantastic de Aleksandr Beleaev. A fost publicat pentru prima dată în 1941. Romanul prezintă un om capabil să zboare fără niciun dispozitiv ajutător. Este ultimul roman al scriitorului Aleksandr Beleaev. Personajul principal, Ariel, are puterea de a zbura fără ajutorul niciunui dispozitiv. El și un tânăr prieten scapă de școala unde erau închiși. De-a lungul evenimentelor, Ariel descoperă că este englez și că a fost dus în acea școală specială din India pentru că el și sora sa erau bogați și a fost dat în custodia oamenilor care doresc banii lui. Imaginea zburătorului Ariel este aproape de imaginea lui Ihtiandr dintr-un alt roman al lui Beleaev, Omul-amfibie. Ca și Ihtiandr, el are abilități fizice unice, dar, în același timp, este total incapabil să trăiască în lumea crudă a capitalismului, ceea ce îl face o jucărie în mâinile unor oameni dornici de profit. Romanul a fost adaptat într-un film în 1992, regizat de Yevgeni Kotov. |
Monopisthocotylea este o subclasă de viermi plați paraziți aparținând clasei Monogenea, care mai conține și subclasa Polyopisthocotylea. Gyrodactylus salaris, din familia Gyrodactylidae, un parazit letal al somonului de Atlantic în Norvegia Pseudorhabdosynochus epinepheli, din aceeași familie, parazit al epinefelului, specia-tip a genului Pseudorhabdosynochus, bogat în specii |
Cea mai mare concentrare a torbeșilor se regăsește în Macedonia de Vest și în Albania de Est. Majoritatea satelor din regiunea Debar sunt populate de torbeși. Comuna Struga deține de asemenea un număr mare de torbeși, care sunt concentrați în principal în satul mare Labuništa . Mai departe spre nord, în regiunea Debar, multe dintre satele înconjurătoare sunt locuite de torbeși. Regiunea Dolna Reka este populată în principal de torbeși. Ei formează restul populației care a emigrat în Turcia în anii 1950 și 1960. Locuri precum Rostuša și Tetovo au de asemenea populații torbeșe mari. Majoritatea populației turcești de-a lungul frontierei macedonene vestice sunt de fapt torbeși. O altă mare concentrație a musulmanilor macedoneni se află în așa-numita Torbešija care este la sud de Skopie . Există, de asemenea, concentrări majore de torbeși în regiunea centrală a Republicii Macedonia, care înconjoară comuna Plasnica și comuna Dolneni . Când a fost înființată Republica Socialistă Macedonia în 1944, guvernul iugoslav a încurajat torbeșii să adopte o identitate etnică macedoneană. Acest lucru a dus de atunci la unele tensiuni cu comunitatea creștină macedoneană cu privire la asocierea răspândită dintre identitatea națională macedoneană și aderarea la Biserica Ortodoxă Macedoneană . Principala cale de desfășurare a activităților politice musulmane din Macedonia a fost Asociația musulmanilor macedoneni. A fost înființată în 1970 cu sprijinul autorităților, probabil ca mijloc de a controla aspirațiile torbeșilor. Mulți torbeși sunt implicați în agricultură și, de asemenea, lucrează în străinătate. Torbeșii sunt bine cunoscuți ca pictori de frescă, sculptori de lemn și producători de mozaic. În ultimele decenii, un număr mare de torbeși au emigrat în Europa de Vest și America de Nord . |
Lucrarea lui Beleaev are o tematică parțial medicală, ea este dedicată perspectivelor dezvoltării biotehnologiei. A apărut prima dată în 1928 în colecția Борьба в эфире (Luptă aeriană) alături de romanul care dă numele colecției și de alte două povestiri „Ни жизнь, ни смерть” și „Над бездной”. Povestea are loc toamna târziu într-un sătuc german de pescari de pe o insulă din Marea Nordului. Profesorul biochimist Breuer, care a părăsit Universitatea din Berlin pentru a-și continua cercetările, trăiește lângă acest sătuc de pescari, sperând ca noua sa descoperire să-i facă pe oameni fericiți. Pe baza culturii celor mai „simple” organisme, care cresc fără a avea nevoie de îngrijire, Breuer a creat un aluat gustos - pâinea veșnică. Treptat alimentul se răspândește de la săteanul căruia i-a încredințat „pâinea” pentru supraveghere, ajungând pe toată insula și apoi la niște negustori care încep comercializarea produsului. Cu venirea verii, experimentul scapă de sub control, aluatul crescând necontrolat datorită căldurii și amenință să ocupe uscatul și apa mării. Breuer este nevoit să creeze o ciupercă minusculă care să oprească creșterea alimentului și să îl distrugă. Război cu salamandrele (1936) de Karel Čapek - un roman asemănător |
Sezonul 1981-1982 este sezonul în care echipa gălățeană a retrogradat adică 1980-1981, marea majoritate a jucătorilor își caută alte echipe fiind supărați, dezamăgiți de retrogradare! dar chiar și așa are pe cine să se bazeze antrenorii Leonida Antohi și Adrian Neagu, în orice caz în special pe jucătorii locali dar și câțiva jucători aduși din alte zone ale țării, deci speranța nu moare ultima așadar, promovarea întradevăr nu va veni imediat în 1982-1983 dar cu certitudine echipa va promova în 1983-1984. Este ultima dată când se va numi echipa FCM Galați, sezonul următor va purta numele de Dunărea CSU Galați în urma unirii cu CSU Galați. Clasamentul după 34 de etape se prezintă astfel: |
Într-un oraș din Sicilia a fost ucis un judecător. Inspectorul de poliție Amerigo Rogas, este însărcinat să cerceteze cazul. Nu la mult timp și în alte orașe, se mai petrec câteva crime asupra altor funcționari publici de înalt rang din justiție. Rogas constată că toți acești înalți funcționari din justiție, au lucrat împreună la un caz comun în care au condamnat un farmacist la cinci ani pentru tentativă de omor. Acesta a fost acuzat de soția sa, doamna Cres, că a vrut să o ucidă amestecându-i în budincă otravă. A scăpat prin faptul că prima dată i-a dat pisicii să mănânce. După cercetări, Rogas ajunge la concluzia că farmacistul este din răzbunare autorul primelor două crime, dar următoarele crime sunt „preluate” de o organizație necunoscută, care sub această mască, vrea să scape de judecătorii incomozi. |
Oculotrema hippopotami trăiește ca parazit numai în ochii hipopotamului, mai ales în regiunea conjunctivei și scleroticii, dar și sub pleoape și pe membrana nictitantă, rareori pe cornee. Viermii alcătuiesc deseori grupuri, cu ventuzele unele lângă altele. Aderența la substrat este puternică, iar îndepărtarea paraziților foarte grea. Thurston & Laws (1965) determină o rată de infecție de mai mult de 70% la hipopotamii morți din vestul Ugandei. Aceștia au studiat 1200 de hipopotami, dintre care 960 prezentau Oculotrema hippopotami. Du Preez & Moeng (2004) au raportat în KwaZulu-Natal, Africa de Sud, o rată de infecție de 90%; dintre hipopotamii afectați, 75% purtau paraziți în ambii ochi. Maximul de exemplare găsite într-un ochi a fost de 24, iar maximul la un singur hipopotam a fost de 37. Spre deosebire de celelalte specii de monogeneeni, Oculotrema hippopotami nu se hrănește cu sânge, ci probabil numai cu lacrimi și celule moarte de epidermă. La fel ca ceilalți monogeneeni, această specie prezintă un ciclu de înmulțire fără schimbare de gazdă. Coaja ouălor sale este relativ groasă, o adaptare la viața sub pleoape. Specia a fost descrisă de parazitologul american Horace W. Stunkard în anul 1924. Descrierea a fost făcută cu ajutorul a cinci preparate din muzeul din Cairo, care proveneau probabil de la un hipopotam care trăia la Grădina Zoologică Giza. Din cauza particularităților semnalate, mai cu seamă proveniența de la un mamifer, descrierea nu a fost pe deplin acceptată științific; o lucrare din 1952 o cataloga ca o infecție întâmplătoare sau recunoaștere greșită. Specia a mai fost descrisă din nou abia în 1965 de către Thurston & Laws. Aceștia au dovedit existența speciei în vestul Ugandei, unde peste 70% din populația de hipopotami a lacului Edward era afectată. Inițial așezată în clasa Trematoda, specia este clasificată acum ca aparținând clasei Monogenea, fiind singurul membru al său care să paraziteze un mamifer. |
Glandele sebacee sunt glande exocrine microscopice situate la nivelul dermului. Glandele sebacee sunt glande simple alveolare cu segmentele terminale ramificate. Din punctul de vedere al tipului de secreție, glandele sebacee sunt holocrine; ele elaborează un produs gras, numit sebum, care unge părul, apoi se întinde pe suprafața pielii. Cele mai numeroase glande sebacee se află pe cap, față și în regiunea superioară a spinării. Pe palme și tălpi ele lipsesc. Glandele sebacee sunt localizate în regiunile limitrofe ale straturilor papilar și reticular ale dermului. Lângă rădăcina părului se pot întâlni 1-3 glande. Glandele sebacee se găsesc în toate zonele pielii, cu excepția palmelor și tălpilor. Se găsesc fie atașate firelor de păr (aparat pilosebaceu), fie izolate la nivelul zonelor sebacee ale corpului (față). Unele glande sebacee au nume unice. Glandele sebacee aflate pe mucoasa buzelor, pe fața internă a obrajilor, dar și pe organele genitale sunt cunoscute sub numele de puncte Fordyce, iar glandele situate în platoul tarsal al pleoapelor poartă numele de glandele lui Meibomius. Glandele sebacee din areola care înconjoară mamelonul sunt cunoscute, de asemenea, ca tuberculii lui Montgomery. Dezvoltarea embriologică a glandei sebacee este strâns legată de diferențierea foliculului pilos și a epidermului. Glandele sebacee sunt vizibile pentru prima oară de la a 13-a până la a 16-a săptămână de dezvoltare fetală, apărând ca niște excrescențe ale firelor de păr. Dezvoltarea și funcția glandei sebacee în perioadele fetale și neonatale par a fi reglate de androgeni materni și de sinteza endogenă de steroizi, precum și de alți morfogeni. Numărul de glande sebacee rămâne aproximativ același pe toată durata vieții, în timp ce mărimea lor tinde să crească odată cu vârsta. Glanda sebacee este formată dintr-o porțiune secretorie și un canal de excreție. Porțiunea secretorie are formă de săculeț și conține două tipuri de celule așezate caracteristic în trei zone. Celulele cubice, de rezervă sau nediferențiate, se găsesc în ⅓ inferioară, pe membrana bazală. Ele formează stratul germinativ extern. Celulele din ⅓ mijlocie reprezintă celulele secretoare propriu-zise. Sunt de dimensiuni mari și acumulează lipide. Pe măsură ce se încarcă cu lipide, celulele migrează în ⅓ superioară, spre canalul de excreție. Ca urmare a îndepărtării de la sursa de nutriție, celulele se necrotizează, se dezagregă și constituie produsul de secreție - sebumul. Canalul excretor este scurt și se deschide în infundibulul părului. Peretele lui este format din epiteliu pluristratificat pavimentos. |
Piesa a fost lansată ca primul disc single extras de pe coloana sonoră a filmului la 27 septembrie 2018, sub egida casei de discuri Interscope Records. Melodia a fost compusă de Gaga, Mark Ronson, Anthony Rossomando, și Andrew Wyatt, în timp ce producția a fost realizată de Gaga și Benjamin Rice. Cântecul a fost difuzat în film de trei ori, cel mai proeminent fiind în secvența ce îl prezintă pe personajul lui Cooper, Jackson Maine, invitând-o pe Ally, personajul jucat de Gaga, să cânte alături de el pe scenă. Cadrul a fost filmat la teatrul Greek din Los Angeles. Pentru personajul artistei, piesa „Shallow” este un moment crucial al filmului S-a născut o stea, de vreme ce cântecul vorbește despre conversațiile pe care Ally și Jackson le-au purtat. Gaga a compus piesa din perspectiva personajului Ally, cu versuri în care cele două personaje se întreabă unul pe celălalt dacă au fost meniți să fie ceea ce sunt. Piesa este o baladă rock puternică în care Gaga și Cooper schimbă versuri și ajung treptat către ultimul refren, acompaniat de o vocaliză din partea cântăreței. Melodia este alternată cu sunetele unei mulțimi care strigă și aplaudă.„Shallow” a fost redat pentru prima oară la emisiunea DJ-ului Zane Lowe a postului de radio Beats 1, iar cântăreața a acordat, de asemenea, un interviu. Videoclipul muzical al single-ului a fost lansat ulterior, prezentându-i pe Gaga și Cooper pe scenă. Cadrele sunt intercalate cu secvențe din filmul S-a născut o stea. Gaga a colaborat alături de Mark Ronson, artist cu care aceasta a lucrat anterior la producția celui de-al cincilea ei album de studio, Joanne (2016), pentru elaborarea coloanei sonore această versiune a filmului S-a născut o stea. Joanne include melodii country-rock și balade „emoționale”, precum „Million Reasons” și melodia cu același nume, care au influențat cântecele pentru S-a născut o stea. În cadrul filmului, după ce Ally (personajul jucat de Gaga) îl cunoaște pe Jackson Maine (personajul jucat de Bradley Cooper), cei doi încep să poarte discuții legate de muzică și visele lor. Ally mărturisește că a compus o melodie, și începe să o cânte succint lui Jackson. Versurile devin baza piesei „Shallow”, versiunea finală fiind folosită într-o scenă în care Jackson începe să cânte piesa pe scena teatrului Greek din Los Angeles. El o invită pe Ally să vină la spectacolul lui și îi dezvăluie faptul că a rearanjat piesa, urmând să o cânte în fața publicului. Înainte de cel de-al doilea vers, Ally prinde curaj și se urcă pe scenă pentru a cânta „Shallow”, inclusiv refrenul puternic. Interpretarea celor doi devine virală pe internet, și marchează debutul lui Ally într-o carieră muzicală. Piesa este inclusă în fiecare concert al ei, și apare pentru a treia oară în film într-o secvență în care aceasta o interpretează la un spectacol organizat la arena The Forum. Pentru filmarea scenei, Cooper a umplut teatrul Greek cu aproximativ două mii de fani Gaga, și a înregistrat melodia. După ce filmările s-au încheiat, Gaga s-a întors pe scenă pentru a cânta mulțimii versiuni de pian ale cântecelor ei vechi; formația Lukas Nelson & Promise of the Real a cântat, de asemenea, în locația respectivă.„Shallow” a fost inclus pentru prima oară în trailer-ul filmului S-a născut o stea, în luna iunie a anului 2018. Piesa apare la minutul 1:46, Gaga cântând ultimul refren. Secvența a devenit populară pe internet, ducând la numeroase meme-uri create și postate pe rețelele de socializare. Cu o săptămână înainte de lansarea filmului, casa de discuri Interscope a confirmat faptul că „Shallow” va fi lansat drept primul disc single extras de pe coloana sonoră a filmului, la 27 septembrie 2018. Premiera piesei a avut loc la emisiunea DJ-ului Zane Lowe de pe postul de radio Beats 1, iar cântăreața a acordat, de asemenea, un interviu. Videoclipul muzical al single-ului a fost lansat ulterior, prezentându-i pe Gaga și Cooper cântând „Shallow” pe scenă, alături de cadre intercalate din filmul S-a născut o stea. Melodia a fost mai apoi lansată spre descărcare digitală și streaming pe iTunes Store, YouTube și Spotify. Postul de radio BBC Radio 2 a adăugat cântecul în playlist la 13 octombrie 2018. În Statele Unite, single-ul a fost trimis către posturile de radio cu format [adult contemporary] la 15 octombrie 2018, în timp ce lansarea către posturile de radio cu format contemporary hit radio a avut loc în ziua următoare. Gaga a descris „Shallow” drept un moment crucial al filmului S-a născut o stea, de vreme ce cântecul vorbește despre conversațiile pe care Ally și Jackson le-au purtat și „nevoia și determinarea” lor de a merge până în adânc pentru a se îndepărta de zona superficială a relației lor, potrivit interpretărilor recunoscute de critici. Artista a explicat în timpul interviului pentru Beats 1 că au compus piesa din perspectiva lui Ally, și a devenit unul dintre motivele pentru care ei se îndrăgostesc unul de celălalt.„Atunci când am compus muzica pentru film, a trebuit să-mi dau seama că Ally nu este la fel ca și mine. Am creat un sunet special pentru ea, chiar și câteva piese pop. Totul este foarte diferit față de ceea ce am lansat eu până acum”, a clarificat solista. Procesul creativ din ședințele de înregistrare a constat în Gaga cântând la pian, și Wyatt și Rossomando cântând la chitară, toți trei încercând să compună versuri. Ronson a explicat că scenariul original îl surprindea pe Jackson murind prin înec, fapt ce a determinat-o pe Gaga să compună versurile, „I'm off the deep end watch as I dive in” (ro.: „Sunt pe marginea prăpastiei, privește-mă cum mă scufund”).În mod inițial, „Shallow” a fost un cântec pentru generic, însă după ce scenariul a fost modificat, piesa a devenit o melodie de dragoste despre Jackson și Ally. După ce a urmărit trailer-ul pentru prima oară, Ronson a decis să nu îmbunătățească piesa și să păstreze mixajul final. Pentru Gaga, natura conversațională a versurilor a ajutat-o să aranjeze linia melodică pentru „Shallow”, înregistrat în registrul vocal falsetto. Ea a creat, de asemenea, jocul de cuvinte bazat pe titlul cântecului, anume versurile „In the sha-ha, sha-ha-ha-low”.„Shallow” este o baladă country și folk pop lentă și puternică, ce include o instrumentație compusă în principal din chitară acustică interpretată de Nelson, în timp ce Cooper și Gaga schimbă versuri. Alți muzicanți care au contribuit la cântec au fost: Jesse Siebenberg la chitara de oțel; Anthony Logerfo la tobe; Corey McCormick la bas; Alberto Bof la claviatură; și Eduardo «Tato» Melgar la percuție. Înregistrarea este amestecată cu sunetele unei mulțimi care strigă și aplaudă. Cântecul este compus în măsura de patru pătrimi și tonalitatea Sol major, având un tempo moderat de 96 de bătăi pe minut. Piesa urmărește o progresie de acorduri de Mi minor-Re/Fa♯-Sol-Do-Sol-Re, iar vocea lui Gaga variază de la nota Sol la nota Re.Într-un articol publicat de ziarul The Guardian s-a relatat faptul că piesa înfățișează propriile concluzii ale protagoniștilor cu privire la situația lor curentă, și este dedicată tuturor persoanelor „a căror viața nu a fost întotdeauna corectă sau bună”.Pentru Gaga, impactul melodiei „Shallow” a provenit din dialogurile între Jackson și Ally. Ronson a opinat că decizia lui Gaga de a lucra alături de el la albumul Joanne a ajutat-o să intre într-o zonă mai personală pentru compunerea cântecului „Shallow”. Versurile prezintă ambele personaje întrebându-se unul pe altul dacă se simt mulțumiți cu ceea ce sunt în prezent. Ei demonstrează o conștientizare de sine, portretizând „victoriile și suferințele unei vedete”, și se adresează persoanelor cu dependențe în versurile „In all the good times, I find myself longing for change, And in the bad times, I fear myself” (ro.: „În toate vremurile bune, mă trezesc tânjind după schimbare, Iar în vremurile rele, mă tem de mine”). Textierii au afirmat că metafora înecului poate fi luată în sens denotativ, așa cum poate în mod concomitent să abordeze subiecte precum suferința, dependența și visurile spulberate. În urma lansării sale, „Shallow” a primit laude pe scară largă din partea criticilor de specialitate. Nicole Engleman de la revista Billboard a descris „Shallow” drept o baladă puternică și un „extraordinar duet” între Gaga și Cooper, complimentând totodată „izbitoarea armonie” dintre cei doi. Carrie Wittmer de la website-ul Business Insider și Katherine Gillespie de la revista Paper au comparat vocea lui Cooper cu cea a cântărețului american Eddie Vedder. Wittmer a fost de părere că acesta a completat „vocea puternică și distinctă” a lui Gaga. Numeroși critici au fost de părere că piesa merită să primească o nominalizare Oscar la categoria „Cea mai bună melodie originală”.Eve Barlow de la website-ul Pitchfork a comentat interpretarea solistei, observând faptul că tema melodiei „s-a dovedit a fi apogeul lui Gaga în ceea ce privește lumina reflectoarelor, completarea superstarului al clasamentelor și ecranelor”.Redactorul a mai spus că, deși vocea lui Cooper „nu este la fel de adâncă și puternică precum cea a lui Kris Kristofferson (cel care a jucat personajul masculin în varianta din 1976 a filmului), [el] reușește să adune toată onestitatea și seriozitatea necesară pentru a-i înmâna ștafeta [lui Gaga]”.Ben Beaumont-Thomas de la ziarul The Guardian a observat cum „cu câteva momente înainte ca octavele să sară în marele refren, fața lui Gaga licărește cu spaimă și teroare”, adăugând că piesa este „toridă, puternică, și cu adevărat remarcabilă”.Jenny Stevens de la publicația menționată anterior a complimentat versurile, opinând că acestea înfățișează „inevitabilul pas înapoi, izolarea și momentele necontrolate prin care dependența poate să le calce în picioare psihicul, în drumul vieții”.Steven a comparat vocea artistei cu cântecele formației Fleetwood Mac datorită interpretării „pure, guturale și puternice”, precum și datorită „idilei de dragoste bolnavă pe care o vestește”.Maggie Serota de la revista Spin a fost de părere că interpretarea lui Cooper a fost „la fel de convingătoare precum un trubadur cărunt”, iar „Shallow” „îi oferă lui Lady Gaga o șansă să-și arate abilitățile vocale impresionante”.Maeve McDermott de la ziarul Chicago Sun-Times a lăudat cântecul, spunând că a reușit să ridice statutul filmului S-a născut o stea „de la un film foarte de succes la o capodoperă”.Redactorul a mai spus că „receptarea rapidă a piesei a fost cea mai răspândită reacție stârnită de orice fel de cântec a lui Lady Gaga din ultima vreme”.Într-o recenzie pentru ziarul The New York Times, Jon Pareles a numit „Shallow” „cel mai bun și entuziast cântec” de pe album, lăudând „energia exponențială” și fiind de părere că este o continuare apropiată a piesei „Million Reasons” a lui Gaga, însă cu repetarea caracteristică în refren a unor silabe, la fel ca în melodiile „Poker Face” și „Paparazzi” (ambele lansate în anul 2009). Jon Caramanica de la aceeași publicație a descris „Shallow” drept „o baladă foarte bună, de modă veche, ce încorporează sunete ale anilor '70 și lipsa de inhibiții a anilor '80”, iar vocea lui Gaga „pulsează intens [în acest cântec], înclinându-se foarte mult spre răgușeala ei naturală din voce”.Lars Gotrich de la NPR a descris piesa drept „un șlagăr country liniștit, meditativ și ușor de fredonat” și a spus că vocea lui Cooper sună „dulce, amiabil, și foarte interesant”, în timp ce Gaga „răcnește ultimele versuri în numele fiecărei respingeri sau relații nefericite, în numele fiecărui eșec și obstacol. Dincolo de finalul superficial al vieții, ei apreciază profunzimea și adâncul.”Într-o recenzie pentru revista Esquire, Matt Miller și-a declarat ambivalența față de cântec, opinând că „sunt doar cele două refrene din trailer cusute într-o singură piesă”, rezultând astfel într-un răspuns „meh”.Cu toate acestea, Miller și-a schimbat opinia după ce a vizionat filmul, afirmând: „se ridică la înălțimea așteptărilor-în mod specific, în prima parte a filmului, și atunci când îl auzi interpretat [pentru prima oară]”.Într-un articol publicat de Spotify analizând importanța lui „Shallow”, redactorul l-a descris drept „cântecul erou” al filmului, fiind primul care „acoperă subiectul temelor predominante din S-a născut o stea, anume pericolele vieții din Hollywood, faima, și celebritatea”.Cantautorul Steven Ronsen a susținut că ante-refrenul din „Shallow” este bazat pe aceeași secvență de trei note - Sol, La, Si - din cântecul său „Almost” (2012). Ronsen și avocatul său, Mark D. Shirian, au cerut milioane de dolari într-o tranzacție. Gaga l-a angajat pe avocatul Orin Snyder, care a afirmat „Domnul Ronsen și avocatul său încearcă să facă bani ușor de pe spatele unui artist de succes. Este rușinos și greșit.” El a adăugat, „În cazul în care domnul Shirian va merge mai departe cu acest caz, Lady Gaga se va lupta cu fermitate și va triumfa.”În cea de-a doua săptămână de la lansarea sa, „Shallow” a ocupat prima poziție a clasamentului Digital Songs, fiind vândute 58.000 de exemplare și devenind cel de-al șaselea cântec a lui Gaga ce reușește să se claseze pe locul întâi. Astfel, single-ul a debutat în topul Billboard Hot 100 pe locul 28. În urma lansării filmului la 5 octombrie 2018, „Shallow” a urcat pe locul cinci în topul Hot 100, acumulând un total de 45 de săptămâni de prezență în ierarhie. De asemenea, piesa a rămas pe primul loc al clasamentului Digital Songs pentru o a doua săptămână consecutivă, vânzând 71.000 de copii. Melodia a devenit cel de-al cincisprezecelea șlagăr de top zece a lui Gaga, precum și prima melodie a lui Cooper ce obține această poziție. La scurt timp după anunțarea nominalizărilor la premiile Oscar, cântecul a ascensionat înapoi către top douăzeci în Hot 100, procentul de vânzări crescând cu 50%. La o săptămână după premiile Oscar, melodia a urcat în fruntea clasamentului Hot 100, devenind cel de-al patrulea single a lui Gaga și, respectiv, primul single a lui Cooper ce reușește această performanță. Piesa a revenit pe prima poziție a topului Digital Songs, fiind distribuită în 115.000 de exemplare, și a intrat pentru prima oară în top zece în ierarhia Streaming Songs, acumulând 27.3 de milioane de difuzări cu ajutorul serviciilor de streaming.„Shallow” a devenit cântecul cu cel mai mare număr de săptămâni petrecute pe locul întâi în clasamentul Digital Songs lansat de o artistă, acumulând un total de zece săptămâni neconsecutive.„Shallow” a fost difuzat de 148.6 de milioane de ori cu ajutorul serviciilor de streaming în Statele Unite până în luna ianuarie a anului 2019, și a fost premiat cu discul de platină de către Recording Industry Association of America (RIAA) pentru depășirea pragului de un milion de exemplare vândute. Până în octombrie 2019, cântecul s-a vândut în 1.277.000 de exemplare digitale în Statele Unite. Difuzările radio au acumulat o audiență de 23.3 de milioane de ascultători, debutând pe locul 50 în ierarhia Radio Songs și urcând gradual până pe locul zece, după obținerea unei audiențe de 57.4 de milioane de ascultători. A devenit cel de-al optulea single de top zece a lui Gaga în clasamentul radio Adult Pop Songs, ocupând locul doi, precum și cea mai rapidă urcare către top zece, depășind ascensiunea de cinci săptămâni a single-ului „Born This Way”. De asemenea, a ajuns pe locul doi în ierarhia Adult Contemporary chart. La 15 decembrie 2018, piesa a ajuns pe prima poziție a clasamentului Dance Club Songs, performanță impulsionată de versiuni remix realizate de DJ Aron, Nesco și Lodato, printre alții. A devenit cel de-al cincisprezecelea single a lui Gaga ce ajunge în fruntea topului, și i-a oferit astfel distincția de a fi unul dintre artiștii cu cele mai multe cântece prima poziție a acestui clasament. În Canada, „Shallow” a debutat pe prima poziție a clasamentului Canadian Digital Songs, devenind cea de-a cincea piesă a lui Gaga ce reușește această performanță, precum și prima de la „Born This Way”. În topul Canadian Hot 100, melodia a debutat pe locul 16, urcând către primul loc în martie 2019 și devenind cel de-al cincilea single a lui Gaga ce ocupă locul întâi, precum și prima melodie a lui Cooper ce obține această poziție. În ierarhiile digitale, cântecul a ocupat 24 de săptămâni neconsecutive pe primul loc, depășind single-ul „Perfect” lansat de Ed Sheeran drept piesă cu cele mai multe săptămâni în fruntea topului la acea vreme. În Australia, single-ul a debutat pe locul 25 în clasamentul ARIA Singles Chart, urcând până pe locul unu două săptămâni mai târziu.„Shallow” a devenit a patra piesă a lui Gaga ce reușește să ajungă pe prima poziție, precum și prima de la „Born This Way”. În aceeași săptămână, cântecul a fost cel mai bine vândut single de pe platformele digitale. Potrivit The Music Network, „Shallow” a ocupat, de asemenea, prima poziție a clasamentului celor mai difuzate cântece la radio timp de cinci săptămâni neconsecutive. Cântecul a fost premiat cu șase discuri de platină din partea Australian Recording Industry Association (ARIA). În Noua Zeelandă, single-ul a debutat pe locul 18, urcând mai apoi către locul doi. După două săptămâni, melodia a ajuns pe locul unu, devenind cea de-a treia piesă a lui Gaga ce ocupă această poziție. În Regatul Unit, „Shallow” a debutat pe locul 13 în ierarhia UK Singles Chart, vânzând 20.425 de unități conform Official Charts Company. În următoarea săptămână, piesa a urcat pe locul șase, având vânzări de 36.952 de unități și devenind cea de-a douăsprezecea melodie a lui Gaga ce reușește să ajungă în top zece. În cea de-a treia săptămână, „Shallow” a urcat pe locul patru, cu 42.548 de exemplare vândute. De asemenea, piesa a urcat de pe locul 62 pe locul opt în clasamentul celor mai difuzate piese la radio din Regatul Unit, având o audiență de 48.83 de milioane de ascultători. La 1 noiembrie 2018, „Shallow” a staționat pe prima poziție a topului UK Singles Chart timp de două săptămâni, devenind cea de-a cincea piesă a lui Gaga care ocupă locul unu (prima de la „Telephone”), precum și prima melodie a lui Cooper ce reușește acest lucru. În aceeași săptămână, coloana sonoră a filmului S-a născut o stea a ocupat primul loc în ierarhia UK Albums Chart, fiind a treia oară când Gaga ocupă simultan prima poziție a clasamentului de albume și clasamentului de single-uri. După interpretarea lui Gaga și Cooper de la cea de-a 91-a ceremonie a premiilor Oscar, cântecul a urcat zece poziții, de pe locul 21 pe locul 11 în topul UK Singles Chart, în săptămâna 1 martie 2019. Asociația British Phonographic Industry (BPI) a acordat piesei două discuri de platină pentru cele peste 1.200.000 de unități echivalente vândute în regiune.