Datasets:

Olimpiada-AI

/

ro_wiki

like 0

Atacul preventiv este frecvent utilizat mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial ca modalitate de combatere a terorismului și a atacurilor cu arme nucleare. Termenul apare în literatura de specialitate americană și este prezentat și analizat în relație cu cel de “război de preîntâmpinare“ care se referă la deposedarea inamicului care este pregătit să atace, în timp ce “războiul preventiv” desemnează o posibilă acțiune de atac în viitor având aceleași scopuri și urmări: atacul asupra adversarului pentru a elimina un pericol ce ar fi putut apărea dacă se aștepta lovitura inamicului. Problema apare din perspectiva justificării juridice și morale a acestui tip de război. Este el în conformitate cu legea sau reprezintă amenințare adusă pacii și securității internationale? Întrucât este o temă controversată și îndelung analizată, această problemă a atacului preventiv nu are o soluție definitivă, existând păreri contradictorii. Noile amenințari teroriste, apariția armelor nucleare și numeroasele conflictele de pe scena internațională au făcut din atacul preventiv o politică de apărare esențială. Cu toate acestea, acțiunile preventive sunt considerate a fi ineficiente și costisitoare atât din punct de vedere financiar cât și în ceea ce privește pierderea vieților omenești. Pe de altă parte, acordând undă verde atacului preventiv se ajunge la o frecventă și o rutină a războaielor ce duce în cele din urmă la pierderea echilibrului în lumea internațională.

Valea Mălăiești - vale glaciară de pe clina nordică a Bucegilor. Mălăiești - sat din cadrul comunei Bălăbănești din raionul Criuleni Mălăiești - localitate centru de comună din raionul Orhei

Satul Mahala a fost menționat documentar în secolul XX. La începutul secolului XX în localitate a fost deschisă o școală parohială, unde în 1913 învățau 31 de copii. În perioada sovietică aici a fost organizată gospodăria colectivă „Octombrie Roșu”. În sat a fost deschisă o școală de 8 ani, club cu instalație cinematografică, bibliotecă, ateliere de deservire socială, oficiu poștal, grădiniță, magazin.

Gazelul (denumit și غزل, Cassidè, Caçida sau Ghazel) se poate defini ca o poezie lirică în distihuri, ale căror monorime sunt dispuse astfel: versurile primului distih rimează între ele, rima păstrându-se în al doilea vers al celorlalte distihuri. În majoritatea cazurilor, după rimă urmează radiful - un cuvânt sau grup de cuvinte care se repetă - iar ultimul distih conține takhallos-ul, pseudonimul poetului. Cele două tipuri principale de gazel își au originea în Hejaz (în prezent regiunea este inclusă în vestul Arabiei Saudite, respectiv în Irak). În literatura arabă, în acest gen de literatură sunt incluse poeziile războinice sau sentimentale, cu 20 până la 100 de versuri, care preamăresc viața aventuroasă a războinicului și emoțiile vieții petrecute în deșert. În prezent, gazelul este o formă de cântec uzuală în India și Pakistan, care, de fapt, nu se cântă propriu-zis, ci se recită. În epoca contemporană, continuând linia deschisă de George Coșbuc prin " Gazel (Picurii cu strop de strop ) ", a încercat o apropiere a gazelului de poezia sapiențială Elisabeta Bogățan, prin volumul "Gazeluri", publicat în 1996, tradus în lb. franceză și publicat în ediție bilingvă în 2007 sub titlul "Gazeluri /Ghazels".În 2012, gazelurile Elisabetei Bogățan au fost distinse cu Premiul literar Naji Naaman pentru creativitate la concursul internațional Premii literare Naji Naaman, 2012, Liban, fiind publicate parțial în antologia concursului, "Premii literare Naji Naaman 2012", Jounieh, Liban.

Istoria grecilor din România se întinde pe o perioadă de cel puțin 27 de secole. Cele două popoare au interacționat încă cu mult înainte de crearea celor două state moderne, încă de pe vremea Dacilor și a Greciei Antice. De-a lungul timpului, perioada domniilor fanariote a fost fără nicio îndoială momentul de vârf al prezenței grecilor în România. În alte momente ale istoriei, inclusiv în prezent, grecii au fost doar una dintre minoritățile naționale, neavând o importanță sau o influență prea mare. Prezența grecilor pe teritoriul a ceea ce este azi România datează din timpul coloniilor (apoikiai) și așezărilor comerciale (emporia) înființate în Dobrogea și pe țărmul Mării Negre (Vedeți și: Colonii în antichitate și Grecii pontici), începând cu secolul al VII-lea î.Hr. Începând cu așezarea de la Istria, procesul de înființare de colonii a ajuns la apogeu odată cu fondarea Tomisul în secolul al V-lea. Deși coloniile erau foarte sensibile la frământările triburilor dacice învecinate, ele au prosperat neîncetat, inclusiv în perioada scurtă a domniei regelui Burebista, care unificase toate teritoriile locuite de daci. După destrămarea statului lui Burebista și în secolele care au urmat, coloniile grecești au fost lipsite de privilegiile lor de noul stăpân, Roma Antică, iar mai târziu de Imperiul Roman. În timpul Evului Mediu, Imperiul Bizantin a fost noua putere care și-a manifestat cu vigoare prezența la nord de Dunăre, menținând o [culturală] asupra zonei până la dispariția sa ca stat, exercitând pentru lungi perioade de timp dominanță politică în zona actualei Dobroge (cunoascută de bizantini ca Sciția Mică). După Căderea Constantinopolului, domnii Moldovei și Valahiei (Principatele Dunărene) au devenit binefăcătorii multor instituții de cultură de pe pământul Greciei Otomane, inclusiv a mai multor mânăstiri de la Muntele Athos. Pe lângă asta s-a mai adăugat și un mare număr de nobili, funcționari și oameni de rând au emigrat în cele două principate, care, deși vasale ale otomanilor, se bucurau de o foarte largă autonomie internă. Grecii sosiți în Țările Române s-au integrat în viața economică și politică de aici, unii dintre ei ocupând demnități însemnate, până la a ajunge să fie numiți domni. Ascensiunea grecilor în ierarhia principatelor a provocat o ostilitate vădită din partea boierimii tradiționale locale. Boierii, moșieri într-o economie agricolă slab dezvoltată, obișnuiți să aibă un cuvânt hotărâtor în politica principatelor, s-au simțit lipsiți de puterea pe care o aveau de noii veniți pe scena politică și au devenit foarte ostili față de emigranții din Grecia. Aceasta nu a fost singura tendință notabilă. În păturile superioare ale aristocrației valahe sau moldovenești, dar nu numai, s-au înregistrat numeroase căsătorii mixte, cele mai faimoase fiind cele din interiorul familiei Cantacuzino. Odată cu debutul perioadei fanariote din Principatele Dunărene de la începutul secolului al XVIII-lea, cultura greacă a devenit predominantă. Aceasta a însemnat pentru început neglijarea instituțiilor tradiționale românești, iar pe de alta a însemnat canalizarea energiilor domnilor fanarioți în direcția luptei de emancipare a grecilor de sub dominația otomană prin proiecte politice de creare a unei uniuni balcanice, practic un stat neobizantin. La aceasta ar mai trebui adăugată prezența omniprezentă și omnipotentă a clerului grec la toate nivelurile ierarhiei religioase, numeroase mânăstiri devenind închinate instituțiilor similare din Grecia, după acte succesive de danie a diferiților domnitori. Dezvoltarea naționalismului grec a deschis celor două principate posibilitățile pentru revoluție, în condițiile în care la estul frontierelor apăruse o nouă putere politică și militară, Imperiul Rus ortodox. Faza muntenească a războiului pentru independență al Greciei s-a consumat în conflictul dintre pandurii lui Tudor Vladimirescu răsculați împotriva otomanilor, inițial favorabili revoluționarilor greci, și Filiki Eteria, în timp ce Moldova a fost sub ocupată de greci pentru o scurtă perioadă de timp. Asasinarea de către eteriști a lui Tudor Vladimirescu și creșterea animozităților româno-grecești nu a fost favorabilă decât otomanilor care au înfrânt Eteria. În 1822 Înalta Poartă punea capăt domniilor fanariote. În timp, numeroși greci au fost asimilați complet de populația românească, numeroase familii considerate inițial fanariote contribuind din plin la îmbogățirea culturii locale. După proclamarea independenței Greciei, România nu a mai fost o destinație favorită pentru grecii exilați, în țară rămânând în special cei din clasele sociale inferioare. Grecii puteau fi întâlniți în special în rândul antreprenorilor, comercianți și în mod special marinari, atât pe Dunăre cât și pe Marea Neagră, în special după integrarea Dobrogei în România. Mulți oameni, în special evreii au fugit de bolșevici în România și Iran, creând o explozie de activitate capitalista liberală în ambele state în anii 1920. Între timp, Eleftherios Venizelos și-a început războiul civil cu loviturile de stat din 1909,1917,1923 și 1935, făcându-i pe greci să fugă în România. Comunitățile de greci erau în general prospere și au menținut anumite instituții culturale specifice. În Româniâ a sosit un nou val de emigranți după încheierea războiului civil din Grecia la sfârștitul deceniului al cincelea al secolului trecut. În România comunistă, autoritățile au luat hotărârea naționalizării proprietăților celor mai multe organizații și a majorității persoanelor fizice, inclusiv cele ale grecilor. Mulți greci au fost închiși pe motive politice în lagărele de muncă, precum cel de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. După recensământul populației din 2011, doar 3,668 de greci au rămas în România, reprezentând 0,02% din întreaga populație a țării. Majoritatea grecilor pot fii găsiți în județele Constanța și Brăila. Greci mai pot fi găsiți și în Tulcea. Comunele Izvoarele (greacă: Ιζβοάρελε) și Sulina (greacă: Σουλινάς) au printre cele mai mari concentrații de greci din întreaga țară (43,82% din populația comunei Izvoarele se identifica ca greci). În conformitate cu rezultatele recensământului din 2002, în România mai trăiau 6.513 greci, cei mai mulți dintre ei în București și în zona înconjurătoare, urmat de județele Constanța, Brăila și Galați. Localitățile cu cea mai mare concentrație de greci sunt în județul Tulcea: comuna Izvoarele (1.166 sau 30,05%) și orașul Sulina (1,34%). În toate celelalte orașe și comune din România grecii dețin o proporție de sub 1%. Recensământul din 1992 dădea cifra de 19.594 greci trăitori în România. Diferențele sunt rezultatul unei tendințe a etnicilor greci din afara granițelor Greciei de a emigra în patria-mamă ca homogeneis (ομογενείς - persoană cu obârșie grecească). Ministerul afacerilor externe al Greciei, prin instituțiile sale specializate, afirmă că pe teritoriul Românie mai trăiesc 14.000 de greci. Uniunea Elenilor din România, fondată în 1990, reprezintă interesele comunitătii grecești din România, dintre membrii ei fiind desemnat reprezentantul minorității naționale elene în Camera Deputaților a României.

Recensământul Statelor Unite ale Americii din 1920 (, conform originalului The United States Census of 1920) a fost cel de-al patrusprezecelea din recensămintele efectuate o dată la zece ani în Statele Unite ale Americii, fiind al patrusprezecelea dintr-o serie ce cuprinde azi 23 de calculări ale populației Uniunii. Cel de-al Patrusprezecelea Recensământ al Statelor Unite, efectuat și coordonat de Oficiul de Recenzie al Statelor Unite ale Americii, a determinat populația rezidentă a Uniunii de a fi de 106.021.537, ceea ce reprezintă o creștere de 14,95 % față de 92.228.496 persoane (rezultat final) înregistrate în timpul recensământului anterior, cel din 1900. În 1920, la data încheierii recensământului, Statele Unite aveau 48 de state, Uniunea fiind constituită din cele 46 de state, care constituiseră Uniunea în 1910, anul celui de-al treisprezecelea recensământ, la care s-au adăugat două entități componente, devenite state ale Statelor Unite în deceniul 1911 - 1920:

Gheorghe Naghi () un regizor de film și actor român. Familia regizorului Gheorghe Naghi este de etnie română și își are originea în comuna Ojdula (azi în județul Covasna). Bunicul său era de meserie tâmplar și avea numele de familie Mare. Autoritățile locale i-au maghiarizat numele fiului său, refuzând să-l înscrie în acte cu numele Mare și traducându-i-l în Nagy. Tatăl său a lucrat ca mecanic-șef la mai multe fabrici din Moldova, mutându-se prin mai multe orașe și stabilindu-se în cele din urmă la Piatra Neamț, unde a lucrat la celebra fabrică de parchet „Bistrița”. Gheorghe Naghi s-a născut la 18 august 1932, în Adjudu-Vechi. A copilărit la Bacău, Roznov și Piatra Neamț, orașe pe care le descria ca având o numeroasă populație evreiască. Locuiau la Bacău în perioada pogromurilor antievreiești, iar tatăl său a luat apărarea evreilor și a salvat de linșaj familia unui evreu cu funcție de conducere în fabrică. Pasiunea pentru cinematografie data din perioada copilăriei, iar primul film pe care l-a văzut a fost Praga, oraș de aur, unde a însoțit o fată mai mare, care se recomanda Ticuța a lui nea Gulă. Cinematograful Lux din Bacău era în acea vreme „o magherniță împuțită, plină de șobolani”, dar tânărul Naghi a fost pasionat de film și a devenit un spectator fidel. Tatăl său i-a cumpărat apoi un aparat de proiecție amator, pe care l-a reparat, iar Gheorghe Naghi a început să proiecteze filme pentru vecini în beciul casei sale din Piatra Neamț, iar mai târziu, după terminarea orelor de școală, l-a ajutat timp de un an și jumătate pe proiecționistul Vasile de la cinematograful „Trianon”. Tânărul își dorea să devină actor așa că a făcut figurație circa un an la Teatrul Național din Iași. A dat admitere la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, impresionându-i pe membrii comisiei (Dinu Negreanu, Victor Iliu și Marietta Sadova) cu talentul de a repovesti fragmente din filme. Comisia l-a îndrumat către regia de film și l-a selectat pentru a studia la Institutul Unional de Cinematografie (V.G.I.K.) de la Moscova. Acolo i-a avut ca profesori, printre alții, pe Serghei Iutkevici, Serghei Gherasimov și Mihail Ceaureli. În paralel cu activitatea de regizor de film, a lucrat și ca asistent de regie pentru Sică Alexandrescu, la Teatrul Național din București.

Nicolae Petrescu-Comnen s-a născut la data de 24 august 1881, în municipiul București. A urmat studiile primare și secundare la București și apoi pe cele superioare la Paris, unde-și ia licența și doctoratele în Drept (1905), Litere și Istorie. În anul 1903 își adaugă și numele familiei bizantine Comnen, din care el susținea că se trage. În anul 1938, este chemat în țară și numit în funcția de subsecretar de Stat în Ministerul Afacerilor Străine (17 februarie - 30 martie 1938) și apoi în cea de ministru de externe (30 martie - 20 decembrie 1938), în cel de-al doilea guvern prezidat de către patriarhul Miron Cristea. Este apoi trimis din nou cu misiuni diplomatice la Vatican în perioada 1938-1940. După ce generalul Ion Antonescu devine prim-ministru al României, Nicolae Petrescu-Comnen a fost disponibilizat și apoi pensionat. S-a stabilit în orașul italian Florența unde s-a dedicat publicisticii. În mai 1945 devine Cetățean de Onoare al orașului Florența pentru merite deosebite la salvarea comorilor artistice și la protejarea cetățenilor de ororile și bombardamentele celui de-al Doilea Război Mondial. A încetat din viață în acest oraș la data de 8 decembrie 1958. Nicolae Petrescu-Comnen a publicat lucrări de drept, istorie și memorialistică, dintre care menționăm următoarele: De asemenea, el a publicat o serie de articole în presa elvețiană și franceză în care a subliniat efortul și sacrificiile pe care le-au făcut românii pentru susținerea frontului alături de Antantă.

Această ediție limitata este cea mai redusă cantitativ, destinată ascultatorilor ocazionali. Numele oficial al acestei ediții este "Remixes 81..04", cu două puncte între cifrele anilor. După numărul de catalog, aceasta este ediția de bază, astfel încât cea limitată pe un CD este una fără anumite remixuri, pentru ascultători ocazionali, în timp ce editia pe trei CD-uri este cea cu remixuri în plus, pentru fani și ascultători interesați. Numele oficial al acestei ediții este "Remixes 81...04", cu trei puncte între cifrele anilor. Această ediție extra-limitată este cea mai extinsă cantitativ, destinată ascultătorilor interesați și fanilor. Din acest motiv, aceasta este ediția completă, ce conține toate remixurile. Mute Records a lansat o ediție deluxe pe vinil, limitată la 12.000 bucăți. Din cauza dimensiunilor mari ale ambalajului - în care se află șase discuri - această ediție se încadrează în categoria boxurilor. Numele oficial al ediției este "Remixes 81....04", cu patru puncte între cifrele anilor. Având ca și ediția pe trei CD-uri toate piesele, aceasta este una completă la conținut, dar cu unele piese puse în alte locuri, pentru a putea intra fără probleme pe discuri. Pentru o scurta perioadă de timp (cam un an, între 2004-2005), Mute Records a vândut printr-un site secret aceste piese. Adresa site-ului era notată în interiorul ediției extra-limitate de trei CD-uri. Site-ul putea fi accesat numai dacă se introducea în unitatea calculatorului conectat la internet un CD din ediția triplu CD.După această perioadă, doar o singură piesă a rămas disponibilă la vânzare ("Nothing" - Justin Strauss Mix), precum și artworkul pentru prima coperta, coperta-spate a albumului, pentru CD și pentru fiecare piesă în parte. Pentru cei care ar fi dorit să-și tipărească CD-ul și să-l transforme într-unul real, cele 13 artwork-uri ale pieselor pot alcătui bookletul. Acesta este al patrulea disc al albumului, ce vine în completarea ediției extra-limitate 3xCD.Numele său oficial este "Remixes 81...04 (Rare Tracks)", cu trei puncte între cifrele anilor și mențiunea "Rare Tracks". Întradevăr, aceste piese sunt foarte rare, indisponibile pe ediții comerciale sau până acum prezente doar pe viniluri; o serie sunt nelansate deloc. Numele oficial al acestui material promoțional este "Remixes 81-04 (A Continuous Mix by Mount Sims)", cu o cratimă între cifrele anilor. După cum se menționează între paranteze, este vorba despre un mix continuu al pieselor din cuprins. Deoarece nici la cuprinsul de pe coperta-spate și nici pe CD nu sunt trecute care versiuni ale pieselor au fost utilizate, fără a asculta CD-ul se poate doar ghici care sunt piesele utilizate de DJ, elementul de ajutor fiind mențiunea că versiunile neamestecate se regăsesc pe albumul "Remixes 81-04". Versiunile menționate mai jos au fost alese deoarece sunt singurele variante ale piesei de pe albumul oficial. Dave Gahan este solist vocal pe toate piesele, cu cinci excepții: "Home", "Route 66" și "A Question of Lust" (pentru care solist vocal este Martin L. Gore) și "Painkiller" și "Slowblow" care sunt instrumentale.

Munții Giurgeului se prezintă sub forma unei culmi prelungite până la izvoarele Oltului, între Munții Călimani la nord, depresiunile Bilbor și Borsec la est și nord-est, Munții Hășmaș la sud iar la vest depresiunea cu același nume. Spre bazinul Mureșului se termină printr-o prispă înaltă de aproximativ 1.000 m. Munții Giurgeului sunt întretăiați de pasurile Bicaz și Bistricioara-Tulgheș, ce permit trecerea din depresiunea Giurgeului spre Moldova. Ținând cont de văile ce îi traversează transversal, Munții Giurgeu sunt împărțiți în 3 grupe:

De la sfârșitul secolului al XIX-lea și până în 1919 s-a numit Deák Ferenc utca, în traducere „ulița Ferenc Deák”.În perioada interbelică s-a numit strada Regina Maria, iar în perioada comunistă mai întâi strada Molotov, iar din anii '60, strada Dr. Petru Groza. Pe parcursul lui 2006 a fost refăcută complet latura sudică a străzii, fiind deschisă pentru trafic la sfârșitul aceluiași an, în timp ce latura nordică a fost transformată în zonă pietonală în cursul anului 2007. Aceasta acțiune face parte dintr-un proiect mai amplu ce vizează și Piața Unirii. Strada este una dintre principalele artere comerciale din oraș. Pe bulevardul Eroilor se află și primul sediu central al Băncii Transilvania, care după mutarea centralei pe strada Barițiu a fost coborât la statutul de sucursală. În zona pietonală Bulevardul Eroilor funcționează cel mai mare hotspot WiFi din România, unde orice utilizator de calculator portabil se poate conecta la internet instantaneu și gratuit.

André-Gustave Citroën a fost cel de-al cincilea copil al lui Levie Citroën (evreu olandez din Amsterdam) și al lui Masza Amalia Kleinmann din Varșovia. Tatăl s-a sinucis când André avea șase ani. După ce a terminat școala primară cu note excelente a intrat la École Polytechnique. Apoi a intrat ca ofițer tehnic în armată. Când un nume devine Marca intră cu siguranță în istorie. Notorietatea este fructul recunoașterii sale, perenitatea fiind reflectarea capacității sale de adaptare. Citroën a intrat în istorie încă din anul 1919. De peste 80 de ani Marca însoțește marile mișcări ale Societății, în cele mai diverse curente ale sale, în evenimentele cele mai cotidiene, în visurile sale cele mai nebunești. Vizionar în ceea ce privește metodele revoluționare, André Citroën este fără putință de tăgadă una dintre cele mai importante figuri de la începutul secolului douăzeci. Curajos, intuitiv, înaintea timpului său, dotat cu un simț surprinzător pentru comunicare, acest om ieșit din comun, cu simț de acțiune și de aventură a fost mereu la originea progreselor sociale, economice, tehnologice și culturale ale epocii sale. La sfârșitul anilor 20, marele patron a construit un remarcabil imperiu industrial și a inventat, pentru a-și vinde mașinile, comerțul modern de automobile, postvânzarea și multe alte servicii. Fiu al unui negustor de diamante olandez, Lévie Citroën, și al unei poloneze, Macha Kleinan, André Gustave Citroën s-a născut la data de 5 februarie 1878 la Paris. Orfan de tată de la vârsta de șase ani, André Gustave a fost crescut de mama sa care a reluat afacerea de negoț cu diamante și perle fine. Pe data de 1 octombrie 1885, intră în clasa a 9-a C la liceul Condorcet. La înscriere îi este adăugată o tremă pe litera "e" din nume. La vârsta de zece ani îl descoperă pe Jules Verne al cărui cititor asiduu va deveni din acel moment. Descoperă în opera acestuia marile principii pe care și le va însuși pe tot parcursul vieții: spirit de descoperitor, simț de competiție, om de știință, căutarea permanentă a progresului. La douăzeci și doi de ani, cu ocazia unei călătorii în Polonia, André Citroën descoperă din întâmplare un procedeu de tăiere a angrenajelor în formă de chevron. Imediat își dă seama că acest procedeu, transpus în oțel, are multe posibilități și cumpără brevetul. Este începutul celei mai mari aventuri industriale din timpurile moderne. André Citroën este nerăbdător din fire. În anul 1902, pune tot ceea ce are în joc pentru descoperirea sa din Polonia: chevroanele. În 1906, automobilele Mors, celebre pentru faptul că au doborât la începutul secolului recordurile de viteză îl numesc director general. André Citroën reorganizează atelierele și definește noile modele. În 10 ani dublează producția anuală a uzinelor Mors. În anul 1912, se mută la quai de Grenelle 31 de la societatea în comandită simplă de angrenaje Citroën-Hinstin care devine societate pe acțiuni de angrenaje Citroën. André Citroën devine și Președinte al Camerei sindicale a automobilelor. În același an cu ocazia unei călătorii în Statele Unite, vizitează uzinele Henry Ford și observă cu atenție modul de organizare al atelierelor. La data de 27 mai 1914, se căsătorește cu Georgina Bingen, fiica unui bancher. Două luni mai târziu începe războiul. André este căpitan în regimentul 2 de artilerie grea din armata a 4-a. Se duce lipsă de obuze. André Citroën propune ministerului de război să fabrice fără întârziere pentru trei sau patru luni câte 5 000 până la 10 000 de obuze Shrapnel pe zi. Instalează o nouă uzină ultra modernă pe 15 hectare în cartierul Javel. Metodele de producție sunt cele stabilite de către Frederick Taylor. La data de 11 noiembrie 1918, uzina Citroën fabricase peste optzeci de milioane de obuze. Capacitățile sale formidabile de a conduce oamenii și de organizare îl fac să fie chemat deseori de către guvern. În anul 1917, reorganizează revitalizarea uzinelor de război organizând și serviciile poștale militare. În anul 1918 va conduce la distribuirea în douăzecișipatru de ore a tichetelor pentru rațiile de pâine în regiunea pariziană. Odată cu încheierea războiului uzina din Javel este recondiționată. Aici se va fabrica un automobil model unic și pentru prima oară în Europa, în serie mare pentru a reduce prețul și pentru a-l face accesibil unui număr mai mare de oameni. Uzina este un model de organizare. Este dotată cu echipamente sociale de avangardă. Totuși în afara uzinelor André Citroën nu deține nimic. Își închiriază apartamentul așa cum își închiria și vila de vacanță "les Abeilles" de la Deauville încă din anul 1923. nu banii îl interesează direct aceștia sunt doar modul de a-și obține scopurile. La începutul anilor 30, realizase deja majoritatea visurilor marilor cuceritori industriali. Totuși criza economică nu îl scutește de neplăceri. În anul 1934, băncile nu mai împrumută, datoriile sunt dificile, frații Michelin preiau o participație din uzinele Citroën și apoi la cererea băncilor preiau chiar conducerea și administrarea. O nouă provocare, lansarea modelului Traction avant nu-l va salva însă de faliment. Bolnav de cancer, André Citroën moare la data de 3 iulie 1935. Se odihnește în cimitirul Montparnasse.