„Shallow” a primit o nominalizare și a câștigat un premiu la categoria „Cea mai bună melodie originală - Film de lungmetraj”, la ediția din 2018 a premiilor Hollywood Music in Media. A câștigat, de asemenea, premiul pentru cea mai bună melodie originală la a 23-a ediție premiilor Satellite, și la ceremonia Los Angeles Online Film Critics Society. Piesa a câștigat premiul Critics' Choice pentru cel mai bun cântec, și Globul de Aur pentru cea mai bună melodie originală, la cea de-a 76-a ediție a premiilor Globul de Aur. Single-ul a primit patru nominalizări la a 61-a ceremonie a premiilor Grammy, la categoriile „Înregistrarea anului”, „Melodia anului”, „Cea mai bună interpretare pop a unui duo/grup” și „Cel mai bun cântec scris pentru un film, televiziune sau alte”, câștigându-le pe ultimele două.„Shallow” a câștigat, de asemenea, premiul BAFTA pentru cea mai bună coloană sonoră în 2019 și, în același an, a primit premiul Oscar pentru cea mai bună melodie originală la cea de-a 91-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film. Jon Pareles și Jon Caramanica, ambii fiind redactori ai ziarului The New York Times, au clasat „Shallow” pe locul șase în clasamentul celor mai bune cântece ale anului 2018. Parales l-a numit „o baladă perfect calibrată” care a îndeplinit simultan „trei sarcini ale unui film-musical, cântec de dragoste, interpretare vocală, și punct forte al scenariului”.Publicația Rolling Stone l-a listat drept a doua cea mai bună piesă al anului 2018, redactoarea Brittany Spanos numindu-o „o fantezie rock-clasică în care anii '90 nu s-au terminat niciodată”.„Shallow” a fost inclus în lista cântecelor pentru spectacolul rezidențial Enigma (2018-2020), organizat de Gaga în Las Vegas. În cadrul concertului, după ce interpretează „Born This Way”, artista se întoarce pe scenă purtând un tricou lung negru, și cântând „Shallow” la pian drept bis. La 26 ianuarie 2019, Bradley Cooper a acompaniat-o pe artistă pe scenă, marcând prima oară când duetul interpretează melodia live. Cooper a susținut că s-a simțit înspăimântat să urce pe scenă alături de Gaga, sperând că va reuși să cânte în tonalitatea potrivită. La cea de-a 61-a ediție a premiilor Grammy la 10 februarie 2019, Gaga a urcat pe scenă împreună cu Ronson, Rossomando și Wyatt. Cooper nu a reușit să ajungă la acest eveniment deoarece a participat la a 72-a ediție a premiilor British Academy, în Londra. Gaga a purtat un costum mulat strălucitor și o pereche de platforme înalte, înfățișare considerată similară cu ținutele purtate de artistă în perioada albumului The Fame (2008). Solista a cântat, de asemenea, la un microfon cu suport încrustat cu ștrasuri. Brittany Spanos de la Rolling Stone a opinat că Gaga și Ronson „au fost senzația premiilor Grammy cu o interpretare zguduitoare” a piesei „Shallow”.Ea a comparat mișcările scenice ale lui Gaga cu „era Ziggy Stardust a lui David Bowie”.Potrivit lui Tatiana Cirisano de la revista Billboard, solista a oferit „un spectacol energic pe cont propriu, lovind cu piciorul și fluturându-și părul de-a lungul scenei”. Interpretarea a generat o serie de meme-uri datorită contactului vizual continuu între Gaga și camera de înregistrare de pe scenă. Cântăreții americani Lea Michele și Darren Criss au adăugat melodia în lista cântecelor pentru turneul lor, LM/DC, la 26 octombrie 2018, în Las Vegas. Pe 14 noiembrie 2018, cântărețul scoțian Lewis Capaldi a interpretat o variantă cover a piesei pentru segmentul Live Lounge al postului de radio BBC Radio 1.În cadrul emisiunii Vocea României difuzată la 7 decembrie 2018, Andra a interpretat „Shallow” în semifinală, alături de concurentele Renate Grad și Mădălina Coca. Actorul Billy Porter a cântat o versiune cover la petrecerea de dinaintea premiilor Globurile de Aur, pe 4 ianuarie 2019, la The Sunset House, în West Hollywood, California. Alicia Keys a interpretat „Shallow” la pian, la emisiunea The Late Late Show with James Corden la 6 februarie 2019, acompaniată de James Corden. Ei au modificat versurile pentru a reflecta rolul lui Keys de gazdă a celei de-a 61-a ediție a premiilor Grammy. Atunci când Corden spune „Tell me something, Keys, I hear you're set to host this year's Grammys” (ro.:„Spune-mi ceva, Keys, am auzit că urmează să găzduiești premiile Grammy de anul acesta”), Keys răspunde, „Didn't you host it twice? Maybe you could give me some advice” (ro.: „Nu ai găzduit cumva de două ori?Poate ai putea să-mi dai un sfat”). În aprilie 2019, formația norvegiană KEiiNO, finalistă a Eurovision 2019, au lansat propria lor variantă a cântecului, fiind inclus tradiționalul Sámi Joik. În mai 2019, cântăreții brazilieni Paula Fernandes și Luan Santana au lansat o versiune în limba portugheză a cântecului „Shallow”, intitulată „Juntos” (ro.: „Împreună”). Noua versiune a devenit la scurt timp virală în Brazilia. În aceeași lună, grupul Pentatonix a lansat o variantă cover acompaniată de un videoclip muzical alb și negru pe YouTube. În iulie 2019, cântăreața mexicană Ángela Aguilar a lansat un cover ca parte a seriei de videoclipuri „Grammy ReImagines” pentru Recording Academy. Aguilar a interpretat melodia cântând la pian. Lady Gaga - textier, producător, voce principală Persoanele care au lucrat la acest cântec sunt preluate de pe broșura albumului A Star Is Born. reprezintă „sextuplu disc de platină”. Cântece care au atins prima poziție în Australia |
Sărăcia extremă sau absolută a fost inițial definită de Organizația Națiunilor Unite în 1995 drept o stare caracterizată de lipsă severă a resurselor necesare pentru satisfacerea nevoilor umane fundamentale, incluzând alimentele, apa potabilă, instalațiile sanitare, educația și mijloacele de informare. Aceasta nu depinde doar de venituri, ci și de accesul la diferite servicii. În 2018, sărăcia extremă este definită de Banca Mondială în baza unui prag internațional al sărăciei stabilit la un venit de 1,90 dolari/zi (pe baza prețurilor din 2011, echivalentul a 2,07 dolari în 2017). Raportată la prețurile practicate în SUA în 1996, acest prag este echivalent cu un câștig de 1.00 dolar pe zi, de aici și expresia utilizată frecvent: subzistență cu „mai puțin de un dolar pe zi". Marea majoritate a persoanelor aflate într-o situație de sărăcie extremă, adică aproximativ 96% dintre acestea, locuiesc în Asia de Sud, Africa Subsahariană, vestul Indiei și în regiunea Asia-Pacific; aproape jumătate trăiesc doar în India și China. Începând cu 25 iunie 2018, în ciuda resurselor bogate, Nigeria a devenit capitala sărăciei din lume, cu peste 86 de milioane de cetățeni care trăiesc într-o sărăcie extremă. Reducerea sărăciei extreme și a foametei a fost primul Obiectiv de Dezvoltare al Mileniului (ODM1), stabilit în anul 2001 de către 189 state membre ale Organizației Națiunilor Unite. Mai exact, ODM1 a stabilit obiectivul de reducere a ratei sărăciei extreme la jumătate până în 2015, scop ce a fost îndeplinit cu 5 ani înainte de termen. Acest obiectiv a fost creat pentru a pune capăt sărăciei de pretutindeni în toate formele sale, iar comunitatea internațională, inclusiv ONU, Banca Mondială și Statele Unite, a stabilit obiectivul de a pune capăt sărăciei extreme până în 2030. Sărăcia extremă este definită de Comunitatea Internațională ca un câștig mai mic de 1,25 dolari pe zi. Inițial, când au fost publicate pentru prima dată Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, linia internațională a sărăciei a fost stabilită la câștigul de 1 dolar pe zi. Totuși, în 2008, pentru a recunoaște niveluri mai ridicate ale prețurilor în mai multe țări în curs de dezvoltare decât estimările anterioare, Banca Mondială a modificat linia la 1,25 dolari. Începând cu anul 2015, potrivit indicatorilor ONU, aproximativ 836 de milioane de persoane rămân în continuare în sărăcie extremă. În 2010, numărul se ridica la 1,2 miliarde. În ciuda numărului semnificativ de persoane care încă se află sub pragul sărăciei internaționale, aceste cifre reprezintă un progres semnificativ pentru comunitatea internațională, deoarece numărul actual este mult mai mic decât numărul celor care trăiau în sărăcie extremă în 1990, acesta fiind de 1,9 miliarde. Deși există multe critici privind o abordare pur bazată pe venit pentru măsurarea sărăciei extreme, linia de 1,25 dolari / zi rămâne indicatorul cel mai utilizat, întrucât este ușor accesibil publicului și "atrage atenția asupra celor care au lipsuri depline. La 23 septembrie 2015, publicația Financial Times din Marea Britanie a raportat că Banca Mondială intenționează să-și revizuiască indicatorul de referință bazat pe venit, până la 1,90 dolari pe zi, pe baza prețurilor din 2011. Odată cu evoluția costului vieții în întreaga lume, linia de sărăcie globală trebuie actualizată periodic. Noua linie a sărăciei globale utilizează date actualizate ale prețurilor pentru a descrie cât mai exact posibil costurile legate de necesarul de alimente, îmbrăcăminte și adaposturi din întreaga lume. Cu alte cuvinte, valoarea reală de 1,90 dolari în prețurile din 2011 este identică cu 1,25 dolari în 2005. Deși este utilizat pe scară largă de majoritatea organizațiilor internaționale, linia sărăciei extreme de 1,25 dolari / zi va fi examinată de mai mulți factori. De exemplu, atunci când se utilizează pentru a calcula raportul dintre numărul persoanelor care trăiesc sub nivel, rata de 1,25 dolari / zi nu poate capta alte măsuri importante, cum ar fi adâncimea sărăciei, sărăcia relativă și modul în care oamenii își văd propria situație financiară cunoscut sub numele de "linia de sărăcie socială subiectivă". În plus, calculul pragului sărăciei se bazează pe mai multe ipoteze ce țin de egalitatea numerică a puterii de cumpărare, omogenitatea dimensiunii și a compoziției casei, dar și prețurile de consum pentru a determina bunurile esențiale. Nu mai vorbim de faptul că ar putea lipsi date din cele mai sărace țări, ceea ce ar putea diminua și mai mult imaginea. Pentru soluționarea acestor probleme, s-au propus mai multe instrumente alternative pentru măsurarea sărăciei extreme, care includ și alți factori, cum ar fi malnutriția și lipsa accesului la învățământ elementar. Astfel, raportul privind dezvoltarea umană din 2010 a introdus Indexul Sărăciei Multidimensionale (ISM), care măsoară nu doar veniturile, ci și nevoile fundamentale. Folosind acest instrument, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a estimat că aproximativ 1,5 miliarde de persoane au rămas în sărăcie extremă, spre deosebire de cifra convențională de 1,2 miliarde. Având în vedere că această cifră este considerată "holistică", ea poate aduce o nouă lumină asupra lipsurilor dintr-o țară. De exemplu, în Etiopia, 39% din populație este considerată extrem de săracă în cadrul măsurilor convenționale, iar 90% se află în sărăcie multidimensională. O altă versiune a ISM, cunoscută sub numele de Metoda Alkire-Foster, creată de Sabina Alkire și James Foster de la Oxford Poverty and Human Development Initiative (OPHI), poate fi clasificată pentru a arăta atât frecvența, cât și intensitatea sărăciei. Acest instrument este util ca funcționar de dezvoltare, folosind metoda "M0" (care se calculează prin înmulțirea procentului de oameni săraci cu procentul dimensiunii spațiului în care sunt lipsiți), poate determina cauzele cele mai probabile ale sărăciei într-o anumită regiune. De exemplu, în Fâșia Gaza a Palestinei, utilizarea metodei M0 arată că sărăcia din regiunea respectivă este cauzată în primul rând de lipsa accesului la electricitate și apă potabilă, dar și de supraaglomerarea populației. În schimb, datele din regiunea Chhukha, din Bhutan, arată că venitul are o contribuție mult mai importantă pentru sărăcie, spre deosebire de alte dimensiuni din regiune. În anul 2016, conform definiției Băncii Mondiale cu rata de 1,9 dolari pe zi, aproximativ 766 de milioane de persoane rămâneau în sărăcie extremă (sau aproximativ 1 din 10 persoane) . Aproape jumătate trăiesc în India și China, peste 85% trăind în doar 20 de țări. Această reducere a sărăciei extreme a fost cea mai vizibilă în China, Indonezia, India, Pakistan și Vietnam. Între anii 1990 și 2010, aceste cinci țări au prezentat o scădere de 715 milioane de persoane mai mult decât media globală de 700 milioane. Această anomalie în statistici poate fi explicată prin faptul că numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă în aproprierea desertului Sahara în Africa a crescut de la 290 de milioane la 414 milioane în aceeași perioadă. Oricum exista multe semne care prezic scaderea saraciei extreme pe termen lung. Din anul 1999, numărul total al persoanelor care trăiesc în condiții extreme de sărăcie a scăzut în medie cu 50 de milioane pe an. Pe lângă aceaesta, în anul 2005, nivelul extrem al saraciei a început să scadă în fiecare regiune din lume, inclusiv în Africa. Toate acestea sunt datorate schimbării Declarației Mileniului întocmita de ONU în anul 2000, care a redus planul la anul 1990 din originalul anului 1996. Această schimbare a planului a ducând la o creștere a populației în China în anii ‘90. Creșterea populației deja menționată, numărul persoanelor ce sunt afectați de sărăcie exteemă a scăzut de la 1,9 miliarde la 766 milioane în timp de 10 ani. Mulți economiștii estimează ca nivel de sărăcie extremă va ajuge la „zero” in perioada 2030-2035, acesta fiind finalul fenomenului de sărăcie extremă. Obiectivul ”Global zero„ implică o lume în care mai puțin de 3% din populație trăiește în sărăcie extremă (proiectată în cele mai optimiste scenarii să fie mai puțin de 200 de milioane de oameni). Această cifră „zero” este stabilită la 3%, recunoscând faptul că o anumită cantitate de sărăcie va continua să existe, indiferent dacă este cauzată de conflicte politice sau fluctuații economice neașteptate, cel puțin pentru viitorul apropiat. Cu toate acestea, instituția din Brookings observă că orice predicție asupra sărăciei pe o perioadă mai lungă de câțiva ani are riscul să fie extrem de incertă. Acest lucru se datorează faptului că schimbările în consum și distribuție în întreaga lume în următoarele două decenii ar putea aduce mari schimbări sărăciei la nivel mondial. Alte estimări sunt mai pesimiste cu privire la această posibilitate, mulți estimând o serie de 193 milioane până la 660 de milioane de persoane care trăiesc în sărăcie extremă până în 2035. În plus, unii cred că rata reducerii sărăciei se va reduce în statele în curs de dezvoltare, în special în Africa; astfel încât va dura mai mult de cinci decenii pentru a ajunge la zero la nivel global. În ciuda acestor afirmații, câteva organizații internaționale și naționale proeminente inclusiv ONU, Banca Mondială și guvernul federal al Statelor Unite (prin intermediul ASUDI-Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațional ), au stabilit obiectivul de a atinge zero la nivel global până la sfârșitul anului 2030. Există o varietate de factori care pot întări sau instiga existența sărăciei extreme, cum ar fi instituțiile slabe, anturajurile violente și nivelurile scăzute de creștere economică. Studiile recente ale Băncii Mondiale arată că unele țări pot rămâne într-o stare perpetuă de fragilitate (fragility trap), în care factorii de mai sus împiedică națiunile cele mai sărace să iasă din această stare pentru o indelungată perioadă. Mai mult, majoritatea reducerii sărăciei extreme din ultimii douăzeci de ani au avut loc în țări care nu au avut un conflict civil sau au avut instituții de guvernământ cu o capacitate puternică de a guverna efectiv. De aceea, pentru a pune capăt sărăciei extreme, este, de asemenea, important să ne concentrăm asupra problemelor ce crează fragilitate și conflicte. În ciuda acestei dezbateri, abordarea fragilității rămâne o problemă foarte reală. Pentru a ajuta țările instabile și cu venituri mici să facă tranziția spre pace și prosperitate, în 2011 a fost creat noul acord de angajament în statele fragile, aprobat de aproximativ 40 de țări și instituții multilaterale. Această "nouă înțelegere" reprezintă un pas important către problema fragilității, așa cum a fost inițial articulată de statele fragile autoidentificate, a cerut comunității internaționale nu numai să "facă lucrurile în mod diferit", ci și să "facă lucruri diferite". Pe de altă parte, conflict civil rămâne, de asemenea, un prim motiv pentru perpetuarea sărăciei în întreaga lume în curs de dezvoltare. Conflict armat poate avea efecte severe asupra creșterii economice pentru o multitudine de motive - de a distruge bunurile, creează nedorite migrația în masă, distruge mijloacele de subzistență și deviază resursele publice față de război luptă. În mod semnificativ, o țară care a suferit o violență majoră în perioada 1981-2005 a avut rate de sărăcie extreme cu 21% mai mari decât o țară fără violență. În medie, conflictul civil va costa, de asemenea, o țară de aproximativ 30 de ani de creștere a PIB. Prin urmare, este necesar un angajament în comunitățile internaționale de a aborda situația deteriorării în statele extrem de fragile pentru a preveni pierderea masivă de vieți, dar și pentru a preveni ciclul vicios al sărăciei extreme. Prin urmare, este necesar un angajament reînnoit din partea comunității internaționale pentru a aborda situația deteriorării în statele extrem de fragile, atât pentru a preveni pierderea vieții în masă, cât și pentru a preveni ciclul vicios al sărăciei extreme În 2013, constatarea dominantă într-un raport al Băncii Mondiale a fost că sărăcia extremă este cea mai răspândită în ceea ce numesc țări cu venituri mici. În aceste țări, Banca Mondială a constatat că progresul în reducerea sărăciei este mai lent, săracii trăiesc in condiții deplorabile cel mai afectații fiind copii de pâna la 12 ani. În septembrie 2000, liderii mondiali s-au întâlnit la Summitul Mileniului ce a avut loc în New York, unde Organizația Națiunilor Unite(ONU) au pus în aplicare Proiectul Mileniului, acesta fiind sugerat de secretarul general Kofi Annan. La începutul conferinței, biroul secretarului general Annan a eliberat un raport numit „Noi oamenii: Rolul Națiunilor Unite în secolul XXI”.În acest document, cunoscut acum drept Raportul Mileniului, Kofi Annan a propus comunității internaționale „să adopte ca țintă înjumătățirea numărului de persoane ce trăiesc în sărăcie extremă și să ridice nivelul de trai a mai mult de un miliard de persoane, până în 2015.”Studiile citate arată că „există o legătură directă între creșterea și reducerea nivelului de trai scăzut în țările sărace”. Annan a cerut liderilor mondiali să aibă în vedere problema sărăciei extreme din fiecare regiune fără discriminări. Jeffrey Sachs, un economist cunoscut în dezvoltare, a fost numit responsabil cu acest proiect, iar în 2005 a lansat un plan numit „Investigarea Dezvoltării:Un plan practic pentru a atinge scopurile dezvoltarea milenară”. Summitul Mondial din 2005 a avut loc în septembrie și a fost organizat pentru a verifica progresul mondial în vederea îndeplinirii Scopului Dezvoltării Milenare. Conferința a adunat mai mult de 170 de șefi de stat. Liderii prezenți la summit erau încurajați de scăderea gradului de sărăcie din unele țări, dar în același timp existau îngrijorări în legătură cu modul inegal al scăderii acestui grad în diferitele zone ale lumii. La finalul summitului, membrii prezenți la conferință au reconfirmat angajamentul de a atinge Scopul Dezvoltării Milenare până în 2015 și au cerut tuturor organizațiilor supranaționale, naționale și non-guvernamentale să urmeze acest exemplu. Odată cu apropierea anului 2015, comunitatea internațională s-a concentrat pe intensificarea eforturilor de a îndeplini scopurile propuse inițial în Scopul Dezvoltării Milenare. S-a înregistrat un progres semnificativ în atingerea scopurilor propuse inițial în Scopul Dezvoltării Milenare, astfel ținta propusă, reducerea numărului de persoane ce trăiesc în sărăcie extremă la jumătate a fost atinsă „cu 5 ani înainte de 2015... s-a redus numărul de persoane ce trăiesc în sărăcie extremă cu 700 de milioane în 2010 față de 1990.Însă, la nivel global 1.2 miliarde de persoane încă trăiau în sărăcie extremă”. O excepție de la caz este Africa subsahariană, unde numărul persoanelor ce trăiesc în sărăcie extremă a crescut de la 290 de milioane în anul 1990 la 414 milioane în 2010, însumând mai mult de o treime din numărul total de pe glob. Astfel, ONU a convenit să formeze o Înaltă Comisie de Specialiști care să ofere consiliere în legătură cu Agenda de Dezvoltare de după 2015. Raportul Înaltei Comisii intitulat „Un nou parteneriat global pentru eradicarea sărăciei și transformarea economiilor printr-o dezvoltare sustenabilă” a fost publicat în mai 2013. În acest raport Înalta Comisie menționa: Eradicarea sărăciei extreme este doar începutul. Aceasta este importantă, dar trebuie sa privim într-o perspectivă mult mai largă: să îndrumăm țările spre o dezvoltare sustenabilă - construirea bazelor puse în 2012 în cadrul Conferinței ONU din Rio de Janeiro și de a face față provocărilor cu care nicio țară, dezvoltată sau în curs de dezvoltare, nu a avut de a face până acum. Recomandăm secretarului general ca deliberările pe tema noii agende de dezvoltare să urmeze viziunea eliminării sărăciei extreme odată pentru totdeauna. Acest raport a hotărât ca scopul principal al Agendei de Dezvoltare Post-Milenare să fie „eradicarea sărăciei extreme până în 2030.”Raportul a scos în evidență că Scopul Dezvoltării Milenare nu era destul, deoarece „nu se concentra pe efectele conflictelor și a violențelor în dezvoltare...este nevoie de o bună guvernare și de instituții stabile pentru o dezvoltare durabilă.” Prin urmare, există o asociere între documentele înaintate de Statele Unite (prin intermediul USAID), Banca Mondială și ONU în ceea ce privește legătura dintre fragilitatea și lipsa unei bune guvernări în accentuarea sărăciei extreme. Pornind de la viziunea altor organizații, Comisia a propus ca Națiunile Unite să ridice nivelul sub care se consideră traiul în sărăcie extremă (nivel stabilit la 1.25$) la 2 dolari. Raportul menționează că această schimbare va reflecta faptul că eradicarea sărăciei extreme este „doar începutul.” În completare, alte organizații precum Uniunea Europeană sau Uniunea Africană au făcut propriile declarații și recomandări în legătură cu ceea ce trebuie inclus în Agendă. Comunicatul Comisiei Europene, publicat în „O viață decentă pentru toți: de la viziune la acțiune colectivă”, a confirmat angajamentul luat de ONU de „a elimina sărăcia extremă din contextul actual și de a găsi o cale sigură de a asigura o viață decentă pentru toți până în anul 2030”. Comisiei s-a concentrat de asemenea asupra problemelor mediului (pe lângă celelalte probleme precum foametea sau inegalitatea dintre sexe). Comisia susține de asemenea că „reducerea pe termen lung a sărăciei necesită o creștere inclusivă și sustenabilă. Această creștere trebuie să se folosească eficient de resurse, să creeze locuri de muncă și să sprijine eforturile de atenuare a schimbărilor climatice. "Conferințele Națiunilor Unite pentru Țările cel mai Puțin Dezvoltate au fost o serie de summituri organizate de ONU în ultimele câteva decenii, acestea căutând să promoveze o dezvoltare substanțială și uniformă a țărilor din „lumea a treia.”Ținută între 1 și 14 septembrie 1981 la Paris, prima conferință de acest fel a fost organizată pentru a finaliza „Noul Program Substanțial de Acțiune” al ONU pentru anii 1980 în țările slab dezvoltate. Acest program, care a fost adoptat în unanimitate de către participanți, a susținut reformarea internă a țărilor cel mai puțin dezvoltate (menită să încurajeze creșterea economică) cu o completare economică puternică din exterior. Situația economică acestor țări s-a înrăutățit în anii 1980, deși au fost inițiate reforme politico-economice majore, iar ajutorul extern a fost unul semnificativ. Acest lucru a determinat ONU să organizeze o a doua conferință de acest fel după aproape un deceniu. Organizată între 3 și 14 septembrie 1990, tot la Paris, a doua Conferință a celor mai Puțin Dezvoltate țări a fost convocată de ONU pentru a măsura progresele realizate de Țările cel mai Puțin Dezvoltate în îndeplinirea obiectivelor lor de dezvoltare în anii 1980. Recunoscând problemele care au afectat aceste țări în ultimul deceniu, conferința a formulat un nou set de politici naționale și internaționale pentru a accelera ratele de creștere ale națiunilor cele mai sărace. Aceste noi principii au fost incluse în „Declarația și Programul de acțiune de la Paris pentru Țările cel mai Puțin Dezvoltate pentru anii 1990”. Cea mai recentă conferință, care a avut loc în mai 2011 la Istanbul, a recunoscut faptul că maniera dezvoltării s-a schimbat fundamental de la prima conferință organizată cu aproape 30 de ani în urmă. În secolul XXI, fluxul capitalului către economiile în curs de dezvoltare a devenit tot mai mult dominat de remiterile și investițiile străine directe, spre deosebire de asistența bilaterală și multilaterală. În plus, începând cu anii '80, au avut loc schimbări structurale semnificative la nivel internațional. Odată cu crearea conferinței G-20 (Grupul celor douăzeci de miniștri ai finanțelor și ai guvernatorilor băncilor centrale) a celor mai mari puteri economice, inclusiv a multor națiuni din regiunea Sudică, națiunile din trecut, nedezvoltate, au acum posibilitatea de a avea mai mult de spus în relațiile internaționale. În plus, conferința a recunoscut că, în mijlocul unei recesiuni globale profunde, asociată cu multiple crize (de energie, de climă, de alimente etc.), comunitatea internațională ar avea puține resurse pentru a ajuta țările cel mai puțin dezvoltate. Astfel, ONU a a avut în vedere participarea unei game largi de părți interesate (nu în ultimul rând țările cel mai puțin dezvoltate), esențială pentru formularea conferinței. În 2013, Consiliul guvernatorilor Băncii Mondiale a stabilit două obiective a căror împlinire să fie prioritizată. În primul rând, să pună capăt sărăciei extreme până în 2030, un obiectiv care rezonează cu principiile ONU și administrației Obama. În plus, Grupul Băncii Mondiale a stabilit o țintă intermediară de reducere a sărăciei extreme sub 9% până în 2020. În al doilea rând, să se concentreze asupra dezvoltării ultimelor 40 de procente ale populației, în locul creșterii standard a PIB-ului. Acest angajament garantează ca evoluția lumii în curs de dezvoltare ridică oamenii din sărăcie, în loc să agraveze inegalitatea. Mai mult decât atât, Banca Mondială se obligă la o varietate de initiative nutriționale, transferuri de plăți și inițiative bazate pe transport. Copiii care suferă de subnutriție de la concepție până la vârsta de doi ani prezintă un risc mult mai mare de dizabilitate fizică și mentală. Astfel, ei sunt adesea captivi în sărăcie și nu pot contribui în totalitate la dezvoltarea socială și economică a comunităților lor ca adulți. Grupul Băncii Mondiale estimează că până la 3% din PIB pot fi pierdute ca rezultat al sub-alimentației populației țarilor dintre cele mai sărace. Pentru a combate malnutriția, Grupul Băncii Mondiale a colaborat cu UNICEF și OMS pentru a se asigura că toți copiii mici sunt hrăniți în totalitate. De asemenea, Grupul Băncii Mondiale oferă transferuri condiționate de numerar către gospodăriile sărace care îndeplinesc anumite cerințe, cum ar fi menținerea asistenței medicale pentru copii sau asigurarea participării la școală. În cele din urmă, Grupul Băncii Mondiale înțelege că investițiile în transportul public și drumuri mai bune sunt esențiale pentru ruperea izolării rurale, îmbunătățind accesul la asistență medicală și oferind oportunități de angajare mai bune pentru cei săraci din lume. Biroul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) al Națiunilor Unite are ca scop sincronizarea eforturilor disparate internaționale, naționale și non-guvernamentale de a înfrânge sărăcia. OCHA încearcă să prevină "confuzia" în operațiunile de salvare și să se asigure că răspunsul umanitar la situațiile dezastruoase are o mai mare responsabilitate și predictibilitate. Pentru a face acest lucru, OCHA a început să implementeze coordonatori umanitari și echipe naționale, pentru a oferi comunității internaționale o arhitectură solidă pe care să lucreze. Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a fost creat de ONU pentru a oferi alimente, îmbrăcăminte și asistență medicală copiilor europeni care se confruntau cu foamete și boli în perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial. După ce Adunarea Generală a ONU a extins mandatul UNICEF pe termen nelimitat în 1953, acesta a lucrat activ pentru a ajuta copiii aflați în sărăcie extremă în mai mult de 190 de țări și teritorii pentru a depăși obstacolele care stau în calea sărăciei, violenței, bolilor și discriminării. Domeniile actuale pe care acesta se axează sunt: 1) Supraviețuirea și dezvoltarea copilului 2) Educația de bază și egalitatea de gen 3) Copiii și HIV / SIDA și 4) Protecția copilului. Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) este mandatată să conducă și să coordoneze acțiunile internaționale pentru protejarea refugiaților din întreaga lume. Scopul său principal este de a proteja drepturile refugiaților, garantând că oricine își poate exercita dreptul de a solicita azil într-un alt stat, cu opțiunea de a se întoarce acasă în mod voluntar, de a se integra pe plan local sau de a se reinstaura într-o țară terță. UNHCR operează în peste 125 de țări, ajutând aproximativ 33,9 milioane de persoane. Programul Alimentar Mondial (WFP) este cea mai mare agenție dedicată luptei împotriva foametei la nivel mondial. În medie, WFP aduce de mâncare, asistență pentru mai mult de 90 de milioane de persoane din 75 de țări. PAM nu numai că se străduiește pentru a preveni foametea în prezent, dar, de asemenea, în viitor, prin dezvoltarea unor comunități mai puternice, care vor face mâncare și mai sigure pe propriile lor. PAM are o serie de expertiză din Alimente Analiza de Securitate, Nutriție, produse Alimentare de Achiziții și Logistică. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) este responsabilă de asigurarea conducerii în materie de sănătate globală, formarea agendei de cercetare în domeniul sănătății, articularea deciziilor politice bazate pe dovezi și combaterea bolilor provocate de sărăcie, cum ar fi HIV / SIDA, malaria și tuberculoza. Mai mult, OMS se ocupă de probleme urgente, de la gestionarea siguranței apei, până la tratarea sănătății materne și a nou-născutului. Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (ASUDI) este agenția guvernamentală a Statelor Unite care are rolul de a combate sărăcia extremă. În prezent ASUDI este cel mai mare donator din lume, deoarece Statele Unite furnizează majoritatea fondurilor pentru dezvoltare catre ASUDI si Departamentul de Stat al Statelor Unite. În discursul Presedintelui Barack Obama de la starea Uniunii din 2013, el a declarat că Statele Unite se alătura aliaților săi pentru a eradica sărăcia extremă în următorii 20 de ani, acest obiectiv fiind posibil de realizat. Odată cu apelul la acțiune al lui Barack Obama, ASUDI a declarat că eradicarea sărăciei extreme are rol de obiectiv central în misiunea sa. Sub noul său model de dezvoltare, ASUDI dorește să eradicheze sărăcia extremă prin inovație în domeniile științifice și tehnice, prin luarea de decizii bazate pe dovezi și folosindu-se de ingeniozitatea sectorului privat și a cetățenilor planetei. O inițiativă majoră a administrației Obama este Power Africa, care are scopul de a aduce energie electrica către 20 de milioane de oameni din Africa Subsahariană. Prin contactarea partenerilor internaționali a Statelor Unite, aceștia fiind partenerii comerciali ori partenerii publici, Statele Unite a atras mai mult de 14 miliarde de dolari din angajamente din afara după ce a investit numa 7 miliarde de dolari. Pentru a se asigura că inițiativa Power Africa va ajunge la cei mai săraci din regiune, inițiativa se folosește de o metodă bazată pe tranzacție pentru a crea o schimbare sistematică. Aceasta include extinderea accesului la electricitate către mai mult de 20. 000 de locuințe care sunt fără electricitate. În ceea ce privește asistența pentru starea generală de sănătate, ASUDI a reușit să reducă mortalitatea maternă cu 30 %, mortalitatea pentru copiii de sub 5 ani a fost redusă cu 35%, și a mai reușit și alte obiective propuse. De asemenea ASUDI susține gama de inițiative democratice, de la promovarea drepturilor omului și resposabilitate, guvernare dreaptă, susținerea a alegerilor și statul de drept. În urmărirea îndeplinirii a acestor obiective, ASUDI a reușit să majoreze participarea globală în activități politice prin pregătirea a 9. 800 de de observatori a alegerilor locale și prin oferirea de lecții de educație civică către 6.5 milioane de oameni. Din 2012, Agenția a început să integreze perspective critice despre sexe în întreaga programare pentru a se asigura că toate inițiativele ASUDI lucrează spre eliminarea discrepanțelor dintre sexe. Pentru a face asta, ASUDI încearcă să crească capacitățiile femeilor pentru a înțelege ce drepturi au și pentru a-și alege propriile căi în viață. De asemenea, ASUDI susține programe suplimentare pentru a consolida accesul femeilor către capital și piețe, pentru a le învăța anumite competențe în domeniul agricol și de a susține dorința femeilor de a avea o afacere. Departamentul pentru Dezvoltare Internațională (DDI) este agenția principală a Regatului Unit pentru eradicarea sărăciei extreme. Pentru a face acest lucru, DDI se concentrează pe crearea de locuri de muncă, împuternicirea femeilor și reacția rapidă la urgențele umanitare. Niște exemple specifice a proiectelor DDI sunt asistența de guvernare, inițiativele educaționale, și oferirea de fonduri pentru cercetare.în 2014, DDI va susține realizarea a unor alegeri „mai libere și mai drepte” în 13 țări. De asemenea DDI va asigura acces la justiție pentru 10 milioane de femei prin sisteme judiciare și va ajuta 40 de milioane de oameni sa își facă autoritățile mult mai resposabile. În 2015, DDI va ajuta 9 milioane de copii să meargă la scoala primară, din care macar jumate vor fi fete. Totodată, prin proiectul Research4Development (R4D), DDI a oferit fonduri pentru 35. 000 de proiecte pentru a ajuta la crearea unor noi tehnologii vor ajuta pe cei mai săraci din lume. În aceste tehnologii sunt incluse: vaccinuri pentru vindecarea animalelor din Africa, metode mai bune de diagnosticare a tuberculozei, medicamente noi pentru combaterea malariei, și dezvoltarea a unui orez rezistent la inundații. În afara cercetării tehnologice, proiectul R4D este folosit pentru a oferii fonduri pentru proiecte prin care se încearcă să se înțeleagă ce schibări în structurile guvernamentale ar trebuii să fie făcute pentru ai ajuta pe cei mai săraci din lume. O multitudine de organizații neguvernamentale operează în zonele sărace pentru a atenua nivelul de sărăcie a acelor persoane. Unele din aceste organizații sunt: Salvați copiii, Overseas Development Institute , Concern Worldwide, ONE, triclkleUP și Oxfarm. Toate aceste organizații au lucrat pentru a alevia sărăcia extremă. Salvați Copiii este cea mai mare organizație internațională dedicată ajutorului copiilor. În 2013, Salvați Copiii a ajutat 143 de milioane de copii. De asemenea Salvați Copiii a lansat propriul lor raport numit „a ajunge la zero”, , în care a argumentat că comunitatea internațională ar putea să îi ridice pe cei mai săraci să câștige mult mai mult de 1,25 de dolarit pe zi. Overseas Development Institute (ODI) este cel mai bun grup de experți din Regatul Unit bazați pe dezvoltarea internațională și probleme umanitare. ODI este dedicat în atenuarea suferinței celor mai săraci oameni din lume prin aprovizionarea reprezentanților instituțiilor de dezvoltare a lumii cu cercetări și tactici practice pentru reducerea sărăciei. De asemenea ODI a lansat recent un studiu numit „Raportul Sărăciei Cronice 2014-2015:Drumul spre eliminarea sărăciei extreme” , în care autorii studiului au declarat că obiectivul comunității internaționale de a scăpa lumea de sărăcia extremă până în anul 2030 este lăudabil, și că mai multe resurse va trebuii să fie direcționate spre acest obiectiv pentru a îl duce la capăt. În studiu se afirmă că „pentru a eradica sărăcia extremă, este nevoie de o investiție masivă la nivel global pentru asistență socială, educație și creștere economică pentru țările sărace". Concern Worldwide este o organizație umanitară internațională a cărei misiune este de a elimina sărăcia extremă prin influențarea deciziilor la toate nivele guvernului (local - international). De Asemenea Concern Worldwide a lansat un raport despre sărăcia extremă în care ei explică concepția lor despre sărăcia extremă, din punctul de vedere a unui ONG.În acest raport, numit „Ce înțelege Concern Worldwide despre sărăcia extremă”, cercetătorii precizează că sărăcia extremă presupune mult mai mult decât doar să trăiești cu mai puțin de 1,25 de dolari pe zi. De asemenea în acest raport se mai vorbește și despre cum este să ai un număr mic de bunuri și cum este să fi vulnerabil în fața șocurilor negative severe (acestea fiind naturale sau create de oameni). ONE, organizație a cărui cofondator este Bono, este o organizație non-profit finanțată aproape în întregime de fundații, filantropiști și corporații. Obiectivele organizației ONE sunt creșterea conștiinței publice și susținerea liderilor politici în lupta împotriva bolilor care pot fi prevenite, pentru a crește responsabilitatea guvernelor și pentru a creștere investițiile în nutriție. În cele din urmă, trickleUP este un program de dezvoltare destinat pentru cei care trăiesc cu un venit de sub 1,25 de dolari pe zi, care îi aprovizionează pe cei mai săraci cu finanțare directă și cu educație pentru ai ajuta să își facă o viață sustenabilă. Alt ONG care lucrează pentru a elimina sărăcia extremă este Oxfam. Această organizație neguvernamentală activează majoritar în Africa, misiunea lor este de a îmbunătăți organizațiile comunitare locale și mai lucrează pentru a reduce impedimentele care apar în dezvoltarea unei țări. Oxfam ajută familiile care suferă din cauza sărăciei prin oferirea de mâncare și medicamente. Există mulți copii în Africa care suferă de încetinire a creșteri, iar acesta este o problemă pe care Oxfam s-a decis să rezolve. |
Biserica evanghelică fortificată din Hașag este un monument de arhitectură ecleziastică aflat pe teritoriul satului Hașag, comuna Loamneș, județul Sibiu. În secolul XIV a fost construită o biserică sală gotică, cu un cor cu închidere 5/8, cu contraforturi. Turnul cu clopote, în pericol iminent de prăbușire, a fost înlocuit, între anii 1874-1875, de un turn cu patru pinioane și un acoperiș piramidal ascuțit. Zidul de incintă ce înconjoară biserica are un plan dreptunghiular. Avram Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2. Biserici evanghelice de confesiune augustană din România |
Tumora osoasă cu celule gigante (abreviat TCG), sinonim: osteoclastomul, este una dintre cele mai provocatoare tumori benigne ale osului, cu dezvoltare centrală osoasă, având originea probabilă în elementele histio-fibroblastice, fiind alcătuită din celule de bază ce tind să fuzioneze în celule gigante multinucleate. TCG a fost descrisă prima oară în 1818 de către Cooper și Travers. Elementul caracteristic al TCG, ce o diferențiază de alte leziuni scheletale, neoplazice sau ne-neoplazice, ce conțin celule gigante, este faptul că celulele TCG sunt parte integrantă și constantă a proliferării celulare tumorale. În celelalte leziuni scheletele, celulele gigante sunt elemente reactive ocazionale cu rol de a resorbi efuzia hematică, depozitele de calciu și substanțe cartilaginoase. Deși este benignă, TCG are agresivitate locală considerabilă, producând distrugere osoasă semnificativă, recurență locală și, ocazional, are capacitate de metastazare. Un procent redus (1-9%) dintre TCG ale osului metastazează în plămâni. Metastazele se prezintă sub forma unor grămezi de TCG localizate în plămâni. Metastazele de TCG apar în general la 3-5 ani după diagnosticul inițial de leziune primară. Există și cazuri în care metastazele au apărut și după mai bine de 10 ani. Evoluția metastazelor pulmonare este imprevizibilă: pot regresa spontan, pot rămâne stabile sau pot crește ușor continuu și mai rar, chiar rapid. Altă caracteristică a TCG este posibilitatea de transformare malignă. Transformarea malignă este rară: mai puțin de 5% dintre TCG. TGC poate deveni sarcom: fibrosarcom, osteosarcom sau histiocitom fibros malign. Transformarea TCG în sarcom este favorizată de terapia cu radiații. TCG este o tumoră relativ frecventă. În SUA și Europa, TCG reprezintă aproximativ 5% din toate tumorile primare ale osului și aproximativ 21% din toate tumorile benigne ale osului. În China, TCG reprezintă 20% din toate tumorile primare ale osului. TCG predomină la femei, cu un raport femei/bărbați de 1,5/1. La adult, când metafiza și epifiza nu mai sunt separate, TCG se dezvoltă în amândouă, se pare că inițial în metafiză, adiacent epifizei. Aproximativ 50% dintre TCG sunt localizate în jurul genunchiului. Cea mai frecventă localizare este la nivelul femurului distal, apoi la nivelul tibiei proximale. Pe locul doi ca frecvență a localizării este humerusul proximal iar pe locul trei este radiusul distal. TCG apare rar la nivelul cotului, la nivelul fibulei proximale, în ulna distală și, mai rar, la nivelul mâinii și al piciorului. Apare rar și la nivelul sacrului, al pelvisului și coloanei. Este extrem de rară în oasele scurte și late. La nivelul craniului, o astfel de tumoră, excepțional de rară, este o complicație a bolii Paget. TCG multicentrică este excepțional de rară: doar 1% din toate TCG. În aceste cazuri, înainte de a lua în considerare o TCG multicentrică, trebuie exclus un hiperparatiroidism primar. Tumorile multicentrice tind să fie mai puțin agresive clinic și, spre deosebire de tumorile solitare, tumorile multicentrice au afinitate mai mare pentru oasele mici ale mâinii și piciorului. Pacienții cu tumori multicentrice sunt ceva mai tineri decât cei cu localizare unică. În evaluarea clinică, cele mai importante elemente care trebuie avute în vedere sunt: vârsta, localizarea, durata simptomelor, orice semn de expansiune a osului cortical și invadare a țesuturilor moi. La oasele superficiale, expansiunea osului produce tumefacție. Fractura patologică: apare îndeosebi la membrele inferioare. Este rezultatul subțierii corticalei prin osteoliza produsă de tumoră. Incidența fracturii patologice în momentul prezentării la medic este de 11-37%. Aspectul radiologic al TCG este caracteristic. Practic, semnele clinice și radiologice permit adesea punerea diagnosticului de TCG înaintea biopsiei. Din cauza reacției osteogenice reduse de la periferia tumorii, este lesne de înțeles de ce TCG este rareori compartimentată radiologic. Campanacci a propus o clasificare radiologică a gradului de agresiune a TCG în 3 categorii ce corespund stadiilor Enneking pentru tumorile benigne:Uneori, TCG "agresivă" se poate întinde spre un os vecin. Spre exemplu, spre fibulă, în cazul unei tumori tibiale proximală sau distală sau spre ulnă de la o TCG radială distală. Propagarea se face de-a lungul capsulei articulare, a ligamentelor sau a membranei sinoviale. Nu există nici o corelație între gradul tumorii și incidența recurenței locale sau a metastazelor. TCG de gradul 1 (tumora "calmă" sau "latentă") și TCG de gradul 2 (tumora "activă") nu se transformă sarcomatos. Doar TCG de gradul 3 (tumora "agresivă") poate suferi transformare sarcomatoasă. Și asta, destul de rar. Imaginea CT tipică TCG este absența matricei osoase în leziune, la nivelul spongioasei osului și subțierea corticalei, întreruperi sau chiar dispariția parțială a corticalei acolo unde tumora se extinde în afara osului, în țesuturile moi vecine. Tumora este bine delimitată de osul sănătos din jur. În TCG tipică, intensitatea semnalului este omogenă și leziunea este bine circumscrisă. Tumora are semnal de intensitate joasă pe imaginile T1 și semnal de intensitate intermediară pe imaginile T2.În tumorile de gradul 3, "agresive", imaginile RMN evidențiază distrugerea osoasă locală extensivă, subtierea și întreruperea corticalei și expansiunea în țesuturile moi vecine. De fapt, rolul RMN este important pentru diagnostic în tumorile "agresive " ce se extind în afara osului, în țesuturile moi, pentru indicarea limitelor tumorii în în afara osului. TCG este o tumoră compactă, uniform parenchimatoasă, roșie-maronie, moale și friabilă, cu suprafață netedă, fără urmă de calcificare sau os în interiorul său. Limitele sale cu osul spongios sau cu corticala osoasă sau cu periostul sunt relativ clare dar demarcarea este mai degrabă fibroasă decât hiperostotică. De obicei, țesutul tumoral nu este chiar uniform. Conține în interior arii de fibroză secundară fenomenelor regresive ale celulelor tumorale, ramuri venoase, arii de acumulări lipidice cu aspect galben-portocaliu, arii hemoragice și, cu timpul, arii de necroză. În final, tumora apare ca o cavitate chistică cu conținut hemoragic și necrotic. În TCG active radiologic, chiar dacă corticala este distrusă complet, tumora este bine delimitată de periost. În TCG agresive, tumora care se dezvoltă în afara corticalei poate să nu fie delimitată de periost, astfel încât ea se poate dezvolta în țesuturile moi vecine prin mai mulți lobi, delimitați de o pseudocapsulă subțire, dificil de văzut. Cu timpul, țesutul tumoral din zona epifizară penetrează capsula articulară, ligamentele, membrana sinovială, mai rar poate depăși cartilajul articular. Uneori, poate chiar să invadeze și osul vecin (exemplu: TCG a tibiei proximalepoate invada capul peronier). TCG cu dezvoltare rapidă, când este expusă chirurgical, este înconjurată de periost și țesut moale vecin intens hiperemice, cu vase lărgite. Dacă este secționată, tumora provoacă o hemoragie considerabilă. Aspectul histologic caracteristic TCG este dat de prezența unor celule gigante mutinucleate, dispuse într-o rețea de celule stromale, de mărime medie, cu un singur nucleu. Celulele gigante multinucleate au citoplasmă bogată și numeroși nuclei (50-100) localizați central. Ele sunt distribuite peste tot în tumoră. Concentrația de celule gigante multinucleate din rețeaua de celule stromale variază considerabil de la tumoră la tumoră. Concentrația celulelor gigante multinucleate nu se corelează cu incidența recurenței locale sau a metastazelor. Uneori, la 5% dintre TCG, celulele gigante pot invada vasele mici intratumorale dar nici această invazie nu se corelează cu prognosticul. Celulele stromale mononucleate sunt globuloase, rotund-ovalare, mai rar alungite. Nucleul este rotund sau ovalar, bine colorat. Au activitate mitotică evidentă dar atipiile celulare sunt rare. Gradul activității mitotice nu are semnificație prognostică. Vasele de sânge sunt numeroase, adesea larg sinusoide. Întregul țesut tumoral are arii întinse de necroză, uneori până la necroză totală. Destul de frecvent este întâlnit și țesut fibros de reparare. Aspectul hemoragic este întîlnit frecvent, cu alură de chist osos anevrismal. Transformarea sarcomatoasă a TCG se manifestă prin apariția unor arii de celule fuziforme, cu mitoze multiple, în țesutul tumoral caracteristic. Diagnosticul histologic diferențial al TCG se face cu tumorile maronii din hiperparatiroidism, cu chistul osos anevrismal și, rareori, cu condroblastomul, osteoblastomul și osteosarcomul. Diagnosticul diferențial radiologic al TCG se face cu: Este variabilă și imprevizibilă. Există o corespondență între aspectul radiologic al TCG - liniștită, activă și agresivă - aspectul histologic și evoluție: TCG agresivă are o evoluție mai rapidă iar TCG transformată sarcomatos, mult mai rapidă. TCG este o tumoră cu evoluție nesigură: poate să crească lent un timp, să staționeze o altă perioadă de timp, apoi să crească rapid, în câteva săptămâni. Recurența tumorii se manifestă aproape întotdeauna în primii 3 ani postoperator, de obicei după excizie incompletă. Recurența TCG după 3 ani postoperator este excepțională. Recurența se poate manifesta și extrascheletal, în țesuturile moi, cum este plaga chirurgicală prin care a fost tratată TCG și, excepțional, chiar în locul de unde a fost rezecată anterior grefa osoasă (creasta iliacă). TCG poate produce la 5% din cazuri metastaze pulmonare. Acestea sunt dezvoltări secundare cu țesut asemănător histologic cu tumora primară. De cele mai multe ori, metastazele au o evoluție blândă chiar dacă nu au fost excizate sau au fost excizate doar parțial, permițând o supraviețuire de durată lungă sau chiar vindecarea. Metastazele pulmonare se tratează prin rezecție chirurgicală. Metastazele TCG în ganglionii limfatici sunt excepționale. Transformarea sarcomatoasă a TCG este rară. Mai puțin de 5% din toate TCG se transformă sarcomatos. Cele mai multe cazuri apar după iradierea TCG. Sarcomul de iradiere se manifestă de obicei după 3 ani de la iradiere, la locul unde a evoluat TCG. Riscul de transformare sarcomatoasă este dat de doze mai mari de 3000-4000 r. Transformarea sarcomatoasă poate să apară foarte rar și prin transformarea spontană a unei TCG lăsată netratată și cu evoluție de lungă durată. Terapia medicală este indicată TCG nerezecabile sau cazurilor la care este contraindicat tratamentul chirurgical din cauza comorbidităților severe. Radioterapia și embolizarea sunt rezervate tot cazurilor la care nu se poate face tratamentul chirurgical. În 2013, în USA, a fost introdus tratamentul cu DENOSUMAB pentru tratamentul TCG osoase , nerezecabile, la adulți și la adolescenții cu schelet matur. Indicația de folosire a denosumab s-a bazat pe rezultatele obținute la tratarea TCG recidivate și a celor nerezecabile și pentru cazurile de TCG cu comorbidități severe care au contraindicat tratamentul chirurgical. Denosumab este un anticorp monoclonal IgG2 uman, produs pe o linie celulară de mamifere (celule ovariene de hamster) prin tehnologia ADN-ului recombinat. El împiedică activarea receptorilor RANK (receptori activatori ai factorului nuclear Kappa B) de pe suprafața preosteoclaștilor, împiedicând transformarea acestora în osteoclaști și inhibă receptorii RANK de pe suprafața osteoclaștilor, inhibând maturarea osteoclaștilor. Denosumab inhibă deci formarea, funcția și supraviețuirea osteoclaștilor, reducând astfel resorbția osoasă atât la nivelul osului cortical, cât și a celui trabecular. Denosumab a fost folosit din 2009 în tratamentul osteoporozei cu risc crescut de fracturi. În TCG, denosumab se leagă de receptorii RANK de pe suprafața celulelor gigante, asemănătoare osteoclaștilor, reducând semnificativ sau eliminând chiar celulele gigante. Drept urmare, osteoliza este redusă și stroma tumorală proliferativă este înlocuită cu țesut osos nou, dens, diferențiat, nonproliferativ. Eficacitatea tratamentului cu denosumab în cazul TCG este de 88%. Indicațiile tratamentului cu denosumab în cazul TCG sunt: Modul de administrare a denosumabului în TCG: Se administrează 120 mg denosumab injectabil subcutanat ca primă doză, urmată de încă 120 mg denosumab injectabil subcutanat după o săptămână și de o altă doza de 120 mg denosumab injectabil subcutanat după încă o săptămână, adică în ziua a 15-a de la începerea tratamentului. Apoi se repetă administrările de denosumab la 4 săptămâni. Durata tratamentului cu denosumab variază între 9 și 12 luni. Pacienții trebuie evaluați la intervale regulate pentru observarea beneficiului de pe urma tratamentului cu denosumab. Produsul comercial folosit pentru tratamentul TCG este XGEVA. Sunt flacoane cu 120 mg denosumab în 1.7 ml soluție (70 mg/ml). XGEVA este produs de compania irlandeză de preparate biotehnologice AMGEN. Se administrează un flacon XGEVA injectabil subcutanat, în doza menționată. În timpul tratamentului cu denosumab este obligatorie suplimentarea zilnică a calciului (500 mg) și a vitaminei D (400 ui). Denosumab este contraindicat celor cu nivelul sanguin al calciului scăzut. Dintre cei tratați cu denosumab, aproximativ 50% nu au mai făcut nici o intervenție chirurgicală. Restul, au suferit o intervenție mai puțin invazivă decât cea planificată inițial. Spre deosebire de trecut, când TCG era tratată prin amputație sau prin rezecție largă și reconstrucție, orientarea actuală de tratament este mai conservatoare. Chiar dacă este agresivă local, tratamentul TCG a devenit în cele mai multe cazuri intralezional. Opțiunile de tratament indicate TCG sunt următoarele: Chiuretarea tumorii se face cu chiureta, apoi cu freza cu viteză de rotație mare pentru efectul destructiv al componentei termice asupra celulelor tumorale rămase. Chiuretajul simplu cu sau fără grefare osoasă este urmat de o rată a recurenței TCG de 27-55%. Pentru ca curetajul intralezional să fie cât mai eficient, este necesară realizarea unei ferestre corticale mari pentru expunerea întregii tumori și a cavității intraosoase. Acest gest reduce rata recurenței TCG cu 10-15%. Chiuretajul tumoral trebuie completat cu eradicarea chimică a celulelor tumorale rămase cu fenol 5%, aplicat intralezional sub forma unor tampoane bine îmbibate cu fenol, timp de 1-2 minute. Fenolul este foarte toxic. Omoară celulele tumorale rămase. Este însă foarte toxic și pentru celulele țesuturilor moi vecine, în special pentru structurile nervoase. De aceea, se impune o izolare bună a lor de acțiunea fenolului. După scoaterea tampoanelor îmbibate cu fenol, cavitatea intraosoasă și țesuturile moi vecine vor fi spălate bine cu ser fiziologic. Baia cu fenol poate fi repetată de 2-3 ori. Chiuretajul este urmat de umplerea cavității intraosoase restante cu grefe osoase morcelizate (allogrefe, autogrefă sau amestec din amândouă). În localizările metafizo-epifizare mari, situate foarte aproape de cartilajul articular, când este folosit amestec de grefe, este indicată grefarea cu autogrefă spre cartilajul articular pentru că autogrefa se integrează mai ușor. Rata mare a recurenței TCG, a determinat unii chirurgi să renunțe la grefarea osoasă în favoarea umplerii cavității intraosoase restante cu ciment care să distrugă prin necroză termică celulele tumorale rămase. Tehnica cimentării cavității prezintă și alte avantaje: În cazul fibulei proximale, poate fi făcută uzual rezecția largă fără reconstrucție. TCG a radiusului distal este tratată prin rezecția tumorii și reconstrucție cu autogrefă sau allogrefă fibulară, cu artrodeza pumnului. Fixarea auto/allogrefei fibulare se face cu placă lungă cu șuruburi la radiusul rămas și la metatersianul 2, cu compresie dinamică. TCG localizată vertebral și la nivelul primelor două segmente sacrate poate fi tratată prin chiuretaj și osteosinteză internă. În aceste localizări, chiuretajul nu are acuratețea pe care o are la nivelul membrelor. Boli ale sistemului osteo-articular |
Filmul începe pe planeta Cybertron, unde o civilizație tehnologic avansată de roboți este în mijlocul unui război brutal. Optimus Prime anunță o retragere bruscă a Autoboților pe care îi conduce și îi dă ordine lui B-127 să fugă pe Pământ pentru a pregăti planeta ca o nouă bază a Autoboților. B-127 ajunge pe Pământ în anul 1987. Len Cariou - Hank, proprietarul unui garaj și al unui cimitir de mașini unde Charlie a găsit piese de mașină și un Volkswagen Beetle vechi. A avut încasări de 420,6 milioane $. Filme de acțiuneFilme cu roboți Filme cu invazii extraterestre |
Biserica din localitatea Florești a fost construită la începutul secolului XV, cu contribuția financiară a familiei nobiliare Bethlen (Antonius și Markus Bethlen, nobili localnici). Evenimentul este marcat și de placa ce se află zidită în stânga altarului, și pe care se poate citi cifra 1424. Biserica-sală, de mici dimensiuni, a fost construită din piatră, cu un turn în partea de vest. Nava este acoperită de un tavan simplu din lemn, iar corul gotic de o boltă cu nervuri. Corul este despărțit de navă printr-un arc de triumf ogival. Turnul-clopotniță din lemn și acoperișul au fost puternic deteriorate de un incendiu în anul 1788. Turnul a fost reconstruit în anul 1835 și are un acoperiș de formă piramidală. O parte din mobilierul bisericii se află în prezent la Muzeul de Artă din Cluj. Altarul vechi, din secolul XVI, se află la muzeu în Sighișoara. Actualul altar neogotic datează din anul 1899. Orga cu șapte registre a fost construită în anul 1908 de Karl Einschenk din Brașov. Avram Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2. Biserici evanghelice de confesiune augustană din România |
La îndemnul lui Topîrceanu debutează în 1933 în revista ieșeană Bloc. Debutul editorial a avut loc în 1936 cu micul volum de versuri Lebede negre. |
Biserica evanghelică a localității Buia a fost construită în secolul XV. Tavanul casetat de lemn al bisericii a fost realizat în secolul XVII. Turnul vechi al bisericii, distrus într-un cutremur, a fost refăcut în 1620. Altarul a fost construit în 1561, iar orga în 1903. Avram Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2. Biserici evanghelice de confesiune augustană din România |
Gambit este o revistă română de șah. Revista a fost fondată, în anul 1994, de mare maestră internațională Elisabeta Polihroniade. |
Mitul orgasmului vaginal (în engleză The Myth of the Vaginal Orgasm) este un eseu feminist asupra sexualității feminine, scris de Anne Koedt, o feministă radicală americană, în 1968 și publicat în 1970. A apărut prima oară drept proiect în patru alineate în revista Notes from the Second Year publicată de New York Radical Women și a fost parțial bazat pe rezultatele lucrării lui Masters și Johnson din 1966 Human Sexual Response. Mitul a fost apoi distribuit drept pamflet în întregime, incluzând secțiuni privind dovezile asupra orgasmului clitoridian, anatomiei feminine, și motivelor pentru care este susținut „mitul” orgasmului vaginal. Koedt a scris acest răspuns feminist în cursul revoluției sexuale din anii 1960. Scopul acestui răspuns este de a adresa atât 'mitul orgasmului vaginal', de a face lumea conștientă și de a educa femeile și bărbații despre plăcerea sexuală feminină, cât și de a respinge reflecțiile anterioare despre orgasmul feminin. Koedt afirmă în scrierea sa că „Sentimentele lui Freud asupra relației secundare și inferioare a femeilor cu bărbații a format baza teoriilor sale asupra sexualității feminine. Odată ce a stabilit legea despre natura sexualității noastre, în mod firesc Freud a descoperit teribila problemă a frigidității femeilor. El a recomandat psihiatria drept terapie pentru femeia frigidă. Ea suferea de eșecul de a se adapta mental rolului ei « natural » de a fi femeie.” Koedt rupe obstacolele sociale asupra ceea ce era considerat acceptabil să fie discutat iar articolul ei a jucat un rol vital în revoluția sexuală feministă, bazându-se pe cercetările lui Alfred Kinsey, printre alții, referitoare la sexualitatea umană. |
Pictura a devenit proprietatea fiului lui Goya, Javier Goya, în 1812. Ea a fost deținută mai târziu de Pedro Fernández Durán, care și-a lăsat moștenire colecția de artă Muzeului Prado din Madrid, unde a fost păstrată încă din 1931. Pictura face parte din colecția Muzeului Prado începând din 1931, când a fost donată colecția de artă a lui Pedro Fernández Durán. Prima atribuire documentată a picturii lui Goya datează din 1946, când Francisco Javier Sánchez Cantón a publicat inventarul averii Josefei Bayeu, soția lui Goya, la moartea ei în 1812. Inventarul conținea pictura unui „gigant” cu aceleași dimensiuni ca pictura Colosul, care a fost identificată printr-un X (Xavier Goya) și prin numărul 18. Pictura a trecut în proprietatea lui Miguel Fernández Durán Fernández de Pinedo y Bizarrón, marchiz de Perales, care a lăsat-o moștenire urmașilor săi la moartea sa, în 1833. Pictura este menționată în averea lăsată prin testament de Paula Bernaldo de Quirós (marchiză de Perales și Tolosa și mama lui Pedro Fernández Durán) la moartea ei, în 1877. În acel moment pictura era descrisă ca „O alegorie profetică a nenorocirilor care au avut loc în timpul Războiului de Independență, un Goya original, măsurând 1.15 x 1.[0]3 (unități de măsură globale), având o valoare de o mie cinci sute de pesetas”. Mai recent, întrebările ridicate cu privire la autorul picturii Colosul și la absența sa din expoziția Goya în timpul războiului de la Muzeul Prado au concentrat atenția, printre altele, asupra gravurii lui Goya pe aceeași temă, care a fost inclusă în aceeași expoziție (nr. 28 din catalogul expoziției). Într-un articol intitulat „Tehnica artistică ca metodă de cercetare referitoare la „Colosul” lui Goya” (în nr. 324 al revistei Goya) Jesusa Vega a stabilit relația dintre gravura cunoscută sub numele de Gigantul (care are o a doua copie în Biblioteca Națională a Spaniei din Madrid) și Colosul în aceste cuvinte: „gigantul a trecut din poziție de rezistență / apărare, mândru și drept, într-o poziție melancolică, așezat, reflectând starea de spirit a multor spanioli, un sentiment colectiv împărtășit de către creatorul celor două opere de artă”. Dacă se consideră că pictura a fost realizată între 1808 - începutul Războiului Peninsular - și 1812 - atunci când pictura este înregistrată printre bunurile împărțite între Goya și fiul său, Javier - atunci gravura trebuie să fie datată ca fiind realizată după sfârșitul războiului datorită tehnicii și materialelor utilizate în seria de gravuri Dezastrele războiului. Corpul mare al gigantului ocupă centrul compoziției. El pare să adopte o poziție războinică datorită poziției brațului vizibil și al pumnului strâns. Tabloul a fost pictat în timpul Războiului Peninsular, deci ar putea fi o reprezentare simbolică a războiului. Nigel Glendinning afirmă că imaginea este inspirată de un poem patriotic scris de Juan Bautista Arriaza numit Profeția pirineică publicată în 1810. Poemul reprezintă poporul spaniol ca un gigant care se ridică din Pirinei cu scopul de a se opune invaziei Napoleoniene. Pictura Vulturul a lui Goya, care a fost descoperită în posesia fiului lui Goya în 1836, este similară ca mărime și caracter alegoric cu Colosul. Nigel Glendinning consideră acest lucru o dovadă că Goya a conceput picturi cu un concept similar cu Colosul. Postura gigantului a făcut obiectul mai multor interpretări. Nu se știe dacă el merge sau stă ferm cu picioarele depărtate. Poziția colosului este, de asemenea, ambiguă: el ar putea să se afle în spatele munților sau îngropat până la genunchi, ca în alte picturi negre ale lui Goya, printre care Lupta cu bastoane. Picioarele subiectului sunt, de asemenea, ascunse în Saturn devorându-și fiul și subiectul este chiar îngropat până la gât - sau, eventual, se află în spatele unui dig - în Câinele, care este menționat uneori în limba spaniolă ca Perro Semihundido (Câine semiscufundat). Unii experți au sugerat că gigantul pare să aibă ochii închiși, ceea ce ar putea reprezenta ideea de violență oarbă. În contrast cu figura dreaptă a gigantului se află personajele mici din vale care fug în toate direcțiile. Singura excepție este un măgar, care încă mai stă în picioare; Juan J. Luna a sugerat că această figură ar putea reprezenta neputința de a înțelege ororile războiului. O serie de teme paralele există, de asemenea, în Dezastrele războiului și în gravura omonimă nenumerotată Gigantul sau Colosul, care datează din perioada cuprinsă între 1814 și 1818 și prezintă un uriaș așezat într-un peisaj întunecat și dezolant, cu o semilună în colțul de sus. Cu toate acestea, postura gigantului și întunericul nopții exprimă o singurătate care este diferită de agresivitatea reprezentată în pictură, iar gravura nu are legătură, evident, cu războiul. Nu este posibil să se stabilească dacă ochii gigantului sunt închiși în gravură, dar el pare să asculte ceva. Gigantul face ceva pe care Goya, care era surd din 1793, dorea să fie capabil să o facă. Sau poate că postura gigantului reflectă atenția alertă a cuiva care este surd și/sau orb. Ceea ce este sigur este faptul că pictura în ulei este similară din punct de vedere stilistic cu Picturile negre. Culoarea neagră predomină, tușele de culoare sunt minimaliste și aplicate cu o spatulă și tema pare a fi legate de anumite lucrări germane aparținând mișcării Sturm und Drang din perioada timpurie a romantismului. Accentul lui Goya pe elementul emoțional al panicii care cauzează fuga haotică a populației reflectă, de asemenea, acest estetism romantic timpuriu. Simbolismul gigantului întrupează ideile de identitate în conștiința colectivă sau Volkgeist, mai ales atunci când această conștiință este în legătură cu agresiunea, care era considerată ca provenind din exteriorul țării. Aceste idei au apărut în legătură cu romantismul german idealist și au fost larg răspândite în Europa de la începutul secolului al XIX-lea. Poeziile patriotice ale epocii, cum ar fi Profeția pirineică, erau cunoscute pe de rost de mulți spanioli, inclusiv Goya, care era, de asemenea, prieten cu binecunoscuții gânditori preromantici și scriitori iluminiști. Alte interpretări urmăresc semnificația acordată acestui tablou. În ceea ce privește embleme, s-a sugerat că gigantul ar putea reprezenta un incompetent și arogant Ferdinand al VII-lea al Spaniei, iar munții i-ar sublinia aroganța. În plus, s-a sugerat că măgarul care stă pe loc reprezintă o artistocrație anchilozată, care este necesară unei monarhii absolutiste. Studiile reprezentărilor de giganți în desenele satirice din această perioadă sau ale figurii mitice a lui Hercule au argumentat că gigantul din tablou reprezintă monarhia spaniolă care s-a opus regimului napoleonian. Investigațiile care au folosit analiza cu raze X a posturii gigantului au sugerat că personajul seamănă cu Hercule Farnese reprezentat în gravuri de Hendrick Goltzius sau cu Hercule spaniol pictat de Francisco de Zurbarán în seria Muncile lui Hercule, care se găsește printre picturile de lupte cele mai semnificative din Salón de Reinos al Palatului Buen Retiro din Madrid. În ciuda tuturor elementelor prezentate mai sus, există încă elemente necunoscute în această pictură. Nu există un argument convingător în ceea ce privește direcția în care se deplasează gigantul (în cazul că el se mișcă) și este imposibil să se vadă inamicul căruia i se opune. Cu toate acestea, în cele din urmă, unii autori consideră că este foarte probabil ca terenul muntos să ascundă vederii armata inamică de pe cealaltă parte a văii, de care ar putea fugi populația civilă. Prin urmare, s-a susținut ipoteza că pictura arată, cel mai probabil, o confruntare între armata franceză invadatoare și gigant, reprezentând apărarea forțelor spaniole, așa cum este descrisă în poemul lui Arriaza. Intenția gigantului de a lupta cu mâinile goale și fără arme este descrisă, de asemenea, de Arriaza în poemul Recuerdos del Dos de Mayo, care subliniază natura eroică a națiunii spaniole. Eroismul gigantului contrastează cu frica restului populației, care fuge și se răspândește în mai multe direcții diferite, oprindu-se uneori pentru a ajuta pe cineva care s-a prăbușit sau din cauza încăpățânării legendare a unui catâr. În ceea ce privește axa compoziției, există o serie de semnale care reprezintă dinamic direcțiile în care fuge mulțimea, care este în principal spre și dincolo de colțul stânga jos a tabloului. Există o axă opusă evidențiată de deplasarea cirezii de tauri către dreapta. În toate această mișcare sunt câteva personaje care așteaptă o persoană căzută sau pe cineva aflat în dificultate, ceea ce oferă un contrapunct la mișcarea mulțimii și subliniază impresia de haos. Gigantul este separat de prim-plan de munți, oferind astfel o senzație de adâncime. El este întors și orientat cu fața spre stânga, ceea ce creează o perspectivă mai îndepărtată de privitor și formează o opoziție diagonală către direcția în care fuge mulțimea. Această lumină oblică este fracturată și întreruptă de piscurile munților care sporesc senzația de dezechilibru și de dezordine. Efectul este similar cu faimoasa „lumină nesigură a zilei” („Fabula lui Polifem și Galateea”, v. 72.) a lui Luis de Góngora. În loc de o compoziție centripetă în care toate indicațiile evidențiază un nucleu central, în acest tablou toate liniile de mișcare sparg unitatea imaginii în mai multe căi spre margini. Pictura poate fi considerată un exemplu al multor picturi romantice, cu o compoziție organică (în acest caz centrifugă), în ceea ce privește mișcările și acțiunile personajelor din pictură. Acest lucru poate contrasta cu compozițiile mecanice ale neoclasicismului, unde conținutul tabloului formează axe unghiulare, impuse de voința rațională a pictorului. În iunie 2008 Muzeul Prado a elaborat un comunicat de presă în care Manuela Mena, curator-șef al picturilor din secolul al XVIII-lea și al picturilor lui Goya, a declarat că pictura era „aproape sigur” opera pictorului Asensio Juliá care era un prieten și colaborator al lui Goya. Analiza întreprinsă în ianuarie 2009 a concluzionat că pictura era opera unuia dintre ucenicii lui Goya, fără a fi în măsură să afirme cu certitudine că această persoană era Juliá. Expertul în picturile lui Goya Nigel Glendinning respinge ideea că tabloul a fost pictat de Asensio Juliá, precizând că argumentele care sprijină ipoteza lui Mena sunt „total subiective” și că trăsăturile de penel despre care Mena pretinde că sunt semnătura „A.J.” sunt de fapt primele cifre din numărul de inventar 176, care este vizibil în fotografiile vechi ale picturii. Se pot vedea, de asemenea, alte numere în aceste fotografii vechi, cum ar fi numărul 18, care face aluzie la propoziția „Un uriaș cu numărul optsprezece”, folosită într-o descriere a picturii Un gigant, care a fost numele folosit pentru pictură în inventarul lucrărilor lui Goya efectuat în 1812, după moartea soției pictorului, Josefa Bayeu. În 2012 Jesusa Vega a publicat un articol intitulat „The Colossus is by Francisco de Goya”, în care ea arată că cifra 8 din mai multe picturi ale lui Goya corespunde cu trăsăturile de penel vizibile în Colosul. Vega respinge premisa de bază care a aruncat inițial o îndoială asupra atribuirii picturii lui Goya. În plus, ea a arătat că alte constatări reieșite din studiul efectuat de Muzeul Prado indică faptul că tabloul a fost pictat de Goya; acestea au inclus analiza pigmenților și lianților, evaluarea tehnicilor artistice folosite și tema și compoziția picturii, împreună cu asemănarea cu celelalte picturi negre ale lui Goya. Apoi, în 2009, istoricul de artă Valeriano Bozal, după ce a văzut comunicatul de presă al lui Mena, a declarat că „raportul nu este concludent”; el a încercat mai târziu, fără succes, să organizeze un congres de experți internaționali, cu obiectivul de a ajunge la un consens, declarând în iunie 2010 că „atribuirea picturii lui Goya a fost eliminată pe baza unor dovezi irelevante subțiri. Patrimoniul pictural a fost mutilat, fără probe concludente”. Alți cercetători, restauratori și foști directori ai Muzeului Prado au indicat că nu sunt de acord cu ipoteza lui Mena. Pe de altă parte Manuela Mena a refuzat să concluzioneze definitiv că literele A. J. erau semnătura Asensio Juliá, unul dintre principalele argumente în favoarea atribuirea picturii pictorului valencian. În martie 2009 Nigel Glendinning și Jesusa Vega au publicat un articol intitulat „A failed attempt to delist The Colossus by the Prado Museum?” în revista științifică Goya, în care ei au pus la îndoială metodologia și argumentele din raportul lui Mena: În concluzie, argumentele în favoarea delistării Colosului prezentate în raport sunt nu doar neconvingătoare, dar chiar sunt scandaloase din cauza erorilor făcute și a sofisticii utilizate. A publica un document de acest tip sub protecția Muzeului Prado, ca și cum instituția ar fi acceptat deja concluziile sale, este o acțiune greșit direcționată care pune sub semnul întrebării încrederea societății față de Muzeu. Încă din 2001, Juliet Bareau-Wilson și Manuela Mena au pus la îndoială faptul că Goya ar fi autorul picturii, sugerând că fiul lui Goya, Javier, ar fi pictat-o. În plus, ei atribuie pictura Mulgătoarea din Bordeaux finei pictoriței Rosarito Weiss. Cu toate acestea, într-un articol intitulat The problem of the allocations from the 1900 Goya Exposition Nigel Glendinning și Fernando Checa, directorul de atunci al Muzeului Prado, resping aceste afirmații. În 2004 Nigel Glendinning a publicat, de asemenea, un articol intitulat Goya's The Colossus and the patriotic poetry of its time, precizând relațiile dintre ideile lui Goya cu privire la gigantul reprezentat în imagine și literatura spaniolă care a stârnit fervoarea patriotică a unei populații ce a supraviețuit războiului provocat de invazia lui Napoleon în Spania. Această legătură de idei nu ar fi existat dacă Colosul a fost pictat mai târziu, ceea ce este un argument pe care Glendinning îl folosește pentru a respinge ipotezele lui Bareau-Wilson și Mena. Această ipoteză încearcă să distanțeze pictura de inventarul averii soției lui Goya, Josefa Bayeu, la moartea ei în 1812. Inventarul conține un tablou cu aceleași dimensiuni ca ale Colosului, care este numit Un gigant și a fost identificat în mod tradițional ca fiind același tablou. În iulie 2009 universități spaniole și numeroși experți în picturile lui Goya au semnat o declarație de sprijin al lui Nigel Glendinning, apărând utilizarea metodei științifice în studiul istoriei artei și atribuind pictura Colosul lui Goya. |
Marty Wolf (Giamatti) este un producător de film care fură lucrarea scrisă la școală de Jason Shepherd (Muniz), un elev de 14 ani. Cu ajutorul acestei lucrări Marty realizează un film de mare succes. Jason și prietenii săi vin la Los Angeles pentru ca Marty să recunoască că scenariul este opera lui Jason. Marty refuză să spună adevărul și astfel începe o răzbunare în stil mare împotriva lui. A avut încasări de 53 de milioane $. |
A apărut prima dată în 1941. Grădina potecilor ce se bifurcă este și titlul unei colecții din 1941 republicată în 1944 ca Ficțiuni (). Tema povestirii prefigurează interpretarea multiple-lumi a mecanicii cuantice. Este posibil să fie inspirată de lucrarea filozofului și autorului de science fiction Olaf Stapledon. Colecția din 1941 cuprinde povestirile: Colecții de povestiri fantastice |
Povestirea a apărut în decembrie 1940 în revista Sur și a fost inclusă în 1941 în colecția de povestiri Grădina potecilor ce se bifurcă () și în 1944 în colecția de povestiri Ficțiuni ().„Ruinele circulare” prezintă într-un mod foarte serios tehnica și peripețiile, eșecurile și dificultățile prin care trece un om în timp ce se concentrează să-și imagineze cu precizie organele corpului uman și să dea imaginației sale o imagine concretă. Totul pentru a reuși să creeze un alt om prin forța gândurilor, fără să își dea seama că el însuși nu este un om real, ci o plăsmuire asemănătoare creată de o a treia persoană. La vida es sueño, o piesă de teatru spaniolă din 1635 de Pedro Calderón de la Barca - cu o temă similară |
Emiliano Raúl Sala Taffarel () a fost un fotbalist profesionist argentinian care evolua pe post de atacant. Sala și-a inceput cariera profesională în Franța cu Bordeaux și a debutat în februarie 2012. După ce a încercat să intre în prima echipă, el a fost împrumutat în Championnat National clubului Orléans și în Ligue 2 în sezonul 2013-2014 clubului Niort. Sala a marcat 39 goluri pentru ambele cluburi, înainte de a se întoarce la Bordeaux. După ce i sa promis inițial un rol mai mare după împrumuturile sale reușite, Sala a căzut din nou în favoarea sa și, în schimb, s-a alăturat echipei Caen în Ligue 1 sub formă de împrumut. În 2015, a semnat cu FC Nantes. Cu acest club, el a făcut peste 100 de apariții în Ligue 1 și a reușit să înregistreze o reușită de goluri, transferându-se mai apoi în 2019 la clubul englez Cardiff City, pentru o sumă record a acestui club de €18 milioane de euro. Sala a murit într-un accident de avion pe insula Alderney, în data de 21 ianuarie 2019. El zbura de la Nantes la Cardiff la bordul unei aeronave Piper Malibu. Poliția Guernsey a căutat inițial trei zile peste 4 400 km2 peste Canalul Mânecii, înainte de a opri căutarea, după ce a considerat că probabilitatea ca ocupanții aeronavei să supraviețuiască incidentului să fie extrem de minimă. Pe 7 februarie, două căutări private au fost lansate, în care au fost găsite resturile aeronavei și corpul lui Sala. Sala s-a născut în orașul Cululú, provincia Santa Fe, Argentina. Tatăl său a lucrat ca șofer de camion, familia s-a mutat mai târziu în Progreso. El deține un pașaport italian. Are un frate, Dario, și o soră, Romina. În timp ce creștea, Sala studia imagini ale favoritului său fotbalist argentinian, Gabriel Batistuta. Sala a început să joace fotbal pentru San Martín de Progreso, unde a rămas până la vârsta de 15 ani. Apoi, s-a mutat la San Francisco, Córdoba, pentru a juca la școala de fotbal Proyecto Crecer după ce a fost văzut de un observator. Clubul a fost direct afiliat cu clubul spaniol RCD Mallorca și partea franceză FC Girondins de Bordeaux, care a cercetat jucătorii locali din zonă. După ce s-a alăturat clubului, s-a mutat într-o pensiune cu alți jucători din sistemul de tineret al clubului. În 2009, în timp ce locuia în Granada, Spania, a fost recomandat echipei portugheze de district FC Crato de către un fotbalist argentinian care a jucat acolo și s-a alăturat echipei portugheze. Sala a jucat un meci oficial pentru Crato, marcând de două ori, dar brusc a decis să părăsească clubul și să se întoarcă în Argentina susținând că prietena lui era "în necaz" în patria sa. La vârsta de 20 de ani, în sezonul 2010-11, Sala s-a mutat în Europa pentru a semna cu Bordeaux, clubul partener francez de la Proyecto Crecer. După ce a ajuns în Franța, Sala a trăit pentru scurt timp cu antrenorul de tineret al clubului Marcelo Vada și fiul său, coechipierul lui Sala, Valentín Vada, care se afla în aceeași regiune a Argentinei. Nemaifiind să se stabilească în prima echipă, Bordeaux dorea să-l împrumute pe Sala pentru a câștiga experiență și era de așteptat să semneze pentru o echipă din Spania, dar agentul său respinse această propunere, dorind să rămână în Franța. În schimb, s-a alăturat echipei naționale de campionat US Orléans, după ce a fost văzut de managerul Oliver Frapolli cu un an în urmă. Frapolli l-a descris pe Sala ca "cel mai bun jucător din echipă, fără îndoiala". Sala a marcat 19 goluri pentru club în 37 de aparitii. El a ajutat clubul la locul opt în campionatul național. Pe 2 iulie 2013, Sala a fost de acord cu acordul de a participa în Ligue 2 pentru clubul Chamois Niortais pentru întreg sezonul 2013-14. El a marcat unsprezece goluri în ultimele sale douăsprezece apariții, inclusiv marcând primul său hat-trick de carieră într-o victorie de 4-2 pe Stade Lavallois. La începutul sezonului 2014-15, Sala a fost adus în prima echipă de echipă la Bordeaux de către managerul Willy Sagnol, înscriindu-și primul gol principal pentru club după ce a transformat un penalty în fața unei înfrângeri cu 4-1 cu Monaco. Cu toate acestea, s-a dovedit a fi singurul său gol în unsprezece apariții și a fost împrumutat clubului SM Caen, un alt club din Ligue 1, pentru a doua jumătate a sezonului 2014-15 ca înlocuitor al lui Mathieu Duhamel. Caen încercase anterior să-l semneze pe Sala la începutul sezonului, dar a fost respins de Bordeaux. El a debutat pentru Caen la 1 februarie 2015, cu o victorie de 1-0 asupra lui Saint-Étienne. El a marcat primul gol pentru club în a treia apariție, în timpul unei remize de 2-2 cu Paris Saint-Germain. Emiliano a marcat cinci goluri pentru Caen în timpul perioadei de împrumut înainte de a se întoarce la Bordeaux. Pe 20 iulie 2015, Sala s-a alăturat clubului Nantes din Ligue 1, cu un contract pe cinci ani. Nantes achitând o taxă de transfer raportată de Bordeaux de 1 milion de euro. El și-a făcut debutul pentru Nantes în ziua de deschidere a sezonului 2015-16, în timpul unei victorii cu 1-0 asupra lui Guingamp. În ianuarie 2016, Nantes a respins o ofertă de 3 milioane de lire sterline de la Wolverhampton Wanderers pentru Sala. În primul său sezon a terminat anul ca cel mai bun marcator al clubului. La începutul sezonului 2018-19, Sala a căzut în favoarea noului manager Miguel Cardoso, care l-a preferat pe Kalifa Coulibaly ca fiind primul atacant al clubului. Echipa turcă Galatasaray a făcut o ofertă târzie pentru a semna Sala în ultima zi a ferestrei de transfer de vară, însă această propunere s-a prăbușit mai târziu. Vahid Halilhodžić a fost numit noul manager al clubului, iar in primul sau meci, pe 20 octombrie 2018, Sala a înscris un hat-trick într-o victorie de 4-0 acasă asupra celor de la Toulouse. Pe 19 ianuarie 2019, Sala a semnat cu Cardiff City (Premier League), pe o perioadă de trei ani și jumătate, pentru o taxă de transfer record pentru Cardiff, raportată la 15 milioane de lire sterline. Transferul a bătut recordul anterior al clubului de 11 milioane de lire plătit pentru Gary Medel în 2013. Sala a respins o ofertă târzie de la un club din Super League din China pentru a se alătura lui Cardiff, în ciuda faptului că a oferise o taxă de transfer mai mare și salariu, Sala dorea foarte mult să joace în Premier League. După ce a trecut punctul medical la Cardiff, Sala s-a întors la Nantes în dimineața zilei de 19 ianuarie într-un avion organizat de agentul de fotbal Mark McKay. Intenția lui era să se întoarcă la Cardiff pe 21 ianuarie pentru a participa la prima sa sesiune de antrenament cu noul său club în dimineața următoare. Pe 22 ianuarie, a fost raportată o "îngrijorare reală" că Sala a fost la bordul unei aeronave care lipsea de pe radar, un Piper Malibu, care zbura de la Nantes la Cardiff. Aeronava, la fel cum călătorise la Nantes cu două zile în urmă, dispăruse din Alderney pe 21 ianuarie. S-a confirmat mai târziu în aceeași zi că în aeronavă se afla un pasager împreună cu pilotul de 59 de ani, David Ibbotson. Pe 23 ianuarie 2019, Channel Islands Air Search a spus că nu există "nici o speranță" de a găsi supraviețuitori în apă. Un mesaj audio trimis de Sala prietenilor săi prin intermediul aplicației WhatsApp din avion, a fost lansat de către de presa argentiniană Olé, în care poate fi auzit spunându-le: Pe 24 ianuarie 2019, la ora 15:15, după o căutare foarte amplă și extinsă, care cuprindea 80 de ore de căutări combinate realizate de trei avioane, cinci elicoptere și două bărci de salvare, poliția din Guernsey a anunțat că a anulat căutarea avionului sau a supraviețuitorilor. Decizia a condus la apeluri la nivel mondial pentru continuarea de a căsta, să fie condusă de alți fotbaliști, inclusiv de alți jucători argentinieni precum: Lionel Messi, Gonzalo Higuaín, Sergio Agüero și fostul jucător Diego Maradona, iar președintele argentinian, Mauricio Macri, și-a exprimat intenția de a emite o cerere oficială către britanici și francezi pentru a relua căutarea. O petiție online a atras, de asemenea, peste 65.000 de semnături, iar familia lui Sala și-a anunțat ulterior intenția de a finanța o căutare privată. Pe 3 februarie, a fost anunțat faptul că a început o altă căutare a aeronavei, folosind nava AAI Geo Ocean III și o navă cu finanțare privată. Căutarea planificată, care a durat trei zile, a acoperit o suprafață de 4 km pătrați, aproximativ 24 de mile marine (44 km) la nord de Guernsey. La ora 21:11, la șase ore după ce noua căutare a început, s-a raportat că pe fundul mării s-au descoperit resturile aeronavei. Aceasta se afla la o adâncime de aproximativ 63 de metri și exista posibilitatea ca corpul lui Sala și al pilotului David Ibbotson să fie încă la bord. Pe 4 februarie, anchetatorii au declarat că în interiorul epavei a fost vizibil un ocupant. Pe 7 februarie, s-a anunțat că un corp a fost recuperat din epavă. Mai târziu în acea zi, corpul a fost identificat oficial ca fiind al lui Sala, de către poliția din Dorset. Pe 11 februarie, rezultatele autopsiei au arătat că Sala a murit din cauza rănilor la cap și torace. Înmormântarea lui Sala a avut loc în orașul său natal, Progreso, pe 16 februarie 2019. Sala a declarat că își modelează stilul după idolul său, fostul internațional argentinian Gabriel Batistuta. BBC Sport l-a comparat pe Sala cu Jamie Vardy, descriindu-l ca fiind "un jucător care îi plac spațiile largi și făcând parte dintr-o echipă care are un puternic stil de contra-atac".Un atacant mare și puternic recunoscut pentru capacitatea sa de a ține mingea și a fost descris ca având un "ritm rezonabil" , el a atras de asemenea laude în mass-media pentru munca sa, tenacitate și capacitatea de finisare. Decese cauzate de accidente aviatice |
Escrocii din viitor sunt pedepsiți de o stranie Societate de Protecție a Obiectelor prin cuplarea acestora la obiectele pe care le-au stricat. Ajunși frați siamezi ai ceștilor din porțelan, al obiectelor din sticlă fragile, infractorilor le este teamă să se miște brusc pentru a nu suferi fracturi dureroase. Acest roman a fost adaptat pentru televiziune în 1988 de André Farwagi. |
Golden League 2018-2019 a fost a patra ediție a turneului amical Golden League organizat împreună de federațiile daneză, franceză și norvegiană de handbal. Precum edițiile anterioare, ediția 2018-2019 a fost și ea alcătuită din trei etape, prima desfășurată în Danemarca, a doua în Norvegia, iar a treia în Franța. În paralel a fost organizată și competiția masculină. Deși la competiție sunt invitate și alte echipe, clasamentul final se stabilește doar pentru cele trei echipe organizatoare. Câștigătoarea ediției 2018-2019 a fost Norvegia. Desfășurarea partidelor și rezultatele: Echipa ideală a Møbelringen Cup 2018 a fost anunțată pe 25 noiembrie 2018: Etapa a III-a a întrecerii feminine s-a desfășurat în Franța, între 21 și 24 martie 2019, în orașele Clermont-Ferrand și Boulazac. În afara Danemarcei, Franței și Norvegiei, echipele organizatoare, în etapa a III-a a fost invitată să participe și România. Programul etapei a III-a a fost confirmat pe 17 martie 2019. Echipa Franței a fost anunțată pe 1 martie 2019. Lotul României a fost anunțat pe 8 martie 2019. Partidele au fost televizate de canalele televiziunii beIN SPORTS din Franța. |