Arta ecologică este un gen de artă și o practică artistică care urmărește conservarea, remedierea și / sau vitalizarea formelor de viață, a resurselor și a ecologiei Pământului, prin aplicarea principiilor ecosistemelor asupra speciilor vii și a habitatelor acestora. Eco-arta este un domeniu al vieții culturale situat la confluența dintre diverse curente artistice și ideile mișcării de protejare a mediului. Opere de eco-artă sunt texte literare, picturi, grafică, muzică, instalații audio-video, filme etc., care transmit în mod explicit sau implicit idei ecologice, contribuind la conștientizarea necesității unei interacțiuni responsabile a omului cu natura. Artiștii considerați că lucrează în acest domeniu abordează unul sau mai multe dintre următoarele principii: Concentrați-vă asupra rețelei de interdependențe în mediul nostru - asupra aspectelor fizice, biologice, culturale, politice și istorice ale sistemelor ecologice. Creați lucrări care utilizează materiale naturale sau se angajează cu forțe de mediu cum ar fi vântul, apa sau lumina soarelui. Recuperarea, restaurarea și remedierea mediilor deteriorate. Informați publicul despre dinamica ecologică și problemele de mediu cu care ne confruntăm. Revizuiți relațiile ecologice, propunând în mod creativ noi posibilități de coexistență, sustenabilitate și vindecare.

mărime sau extindere spațială relativ mică, de ordinul a cel mult câtorva sute de metri tehnologie de transmisie, vezi mai jos Rețelele locale acoperă o arie relativ restrânsă, de până la câteva sute de metri, ceea ce înseamnă că timpul de transmisie este limitat și cunoscut dinainte, chiar și în cazul cel mai defavorabil. Această limită fiind cunoscută, este posibil să se implementeze anumite tehnici simple care altfel nu ar fi posibile. Totodată se simplifică administrarea rețelei. Rețelele locale utilizează frecvent o tehnologie de transmisie bazată pe un singur cablu tip Ethernet. Din punct de vedere topologic este vorba de axa unui sistem "magistrală" (bus), la care sunt atașate toate mașinile, așa cum erau odată dispuse cablurile telefonice obișnuite din zonele rurale. O altă tehnologie pentru rețelele locale este cea folosită la rețelele fără fir locale (= de mică întindere), numite WLAN (de la Wireless Local Area Network); aceasta folosește transmisia datelor prin unde radio, neavând nevoie de conexiuni prin cabluri. Rețelele locale tradiționale funcționează la viteze cuprinse între 10 și 100 megabiți/s (Mbps), au întârzieri mici (zeci de microsecunde) și produc erori foarte puține și de obicei corectabile automat. Rețelele locale mai noi pot opera la viteze mai mari, până la câteva sute sau chiar 1.000 de Mbps (= 1 Gbps). Rețeaua locală de calculatoare este o combinație de componente [și

Sateliții artificiali sunt obiecte create de om, care sunt lansate în spațiu și orbitează un corp ceresc. Orbita lor trebuie să fie relativ stabilă pe o perioadă mai mare de timp pentru ca sensul de "satelit" să se păstreze. În marea lor majoritate, sateliții artificiali sunt nave robotice folosite pentru comunicații, supraveghere, și orbitează în jurul Pământului. Sateliții sunt folosiți pentru un număr mare de scopuri. Există sateliți de observare a Pământului civili și militari, sateliți de comunicații, sateliți de navigație, sateliți meteorologici și sateliți de cercetare. Stațiile spațiale și navele spațiale cu echipaj uman pe orbită sunt, de asemenea, sateliți. Un satelit primește semnalul de la o stație emițătoare de pe Pământ (uplink) care amplifică și retransmite semnalul spre o stație de recepție (downlink), la o frecvență diferită. Primii sateliți au fost proiectați pentru a opera în mod pasiv, aceștia serveau doar la a reflecta semnale care erau direcționate spre ei de către stațiile de pe Pământ. Semnalele erau reflectate în toate direcțiile, astfel încât să poată fi recepționate de către stațiile aflate la sol. În prezent, sateliții folosesc exclusiv sisteme de operare active, în care fiecare poartă propriul echipament transmisie-recepție. Sateliții folosesc benzi de frecvență de aproximativ 6 GHz. Primul satelit artificial, Sputnik 1 a fost lansat de U.R.S.S. la 4 octombrie 1957, de pe cosmodromul Baikonur, Kazahstan. A efectuat 1410 rotații în jurul Terrei, timp de 94 de zile, după care a intrat în atmosfera terestră și s-a dezintegrat prin ardere. La 3 noiembrie 1957 se lansează Sputnik 2, care o avea la bord primul animal viu, câinele Laika, prima ființă vie care a ajuns în spațiu. Acest satelit a stat în spațiu 163 de zile, timp în care a efectuat 2370 de rotații circumterestre. Primul satelit de comunicații, SCORE (Signal Communications by Orbiting Relay Equipment), capabil să stocheze și să transmită mesaje vocale cu ajutorul unei benzi magnetice, a fost lansat de S.U.A. în anul 1958. Prima transmisiune directă de televiziune, a fost efectuată de satelitul Syncom 3 de la Jocurile Olimpice de vară din 1964 de la Tokyo. Telstar1, lansat de compania AT&T în 1962, a fost unul dintre primii sateliți activi pentru comunicații. A transmis primele emisuni de televiziune în direct între S.U.A., Europa și Japonia. De asemeni a transmis convorbiri telefonice și redarea câtorva sute de stații radio. Alte nave spațiale au devenit sateliți artificiali după ce au ajuns la destinație (sondele de tipul MRO, aflate în orbita marțiană, sonda Cassini (Saturn), Galileo (până în 2003 a orbitat sistemul jovian) etc. La momentul actual pe orbita Pământului sunt plasați 975 de sateliti artificiali funcționali sau nefuncționali. Satelitul artificial conține sisteme tehnice complexe folosite pentru mentinerea stației: Un satelit își produce puterea necesară pe toată durata misiunii. Cea mai folosită sursă este o combinație a celulelor solare cu reîncarcarea bateriilor. Panourile solare fotovoltaice sunt de dimensiuni mari pentru a produce puterea de care are nevoie satelitul. Sateliții folosesc radiatoare în formă de panouri pentru a preveni supraîncălzirea de la Soare a unor elemente; satelitul se poate roti astfel încât căldura să fie repartizată pe toată suprafața. Orientarea unui satelit este direcția spre care sunt îndreptate principalele sale componente (panourile solare sunt menținute spre Soare, antenele și senzorii sunt orientați spre stațiile de la sol, telescoapele sunt direcționate spre obiectele astronomice etc.). Una din metodele folosite pentru orientare este folosirea unor mici motoare cu reacție, și a unor magneți ce interacționează câmpul magnetic al Pământului. Sateliții trebuie să suporte efectele unui mediu ostil din spațiul cosmic cum ar fi efectul radiațiilor și, uneori, impacturile cu micrometeoriți, în special în timpul misiunilor de durată. Fiecare satelit emite folosind un cod unic PRN (Pseudo Random Noise Code), de recunoaștere, putându-i-se stabili astfel cu precizie locația. Sateliții artificiali pot fi clasificați după tipul orbitei pe care o au în jurul Pământului: Aceștia orbitează deasupra Pământului la distanțe cuprinse între 150 și 2000 Km. O rotație completă este efectuată în 90 minute, iar timpul în care un punct aflat pe Pământ are vizibilitate directă cu satelitul este de 15 minute. Întârzierea și atenuarea semnalelor transmise, sunt reduse. Timpul de viață se limitează de la câteva luni, la maxim un an. În prezent, se află 470 sateliți cu orbita joasă. Orbitează pe orbite eliptice dispuse deasupra polilor sau deasupra Ecuatorului la distanțe cuprinse între 10.000 și 20.000 Km. Timpul în care un punct aflat pe Pământ are vizibilitate directă cu satelitul este 120 ... 360 de minute. Întârzierea și atenuarea semnalelor transmise prin acest tip de sateliti, sunt destul de mari. Sunt utilizați în special în rețele GPS și pentru comunicații de voce și date. La momentul actual pe orbita Pământului se află 69 sateliți cu orbita medie. Sateliții geostaționari sunt plasați pe orbite situate deasupra Ecuatorului la distanța fixă de 35.786 Km. Se rotesc cu aceeași viteză și în același sens cu Pământul. Un satelit geostaționar poate acoperi în orice moment 42,2% din suprafața planetei. Timpul în care un punct aflat pe Pământ are vizibilitate directă cu satelitul este de 24 de ore. Întârzierea și atenuarea semnalelor transmise, sunt foarte mari, iar costurile de plasare a acestor sateliți pe orbită sunt de asemenea foarte mari. Sunt utilizați în general pentru comunicații de orice tip, supravegherea militară sau meteorologică. Pe orbita Pământului se afla 423 sateliți cu orbita geostaționară. Sateliții cu orbite polare orbitează Pământul la unghiuri de 90° față de Ecuator și față de poli. Doi astfel de sateliți aparținând National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), furnizează informații despre vreme pentru toate zonele la fiecare 6 ore. Aceștia realizează [ale nivelului de

Are o populație de 128.400 locuitori și este capitala provinciei Edirne. Orașul a fost întemeiat de împăratul roman Hadrian. În 378, goții au nimicit aici o armată romană, iar în 1205, armatele româno-bulgare au înfrânt aici pe cruciații Imperiul Roman de Răsărit. Cucerit de turci în 1362, a devenit capitala Imperiului Otoman (1365 - 1453). Aici s-a încheiat Pacea de la Adrianopol, tratatul ruso-turc din 1829 prin care s-a recunoscut independența Greciei, autonomia Serbiei și s-a desființat monopolul turcesc asupra comerțului Țării Românești și Moldovei.„Actul osăbit pentru principatele române” preciza domnia pe viață și fixarea hotarului dintre Țara Românească și Imperiul Otoman pe talvegul Dunării, restituirea raialelor Brăila, Giurgiu și Turnu Măgurele. Prin acest tratat se consfințea scăderea considerabilă a puterii Porții asupra Țărilor Române în favoarea celei țariste. Moscheea Selimiye din Edirne a fost înscrisă în anul 2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Noțiunea, sistemul și însemnătatea principiilor procesului penal Pentru a realiza sarcinile procesului penal este necesară o reglementare în conformitate cu anumite idei și reguli diriguitoare de desfășurare a procesului penal. Aceasta funcție o îndeplinesc principiile dreptului penal. Procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor Procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege. Actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

Maria-Francesca-Tereza Martin s-a născut la data de 2 ianuarie 1873, la Alençon, Franța. Tatăl ei, Luigi (Louis) Martin, avea un magazin de bijuterii și ceasuri. Mama, Zelia (Zélie) Guérin, era patroana unui mic atelier de dantelării. Încă de mică, Tereza avea o sănătate fragilă. Din această cauză, dar și pentru că mama ei era bolnavă, a trebuit să fie dată la o doică, la țară. Se întoarce acasă în aprilie 1874. Când Tereza avea doar patru ani, trece printr-o mare încercare: moartea mamei, la 28 august 1877. Sora ei mai mare, Paulina, devine ca a doua mamă. Câteva luni mai târziu, toată familia se mută la Lisieux. Aici ea cunoaște Carmelul. Paulina intră în Ordinul carmelit la 2 octombrie 1882. După șase luni, Tereza se îmbolnăvește foarte grav. Era sărbătoarea Paștelui din anul 1883. Este vindecată în mod miraculos în ziua de Rusalii. Maria, o altă soră a Terezei, intră la rândul ei în Ordinul carmelit la 15 octombrie 1886. Tereza era un copil vioi și foarte sensibil; era mezina, iubită de toți. În 1886, în noaptea de Crăciun, primește un har special: "În această noapte de lumină, Isus, dulcele pruncușor..., m-a făcut puternică și curajoasă; el m-a îmbrăcat cu armele sale și, din această noapte binecuvântată, nu am fost învinsă în nici o luptă, dimpotrivă, am început o cursă de uriaș, ca să spun așa". Chemarea Carmelului răsună din ce în ce mai puternic în sufletul ei. Dar există un obstacol: este prea tânără. Profitând de un pelerinaj făcut la Roma, vorbește cu papa Leon al XIII-lea. Când orice speranță părea deșartă, episcopul îi dă acordul, câteva zile după Crăciunul din 1887. Tereza intră în Carmel pe 9 aprilie 1888, la 15 ani și 3 luni. Aici ea va regăsi pe cele două surori, Paulina și Maria și va căuta să respecte cu multă scrupulozitate regula Ordinului Carmelit. Tereza va suferi mult. Deși avea să treacă printr-o perioadă de mare ariditate sufletească, ea va depune totuși voturile pe 8 septembrie 1890. Moartea tatălui (29 iulie 1894) îi rănește sufletul foarte tare. În schimb, primește o bucurie: Celina intră în Carmel la 14 septembrie 1894. Cei nouă ani de viață carmelită au însemnat pentru Tereza suferință, copilărie spirituală, încredințată milei divine, o adevărată luptă pentru trăirea credinței, ore de dureroasă secetă interioară, viață în întregime dăruită iubirii, în inima Bisericii. Mereu în suferință, dar mereu zâmbitoare - aceasta este definiția care i se potrivește."Cerul meu este de a zâmbi acestui Dumnezeu pe care-l ador atunci când el se ascunde pentru a pune la încercare credința mea..." A păstrat marea ei dorință de a fi misionară. Papa Pius al XI-lea a declarat-o patroana misiunilor, în 1927. În noaptea din Vinerea Sfântă a anului 1896, au început să-i apară primele semne de tuberculoză, o boală incurabilă pe atunci. Intră în fericirea veșnică la 30 septembrie 1897, după o lungă perioadă de suferință, înconjurată fiind de surorile sale din Carmelul din Lisieux. Moare, spunând: "Dumnezeul meu, te iubesc!" Trupul Terezei a fost depus în cimitirul din Lisieux, unde a rămas până în 1923, când a fost beatificată. În toamna anului 1898 apare Istoria unui suflet (manuscrisele Terezei, redactate la cererea superioarei sale din Carmel). Primul tiraj de 2.000 de exemplare a avut un succes extraordinar. Până astăzi reeditările au atins ordinul milioanelor. Cartea acum este tradusă în 60 de limbi. Este "oglinda" copilăriei spirituale, care a condus-o pe Tereza la sfințenie în numai 24 de ani. Procesul canonic pentru beatificare a început în 1910. A fost declarată fericită de către papa Pius al XI-lea, la 29 aprilie 1923, și sfântă la 17 mai 1925. Papa Ioan Paul al II-lea a proclamat-o învățătoare a Bisericii la 19 octombrie 1997. Mesajul principal al Terezei de Lisieux este mesajul esențial al evangheliei: "Această tânără a amintit lumii întregi că Dumnezeu este Tatăl nostru, Tatăl revelat prin Isus Cristos" (Ioan Paul al II-lea, 2 iunie 1980).

Corvinul Hunedoara a fost un club de fotbal din România, înființat în anul 1921. Prima sa prezență în Divizia A a avut loc în 1954, când a retrogradat după numai un sezon. Perioada cea mai bună a echipei a fost la începutul anilor 1980, când conducerea tehnică era asigurată de Mircea Lucescu. 1981-82: Locul 3 în campionatul național, cea mai bună performanță. Clubul a fost dezafiliat de la FRF în 2008 pentru datorii față de jucători, după ce indiferența și incompentența au atins cote maxime. În vara anului 2009 s-a înființat un nou club (FC Hunedoara) pentru a menține vie iubirea microbiștilor hunedoreni pentru fotbal. Omul enciclopedie: un hunedorean a păstrat istoria Corvinului în mii de imagini de epocă, 20 octombrie 2011, Adevărul Cluburi românești de fotbal desființate

În timpul celui de-al doilea război mondial au avut loc patru conferințe la Moscova ale Aliaților. Premierii guvernelor aliate sau funcționari de prim rang ai guvernelor Angliei, Uniunii Sovietice și SUA au luat parte la sus-numitele conferințe. Prima conferință de la Moscova , 29 septembrie - 1 octombrie 1941. Averell Harriman și Beaverbrook s-au întâlnit cu Iosif Vissarionovici Stalin pentru a asigura Uniunea Sovietică cu privire la ajutorul și sprijinul anglo-american în lupta comună împotriva Germaniei Naziste. A doua conferință de la Moscova , 12 - 17 august 1942. Winston Churchill, Harriman și Stalin au făcut planuri cu privire la campania nord-africană și au discutat deschiderea celui de-al doilea front din Europa printr-o debarcare în Franța.

Abydos este unul dintre cele mai vechi orașe ale Egiptului antic, în amonte de Teba, important centru religios al cultului lui Osiris în timpul Regatului Mijlociu (2040-1730 î.C.). Aici au fost ridicate celebrele temple ale faraonilor Seti I (1312-1290 î.C.) și Ramses al II-lea (1290-1224 î.C.). Astăzi este situat lângă orașul Araba el-Madfuna.

Naftalina a fost izolată din cărbune în anul 1819 de către chimistul englez Alexander Garden, iar formula chimică a fost descoperită în anul 1866 de Emil Erlenmeyer. În anul 1865 prin nitrarea acidului benzoic, a arătat că există mai mult de 3 acizi nitrobenzoici.

Studiile medii și le face în URSS.Este absolvent al Facultății de Filosofie (Universitatea "Al.I. Cuza", Iași, 1996) și al masterului de Filosofie (Universitatea "Babeș-Bolyai", Cluj, 1997). A fost redactor fondator al revistei „Philosophy&Stuff” și redactor asociat al revistei „Idea artă+societate”.A activat în cadrul: Fundației "Idea" și Fundației "Tranzit", Editura "Idea" și Editura "Polirom".În ultimii ani, a ținut rubrici de opinie în: ”România Liberă”, „Adevărul”, „Timpul” și „HotNews”, precum și rubrici permanente la revistele culturale „Noua Literatură”, „Suplimentul de Cultură” și „Observator Cultural”. Vasile Ernu este unul din fondatorii și coordonatorii platformei Critic Atac. În 2016 publică volumul Intelighenția basarabeană azi. Interviuri, discuții, polemici despre Basarabia de ieri și de azi (Editura Cartier).„Ceaușescu nu a existat, noi l-am produs“, 29 noiembrie 2009, Lavinia Bălulescu, Adevărul“Monstrul e pe aproape, e în noi” / de Andrei Crăciun|18.05. 2017 / Ziarul Metropolis„Pogromul este doar un vârf de aisberg…” / de Vasile Botnaru / Europa liberă / decembrie 2019.