François Bordes (), cunoscut și sub pseudonimul Francis Carsac, a fost un om de știință francez, geolog, scriitor și arheolog. După cursuri universitare de geologie și antropologie, este numit director al Antichităților preistorice din Aquitania. A fost profesor de preistorie și geologie cuaternară la Facultatea de Științe din Bordeaux. Este cunoscut printre arheologii din întreaga lume pentru capacitatea sa de a replica unelte vechi de piatră. A lucrat la Centrul Național Francez de Cercetări Spațiale în domeniul geologiei planetare. În 30 de activitate a publicat aproape 200 de cărți și studii despre preistorie și geologie. De asemenea, a publicat numeroase romane science fiction sub pseudonimul Francis Carsac. Debutează ca romancier SF în 1954 cu Cei de nicăieri (Ceux de nulle part). Cărțile lui fost traduse în limbile rusă, română, bulgară, lituaniană, letonă, maghiară, estonă și altele. Ceux de nulle part (Cei de nicăieri, 1954). Romanul este o operă spațială, un roman realist în stilul lucrărilor lui Jack Williamson sau Edmond Hamilton. Eroul Dr. Vsévolod Clair este răpit de o farfurie zburătoare pilotată de umanoizi verzi (Hiss-i) și dus în lumi extragalactice, bântuite de Misliks - creaturi metalice care se hrănesc cu stele. Les Robinsons du Cosmos (Robinsonii cosmosului, 1955). În limba română a apărut în 1964 la Editura Tineretului. Ca urmare a unei catastrofe cosmice, câteva părți ale Pământului au fost mutate într-o lume complet diferită, care mai târziu este numită Tellus. În această lume, pământenii trebuiau să-și construiască din nou civilizația, folosind puținul care a fost adus de pe Pământ. Francezii sunt cei mai norocoși - au o fabrică și un mic sat. Pe drumul spre formarea unei noi societăți, au existat războaie și încercări de a profita de putere, mai mult, oamenii au trebuit să lupte împotriva faunei extraterestre. Terre en fuite (1960). În Fuga Pământului Soarele este pe cale să devină o supernovă și oamenii de știință își unesc eforturile în vederea mutării Pământului pe orbita unei alte stele. La Vermine du Lion (Paraziții leului, 1967). În limba română a apărut în 1999 la Editura SFVA (Revista 467). Romanul are loc pe planeta Eldorado, unde localnicii sunt foarte asemănători cu pământenii. Lacoma corporație de stat, Biroul Interplanetar Metalurgic, tratează nativii ca o rasă inferioară și este interesată doar de profiturile obținute din extracția mineralelor. Biroul Interplanetar trebuie să înfrunte opoziția unui lup singuratic, a lui Terai Laprade care dorește ca planeta să-și păstreze echilibrul ecologic și social dinainte de venirea pământenilor. Genèse (1958). Nuvela Geneza publicată în revista Satelitte prezintă vizita unor extratereștri pe Pământ cu miliarde de ani în urmă. Aici găsesc o lume ostilă fără viață. La plecare unul din extratereștri calcă fără să vrea pe sol. Asta este cauza primordială care a dus la apariția vieții. Scriitori francezi de literatură științifico-fantastică |
Noul val francez este un curent cinematografic al cinematografiei franceze, care s-a dezvoltat în două faze. Prima, mai puțin observată, începută deja în 1918, a fost influențată în special de Marcel L’Herbier. Continuarea acesteia, numită (în Nouvelle Vague), a avut cea mai importantă perioadă la sfârșitul anilor 1950. După Primul Război Mondial, s-a format în perioada filmului mut o mișcare avangardistă mai degrabă neomogenă, al cărei reprezentanți au fost Abel Gance, René Clair și Jean Cocteau. Dezvoltarea ei a fost întreruptă pe o perioadă mai îndelungată datorită celui de-al Doilea Război Mondial. La sfârșitul anilor 1950 s-a format în Franța o mișcare în mijlocul cineaștilor tineri și a pionierilor primului val, care s-au opus tradiționalului mod de relatare predictibil a unor subiecte comerciale. În anul 1954 François Truffaut, pe atunci critic de film, a publicat articolul O anumită tendință în filmul francez (Une certaine tendance du cinéma français). Acest text este considerat baza teoretică a Nouvelle Vague împotrivindu-se acelor scenariști care neinspirați, adaptează romane sau nuvele, fără ca el însuși să aibă legătură cu cinematografia. Cerința: „oamenii cinematografului” trebuie să facă filme și să nu se lase comandați de scriitori ce se poate filma sau nu. |
Celtics a câștigat cele mai multe titluri din Atlantic Division: 22. Nouă campioane ale NBA provin din Atlantic Division. Celtics au câștigat șase campionate, în timp ce Knicks, 76ers și Raptors au câștigat câte un campionat. Toate, cu excepția Knicks din 1972-73, erau campioane ale diviziei. În sezonul 1983-1984, toate cele cinci echipe din divizie s-au calificat pentru playoff. În sezonul 1982-1983, toate echipele din divizie au avut procente mai mari de 50% - câștigând în sezonul regulat mai multe meciuri decât au pierdut. Actuala campioană a diviziei este Toronto Raptors, cel de-al cincilea titlu. semnifică o echipă care a venit din American Basketball Association (ABA) ca urmare a unei fuziuni. semnifică echipă de expansiune Din cauza unui blocaj, sezonul nu a început decât pe 5 februarie 1999, iar toate cele 29 de echipe au jucat un sezon regulat scurtat de 50 de meciuri. În urma atentatului din Boston, NBA a anulat jocul din 16 aprilie, programat în Boston, între Celtics și Pacers; jocul nu a fost reprogramat, deoarece nu ar fi avut niciun impact asupra locurilor ocupate în playoff de nici una dintre echipe. |
Von Bülow s-a născut la Klein-Flottbeck, Holstein (acum parte a Altona, Hamburg). Tatăl lui, Bernhard Ernst von Bülow, a fost un politician danez și german, membru al unei familiei nobiliare Bülow, în rândul căreia s-au numărat baroni,conți și prinți. Fratele lui, generalul-maior Karl Ulrich von Bülow, a fost comandant de cavalerie în timpul primei conflagrații mondiale, în timpul căreia a luat parte la atacul asupra Liègeului din August 1914. Bülow a învățat limbile engleză și franceză în timpul copilăriei de la guvernante. Tatăl lui cunoștea franceza, mama engleza, ceea ce nu era neobișnuit în înalta societate din Hamburg la acea vreme. În 1856, tatăl lui a fost ales în Dieta federală din Frankfurt ca reprezentant al Holsteinului și Lauenburgului, într-o perioadă în care Otto von Bismarck era reprezentantul Prusiei în Dietă. Bernhard von Bülow s-a împrietenit cu fiul lui Bismarck, Herbert. La 13 ani, el s-a mutat cu familia la Neustrelitz, unde tatăl lui a devenit ministru-șef al marelui duce de Mecklenburg. Bernhard a studiat la liceul Frankfort și a continuat studiile la universitățile din Lausanne, Leipzig și Berlin. S-a înrolat voluntar în serviciul militar în timpul războiului franco-prusac și a devenit caporal în regimentul regal de [În decembrie 1870, escadronul lui era în acțiune lângă |
Constantin Necula () este un preot ortodox si profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Sibiu, cunoscut publicului pentru numeroasele sale apariții la conferințe și dezbateri televizate Trofeul „Oamenii Timpului” 2016 la categoria „Diplomație Publică” acordat la Gala „Oamenii Timpului”, a III-a ediție, 17 decembrie 2016, Iași, „ca urmare a obținerii unor rezultate profesionale de excepție în perioada octombrie 2015 - septembrie 2016 și a contribuției la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului public românesc, extins peste granițele țării, în spiritul valorilor specifice unei societăți democratice”.Placheta de onoare „pentru sprijinul acordat în activitățile de prevenire a delicvenței juvenile și creștere a gradului de siguranță rutieră, acordat de IPJ Sibiu în aprilie 2017. Medalia FITS și Diploma de Excelență acordate „în semn de mulțumire pentru contribuția personală adusă la succesul FITS”, 15 iunie 2013, Sibiu. |
Who He? (publicat și ca The Rat Race în 1956) este un roman științifico-fantastic și satiric al scriitorului american Alfred Bester. A apărut în 1953 la editura Dial Press. Cartea a fost republicată în engleză în 2007 și din 2015 este disponibilă pentru cumpărare de la Wildside Press. Acesta oferă o vizualizare detaliată, oarecum nebună, a primelor zile de producție de televiziune din New York City înainte ca majoritatea producțiilor de televiziune să se deplaseze spre vest în California. Un scenarist de emisiuni-jocuri de televiziune, care se trezește după ce nu mai consumă alcool o perioadă, descoperă că cineva e pe cale să-i distrugă viața. Groff Conklin în 1954 sfătuia cititorii revistei Galaxy să nu piardă "imaginea sălbatică a producției de televiziune descrisă de Bester". Roman contemporan fără elemente science-fiction, nu a primit prea multă atenție. Cu toate acestea, i-a adus lui Bester o sumă frumușică de bani din vânzarea drepturilor de retipărire în format paperback (cartea a părut în acest format cu titlul The Rat Race). De asemenea, Bester a primit o sumă substanțială de bani de la un studio de film care a cumpărat opțiunea de ecranizare a cărții. Se pare că Jackie Gleason era interesat să joace rolul gazdei jocului TV. În cele din urmă nu s-a făcut niciun film, dar plata pentru opțiunea ecranizării a fost destul de generoasă ca să le permită lui Alfred și Rolly Bester să călătorească prin Europa în următorii ani. În această perioadă au locuit în principal în Italia și Anglia. |
The Computer Connection este un roman științifico-fantastic al scriitorului american Alfred Bester. Inițial publicat în foileton în Analog Science Fiction (noiembrie-decembrie 1974, ianuarie 1975, sub denumirea The Indian Giver), a apărut sub formă de carte în 1975 la editura Berkley. Unele ediții în limba engleză au dat romanului titlul Extro. Romanul a fost nominalizat la Premiul Nebula pentru cel mai bun roman în 1975 și la Premiul Hugo pentru cel mai bun roman în 1976. În viitor, o bandă de nemuritori (unii dintre ei sunt personaje istorice faimoase, unii dintre ei au încercat totul pentru a evita acest lucru), inclusiv Herb Wells, Ned Curzon (poreclit Grand Guignol), Hillel și Sam Pepys au doar o singură cerință de respectat ca membru: să nu moară. Prin intermediul rețelei sociale extinse, ei întâlnesc un strălucit fizician cherokee numit Sequoya Guess, care și el la rândul său a aflat recent foarte multe despre particularitățile sale și despre chichițele și lacunele care vin împreună cu acest lucru. Aceasta duce la o schimbare rapidă în viața cotidiană a lui Guess, care este la fel de șocat ca prietenii săi. În același timp, oamenii de știință din lume colaborează pentru a asambla un supercomputer numit Extro, care va monitoriza și va controla toată activitatea mecanică de pe Pământ. Nemuritorii creează un plan de a exploata subtil supercomputerul pentru a-i ajuta în căutările lor privind cunoașterea și pentru a folosi o parte din experiența lor pe care au dobândit-o pentru a-l ajuta la îndeplinirea sarcinilor sale. Funcționând în afara comportamentului așteptat, Extro preia controlul de la dr. Guess. Asta face ca singurele persoane care știu ce se întâmplă - nemuritorii și cei mai apropiați prieteni ai lui Guess - să se lupte cu inima și mintea unei mașini răuvoitoare în corpul unui nemuritor, un om puternic și ingenios care nu poate fi ucis. Criticul Gerald Jonas de la New York Times a afirmat că Bester a încercat, dar nu a reușit "să facă arbitraritatea o virtute" în The Computer Connection, concluzionând că romanul "nu poate fi la fel de distractiv" pentru cititor așa cum a fost pentru scriitor. |
Aurora Borealis este o propunere pentru crearea unui vas de cercetare de tipul spărgător de gheață propusă la nivel european, comparabilă cu cele mai puternice spărgătoare din lume planificată în comun de un consorțiu format din cincisprezece organizații participante și companii din zece națiuni europene. Dacă ar fi construit, va fi cel mai mare spărgător de gheață construit vreodată, precum și primul spărgător construit la cel mai înalt normativ IACS categoria gheață, și clasa Polară 1. O caracteristica unică a navei propuse este capacitatea de a efectua foraj marin de adâncime diect de pe calota de gheță. Se propune nava să aibă o durată de viață operațională de 35 până la 40 de ani, zona principală de operațiuni fiind Oceanul Arctic interior. În 2010, Consiliul German de Știință și Științe Umaniste a încetat să susțină planificarea care a făcut ca viitorul navei de 800 de milioane de euro, proiectat de Schiffko (în prezent Wärtsilä Ship Design ), să fie incert. Proiectul a fost amânat, iar o versiune puțin mai mică și mai ieftină (mai puțin de 500 de milioane de euro), Aurora Slim , a fost sugerată de compania finlandeză de inginerie Aker Arctic . Schimbarea cea mai proeminentă de la Aurora Borealis la Aurora Slim este că instalația de foraj izolată nu mai este prezentă. Omul de știință trebuie să se bazeze pe un sistem mobil și pe foraje mai puține de câteva sute de metri în loc de mai mult de . Ea va avea, de asemenea, numai o singură piscină în locul a două ca în conceptul original. La fel ca conceptul original, nava este concepută pentru a rupe nivelul de gheață de până la în grosime. Cu toate acestea, sistemul de poziționare dinamică a navei mai mici constă din trei 15 Amperoare de azimut MW și două 3.5 Protoni cu arc de mână în loc de trei arbori cu propulsie fixă cu 27 Motoare de propulsie MW și șase 4.5 Proiectori transversali transversali MW. Numărul și producția generatoarelor au fost, de asemenea, reduse. Participanții la proiectul Aurora Borealis sunt listați în tabelul următor. |
Rogue Winter trebuie s-o găsească pe iubita sa, Demi Jeroux, care a fost răpită de demonicul răufăcător Manchu Ducele Morții. Rogue trebuie s-o caute prin întregul sistem solar, de la Paradisul Plăcerilor Carnale până în camerele însângerate de tortură de pe Triton. În aceste camere subterane de pe Triton se află cheia întregii aventuri, căci aici este îngropată singura sursă a meta-cristalelor nou descoperite, care păstrează secretul energiei nelimitate pentru întreaga omenire. În alte limbi a fost tradus ca: |
Tender Loving Rage (cu sensul de Furie plină de iubire) este un roman științifico-fantastic și thriller al scriitorului american Alfred Bester. A apărut postum în 1991 la editura Tafford (la patru ani după decesul scriitorului). Într-un articol din 1991, "Alfred Bester's Tender Loving Rage" (reprodus în Loose Canon în 2001) prietenul său Charles Platt explică faptul că Bester a scris romanul în jurul anului 1959, folosind titlul Tender Loving Rape (cu sensul de Viol plin de iubire). Cartea nu a fost vândută mai mulți ani, până când Platt (care a citit manuscrisul mult mai devreme în timp ce lucra la Avon în 1972) l-a convins pe Bester să publice cartea la o mică editură; Platt a sugerat schimbarea titlului și Bester a fost de acord. Despre un triunghi amoros... Frumoasa fotomodel Julene Krebs este râvnită atât de un director de publicitate puternic, cât și de un om de știință proeminent. Cei doi bărbați ajung să fie amabili unul cu celălalt, ca urmare a interesului lor față de fată, iar ea, la rândul ei, are o relație cu fiecare în parte. |
Campionatul Mondial de Handbal Masculin din 2021 va fi cea de a XXVII-a ediție a turneului organizat Federația Internațională de Handbal și va avea loc în 14-31 ianuarie 2021, fiind găzduit de Egipt. Va fi prima ediție când vor concura 32 de echipe în loc de 24. Va fi cea de a treia ediție când campionatul va fi găzduit de o țară din Africa și prima care va fi găzduită în afara Europei din 2015. Șapte națiuni și-au exprimat inițial interesul de a găzdui competiția: Cu toate acestea, până la expirarea fazei de licitare la 15 aprilie 2015, doar trei națiuni și-au păstrat oferta pentru găzduirea acestui eveniment: Decizia a fost stabilită pentru 4 iunie 2015, dar congresul a fost mutat la 6 noiembrie 2015. Egiptul a fost ales ca țară-gazdă. |
În loc să limiteze analiza la relațiile economice ca funcții ale dinamicii distribuției bunurilor și serviciilor, economia constituționala ia în considerare impactul semnificativ al deciziilor politico-economice. “Economistul politic care dorește să ofere consultanță normativă trebuie să se concentreze, în mod necesar, asupra procesului sau structurii în care se observă procesul de luare a deciziilor politice. Constituțiile, structurile sau legile existente sunt supuse unei examinări critice”. Economia constituțională este definită ca o abordare practică folosită pentru a aplica instrumentele economice în cadrul problemelor constituționale. Un exemplu în acest sens este alocarea resurselor economice și financiare disponibile la nivel național, una dintre preocupările majore ale tuturor națiunilor. Soluția juridică a acestei probleme se găsește în aria economiei constituționale. Un alt exemplu este studierea “compatibilității deciziilor economice eficiente cu cadrul constituțional existent și limitările sau condițiile favorabile create de acest cadru”.Economistul american Richard McKenzie a inventat termenul de „economie constituțională” pentru a defini subiectul principal de discuție la o conferința organizată la Washington D.C. în 1982. Ulterior, un economist american, James M. Buchanan, a folosit neologismul lui McKenzie pentru a denumi o nouă sub-disciplină academică. Pe baza lucrării sale cu privire la această sub-disciplină, Buchanan a obținut Premiul Nobel pentru Științe Economice pentru „dezvoltarea bazelor contractuale și constituționale ale teoriei luării deciziilor economice și politice”. Constituționalismul a fost criticat pentru că, anterior, a ignorat problemele economice, însă această critică a fost luată în vedere în dezvoltarea economiei constituționale. Buchanan respinge “orice concepție organică conform căreia statul este mai înțelept decât indivizii care îl formează”. Această poziție filozofica constituie, de fapt, subiectul de bază al economiei constituționale. Prin intermediul unei abordării economice și constituționale obținem o analiză economică și constituțională combinată, evitând astfel o înțelegere unidimensională. În opinia lui Buchanan, o constituție care vizează doar câteva generații de cetățeni trebuie să se poată adapta la decizii economice pragmatice și să echilibreze interesele statului și ale societății cu cele ale indivizilor și drepturile lor constituționale la libertatea personală și la fericirea individuală Economia constituțională se inspiră din atitudinea reformistă caracteristică viziunii lui Adam Smith. Prin urmare, conceptul lui Buchanan poate fi considerat drept echivalentul modern al “științei legislației” definită de Smith. Potrivit lui Buchanan este o cheie a ordinii constituționale și „poate fi supranumită lumea kantiană idealizată” în care individul „care face ordinea, împreuna cu majoritatea colegilor săi, adoptă legea morală ca regulă generală pentru comportament”.În prelegerea pentru premiul Nobel, Buchanan a citat lucrarea economistului suedez din secolul al XIX-lea, Knut Wicksell, care i-a influențat foarte mult cercetarea: „Dacă utilitatea este zero pentru fiecare membru al comunității, utilitatea totală pentru comunitate nu poate fi alta decât zero”.În epigraful capitolului dedicat conferinței Nobel, intitulat „Constituția politicii economice”, Wicksell afirmă că „indivizii înșiși sunt singurii care pot judeca dacă beneficiile activității propuse sunt mai mari decât costurile”.Buchanan a introdus conceptele trans-disciplinare complexe de „cetățenie constituțională” și „anarhie constituțională”. Anarhia constituțională este o politică modernă care poate fi cel mai bine descrisă drept acțiuni întreprinse fără înțelegerea sau luarea în considerare a regulilor care definesc ordinea constituțională. Această politică este justificată de trimiteri la sarcini strategice formulate pe baza intereselor divergente indiferent de impactul lor asupra structurii politice. Buchanan introduce conceptul de „cetățenie constituțională”. Acesta este definit drept respectarea de către cetățeni a drepturilor și obligațiilor lor constituționale, care ar trebui considerate ca o componentă constitutivă a politicii constituționale. Buchanan subliniază, de asemenea, importanța protecției principiilor morale care stau la baza normelor constituționale. James Buchanan a scris că „etica cetățeniei constituționale nu este direct comparabilă cu comportamentul etic în interacțiune cu alte persoane în cadrul constrângerilor impuse de regulile unui regim existent. Un individ poate fi pe deplin responsabil, în sensul etic standard, dar nu reușește să îndeplinească cerința etică a cetățeniei constituționale”.Buchanan a considerat termenul “constituționalitate” în sens larg și l-a aplicat familiilor, firmelor și instituțiilor publice, dar, în principal, statului. Buchanan a accentuat faptul că politica publică nu poate fi luată în considerare în ceea ce privește distribuția, ci este întotdeauna o chestiune de alegere asupra regulilor jocului care generează un model de schimb și distribuție. Renașterea economiei politice sub forma de preocupare școlara se datorează in mare măsura lui Buchanan. Activitatea lui Buchanan în alegerea publică este deseori interpretată ca fiind cazul cel mai relevant din imperialismului economic. Totuși, conform opiniei lui Amartya Sen, , Buchanan nu ar trebui să simbolizeze imperialismul economic. În același timp Sen afirmă că Buchanan a fost principalul contribuitor la introducerea eticii, gândirii politice legale și a gândirii sociale în economie, în adevăratul sens al cuvântului. Un element esențial în procesul de înțelegere a sistemului de gândire al lui Buchanan este distincția pe care acesta a făcut-o între știința politică și tactica politică. Știința politică se referă la regulile jocului, în timp ce tactica politică se concentrează asupra strategiilor pe care jucătorii le adoptă într-un anumit set de reguli.“Întrebările despre regulile corecte ale jocului sunt în domeniul filozofiei sociale, în timp ce întrebările despre strategiile pe care jucătorii le vor adopta conform acestor reguli aparțin domeniului economiei, iar tocmai jocul dintre reguli (filozofia socială) și strategii (economie) reprezintă ceea ce Buchanan considera drept economia politică constituțională. Împreuna cu câțiva asociați din domeniul economiei constituționale, Buchanan a lansat revista Economia Politica Constituționala, în anul 1990, având drept scop încurajarea cercetării și dezvoltarea disciplinei.în articolul avangardist “Domeniul Economiei Constituționale”, Buchanan a stabilit limitele studiului în curs și a stabilit diferite subiect dezvoltate ulterior în 1962 și 1986. În viziunea lui Buchanan economia constituționala era atât un program de cercetare orientat spre regulile instituțiilor în care indivizii fac alegeri, cât și un proces de creare a acestor reguli. Economia constituționala vizează regulile actuale, alegerea dintre constrângeri, spre deosebire de ancheta economica obișnuită care se concentrează pe alegerile din cadrul regulilor sau a constrângerilor impuse indivizilor. Persoanele fizice sunt de acord să se limiteze pe ele însele în schimbul beneficiilor anticipate, asemănător perspectivei asupra guvernului dintr-un contract social. La fel cum o tranzacție de piață are loc prin schimburi voluntare, avantajoase din punct de vedere reciproc, așa se întâmplă și cu schimburile politice de drepturi și autoritate. Odată cu această teorie, politica devine o forma de schimb și este, prin urmare, demnă de analiza economică. Astfel se stabilește începutul economiei constituționale. Până la sfârșitul articolului, Buchanan intră pe sfera filosofiei, tinzând ușor spre scepticism, și afirmând că fiecare individ trebuie să perceapă fenomenele prin “fereastra” sa proprie, iar acordul este imposibil atunci când toată lumea vede realitatea din perspective diferite. Conform individualismului radical, economia constituțională poate cuprinde numai persoanele care privesc lumea prin paradigme sau ferestre economice, nu prin paradigme idealiste conduse de un anumit scop. În cadrul economiei constituționale pozitive, instrumentele sau metodele sunt unice, datorită naturii interdisciplinare a programului. Principalul instrument al economiei constituționale pozitive este ,,analiza instituțională comparativă", cu patru elemente principale: . Primul element examinează modul în care au apărut anumite reguli constituționale și care au determinat elaborarea regulilor ca rezultat al intrărilor individuale agregate. Al doilea element analizează modul în care se disting regulile între factorii individuali și colectivi, deși Voigt recunoaște că această metodă de cercetare este rar utilizată. Cel de-al treilea element sunt posibilitățile de modificare ulterioară a constituției (sau regulilor). Orice modificare propusă a constrângerilor constituționale sau a regulilor de constrângeri este supusă unei examinări economice a efectelor lor asupra eficienței și echității. Cel de-al patrulea element al economiei constituționale pozitive analizează efectele economice ale schimbării dezvoltate sau modificate asupra regulilor. Toate analizele economice încearcă să maximizeze eficiența, iar economia constituțională nu face excepție de la această regulă. Pe piață, indivizii maximizează eficiența atunci când ambele părți obțin un beneficiu personal, un schimb reciproc și când resursele ajung la cea mai mare valoare. Economia de piață este realitatea actuală, dar trebuie să fie o „economie de piață constituțională” ca termenul introdus de judecătorul˗șef al Curții Constituționale Indoneziene, Jimly Asshiddiqie, în cartea sa „Constituția economică”. Procesul politic este unul de schimb, spre deosebire de piață, resursele schimbate sunt politice, nu materiale sau financiare. Prin urmare, eficiența politică este redată de consimțământul politic sau atunci când toți indivizii din comunitate sunt de acord cu structurile politice. Economia constituțională mimează o economie politică tradițională contractuală, concentrându˗se asupra contractului sau a consimțământului dintre guvern și partea guvernată. Cu toate acestea, consimțământul urmează după eficiență în piață, în timp ce eficiența urmează dupa consimțământ în politică.