Dacii este un film istoric româno-francez, regizat în 1967 de Sergiu Nicolaescu. El a fost realizat de Studioul Cinematografic București în colaborare cu Franco-London Film (Franța). Acțiunea filmului se petrece în preajma anilor 86-88 d.Hr, când Domițian, împăratul roman din aceea vreme, a încercat să cucerească Dacia. Acest film a reprezentat debutul în lungmetraj al regizorului Sergiu Nicolaescu. El se află pe locul 4 în topul celor mai vizionate film românești din toate timpurile după cum atestă un comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România. Filmul începe cu o secvență parabolă. O armată romană sosește la porțile unei cetăți dacice, iar trimisul roman le cere celor din cetate să deschidă porțile, promițându-le în schimb viața și libertatea. Străjerul de pe cetate îl întreabă cine sunt cei care se află de la porțile cetății, iar solul îi răspunde că ei sunt „stăpânii lumii”.La auzul acestor cuvinte, străjerul îi răspunde astfel: „Veți ajunge dacă noi vom pieri”. În acest timp, pe pământurile Daciei viața decurgea în liniște și pace. Copiii regelui Decebal (Amza Pellea), Cotyso (Alexandru Herescu) și Meda (Marie-José Nat), mergeau la vânătoare, trăind într-o colibă de la poalele Munților Carpați. În săptămâna următoare, Cotyso a câștigat întrecerea tinerilor luptători de la Argidava. Aducerea veștii că a fost ucis un nobil roman care a călcat pe pământul Daciei îl îngrijorează pe Decebal, cu atât mai mult cu cât Attius era „singurul roman care nu trebuia să moară”. El era de fapt șeful de trib Zoltes care fusese trimis în urmă cu 40 de ani la Roma și a luat numele unui patrician roman ce trăia în Moesia. Dacii îi trimiteau anual o corabie cu aur, iar Attius a reușit să devină o persoană influentă a Romei, el informându-l pe Decebal cu privire la evenimentele petrecute în capitala Imperiului Roman. Citind scrisoarea pe care o avea Attius la el, Decebal află că 12 legiuni romane cu 72.354 de soldați, conduse de generalul Fuscus, se pregătesc să invadeze Dacia. Fără să țină cont de părerea căpeteniilor dace care doreau să lupte cu romanii, regele poruncește ca populația să se refugieze în munți, în timp ce o mică oaste condusă de Oluper (Mircea Albulescu) urma să îi țină în loc pe romani la Argidava. Acolo se dau lupte grele, romanii nereușind să ia decât un prizonier care pune mâna pe o sabie și apoi se sinucide. Rănit în luptă de legionarul Marcus (Sergiu Nicolaescu), Oluper reușește să scape cu viață și ajunge la Sarmizegetusa. Decebal trimite o solie la tabăra lui Domițian, dar mesajul simbolic este greșit interpretat de romani ca fiind o propunere de supunere a dacilor față de Imperiul Roman. Severus este trimis la Sarmizegetusa pentru a-i comunica regelui Daciei că împăratul îi primește supunerea. Decebal îi dezvăluie generalului roman că senatorul Attius (tatăl lui Severus) era de origine dacă și îi spune că adevăratul înțeles al soliei trimise de daci era că vor lupta împotriva năvălitorilor ce le calcă pământul pe care-l muncesc. În scop de a obține bunăvoința lui Zamolxe, potrivit obiceiului străbun, Cotyso, considerat a fi „cel mai curat și cel mai viteaz dintre fiii dacilor”, este jertfit la altarul aflat lângă Sfinxul din Bucegi. Nemulțumit de răspunsul dacilor, Domițian trimite armata romană către Sarmizegetusa. Generalul Fuscus ordonă legiunilor de la Rin comandate de Severus, aflate în avangardă, să-i atace pe daci într-un defileu, dar acestea cad într-o ambuscadă și se retrag, iar Severus este rănit și rămâne pe câmpul de luptă. Pentru a-și ascunde greșeala de a trimite o legiune la luptă pe un teren nepotrivit, Fuscus afirmă că ideea atacului i-a aparținut lui Severus (pe care-l credea mort) și dispune decimarea legiunii, primul ales fiind legionarul Marcus, care luase parte la discuția între cei doi generali. Severus nu murise însă, ci fusese doar grav rănit. El a rătăcit prin munți și a fost găsit de Meda, care l-a adus la coliba ei. Fiica lui Decebal l-a îngrijit, îndrăgostindu-se de el. Decebal îi cere generalului roman să-l convingă pe Domițian să înceapă tratative pentru a câștiga timp, dar Severus spune că el va continua să-și facă datoria. Regele dac îl lasă atunci să plece liber în tabăra romană. Ajuns în tabără, Severus se ceartă cu Fuscus care-i decimase legiunea. Generalul Fuscus îi spune că dorește să se întoarcă la Roma plin de glorie și de aur și să obțină sprijinul legiunilor pentru a fi ales ca împărat în locul lui Domițian. El îi propune lui Severus funcția de guvernator al Daciei, dar acesta din urmă îl refuză. Cei doi generali se luptă între ei cu săbiile, iar Fuscus este ucis. Martor la luptă, Domițian îi încredințează lui Severus comanda celor 12 legiuni romane și îi poruncește să-i atace pe daci. Cele două armate se întâlnesc pe câmpul de luptă, iar Severus îl provoacă pe Decebal la o luptă cu sabia, fiind ucis de regele dac. În timp ce agoniza, generalul roman îi spune lui Decebal: „Este tot ce-am putut să fac pentru tine!”. Rămase fără comandant, legiunile romane pornesc la luptă împotriva oștilor dace. Filmul Dacii prezintă perioada expediției generalului roman Cornelius Fuscus în Dacia, care a fost descrisă de istoricul Dio Cassius în Istoria Romana și de Iordanes în Getica. Generalul Fuscus a murit în anul 86 în Prima Bătălie de la Tapae. Istoricii consideră că 2/3 din natura filmului este diegeză (univers fictiv), expresia artistică ocupând o pondere mai mare decât cea ocupată de informația propriu-zisă. O mare parte din film conține scene imaginare. Scena morții ritualice a fiului lui Decebal este inspirată din informațiile lui Herodot (c.484 - c. 425 î. Hr.) privind religia geților: trimiterea ca sol la Zamolxe a celui mai curat dintre tineri prin aruncarea în 3 sulițe , istoricii neștiind dacă această jertfă se mai aplica și în timpul lui Decebal (87-106 d.Hr). Istoricul Ciprian Plăiașu a constatat că în film sunt prezente o serie de elemente care țineau de „Epoca de Aur”: întrunirile (consiliul dacilor înainte de părăsirea cetății, discuțiile lui Domițian cu comandații armatelor și cu Attius), ceremoniile (serbările dacilor pentru desemnarea celui mai destoinic tânăr, sacrificarea lui Cotyso, serbările de la moartea acestuia) și cultul conducătorilor. El consideră că autorii filmului au apelat la denaturări și exagerări voite pentru a induce subtil ideea de dragoste de țară, cinematografia contribuind la reîmprospătarea simbolurilor naționale, a eroului național care a învins indiferent de perioada în care a apărut. La începutul filmului sunt prezentate „frumusețile patriei”, pentru care strămoșii urmează să lupte și să se jertfească. Bogățiile țării sunt considerate ca neprețuite, de aceea ele au fost râvnite de ceilalți. Dacii sunt prezentați ca având ca principale trăsături cinstea, vitejia și independența, ei neducând lupte de cucerire și trăind întotdeauna în pace cu toți vecinii. Liniștea lor este tulburată de invadatori care asediază cetățile dacice. Sunt prezente în film o serie de simboluri naționale (steme simbolice atârnate pe perete, Sfinxul din Bucegi, capitala Sarmizegetusa), precum și relicve din alte perioade cum ar fi un coif purtat de Decebal care este asemănător cu coiful dacic de la Coțofenești (ce datează de la începutul secolului IV î.Hr., adică cu aproximativ 500 de ani înainte de epoca lui Decebal). Aceste simboluri erau considerate ca având un caracter protocronist, ele urmărind să legitimeze faptul că dacii s-au aflat pe aceste pământuri de la începuturi. Vorbind despre filmele istorice românești produse în timpul regimului comunist, conf. dr. Elena Saulea a recunoscut că filmele trebuiau să se raporteze direct la istoria oficială, agreată de regim, ele aflându-se sub directa și atenta supraveghere a cenzurii. Totuși, ea a criticat opinia tinerilor cinefili că genul istoric ar fi fost integral compromis nu doar politic, ci și estetic. Filmul Dacii este considerat a fi o „emancipare a genului” prin evocarea dinamică a războaielor de rezistență dacică și de cucerire de către romani a spațiului carpato-danubiano-pontic. Nicolaescu a considerat acest film ca fiind „prima manifestare publică de patriotism românesc”.Sergiu Nicolaescu a declarat că a fost întrebat în 1963 de profesorul Paul Cornea, director general al Studioului Cinematografic București, un „intelectual și politruc de profesie”, dacă ar dori să regizeze un film de ficțiune. Până atunci, el realizase doar scurtmetraje documentare. Nicolaescu a răspuns că ar dori să realizeze ecranizarea romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, care-l impresionase, dar directorul studioului l-a refuzat. El a spus atunci că ar putea să regizeze un film istoric, dar Cornea i-a respins trei propuneri de filme (Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Traian și Decebal), spunând că acestea urmau a fi realizate în următorii 20 de ani de alți regizori. În cele din urmă, exasperat, Nicolaescu a propus filmul Dacii, care nu figura în lista cu filmele ce urmau a fi realizate în următoarele patru cincinale. În anul 1965, pe când se afla la Paris, Nicolaescu a discutat cu Henry Deutschmeister, producător de film din Franța. Auzind că Nicolaescu vrea să realizeze un film istoric, producătorul evreu născut la Brăila, un „mare și adevărat patriot”, a acceptat să facă filmul în coproducție româno-franceză. Pe tot parcursul anului 1965 s-au purtat negocieri între partea română și partea franceză, care au fost finalizate printr-un acord semnat la 9 martie 1966, prin care partea română avea o participare majoritară de 60%, iar filmările urmau să aibă loc în România timp de 10 săptămâni începând din aprilie 1966. Prin acel acord s-au stabilit și actorii francezi ce urmau să aibă roluri în film: Pierre Brice (Severus), Alida Valli (Meda) și Bernard Blier (Fuscus), dar ultimii doi actori au fost înlocuiți înaintea primului tur de manivelă. Sergiu Nicolaescu s-a documentat mult despre civilizația dacilor. Costumele dacilor au fost greu de realizat. Nicolaescu s-a deplasat pentru documentare la Roma, a copiat costumele de pe Columna lui Traian și a venit cu schițe pentru creatoarea de costume Hortensia Georgescu. Costumele au fost confecționate din in nevopsit și, într-o dimineață de ianuarie, au fost îmbrăcați cu ele 12 cascadori. Când i-a văzut, regizorului i s-a părut că l-a „lovit cineva cu lăuca în cap”, iar „dacii aduceau a mexicani”. El a rugat-o pe Hortensia Georgescu să vopsească costumele în nuanțe de pământ. Sergiu Nicolaescu nu a debutat în acest film ca regizor, ci și ca actor. El a fost nevoit să învețe să călărească, fiind instruit de Ion Apahideanu. Inițial i s-a părut că nu este dificil de călărit, dar și-a dat seama pe parcurs că arta hipică este greu de învățat și de stăpânit. Mircea Albulescu a afirmat că a fost ales să joace în film după ce echipa franceză l-a văzut în piesa Troilus și Cresida de William Shakespeare jucată pe scena Teatrului de Comedie, în care actorul român interpreta rolul lui Achile. Actrița Marie-José Nat a fost impresionată de interpretarea lui Albulescu și i-a cerut producătorului să-i dea un rol în film. Sergiu Nicolaescu a chemat la probe un număr mare de actori tineri pentru rolul lui Cotyso, dar nu a găsit figura dorită. Alexandru Herescu, interpretul rolului Cotyso, nu era actor de meserie, dar a fost ales după ce un prieten de-al său i-a spus editoarei Iolanda Mântulescu să caute pretendenți și printre studenții Facultății de Fizică. Sergiu Nicolaescu l-a văzut și i-a oferit rolul. Tânărul a luat lecții zilnice de călărie, mergând cu calul în fiecare zi până la Ploiești. Andi Herescu a absolvit Facultatea de Fizică a Universității București în 1966. Succesul la public al filmului l-a transformat pe tânăr într-un sex-simbol, fiind numit în presă „Alain Delon-ul României”.El a renunțat la actorie, lucrând ca profesor de fizică la liceele „Mihai Viteazul”, „I.L. Caragiale” și „George Coșbuc”, de unde a ieșit la pensie. Filmul Dacii a fost o coproducție româno-franceză realizată de Studioul Cinematografic București și Franco-London Film. După discutarea scenariului la 6 septembrie 1965 în Consiliul Artistic, filmul a intrat în faza de producție în toamna anului 1965. În realizarea filmului au fost folosiți mai mulți consilieri și anume: consilier militar - lt. col. Gheorghe Romanescu, consilieri istorici - acad. prof. Constantin Daicoviciu și Hadrian Daicoviciu, consilier de lupte - Lucian Purdea, consilier de scrimă - Constantin Stelian, consilier de călărie - dr. Ion Apahideanu, consilier de dans - Elena Penescu-Liciu, consilier pentru scenografie - prof. Livia Musculiu, consilier pentru mașini de luptă - ing. George Cojocaru. Filmările au avut loc în perioada 11 mai - octombrie 1966, fiind realizate cu concursul Ministerului Forțelor Armate al Republicii Socialiste România, acest lucru fiind menționat pe genericul de final. Cadrele exterioare au fost filmate la Buftea, Sarmizegetusa, Stâna de Vale, Munții Bucegi și Hârșova, iar cele interioare la Buftea. În prima zi de filmare au fost folosiți 2.000 de actori și figuranți. Atmosfera de la fimări a fost descrisă de Alexandru Herescu ca fiind „incredibilă”, iar regizorul zâmbea tot timpul. Scena sacrificiului a fost filmată lângă Sfinxul din Bucegi. În seara anterioară, cei vreo treizeci de cascadori au băut rom toată noaptea, iar a doua zi aveau ochii încercănați ca și cum ar fi plâns moartea fiului lui Decebal. În prima secvență, actorul urma să fie aruncat pe pământ de la înălțimea de patru metri de către patru persoane. Au fost înfipte în sol trei țevi de 30 de cm care glisau pe verticală pe niște arcuri. Căzătura trebuia să fie perfect verticală, în caz contrar arcurile putându-se bloca. Pe pieptul actorului a fost pusă armura lui Pierre Brice, care fusese confecționată la Paris, și au fost sudate țevi pe ea. Când era aruncat pe verticală, țevile urmau să stea fixe ca și cum ar fi fost înfipte în corpul actorului. Pentru ca actorul să nu se accidenteze, a fost folosită o plasă de pompieri care era ținută de vreo 20 de cascadori ce stăteau pe burtă, cu mâinile la spate. Aruncătura a trebuit să fie repetată de câteva ori, deoarece nu exista sincronizare. După fiecare aruncătură, Amza Pellea îl servea pe Andi Herescu cu rom. În a doua secvență actorul era arătat înfipt în sulițe, iar sulițele de pe trupul actorului trebuiau să corespundă cu sulițele de jos. Pentru a sta fix, actorului i s-a pus la fund o bucată de lemn, care se mișca. Regizorul a afirmat în volumul său de memorii că partea franceză numise un scenarist francez care să colaboreze cu Titus Popovici, dar acesta din urmă a refuzat. Nicolaescu a acceptat câteva idei ale francezului pe care le-a introdus în decupajul regizoral, provocând mânia lui Popovici. Scenaristul român l-a atacat pe regizor în două ziare, acuzându-l că ar fi incapabil și nepriceput în coordonarea actorilor și propunând schimbarea acestuia. În ultimele 7 zile de filmare, în timp ce filma pe platoul de la Babele cu o echipă de 1.500 de ostași figuranți, actori și cascadori, Nicolaescu a fost chemat la minister de către Eugen Mandric, directorul Studioului Cinematografic București. A avut loc în acea seară o ședință la Casa Scânteii la care au mai participat Titus Popovici, Marin Stanciu (directorul Româniafilm), Ion Stoian (șeful Secției literatură și artă de pe lângă C.C. al P.C.R.) și vreo 10 regizori printre care Ion Popescu-Gopo, Manole Marcus, Iulian Mihu, Gheorghe Vitanidis, Mircea Drăgan ș.a. La cererea conducerii autorităților cinematografiei românești, regizorii au văzut materialul filmat și au concluzionat că Nicolaescu nu s-ar pricepe deloc la lucrul cu actorii. Conducerea cinematografiei l-a propus atunci pe Vitanidis ca regizor pentru scenele de joc din film, Nicolaescu urmând să realizeze numai scenele de acțiune. Regizorul a afirmat că i-au mai rămas de filmat doar scena luptei finale și cele din interiorul cortului lui Fuscus, apoi și-a exprimat dezacordul față de înlocuirea sa și a părăsit sala de ședințe. Actorii francezi s-au solidarizat însă cu Nicolaescu și au trimis o scrisoare prin care au amenințat că vor părăsi filmările, nedorind să lucreze cu un alt regizor decât cu cel care era precizat în contractul lor. Ca atare, Marin Stanciu și Titus Popovici l-au convins pe regizor să se întoarcă la filmări, rugându-l să uite incidentul petrecut. Filmul a fost vizionat de conducerea Consiliului de Stat pentru Cultură și Artă (C.S.C.A.), care l-a acceptat fără modificări. Potrivit regizorului, filmul a fost văzut anterior de Ion Gheorghe Maurer, prim-ministrul RSR, căruia i-a plăcut. Copia standard a fost finalizată la sfârșitul anului 1966. Cheltuielile de producție ale părții române s-au ridicat la 20.113.000 lei. Filmul a fost realizat pe peliculă color și are o lungime de 3012 de metri utili. Ca urmare a succesului filmului Dacii, scenaristul Titus Popovici, regizorul Sergiu Nicolaescu, operatorul Costache Ciubotaru și actorul Amza Pellea au primit felicitări și câte un plic cu 5.000 de lei. La acel moment, regizorul avea un salariu de inginer cu puțin mai mare de 2.000 de lei. Regizorul a auzit însă un zvon că lui Nicolae Ceaușescu nu i-ar fi plăcut filmul, considerând că dacii din filmul lui Nicolaescu ar fi „prea barbari”. Filmul Dacii a avut parte de un mare succes de public la cinematografele din România, fiind vizionat de 13.104.510 de spectatori, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. El a fost relansat la 2 februarie 2001, fiind vizionat de încă 30.964 spectatori. Dacii se află astfel pe locul 4 în topul celor mai vizionate film românești din toate timpurile după cum atestă un comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România. Lansarea filmului în Franța a avut loc la 31 mai 1967, adaptarea în limba franceză fiind realizată de Jacques Rémy. Versiunea franceză intitulată „Les Guerriers” conține un supliment de scene de luptă, care nu a fost încorporat în negativul versiunii române. Prin contractul de exploatare din 1965, partea franceză avea dreptul de exploatare a filmului în Franța, Italia, Belgia, Luxemburg și fostele colonii franceze din Africa și Asia. Difuzarea mondială a filmului a fost preluată în aprilie 1968 de firma canadiană „Paris-Montreal Distribution”. Criticii de film au recunoscut în mare majoritate caracterul de superproducție al acestui film, fără precedent în istoria cinematografiei românești. Vorbind despre acest film, criticii Cornel Cristian și Bujor T. Rîpeanu afirmau că el „constituie unul dintre episoadele izbutite ale epopeii cinematografice naționale prin câteva reușite portretizări, prin iscusința realizării scenelor de masă și buna valorificare plastică - în imagine - a peisajului românesc”.Într-un articol publicat în 1966 în revista „Cinema”, Valerian Sava considera că „violența unor faze de montaj, cu figuri și corpuri însângerate, străpunse de suliți și săgeți, o dinamică a cadrului remarcabilă, susțin ritmul spectacolului și apără filmul de ilustrativism”.În articolul „Un regizor a cărui nobilă ambiție este autodepășirea: Sergiu Nicolaescu un poet al «incoruptibililor»” publicat în martie 1974 în revista Cinema, criticul Călin Căliman afirma că Nicolaescu nu s-a lăsat furat de clișeele superproducțiilor străine și de tentația „bătăliilor spectaculoase”, „«topind» adică în frescă oștile dace și romane aflate față în față pe câmpul de luptă, înaintea unei bătălii decisive”. Prin folosirea unor simboluri naționale ca Babele și Sfinxul din Bucegi, regizorul a conferit unor secvențe din film aspectul de mit. Criticul Tudor Caranfil a dat filmului patru stele din cinci și a făcut următorul comentariu: „Reconstituire a posibilei vieți a „celor mai viteji dintre traci”, în Dacia anului 87, când primul atac al legiunilor romane, condus de Cornelius Fuscus, general ros de ambiții deșarte, e respins de vitejii daco-geți. Dar răgazul păcii nu mai poate dura mult. Primul și cel mai bun lungmetraj al lui Sergiu Nicolaescu, inspirat servit de Titus Popovici-scenaristul, într-o superproducție de nivel european, rezistentă nu atât datorită anvergurii montării cât, mai ales, fanteziei poetice. Amplele pânze epice ale bătăliilor sunt reținute doar ca fundal spectaculos din care se detașează drama propriu-zisă, regizorul urmărind în primul rând elocvența efectului vizual. Violența unor fraze de montaj cu chipuri și trupuri însângerate ca și remarcabila dinamică a cadrelor protejează filmul de decorativism. Depășind locurile comune ale genului, realizatorii reușesc performanța unei drame istorice spectaculare într-un climat specific local. Pr. 2 la Festivalul filmului muncitoresc, Praga.” Tânărul critic Andrei Gorzo a observat că filmul Dacii este o demonstrație continuă de forță realizată de un regizor debutant și entuziast. Sunt reprezentate scene tari cu impact puternic la public precum mișcarea „maiestuoasă și inexorabilă” a armatei romane când asediază o cetate, ploaia de bolovani și de săgeți aruncată de daci asupra romanilor în defileu, jertfirea tânărului Cotiso, sărbătorirea sacrificiului de către daci sau decimarea de către generalul Fuscus a legiunii înfrânte. Ioan Lazăr a considerat că Nicolaescu a dorit să pună accentul pe partea epică a poveștii în dauna unei tratări estetizante a faptelor istorice. Desfășurarea mare de forțe în războiul între romani și daci are un caracter „megalomaniac”. Planurile sunt grandioase, mișcarea amplă pe frontul de luptă fiind îmbinată cu confruntarea psihologiilor personajelor principale. Unele scene violente precum cea în care este sacrificat tânărul Cotiso sunt pline de dramatism și imprimă poveștii un caracter mitic. Vorbind despre acest film la 44 de ani de la realizarea sa, regizorul Sergiu Nicolaescu a afirmat următoarele:„Am căutat să mă identific cu ascunsele idealuri ale vremurilor mele și acestea își găsesc expresia în filmul meu de debut «Dacii».Acolo încerc și reușesc să transmit spectatorilor, după 20 de ani de dictatură bolșevică, un viguros sentiment de naționalism romantic, izvorât din contopirea idealurilor mele cu eroismul dacilor în lupta inegală cu «stăpânii lumii».”. Dacii a fost selectat pentru premiul Festivalului Internațional de Film de la Chicago (1967) și a obținut premiul III la Festivalul filmului muncitoresc de la Praga (1968). Filme cu acțiunea în antichitate

Sir William Robert Wills Wilde () a fost un oftalmolog irlandez, dar și un autor de diferite lucrări semnificative de medicină, arheologie și literatură populară irlandeză, pe diferite teme și subiecte referitoare la Irlanda. Este, de asemenea, cunoscut ca fiind tatăl lui Oscar Wilde.

Topologia este o ramură a matematicii, mai precis o extensie a geometriei care studiază deformările spațiului prin transformări continue. În cadrul Sistemelor Geografice Informaționale termenul poate fi definit ca “știința și matematica relațiilor utilizate pentru validarea geometriei entităților vectoriale și pentru o serie de operații cum ar fi analiza de rețea și de vecinătate” . În sens mai larg, topologia descrie relațiile spațiale existente între obiecte folosind seturi de reguli pentru a observa cum entitățile vectoriale (puncte, linii, poligoane) împărtășesc geometria și spațiul. Termenul topologie provine din contracția substantivelor grecești topos (τóπος) și logos (λóγος) care semnifică loc, respectiv studiu. Așadar, topologie înseamnă literal "studiul locului".Alte denumiri folosite anterior: geometria situs, analysis situs, unde situs înseamnă "loc" în latină. Topologia se deosebește de geometria euclidiană prin modul de considerare a echivalenței dintre obiecte. În geometria euclidiană, două obiecte sunt echivalente dacă sa pot transforma unul în celălalt prin izometrii - transformări care păstrează valoarea unghiurilor, lungimilor, ariilor și volumelor. În 1736, matematicianul Leonhard Euler a publicat lucrarea intitulată Problema celor șapte poduri de la Königsberg, despre care se poate spune că stă la baza acestei ramuri matematice. Topologia modernă are ca punct de plecare teoria mulțimilor, dezvoltată de Georg Cantor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la care se adaugă studiile privind seriille Fourier și mulțimile punctuale din cadrul teoriei spațiilor euclidiene. În lucrarea sa, Analysis Situs din 1895, Henri Poincaré introduce conceptele de omotopie, omologie, care astăzi aparțin topologiei algebrice. În 1914, Hausdorff definește spațiul care îi va purta numele. În anul 1970, pregătindu-se de recensământ, United States Census Bureau, a folosit toplogia matematică pentru a reduce erorile ce apăreau pe hărțile rezultate. Considerăm mulțimea X și fie T o familie a sa de submulțimi. Atunci T este o topologie pe X dacă: Reuniunea oricăror două elemente din T este element al lui T. Intersecția unui număr finit de elemente din T este element al lui T. În acest caz spunem că X împreună cu T formează un spațiu topologic. Elementele lui T se numesc "mulțimi deschise"; complementarele acestora se numesc "mulțimi închise".

Megapenthes (greaca veche: Μεγαπένθης) a fost fiul nelegitim al lui Menelau, el fiind născut de o concubină a regelui Spartei în timpul războiului troian. Ajungând rege după moartea tatălui său, Megapenthes a exilat-o pe Elena - mama sa vitregă - departe de țară, cel mai probabil pe insula Rhodos.

Alina m-a luat sa stau la Manila. Ion a luat luni vinul tau la noi. Un alt exemplu de palindrom ar fi propoziția: „Epurașul ușa rupe”, care însă are o ortografie ieșită din uz și în plus nu are niciun sens; totuși, citită de la coadă la cap, produce o propoziție identică. In girum imus nocte et consumimur igni este numele unui film de Guy Debord, ieșit pe ecrane în 1978. Traducerea în limba română este: „Ne învârtim în cerc în timpul nopții și suntem consumați de foc”, cu referire, între altele, la fluturii nocturni. Este o frază preluată, cu mici modificări, din opera lui Vergilius. Forma originală este: In girum imus nocte ecce et consumimur igni, care este, de asemenea, un palindrom. Roma summus amor. În traducere românească: „Roma, cea mai mare dragoste [a mea]”. Roma tibi subito motibus ibit amor. În traducere: „De la Roma îți va veni îndată dragostea pasională. (Text atribuit lui Quintilian). Careul Sator este un pătrat magic (ce poate fi citit pe toate cele patru laturi) care conține palindromul latin SATOR AREPO TENET OPERA ROTAS „Semănătorul Arepo ține cu efort / cu atenție roțile”. Si bene te tua laus taxat, sua laute tenebis. În traducere românească: „Dacă ești demn de gloria ta, vei urma drumul pe care ți-l indică.” Sole medere, pede ede, perede melos. În traducere românescă: „Îngrijește-te la soare, mănâncă în picioare, compune cântece”! Orizabus subaziro este numele științific al unei specii de coleoptere. Català, a l'atac! Traducere: „Catalan, la atac”!S'és o no s'és.Traducere: „Este sau nu este”. I ara rai. Traducere: „Și contează puțin acum”. Jelenovi pivo nelej. Traducere: „Vărsați berea cerbului”. Aias sadas saia. În română: „În grădină, ploua cu pâine albă.” saippuakivikauppias. Traducere: „Negustorul de sodă caustică”. Isä, älä myy myymälääsi. Traducere: „Tată, nu-ți vinde prăvălia”. La mariée ira mal. Traducere: „Mireasa va merge prost”. Éric notre valet alla te laver ton ciré.Traducere: „Eric, valetul nostru, merse să-ți spele haina impermeabilă”. La malade pédala mal. Traducere: „Bolnava a pedalat prost”. Un palindrom care definește palindromul: Un art luxueux ultra nu. Traducere: „O artă luxoasă ultra nudă”. Palindromurile (în ) pot să diferențieze literele ö de o, ü de u și ä de a, neglijând accentuarea, sau chiar scrierile sub forma lor arhaică: oe, ue și ae. Ein Esel lese nie. Traducere: „Un măgar nu a citit niciodată.” I topi non avevano nipoti. Traducere: „Șoarecii nu aveau nepoți”. Te pék, láttál képet? Traducere: „Tu, brutarule, ai fi văzut o imagine?” Meg ne lássál engem! Traducere: „Nu te uita la mine!” Kobyła ma mały bok. Traducere: „Marea are o latură mică.” Luza Rocelina, a namorada do Manuel, leu na moda da Romana: anil é cor azul. Traducere: „Luza Rocelina, logodnica lui Manuel, a citit în Moda din Romana: indigoul este o culoare albastră”. La sed de sal. Traducere: „Setea de sare”. Amo la pacífica paloma. Traducere: „Îmi place porumbița liniștită”. Ni talar bra latin. Traducere: „Vorbiți bine latina”. O categorie aparte de palindromuri o formează cele alcătuite din cifre. Se pot scoate în evidență ore palindromice, ca:

Fiu al lui Louis Barthes și al Henriettei (născută Binger), Roland Barthes s-a născut la Cherbourg, (Manche), la 12 noiembrie 1915. La vârsta de aproape un an, la 26 octombrie 1916, rămâne orfan de război, ca urmare a decesului tatălui său într-o bătălie navală, în Marea Nordului. A fost crescut în familia mamei sale, Henriette Barthes, o familie de burghezi sărăciți din sud-vestul Franței, la Bayonne. Urmează cursurile școlilor primare și elementare la Bayonne, apoi, din 1924 până în 1930, la liceul Montaigne și între 1930 și 1934, la liceul Louis-le-Grand de la Paris, iar în 1935, începe studiile superioare la Sorbona, la Paris, unde a obținut licența în filologie clasică. La Sorbona, contribuie la fondarea « Groupe de théâtre antique de la Sorbonne ». Debutul publicistic are loc în anul 1942. Sporadic, publică în ziarul Combat, până în anul 1947. Brusc, devine celebru cu ocazia apariției lucrării sale Le Degré zéro de la l'écriture („Gradul zero al scriiturii”) în anul 1953. Lucrarea îl plasează în fruntea a ceea ce numim Noua critică franceză. Volumele care urmează, Sur Racine („Despre Racine”), S/Z îl vor menține în centrul atenției. Din 1963, în mai multe rânduri, va avea reședința în Maroc, unde va preda la Rabat, în 1969-1970. Roland Barthes a ocupat catedra de semiologie de la Collège de France din 1977 până la moarte, în 1980. Pieton fiind, Roland Barthes a fost accidentat grav de o camionetă a unei întreprinderi de spălătorie, la 25 februarie 1980, la Paris, în timp ce se deplasa spre Collège de France. Ca urmare a acestui accident, Roland Barthes a decedat la spitalul Pitié-Salpêtrière din Paris, la 20 martie 1980. Lecția inaugurală la Collège de France, la 7 ianuarie 1977, difuzată de les vendredis de la philosophie din 31 octombrie 2004, sau de La revue des ressources. Parcurs educativ din expoziția consacrată lui Roland Barthes de către Centre national d'art et de culture Georges-Pompidou, de la 27 noiembrie2002 la 10 martie 2003.

Eurosport 2 este cel de-al doilea canal de televiziune al Eurosport. Canalul transmite in format HD. În grila de programe a acestui post își au locul sporturile extreme, sporturile de echipă (fotbal, handbal, baschet, futsal și volei european) precum și transmisiunile în exclusivitate pentru România cum ar fi Turneul de tenis de la Wimbledon. Eurosport 2 a fost lansat la 10 ianuarie 2005. În prezent, este disponibil în 50 de milioane de case și în 47 de țări, și este difuzat în 18 limbi diferite în engleză, suedeză, franceză, italiană, germană, greacă, maghiară, rusă, bulgară, poloneză, olandeză, spaniolă și daneză. Acesta diferă de canalul principal Eurosport 1, mai presus de toate prin emisiunile de sporturi de tineret, cum ar fi squash, rugby, floorball, badminton, tenis de masă, hochei pe teren, sporturi extreme etc., precum și sporturi rare care sunt comune numai în anumite regiuni, de exemplu, sepaktakrau. În același timp, sporturile clasice (fotbalul european, tenisul) rămân, dar adesea nu prezintă cele mai semnificative meciuri sau replici ale finalei. Transmisiuni 24 de ore pe zi. Eurosport 2 HD - versiunea canalului, difuzare în format high definition. În Europa centrală și nordică, acest canal prezintă câteva emisiuni exclusive de televiziune, cum ar fi Bundesliga germană de fotbal, lupte WWE și fotbal australian, care nu sunt difuzate pe alte versiuni ale canalului, din cauza lipsei drepturilor asupra acestora. La 15 februarie 2016, canalul a fost înlocuit de Eurosport 2.

Născut într-o familie foarte săracă de țărani (plugari), face doar patru clase. Debutează cu versuri la 15 ani. Primul volum de versuri, Strop de rouă, îi apare în 1919. Fiind remarcat de mai mulți oameni de cultură (Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu) începe să publice în ziarul Universul între anii 1927-1930. Devine cunoscut printr-o serie de fabule publicate în publicațiile Drum nou și Porunca Vremii, fondată în 1932 de Ilie Rădulescu. Temele predilecte ale poeziei sale sunt ortodoxia, naționalismul, oamenii simpli, antisemitismul, satul românesc. Pentru volumul Psaltirea în versuri (1939) va fi premiat de Academia Română. Opera sa de căpătâi rămâne Divina zidire, la care a lucrat peste 25 de ani. Divina Zidire reprezintă Biblia versificată și ilustrată. În perioada interbelică s-a impus ca unul dintre cei mai agresivi reprezentanți ai literaturii cu tentă xenofob-rasistă. În literatura lui Militaru se manifestă toate registrele caracteristice pentru mentalul românesc extremist, identificate de Ruxandra Cesereanu: "subuman, igienizant, infracțional, bestiariu, religios, putrid-excremențial, funebru, libidinos, xenofob". S-a căsătorit cu Ecaterina (Telly) Barbu și a locuit în București. După anul 1933, se apropie de Mișcarea Legionară și dedică legionarilor mai multe poezii, printre care Purtătorii torței și Bucură-te țară. Poeziile legionare se vor publica în volumul Temelie de veac nou, apărut în aprilie 1938 la Editura Cartea Românească, sub pseudonimul Radu Barda. Această creație avea să fie unul dintre capetele principale de acuzare în procesele politice ce vor urma. Vasile Militaru alege să semneze o parte dintre poeziile sale cu pseudonimul Radu Barda. Tot cu acest pseudonim semnează articole și poezii violent antisemite în ziarul Porunca vremii, ziar subintitulat Tribuna zilnică de luptă național creștină. După instaurarea comunismului, poetul reușește să scape ani de-a rândul de valurile succesive de arestări. Însă la un moment dat i se cere să-și folosească talentul literar în slujba comunismului. Refuzul său este categoric: „În poeziile mele niciodată nu va rima poporul cu tractorul”. Ca urmare a acestui refuz, datorită trecutului său legionar și a operei sale religioase, este arestat la 8 ianuarie 1959. Detenția o face la Pitești, unde va fi torturat crunt în ciuda faptului că la data arestării avea 74 de ani. De la Pitești este transferat la închisoarea din Craiova, unde se va judeca și procesul său. Sentința a fost dată la 20 iunie 1959. Tribunalul Militar din Craiova l-a condamnat la 20 de ani de temniță grea pentru crimă de uneltire contra orânduirii sociale; la 12 ani de închisoare corecțională pentru delictul de deținere de publicații interzise; la 10 ani de degradare civilă, confiscarea totală a averii personale plus obligația de a plăti 1000 lei cheltuieli de judecată. Bătrânul Vasile Militaru, în vârstă de 74 ani, a primit o condamnare de 32 ani, urmând să iasă din închisoare la vârsta de 106 ani. Securitatea a incendiat toate manuscrisele găsite la domiciliul poetului. Scriitori victime ale regimului comunist din România Opozanți ai regimului comunist Români decedați în închisorile comuniste

Ca student în cadrul Facultății de Drept, fondează Societatea Studenților în Drept al cărei vicepreședinte a fost. În aceasta perioadă face parte din comitetul de redacție al Gazetei Juridice, publicație care, însă, a avut un ultim număr în 1 ianuarie 1901. În acea perioadă s-au organizat celebrele discuții contradictorii asupra unor probleme juridice importante, sub forma de tribunale studențești. Absolvă Facultatea juridică din București în 1902, cu teza: Excesele, cruzimile și injuriile grave în materie de divorț. După o scurtă perioadă în care a lucrat în postul de comisar-șef în Poliția Capitalei, I. Gr. Periețeanu s-a dedicat carierei de avocat, devenind celebru pentru pledoariile sale de excepție. Și-a dus un aport decisiv în soluționarea conflictului dintre proprietari și chiriași, aflat atunci sub regimul legilor excepționale. În anul 1928 devine deputat de Ilfov, în 1932 devenind vicepreședinte al Adunării Deputaților. A desfășurat o activitate parlamentară constructivă, aducându-și aportul decisiv în cadrul importante legi, precum: Legea pentru organizarea poliției generale a Statului, Legea cooperației, Legea chiriilor, Legea penitenciarelor, Legea pentru organizarea pe baze autonome a Teatrelor Naționale. I. Gr. Periețeanu este arestat la 5/6 mai 1950, alături de un număr impresionant de intelectuali români fiind eliberat la 4 august 1955. Gr. Periețeanu a desfășurat și o bogată activitate publicistică, scriind atât lucrări de specialitate, cât și opere literare. De asemenea, a realizat și o serie de traduceri. După una din pledoariile sale, magistratul D. Ciocardia, pe atunci Președinte al Curții de Apel București, s. IV-a), l-a chemat în Camera de Consiliu și i-a spus: "Te felicit pentru pledoaria d-tale. De când sunt magistrat am ascultat multe pledoarii, dar a d-tle se așază printre cele mai de frunte"

A fost înaintat la gradul de general-maior (cu 2 stele) la 1 noiembrie 2004 . La data de 13 februarie 2009, generalul maior doctor Ioan Ciupei este înaintat la gradul de General locotenent (cu trei stele) și trecut în rezervă cu noul grad . Pentru merite deosebite în activitatea profesională, generalul Ioan Ciupei a primit următoarele distincții:„Crucea Patriarhală” (2002) - ca urmare a faptului că a ctitorit două biserici militare, în garnizoanele Oradea și Bistrița.

Prima atestare documentară a localității datează din secolul al XVII-lea. Numarul instituțiilor de învățământ din localitate a înregistrat o evoluție descendentă în perioada 1999-2004, astfel încât datorită micșorării numărului de copii au fost desființate două școli din satele componente, concentrându-se toți elevii la școala de centru. Numărul total de elevi este de 96 din care 22 preșcolari,30 învățământ primar și 44 învățământ gimnazial. Comparativ cu anii școlari anteriori s-a constat o alternanță al numărului de elevi fiind ani școlari care au prezentat o creștere a numărului cit și ani care au prezentat o scădere. Din totalul elevilor la clasele terminale s-a observat o scădere a celor care frecventează un nivel superior. După anul 2000, biserica ortodoxă din localitate a primit anual fonduri de la primarie pentru realizarea unor obiective de cult. Cu toate că acestea nu au fost suficiente, datorită sprijinului preotului și a enoriasilor obiectivele au fost în mare parte realizate.

Messier 36 (sau M36 sau NGC 1960) este un roi deschis situat în partea de sud a constelației Vizitiul (Auriga), și a fost descoperit de astronomul italian Giovanni Battista Hodierna înainte de 1654. Face parte din catalogul întocmit de astronomul francez Charles Messier. Roiul este situat la aproximativ de ani-lumină de Sistemul nostru Solar și, ținând cont de diametrul său aparent de 12 minute de arc, întinderea sa este de circa 14 ani-lumină. Messier 36 este un roi de stele relativ tânăr (vreo 25 de milioane de ani), și conține vreo șaizeci de stele, cele mai strălucitoare fiind de tip spectral B2 și de magnitudine aparentă +9. Ușor de observat, chiar cu un simplu binoclu, apare pe cerul nocturn de iarnă în Emisfera nordică.

În 241, tatăl ei a fost făcut prefect al gărzii pretorienilor de către împăratul Gordian al III-lea. În mai 241, Tranquillina s-a căsătorit cu Gordian. Astfel, a devenit împărăteasă și a primit titlul de Augusta. Pe durata domniei soțului ei, Tranquillina și Timesitheus au condus de fapt Imperiul Roman. Căsătoria dintre Tranquillina și Gordian a fost una fericită, pentru că s-au iubit unul pe altul. Inteligența Tranquillinei a atras de asemenea admirația poporului. Când Timesitheus a murit, în 243, a fost înlocuit de Filip Arabul. După moarte lui Gordian, probabil provocată de noul prefect, Filip Arabul a devenit împărat. Tranquillina nu a avut copii cu Gordian, și a supraviețuit și după moartea acestuia.

Concertul pentru pian nr. 4 în Sol major, Op. 58, al lui Ludwig van Beethoven a fost compus în 1805-1806, însă partitura originală în manuscris a fost pierdută. Concertul este orchestrat pentru flaut, două oboaie, două clarinete, doi fagoți, doi corni, două trompete, timpane și coarde. Conform standardului concertelor clasice, concertul este structurat în trei părți: Premiera concertului a avut loc în martie 1807 într-un concert privat la reședința Prințului Franz Joseph von Lobkowitz. În cadrul aceluiași concert a avut loc și premiera lucrărilor Uvertura Coriolan și Simfonia nr. 4.. Prima interpretare publică a concertului a avut loc pe 22 decembrie 1808 în Viena la Theater an der Wien. Din nou, Beethoven a avut rolul de solist în ultima sa apariție publică de solist cu orchestră. În cadrul aceluiași concert a avut loc și premiera lucrărilor Fantezia Corală și Simfoniile nr. 5 și 6. Beethoven a dedicat concertul prietenului, elevului și protectorului său, Arhiducele Rudolf von Habsburg-Lothringen. O recenzie în ediția din mai 1808 a publicației Allgemeine musikalische Zeitung atestă că "[acest concert] este cel mai admirabil, singular, artistic și complex concert compus vreodată de Beethoven." Totuși, după prima interpretare, lucrarea a fost neglijată până în 1836 când a fost revitalizată de Felix Mendelssohn. Astăzi concertul este frecvent interpretat și înregistrat, fiind una dintre cele mai importante lucrări din repertoriul concertelor pentru pian.

Aceasta este lista tuturor monedelor actuale și istorice. În această listă este utilizat numele local al monedei, cu adjectivul de la numele țării sau regiunii.

Medalia, de formă ovală cu diametrele de 35 mm și 29 mm și grosimea de 2 mm, este realizată din bronz pentru serviciul de 15 ani și din bronz argintat pentru serviciul de 20 ani. Pe aversul medaliei, excentrat spre partea superioară, este gravată o cruce de Malta cu dimensiunea de 20 mm care are în centru un medalion cu diametrul de 11 mm ce conține efigia regelui Carol I. În interiorul medalionului, înconjurând efigia, sunt inscrise cuvintele Carol I Rege al Romaniei. Crucea este înconjurată de o coroană din foi de lauri compusă din două ramuri ale căror cozi sunt încrucișate în partea inferioară și legate printr-o panglică deasupra căreia sunt înscrise cu cifre romane numerele XV, pentru medalia în bronz, și XX, pentru cele în argint. Pe reversul medaliei este gravată o coroana din foi de lauri compusă din două ramuri ale căror cozi sunt încrucișate în partea inferioară și legate printr-o panglică. Spatiul central econține în partea superioară monograma regelui Carol I și în jumătatea inferioară inscripția RĂSPLATA / SERVICIULUI / MILITAR. Panglica este fixată cu ajutorul a două ramuri din foi de lauri cu lungimea de 2 cm ale căror extremități inferioare sunt unite și trecute printr-un inel fixat la partea superioară a medaliei. Extremitățile superioare susțin o bară orizontală de care permite susținerea panglicii. Panglica de mătase ripsată cu lungimea de 10 cm și lățimea de 3,5 cm este similară panglicii medaliei „Răsplata serviciului militar de XXV ani” pentru ofițeri: de culoare galbenă cu șase linii verticale albastre egal distanțate, prima și ultima corespunzând marginilor panglicii. Medalia era conferită de Carol I subofițerilor reangajați, la propunerea șefilor de corpuri de armată și de servicii. Acordarea se făcea anual, în luna aprilie, numărul medaliilor acordate fiind nelimitat. Subofițerii care primeau medalia „Răsplata serviciului militar” pentru 20 de ani de serviciu pierdeau dreptul de a purta medalia pentru 15 ani. În 2000, prin Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României completată ulterior cu Legea nr. 574/2004 privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru maiștri militari, subofițeri și pentru funcționari publici a fost instituit Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru maiștri militari și subofițeri care preia, într-o formă readaptată, macheta medaliei instituite în 1912.

Alegerile parlamentare din 2014 în Republica Moldova au avut loc pe data de 30 noiembrie 2014. Potrivit Constituției Republicii Moldova mandatul deputaților este de patru ani, socotiți de la data ultimelor alegeri ordinare. Precedentele alegeri legislative din Republica Moldova au avut loc pe 28 noiembrie 2010. Sunt puse în joc toate cele 101 de locuri din legislativul Republicii Moldova. Distribuirea mandatelor se face în sistem proporțional, pe liste, toate raioanele țării constituind o singură circumscripție electorală, în care pragul electoral este de 6% pentru listele de partid și de 2% pentru candidații independenți. Pentru formarea guvernului, un partid sau o alianță are nevoie să obțină 51 de mandate (50%+1), iar pentru alegerea președintelui țării, 61 de mandate (3/5). Pentru scrutin Comisia Electorală Centrală (CEC) va deschide aproximativ 100 de secții de votare peste hotare, cu 25 mai multe decât la alegerile din 2010. La 18 noiembrie 2014 CEC a precizat că au fost constituite 95 de secții de votare peste hotarele țării, dintre care: 25 în Italia, 9 în România, 6 în Statele Unite, 5 în Portugalia și Rusia, 4 în Franța și Spania. De asemenea, Iurie Ciocan președintele CEC, a mai menționat că alegerile vor fi monitorizate de mai puțini observatori internaționali, față de anii precedenți. Peste 2000 de persoane vor monitoriza alegerile din partea organizației neguvernamentale Promo-Lex. Asociația este prima care s-a înregistrat în calitate de observator în cadrul scrutinului. Rețeaua de observatori pentru procesul de monitorizare a alegerilor include 41 de observatori pe termen lung, 32 de observatori pe termen mediu și aproximativ 2000 de observatori pe termen scurt. Cei aproximativ 2000 de observatori pe termen scurt vor activa în ziua alegerilor și vor acoperi toate secțiile de votare din RM. De asemenea, Parlamentul European va trimite o delegație de șapte deputați, condusă de Igor Soltes să observe alegerile parlamentare. Pentru alegeri au fost tipărite 3 122 466 de buletine de vot, dintre care 708 487 în limba rusă. Costul aproximativ pentru un buletin de vot este de 0,42-0,44 lei. Respectiv, pentru buletinele de vot se vor cheltui circa 1 373 885 de lei. Ordinea celor 26 de candidați în buletinul de vot: Cea mai mare prezență a fost la Chișinău - 64,23%, Telenești - 59,49%, Rezina - 58,05%, iar cea mai redusă în Basarabeasca - 45,19%. În municipiul Bălți a fost înregistrată o prezență la vot de 56,66% din alegători, iar UTA Găgăuzia - 48,34%. Pe 5 decembrie Comisia Electorale Centrală a totalizat rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie și le-a trimis Curții Constituționale spre validare. Pe 9 decembrie 2014 Curtea Constituțională a declarat legale alegerile parlamentare din 30 noiembrie și a validat mandatele deputaților aleși. În conformitate cu prevederile legale, Parlamentul nou-ales urmează să se întrunească în ședința de constituire la convocarea Președintelui Republicii Moldova în cel mult 30 de zile de la data alegerilor. Rezultate finale ale alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 din Republica Moldova

La recensământul din 2011, populația satului Butovo era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau bulgari, cu o minoritate de turci (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.

La recensământul din 2011, populația satului Smolnița era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau bulgari, existând și minorități de turci (%) și romi (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.

RIITIIR este cel de-al doisprezecelea album de studio al formației Enslaved. Acest album este caracterizat de aceeași complexitate muzicală care a ajuns să caracterizeze formația, iar versurile devin filozofice, tratând subiecte cum ar fi universalitatea arhetipului spiritualității umane. Revista Terrorizer a clasat RIITIIR pe locul 12 în clasamentul "Cele mai bune 40 de albume ale anului 2012".

Pe 22 ianuarie 2015, Proença și-a anunțat retragerea din activitatea de arbitraj, într-o conferință de presă susținută la sediul Federației Portugheze de Fotbal. De-a lungul carierei sale Proença a condus de la centru aproximativ 100 de meciuri internaționale, inclusiv câteva meciuri ale naționalei României, dar de asemenea și meciul Legia Varșovia - Steaua, disputat la 27 august 2013, scor 2-2 în manșa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor. În iulie 2015, la șase luni de la retragerea din arbitraj, Proença și-a anunțat candidatura și apoi a fost ales în funcția de președinte al Ligii Portugheze de Fotbal Profesionist. Pedro Proença e cunoscut pentru luarea unor decizii în teren în defavoarea naționalei României. Pe 9 octombrie 2010, el a oficiat meciul Franța - România (2-0), la Paris. În minutul 83 al partidei, Loïc Rémy a deschis scorul dintr-un ofsaid clar, iar Proença a validat golul. În vara anului 2011 Proença a fost victima unui atac la persoana sa într-un centru comercial din apropierea stadionului Benficăi Lisabona, Estadio da Luz. Atunci el a fost lovit cu capul în față de un individ, pierzând doi dinți și suferind răni la gură. În noiembrie 2013 Pedro Proença a fost desemnat de FIFA arbitrul meciului Grecia - România din barajul de calificare pentru Campionatul European de Fotbal 2012. Federația Română de Fotbal a trimis o scrisoare de protest atât la FIFA cât și la UEFA, contestând alegerea lui drept arbitru al meciului, din considerentul precedentului negativ de la meciul cu Franța și în plus faptul că Proença este co-național cu selecționerul Greciei, Fernando Santos. Protestul Federației a fost ignorat și Proença a arbitrat meciul. Scorul meciului, care avea să fie 3-1 la sfârșitul partidei, a fost deschis de Kostas Mitroglou în minutul 14, care a înscris dintr-o poziție de off-side, iar Proença „neobservând” asta a validat golul.

Lucrezia s-a căsătorit pe 10 septembrie 1486 cu Jacopo Salviati. Cei doi au avut împreună 10 copii: Lucrezia a murit la vârsta de 83 de ani, o vârstă foarte înaintată pentru femeile din acea epocă.

Civilizația Egiptului antic s-a dezvoltat datorită fluviului Nil și inundațiilor sezoniere. Predictibilitatea revărsărilor și solurile fertile oferite le-au permis egiptenilor să-și construiască un imperiu pe baza unei bogății agricole. Egiptenii sunt acreditați ca fiind unul dintre primele grupuri de oameni care au practicat agricultura la scară largă. Acest lucru a fost posibil datorită ingeniozității acestora care au dezvoltat bazinele de irigație. Cultivau cereale, cum ar fi grâu și orz, și plante industriale, cum ar fi inul și papirusul. Valea Nilului era numită ca fiind "Ținutul Negru", deoarece mâlul rămas după revărsare era negru. Deșertul stâncos era numit "Ținutul Roșu". Egiptul nu are parte de precipitații dese, în schimb, Nilul a fost cheia pentru dezvoltarea civilizației egiptene. Fluviul era asemeni unei oaze fertile în mijlocul deșerturilor mari care le-a permis egiptenilor să se dezvolte într-un stat puternic, bazat pe bogăție agricolă. Dependența Egiptului de fluviu ca sursă de viață nu a fost unic. Această dependență a fost caracteristică mai multor regate antice, inclusiv celor din Mesopotamia care se bazau pe fluviile Tigru și Eufrat și civilizațiile din India care se bazau pe Indus. Egiptenii au profitat de sistemul ciclic de inundații ale Nilului. Deoarece inundațiile erau previzibile, egiptenii au reușit să-și dezvolte practicile lor agricole prin irigare. Nivelurile de apă ale fluviului creșteau între lunile iunie-septembrie, lăsând lunca și Delta sub 1,5 metri de apă. Pe măsură ce apele se retrăgeau în octombrie, lăsau în urma lor un sol mâlos, foarte fertil, numit nămol, ce avea substanțe și minerale necesare creșterii plantelor. Plantarea avea loc în octombrie o dată ce apele se retrăgeau , iar recoltele erau lăsate să crească cu grija până între lunile martie și mai. Nu întotdeauna, Nilul era benefic pentru egipteni. Revărsările prea mari erau distructive și puteau distruge canalele pentru irigare. Lipsa de inundații însemna un an de foamete pentru egipteni. După seceriș, boabele de grâu și orz erau adunate și depozitate în grânare. Irigarea le-a permis egiptenilor de a se folosi de apele Nilului pentru o varietate de scopuri și le-a acordat un control mai mare asupra practicilor agricole. Egiptenii săpau canale pentru ca apa să ajungă la plante. Această practică le-a permis să controleze creșterea și devărsarea râului pentru a se conforma nevoilor lor agricole. O rețea zigzag de ziduri de pământ era formată într-un câmp de recolte care erau inundate. Când veneau inundațiile, apa umplea canalele. Această rețea de canale reținea apa mai mult decât ar fi rămas în mod natural, permițând solului să devină suficient de fertil pentru a începe plantarea. Egiptenii întrețineau livezi și grădini, practicând și horticultură. Cultivatorii erau nevoiți să transporte manual apa pentru a uda livezile . În plus, în timp ce Nilul aducea aluviuni care fertilizau in mod natural valea, grădinile trebuiau să fie fecundate cu îngrășământ . Aceste grădini și livezi erau în general, folosite pentru a cultiva legume, viță de vie și pomi fructiferi. Egiptenii utilizau sape,greble, plugul uneori înhămat de coarnele boilor pentru arat și secera din silex sau bronz pentru seceriș. Mai târziu, egiptenii au preluat cumpăna de la mesepotamieni folosită la scoaterea apei din fluviu. În perioada persană sau romană , egiptenii utilizau "saqias", dispozitive din lemn montate pe două roți, trase de un animal de povară, ce scufundau gălețile în fluviu și aruncau apa în canale . Egiptenii au crescut o varietate de culturi pentru consum, inclusiv cereale , legume și fructe . Cu toate acestea, dieta lor se învârtea în jurul mai multor culturi de bază, în special cereale și orzul . Orzul era cultivat cu intenția de a fi mai târziu fermentat pentru a produce bere . Alte cereale majoritar cultivate includeau einkorn, grâul emmer ce era pentru coacerea pâinii . Egiptenii mai cultivau fasole , linte și năut, plante rădăcinoase , cum ar fi ceapa , usturoiul și ridichia, salata verde si pătrunjelul . Cultivarea fructelor era o preocupare majoră, fiindcă spre deosebire de cerealele și leguminoasele, fructele aveau nevoie de tehnici agricole mai mai complexe, necesitând utilizarea sistemelor de irigare .Primele roade cultivate erau curmalele de palmier și rareori fructe ce au fost preluate din alte influențe culturale, precum strugurii, smochinele și pepenii verzi . Roșcovele, măslinele , merele si rodiile au fost introduse la egipteni în timpul Noului Regat . Mai târziu, în timpul perioadei greco-romane au fost introduse piersicile și perele. Egiptenii s-au bazat pe agricultură pentru și pentru cultivarea plantelor industriale. Le utilizau în medicină , practici religioase, precum și în producția de îmbrăcăminte . Utilizarea ierburilor era variată, fiind folosite în gătit , medicină, ca produse cosmetice și în procesul de îmbălsămare . Peste 2000 de specii diferite de flori sau plante aromatice au fost găsite în morminte . Papirusul era crescut sălbatic și a fost cultivat. Rădăcinile de plante erau consumate ca hrană, dar și utilizate ca o cultură industrială . Tulpinile de plante, trestia sau stuful erau utilizate pentru a face bărci, preșuri și hârtie. Inul a avut ca utilizare producția de frânghii, lenjeriil și producția hainelor. Henna a fost cultivată pentru producția de vopsea . Culegeau florile de lotus care conțineau un colorant, utilizat în medicină pentru a reduce inflamația rănilor. Egiptenii creșteau bovine, oi, porci, păsări și capre pentru hrană. Egiptenii din antichitate foloseau măgari și boi pentru ararea câmpurilor și călcarea în picioare a semințelor din sol . Egiptenii au încercat să îmblânzească alte animale, cum ar fi antilopa , ibexul sau oryxul. Au practicat apicultura pentru a obține mierea, utilizată în alimentație ca îndulcitor, dar și în medicină ca medicament pentru prevenirea infecției rănilor. În perioada în care nu aveau loc inundațiile, egiptenii pescuiau sau vânau. Egiptenii bogați dețineau un tip de bumerang pe care îl utilizau ca să vâneze rațele, struții sau ibișii. Egiptenii au avut de furcă de-a lungul istoriei cu hipopotamii și crocodilii. Câinii, pisicile și maimuțele erau animale de companie comune , în timp ce animalele de companie mai exotice importate din inima Africii , cum ar fi leii , erau rezervate pentru nobili și curtea regală. Vechii egipteni au monitorizat (urmărit) revărsările Nilului de mii de ani. Preoții au observat că Nilul își umflă apele când cea mai strălucitoare stea de pe cer, Sirius, apare pe bolta cerească, la mijlocul lui iulie, în zori, după o lungă perioadă în care nu putea fi văzută. Revărsările atingeau intensitatea maximă abia in luna septembrie, după care începeau să scadă. Religia în Egiptul antic a fost un aspect foarte important al vieții de zi cu zi. Multe din ritualurile lor religioase s-au axat pe observațiile lor de mediu. Ei au folosit religia ca o modalitate de a explica fenomenele naturale , cum ar fi inundațiile ciclice ale Nilului și producției agricole. Deși Nilul era direct responsabil pentru devărsări, egiptenii nu se închinau Nilului în sine. De fapt, ei nici măcar nu denumeau fluviul. Termenul de "Nil " nu este de origine egipteană. Egiptenii le mulțumeau zeilor precum Hapi pentru recoltele bogate. Zeul Osiris a fost, de asemenea, asociat Nilului și fertilității terenului. În timpul festivalurilor de inundații, figurinele din noroi ce îl reprezentau pe Osiris erau îngropate în culturile de orz. Egiptenii împărțeau anul în 12 luni, grupate în trei sezoane/anotimpuri agricole: Akhet(iunie-septembrie) : Sezonul Devărsării Nilului:odihnă-în acest timp, mulți fermieri lucrau pentru faraon, contribuind la construirea piramidelor sau templelor Peret (octombrie-februarie): Sezonul Retragerii Nilului: arat și semănat-în luna octombrie, apele se retrăgeau, lăsând în urmă un strat de sol bogat, negru. Acest sol fertil era apoi arat și însămânțat. Shemu(martie-mai): Sezonul Recoltării:recoltare: roadele erau culese și erau reparate canalele gata pentru inundațiile viitoare