[citation needed]Economia constituțională normativă se concentrează asupra legitimizării statului și a acțiunilor sale ca și cel mai bun mijloc de eficiență și utilitate maximă, judecând condiții sau reguli eficiente și discernând și studiind sistemele politice pentru maximizarea eficienței, unde rezultatul alegerilor colective este considerat „echitabil”, „just” sau „eficient”. Încă o dată, Buchanan domină discuția normativă a economiei constituționale, în special modul în care individualismul metodologic afectează analiza economică. Până în 1988, ideile lui Buchanan au evoluat de la discursul său din 1986. Atât Buchanan, cât și Stefan Voigt susțin ipoteza fundamentală a economiei constituționale normative, potrivit căreia obiectivele sau valorile unui singur individ nu pot înlocui valoarea altora. Prin urmare, este imposibil de realizat o normă socială universală sau un obiectiv absolut. Din moment ce politica este o formă de schimb, atunci când indivizii sunt de acord să facă un schimb de bunuri, aceștia acționează rațional, în funcție de cum își percepe fiecare interesul, dacă decizia este voluntară și luată în cunoștință de cauză. Date fiind aceste criterii, orice astfel de acord este ,,eficient” și, prin urmare, ar trebui să apară normativ. Individualismul metodologic îl determină pe Buchanan să susțină că o teorie politică foarte asemănătoare cu cea a lui John Rawls în lucrarea sa din 1971, „Teoria Justițieiˮ, ar realiza cel mai bine obiectivele unice ale indivizilor. Învăluit de ignoranță și decizii a priori ale obiectivelor sociale, Buchanan spune că economia politică nu are un inginer social sau un scop moral, ci doar îi ajută pe indivizi în căutarea unor reguli care să le servească cel mai bine propriilor scopuri. Pentru Buchanan, societatea „bună” este una care promovează interesele indivizilor, nu un scop moral sau teleologic independent. Buchanan nu este singurul contribuitor al economiei constituționale normative. Economistul polimat Friedrich Hayek a scris, de asemenea, în mod extensiv pe tema economiei constituționale, chiar dacă acesta nu i-a dat în mod specific un nume. Hayek susține că democrația constituțională reprezentativă este cea mai bună structură a guvernului. Proiectul principal al lui Hayek a fost justificarea libertății și stabilirea unor criterii pentru un regim de libertate. Hayek era îngrijorat de tipul de stat pe care Buchanan/Rawls îl considera normativ. Hayek a considerat necesară o întoarcere la viziunile tradiționale ale guvernării, filosofiei politice și ale economiei. El a crezut că statul Buchanan/Rawls a avut o tendință aproape inevitabilă spre totalitarism, pe măsură ce statul urmărea să maximizeze utilitatea individuală. Oamenii ar putea fi, în curând, la mila birocrației para-guvernamentale a statului furnizor. Hayek îi avertizează pe cititorii săi (să nu se grăbească cu lansarea în tipul de stat pe care îl concep Rawls și Buchanan?), spunând că alegerea individuală nu poate să fie singurul factor determinant în (alegerea constrângerilor?), iar structura reală a regulilor sau a constrângerilor (constituția) trebuie să se conformeze cu ceea ce Buchanan ar numi un obiectiv supra-individual. Pentru Hayek, democrațiile constituționale liberale reprezintă cea mai bună metodă de a atinge libertatea individuală, egalitatea, oportunitatea și eficiența și dă următoarele trei motive. În primul rând, constituțiile codifică legea preexistentă. În al doilea rând, plasează constrângeri explicite guvernului pentru a preveni totalitarismul. Iar în cele din urmă, păstrează legea și ordinea pentru polis. Toate acestea se încadrează în ordinea morală și teleologică. Fondarea general acceptată a analizei economie constituționale a Constituției Statelor Unite a fost prezentată în cartea lui Charles Austin Beard din 1913 „O interpretare economică a Constituției Statelor Unite”. În timp ce majoritatea cercetătorilor resping astăzi teza generală a lui Beard, el a inițiat o nouă metodă de gândire economică și politică, care evoluează spre analiza economiei constituționale Contemporane . Principala teză a lui Beard a fost următoarea:Constituția Statelor Unite era „în esență un document economic bazat pe conceptul potrivit căruia drepturile fundamentale private de proprietate sunt anterioare guvernului și dincolo de majorități . Macey afirmă că această concepție despre natura umană este în esență economică. Dacă guvernarea nu este împărțită în puteri distincte, posibilitatea unui „rent-seeking” extensiv amenință eficiența guvernului. Grupurile și indivizii interesați vor influența puterile politice pentru propriile lor obiective,ceea ce ar putea să ducă la nedreptate sau la ineficiență. În interpretarea lui Madison de către Macey, separarea puterilor lansează lobbyștii pe piața concurențială și mai eficientă prin creșterea costurilor tranzacțiilor atât de mult, încât mijloacele de pe piața privată sunt mai puțin costisitoare decât recurgerea la diferite puteri ale statului. Macey demonstrează în ce fel economia constituțională poate fi aplicată constituțiilor. În loc să pună accent pe intențiile politice sau filozofice ale fondatorilor, economistul constituțional privește constituția într-un mod economic, luând în considerare stimulentele, alegerile,alocările și alți factori economici din cadrul regulilor politice ale unei constituții. În mod tradițional, crearea facțiunilor a fost interpretată ca o mișcare politică briliantă cu scopul de a separa puterea și de a preveni hegemonia statului. Macey este de acord cu asta, însă adaugă un avertisment. Acesta susține un stimulent economic real pentru existența unor facțiuni care obligă fondatorii să separe guvernul. Facțiunile și puterile separate cresc costurile de tranzacționare pentru mobilizarea sprijinului politic dincolo de ceea ce pot plăti (grupurile de interese?), în caz că se bazează pe mijloace private și neguvernamentale. Macey a arătat cantitatea de legislație printr-un grafic standard de cerere și ofertă, unde cererea reprezintă interesul grupurilor pentru legi și oferta reprezintă sursa legilor. Separarea puterilor schimbă curba de aprovizionare rămasă, ridică prețul și reduce cantitatea legislației. Judecătorul Richard Posner a reliefat importanța unei constituții în dezvoltarea economică, cercetând conexiunea ]ntre aceste două concepte. Posner abordează analiza constituțională, mai ales din perspectiva judecătorilor, care constituie o forță critică în interpretarea și aplicarea unei constituții,astfel - de fapt în țările cu drept comun - creând baza dreptului constituțional. El evidențiază importanța dispozițiilor constituționale “în stabilirea unor limite exterioare mai extinse în exercitarea discretă a puterii judiciare”. Astfel, atunci când un judecător se confruntă cu un anumit caz, trebuie să acționeze întocmai conform constituției. Rolul economiei în acest proces este acela de a “contribui la identificarea consecințelor interpretărilor alternative” ale constituției. Ulterior, el afirmă că „economia poate etala o perspectivă asupra întrebărilor ce se referă la interpretarea legală adecvată”.În cele din urmă, după cum subliniază Posner, „limitele unei abordări din punct de vedere economic a deciziilor constituționale [sunt] stabilite de Constituție”.De asemenea, el susține că „protecția eficientă a drepturilor economice de bază generează creșterea economică”. În paralel cu aprofundarea cercetării academice în domeniul economiei constituționale în SUA din anii 1980, Curtea Supremă a Indiei a încurajat timp de aproape un deceniu litigii de interes public în avantajul celor săraci și exploatați, datorită numeroaselor posibilități de interpretare a mai multor articole din Constituția indiană. Jimly Asshiddiqie, fost judecător șef al Curții Constituționale din Indonezia, a publicat o lucrare de-a sa “Konstitusi Ekonomi” (2010), în care promovează conceptul de Constituție Economică. Acesta este un exemplu concludent - de facto al aplicării practice - a metodologiei economiei constituționale. Valery Zorkin, președintele Curții Constituționale a Federației Ruse, a efectuat o referire specială la rolul educațional al economiei constituționale: “În Rusia, introducerea în programele de drept universitar și în departamentele economice a unor noi discipline academice precum economia constituțioanlă, devine un act de o importanță majoră”. Școală Rusească de Economie Constituțională a fost creată la începutul secolului XXI, având ca idee de bază încadrarea analizei economice și constituționale combinate în procesul legislativ (în special cel bugetar), astfel generând evitarea erorilor în luarea deciziilor economico-financiare; de exemplu, atunci când cheltuielile militare (sau altele) sunt mai mari decât cele alocate culturii și educației. Economia constituțională studiază așa aspecte precum distribuția echitabilă a venitului național. Aceasta include, de asemenea, cheltuielile guvernamentale pentru sistemul judiciar, care în țările în tranziție și în curs de dezvoltare sunt controlate în totalitate de puterea executivă. Aceasta din urmă, fiind un instrument de separare a puterilor în stat, subminează principiul controalelor și al echilibrului, instrument în separarea puterilor,astfel creând o dependență financiară critică în sistemul judiciar. Este important să putem distinge cele două posibilități de corupție a sistemului judiciar: corupția în mediul public (prin planificări bugetare și diverse privilegii) și corupția din mediul privat. Prima, face aproape imposibil pentru o afacere să faciliteze dezvoltarea și creșterea optimă a economiei naționale pe piață. În limba engleză, cuvântul „constituție” conține un număr extins de înțelesuri, cuprinzând nu doar constituții naționale, ci și regulamente ale corporațiilor, reguli nescrise ale diferitor cluburi, grupuri informale, etc. Destinat inițial țărilor în tranziție și celor în curs de dezvoltare, modelul rusesc al economiei constituționale este totalmente concentrat pe conceptul de constituire a unui stat. Acest model al economiei constituționale se bazează pe conștientizarea necesității de a reduce decalajul dintre aplicarea practică a drepturilor economice, sociale, politice acordate prin constituție, legea bugetară anuală sau trimestrială și politicile administrative conduse de guvern. În anul 2006, Academia Rusă de Științe a recunoscut oficial economia constituțională ca disciplină academică separată. Întrucât în multe țări cu sisteme politico-economice de tranziție constituțiile sunt adesea tratate de elita conducătoare ca documente juridice abstracte, total deconectate de politica economică a statului, practica economiei constituționale devine o condiție decisivă pentru dezvoltarea democratică atât a statului cât și a societății. Economia constituțională nu este acceptată de toți savanții în economie. Walter Block și Thomas DiLorenzo critică aspru acest concept ca și o posibilă știință. Ei susțin că politica nu poate fi echivalată cu piața și de aceea economia constituțonală nu poate exista ca și disciplină de studiu. Spre deosebire de piață, consimțământul ambelor părți nu este baza politicii, condusă de violente constrângeri conflictuale. De aceea, ei consideră că metoda de optimizare și selecție după gradul de importanță (CE-method) doar induce confuzie în discuția asupra alegerilor publice și a economiei politice. Buchanan, Voight, Macey, până și Beard, toți admit faptul că politica presupune, în mod implicit, un schimb de “bunuri”, o viziune amplă asupra contractului social. Însă pentru Block și DiLorenzo, politica nu reprezintă decât avantajarea unui grup mai puternic în defavoarea unuia mai slab. Ei relevă faptul că de la Imperiul Roman până în prezent statul se formează prin perpetuă exploatare și concurare, dar niciodată prin acord comun. Calculul consimțământului, opera ce stă la baza economiei constituționale, conține o bună parte din atacul lor. Dacă au dreptate că statul nu a existat și nu poate exista în mod voluntar, și că prezența guvernului independent este un fapt inerent contradictoriu, atunci economia constituțională nu poate exista ca disciplină. William Campbell explică în afirmația sa conceptul de slăbiciune a economiei constituționale, atribuind ca scop a unui regim nu moralitatea și binele individual, ci eficiența, libertatea individuală și drepturile liberale. |
Este fiul cel mai mare, dintre cei patru ai tatălui său, comerciant, numit de asemenea Rudolf (1870-1936). Dădaca angajată lângă el a fost de origine maghiară, așadar a vorbit limba maghiară până la vârsta de patru ani. Multiculturalitatea orașului natal i-a oferit o paletă diversă de influențe muzicale, de la folclorul rutean, melodiile maghiare până la muzica bisericească. Acasă la familia lui erau organizate regulat seri muzicale. Dora mamei sale, Hermine (1880-1960) i-a oferit primele lecții muzicale. Între anii 1909 și 1916 a studiat la o școală elementară și liceul din Reghin. Deja începuse studii serioase la pian și teoria muzicii. Începând cu anul 1914 a fost asistent organist al bisericii evanghelice din Reghin. Aici a fost cântată prima lui compoziție serioasă, o lucrare oratorială. Între anii 1916 și 1919 și-a continuat studiile la gimnaziul din Sighișoara. Din cauza celui de Al Doilea Război Mondial, a emigrat pentru câteva luni într-un sat din apropierea Budapestei, împreună cu toată familia lui. Din septembrie 1919 a studiat pian principal la Conservatorul din Leipzig. Din anul 1920 studiază compoziție la Universitatea de Arte din Berlin (Charlottenburg), unde s-a împrietenit cu colegul lui de an, Boris Blacher. În 1923 a absolvit cu succes și încă în acelați an s-a căsătorit cu pictorița și sculptorița, având ascendență evreiască și hughenotă Léli Duperrex (ocazional, pianistă de cinematograf și bar), care era cu zece ani mai învârstă decât el. Wagner-Régeny este membru al consiliului de film sonor între anii 1925-26 și predă în particular armonie și contrapunct. Din 1926 este factotumul muzical al companiei de balet a lui Rudolf Lábán, timp de trei ani, merge în turneu cu ei în toată Germania și Olanda. A început să lucreze împreună cu Caspar Neher în 1929, care mai târziu va fi scenograful, libretistul lucrărilor scenice compuse de Wagner-Régeny și începe prietenia lor. În anii 1930 se nasc compozițiile cele mai importante, este membru activ al cercurilor avangardiste. În 1935, împreună cu soția lui, își petrece vacanța la rudele din Transilvania. A intrat în armata germană în data de 5 februarie 1943 în timpul celui de-al doilea război mondial. După diferite staționări din Berlin, a fost repartizat la Garda de foc, ceea ce însemna că putea locui acasă. În 22 noiembrie, apartamentul său a fost bombardat și toate lucrările soției lui, Léli, au fost distruse. După câteva luni fără adăpost, a fost trimis la Mecklenburg, unde a făcut înregistrări muzicale ale materialului de propagandă Wehrmacht. Între timp, soția lui, care suferea de cancer, a locuit într-un han, Wagner-Régeny a organizat chemoterapia soției lui. În 1946 s-au mutat la Güstrow. După un an, Leli a murit, compozitorul văduv s-a mutat la Rostock, unde a devenit rector al academiei de muzică. În 1950 a fost invitat caa profesor de compoziție la Colegiul German de Arte Muzicale din Berlin. A acceptat imediat. Această decizie a schimbat viața lui personală, s-a căsătorit cu Gertie Foth, pe care a cunoscut-o în Güstrow, ea era cu mult mai tânără decât el. În 1962 doi dintre cei mai buni prieteni, Caspar Neher și Hanns Eisler, au murit. Și-a luat rămas bun de la viața sa până atunci activă. A continuat să compună muzică și activitatea lui de profesor (cei mai cunoscuți discipoli ai săi au fost Siegfried Matthus și Tilo Müller-Medek ), dar a petrecut cea mai mare parte a timpului cu soția lui. S-a îmbolnăvit de cancer pulmonar și și-a petrecut ultimul an din viața sa în spital. |
Biserica evanghelică din Roandola, comuna Laslea, județul Sibiu, a fost construită în secolul XV. Figurează pe lista monumentelor istorice, . Biserica evanghelică din Roandola a fost construită în 1792 în locul unei biserici gotice tip sală, din care s-a păstrat corul sprijinit de contraforturi. Bolta corului este în stil gotic, iar nava are tavan simplu. Altarul a fost construit în 1881 de meșterul Wilhelm Horbiger, tabloul altarului a fost pictat de Karl Dörshclag. Amvonul este de piatră și are un baldachin din lemn, fiind datat 1775. Orga a fost construită în 1857, de Samuel Binder din Sighișoara. Cristelnița este din piatră, în formă de potir. Avram Alexandru, Câteva considerații cu privire la bazilicile scurte din bazinul Hârtibaciului și zona Sibiului, în Revista monumentelor și muzeelor de istorie, 1981, numărul 2. Biserici evanghelice de confesiune augustană din România |
Roger Taylor este o combinație relativ frecventă de prenume și nume de familie, care se poate referi la, Roger Taylor (baterist Queen) (născut în 1949), bateristul formației engleze Queen, artist solo, compozitor și vocalist Roger Taylor (tenis) (născut în 1941), jucător de tenis britanic Roger Taylor (fotbal american) (născut în 1958), jucător de fotbal american |
Warrel Dane (născut Warrel G. Baker la 7 martie 1961 - d. 13 decembrie 2017) a fost un muzician american care a fost cântărețul solo al formațiilor americane de [metal] Sanctuary și Nevermore. În afară de colaborarea de durată cu Sanctuary și Nevermore, Dane a mai colaborat vocal, în mod decisiv, la diferite albume muzicale cu grupurile muzicale Serpent's Knight, Behemoth și Shaded Enmity, realizând și două proiecte personale, albumul solo antum Praises to the War Machine (în 2008) și cel postum Shadow Work (în 2018). Deși prin vocea sa naturală era un bariton natural, acoperind cinci octave, Dane a fost de asemenea cunoscut datorită performanțele sale vocale din registrele înalte, cântând în regim de contratenor când a activat cu formația Serpent's Knight, respectiv în primele două albume înregistrate cu trupa Sanctuary. Ulterior în carieră, atât cu trupa Sanctuary și mai apoi cu trupa Nevermore, Dane a revenit la registrul său natural de bariton, devenind mult mai cunoscut pentru vocea sa distinct dramatică și gravă. Dane a studiat cinci ani pentru a deveni cântăreț profesionist de operă, utilizând atunci și apoi abilitățile sale extraordinare de a acoperi cinci octave. În timp ce sunetele sale înalte sunt mai accentuate în primele albume cu Sanctuary, sunt cazuri când a folosit vocea sa de contratenor și cu trupa Nevermore. Albumul de revenire al trupei Sanctuary din 2014, intitulat The Year the Sun Died (în română, Anul în care soarele a murit) include acele pasaje cântate cu vocea sa de cea mai înaltă frecvență, în trei din cântecele albumului. De asemenea, Dane a fost vocea personajului Candynose Twinskins din comedia muzicală, în regim de operetă, Metalocalypse prezentat pe canalul de televiziune american Adult Swim. Primul album solo al lui Dane, Praises to the War Machine (în română, Laude mașinii de război) a fost lansat pe 13 mai 2008, la casa de discuri Century Media Records. La momentul morții sale, lucra la cel de-al doilea album al său solo. Fusese gândit să fie foarte diferit față de primul său album solo. Astfel, Dane remarca, „Unele [piese] din acesta sunt brutal de heavy.” (conform, "Some of it is just brutally heavy"). În martie 2016, titlul viitorului album a fost anunțat a fi Shadow Work. Data inițială a primei sesiuni de înregistrare a fost programată cândva în octombrie 2016. La 13 decembrie 2017, în timp ce se afla la São Paulo, în Brazilia, lucrând la finalizarea celui de-al doilea album solo al său, Dane a suferit un atac de cord și a decedat la vârsta de 56 de ani. Chitaristul formației cu care Dane realiza al doilea proiect solo al său, Johnny Moraes a declarat, Moraes a declarat de asemenea că Dane avusesemultiple probleme de sănătate datorate unei lungi istori a consumului abuziv se alcool și al unui diabet netratat (Diabetes mellitus type 2. La data de 14 ianuarie 2018, la doar o lună după trecerea în neființă a lui Dane, regizorul de film brazilian Daney Carvalho a lansat pe YouTube filmul său de debut de scurt metraj O Ano em que o Sol Morreu (Anul în care soarele a murit) o clară referire la albumul trupei Sanctuary The Year the Sun Died, album în care Dane interpretează vocal toate piesele, Filmul este o dramă și un tribut al lui Warrel Dane. Cântăreți cu registru vocal de cinci octave Cântăreți de heavy metal americani |
Filmul are loc într-un viitor distopic, unde atmosfera Pământului a devenit toxică. Cei mai mulți oameni au fugit de pe planetă pentru a trăi într-o stație spațială lângă Io, un satelit al planetei Jupiter. Sam Walden este una dintre puținele persoane rămase pe Pământ. Trăiește la altitudine mare, unde aerul încă mai este respirabil, încercând să crească albine care să poată supraviețui în atmosferă. Într-o zi, un bărbat, Micah, ajunge la casa ei, călătorind cu un balon cu heliu. El intenționează să ajungă la un site de lansare pentru a părăsi Pământul, dar dorește mai întâi să vorbească cu Dr. Harry Walden, tatăl lui Sam, care a îndemnat omenirea să rămână pe Pământ pentru că încă mai avea speranțe privind soarta planetei. Sam îi dezvăluie că tatăl ei este mort. Auzind acest lucru, Micah este hotărât s-o ia pe Sam cu el pe naveta spațială, iar ea este de acord. În timp ce se pregătesc și așteaptă vântul potrivit, se apropie mai mult unul de altul și fac sex. Ei descoperă, de asemenea, că o nouă regină albină a ieșit din stupul lui Sam și că este imună la aerul toxic. A fost lansat la 18 ianuarie 2019 de Netflix. |
O ploaie de meteori devine rachetă prin spațiul deschis. Două păstăi strălucitoare se văd ascunse în spatele dușului de meteoriți. Dintr-o dată, și se îndreaptă spre planeta îndepărtată Pământ. Nu cu mult timp înainte ca toți cei cinci copii să fi văzut extratereștrii, cu excepția lui Bethany. Ei descoperă în curând că prizele externe de control al minții nu funcționează asupra copiilor, oferindu-le șanse de luptă și își dau seama că au responsabilitatea de a proteja adulții, păstrând secretul existenței străinilor. Copiii creează arme improvizate, cum ar fi o armă de cartofi de cartofi de casă, și resping primul atac extraterestru de la mansardă. În acest proces, ei obțin controlul de la distanță al lui Ricky și îl transformă împotriva străinilor. Copiii dezvăluie în sfârșit lui Bethany evenimentele care au loc. Cei cinci îi salvează pe Jake în subsol. Ricky îl insultă apoi pe Tom și pe ceilalți și se destramă cu Bethany pentru că ea mereu vorbește despre sentimente și familie și pleacă. Copiii atacă extratereștrii și salvează Sparks, dar Skip reușește să folosească mașina de mărire, ridicându-se la 30 de metri înălțime, și cheamă navele de invazie zirconiene. Îl înfruntă și-l micsorează din nou. Tazer și Razor (care s-au îndrăgostit) fug, în timp ce Skip este aspirat în mașină, care a fost deteriorat în proces și a defectat și explodează. Sparks oprește invazia și se întoarce acasă după ce-și spune la revedere. Tom și Stuart se împacă și restul vacanței revine la normal, cu excepția faptului că copiii s-au apropiat unul de altul în timpul aventurii lor. În depărtare Skip, care a fost redus la o dimensiune chiar mai mică decât înainte, apare aplecat de răzbunare, dar își întâlnește dispariția atunci când o cioară zboară și o apucă. Într-o scenă la mijlocul perioadei de credite, Bethany și Tom se răzbună pe Ricky pentru că s-au despărțit de ea și i-au insultat familia făcându-l să pară un nebun în fața noii sale prietene Annie Filkins, folosind dispozitivul de control al minții străine. Bethany comentează "Îmi păstrez acest lucru" după ce am folosit dispozitivul pentru al face pe Ricky să-și aterizeze testiculele. Scenariul a fost scris de Mark Burton și Adam F. Goldberg. Filmul este cofinanțat de Fox și Regency în timp ce este distribuit de Fox. Fox a terminat scenariul în martie 2006. Marc Resteghini supraveghea pentru Fox în timp ce Kara Francis Smith păstori pentru Regency. Barry Josephson a fost confirmat ca principal producător, în timp ce Thor Freudenthal a fost angajat pentru a conduce producția principală. Producția principală a început în martie 2007.Filmul a fost inițial intitulat " They came from Upstairs", dar mai târziu a fost schimbat la " Aliens in the Attic", în timp ce primul titlu este utilizat ca linia de tag-uri a filmului. Implicarea lui Ashley Tisdale în film a fost confirmată în ianuarie 2008, când a fost distribuită ca Bethany Pearson. Robert Hoffman , Carter Jenkins și Austin Butlerau fost mai târziu distribuite în film. Doris Roberts a fost semnat pentru film în februarie 2008. MTV a confirmat că Josh Peck sa alăturat emisiunii ca vocea străinilor Sparks. John Debney a compus nota inițială pentru film. Tisdale a inregistrat o piesa intitulata "Switch" pentru film, care este inclusa si in cel de-al doilea album, Guilty Pleasure . Original soundtrack-ul filmului a fost lansat pe 18 august 2009. Fotografia principală a început la sfârșitul lunii ianuarie 2008 în Auckland , Noua Zeelandă . Compania de producție New Upstairs Productions, din Auckland, a declarat că filmarea va dura 30-40 de zile între 28 ianuarie și 18 aprilie 2008, fără filmări la sfârșit de săptămână. Filmul a fost stabilit într-o vilă veche care a fost transportată de la Remuera la o fermă din North Auckland. Setul principal a fost un conac vechi și au cheltuit 700.000 de dolari pentru restaurarea casei. Fotografia principală sa încheiat la mijlocul lunii martie 2008. Tisdale, Butler și Jenkins s-au întors la scenă pentru a filma scenele din ultimul minut pentru film în aprilie 2009. Filmul a fost lansat pe 30 iulie 2009, în Rusia și Malaysia ; 31 iulie 2009 în Statele Unite , Canada și Bulgaria ; 12 august în Regatul Unit ; 3 septembrie 2009 în Australia. Data lansării originale a filmului a fost în ianuarie 2009, dar a fost împinsă din motive necunoscute. Comunicatul britanic a coincis, de asemenea, cu o licitație de caritate pentru Salvați Copiii, care a colaborat cu eBay și 20th Century Fox, în care diverse vedete, inclusiv mai mulți actori din film, au vândut obiecte din mansardă pentru a strânge bani pentru caritate. Recenzările străinilor din pod au fost amestecate negative; filmul deține un rating de 31% "rotten" pe Rotten Tomatoes bazat pe 71 de recenzii, cu consensul care spune "Inofensiv și prietenos pentru copii, această comedie familială de familie este lumină pe imaginație." Metacritic oferă filmului un scor de 42 pe baza a 10 recenzii. Entertainment Weekly descrie filmul ca fiind "o aventură inutilă și inofensivă în familie, care nu atacă în mod psihic setul de 12 și arată foarte mult", timp ce San Francisco Chronicle a descris filmul ca fiind neoriginal și mulțimea plăcută. Soiul a declarat că filmul va atrage, în mod inevitabil, în primul rând la o demografie mai îngustă a tweens și pre-adolescenți și, în ciuda prezenței lui Tisdale, este greu de imaginat mulți cumpărători de bilete cu vârste între 12 și 18 timp ce The New York Timesdescriu Jenkins și Butler ca actori cu mai multă personalitate și Hoffman ca actor care oferă ocaziile amuzante ale filmului și a declarat că, deși este creditată ca unul dintre personajele principale, Tisdale își petrece cea mai mare parte a filmului pe ecran. Los Angeles Times a declarat că filmul este "un film plăcut pentru copii, dar nu un clasic din afara lumii" și a menționat, de asemenea, că filmul aparține lui Hoffman iar Kirk Honeycutt de la The Hollywood Reporter a declarat că regizorul John Schultz a jucat tot pentru a râde și a câștiga mai mult decât câteva, dar efectele tehnologice oferă un număr destul de râde și descriu filmul ca o "comedie de familie amuzantă".Radio Times a acordat filmului un rating de trei stele din cinci stele, spunând că filmul este "un fir de copii palpitant, cu suficiente referințe culturale pop-culturale pentru a menține interesul celor în vârstă".Fundația Dove a apreciat filmul, spunând că este "unul dintre acele filme pe care le considerați mai bune decât se aștepta" și a spus că filmul se bazează pe realismul dinamicii familiei. Lara Martin de la Digital Spy a descris filmul ca fiind un amestec prietenos cu copiii de bărbați în negru încrucișați cu Gremlin, cu o doză sănătoasă de violență de tip Home Alone și a menționat, de asemenea, că una dintre cele mai mari dezamăgiri din film este lipsa timpului de screening acordat lui Tisdale, considerată ca fiind unul dintre principalii actori, care "devine un început promițător pe măsură ce se răzvrătește împotriva părinților și a struturilor sale în bikini, dar ea a fost retrogradată imediat la furajele de fond pur acolo pentru a oferi oportunități excesive străin-controlate Ricky să stralucească "și a concluzionat spunând că pare" o pierdere bizară și tristă a talentului ei evident de comedie ". Cu toate acestea, The Miami Herald a făcut o revizuire mixtă către negativă, spunând că filmul este un film de film pentru copii de acțiune și animație, are câteva mesaje pozitive, câteva râde și câteva lovituri comice. Alienii din Mansarda au fost un succes minor. În Statele Unite, filmul a fost distribuit de 3 106 de teatre și a încasat 8 milioane de dolari în weekend-ul său de deschidere, rezultând în numărul 5 în box-office. Filmul a însumat echivalentul a 1,3 milioane de dolari SUA în Rusia , 10 milioane în Statele Unite și un total de 57 milioane de dolari în întreaga lume. Filmul a fost lansat pe DVD și Blu-ray pe 3 noiembrie 2009. |
Cartea documentează formarea, cariera și desființarea trupei Pantera. Rex Robert Brown s-a născut în data de 27 iulie 1964 în Graham, Texas, Statele Unite. Tatăl său a fost de 40 de ani când s-a născut și a murit în anul 1971. El a fost crescut de către mama și sora sa. Brown a fost pentru prima dată introdus în lumea muzicii prin bunica sa, care l-a învățat să cânte la pian pe când era copil, și l-a introdus în muzica ragtime și Scott Joplin. Brown a fost membru al trupei Boy Scouts of America și a obținut rangul de "Eagle Scout". Brown a devenit fan al formației ZZ Top și Def Leppard ca tânăr și a început să cânte la bass de când avea 12 ani. El rămâne un fan al trupelor Black Sabbath, Led Zeppelin și genului punk hardcore. |
Polar este un film de acțiune american realizat ca adaptare a seriei de benzi desenate noir comic cu același nume. Este regizat de Jonas Åkerlund și se bazează pe un scenariu scris de Jayson Rothwell. Filmul îi are în distribuție pe Mads Mikkelsen, Vanessa Hudgens, Katheryn Winnick și Matt Lucas. A avut premiera pe Netflix pe 25 ianuarie 2019. Undeva în Chile, un fost asasin recent pensionat este omorât la domiciliul său impunător de către un grup de foști colegi de muncă, aflați sub comanda domnului Blut, angajatorul său. Odată ce angajații săi ajung la vârsta de cincizeci de ani, Blut este obligat să le plătească pensii de milioane de dolari. Cu toate acestea, Blut intenționează să transforme acest lucru într-un profit prin uciderea lor înainte ca aceștia să ajungă la vârsta respectivă, caz în care pensiile lor vor reveni companiei sale, Damocles. Duncan (Mads Mikkelsen) este la 14 zile distanță de pensionare și intenționează să se stabilească într-un mic oraș suburban într-o locație nedezvăluită. Duncan era considerat cel mai temut asasin din lume, deși este bântuit de coșmarurile recurente despre momentul în care a ucis o familie, cu excepția fetei tinere pe care Duncan a lăsat-o în viață. Cunoscut drept „kaiserul negru”, Duncan se împrietenește cu Camille, o femeie tânără și timidă, ușor speriată, pe care Duncan o învață mai târziu să folosească o armă și să se pregătească pentru atac. Blut îl trimite pe Duncan într-o misiune în Belarus pentru a ucide o țintă care ar fi responsabilă de uciderea celorlalți asasini. Cu toate acestea, Duncan acționează înainte să-i spună lui Blut și descoperă că el este adevărata țintă. În ciuda faptului că și-a acoperit bine traseele, Duncan este urmărit datorită donațiilor mari pe care le-a făcut de-a lungul timpului. Într-o noapte, asasinii lui Blut îl atacă pe Duncan în casa lui, dar reușește să răstoarne situația și să-i omoare pe toți. Aflând despre răpirea Camillei, Duncan se duce la fostul său mentor, Porter (Richard Dreyfuss), fiind însă trădat și drogat de acesta înainte de a afla orice informație. Duncan este torturat timp de trei zile de către Blut, pierzându-și ochiul stâng. Duncan reușește în cele din urmă să scape, grav rănit și merge la o veche iubită, Jasmine, pentru a se vindeca și pentru a lua arme. Viviane, o altă fostă iubită a lui Duncan, conduce un grup pentru a-l ataca pe Duncan atunci când el se oferă să se predea în schimbul lui Camille, dar Duncan elimină întreaga echipă folosind arme controlate de la distanță cu mâna realizate de Jasmine. Ceilalți oameni din preajma lui Blut îl părăsesc pe acest în loc să lupte împotriva lui Duncan, iar Duncan îl decapitează pe Blut ca represalii pentru acțiunile sale. Descoperind-o pe Camille puternic drogată, Duncan stă de pază lângă ea, dar se trezește în dimineața următoare observând că aceasta dispărut. Căutând în camera sa, el găsește ziare vechi de douăzeci de ani în care sunt articole despre moartea familiei despre care are coșmaruri și cecuri de 200.000 de dolari. Camille dezvăluie că este fiica tânără a familiei pe care a omorât-o și care fusese cruțată de Duncan, el fiind cel care a avut grijă să nu îi lipsească nimic din punct de vedere financiar, dar totul făcut de la distanță. Bântuită de crime, Camille l-a urmărit pe Duncan dorind să se răzbune pe acest. Cu toate că Camille încearcă, nu este în stare să-l ucidă pe Duncan. Duncan promite să o ajute pe Camille să încerce să afle cine a comandat uciderea tatălui ei. |
Chimia generală este un curs de chimie predat adesea la nivel de liceu și la nivel universitar introductiv, destinat să servească ca o introducere pentru o largă varietate de concepte chimice. De asemenea, reprezintă unul dintre puținele cursuri de chimie din majoritatea universităților care nu explorează în mod explicit o anumită ramură, precum chimia organică sau chimia analitică. Cursurile de chimie generală introduc în mod tipic concepte precum stoechiometria, prezicerea produșilor de reacție, termodinamică, chimie nucleară, electrochimie, cinetică chimică și multe dintre conceptele de bază ale chimiei fizice. Deși lista de subiecte acoperite este de obicei largă - ceea ce îi determină pe unii să critice faptul că incurajează memorizarea - cursurile de chimie generală sunt esențiale în înțelegerea unor noțiuni chimice și fizice fundamentale. Conceptele predate într-un curs tipic de chimie generală sunt următoarele: structura nucleului atomic și chimie nucleară tabelul periodic al elementelor și periodicitate în sistemul periodic |
Jaca Book este o editură italiană cu sediul la Milano. Editura a fost fondată în 1965 de către studenții Universității din Milano și și-a început activitatea în anul 1966. Printre fondatorii acesteia se află Sante Bagnoli, care mai este încă președinte al editurii, Maretta Campi și Paolo Mangini. Numele ei provine de la o plantă: jackfruit (din portugheză jaca), care a fost unit cu cuvântul englez book, pentru a indica tipul de activitate desfășurată. Încă din primii ani s-a orientat către științele sociale, filozofia creștină, macroeconomie și teologie. În 1978 a început să publice revista culturală L'Umana Avventura. Din 1980 a început să publice cărți despre istoria artei, arheologie, arhitectură, coeditate în general împreună cu cele mai importante edituri din străinătate. În acei ani, Jaca Book a inclus, de asemenea, în catalogul propriu cărți pentru copii în domeniul religiei, istoriei și științelor. În 2002 Jaca Book a inaugurat seria Patrimonio artistico italiano, care documentează în cuvinte și imagini operele artistice ale principalele stiluri de la arta paleocreștină la arta barocă. În același an a primit premiul Alassio Centolibri - Un editore per l'Europa. Editura publică, de asemenea, versiunea în limba italiană a revistei internaționale de teologie catolică Communio. |
Cele patru balade ale lui Frédéric Chopin sunt piesele de o singură mișcare pentru pian, compuse între 1831 și 1842. Ele sunt considerate a fi unele dintre cele mai provocatoare piese din repertoriul standard al pianului. Termenul de baladă a fost folosit de Chopin în sensul unui balet interludiu sau o piesă de dans echivalentă cu vechiul italian ballata, însă termenul poate avea și conotații ale baladei eroice medievale, un cântec minstrel narativ, adesea de un personaj fantastic. Există elemente dramatice și de dans în utilizarea lui Chopin a genului și se poate spune că el este un pionier al baladei ca o formă muzicală abstractă. Se spune că cele patru balade că au fost inspirate de poemele lui Adam Mickiewicz. Dar inspirația exactă pentru fiecare baladă individuală este neclară și controversată. Deși baladele nu se potrivesc exact cu forma sonatei, "forma de baladă" creată de Chopin pentru cele patru balade este o varianta distinctă a formei pentru sonată cu discrepanțe specifice, cum ar fi reluarea oglinzii (prezentând cele două teme expoziționale în ordine inversă în timpul recapitulare). Baladele au influențat în mod direct compozitori precum Franz Liszt și Johannes Brahms , care, după Chopin, au scris balade proprii. Pe lângă împărtășirea titlului, cele patru balade sunt entități distincte unele de altele. Potrivit compozitorului și criticului muzical Louis Ehlert, "Fiecare baladă diferă în întregime de celelalte și au un singur lucru în comun - elaborarea lor romantică și noblețea motivelor lor ". Teoreticienii moderni au arătat totuși că baldele au multe în comun, cum ar fi măsura (6/4 sau 6/8) și anumite practici formale precum reluarea oglinzii și întârzierea structurii dominante. Cele patru balade se numără printre cele mai durabile dintre compozițiile lui Chopin și se desfășoară frecvent în concerte. Au fost înregistrate de mai multe ori. Balada Nr. 1 în G minor, Op. 23, datează,după schițele realizate de Chopin, din 1831 în timpul șederii sale de opt luni la Viena. A fost terminată în 1835, după mutarea sa la Paris, unde a fost dedicată lui Baron Nathaniel von Stockhausen, ambasadorul hanoverian din Franța. În 1836 Robert Schumann a comentat că "am primit o nouă baladă de la Chopin, pare a fi o lucrare mai apropiată de geniu (deși nu cea mai ingenioasă) și i-am spus că îmi place cel mai mult dintre toate compozițiile. După o tăcere destul de lungă, el a răspuns cu accent, "Sunt bucuros să aud acest lucru, deoarece și mie îmi place cel mai mult și mi-e mai drag." Piesa începe cu o scurtă introducere, care, contrar credinței populare, nu are legătură cu restul piesei. Scrisă în prima inversare a coarnei A ♭ major, ea este o coardă napolitană care implică o aură maiestuoasă, terminând într-un dissonant, chestionând coarda stânga D, G și E ♭ care nu este rezolvată decât mai târziu în piesă. Deși manuscrisul original al lui Chopin marchează în mod clar un E ♭ ca notă de vârf, coarda a provocat un anumit grad de controversă și, astfel, unele versiuni ale lucrării - precum ediția Klindworth - includ D, G, D ca o osie. Secțiunea principală baladei este construită din două teme principale. Scurta introducere se estompează în prima temă, introdusă la măsura 8. După o elaborare, a doua temă este introdusă încet la măsura 68. Această temă este de asemenea elaborată. Ambele teme se întorc apoi în chei diferite, iar prima temă se întoarce în cele din urmă în aceeași cheie, deși cu un acompaniament modificat la stânga. Un ton fulminant introduce coda, marcată Presto con fuoco, la care armonia inițială a napolitană reapare în propulsie continuă dinamică înainte, care în cele din urmă încheie bucata într-o scară fierbinte de octavă dublă, rulată pe clape. În ansamblu, piesa este complexă din punct de vedere structural și nu este strict limitată la nici o formă particulară, ci include idei, în principal, din sonată și forme de variație. Balada Nr. 1 este prezentată pe coloana sonoră a filmului Pianistul, din 2002 , în care este jucat de Janusz Olejniczak. Apare și în filmul Impromptu din 1991; Chopin joacă această piesă atunci când este întrerupt de George Sand și o întâlnește pentru prima dată. Piesa a fost subiectul documentarului BBC 2012 Chopin Saved My Life. Este citat în Simfonia nr. 21 a lui Mieczysław Weinberg ("Kaddish").În 2010, editorul The Guardian, Alan Rusbridger, a dedicat un an de învățare Baladei Nr. 1 și a produs o carte despre experiența " Joacă-o din nou:Un amator împotriva imposibilului". Balada Nr. 2 în F major, Op. 38 , a fost compusă din 1836 până în 1839 în Nohant, Franța, și pe insula spaniolă din Mallorca. Robert Schumann, care și-a dedicat Kreisleriana, op. 16, lui Chopin, a primit în schimb această baladă. Piesa a fost criticată de câțiva pianiști și muzicologi proeminenți, inclusiv de dedicatul său Schumann, ca o lucrare mai puțin ingenioasă decât prima. Există un anumit grad de dezacord cu privire la inspirația sa, cu afirmația adesea făcută că a fost inspirată de poemul lui Adam Mickiewicz Świtezianka, lacul Willis, dar această afirmație este neîntemeiată, iar Balada nr. 3 este uneori atribuită și acestei poezii. Ca și în cazul Baladei Nr. 3 și Nr. 4, Balada Nr. 2 este scrisă în timpul compusului duple (6/8). Se deschide liniștit pe dominanta tastei F major, cu Cs repetate atât pe mâna stângă cât și pe cea dreaptă. Acest lucru progresează rapid spre o melodie și dezvoltare, cu instrucțiunea de performanță sotto voce - literal "sub voce", sau "liniștit". Această secțiune se estompează cu mai multe repetate Ca și în mâna dreaptă. Următoarea secțiune a baladei, în contrast puternic cu prima, se deschide cu instrucțiunea de performanță Presto con fuoco - literal "foarte rapid cu foc". Este într-o cheie neobișnuită pentru o melodie secundară; în loc să fie în minorul paralel din F major, este mai degrabă într-un minor. Școlarul și biograful lui Chopin, Frederick Niecks, scrie despre aceasta: "Intrarea presto ...nu pare să țină cont de ceea ce precede, dar ceea ce auzim după ... justifică prezența prestației". Piesa revine repede tempo-ului și stilului original, iar prima melodie este elaborată în continuare. Aici, Chopin încorporează variații ale melodiei care nu este prezentă în etapa inițială expoziționară a piesei. Această evoluție progresează până când tema Presto con fuoco este reintrodusă și recapitalizată în mod natural. De data aceasta, este elaborată și se termină brusc, până când tema este reluată încă o dată și piesa se estompează. Tema originală F majoră este reluată, dar acum în A Minor, cheia Presto; este astfel că piesa se termină, fără a reveni la cheia tonică. Balada nr. 3 în A ♭ major, Op. 47, a fost compusă în 1841 și a fost dedicată lui Pauline de Noailles. Inspirația pentru această Baladă este de obicei pretinde a fi Adam Mickiewicz cu poemul Undine, cunoscut ca Świtezianka. , de asemenea , cunoscut sub numele de Świtezianka. Există asemănări structurale cu " Raindrop Prelude ", care a fost inspirat de vremea din Mallorca în timpul vacanței dezastruoase a lui Chopin cu George Sand. Acestea includ un repetitiv ♭ care modulează într-un G ♯ în timpul C ♯ secțiunea minoră. Forma acestei Balade este un arc: ABCBA coda. Prima temă A are două părți; prima parte este asemănătoare cu cântecul, iar cea de-a doua este de dans. Din cele patru balade, a treia baladă are cea mai strânsă structură. Această baladă utilizează, de asemenea, proceduri de dezvoltare care au succes în creșterea tensiunii. Balada se deschide cu o lungă introducere marcată dolce. Introducerea este tematică si nu are legătură cu majoritatea piesei, dar se repetă la încheierea și punctul culminant al lucrării. În urma introducerii, Chopin introduce o nouă temă într-o secțiune cu vocația de performanță mezza voce; această temă constă din Cs repetate în două octave sparte în mâna dreaptă. Această temă reapare trei momente diferite în baladă, de două ori pe C și o dată pe A ♭.Secțiunea "mezza voce" se dezvoltă în curând într-o secțiune furioasă F minor și se întoarce din nou la A ♭. Secțiunea "mezza voce" este repetată, urmând o nouă temă, care constă din legende de șaisprezecea notă leggiero. Următoarea întoarcere a temei octavei rupte este transpusă de la C la A ♭ (C repetate fiind acum A ♭ 's). Semnătura cheie trece apoi la C ♯ minor. Tema inițială "B" este apoi dezvoltată, de această dată folosind rularea cromatică rapidă, stânga, în mâna stângă, sub coarde mari în dreapta. Această temă construiește la un punct culminant prin repetarea rapidă a G rupt ♯octave (referindu-se la tema "mezza voce") cu fragmente ale temei "B" din mâna stângă. O retransmisie apare pe măsură ce dinamica construiește de la pian la forte. Figurația din mâna stângă este cromatică și constă din deschideri adesea mai mari decât o octavă. Semnătura cheie apoi se întoarce înapoi la A ♭ major. În secțiunea finală a arcului, tema "A" din introducere este repetată din nou în octave. Balada se termină cu o repetare a runurilor A ♭ leggiero și a unui al doilea arpeggio de mâna dreaptă. Patru acorduri asigură închiderea piesei. Balada nr. 4 în F minor, Op. 52, a fost compusă în 1842 la Paris și Nohant și revizuită în 1843. Lucrarea a fost dedicată baronetei Rothschild , soția lui Nathaniel de Rothschild , care l-a invitat pe Chopin să joace în reședința ei pariziană, unde l-a prezentat aristocrației și nobilimii. În prefața la ediția sa de balade a lui Chopin, Alfred Cortot susține că inspirația pentru această baladă este poemul lui Adam Mickiewicz , Trei Buduri , care spune despre trei frați trimiși de tatăl lor să caute comori și povestea întoarcerii lor cu trei mirese poloneze. O frază în dominantul major deschide cele șapte măsuri introductive și conduce la primul subiect al expunerii sonate-forme, o melodie cu colorare slavonă. Prima temă suferă patru transformări cumulative cu decorațiuni, contra-melodii, contrapunct, și o instalație de nocturna ca fioritura. Dezvoltarea celei de-a doua temă și intercalarea ei cu prima amplifică complexitatea structurii muzicale și construiește tensiune. Prin interconectarea și, prin urmare, dezvoltarea simultană a celor două teme, Chopin combină efectiv utilizarea atât a formei sonate cât și a formei de variație. Corpul piesei se încheie cu o serie de acorduri fortissimo accentuate , urmate de un calm momentan de cinci corzi pianissimo. Aceasta duce brusc într-o coda extrem de rapidă, turbulentă, scrisă în contrapunct exuberant. Balada structurală Nr. 4 este cu totul complicată. O trăsătură distinctivă a celei de-a patra baladă este natura ei contrapuntală. Contrapunctul se găsește doar sporadic în baladele Nr. 1 și Nr. 2. Cea de-a patra baladă este muzical mai subtilă decât celelalte trei, deoarece majoritatea porțiunilor sale rămân melancolice și profunde. Deși există unele izbucniri substanțiale în secțiunile centrale ale muzicii, coda își dezvăluie cel mai mare impuls. Dintre cele patru balade, este considerată de mulți pianiști ca fiind cea mai dificilă, atât tehnic cât și muzical. Potrivit lui John Ogdon , "este cea mai înaltă, intensă și sublimă din toate compozițiile lui Chopin ...Este de necrezut că durează doar 12 minute, pentru că conține experiența unei vieți". |
Tânărul ceh de 17 ani Petr, începe ucenicia la locul de muncă într-un magazin cu autoservire. Sarcina sa în primele zile este să urmărească clienții fără să fie remarcat, iar dacă cineva fură, să îl demaște. Petr suspectează un bărbat mai în vârstă iar după ce acesta iese din magazin, îl urmărește pe străzile Kolínului, dar nu are curajul să îl tragă la răspundere. Ajuns acasă, trebuie să înghită muștruluiala zilnică a tatălui său. În posterul emis de Direcția Difuzării filmelor, titlul principal al filmului Asul de pică este însoțit de un titlu alternativ Petre cel Negru derivat din titlul original al filmului Černý Petr. Acesta este denumirea unui joc de cărți pentru copii, răspândit în mai multe țări sub același nume („Schwarzer Peter”, „Černý Petr”, „Fekete Péter”), fiind echivalentul jocului de cărți „Popa Prostu'” din România. În Dicționar universal de filme de T. Caranfil, filmul este trecut cu acest titlu Popa Prostu. |
Hunt the Wumpus este un joc de aventură bazat pe text dezvoltat de Gregory Yob în 1973. În joc, jucătorul trece printr-o serie de peșteri conectate, aranjate într-un dodecaedru, în timp ce vânează un monstru numit Wumpus. În acest joc bazat pe ture jucătorul trebuie să evite gropile fatale fără fund și super-liliecii care se mișcă în jurul sistemului de peșteri. Scopul este de a trage cu una dintre "săgețile lor strâmbe" prin peșteri pentru a-l ucide pe Wumpus. Codul sursă al jocului a fost publicat în Creative Computing în 1975 și republicat în The Best of Creative Computing anul următor. |
Caliceanca (în , în ) a fost un sat care era situat la marginea de nord a orașului Cernăuți și care a devenit ulterior cartier periferic al orașului. În cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost amenajată aici zona industrială a orașului și o zonă rezidențială. Numele acestei suburbii apare relativ târziu în documente, ea fiind menționată începând din secolul al XIX-lea sub numele de Caliceanca (în Kaliczanka). Unii lingviști precum Iuri Karpenko consideră că numele cartierului provine de la cuvântul „calic” (în ), care are sensul de „cerșetor” sau „sărac” - o aluzie transparentă la nivelul de viață scăzut al locuitorilor de la periferia orașelor. Caliceanca începea imediat după așa-numitul „cartier evreiesc”, unde se afla capătul străzii Caliceanca (azi strada Odeska). Odată cu anexarea părții de nord-vest a Principatului Moldovei de către Imperiul Habsburgic (1775) și consolidarea statutului de centru administrativ al orașului Cernăuți a început dezvoltarea economică intensivă a orașului. Unitățile industriale au fost construite, de regulă, la periferia orașului Cernăuți sau în suburbii. Una dintre aceste zone industrializate a fost Caliceanca. Aici au fost amenajate mai multe fabrici de cărămizi, mori de aburi și abatoare. La începutul secolului al XIX-lea, odată cu dezvoltarea întreprinderilor, a început să se formeze aici un sat, care s-a extins tot mai mult după construirea căii ferate Liov-Cernăuți (1864-1866) și a căii ferate Cernăuți-Suceava (1869) și inaugurarea clădirii gării aproape la marginea orașului. Caliceanca ocupa o suprafață de aproximativ 516 ha, dintre care 239 ha de terenuri arabile, 34 ha de luncă, 59 ha de grădini, 53 ha de pășuni și 30 ha de pădure. În anul 1900 existau 363 de case în Caliceanca, în care locuiau 2.465 de persoane adulte (1.224 de bărbați și 1.241 de femei). După religie, locuitorii erau împărțiți după cum urmează: 1.136 catolici, 828 ortodocși, 228 mozaici și 273 de reprezentanți ai altor religii. În funcție de limba vorbită populația era împărțită astfel: 852 vorbitori de limba germană, 636 vorbitori de limba ucraineană, 505 vorbitori de limba română și 404 vorbitori de alte limbi. La 25 octombrie 1873 autoritățile austriece au deschis aici o școală publică. Clădirea cu două etaje a servit acestui scop educațional timp de peste 120 de ani. Înainte de Primul Război Mondial școala avea 8 clase, dintre care 5 de învățământ sistematic, unde învățau 386 de elevi. În funcție de naționalitate (definită de limba maternă) elevii erau împărțiți astfel: 120 germani, 101 ucraineni, 86 români și 79 polonezi. Dintre profesorii care au predat aici pot fi menționați următorii: Petru Pitei, Petru și Antonie Magasiv, Dionis Bendevski, Gherman Tomovici, Trifon Fotea, Roza Kohn, Friedrich Plaszke, Ernst Guido Mücka etc. În 1876 a fost mutată aici biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, care se afla inițial în piața Sfânta Maria, lângă Fântâna Turcească. În timpul celor două războaie mondiale din prima jumătate a secolului al XX-lea, cartierul Caliceanca nu a suferit pagube mari. Într-o scurtă perioadă de la sfârșitul anilor 1940 întregul cartier a fost practic reamenajat și transformat în zona industrială a orașului. Întreprinderile din această zonă industrială au fost modernizate semnificativ în deceniile următoare. Astăzi Caliceanca este o zonă industrială a orașului Cernăuți. Aici se află unele dintre cele mai importante întreprinderi din oraș - TOV „Marșzavod”, VAT „ROZMA”, AT „CernivțiOblEnergo”, depoul de cale ferată și altele. În apropiere se află complexul comercial de tip bazar „Kalînivskii rînok”. Teritoriul administrativ al cartierului Caliceanca a fost inclus în perioada sovietică și în perioada ucraineană până în 2016 în raionul 1 Mai. |
Cântecul a devenit un hit național, ajungând numărul 12 pe Billboard Hot 100 și s-a bucurat de un succes comercial în continuare după ce a obținut certificarea de platină în Statele Unite ale Americii. El a lansat mixtape-ul „Day69”, un an mai târziu, care conține încă trei single-uri, de asemenea, pe Hot 100, în timp ce mixtape-ul a debutat pe locul patru în Billboard 200.Câteva luni mai târziu, a colaborat cu Nicki Minaj la melodia „Fefe”, care a avut succes la nivel mondial, ajungând pe locul trei pe Hot 100 și a avut rolul de single pentru albumul său de debut, Dummy Boy (2018). În ciuda recepției critice, în general negativă, albumul a avut o foarte bună clasare, după debutul la numărul doi pe Billboard 200. Viața sa personală și problemele cu legea au primit o atenție semnificativă din partea mass-media. El a fost o sursă frecventă de controverse pentru comportamentul său în ceea ce privește mass-media socială și certurile cu alte celebrități. În 2015, el s-a declarat vinovat de o infracțiune privind folosirea unui copil într-o performanță sexuală și a fost condamnat la patru ani de probă și 1000 de ore de muncă în folosul comunității. În 2018, el a fost arestat pentru acuzații de racketeering, arme și droguri, pentru care s-a declarat vinovat în 2019 și se confruntă cu o posibilă sentință de închisoare de 47 de ani. Ulterior sentința i s-a redus, data eliberării fiind în februarie 2020. După ce a semnat un contract cu o nouă casă de discuri și a primit 10 000 000 de dolari, data eliberării i-a fost iarăși redusă până la 22 decembrie 2019. În aprilie 2020, el a fost eliberat mai rapid datorita pandemiei de COVID-19, fiindu-i teamă din cauza astmului și a fost pus în arest la domiciuliu pentru restul mandatului său. Daniel Hernandez s-a născut la 8 mai 1996, în Bushwick, Brooklyn, New York, dintr-o mamă din Mexic și un tată din Puerto Rico. Mama sa, Natividad Perez-Hernandez, a venit în Statele Unite în 1988 pentru a căuta o viață și o oportunitate mai bună; este, de asemenea, o diabetică și a avut o operație la patru hernii. Hernandez a jucat baseball și fotbal în toată tinerețea. El a fost repartizat la o echipă de fotbal din liga majoră la 13 ani, dar mama sa a refuzat pentru că nu avea încredere în faptul că un străin îi ia fiul ei la o vârstă fragedă. Hernandez are un frate mai mare, Oscar Osiris Hernandez; numele lui este tatuat în partea dreaptă a capului. Hernandez și fratele său mai mare, Oscar, au fost crescuți într-o biserică de-a lungul tinereții. Hernandez avea să cânte în timpul mesei și a fost ales de mai multe ori pentru a citi cuvântul lui Dumnezeu, iar pasajul său preferat a fost Psalmul 121. Tatăl său biologic a plecat când Hernandez era în clasa a III-a. Tatăl său vitreg a fost împușcat mortal la câțiva pași de casa familiei în 2010. În urma crimei, Hernandez a fost internat în spital pentru depresie și tulburare de stres posttraumatică. Deranjat emoțional de moartea tatălui său vitreg, Hernandez a început să acționeze și, în cele din urmă, a fost expulzat din școală în clasa a VIII-a pentru comportament rău. În loc să-și continue educația, el a început să lucreze la diverse locuri de muncă, cum ar fi un picolo și ca băiat de livrare la un magazin alimentar, pentru a o ajuta financiar pe mama sa. Hernandez a decis prima dată să cânte rap în 2012, după ce l-a întâlnit pe Peter „Righteous P” Rogers, CEO al casei de discuri New York Hikari-Ultra, când a intrat în bodega vegană, Hernandez lucra la Bushwick, Brooklyn și a întrebat dacă Hernandez cânta pe baza aspectului său, afirmând că a crezut că are imaginea unui rapper și i-a sugerat să facă rap din această cauză, împreună cu cadența lui Hernandez. Hernandez a început să lanseze cântece de rap în 2014, începând cu „69” în august 2014, „Pimpin”, în septembrie 2014 și „4769” în octombrie 2014, prima colaborare ca artist principal cu doi rapperi din colectivul Brooklyn Pro Era, JAB și Sanchez murdar. În următorii trei ani, el a lansat mai multe piese și videoclipuri cu titluri precum „Scumlife”, „Yokai” și „Hellsing Station”, atrăgând atenția pentru stilul său de rapping agresiv și pentru utilizarea anime-ului ca videoclipuri muzicale. Multe dintre melodiile sale timpurii au fost lansate de FCK THEM, o etichetă muzicală cu sediul în Slovacia. Adunând faima ca un meme pe internet pentru părul său vopsit în curcubeu, tatuajele extinse și grătarele curcubeu, el a devenit în cele din urmă asociat al colegului rapper din New York, ZillaKami, cel mai mic frate al lui Righteous P. Ulterior, aceștia s-au certat după ce Hernandez a sustras instrumente și cântece pe care le-au făcut împreună. La scurt timp, Hernandez și-a anunțat mixtape-ul de debut, Day69. Mixtape-ul a fost lansat pe 23 februarie 2018 și a debutat la numărul 4 în graficul de albume Billboard 200 cu 55.000 de unități echivalente de album, din care 20.000 au fost vânzări pure. Potrivit lui Jon Caramanica de la The New York Times, caseta a fost o evoluție a „exploziei rap-ului SoundCloud” și s-a remarcat pentru disponibilitatea sa de a se abate de la sunetul prevalent al hip hop-ului. După lansarea Day69, două piese din album, "Billy" și "Rondo" au debutat pe Billboard Hot 100, cu "Billy" pe numărul 50 și "Rondo" la numărul 73. În aprilie 2018, Hernandez a lansat „Gotti”, un remix al unui lungmetraj pe care l-a făcut pentru artistul Packman intitulat „Got it, Got it”. Videoclipul piesei a fost lansat pe 16 aprilie 2018 și a implicat imagini cu Hernandez donând pachete de 100 de dolari pentru cetățeni săraci din Republica Dominicană. Piesa a fost adăugată la Day69 ca o melodie deluxe și a debutat la numărul 99 de pe Billboard Hot 100 înainte de ieși săptămâna următoare, devenind a șasea sa intrare Hot 100 consecutivă. [38] Hernandez a stârnit controverse în mai 2018, când a fost implicat într-o filmare cu anturajul colegului său rapper din New York, Casanova, ca parte a unei altercații; acest lucru a determinat ca Hernandez să piardă un acord cu căști de 5 milioane de dolari și să fie interzis de la Barclays Center. După filmare, Hernandez a încetat să mai lanseze muzică timp de câteva luni, înainte de a lansa „Tati”, cu DJ Spinking în iunie, care a debutat la numărul 43 de pe Billboard Hot 100. În septembrie 2018, Hernandez a semnat un contract de publicare cu compania de muzică Create Music Group cu sediul în LA. În octombrie 2019, Hernandez a semnat un contract pentru două albume de peste 10 milioane de dolari cu 10K Projects, casa lui de discuri, pentru un album în engleză și un album în spaniolă. La 7 mai 2020, Hernandez a anunțat că va lansa un nou single pe 8 mai 2020, data când a făcut 23 de anu. i, marcând întoarcerea la muzică. În aprilie 2020, el a trebuit să ceară permisiunea unui judecător pentru a filma un videoclip în curtea sa, în timp ce se afla în închisoare, iar ulterior i s-a acordat permisiunea. Piesa, intitulată "Gooba", a fost lansată alături de un videoclip muzical. Potrivit lui Madison Bloom, Pitchfork, piesa include referințe la COVID-19 („De bază, a fost fierbinte, mult înainte de coronavirus”) și colaborarea lui Hernandez cu procurorii federali și mărturie („Spune-mi cum am sifonat, am ajuns acasă la o pungă mare”).Hernandez poate vorbi spaniolă; a cântat în spaniolă pe cele două piese ale sale „Bebe” și „Mala” cu rapperul puertorican Anuel AA în 2018. Hernandez suferă de asemenea de astm. Hernandez a fost crescut ca și creștin. Într-un interviu acordat personalității de radio americane Angie Martinez, el a declarat: „Mă rog mult; întotdeauna îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru situații bune. De fiecare dată când există o situație bună, există o celulă în creierul meu care spune: „Spune mulțumiri lui Dumnezeu”. De aceea am alunecat, timp de un an și jumătate - 400 și ceva de zile - m-am rugat literalmente în fiecare zi în timp ce îmi plimbam câinele Titus. M-aș ruga în fiecare zi: Doamne, te rog să-mi schimb viața ... Doamne, te rog să-mi schimb viața; Sunt un copil bun. Vă rog să-mi schimbați viața. Am un copil; nici măcar nu-mi pot cumpăra răsfățurile ...vă rog să-mi schimbați viața, vă rog să-mi schimbați viața - apoi „Gummo” a venit și viața s-a schimbat. la naiba, Dumnezeu este real. Știam că dacă mă rog în fiecare zi să funcționeze, pentru că Dumnezeu este real. Și viața mea s-a schimbat.” La 18 ani, Hernandez a avut o fiică, Saraiyah Hernandez (născută pe 29 octombrie 2015), cu Sara Molina (născută la 17 ianuarie 1996). În martie 2018, Hernandez a vizitat Republica Dominicană pentru a filma un videoclip muzical. În timp ce era acolo, Hernandez a încasat facturi de 100 de dolari rezidenților din zonă. În mijlocul altercației sale cu Chief Keef din 12 iunie 2018, Hernandez a vizitat partea de sud a orașului Chicago și a oferit mâncare și bani rezidenților locali. La 24 iulie 2018, Hernandez a anunțat că un procent din veniturile din vânzările single-ului său „Fefe”, pe care l-a făcut alături de Nicki Minaj, vor fi donate diferitelor programe de tineret din New York. Pe 22 octombrie 2018, Hernandez s-a întâlnit și și-a petrecut ziua cu Tati, o fetiță din Brooklyn, în vârstă de opt ani, bolnavă definitiv de cancer la creier, a cărei dorință era să-l întalnească. Hernandez a scos-o în oras pentru cumpărături. Hernandez a adus o contribuție monetară semnificativă pentru Fundația Cristian Rivera, o organizație non-profit fondată pentru a sensibiliza și pentru a sprijini cercetarea clinică pentru o formă foarte rară de cancer la creier care se găsește la copiii numiți gliom pontin intrinsec difuz (DIPG). Potrivit fondatorului Organizației John Rivera, Hernandez este susținător din noiembrie 2017 și s-a oferit să apară ca invitat la cea de-a 10-a Gală Anuală din 14 noiembrie 2018. John Rivera a mai declarat că Hernandez a făcut multe acte amabile. fără să apară pe media. La 10 februarie 2019, un videoclip în care acesta apărea într-o anti-violență împotriva femeilor pentru Romantic Depot, un lanț de magazine sex-shop și lenjerie cu sediul în New York. Videoclipul comercial a fost lansat de Ziua Îndrăgostiților și a devenit viral pe TMZ și alte site-uri de știri celebre. |