Perioada dispariției centrelor palațiale și întreruperea marilor rute de schimb mediteranean a fost comparată de istorici cu Evul Mediu european. Epoca se remarcǎ prin prăbușirea demograficǎ, afectând cam 70% din totalul populației. Din punctul de vedere al periodizării arheologice, epoca homerică aparține primei vârste a fierului, cu perioadele submiceniană, protogeometrică și geometrică. Odată cu prăbușirea centrelor palațiale , nu mai erau clǎdite monumente din piatră , pictura murală a încetat sǎ mai fie practicatǎ , scrisul de tip "Linear B" a încetat sǎ mai fie utilizat , legăturile comerciale vitale s-au pierdut , și diferite orașe și sate au fost abandonate . Sistemele de redistribuire, instituțiile, regii , oficialii și armatele organizate au dispărut. Cele mai multe informații despre perioada respectivǎ provin din site-uri funerare și bunurile cuprinse în acestea . Cele mai vechi surse literare grecești , ca epopeile homerice și operele lui Hesiod descriu parțial viața în secolele IX-VII î.en. Din 1200 î.en., centrele palațiale ale micenienilor sunt abandonate sau distruse, și din 1050 î.en., elementele culturii miceniene dispar. Multe explicații istorice atribuie declinul micenienilor și colapsul epocii bronzului schimbǎrilor climatice și catastrofelor naturale combinate cu invaziiile dorienilor și "Popoarelor Mǎrii" care utilizau unelte din fier. Revoltele din estul bazinului mediteranean și încercările de a răsturna regatele existente au fost făcute ca urmare a instabilității economice și politice de către populațiile care erau afectate de foamete și de greutăți. În 1100 î.en., are loc invazia doricǎ. Dorienii, veniți din Europa Centralǎ, ar fi adus fierul în Grecia, pe care îl extrǎgeau din minele munților Epirului și Macedoniei, fǎurindu-și arme împotriva cǎrora armele de bronz ale aheilor sau micenienilor nu le puteau face fațǎ. Și-au construit cetatea Corint, de unde dominau istmul și au supus treptat întreaga Grecie, mai puțin Attica unde ionienii au putut să-i respingă. Predominarea stilului de viață pastorală, cu limitarea drasticǎ a creațiilor de mari dimensiuni și durabile și o modificare radicalǎ a practicilor funerare, ale căror urme materiale sunt greu identificabile, ar putea explica frecvența foarte redusă a descoperirilor. Centrele dorienilor se limitează la câteva insule dintr-un pustiu odinioarǎ prosper și înfloritor: Nichoria, Argos, Asine și Tirint, în Peloponez, Lefkandi în Eubeea, Atena, centre în care tehnicile de bazǎ ale agriculturii, olǎritului și prelucrǎrii metalului nu au dispǎrut, dar produsele lor erau mai puține și simplificate. La Lekcandi s-a descoperit un mormânt deosebit de bogat din secolul al XI-lea î.en., o construcție abisalǎ, înconjuratǎ de coloane de lemn și acoperita de tumulus de mari dimensiuni, care adǎpostea resturi incinerate ale unui cuplu princiar, pentru care s-au sacrificat patru cai (calul era un bun prestigios). Herodot desemna casele nobile ale epocii arhaice ca 'tetrippotrophoi', cei care creșteau patru cai. Detaliile funerare amintesc de ritualul descris de Homer pentru incinerǎrile eroilor cu mari construcții tumulare. În Cipru, descoperirile arheologice se înscriu între dovezile unei civilizații complexe. Mormintele cu camere funerare de tip micenian continuau sǎ fie utilizate, implicând aspectul continuitǎții de stil și de structură socialǎ. Înmormântǎrile cu care de lupta delimitează extrem de sugestiv fenomenele de continuitate-carul fiind un obiect micenian, dar și de discontinuitate, în multe principate miceniene, carul era proprietatea regalǎ a lui wa-na-ka și nu însoțea ca bun personal de prestigiu pe rǎzboinicii regali dincolo de moarte. În epoca întunecatǎ, obiectul apare ca proprietate individualǎ și un semn al unui statut personal și autodeterminat de autoritate și rang. În unele site-uri arheologice s-au gǎsit urme de ceramică greceascǎ, atestând o colonie greceascǎ euboeeanǎ stabilită la Al Mina pe coasta siriană , și o rețea greacă de schimb comercial din Marea Egee revitalizată din secolul al X-lea, datorită urmelor de ceramicǎ găsite în Creta și Samos , în largul coastei Asiei Mici. Cipru a fost locuit de un popor mixt din " pelasgi " și fenicieni , formându-se primele așezări grecești . Olarii din Cipru au inițiat stilul cel mai elegant: " cypro - fenician" în pictura pe ceramică din secolele X-IX î.en. , care constau în vasele mici și ulcioare pictate , care conțineau ulei parfumat. Obiecte de ceramicǎ din Eubeea au fost exportate la scară largă și găsite în site-urile arheologice din Levant și lângǎ Tyr , ce datau din secolele XI-X î.en. S-au gǎsit metale cipriote exportate în Creta. Epoca este autoarea și a unor inovații tehnice decisive în difuziunea metalurgiei fierului. Obiectele de fier erau de multă vreme cunoscute în bazinul mediteranean, dar procedeul de reducere a minereului fusese, pânǎ spre sfârșitul mileniului I î.en., un secret al meșteșugarilor hitiți. Prǎbușirea imperiului Hitit duce la rǎspândirea treptatǎ a noii tehnologii, care apare în lumea greacǎ a secolului XI î.en., când brusc, devine preponderentǎ pe coasta de est-Argolidă, Eubeea și Attica, în vreme ce în vestul Peloponesului, nu apare decât spre sfârșitul secolului X î.en. Rezultatul lipsei bronzului și aramei, metalurgia fierului nu era un progres absolut, fierul fiind mai greu de prelucrat decât bronzul, și primele serii de obiecte erau de o calitate îndoielnicǎ. Superioritatea acestui material ținea totuși de douǎ elemente: zǎcǎmintele frecvente, ceea ce îl fǎcea mai ieftin, și duritatea sensibil mai mare a produselor, ceea ce face ca utilitatea și eficacitatea lor sǎ fie superioarǎ. Pe termen lung, multiplicarea centrelor de prelucrare ale acestui metal duce la un grad sporit de difuziune a tehnicilor și mai ales la pǎtrunderea utilajului de fier în economia cotidianǎ a gospodǎriilor rurale. Spre deosebire de bronz, rezervat armelor și obiectelor prestigioase, fierul era comun, accesibil și producǎtor de efecte în viața de zi cu zi. Într-o lume în care structurile rigide ale sistemului palatial dispǎruserǎ, aceste inovații tehnice au avut efecte multiple. Dacǎ accentuarea temporarǎ a componentei pastorale în economia agricolǎ asigura posibilități mai rapide și mai lesnicioase de acumulare de bunuri autonome și permiteau diferențieri structurale fațǎ de comunitățile epocii bronzului, rǎspândirea fierului asigura și gospodǎriilor de nivel mediu o independență economică și o soliditate care modifica raporturile între diferitele componente ale societǎții. O gospodǎrie cu câteva ajutoare ocazionale sau permanente, își putea dobândi și subzistența, și un surplus necesar pentru procurarea uneltelor și a altor bunuri. Instrumentele din fier vor îngǎdui o nouǎ structurare a economiei agrare, dinspre creșterea animalelor spre lucrarea pǎmântului, dar și o nouă orientare dinspre obștile teritoriale ale epocii miceniene spre gospodǎriile individuale. Asigurând autonomia economicǎ a gospodǎriilor de nivel mediu, generalizarea obiectelor de fier accentueazǎ tendința de pulverizare pe care destructurarea lumii palațiale o instaurase. Pe un plan convergent, accesibilitatea și frecvența mai mare a obiectelor de fier a diminuat distanța ireductibilǎ între posesorii de arme (rǎzboinici privilegiați aparținând cândva unei lumi intangibile) și comunitǎțile de țǎrani (a cǎror dependențǎ de aristocrația locală devenea tot mai abstractǎ). Lumea homerică se baza pe o economie naturală. Celula economică de bază se numea oikos. Principala bogăție o constituiau vitele. Ulise avea 72 de turme de vite cu 7-8 mii de capete. Se practica și agricultura, cultivându-se mai ales orzul și grâul, dar și pomicultura și grădinăritul. Meșteșugarii (demiurgii) erau în număr mult mai mic în comparație cu epoca miceniană. Totuși ei se bucurau de un anumit prestigiu în societate. Erau făurari, olari, pielari, dulgheri etc. Producția meșteșugărească era limitată la necesitățile comunității, căci Grecia homerică, spre deosebire de cea miceniană, nu avea decât legături comerciale sporadice cu alte teritorii. Societatea homerică era împărțită în oameni liberi și sclavi, aceștia din urmă fiind încă foarte puțini, sclavia homerică având un caracter casnic pronunțat, așa cum arată și denumirea dedmoes pentru sclavi. Oamenii liberi se deosebeau după avere. În frunte era aristocrația gentilică care își baza poziția superioară pe faptul că dețineau mai multe turme de vite și suprafețe de teren mai mari. Cea mai mare parte a populației libere era formată din oameni simpli, crescători de vite, agricultori și meseriași. Sistemul economic, social și politic homeric va decade treptat odată cu secolul al VIII-lea î.en., când apar și se dezvoltă elemente care vor caracteriza lumea greacă în epoca arhaică. Epoca homerică este un exemplu clasic de regres în istorie, deoarece lumea greacă se va întoarce, timp de câteva secole, la rânduielile gentilice, dominate de relațiile bazate pe înrudire, pe dispariția statului care lasă loc organizării pe ginți, fratrii și triburi. Eliminarea societǎții rǎzboinice din epoca micenianǎ a lǎsat loc unei prularitǎți de mici centre izolate unul față de celălalt și dominate de o aristocrație fluidă. Destinul cuvântului micenian pasireu, cândva desemnând un mic funcționar local al prinților micenieni, și ajungând sǎ denote cǎpetenia militarǎ localǎ, basileus exprima limpede pulverizarea puterii. Epoca este domnatǎ de o puzderie de personaje rǎzboinice în jurul cǎrora se dezvoltǎ și se desfac structuri fragile de putere. În fruntea tribului se afla filobasileul , în fruntea fratriei basileutatos, iar în fruntea ginții basileuteros. Triburile și fratriile aveau un caracter militar pronunțat. Raporturile gentilice erau reglementate de dreptul gentilic,themis, iar raporturile intergentilice de dike. Precaritatea acumulǎrilor, frecvența raziilor menite sǎ sporeascǎ prada, și acerba concurențǎ între basilei, pluralitatea și mobilitatea centrelor de putere se regǎseau în lumea greacǎ de la începutul mileniului I î.en. Chiar dacǎ se pǎstra amintirea unor forme de autoritate stabilǎ, se prefigura transferul treptat cǎtre forme stabile privilegiate, în care nu se vor regǎsi formele ierarhice ale societǎții miceniene, fiind organizate ca o pluraritate de comunități de proprietari autonomi și autosuficienți ai unor gospodǎrii. Autoritatea basileilor nu se exercita asupra fiecărei gospodării în parte, ci generic și mediat de comunitate, se va limita doar asupra unor domenii de interes comun-rǎzboi, culte, transmiterea reglementarǎ a pǎmântului și statutelor sociale, soluționarea reglementatǎ a stǎrilor conflictuale. Nici destructurarea societǎții palațiale, cu labilitatea formelor de putere care le ia locul, nici difuziunea și generalizarea fierului nu reprezentau condiții suficiente ale noii organizǎri a societǎții, însǎ au fost necesare pentru o restructurare ce a dus la constituirea cetăților grecești arhaice. Se observǎ elemente estetice ale protogeometricului grec: inovații în tehnica picturii pe vase, care descoperă nu doar compasul, peria multiplă și roata rapidă, ci un nou mod de a construi decoruri abstracte și ordonate geometric, mai impersonale în simplitatea lor severă, mai aproape de transformǎrile de mentalitate pe care le atestǎ tranziția de la riturile de inhumație la cele de incinerație. Dispariția din legendǎ a regilor, mediatori între colectivitǎțile umane și marea ordine cosmicǎ marchează o ruptură între universul uman și lumea zeilor și o conștiințǎ mai acutǎ a fragilitǎții și vremelniciei destinului omenesc. În poemele lui Homer, se schițeazǎ de la nivelul determinant al raporturilor cu pǎmântul, imaginea unei societǎți în care elita cǎpeteniilor-basilees, constituiau o aristocrație rǎzboinicǎ și bogatǎ, protectoare a oamenilor de rând. Basileii dețineau comanda, biruințele rǎzboaielor și roadele lor. Puterea eroului era de naturǎ personalǎ, întemeiată pe avuție și faimǎ. Ideologic, basileii aspirau la o autoritate suveranǎ, dar o împǎrțeau cu cei deținători ai unei autorități similare, concurențiale-coaliția lui Agamemnon. Statutul depindea de poziția militarǎ, dar și de avuție: pǎmânturi, turme, bunuri nobile depozitate într-un tezaur, arme, trepiede, cazane, lingouri, unelte și obiecte din metal, țesǎturi fine, rezerve de hranǎ, ulei și vin, toate acestea îngǎduindu-i eroului sǎ-și întreacǎ tovarǎșii în daruri și ospețe, sǎ ținǎ pe lângǎ casa cete de rǎzboinici încercați și de tineri ucenici, câștigând prietenia multor cǎpetenii din alte ținuturi și sǎ-și cǎsǎtoreascǎ fiicele cu alți rǎzboinici de vazǎ. Invazia doriană a declanșat ample mutații demografice în ansamblu lumii grecești. Vechile populații grecești, sosite pe pământ grecesc în Heladicul mijlociu, ionienii, eolienii, aheii, au fost alungați de pe pământurile pe care le ocupau și s-au văzut siliți să-și caute noi ținuturi. Peloponezul, cu excepția muntoasei Arcadii și a unor regiuni din Ahaia, a fost în totalitate ocupat de valurile doriene, la fel și cea mai mare parte a Greciei centrale, Tesalia și Epirul. Ionienii au reușit să păstreze, Attica și insula Eubea, dar mare parte dintre ei au migrat spre răsărit colonizând Cicladele și mai ales jumătatea sudică a litoralului anatolian care se va numi Ionia. Eolienii au rezistat în Beoția și Tesalia, unde și-au impus limba lor, dar mare parte dintre ei au emigrat colonizând aceeași coastă anatoliană la nord de ionieni și până în Troada, împreună cu marile insule din vecinătate, Lesbos și Thasos; ținutul acesta se va numi Eolia. Aheii au păstrat Arcadia, mai puțin râvnită de invadatorii dorieni datorită reliefului muntos și lipsei de comunicare, iar o parte din ei au migrat în Cipru. Nici dorienii nu au rămas cu toții în Grecia balcanică, ci urmând aceleași direcții cu cei care fugeau din calea lor au ocupat Creta, Insula Rodos și partea sudică a litoralui anatolian începând de la Halicarnasos, zona primind numele de Dorida. La capătul acestui proces numit de istorici și migrația ioniană și care a durat până spre secolul X î.en. (anii 1000-900), s-a desăvârșit tabloul etnic și dialectal al lumii grecești. În Attica, Eubeea, în Ciclade (cu excepția insulelor Milo și Thera, unde de vorbea un dialect doric), în Ionia și în marile insule, Chios și Samos se vorbeau dialecte ionice. În Beoția și Tesalia se vorbeau dialecte eolice puternic influențate însă de cele doriene și tot dialecte eolice se vorbeau în Eolia adică ținutul de coastă anatolian situat între râul Hermos la sud și orașul Smirna la nord, la fel și în insula Lesbos. În Arcadia și în Cipru s-au păstrat vechiul dialect aheean numit de istorici arcado-cipriot; în mod excepțional în Cipru a supraviețuit până la începutul epocii arhaice o variantă a scrierii liniarului B. De la mijlocul secolului al VIII-a î.en. apare un nou sistem de alfabet grecesc adoptat de la fenicieni. Grecii au adaptat sistemul de scriere feniciană, introducând în special caractere pentru sunete vocale și creând astfel primul sistem de scriere cu adevărat alfabetic ( spre deosebire de Abjad ) . Noul alfabet s-a răspândit rapid în întreaga Mediterană și a fost folosit pentru a scrie nu numai în limba greacă, dar, de asemenea, în limbile frigienilor și altele din estul Mediteranei. Odatǎ ce grecii au stabilit colonii vestice în Sicilia și Italia, influența noului alfabet s-a extins. S-a descoperit un artefact din ceramică Euboean inscripționat cu câteva rânduri scrise în alfabetul grecesc care se referă la "Cupa lui Nestor ", într-un mormânt de la Pithekoussae ( Ischia ) ce datează din 730 î.en. și pare a fi cea mai veche referință scrisă a Iliadei. Etruscii au beneficiat de inovație : o variantǎ a limbii italice s-a răspândit în întreaga Italia din secolul al VIII-lea. Alte variante ale alfabetului apar pe Stela de la Lemnos și în alfabetele din Asia Mică. Script-urile liniare anterioare nu au fost complet abandonate: silabarul cipriot preluat dupǎ Linearul A, a rămas în uz în Cipru până în epoca elenistică. Odatǎ cu declinul sistemului palațial au dispǎrut și arhivele miceniene și însǎși deprinderea scrisului, memoria colectivǎ reintegrând pe deplin practicile de transmitere a informației pe cale oralǎ. Forma privilegiatǎ a acestei transmiteri era poemul epic cu subiect eroic, povestind în lungi versuri cu o ritmicitate aparte, isprǎvile strǎlucite ale unor rǎzboinici de o neîntrecutǎ vitejie. Poemul eroic apare ca un gen de literaturǎ oralǎ caracteristic societăților rǎzboinice în faza de tranziție cǎtre forme mai durabile de organizare politică și corespunzător unei etape anterioare apariției culturii scrise ca formǎ dominantǎ a culturii. Doar câteva vor supraviețui, în special poemele legate de rǎzboiul troian, rememorând faptele de glorie ale eroilor viteji cu prilejul unui rǎzboi purtat de ahei în Asia împotriva cetǎții Troia. Nu sunt transmiteri din generație în generație a unor poeme compuse cândva și recitate apoi de urmași, ci povești despre vremuri demult apuse recreate de barzi numiți aezi care improvizau pe teme în parte moștenite, dezvoltate și modificate cu ajutorul unei tehnici de compunere și versificație complexe. Fiecare aed dispunea de un vocabular bogat, memorat în cursul unei lungi ucenicii. Experiența cotidianǎ a aedului și a auditorilor este proiectatǎ într-o narațiune despre întâmplǎri neobișnuite din trecutul imaginar, dotat cu atribute de excepție, eroice și supradimensionate, aezii evocând veacuri apuse, mǎrețe, mai strǎlucite și mai exaltante decât existența contemporanǎ. La capǎtul acestei bogate tradiții se situeazǎ doua mari compoziții epice și grandioase atribuite aedului Homer: Iliada, istorisind un episod al rǎzboiului troian și Odiseea, povestind peripețiile înfruntate în drum spre casǎ de unul dintre eroii aceluiași rǎzboi, Odiseu. În rândul altor poeme similare ca facturǎ, remarcǎm " Cǎderea Ilionului", "Întoarcerile acasǎ ale eroilor"-Nostoi, au supraviețuit atât cât sǎ fie amintite de autori târzii. După compunerea lor, școli specializate de recitatori le-au transmis pânǎ ce în secolul al VI-lea î.en. au fost înregistrate în scris. Textele lor au circulat apoi în întreaga lume greacǎ și elenisticǎ.Natura și substanța informativǎ a textelor homerice au fost diferit evaluate, de la grecii care credeau în istoricitatea deplinǎ a lui Homer, la savanții secolelor XVII și XVIII, pe care d' Aubignac sau Fr. A. Wolff le considerau o colecție de poeme anonime artificial adunate într-o alcǎtuire lipsitǎ de unitate realǎ, de la scepticismul diferitelor școli critice ale secolului XIX la entuziasmul lui Schliemann, care reconstituia topografia Troiei recitând versurile Iliadei. Lumea homericǎ este elocventǎ și pentru vremea în care au fost compuse poemele, și pentru veacurile anterioare, în care s-a constituit tradiția epicǎ. Universul strǎlucitor, însângerat și eroic în rǎzboiul din Iliada, în contrapunct cu Odiseea, care evoca Itaca cu prinții și pǎstorii ei, dar și imaginea fabuloasǎ a ținuturilor populate de monștri mitici pe care eroul o parcurge, au de spus multe despre felul în care trǎiau grecii în epoca întunecatǎ, despre cum vedeau oamenii și zeii, viața și moartea, natura și alcǎtuirile iscusite ale muritorilor. Epopeea este un cântec eroic din punct de vedere al analizei istorice. Se referea constant la elita unei aristocrații rǎzboinice și bogate, basilees,hegemones, și doar incidental la alte categorii de oameni, că doar faptele de vitejie și glorie, aventurile excepționale ale acestor cǎpetenii era subiectul poemelor. Incidental, povesteau și câte ceva din existența pașnicǎ și cotidianǎ. Extraordinara bogǎție de imagini și împrejurǎri pe care le punea în joc poemul homeric îngǎduie o reconstituire a structurilor de bază ale societǎții-ocupațiile precum agricultura și pǎstoritul, formele de avuție și schimb, meșteșugarii, formele de agregare și diferențierele sociale. Poetul Hesiod din Askra, Beotia, a scris cele două mari poeme, Teogonia și Munci și Zile. Spre deosebire de Homer, opera acestuia ne informeazǎ direct despre viața acestuia, amintind de pǎrintele sǎu, plecat din Eolida în cǎutare de pǎmânt rodnic, de conflictul pentru moștenirea pǎrinteascǎ în care se înfrunta cu fratele sǎu Perses, despre propria-i experiențǎ poeticǎ invocând muzele și își expunea pǎrerile la persoana I, ceea ce-l desparte de tradiția impersonalǎ a epos-ului eroic. Era ca și Homer un cântǎreț profesionist, dar care manifesta un punct de vedere propriu, independent de preferințele sau de ideologia nobililor. Homer, ca și aedul Demodokos, cânta la ospețele regilor din Feacia și se ospǎta în schimbul poveștilor de vitejie, considerându-i pe nobili ca fiind urmașii eroilor. Hesiod formula preceptele unei drepte conduite etico-religioase, încrezǎtor în propria-i menire de poet inspirat, intermediar între zei și oameni, mustrând sau lăudând fapta celui de rând ori a basileului ca unul care nu depinde de niciunul de pentru pentru a-și duce viața. Idealul lui nu era rǎzboinicul viteaz, ci vrednicul gospodar trudind pentru a se supune ordinii instituite de zei pentru lucrarea pǎmântului și pentru îndreptarea faptei și gândului omenesc în Munci și Zile. În Teogonia, Hesiod ordoneazǎ principalele mituri cosmogonice ale Greciei și genealogiile divine ale zeilor și definește statutul omului în univers ca ființǎ muritoare și culturalǎ.