O lucrare deosebită a reprezentat-o izolarea antiseismică a acceleratorului de la Centrul de Fizică Nucleară de la Măgurele, prin folosirea izolatorilor antiseismici tip Cerber. A fost cadru didactic în învățământul superior: asistent la Institutul de Petrol, Gaze și Geologie - Catedra de rezistența materialelor și Mecanică aplicată (1960-1969) și la Institutul de Construcții din București - Catedra de rezistența materialelor (1970-1974). El a fost inițiatorul și coordonatorul unui amplu proces de mutare prin translație a unui număr de 29 de clădiri, dintre care 13 biserici sau mănăstiri. Prima biserică salvată a fost Schitul Maicilor din București, o mică biserică ortodoxă construită în anul 1725. În iunie 1982 aceasta a fost translatată 245 metri, în spatele noilor construcții. Lista ansamblurilor salvate continuă cu biserica Olari, biserica Sfântul Ilie, biserica Mihai Vodă și clopotnița acesteia, Mănăstirea Antim, biserica Petru Iacob din Reșița, biserica Sfântul Ioan, biserica Sfântul Gheorghe, biserica Sfântul Ștefan „Cuibul cu barză”, ansamblul statuar de la biserica Domnița Bălașa, biserica Mănăstirii Râmeț, Palatul Sinodal. În perioada 2008-2010, Eugeniu Iordăchescu a contribuit, împreună cu arhitectul Niculae Vlădescu, la organizarea a trei simpozioane cu tema „Catedrala Mântuirii Neamului, arhitectură, structură, utilitate cultuală și culturală”.La 31 august 2016, Muzeul de istorie din București a organizat lansarea documentarului (DVD) "Salvatorul bisericilor condamnate".Cu aceeași ocazie, Eugeniu Iordăchescu a primit cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române - ”Crucea patriarhală pentru mireni” (2016). Anterior acestui eveniment, cu ocazia participării României la cea de-a XV-a ediție a Bienalei de Arhitectură de la Veneția, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția a găzduit expoziția foto-documentară „Din istoria recentă a tehnicii românești, metoda inginerului Eugeniu Iordăchescu de translare a monumentelor istorice”, realizată cu sprijinul Academiei Române și al Muzeului Brăilei. A murit la vârsta de 89 de ani. Cei doi copii ai săi i-au urmat destinul profesional. De asemenea, a publicat peste 30 de articole în reviste de specialitate din țară, 10 articole în străinătate, și a participat la diferite conferințe și congrese științifice (Stanford, Paris, Chișinău). Este autorul a trei brevete de invenție în domeniul construcțiilor. Procedeu și dispozitive pentru protecția antiseismică a construcțiilor. |
Gambas este numele unui dialect orientat pe obiect al limbajului de programare BASIC. A fost creat de rula pe Linux și alte sisteme de operare de genul Unix, numele său este un acronim recursiv pentru Gambas Almost Means Basic. Totodată Gambas este numele în limba spaniolă pentru crevete, de unde derivă și logo-ul proiectului. Gambas a fost dezvoltat de programatorul francez Benoît Minisini, lansând prima versiune în anul 1999. Benoît a crescut cu limbajul BASIC, și a decis să creeze un mediu de dezvoltare a programelor gratis, care să poate să facă rapid și ușor programe cu interfețe pentru utilizatori. Versiunile Gambas 1.x aveau o interfață compusă din mai multe ferestre separate și dialoguri IDE asemănător programului GIMP. De asemenea, putea să dezvolte aplicații care utilizează |
Divertisment pentru vrăjitoare este o povestire științifico-fantastică sword and sorcery a scriitorului român Vladimir Colin. A apărut în 1972 în colecția de povestiri Capcanele timpului de la editura Albatros (Colecția Fantastic Club). A fost tradusă în 1974 în limba franceză ca Divertissement pour sorcière și publicată în colecția de povestiri Les dents de Chronos (editura Robert Laffont). O misiune de salvare călătorește în timp din viitor în trecut pentru a căuta o navă spațialo-temporară rătăcită în jos-timp. Ceea ce urmează este o structură circulară în care se răsucesc la nesfârșit trecutul, prezentul și viitoru. Tema centrală este că niciun fel de tehnică oricât ar fi de avansată nu poate depăși posibilitățile necunoscute ale creierului uman. Literatură cu călătorii în timp |
Turnul de clopotniță a fost finalizat în anul 1816. Aceasta se află pe lista monumentelor istorice din România. În lista monumentelor istorice a fost inclus și Ansamblul bisericii armenești „Sf. Treime” cu Codul LMI (RAN: 35740.22). Turnul clopotniță este inclus în lista monumentelor istorice cu codul LMI (RAN: 35740.22.03). Una dintre cele mai vechi biserici armenești din România, Biserica „Sfânta Treime” din municipiul Botoșani, care datează de la sfârșitul anilor 1700, are nevoie urgentă de fonduri guvernamentale pentru a evita prăbușirea ei. În această listă este inclus și Zidul de incintă cu codul LMI BT-II-m-B-01859.03 (RAN: 35740.22.04). Administratorul proprietăților Comunității armenești din Botoșani a declarat că membrii comunității nu pot susține financiar consolidarea lăcașului de cult, iar, fără sprijin din partea autorităților statului, monumentul istoric se poate demola. Biserica „Sfânta Treime” din Botoșani, care se află pe lista monumentelor istorice, se află „în colaps”, necesitând intervenții în regim de urgență. Comunitatea armeană dorește ca această biserică să intre în Programul Național de Reabilitare. Biserica armenească “ Sfânta Treime “ din Botoșani, una dintre cele mai vechi din țară, în pericol de prăbușireBiserica armenească ‘Sfânta Treime’ are nevoie urgentă de fonduri guvernamentale pentru a nu se prăbuși Cea mai frumoasă biserică ortodoxă a Moldovei, la un pas de prăbușire. Cum a fost abandonat vechiul lăcaș de cult ridicat de armeni acum 400 de ani |
Colecții de povestiri științifico-fantastice Literatură cu călătorii în timp Colecții de povestiri scrise de un singur autor |
Ultimul avatar al lui Tristan este o povestire științifico-fantastică a scriitorului român Vladimir Colin. A apărut în 1966 în colecția de povestiri Viitorul al doilea de la Editura Tineretului. A fost tradusă în 1971 în limba germană ca Die letzte Verwandlung des Tristan (în colecția Die Ratte im Labyrinth) și în 1974 în limba franceză ca Le dernier avatar de Tristan și publicată în colecția de povestiri Les dents de Chronos (editura Robert Laffont). Explorează tema unui spațiu-timp în patru dimensiuni. Tristan Bătrânul este un alchimist francez din secolul al XVI-lea care pentru a găsi piatra filozofală face pact cu un prinț promițându-i că va transforma metalele în aur. După ce descoperă secretul, Tristan fuge în a patra dimensiune (timpul) ca să scape de furia prințului. Literatură cu călătorii în timp |
Babel este un roman al scriitorului român Vladimir Colin. A apărut prima dată în 1978 la Editura Albatros în Colecția Fantastic Club. Romanul a primit Premiul Uniunii Scriitorilor în 1978 (președinte al juriului a fost Nichita Stănescu) și premiul Europa la Eurocon 1980. Romanul descrie mai multe creaturi vii din sistemul solar care sunt prinse pe o planetă îndepărtată de către Scat Mor, un om de știință și tiran. Romanul are ca punct de plecare ideea existenței corpurilor F din romanul lui Stanisław Lem, Solaris. Ralt Moga este un poet de pe Terra care nu se poate consola după moartea soției sale. Idomr av Olg su Saro este un asasin plătit de pe planeta Marte. Or-alda este o vestală de pe planeta Venus care a păcătuit în amor. Aceste personaje sunt silite de omul de știință nebun Scat Mor să trăiască în imaginație pe o planetă fictivă, Babel, ceea ce le provoacă un șir fără fârșit de torturi psihice. Toți sunt expuși la tortură psihologică de către răpitorul lor care își sporește energia prin absorbția suferinței acestora. Halucinațiile malefice ale lui Scat Mor sunt contracarate prin magie albă de Or-alda, un personaj feminin misterios, vaporos și tăcut. Or-alda, o vestală venusiană misterioasă înconjurată de o vagă trăsătură tragică Mihai Iovănel este sceptic în ceea ce privește originalitatea romanului Babel, argumentând că această carte ar fi un plagiat parțial al romanului lui Philip K. Dick Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch (1965). Mircea Opriță afirmă despre acest roman: „Regizat cu abilitate perversă, spectacolul iluziilor simulează perfect viața, înșelând astfel simțurile celor supuși unui soi original de extorcare psihică. Însăși interzisa planetă Babel, penitenciar de lux și loc de sinistră tortură morală rezervată celor asupra cărora experimentează Scat Mor, nu e altceva decât invenție aburoasă, fără acoperire în realitatea materială a lucrurilor. (...) în SF-ul romanesc Vladimir Colin a impus un stil inconfundabil, de rafinată virtuozitate.“ Romanul a fost reeditat de către editura Nemira în 1992 (la un an după moartea autorului) și în 2014 în col. Nautilus. Science fiction, Maeștrii SF-ului românesc. A fost tradus în limbile franceză, germană, rusă, engleză și bulgară. Florin Manolescu a scris în Literatura S.F. că romanul urmărește să se transforme într-o alegorie având ca subiect nu atât drama personală a unor indivizi marcați de viață, cât revolta împotriva alienării și, în general, reumanizarea printr-un șir de opțiuni curajoase. |
Mark Stam () este un cântăreț și compozitor din Republica Moldova, care în prezent activează și locuiește în București. Mark Stam a devenit cunoscut în Republica Moldova după ce a participat în 2013 la concursul-show „Moldova are Talent”, iar după apariția sa pe YouTube a semnat cu casa de discuri Spoiala Brothers. Luna martie 2017 a marcat lansarea primului single, „A murit iubirea”, urmat de piesa în limba engleză „Days are coming” și „Doar Noi”, lansate în luna iulie a aceluiași an. Cele trei piese se încadrează în stilul pop, însă cântărețul declară că el se regăsește și în R&B, Soul și Folk. În 2018 și-a relansat cariera în România cu piesa „Doar Noi” în colaborare cu Alina Eremia. Aceasta a fost urmată de piese precum „IMPAR” (locul al doilea în clasamentul Media Forest) sau „Vina Mea”, care cumulat au petrecut 20 de săptămâni în topurile radio și TV.În 2019 a lansat piesa „Nesimțit”. În prezent, Mark Stam este un proiect semnat de Spoiala Brothers și Global Records. |
Fizostigmina (denumită și ezerină) este un alcaloid toxic cu proprietăți parasimpatomimetice, fiind un inhibitor reversibil de colinesterază. Alcaloidul este întâlnit în mod natural în fructele de Hippomane mancinella și în semințele de Physostigma venenosum. Fizostigmina este utilizată în tratamentul glaucomului și al gastroparezei (atonie intestinală). |
József Pogány cunoscut de asemenea sub numele de Joseph Pogany sau de John Pepper (născut József Schwartz , 8 noiembrie 1886 - 8 februarie 1938), a fost un politician comunist din Ungaria, etnic evreu. Acesta a devenit ulterior membru al Internaționalei Comuniste la Moscova, din care a fost exclus în 1929. Mai târziu, a devenit funcționar în administrația de stat a guvernului sovietic. Nu a reușit să supraviețuiască poliției secrete a regimului sovietic, fiind epurat în timpul Marii Terori din perioada 1937-1938. József Pogány s-a născut pe 8 noiembrie 1886 în Ungaria, la Budapesta, ca József Schwartz, fiind primul dintre cei trei copii ai familiei Schwartz. Fiind etnic evreu, și-a atribuit numele maghiar de „Pogány” pentru a-și ascunde originile. Tatăl său, Vilmos Schwarz, a fost comerciant, devenit ulterior funcționar public minor. Acesta a servit și la sinagoga din Pesta. Mama sa, Hermina Weinberger, a fost coafeză. Nu a avut vreo relație de rudenie cu , astfel cum a afirmat . Pogány a studiat la Universitatea din Budapesta în perioada 1904-1908, petrecându-și ultimele șase luni de studii la Berlin și Paris. Tema disertației sale a fost despre scriitorul János Arany. Ulterior, a lucrat ca profesor de liceu și jurnalist în Ungaria. scriind pentru organul oficial al Partidului Social Democrat din Ungaria , Népszava (Vocea Poporului). În timpul Primului Război Mondial a fost corespondent de război. Deși în ceea ce privește angrenarea în conflict, nu a făcut altceva decît să scrie reportaje despre acesta, în perioada prăbușirii Imperiului Austro-Ungar din anul 1918, Pogány s-a aflat în fruntea sovietelor soldaților din Budapesta. Dedicat promovării a ceea ce un istoric a numit „cererile deseori imposibile ale soldaților” el a rămas totuși pentru un timp susținător al politicii guvernului de stânga al contelui Mihály Karolyi . La 13 noiembrie 1918, noul ministru al apărării din guvernul Károlyi, Albert Bartha, a decis să preia conducerea Sovietului Soldaților din Budapesta, într-o încercare de a susține întărirea disciplinei în armată. Bartha a declarat că nu va mai „tolera consiliile soldaților”, o poziție care a provocat o mare agitație printre noii împuterniciți ai acestora. Cu toate acestea, ministrul a fost forțat să renunțe în a susține această poziție la 4 decembrie 1918, atunci când puterea ofițerilor în ce privește disciplina a fost transferată către noile tribunale militare, alese prin vot popular. Bartha a încercat să eludeze această decizie prin înființarea unor noi „echipe disciplinare volante”, dar această mișcare a fost interpretată ca fiind contrarevoluționară și ministrul a fost forțat să demisioneze, la 11 decembrie. Înainte ca această demisie să devină publică, Pogány a acționat fără aprobarea Partidului Social Democrat și a condus o demonstrație a soldaților, care a vizat Ministerului Apărării, cerând demisia lui Bartha. Astfel, anunțarea oficială a demisiei acestuia la 12 decembrie, a părut că a fost rezultatul direct al acțiunii stradale, ceea ce a consolidat statutul Sovietului Soldaților din Budapesta, în detrimentul autorității corpurilor de ofițeri. În timpul loviturii de stat din martie 1919, prin care a fost proclamată Republica Sovietică a Ungariei, care-l avea pe Béla Kun ca lider de facto, Pogány a trecut în mod decisiv de partea celor care acționau pentru înlăturarea vechii orânduiri. Partidul Comunist din Ungaria (KMP) a fuzionat cu membrii radicali ai Partidului Social Democrat, pentru a forma o singură organizație, iar Pogány a fost unul dintre cei cinci lideri de partid care au semnat documentul de unitate, în numele socialiștilor de stânga. În timp ce cele două părți ratificau în mod oficial acordul, sovietele soldaților controlate de Pogány și-au asumat controlul asupra poliției budapestane, au ocupat închisoarea centrală și au trimis bande armate pe teritoriul întreagii capitale, pentru a intimida pe oponenții politici. La 21 martie 1919, a fost înființat un Consiliu Revoluționar de guvernământ, în care Pogány a fost numit Comisar al Poporului pentru Război. Primele două decrete ale Consiliului Revoluționar au instituit pedeapsa cu moartea pentru rezistența armată împotriva noul regim și au interzis total consumul de alcool în Ungaria. A doua zi, ziarele au tipărit proclamația elaborată de Kun și Pogány, care proclama înființarea unei Republici Sovietice Ungare. Una dintre primele acțiuni ale lui Pogány, în calitate de Comisar al Poporului pentru război, a fost să renunțe în grabă la toate elementele non-proletare ale armatei ungare și să desființeze procesul de recrutarea obligatorie. Exista speranța că o nouă campanie de recrutare adresată muncitorilor salariați și țăranilor fără pământ, ar compensa pierderile, rezultând o organizație militară omogenă și loială. Această politică, începută de Pogány și continuată de succesorul său, sa dovedit a fi un eșec total, dat fiind că doar 5.000 de persoane calificate au ales să se înscrie în Armata Roșie a Ungariei, după o campanie intensivă de trei săptămâni. Fostul comunist nu a avut încredere în foștii socialiști de stânga acum deveniți aliați, în partid. Pogány a avut astfel ciocniri cu un număr de radicali ai Partidului Comunist, adepți ai liniei dure, printre care Tibor Szamuely și Béla Vágó . La 2 aprilie, Pogány a fost mutat într-o poziție mai puțin sensibilă, cea de adjunct al Comisarului Poporului pentru Afaceri Externe. În același timp, Szamuely a fost transferat la Comisariatul Poporului pentru Cultură, unde și-a asumat responsabilitatea pentru campania militară de recrutare a guvernului revoluționar. Pogány a fost mutat în scurtă vreme în funcția de Commisar al Poporului pentru Educație, o poziție pe care a deținut-o până la căderea guvernului revoluționar, la 1 august 1919. În ciuda îndepărtării sale din funcția de Comisar al Poporului pentru Război, Pogány a rămas membru al Consiliului Național Revoluționar. În cadrul acestuia, se pare că și-ar fi menținut o poziție ultra-radicală împotriva unui armistițiu negociat cu România și în favoarea unei atitudini de felul totul sau nimic, în ce privește politica unui război revoluționar fără compromisuri (poziție sa a fost de altfel apropiată de cea adoptată în 1918 de comuniștii "de stânga" din Rusia sovietică. Pogány s-a alăturat, de asemenea, lui Tibor Szamuely în calitate susținător al „Terorii Roșii” - propunând guvernului sovietic să ia ca ostatici 200 de cetățeni importanți, ca mijloc de a opri rezistența contrarevoluționară. Deși având el însuși o opinie nu foarte clară în ce privește acest subiect, Kuna fost de acord cu acest plan. Ostatecii, mulți dintre ei în vârstă și fără nici o relevanță semnificativă în ce privește o eventuală amenințare în raport cu regimul politic, au fost în cele din urmă eliberați ca și gest de bunăvoință, într-o încercare de a ajunge la o soluționare negociată. Poziția de lider a lui Pogány în guvernul sovietic l-a făcut o țintă pentru forțele anticomuniste. Când guvernul roșu a fost răsturnat de amiralul Horthy și de aliații săi, Pogány a fugit în Austria și mai târziu în Rusia Sovietică, pentru a evita să fie ucis în timpul „Terorii Albe”. Pogány a fost acuzat de noul regim de complicitate în asasinarea fostului premier Ungar, contele István Tisza, de un grup de soldați în timpul Revoluției Crizantemelor din octombrie 1918. El a fost judecat în absență și condamnat împreună cu alți cinci în octombrie 1921, dar nu a fost extrădat niciodată pentru a executa sentința. În ciuda presiunii exercitate de Moscova asupra conducerii partidului, Kun și Pogány au întâmpinat o rezistență fermă față de planurile lor, din partea fracțiunii moderate a conducerii acestuia, în special a lui Klara Zetkin și a lui Paul Levi. Ei au considerat pe acești doi agenți ai Cominternului drept niște outsideri nebuni și lipsiți de scrupule, care știau puține despre condițiile din Germania și propuseseră o politică extrem de nerealistă și în același timp potențial dezastruoasă... Mesajul fie nu a ajuns a Pogány, fie acesta a ales să îl ignore în ceea ce privește acțiunea care a avut loc la Hamburg, conform planului ... și încercarea de a declanșa o revoluție majoră a eșuat. Pogány ... sa întors Berlin. În urma înfrângerii acestei așazise „Acțiuni din Martie”, Pogány și Kun au revenit la Moscova, unde au participat la al treilea Congres Mondial al Cominternului, desfășurat de la 22 iunie până în 12 iulie 1921. Împreună cu alți emigranți radicali maghiari din Rusia sovietică, Pogány a fost pregătit să lucreze în aparatul Internaționalei Comuniste (Comintern), care în acel moment încerca să stimuleze revoluția socialistă, în întreaga Europa. Comuniștii maghiari aflați în exil au fost împărțiți de-a lungul liniilor facționiste. Pogány, în calitate de membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Ungar, a fost strâns aliat cu Béla Kun, în turbulențele apărute ca urmare a existenței facțiunilor. Cominternul a dezaprobat impactul negativ al acestui război intra-partinic dintre comuniștii maghiari și a ordonat grupurilor adverse să se desființeze, în ianuarie 1922. Pogány a fost expediat de Comintern în Statele Unite în iulie 1922, pentru a asigura sprijin Federației ungare a Partidului Comunist din America (CPA).La sosire, Pogány și-a atribuit un nou nume americanizat, anume pe acela de „John Pepper” (prin respectivul numel a fost cunoscut ulterior, pentru tot restul vieții sale) și a început imediat să învețe limba engleză. Împreună cu reprezentantul oficial al Cominternului la CPA, Genrik Valetski și reprezentantul său la mișcarea sindicală a Partidului Comunist, Boris Reinstein , Pepper a participat la convenția din august 1922 (Convenția Bridgeman) care a avut loc la Bridgman, Michigan , scăpând la limită din ghearele poliției, care a făcut o razie în timpul adunării. Viitorul aliat de facțiune Benjamin Gitlow a reamintit mai târziu impresia inițială pe care i-a făcut-o Pepper atunci când l-a întâlnit prima oară la convenția Bridgman: Cel de-al doilea dintre cei trei nunții ai Cominternului arăta ca o versiune maghiară proverbială a vânzătorului ambulant. Scurt și îndesat, cu un cap mare și cu un nas disproporționat de mare, care etala cu mândrie o pereche de ochelari cu ramă de aur cocoțată cu un aer important pe el, se îmbrăca precum un fante, își pieptănă părul elegant și îngrijit, era mereu proaspăt ras, fuma țigări cu vârf aurit, ascultă cu atenție tot ceea ce se spunea în prezența lui și nu spunea niciodată nimic. În Ungaria numele său fusese Josef Pogány; el a ajuns însă în America, drept John Pepper. Folosindu-se de erudiția sa de tip european, de trecutul istoric pe care-l avea ca și lider revoluționar, precum și de magnetismul personal, Pogány (Pepper) a apărut curând ca una dintre vocile cele mai autoritare ale CPA.Pogány a scris extensiv despre evoluțiile internaționale și problemele de politică internă pentru presa de partid, devenind cel mai puternic susținător dintre cei ai mișcării comuniste americane, în ce privește abandonarea izolării „în subterane” și adoptarea strategiei de construire a unui Partid al Muncii de masă, în America. Pogány s-a aliniat la fracțiunea pro-Buharin a lui Jay Lovestone , după cum Whittaker Chambers și-a amintit în memoriile sale: Pentru primul și singurul moment, am participat la o întâlnire de tip Lovestone... Îmi amintesc figura scurtă, arogantă a lui John Pepper, care, în calitate de Joseph Pogany, a fost comisarul de război al guvernului sovietic maghiar și care devenise acum, reprezentantul oficial al Internaționalei Comuniste în Partidul Comunist American și eminența cenușie a lui Lovestone. Unul dintre adversararii săi, facționistul James P. Cannon, a reamintit mai târziu rolul decisiv pe care la jucat Pogány în mișcarea comunistă americană din anii 1920: Ni s-a spus [mai târziu] în Moscova, că el fost expediat în America într-una din mișcările care au fost făcute, pentru a torpila lupta violentă dintre facțiunie emigrate ale leadershipului Partidului Comunist Maghiar înfrânt și că misiunea sa a fost, să lucreze cu Biroul Federației Ungare a partidului din SUA. Din câte știu, asta e tot autorizația oficială pe care a avut-o vreodată. Dar Pepper, un manipulator de lux, nu a fost niciodată oprit de regulile și reglementările formale care acționează ca restricții asupra muritorilor obișnuiți. Omul a lucrat repede. Pogány a fost făcut membru al Comitetului Executiv Central al Partidului Muncitorilor din America, "braț de nădejde" al CPA, poziție în care care a fost reales la a treia Convenție din ianuarie 1924 a acestuia. Pogány s-a aliat strâns cu secretarul executiv al aripei "legale" a CPA, C. E. Ruthenberg și împreună au condus una dintre cele două facțiuni inițiale ale Partidului Comunist American în ce-a de-a doua jumătate a anilor 1920. În mod nesurprinzator, Pepper a fost detestat de către factiunea de opozitie condusa de William Z. Foster si James P. Cannon, care au manevrat astfel încât, au reusit să determine ca Pepper să fie chemat la Moscova de catre Comintern, în 1925. După ce s-a întors la Moscova, Pogány a condus Departamentul de Informații al Cominternului și a continuat să joace un rol în războiul declanșat între facțiunile Partidului Comunist American, prin susținerea diferitelor poziții ale fracțiunii Ruthenberg-Lovestone, conflict care a ajuns în atenția Comitetului Executiv al Internaționalei Comuniste (ECCI). Ca și facționalist, Pogány a susținut din timp poziția aliaților săi americani și a încercat să o întărească la Moscova, agitându-se împotriva lui Leon Troțki și acuzând grupul Foster de o atitudine moale față de liderul sovietic discreditat. Pogány a fost delegat al Partidului Comunist din America la cea de-a cincea Plenară lărgită a ECCI , convocată în martie 1925, cărieia i-a transmis raportul Departamentului de informații, la 6 aprilie 1925. La cea de - a șasea Plenară lărgită a ECCI, care a avut loc în februarie și martie 1926, Pogány a devenit membru supleant al președinției ECCI și s-a întors la comisia politică a acestui organism. La cea de - a șaptea Plenară lărgită a ECCI, care a avut loc în noiembrie și decembrie 1926, Pogány a fost numit membru al comisiei politice, organism în cadrul căruia a contribuit la eliminarea lui Grigori Zinoviev de la Președinția Cominternului. În iulie 1927, Pogány a fost ales în președinția ECCI. Pogány a căzut în disgrație în 1928, când Iosif Stalin și Nikolai Buharin s-au despărțit în cadrul Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, viziunile politice ale lui Pogány fiind criticate atât la cea de - a noua Plenară lărgită a ECCI, cât și la al 6-lea Congres Mondial al Cominternului. În 1929, Stalin și-a repetat acuzațiile la adresa sa în cadrul prezidiului ECCI, iar în mai 1929 Cominternul a trimis o scrisoare deschisă Partidului Comunist American, care a transmis vestea că, respectiv, „cazul Pepper” va fi prezentat în scurt timp Comisiei Diciplinare Internaționale de Control a Cominternului (ICC). ICC a dat verdictul în septembrie 1929, confirmând acuzațiile făcute împotriva lui Pogány și eliminându-l din toate funcțiile pe care le avea în cadrul Internaționalei Comuniste. În urma demiterii sale din Comintern, Pogány a ajuns să lucreze în administrației de stat a guvernului sovietic. Astfel, în momentul arestării sale din 1937, el conducea departamentul de publicitate al Comisariatului Poporului pentru Industria Alimentară. Pogány a fost arestat de către poliția secretă sovietică (NKVD) la 27 iulie 1937. În urma unei anchete amănunțite, acesta a fost condamnat pentru „participarea la o organizație contrarevoluționară” într-un proces sumar din 8 februarie 1938 și a fost executat în aceeași zi. |
Subsets and Splits