Tragedia de pe Hillsborough este un incident ce a avut loc pe 15 aprilie 1989 pe Stadionul Hillsborough în Sheffield, Anglia, la un meci din semifinalele Cupei Angliei dintre FC Liverpool și Nottingham Forest FC, când o busculadă a cauzat decesul a 96 de oameni și rănirea a altor 766 de persoane. Ulterior, s-a descoperit că principala vină pentru producerea incidentului a aparținut poliției, care a permis accesul unui număr prea mare de oameni în stadion. Incidentul rămâne până astăzi cea mai mare tragedie din fotbalul european și una din cele mai mari din fotbalul mondial. La momentul producerii tragediei, seminifinalele Cupei Angliei se disputau pe teren neutru. În 1989, Football Association a selectat Hillsborough (terenul clubului de fotbal Sheffield Wednesday) în vederea disputării meciului dintre FC Liverpool și Nottingham Forest. Conform regulilor aplicate în cazul meciurilor britanice din competițiile interne, fanilor celor două echipe le-au fost acordate spații complet separate pe stadion. Fanilor formației Liverpool le-a fost alocată peluza Leppings Lane. Intrarea în peluza respectivă se putea realiza doar trecând de niște turnicheți vechi și uzați, iar restricția în mișcare rezultată de aici a condus la apariția unei busculade periculoase în afara stadionului, înainte de startul partidei. În încercarea de a ușura presiunea dinafară, superintendentul șef David Duckenfield, care era ofițerul de poliție responsabil de buna desfășurare a meciului, a ordonat deschiderea unei porți folosită în mod normal numai pentru ieșirea din stadion. Poarta respectivă ducea la un tunel marcat cu însemnul „locuri în picioare”, ce conducea direct către două țarcuri aflate în centrul peluzei, deja supraaglomerate. În anii precedenți, tunelul fusese închis de poliție când cele două secțiuni centrale se umpleau; în cazul tragediei de pe Hillsborough, acest lucru nu s-a întâmplat. Fluxul de suporteri rezultat a cauzat o aglomerație puternică, unii fani urcându-se pe gardurile ce mărgineau peluza sau fiind ridicați în partea de sus a peluzei de către alți fani pentru a scăpa de înghesuială. La câteva momente după startul partidei, una dintre barierele ridicate cu scopul de a preveni busculadele a cedat, și fanii au început să cadă unii peste alții. Meciul a fost oprit după șase minute de joc. Suporterii au rupt panouri publicitare pentru a ajuta la transportul răniților, iar serviciile de urgență au fost chemate pentru a asista victimele. Din cei 96 de oameni decedați, doar 14 au ajuns la spital. Când președintele Football Association a ajuns la fața locului pentru a verifica ce se întâmplase, Duckenfield a declarat în mod fals că fanii forțaseră poarta de acces. Ancheta oficială din anul 1990 cu privire la tragedie, Raportul Taylor, a concluzionat că „motivul principal pentru dezastru a fost eșecul gestionării situației de către poliție”. Descoperirile anchetei au condus la eliminarea teraselor lipsite de scaune de pe toate stadioanele mari din Anglia, Țara Galilor și Scoția. Cu ocazia celei de-a douăzecea comemorare a tragediei, ministrul Andy Burnham a solicitat poliției, ambulanței și tuturor celorlalte instituții publice implicate să facă publice documente la care Taylor nu avusese acces în 1989. Această acțiune a condus la formarea unei comisii denumită Hillsborough Independent Panel, care a concluzionat în septembrie 2012 că niciun fan Liverpool nu fusese responsabil pentru decesele cauzate de tragedie și că autoritățile încercaseră să ascundă cele întâmplate de fapt, inclusiv prin modificarea de către poliție a 116 mărturii legate de dezastru. Faptele incluse în raport au dus imediat la scuze oficiale din partea prim-ministrului David Cameron, a șefului South Yorkshire Police, David Crompton, a președintelui Football Association, David Bernstein, și a lui Kelvin MacKenzie, fost editor la The Sun, pentru rolul jucat de organizațiile lor în desfășurarea tragediei. Hillsborough Independent Panel a specificat de asemenea și faptul că până la 41 din cele 96 de decese înregistrate ar fi putut fi evitate în cazul în care ajutorul medical ar fi fost acordat la vreme. Raportul a dezvăluit „eșecuri multiple” din partea serviciilor de urgență și a altor instituții publice, care au contribuit la rata deceselor. Ca răspuns la dezvăluirile comisiei, avocatul general al Angliei și Țării Galilor, Dominic Grieve, a confirmat că avea să ia în considerare noile probe pentru a determina dacă verdictul anchetei originale, și anume moarte accidentală, putea fi anulat. Pe 19 decembrie 2012, Curtea Supremă a autorizat începerea unei noi anchete. Stadionul Hillsborough din Sheffield, ce găzduia meciurile de acasă ale echipei de fotbal Sheffield Wednesday, a fost selectat de către Football Association (FA) ca teren neutru pe care urma să se joace semifinala de Cupă, ediția 1988-1989, dintre cluburile de fotbal FC Liverpool și Nottingham Forest FC. Startul partidei a fost programat pentru ora 15.00 (ora locală), pe 15 aprilie, fanii fiind sfătuiți să își ocupe locurile în stadion cu cincisprezece minute înainte de fluierul de început. La momentul dezastrului, pe majoritatea stadioanelor britanice existau garduri înalte de oțel ce separau spectatorii de terenul de joc, măsură luată pentru a descuraja invazia terenului de către suporteri, indiferent dacă ar fi avut natură ostilă sau nu. Huliganismul își manifesta deja prezența în sport de ceva vreme, și era deosebit de virulent în Anglia. Aceste măsuri de securitate au fost implementate începând cu 1974; ulterior, pe stadioanele engleze au avut loc câteva busculade majore. Un raport realizat de Eastwood & Partners în vederea obținerii unui certificat de securitate pentru stadionul Hillsborough din anul 1978 concluziona că, deși stadionul nu îndeplinea recomandările din Green Guide (un ghid despre condițiile de securitate a terenurilor și sălilor de sport), consecințele acestei chestiuni erau minore. Raportul punea accentul pe faptul că condițiile generale de pe Hillsborough erau satisfăcătoare comparativ cu cele ale altor terenuri de fotbal. Riscurile asociate cu închiderea fanilor în țarcuri fuseseră deja subliniate de către Committee of Inquiry into Crowd Safety at Sports Grounds (ancheta Popplewell) imediat după incendiul de la stadionul Bradford City din mai 1985. Ancheta făcuse recomandări cu privire la securitatea mulțimilor de oameni îngrădite, printre care se număra și următoarea: „toate porțile de ieșire ar trebui să beneficieze tot timpul de prezența cuiva... și să fie capabile să fie deschise imediat de dinăuntru de orice persoană aflată într-o situație de urgență. ”Hillsborough a găzduit cinci meciuri de seminifinală a Cupei Angliei în anii '80. În timpul semifinalei din 1981 dintre Tottenham Hotspur și Wolverhampton Wanderers, în peluza Leppings Lane a fost permis accesul câtorva sute de spectatori în plus față de capacitatea terasei, ceea ce a dus la o busculadă care a avut drept rezultat 38 de răniți, unii dintre ei suferind fracturi ale mâinilor, picioarelor și coastelor. Poliția a fost de părere că în cazul în care nu s-ar fi intervenit la timp, ar fi existat o șansă reală ca busculada să ducă la decese și a recomandat prin urmare reducerea capacității stadionului. Într-o discuție a incidentului ce a avut loc după meci, președintele Sheffield Wednesday, Bert McGee, a spus: „Prostii - nimeni nu ar fi fost ucis.” Acest incident i-a determinat pe cei de la Sheffield Wednesday să schimbe configurarea peluzei Leppings Lane, prin divizarea terasei în trei țarcuri separate, pentru a limita mișcările laterale. Terasa a fost împărțită în cinci țarcuri în 1984, atunci când clubul a promovat în Prima Divizie, iar o barieră pentru prevenirea busculadelor, aflată în apropierea tunelului de acces, a fost îndepărtată în 1986 pentru a ușura circulația fanilor dinspre și înspre îngrăditura din centru. Capacitatea terasei nu a fost modificată și certificatul de securitate nu a fost actualizat. După busculada din 1981, Hillsborough nu a mai fost ales să găzduiască semifinalele de Cupă preț de șase ani. Supraaglomerări severe au putut fi observate la Hillsborough în 1987, atât în timpul sfertului de finală disputat între Sheffield Wednesday și Coventry City, cât și pe parcursul semifinalei dintre Coventry City și Leeds United. Unul dintre fanii formației Leeds a descris haosul din zona turnicheților și a menționat că nici administratorii, nici poliția nu ofereau niciun fel de îndrumare în incinta stadionului, lucru care a dus la o aglomerare atât de mare a unuia dintre țarcuri, încât în anumite momente era incapabil să aplaude și să își ridice mâinile. Alte mărturii au indicat faptul că unii fani au fost ridicați în peluza de sus, pentru a putea fi în siguranță. Liverpool și Nottingham Forest s-au întâlnit la Hillsborough în semifinala din 1988, iar fanii s-au plâns ulterior de busculada creată în peluza Leppings Lane. Liverpool a depus o plângere înaintea meciului din 1989. Un suporter a scris către Football Association și Ministerul Sportului, reclamând că „Întreaga suprafață era atât de aglomerată încât era imposibil să te miști, iar eu și alți oameni ce se aflau în jur ne-am temut pentru propria noastră siguranță”. După modificările operate în configurarea peluzei după 1981, certificatul de securitate a devenit invalid, dar nu a mai fost reînnoit. La momentul producerii tragediei, terenul nu beneficia de certificat de securitate. Trei trenuri speciale fuseseră folosite pentru transportul suporterilor lui Liverpool la Sheffield cu un an înainte, dar numai un singur asemenea tren a fost disponibil în 1989. Mulți suporteri doreau să se bucure de ziua frumoasă și, prin urmare, nu s-au grăbit să intre pe stadion prea devreme. Unii fani au întârziat din cauza unor lucrări pe autostradă ce au produs congestii minore în trafic. Între 14.30 și 14.40, în fața turnicheților de la intrarea dinspre Leppings Lane se formase deja o coadă de suporteri, care erau nerăbdători să intre în stadion înainte de începerea meciului. Locul a început să se aglomereze alarmant înainte de ora 15.00, o dată cu sosirea a din ce în ce mai mulți suporteri. Oamenii care prezentaseră biletele în zona de acces greșită și cei cărora le fusese refuzat accesul nu puteau pleca din pricina mulțimii din spatele lor, devenind astfel obstacole. Fanii de afară puteau auzi aclamațiile și aplauzele celor deja prezenți în stadion la apariția echipelor pe teren cu zece minute înainte de începerea partidei, dar nu puteau intra. Unul din polițiști a solicitat prin radio ca meciul să fie întârziat (procedură ce mai fusese aplicată cu doi ani înainte), astfel încât accesul suporterilor în stadion să se poată realiza în deplină securitate. Cererea a fost respinsă. Cu aproximativ 5.000 de fani aflați încă în afara stadionului ce încercau să intre prin turnicheți și din cauza riscurilor din ce în ce mai mari de securitate, poliția a autorizat deschiderea unei porți mari, C (utilizată în mod normal doar pentru ieșirea din stadion), cu scopul de a evita rănirile și decesele la intrare. Două alte porți, B și C, au fost ulterior deschise pentru a ușura presiunea provocată de mulțime. Mii de suporteri au intrat în stadion „cu pas grăbit”. În momentul deschiderii porților, mii de fani au intrat printr-un tunel îngust care conducea spre terasă, direct în cele două țarcuri centrale deja supraaglomerate (3 și 4). Ca rezultat, sute de oameni au fost împinși unii în ceilalți și către gard de presiunea enormă a mulțimii din spate. Oamenii care intrau nu erau conștienți de problemele de la gard; în alte ocazii, exista cineva la intrarea în tunel care supraveghea țarcurile centrale și redirecționa fanii către țarcurile laterale atunci când cele centrale se umpleau, însă în timpul tragediei de la Hillsborough acest lucru nu s-a întâmplat, din motive neclare. Un reportaj BBC a emis ipoteza conform căreia dacă forțele de ordine ar fi poziționat corect doi polițiști călare, aceștia ar fi funcționat drept „diguri”, direcționând mai mulți fani în țarcurile laterale; nu a fost însă cazul. Pentru o perioadă, problemele au trecut neobservate de majoritatea celor prezenți (cu excepția celor implicați direct în busculadă), întrucât atenția tuturor era absorbită de meci. Panicați, fanii au încercat să atragă atenția portarului echipei Liverpool, Bruce Grobbelaar, apoi au început să se urce pe gard într-un efort de a scăpa de busculadă, în timp ce spectatorii aflați în peluza superioară îi ridicau din înghesuială pe toți cei la care puteau ajunge. La ora 15.06, arbitrul meciului, Ray Lewis, a oprit partida la sfatul poliției, după ce mai mulți suporteri au reușit să sară gardul și au ajuns pe teren. În acel moment, o portiță fusese deja forțată, permițându-le unora dintre fani să evadeze pe acolo, în vreme ce alții continuau să se urce pe gard. Poliția a încercat să stopeze înaintarea suporterilor pe teren. Intensitatea busculadei a distrus barierele anti-aglomerație de pe terasă. Suporterii ce se eliberaseră au făcut găuri în gard într-o încercare disperată de a-i salva pe ceilalți. Cei prinși în busculadă erau atât de îngrămădiți în țarcuri, încât multe victime au murit de asfixie prin comprimare în timp ce stăteau în picioare. Mulțimea de pe terasa Leppings Lane s-a împrăștiat în cele din urmă pe teren, unde se găseau suporterii răniți și traumatizați care reușiseră să scape mai înainte. Poliția, organizatorii și membrii serviciului de ambulanță St. John au fost complet depășiți de situație. Mulți fani care scăpaseră teferi au acordat asistență răniților; câțiva au încercat să efectueze SVB, alții au rupt panouri publicitare pentru a le folosi drept tărgi. Șeful poliției din South Yorkshire, John Nesbit, i-a dat ulterior de înțeles parlamentarului Michael Shersby că lăsarea operațiunilor de salvare în seama fanilor a fost o mișcare deliberată; tot el a declarat la o conferință Police Federation: „I-am lăsat pe fani să ajute ca să nu își verse frustrarea pe poliție.” Pe parcursul desfășurării tragediei, unii polițiști au format un cordon pe teren pentru a-i împiedica pe suporterii Liverpool să ajungă la fanii echipei adverse. Unii suporteri au încercat să spargă cordonul pentru a transporta răniții la ambulanțele care așteptau în afara stadionului, însă au fost siliți să se întoarcă înapoi. Forțele de ordine au permis accesul în stadion unei singure ambulanțe din cele 44 sosite la fața locului. Doar 14 din cei 96 de oameni răniți fatal au ajuns la spital. Postul de televiziune BBC avea camere la fața locului pentru a transmite meciul. Pe măsură ce tragedia a devenit din ce în ce mai evidentă, evenimentele au fost derulate în direct în cadrul emisiunii sportive Grandstand. Prim-ministrul Margaret Thatcher și secretarul Douglas Hurd au vizitat Hillsborough în ziua dezastrului și au întâlnit supraviețuitorii. Stadionul Anfield a fost deschis în ziua de duminică pentru a permite fanilor să îi comemoreze pe cei decedați. Mii de fani au venit în vizită, iar stadionul s-a umplut de flori, eșarfe și alte omagii aduse victimelor. În zilele ce au urmat, mai bine de 200.000 de oameni au vizitat „altarul” din stadion. La locul tragediei au murit 93 de persoane. Alți doi oameni au decedat peste câteva ca urnare a traumelor primite. Iar peste patru ani a murit și ultima victimă, care în tot acest răstimp a fost în comă. Peste 700 de oameni au obținut leziuni corporale. În busculadă a murit și vărul fostului căpitan al lui Liverpool, Steven Gerrard. La câteva zile după tragedie, publicația The Sun a publicat un raport al autorităților în care se spune că Fanii erau băuți, majoritatea n-aveau bilete și că au forțat intrarea în arenă. Suporterii lui liverpool s-au urinat peste polițiști, pompieri, dar și peste trupurile camarazilor de galerie decedați, pe care îi și mai deposedau de bunuri Fanații au bătut polițiștii care făceau respirație artificială. Ancheta oficială din 1990 asupra dezastrului, numită Raportul Taylor, concludea că "principalul motiv al producerii tragediei este deficiența în controlul poliției." Constatările raportului au dus la eliminarea teraselor de stat în picioare pe toate stadioanele majore din Marea Britanie. La cea de-a 20-a aniversare a tragediei, ministrul de stat Andy Burnham, a făcut un apel către poliție, ambulanță și toate agențiile publice să publice toate documentele care nu au fost disponibile lui Lord Justice Taylor în 1989. Această acțiune a dus la formarea Hillsborough Independent Panel, care în septembrie 2012 concludea că nu fanii lui Liverpool sunt responsabili pentru decese, și că autoritățile au încercat să ascundă ceea ce sa întâmplat, inclusiv modificarea de către poliție a celor 116 declarații referitoare la dezastru. Faptele descoperite în raport au dus la exprimarea imediată a scuzelor de rigoare din partea Prim-Ministrului David Cameron; șefului poliției din South Yorkshire David Crompton; președintelui Federației de Fotbal David Bernstein și Kelvin MacKenzie, editorul de atunci al tabloidului The Sun, pentru roluri respective ale organizațiilor lor. În septembrie 2012, ”Hillsborough Independent Panel” concludea că de la 41 la 96 de cazuri fatale puteau fi evitate dacă se acorda ajutorul medical urgent.

Ariergarda (din franceză arrière-garde, adică în urma gărzii) este un termen militar ce desemnează o unitate sau subunitate militară care se află în urma forțelor principale, pentru a le asigura securitatea, cel mai degrabă pentru a le apăra de un eventual atac de la spate. În timpul retragerii sarcina ariergărzii constă în stoparea avansării inamicului, câștigând timpul necesar pentru ca principalele forțe să reușească să se retragă organizat, cu mai puține pierderi. Ariergarda este angajată continuu în spionarea inamicului pentru a identifica compoziția și direcția de deplasare a trupelor acestuia.

Obiectivele SMART sunt considerate esențiale în managementul proiectelor, managementul resurselor umane și în dezvoltarea personală. SMART este un acronim al caracteristicilor: Specifice, Măsurabile, Accesibile, Relevante și încadrate în Timp. În noiembrie 1981 Management Review conținea o lucrare a lui George T. Doran numită There's a S.M.A.R.T. way to write management's goals and objectives, traducerea aproximativă fiind - Există o metodă S.M.A.R.T. de a scrie obiective manageriale. Fiecare literă din SMART se referă la un criteriu diferit de evaluare a obiectivelor. Diferite surse folosesc literele pentru a referi lucruri diferite, însă criteriile cele mai folosite sunt cele de mai jos.

Montana este subdivizată în 56 de comitate. Conform datelor furnizate de United States Census Bureau, agenția federală de coordonare a recensămintelor Uniunii, statul Montana are 364 de localități (sau "locuri locuite," numite pe scurt "places"), care sunt împărțite mai departe în 129 de comunități încorporate (așa numitele "incorporated places") și 235 de locuri desemnate pentru recensământ (cunoscute sub numele din engleză de "Census-designated places"). În Montana există doar un oraș, Billings, având o populație de peste 100.000 de locuitori și alte două cu populații de peste 50.000 de locuitori, Missoula și Great Falls. Toate aceste trei comunități urbane sunt considerate a fi centrele celor trei zone metropolitane ale statului (numite în engleză,Metropolitan Statistical Areas). Statul Montana are de asemenea și cinci zone micropolitane (numite în engleză, Micropolitan Statistical Areas), care sunt centrate în jurul orașelor Bozeman, Butte, Helena, Kalispell și Havre. Pentru orașele statului, vedeți Listă de orașe din statul Montana. Vedeți și Listă de locuri desemnate pentru recensământ din statul Montana.

Echipa feminină de handbal a Franței este echipa națională care reprezintă Franța în competițiile interțări oficiale sau amicale de handbal feminin. Ea este guvernată de Federația Franceză de Handbal (Fédération Française de Handball). Ultima componență cunoscută este cea a echipei de la Campionatul Mondial din 2017: Statistici privind rezultatele echipei Franței în funcție de adversar până la data de 17 decembrie 2017: Meciurile echipei Franței sunt televizate de postul Canal+, în urma unui contract care acoperă toată perioada până în 2017.

Massoud a refuzat un rol în filmul Syriana, susținând că se teme că filmul ar fi anti-arab. Massoud a menționat, de asemenea, îngrijorări în ceea ce privește situația politică a țării sale și a regiunii mai largi în decizia sa. Mai târziu a spus că își regretă decizia după ce a văzut filmul terminat. Massoud este cunoscut în Siria pentru apariția sa în multe filme siriene, pentru că a scris și regizat piesa de teatru Diplomasiyyoun, și pentru că a făcut parte din sezonul 2002 al Teatrului Național din Ministerul Sirian de Cultură. Massoud a fost născut în Damasc. Este însurat, are o fată și un baiat și preda teatru atât la Școala de teatru și muzică din Damasc, cât și la Institutul superior pentru arte dramatice. عُمَرْ este o drama istorică arabă sub formă de serial, regizată de Hatem Ali. Este serialul ce l-a făcut pe Ghassan Massoud cunoscut. În colaborare cu Qatar TV, serialul se bazează pe viața lui Omar ibn Al-Khattab, al doilea calif al islamului. Serialul a fost controversat datorită faptului că îi înfățisează pe Omar, Abu Bakr, Uthman și Ali, al patrulea calif Rashidun. Serialul constă în 30 episoade și a fost inițial difuzat în luna Ramadan pe 20 iulie 2012. A costat 200 millioane rial saudit și a fost filmat în Maroc, Marakesh, Tangiers, El Jadida, Casablanca și în Mohammedia. După ce serialul a fost difuzat pe MBC, dublat în câteva limbi și subtitrat în engleză pe YouTube, a obținut suport de la învățati și audienta mai largă. Față de alte filme cu subiect asemănător, nu a fost criticat în ceea ce privește conținutul întrucât se bazează exclusiv pe fapte reale.

Alexandru s-a născut la Roxburgh, fiind singurul fiu al lui Alexandru al II-lea al Scoției și a celei de-a doua sa soție, Maria de Coucy. Alexandru al III-lea a fost nepotul lui William Leul. Tatăl lui Alexandru a murit pe 8 iulie 1249 iar el a devenit rege la vârsta de șapte ani, fiind încoronat la Score pe 13 iulie 1249. În anii minorității sale a înfruntat lupte pentru controlul afacerilor între cele două părți rivale, una condusă de Walter Comyn, Conte de Menteith, iar cealaltă de Alan Dunward, Justiciar de Scoția. Cel dintâi a dominat primii ai ai domniei lui Alexandru. La căsătoria sa cu Margareta a Angliei în 1251, Henric al III-lea al Angliei a profitat de oportunitatea de a cere omagiu de la ginerele său pentru regatul scoțian, dar Alexandru nu a respectat tratatul. În 1255, o întâlnire între regii englezi și scoțieni de la Kelso l-a adus pe Dunward și pe susținătorii acestuia învingători în fața lui Menteith. La atingerea majoratului (la vârsta de 21 de ani), în 1262, Alexandru și-a declarat intenția de a relua proiectele de pe Insulele de Vest, fiind întrerupte cu 30 de ani în urmă de la moartea tatălui său. El a depus o cerere formală în fața reglui norvegian Haakon, însă acesta a respins cererea iar anul următor a răspuns printr-o invazie formidabilă. Navigând în jurul coastei de vest a Scoției, el a oprit pe Insula Arran unde au început negocierile. Alexandru a prelungit discuțiile până când furtunile de toamnă trebuiau să înceapă. Haakon, obosit de atâta întârziere, a atacat, întâlnindu-se cu o furtună teribilă care a deteriorat foarte multe din navele sale. Bătălia de la Larges (octombrie 1263) s-a dovedit a fi indecisă, dar chiar și așa, poziția lui Haakon rămânea fără speranță. Uimit, el s-a întors acasă și a murit la Orkney pe 15 decembrie 1263. Insulele erau acum la dispoziția lui Alexandru iar în 1266, succesorul lui Haakon a încheiat Tratatul de la Perth, prin care ceda Insula Man și Insulele de Vest până la Scoția, în schimbul unei plăți. Norvegia a păstrat doar Orkney și Shetland. Alexandru s-a căsătorit cu Margareta, fiica regelui Henric al III-lea al Angliei, pe 26 decembrie 1251. Ea a murit în 1275, după ce a dat naștere unei fete și doi băieți: Margareta (28 februarie 1261 - 9 aprilie 1283), s-a căsătorit cu Regele Eric al II-lea al Norvegiei Spre sfârșitul domniei lui Alexandru, moartea celor trei copii ai săi la câțiva ani după ce s-au născut a creat problema succesiunii. În 1284 el a recunoscut-o ca moștenitoare pe nopoata lui, Margareta, Fecioara Norvegiei. Nevoia unui moștenitor de sex masculin l-a determinat să contracteze o a doua căsătorie cu Yolande de Dreux pe 1 noiembrie 1285. Pentru că Alexandru nu a avut copii supraviețuitori, moștenitorul tronului era copilul încă nenăscut al reginei Yolande. Când sarcina Yolandei s-a încheiat cu un avort spontan, nepoata lui Alexandru, Margareta a devenit moștenitoarea tronului. Margareta a murit fără să fie încoronată, în drum spre Scoția, în 1290. Decese cauzate de un accident de călărie

Vincent Paul Abbott, cunoscut ca Vinnie Paul (), a fost un baterist și producător muzical american. El e cunoscut mai ales ca membru cofondator al formației de [metal], Pantera. De asemenea, el a fost membru cofondator și al formației Damageplan în anul 2003 împreună cu fratele său mai mic, Dimebag Darrell.

Lexicul limbii franceze se caracterizează în principal prin preponderența cuvintelor de origine latină, fie moștenite, fie împrumutate după constituirea limbii. Există și un substrat galic, din care au rămas relativ puține cuvinte. În număr ceva mai mare au rămas cuvinte dintr-un suprastrat germanic, din care provin cele mai vechi împrumuturi. În tot cursul istoriei sale, limba franceză s-a îmbogățit cu numeroase cuvinte din limbi foarte diferite, care au intrat în limbă fie direct, fie indirect. Cele mai multe împrumuturi au provenit mai demult din limba italiană, iar astăzi predomină cele din limba engleză. Dintre mijloacele interne de îmbogățire a lexicului, o sursă foarte importantă a fost și rămâne derivarea. Și prin compunere s-au creat și se creează cuvinte noi, dar mai puține decât în limbi precum germana. Nu se poate spune exact câte cuvinte are limba franceză. Trésor de la langue française (Tezaurul limbii franceze) a fost constituit pe baza unui număr de 1000 de texte literare a 350 de autori, cu 70 de milioane de ocurențe ale cuvintelor, și pe baza multor texte tehnice reprezentând 20 de milioane de ocurențe, lucrări apărute în anii 1789-1965, din care au rezultat 71.640 de cuvinte. După frecvență și procentajul din numărul de ocurențe, acestea se repartizează astfel: Marea majoritate a celor 907 cuvinte cele mai frecvente aparține fondului popular galo-roman. Cuvintele moștenite ale limbii franceze aparțin substratului galic și fondului latinesc popular. Cuvinte de origine galică (în afară de toponime) sunt numai circa 100 în lexicul francez actual. Unele au trecut mai întâi din galică în latină înainte de cucerirea Galiei de către romani, și din aceasta au fost moștenite de franceză, de exemplu BRACA, cuvânt care a dat în franceză braies „ițari”.Altele au fost preluate de romani după cucerire, de exemplu vassal „vasal”. Majoritatea cuvintelor galice rămase în limbă sunt cele folosite de galii a căror limbă a fost asimilată de latină, dar care, deveniți galo-romani, au continuat să le folosească. Exemple:termeni agricoli: charrue „plug”, sillon „brazdă”, soc „brăzdar”, glaner „a culege spice după seceriș”. Nu sunt incluse aici împrumuturile din limba latină și cele din limba greacă veche (vezi mai jos). Nu sunt diferențiate cuvintele intrate direct de cele împrumutate prin intermediul altei limbi. Cele mai vechi împrumuturi sunt date de suprastratul germanic. Unele cuvinte germanice intraseră deja în latină înainte ca aceasta să pătrundă în Galia și să asimileze limba galilor. Asemenea cuvinte sunt SAPO, care a dat în franceză savon „săpun”, sau SPELTA, devenit în franceză épeautre „(varietate de) grâu”. Dar suprastratul germanic propriu-zis se constituie între secolele al V-lea și al VII-lea d.Hr., când în limba galilor romanizați intră cuvinte din limba francilor, care cuceresc o mare parte din Franța de azi. Influența lor n-a fost destul de mare pentru ca limba lor s-o asimileze pe cea a galo-romanilor, dar destul de mare ca să dea numele Franței și a poporului francez. Cuvinte germanice vechi există în toate domeniile:sufixul-ard, în montagnard „muntean”, vantard „lăudăros” etc. Majoritatea cuvintelor cu h aspirat inițial, dovadă că acesta se pronunța când cuvintele respective au intrat în limbă, sunt de origine germanică veche. Exemple: hache „topor”, haine „ură”, haïr „a urî”, halle „hală”, hameau „cătun”, hangar „șopron, hangar”, hâte „grabă”.Încă din secolele al VIII-lea și al IX-lea, numită perioada „renașterii carolingiene”, deci de la începuturile limbii franceze, aceasta începe să se îmbogățească cu cuvinte din limba latină medievală, prin intermediul limbii scrise a clericilor cărturari. Astfel, în cursul Evului Mediu intră în limbă și unele cuvinte latinești a doua oară, pe lângă forma moștenită, formându-se dublete, cu diferențe de sens mai mici sau mai mari. Exemple: Împrumuturile din latină (de astă dată cea clasică) s-au înmulțit considerabil în epoca Renașterii (secolul al XVI-lea în Franța), când a devenit din ce în ce mai mare nevoia de termeni de specialitate în diferite domenii, mai ales științifice. Și unele cuvinte dintre acestea formează dublete cu cuvinte moștenite din latină. În registrul de limbă elevat se folosesc și unele expresii latinești ca atare: a priori, ad hoc, de facto, post mortem, sine die etc. Nu numai direct din latină, ci și din unele limbi moderne, precum italiana, germana sau engleza au intrat în franceză cuvinte latinești la origine (vezi mai jos). Cuvinte din greaca veche au intrat în franceză pe mai multe căi. Cele care au intrat în latină înainte ca aceasta să asimileze limba galilor sunt de fapt cuvinte moștenite. Asemenea cuvinte sunt chambre „cameră”, coup „lovitură”, chaise „scaun”.O parte din împrumuturile propriu-zise sunt adoptate tot prin intermediul latinei, de exemplu din traducerile latinești ale Bibliei: ange „înger”, baptême „botez”, paradis, zizanie „zâzanie”. Tot prin intermediul latinei sunt preluați mulți termeni savanți, începând cu secolul al XIV-lea. Astfel sunt carte (prima atestare cu sensul „carte de joc”, apoi „hartă”), mastiquer „a mesteca”, sarcophage „sarcofag”, capsule „capsulă” etc. Cuvinte grecești la origine au intrat în franceză și prin intermediul unor limbi moderne ca germana și engleza, care le-au adoptat mai întâi (vezi mai jos). Cuvinte italienești intră în limba franceză începând cu secolul al XIV-lea, prin intermediul comercianților. În acest secol sunt adoptate cuvinte ca ambassade „ambasadă”, buste „bust”, canon „tun”, importance sau police „poliță” (în sensul financiar). În secolul al XV-lea apar în franceză cuvintele banque „bancă” și banqueroute „faliment al unei bănci”, aduse de cămătari italieni împreună cu activitatea lor. Influența italiană culmină în secolul al XVI-lea datorită unor evenimente istorice precum războaiele pentru teritorii din Italia, mai ales cele duse de regele Francisc I, apoi prezența la curtea Franței a reginelor de origine italiană, Ecaterina și Maria de Medici. În urma acestor evenimente se răspândește în Franța Renașterea, aducând și multe cuvinte italienești din diverse domenii: balcon, ballon „minge”, bouffon „bufon”, caleçon „izmene”, colonel, festin, jovial, parapet, récolte, valise etc. Și în secolul al XVII-lea mai sunt adoptate cuvinte italienești, precum bandit, bombe „bombă”, coupole „cupolă”, dessiner, gazette „gazetă”, pantalon etc. Cuvinte spaniole pătrund în franceză mai ales în secolul al XVII-lea. Este vorba mai întâi de cuvinte propriu-zis spaniole, precum camarade sau moustique „țânțar”, apoi de cuvinte din limbi amerindiene: chocolat „ciocolată”, cacao, tomate „tomată”, caoutchouc „cauciuc”, maïs „porumb”.Limba portugheză aduce francezei mai puține cuvinte: caramel, marmelade, pintade „bibilică” (portugheze propriu-zise), ananas (cuvânt dintr-o limbă amerindiană din Brazilia). Influența germanică asupra limbii franceze nu se limitează la suprastratul constituit de limba francilor, ci continuă în Evul Mediu cu împrumuturi din alte limbi germanice. În primul rând este vorba de limba vikingilor care ocupă Normandia în secolul al X-lea și sunt asimilați de populația locală, care vorbea o limbă oïl.De la ei rămân mai ales toponime: Honfleur, Harfleur, Barfleur (-fleur însemnând „golf mic”), Appetot, Robertot, Yvetot (în care-tot înseamnă „sat”), Houlbec, Caudebec (-bec „pârâu”).Alte cuvinte de această origine sunt puține, de exemplu joli „drăguț” și duvet „puf”. Ca influență a vecinătății cu populație flamandă vorbitoare de limba neerlandeză în nordul Franței și în Belgia actuală, se adaugă cuvinte din domeniul pescuitului, marinei și comerțului aduse de olandezi în secolele XVI și XVIII.Astfel de cuvinte sunt flétan (numele unei specii de pește), foc „foc”, matelot și vrac. Din limbile germanice nordice intră în franceză câteva cuvinte în secolele XVI-XIX: homard „[ski, nickel „

Stema Ciprului înfățișează un porumbel și o ramură de măslin, ambele simboluri ale păcii. Anul 1960 este anul proclamării independenței față de Marea Britanie.

Dreptul la viață este cel mai important drept al omului și este protejat prin lege aproape in toata lumea. Acest drept este unul esențial, înscris în Declarația Universală a Drepturilor Omului și în Legea fundamentală a statului - Constituția. Pentru asigurarea dreptului la viață, statului îi revin obligații precum: crearea unui mediu ambiant sigur, a condițiilor de ocrotire a sănătății și de securitate a vieții. Totodată, statul, prin instituțiile sale - poliția, procuratura, judecătoria, serviciile medicale și de asistență socială, de ocrotire a drepturilor copiilor - zădărnicește acțiunile ce pun în pericol viața omului. Aceasta înseamnă că, într-un stat democratic, oricine nu respectă dreptul altuia este tras la răspundere în fața legii.

Evergreen (titlu original: Evergreen ) este primul episod al serialului Zona crepusculară din 2002. A avut premiera la 18 septembrie 2002 în rețeaua UPN. Este regizat de Allan Kroeker după un scenariu de Jill Blotevogel. Jenna este o adolescentă rebelă. În încercarea de a-și controla fiica, familia lui Jenna decide să se mute într-o comunitate închisă și exclusivistă, Evergreen Estates, loc despre care părinții ei cred că o va ajuta să se schimbe în bine. După ce a ajuns în Evergreen, Jenna și familia sa încep să despacheteze bagajele. În timp ce Jenna cară o parte dintre CD-urile ei, mama sa îi dă o băutură. După ce a băut răcoritoarea, Jenna începe să se simtă amețită, iar mama sa îi spune: "Este pentru binele tău", în timp ce ea cade leșinată în pat. Când se trezește, inelul din nas a fost scos, tatuajele de pe corpul său au fost șterse, iar părul vopsit în diferite șuvițe colorate are acum culoarea inițială. Hainele rebele și CD-urile i-au fost luate, la fel ca și cerceii sorei sale, Julie. După ce protestează în fața părinților, ea întâlnește un bărbat, pe nume Cliff Brooks. Acesta îi explică cât de multe a sacrificat familia ei pentru a le aduce în comunitate din Evergreen. Mai târziu, ea vorbește cu un băiat în pădure, numit Logan. El îi spune că ceva asemănător a pățit și el atunci când a ajuns în Evergreen cu familia sa. Ei stabilesc să se întâlnească pe furiș în timpul picnicului oficial. Atunci când el nu mai apare, Jenna intră la idei. Ea se duce spre casa lui și-l vede pe Logan cum este urcat cu forța într-o dubă pe care scrie "ARCADIA" . Dl. Brooks vorbește cu Jenna care îi pune multe întrebări despre Logan. El îi spune că Logan a înjunghiat și a bătut un paznic. Ea încearcă să fugă neavând intenția să respecte legile comunității. Cu toate acestea Jenna are îndoieli serioase cu privire la "Școala Militară Arcadia" (locul unde sunt duși adolescenții extrem de rebeli) cât și despre comunitate. Ea începe să cerceteze ce se ascunde în spatele numelui de Arcadia și îi dezvăluie sorei sale suspiciunile ei. Într-o noapte, Jenna vede cum are loc procesul lui Logan și observă cum Logan este băgat într-o dubă. Ea urmărește duba dar este observată și încearcă să fugă. Înainte de a pleca, Jenna îi spune sorei sale să le spună părinților că ea a fugit în jos, spre râpă, dar să o întâlnească în parc, astfel încât cele două surori să poată scăpa. În parc însă Julie apare - cu poliția și cu părinții lor. În timp ce Jenna este luată, Julie îi explică cu lacrimi că ea "ar putea strica totul" așa cum a mai făcut-o și "înainte".Apoi este arătat ce scrie pe dubă: "Compania de Îngrășăminte Arcadia. Specialiști în reciclarea deșeurilor" și Jenna își dă seama că copiii trimiși la Arcadia sunt uciși și transformați în îngrășământ. A doua zi, familia ei plantează un copac în curtea din fața casei folosind un îngrășământ roșu la fel ca orice altă familie al cărei copil a fost trimis la Arcadia. Este explicat faptul că arborele fertilizat "este ca o amintire a faptului că există ceva bun în fiecare dintre noi". În timp ce întreaga familie zâmbește unul la altul, mândri de fapta lor îngrozitoare, camera de filmat se întoarce înapoi spre Forrest Whittaker.

Africa Orientală Germană (Deutsch-Ostafrika) a fost o colonie germană în Africa de Sud-Est, care includea teritoriile actualelor state Burundi, Rwanda și Tanganyika (în prezent Tanzania). Regiunea avea o suprafață de 994.996 km2, aproape de trei ori mai mare decât suprafață Germaniei actuale.

Dinamo a fost în premieră în lupta pentru titlu, încheind campionatul pe locul 2, cu 32 de puncte, la egalitate cu CCA, campioana din acest sezon. Diferența s-a făcut la golaveraj, avantajul de partea echipei armatei fiind de doar un gol. Constantin Popescu s-a clasat pe locul al treilea în clasamentul golgheterilor, cu 11 goluri marcate.

Cimitirul vechi din Bonn a luat ființă în anul 1715. A fost un cimitir care se afla pe atunci la marginea localității, azi situându-se în centrul orașului Bonn. Este un monument istoric care întregește istoria orașului din secolul al XVII-lea. Construcțiile din cimitir oglindesc perioadele fiecărei epoci care s-au perindat de-a lungul timpului începând cu stilul baroc. În cimitir sunt înmormântate personalități din istoria Germaniei, fiind unul dintre cele mai renumite cimitire din Germania. Printre personalitățile marcante îngropate aici se pot aminti:

Godric Cercetaș este un personaj fictiv din seria de romane fantastice Harry Potter. Este unul din cei patru fondatori ai școlii Hogwarts. Acesta s-a născut în Peștera lui Godric, un mic cătun ce fusese denumit după acesta. Tot în acest cătun s-a născut și Harry Potter, unde a și trăit o vreme împreună cu James Potter și Lilly Potter, părinții lui, până când au fost omorâți de lordul Cap-de-Mort. În acest cătun există un cimitir unde au fost îngropați cei doi. Godric era un încuiat (nu avea părinți vrăjitori) și a fondat casa Cercetașilor, unde îi acceptă pe cei plini de curaj și buni la suflet. Nu ținea cont dacă sunt încuiați, cu sânge semipur sau cu sânge pur. Tocmai de aceea nu s-a înțeles niciodată cu Salazar viperin. Pe vremea aceea se spunea că Godric ar fi unul din cei mai puternici oameni de pe vremea aceea și un vrăjitor pe măsură. Simbolul casei era un leu iar culorile erau roșu cu galben. În urma lui a lăsat o sabie ce era supranumită și "Sabia lui Cercetaș". Aceasta avea puteri mistice, chiar legendare.

The Song Remains the Same este un album în concert și totodată coloana sonoră a filmului-concert cu același nume al trupei engleze de rock Led Zeppelin. Albumul a fost lansat original în 1976, înainte de a fi remasterizat și reeditat în 2007. Jimmy Page - chitare electrice, voce de fundal, producție

Senokos (în bulgară Сенокос, în română Ceairlighiol) este un sat situat în partea de nord-est a Bulgariei în Regiunea Dobrici, Dobrogea de Sud. Aparține administrativ de comuna Balcic. La recensământul din 2001 avea o populație de 696 locuitori. Între anii 1913-1940 a făcut parte din plasa Balcic a județului Caliacra, România. Majoritatea locuitorilor erau români. La recensământul din 2011, populația satului Senokos era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau bulgari, existând și minorități de romi (%) și turci (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.

Verein für Leibesübungen Wolfsburg e . V. , cunoscut sub numele de VfL Wolfsburg sau Wolfsburg , este un club german de fotbal profesionist cu sediul în Wolfsburg, Saxonia Inferioară. Wolfsburg joacă în Bundesliga, cel mai înalt nivel al fotbalului german. Wolfsburg a câștigat Bundesliga o singură dată în istoria lor, în sezonul 2008-2009, și au ajuns în finala cupei DFB-Pokal în 1995. Orașul Wolfsburg a fost fondat în 1938 ca Stadt des KdF - Wagen, casa muncitorilor din industria auto care construiau mașina care devenea mai tarziu celebră ca Volkswagen Beetle. Primul club de fotbal afiliat cu Industria Auto a fost cunoscut sub numele de BSG Volkswagenwerk Stadt des KdF - Wagen, o echipă de muncitori. Această echipă a jucat în prima divizie Gauliga Osthannover în sezoanele 1943-1944 și 1944-1945. La 12 septembrie 1945, în urma celui de al doilea război mondial, un nou club s-a format și a fost cunoscut pentru scurt timp ca VSK Wolfsburg. Această echipă a jucat în verde și alb, culori încă purtate de VfL azi : antrenorul local Bernd Elberskirch avea zece tricouri verzi la dispoziția sa și lenjerii de pat albe donate de către public, care au fost cusute împreună de femeile locale ca pantaloni scurți. La 15 decembrie 1945, clubul a trecut printr-o criză care a dus aproape de desființare, atunci când toți jucătorii săi plecau la 1. FC Wolfsburg. Singurul jucător rămas, Josef Meyer, a lucrat cu Willi Hilbert pentru a reconstrui echipa prin semnarea cu noi jucători. Noul grup a adoptat porecla VfL Wolfsburg , VfL venind de la Verein für Leibesübungen . Acestă frază poate fi tradusă ca "club pentru " gimnastică " sau " club pentru exerciții". În următorul an ei au câștigat titlul local Gifhorn. La sfârșitul lunii noiembrie 1946, clubul a jucat un amical împotriva Gelsenkirchen, centru de putere Schalke 04, pe stadionul deținut de Volkswagen, în curs de dezvoltare ca succesor a BSG ca parte de sponsorizări a companiei. Clubul a făcut progrese lente , dar constante în următoarele sezoane . Ei au câștigat numeroase campionate la nivelul de amatori , dar nu au putut avansa din play-off-ul de promovare, fiind opriți de locul 2 din regiunea Oberliga Nord în 1954, fiind învinși cu 1-2 de Heider SV. Cu toate acestea , Wolfsburg a jucat cât mai sus posibil, retrogradarea lipsind în fiecare sezon, până în sezonul 1959 când a retrogradat. Când prima ligă de fotbal profesionist din Germania - Bundesliga - a fost formată în 1963, VfL juca în Regionalliga Nord (II) unde tocmai se mutase din Verbandsliga Niedersachsen (III), ajungând în Finala Campionatului german de amatori din același an, fiind învinși cu 0-1 de VfB Stuttgart Amat. Wolfsburg a rămas în a doua divizie zeci de ani, cea mai bună performanță a avut-o în 1970 când au terminat pe locul doi. Atunci clubul a intrat în runda play-off de promovare în Bundesliga, însă datorită evoluțiilor proaste le-a fost imposibil să promoveze. De la mijlocul anilor 1970 până la începutul anilor 1990 Die Wölfe a jucat în a treia divizie de amatori din Oberliga Nord . Primul loc obținut consecutiv în 1991 și 1992 , a fost urmat de succesul din play-off-ul de promovare care a avansat clubul în 2. Bundesliga pentru sezonul 1992-1993. VfL a continuat să se bucure de un oarecare succes prin anii 1990. Echipa a ajuns în finala Cupei Germaniei în 1995, când au fost învinși cu 0-3 de Borussia Mönchengladbach, dar apoi a continuat să joace cât mai bine terminând pe locul doi campionatul din 1997, reușind astfel să promoveze în Bundesliga. Previziunile timpurii au fost că clubul va fi trimis imediat în jos , dar în schimb , Lupii s-au dezvoltat în partea de mijloc din Bundesliga. În sezonul 1998-1999 , Wolfsburg a deținut locul al cincilea în etapa 33, și au avut speranțe pentru a ajunge pe locul 4, ducând la participarea în Liga Campionilor UEFA. Pierderea cu 1-6 la Duisburg în ultima etapă a făcut ca echipa să termine pe locul 6 cu 55 de puncte, calificându-se astfel în Cupa UEFA. Ei s-au calificat pentru Cupa Intertoto în 2000,2001,2003,2004 și 2005, bucurându-se de cel mai bun loc în 2003 când au pierdut finala cu echipa italiană Perugia. Au urmat două sezoane fără succes pentru club, acesta reușind să evite retrogradarea terminând pe locul 15 sezoanele 2005-2006 și 2006-2007. Pentru sezonul 2007-2008, clubul la angajat pe fostul director de la Bayern Munchen, Felix Magath, cu care au reușit să termine un uimitor loc al cincilea la sfârșitul sezonului, cea mai mare performanță pentru club la momentul respectiv. Acest lucru le-a permis, de asemenea, Lupilor să joace în Cupa UEFA pentru a doua oară în istoria lor. În sezonul 2008-2009, fără Felix Magath, Wolfsburg a obținut cel mai mare succes al lor prin câștigarea primului lor titlu din Bundesliga după ce a învins Werder Bremen cu 5-1, pe 23 mai 2009. În cadrul acestei campanii , Wolfsburg a egalat cea mai lungă perioada câștigătoare într-un sezon de Bundesliga cu 10 victorii succesive după pauza de iarnă. De asemenea, ei au devenit singura echipă din Bundesliga care avut doi atacanți, care au marcat fiecare mai mult de 20 de goluri într-un singur sezon, cu brazilianul Grafite și bosniacul Edin Dzeko, marcând 28 respectiv 26 de goluri. Ca urmare a obținerii titlului, Wolfsburg s-a calificat în Liga Campionilor UEFA pentru prima dată în istoria lor . În sezonul 2009-2010 , Wolfsburg l-a demis pe noul lor antrenor Armin Veh, după pauza de iarnă, din cauza lipsei de succes, echipa deținâna locul 10 în ligă . În Liga Campionilor au terminat pe trei în grupa lor , în spatele celor de la Manchester United și CSKA Moscova, ratând șansa pentru un loc în optimile de finală a competiției. Ca urmare, s-au calificat pentru șaisprezecimile de finală din UEFA Europa League. Ei au învins echipa spaniolă Villarreal CF cu 6-3 la general, și pe campioni ruși Rubin Kazan cu 3-2. Cu toate acestea, în sferturile de finală, au fost învinși cu 3-1 de eventuali finaliști Fulham. La 11 mai 2010, poziția antrenorului permanent a fost ocupată de fostul director englez Steve McClaren. După ce a condus FC Twente spre primul lor titlu din Olanda, a fost recompensat, devenind primul antrenor englez ce primește șansa să antreneze o echipă din Bundesliga. La 7 februarie 2011, a fost anunțat că McClaren a fost demis și că Pierre Littbarski îi v-a lua locul. Wolfsburg a pierdut însă pentru a patra oară în cinci meciuri cu el și în cele din urmă au ajuns în poziția de retrogradare. La 18 martie 2011, Wolfsburg a confirmat că Felix Magath se v-a întoarce ca antrenor principal și director sportiv, la aproape doi ani de când ia condus la titlu în Bundesliga și la doar două zile după ce a fost concediat din funcția sa de la Schalke 04. El a semnat un contract pe doi ani cu clubul. Magath a condus clubul în siguranță, dar, deși clubul a investit masiv, acesta nu a putut duce echipa decât pe locul 8 în sezonul 2011-2012. După doar cinci puncte în opt meciuri (fără goluri și puncte în ultimele patru jocuri), în sezonul 2012-2013, Magath a părăsit clubul de comun acord la 25 octombrie 2012. La 22 decembrie 2012 Dieter Hecking a fost numit antrenor după ce a părăsit echipa 1. FC Nürnberg. Deși a dus echipa doar pe locul 11 în sezonul respectiv, Hecking și-a păstrat funcția de antrenor. În sezonul 2013-2014 , Wolfsburg a terminat campionatul pe locul 5 și s-a calificat în grupele din UEFA Europa League. Wolfsburg joacă meciurile de acasă pe Volkswagen Arena, un stadion cu o capacitate totală de 30.000 de spectatori. Înainte de finalizarea construcției în anul 2002, Wolfsburg a jucat jocurile de acasă pe stadionul de 20.500 de locurilor VfL-Stadium. În prezent, stadionul este folosit mai ales pentru jocurile de acasă de VfL Wolfsburg, și este locul unde au câștigat primul lor titlu din Bundesliga în sezonul 2008-2009.

După război, instituția și-a diversificat activitatea: se înființează Corul academic, se constituie un valoros corp de soliști (concertiști și cântăreți), diverse ansambluri camerale (de la orchestră pană la trio cu pian). În anul 1951 se înființează primul Cvartet de Soliști ai Filarmonicii format din soprana Emilia Petrescu, mezzosoprana Elena Cernei, tenorul Aurel Alexandrescu și bas-baritonul Alexandru Voinescu, artiști cu extraordinară pregătire tehnică vocală și stilistică datorită cărora au fost considerați de public și de critica de spcialitate drept Cvartetul de Aur al Filarmonicii. Pe lângă concertele simfonice și camerale curente (aproximativ 300 anual), Filarmonica a înregistrat zeci de discuri LP și CD și a întreprins turnee de răsunet în Europa, Asia și Extremul Orient, câștigându-și astfel un binemeritat renume internațional. În anul 2010 se înființează Fundația George Enescu" care are ca scop susținerea, promovarea și integrarea valorilor culturale românești în circuitul artistic internațional prin crearea, organizarea și susținerea de evenimente artistice cu participarea celor mai proeminente personalități ale scenelor muzicale mondiale, să continue o tradiție a excelenței în demersul muzical și totodată regăsirea și perpetuarea unui climat artistic remarcabil, precum și refacerea, conservarea și valorificarea culturală a patrimoniului național. Banca Națională a României pune în circulație, începând cu 16 iulie 2018, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființarea Filarmonicii Române din București'', o monedă aniversară, din argint, cu valoarea nominală de 10 lei. Titlul monedei este de 999‰. Moneda este rotundă, cu un diametru de 37 mmm, greutatea de 31,103 grame, iar cantul monedei este zimțat. Întreaga emisiune de 200 de exemplare este de calitate proof.

Toate cântecele au fost scrise de Pete Townshend cu excepția celor notate Pete Townshend - chitară , sintetizator , claviaturi , voce

Aproape în fiecare lună, Noriel maxim aduce magazinelor noi jucării. Mai jos sunt enumerate jucăriile respective, dar și cele care urmează apară. Pachetul începătorului conține 3 Bakugani, 3 carduri portal și 3 cărți de abilități. Pachetul Booster conține 1 Bakugan, 1 carte de poartă și rareori poate conține și o carte de abilități. Pachetul de luptă conține 6 Bakugani, 6 cărți de poartă, 8 cărți de abilități și o carte cu regulile pentru jucătorii din România (adică exclude folosirea Bakuganilor Trap). Bakugani Deka conține un Bakugan uriaș, o carte de poartă și una de abilități. Atacul Special conține 1 Bakugan cu atac special (cu bară de metal, care pot face sărituri, cei cu două capete și chiar și pe cei care își pot schimba atributul și Puterea G; versiunile americane conțin și Bakugani Trap), 1 carte de poartă și una de abilități. Booster de cărți conține 2 cărți de poartă și 3 de abilități. Baku tin se pot pune în ea doar Bakuganii și cărțile, fără Bakuclipuri. Bakuganii cu atacuri speciale sunt Bakuganii care pot folsi diverse efecte: metal, 2 capete, care se învârtesc etc. Părțile îngroșate sunt numele Bakuganului, iar cele scrise simplu sunt abilitatea specială a acestuia. Schimbare de atribut (1 din 3) și de G (tot 1 din 3) Dual Elfin Schimbare de atribut (1 din 3) Elfin Schimbare de atribut (prin zar - toate cele 6) Elico Moonlit Monarus cu o mică lanternă incorporată Schimbare de atribut (cu un mecanism spacial între cele două părți ale Bakuganului - din 6) Mutant Elfin Pânâ în prezent au apărut mai multe versiuni Bakugan, fiecare având subversiuni. Seria B3 (spre deosebire de celelalte serii, B3 are mărime B2, dar G-ul este mult mai mare. De exemplu la celelalte serii, G-ul maxim a fost de 720 G, dar acum este cu 60 mai mare.) - steel: cristal: flip

Ramadanul (în , Ramaḍān, în , în ) este a noua lună a calendarului Islamic și marchează perioada postului obligatoriu pentru toți musulmanii. De asemenea este un moment important pentru comemorarea istoriei sacre a Islamului. Acest act, postul, reprezintă unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului și necesită abținerea de la orice fel de mâncare, băutură și activitate sexuală pe parcursul întregii zile. Luna Ramadan este o lună binecuvântată și este comemorată Laylat al-Qadri (noaptea destinului), reprezentând pogorârea Coranului. Recitarea și lecturarea Coranului sunt practicate cu deosebire în această lună. Postul se încheie prin Sărbătoarea ruperii postului „aid al-fitr”.Luna a noua a calendarului musulman, însemnând în limba arabă „mare căldură”, desemnează luna sacră de încetare a ostilităților în tradiția arabă preislamică. În raport cu calendarul gregorian, cel musulman cuprinde doar 354 de zile, motiv pentru care Ramadanul este decalat în fiecare an. Luna Ramadan este considerată a fi luna sfântă a anului, deoarece este luna în care a fost revelat Coranul. Cartea sfântă i-a fost revelată lui Muhammad în Noaptea Destinului (Laylat al-Qadri). Luna Ramadan este marcată de post (sawm), a cărui respectare timp de o lună constituie o obligație pentru fiecare musulman. Începutul său este determinat de către autoritățile religioase sau prin calcule astronomice și trebuie să corespundă cu luna nouă. În timpul postului oamenii sunt încurajați să asculte recitările din Coran și să își îmbunătățească propriile cunoștințe. Perioada postului nu este o noutate adusă de Islam, aceasta fiind moștenită de la religiile de dinainte. Tradiția postului observată la evrei în timpul sărbătorii Yom Kippur, conectată cu revelarea cărții sfinte Tora, lui Moise. În Coran se menționează că postul le-a fost lăsat musulmanilor așa cum mai înainte le fusese lăsat evreilor."O, voi ce credeți! Și vouă vă este scris postul, precum a fost scris și leaturilor dinaintea voastră. Poate vă veți teme!" (Coran, 2-sura Vaca: 183). Începutul și sfârșitul Ramadanului sunt determinate conform calendarului lunar. Începutul postului este determinat vizual când luna nouă este văzută la sfârșitul lunii a opta, Shaaban. De asemenea luna se sfârșește prin apariția unei noi luni în a zecea lună, Shawwal cu cele trei zile de sărbătoare a Întreruperii postului. Întâi apărut pe durata verii în calendarul solar al arabilor din perioada pre-islamică, Ramadan a devenit o lună lunară o dată cu apariția Islamului și avansează cu 11-12 zile în fiecare an, în raport cu calendarul solar. Conform tradiției, arhanghelul Gavriil i s-a arătat profetului Muhammad în cea de-a 27-a noapte a lunii Ramadan, pentru a-i revela Coranul. Înainte de celebrarea acestui eveniment important din islam, postul a fost introdus în timpul acestei luni sacre, în al doilea an al hejirei (anul 624 al erei creștine). Noaptea destinului, Laylat al-Qadri, este considerată cea mai sfântă noapte a anului. Este noaptea în care Coranul i-a fost revelat profetului Muhammad de către îngerul Gavriil, fiind a 27-a noapte a lunii Ramadan. este o noapte prielnică pentru rugăciuni și invocări, considerându-se că este mai benefică decât mii de luni de rugăciuni. Astfel că mulți musulmani petrec o parte din noapte, sau chiar toată noaptea rugându-se și citind din Coran. De-a lungul timpului în lunile care marcau Ramadanul au avut loc diverse evenimente importante pentru civilizația Islamică. Evenimente istorice sacre din perioada ramadanului: Postul este o disciplină spirituală pentru a obține stăpânirea de sine și o ocazie pentru ca omul să se întoarcă spre sine. În timpul zilei, cel ce postește nu poate să bea sau să mănânce, nici să se dea unei plăceri a simțului. Sunt interzise și fumatul, cântatul sau ascultatul muzicii și relațiile sexuale. După rugăciunea de seară postul este rupt printr-o masă ușoară. O masă mai substanțială este luată mai târziu și din nou una ușoară înainte de zori. În multe cartiere, precum și sate există persoane care anunță că se apropie zorii și trebuie să mănânce. Postul este obligatoriu pentru orice persoană validă, cu excepția femeilor însărcinate sau care alăptează și a copiilor mici. Călătorii sunt scutiți, dar vor trebui să recupereze zilele pierdute, la fel și bolnavii și toți cei care din diverse motive nu au ținut postul. Copiii încep treptat să postească, la început o jumătate de zi, o zi, mai multe zile, până când se simt capabili să respecte tot postul. Modul de determinarea a duratei postului este strâns legat de calendarul lunar, care a fost refăcut de profet în întregime. Potrivit tradiției, numai observarea cornului lunii noi (semilunii) permitea să se fixeze începutul și sfârșitul Postului, pentru determinarea căruia calculul astronomic a fost folosit doar în perioada Fatimizilor. Postul reprezintă o renunțare la bunurile lumești și de solidaritate față de săraci. Acesta se încheie printr-o sărbătoare, urmată de împărțirea către săraci a unor daruri de sfârșit al postului. Se recomandau și posturi suplimentare, în afară de cele obligatorii,precum și recitarea unor rugăciuni, în timpul nopților de Ramadan. Juriștii perioadei clasice musulmane au studiat în detaliu cazurile de violare a postului, într-un spirit legalist, ilustrat și prin citatul „ Femeile care, torcând inul, apucă firele cu gura ca să le unească, pot ele să exercite această meserie în timpul postului de Ramadan. Dacă inul este din Egipt, lucrul este permis; el ar fi însă oprit dacă inul ar fi de Dimma, căci acesta are un anumit gust ce se răspândește în gură. De altfel, lucrul nu poate fi îngăduit decât dacă este vorba de femei sărace. Dacă, atunci când toarce, femeia simte un gust sărat în fundul gurii, postul ei devine ineficace.” Probleme asemănătoare se puneau în ceea ce privește pulberea fină care se împrăștie din făină, din ghips, din tanin, din cărbune, din in etc. Călcarea voită a postului: juriștii spuneau: „credinciosul care rupe postul prin legături trupești, trebuie să reînceapă postul, pentru răscumpărare, după luna Ramadanului și mai trebuie să dezrobească un sclav. Dacă nu găsește sclav, el va posti timp de două luni la rând. Dacă este incapabil de a face acest post, el va hrăni 60 de săraci. Dacă nu-i găsește, el va fi scutit de ispășirea prescrisă.” În caz de rupere involuntară datorată unei stări de impuritate, pentru femei mai ales, un post compensator trebuia îndeplinit. În Coran este menționat ce are voie să facă fiecare credincios în parte și cât timp trebuie să postească. În fiecare zi, înainte de apariția zorilor, musulmanii servesc o masă rapidă (suhur) și ușoară, urmată de prima rugăciune a zilei. Iftar este de obicei prima masă care rupe postul. Conform tradiției, profetul Muhammad rupea postul mâncând trei curmale. în această perioadă adunările sociale sunt frecvente. Mâncărurile tradiționale sunt puse în evidență și conțin și dulciurile tradiționale, multe dintre ele fiind preparate doar în perioada Ramadanului. De obicei, desertul este partea cea mai importantă a iftarului . Acesta poate fi celebrat atât acasă, cât și în spațiul public. Există diverse tipuri de mâncăruri și deserturi tradiționale servite seara, la întreruperea postului și la apariția zorilor. În nordul Africii rețeta favorită pentru masa cu care se întrerupe postul este o supă cremă numită harira, preparată din carne, năut, linte, roșii și ierburi proaspete. Turcii prepară o ciorbă de burtă, servită cu o pâine numită pita Ramadan. Ramadaniyya, un desert preparat din fructe uscate care au fost înmuiate în timpul nopții, este preferat în peninsula Arabă. Musulmanii din sud estul Asiei prepară un fel special din carne și curry și un desert numit dodol, preparat din zahăr, făină de orez și lapte de cocos. Rugăciunile din timpul postului sunt foarte importante pentru fiecare musulman. Deasemenea aceștia se strâng în fiecare noapte din Ramadan în moschei pentru a recita din Coran. Pe lângă post, rugăciunile zilnice și actele de caritate, în timpul Ramadanului, musulmanii sunniți, practică rugăciuni superioare, cunoscute cu numele de tarawih, în timpul nopții și pe tot parcursul acestei luni. Musulmanii șiiți nu acceptă această formă de rugăciune. În afară de mâncarea tradițională, musulmanii au și alte metode prin care sărbătoresc această lună. Musulmanii de pretutindeni diferențiază luna Ramadan de toate celelalte luni ale calendarului islamic prin diverse festivități și adunări. Și fiecare țară musulmană are propriile tradiții, de la plimbarea copiilor din ușă-n ușă pentru a primi dulciuri la împărțirea diverselor bucate între vecini. Un obicei nelipsit este decorarea străzilor cu lumini specifice pentru perioada Ramadanului, deoarece aceasta este cea mai importantă sărbătoare religioasă. Aceste lumini reprezintă elementul vizual și este important pentru a introduce spiritul acestei luni. Decorațiunile luminoase le permit tuturor cetățenilor, musulmani sau nu, să simtă prezența și bucuria Ramadanului. [ Lămpile, devenite un simbol al lunii Ramadan își au originile în timpul califatului Fatimid, în primul rând, în Egipt, unde conform tradiției, califul Al-Mu'izz li-Din Allah a fost întâmpinat de către Egipteni cu lămpi, pentru a sărbători sosirea sa în Cairo în timpul lunii sfinte a Ramadanului. În araba egipteană aceste lămpi sunt numite Fanus فانوس‎‎ . În alte țări Ramadanul se termină cu festivaluri și petreceri. Totodată, celebrarea Ramadanului a devenit o sărbătoare comercializată. Din 1980 în Statele Unite, Ramadanul a devenit singura sărbătoare musulmană de care creștinii țin cont. Informații despre începutul ramazanului Explicații cu privire la ramazan Observarea astronomică a lunii„Ramadan, luna consumului” 30 octombrie 2005. Convertor al calendarului islamic în cel gregorian„Musulmanii din Germania cad de acord cu privire la ramazanul din 2008”, islam. de. Cuvinte și expresii în limba arabă

În anul 1937, Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine începe parcelarea unui nou teren în zona Tei. În campania anului 1937 au fost realizate casele dintre Calea Lacul Tei și strada A iar mai târziu în campania de construire din 1939 au fost realizate casele dintre strada Ghica Tei și strada Sf. Treime. În 1940 parcelarea se extinde spre Est, cartierul de case urmând a se întinde până la strada Teiul Doamnei așa cum rezultă din planurile de parcelare din 1941, însă costurile războiului și-au spus cuvântul, planurile fiind abandonate după august 1944. Acesta este și motivul pentru care nu s-au mai construit locuințele plănuite până la strada Teiul Doamnei, iar noile autorități după 1945 au decis să folosească diferit spațiul. Arhitectul caselor, Dan Ionescu, a realizat zece tipuri de locuințe, toate cu etaj, asemănătoare cu cele pe care le va proiecta în parcelarea Poligonul de Trageri după 1940, dar și dotările specifice unui cartier, precum școală, grădiniță. Aceste lucrări care vor fi continuate în anii comunismului prin proiectarea unui spital, amenajarea parcului Tei, dar și construirea Facultății de Construcții.

Un tricolor (trei culori) este un steag sau drapel împărțit mai mult sau mai puțin egal (orizontal, vertical sau mai puțin frecvent, in diagonală) în trei benzi de culori diferite. Termenul nu se referă strict însă la numărul de culori; multe tricoloare au mai mult de trei culori, datorită prezenței unei embleme sau steme. Exemple de acest fel sunt drapelele Indiei și Republicii Moldova. Alte tricoloare prezintă benzi înguste de culoare pe marginile porțiunii centrale, pentru a o contrasta de porțiunile laterale. Acest procedeu, numit fimbriere, se regăsește pe drapelele Uzbekistanului, Keniei, Coreei de Nord și Gambiei. Unul dintre cele mai vechi tricoloare folosite și în ziua de astăzi este drapelul Țărilor de Jos, iar dintre primele tricoloare verticale se numără drapelul Franței. Drapelul României este de asemenea un tricolor vertical.

În ciuda faptului că acumulase doar 2 selecții pentru All Blacks, Jonah Lomu a fost inclus în lotul pentru Cupa Mondială din Africa de Sud. A reușit să impresioneze lumea rugbyului, marcând 7 eseuri în 5 meciuri, incluzând și semifinala împotriva Angliei în care a reușit 4 încercări. În primul meci, desfășurat la Johannesburg, a marcat 2 eseuri în victoria cu scorul de 43-19 împotriva Irlandei. În meciul următor, împotriva Țării Galilor, Lomu a fost schimbat și nu a înscris niciun punct în victoria cu scorul de 34-9. A înscris un eseu împotriva Scoției, în victoria cu scorul de 48-30. În finala jucată împotriva Africii de Sud a fost foarte aproape să înscrie un eseu care ar fi putut schimba soarta meciului, fiind placat de Joost van der Westhuizen exact lângă linia de țintă. Noua Zeelandă a pierdut finala cu scorul de 15-12, în urma unui drop-gol reușit în prelungiri. În primul meci după Cupa Mondială, pierdut în fața Africii de Sud, reprezentativa All Blacks a întâlnit Australia pe Eden Park. Lomu a înscris 3 eseuri, favorizând victoria echipei sale cu scorul de 28-16. Succesul se repetă ceva mai târziu în Australia, cu un nou eseu al lui Lomu în victoria de 34-23. Lomu continuă să strălucească în victoriile împotriva Italiei și Franței, înscriind câte un eseu în fiecare meci. În 1996, o nouă competiție de rugby în 15, Turneul celor trei națiuni, reunește cele mai mari puteri ale rugby-ului din emisfera sudică: Noua Zeelandă, Africa de Sud și Australia. All Blacks confirmă supremația, câștigând toate cele patru meciuri disputate. Cea mai mare diferență de scor se înregistrează împotriva Australiei, în victoria de 43-6, Lomu bifând o nouă încercare. La sfârșitul anului, o problemă renală îl ține pe Lomu departe de teren, durând practic toată durata anului 1997. Ratează Turneul celor trei națiuni din 1997, competiție câștigată de Noua Zeelandă. Revine totuși la sfârșitul anului, în două meciuri test împotriva Tării Galilor și Angliei, fără să înscrie niciun eseu. La începutul anului 1998 câștigă medalia de aur la Jocurile Commonwealth de la Kuala Lumpur, la rugby în 7. Mai târziu este selecționat de reprezentativa mare pentru câteva meciuri test. Ratează însă Turneul celor trei națiuni, echipa Noii Zeelande terminând pe ultimul loc. La începutul anului, Jonah Lomu semnează pentru echipa Waikato Chiefs, joacă 8 meciuri și înscrie 10 puncte. Sezonul 1999 a fost pregătitor pentru Cupa Mondială. În timpul verii All Blacks câștigă Turneul celor trei națiuni, învingând Africa du Sud cu 28-0, Australia cu 34-15 și Africa du Sud cu 34-18 (în deplasare). Pierd un singur meci în fața Australiei cu 7-28. Lomu este rezervă pentru aripă și nu înscrie niciun eseu în patru meciuri. Noua-Zeelandă termină grupa pe primul loc și înfruntă Scoția în sferturile de finală. All Blacks câștigă cu 30-18, un eseu fiind marcat de Lomu. În semifinale All Blacks întâlnesc Franța și în ciuda a două eseuri ale jucătorului vedetă Lomu, pierd cu 43-31. Un fapt notabil este că Jonah Lomu rezistă la opt jucători francezi pentru a înscrie primul său eseu. În total Lomu înscrie 8 eseuri la Cupa Mondială din 1999, la care se adaugă 7 la cupa din 1995. Această performanță îl propulsează drept cel mai bun marcator de eseuri din istoria Cupei Mondiale. După mai multe speculații apărute după Cupa Mondială, printre care și o ofertă din fotbalul american, Lomu decide să rămână în Noua Zeelandă. În octombrie 2009 Lomu a anunțat revenirea sa cu echipa Marseille, în liga a treia franceză.

Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să își simpatizeze răpitorul. Persoanele captive încep prin a se identifica cu răpitorii, ca un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât într-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute drept o amenințare, întrucât, într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit. Drept consecință, victima devine hiper-vigilentă în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, întrucât ar pierde singura relație pozitivă formată - cea cu răpitorul. Este important de subliniat că aceste simptome apar în condiții de stres emoțional foarte mare. Acest comportament este considerat ca o strategie obișnuită de supraviețuire pentru persoanele care sunt victime ale abuzului inter-personal și a fost observat în cazul divorțurilor cu copii, al copiilor abuzați emoțional, al membrilor sectelor religioase, prizonieri de război și tabere de concentrare. Numele acestui sindrom provine dintr-un caz real de jaf la o bancă din Stockholm, când doi bărbați înarmați până în dinți au încercat să jefuiască o bancă luând ostatici 4 funcționari ai băncii. Negocierile între autorități și jefuitori au durat 6 zile (23 - 28 august 1973), timp în care, ostaticii s-au aflat permanent sub amenințarea armelor, ba, mai mult, agresorii le-au legat la un moment dat centuri cu explozibil amenințându-i că vor fi aruncați în aer dacă negocierile eșuează. Politia suedeză a reușit totuși să înduplece agresorii să înlăture centurile dar, când echipele de intervenție au pătruns în bancă într-un moment de neatenție al criminalilor, victimele, care între timp se atașaseră emoțional de răpitori, au început să-și apere agresorii și au încercat să-i ajute. Mai mult, victimele s-au opus încercării autorităților de a le elibera, apoi au refuzat să depună mărturie împotriva criminalilor și au angajat, pe banii lor, avocați pentru a-i apăra pe tâlhari. Totul a culminat când una dintre ostatice s-a căsătorit cu unul dintre agresori, aflat în închisoare. Termenul Sindromul Stockholm a fost avansat de către criminologul și psihiatrul Nils Bejerot care a asistat poliția în timpul jafului și care s-a referit la acest sindrom în cadrul unei emisiuni de știri din acele zile. O teorie care încearcă să explice sindromul Stockholm este teoria disonanței cognitive. Aceasta spune că oamenii în general nu pot sta nefericiți pentru perioade lungi de timp, și când oamenii sunt răpiți pentru o perioadă lungă de timp, o să fie nefericiți pentru toată acea perioadă de timp sau ajung să îi iubească pe răpitori și să se identifice cu ei. Sindromul poate fi explicat din punctul de vedere al evoluționismului. În istorie au existat și există multe practici care au implicat răpirea femeilor sau copiilor (vezi ienicerii turci care proveneau din copiii răpiți sau practica răpirii femeilor pentru a deveni soțiile răpitorilor). Femeile răpite care nu acceptau noul statut, care încercau să fugă sau nu cooperau erau omorâte, încarcerate sau pedepsite drastic. Pe de altă parte, femeile care se supuneau răpitorilor ajungeau să câștige favorurile acestora, să aibă o viață mai bună și să aibă copii. De-a lungul generațiilor aceasta ar putea să fi avut un efect de a selecta în populația respectivă acele gene care favorizau pasivitatea și solidarizarea cu răpitorii. Sindromul Stockholm se întâlnește deseori în cazul copiilor alienați parental de către părintele cu care locuiesc. Copiii încep în a se identifica cu părintele alienator datorită unui mecanism defensiv, din teama de violentă sau, în cazul copiilor de varste mici, din teama de a pierde părintele de care s-au atașat emoțional . Acest sindrom a fost identificat și în cazul răpirilor internaționale de copii . Părinți care în urma divorțului pronunțat aleg să plece din țară, ilegal, în contradicție cu voința celuilalt părinte și prin eludarea hotărârilor judecătorești care indică un anume program de vizitare pentru celălalt părinte. Părinți care au recâștigat după ani de zile de procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) dreptul de a se revedea cu copiii răpiți internațional , ajung să se vadă cu acești copii doar pentru ca respectivii copii, ajunși adolescenți să le spună că nu vor să îi mai vadă vreodată . Sindromul Stockholm este recunoscut în legislația românească secundară, începând cu anul 2011.

S-a născut dintr-o familie de intelectuali de origine polono-ruso-română, refugiată din Basarabia, cu domiciliul forțat în Bărăgan. Este absolventă a Universității din București, secția polonă-română, promoția 1972. A debutat în revista “România literară”, 1971, la rubrica “Poșta redacției”, coordonată de poetul Geo Dumitrescu. Versurile erau semnate cu numele Anamaria Condor. Adevăratul debut s-a petrecut însă, în revista "Amfiteatru", în anul 1971. Debutul editorial a avut loc în 1976 cu volumul de versuri “În prelungirea luminii” la editura Cartea Românească. Din 1990 lucreaza în Societatea Română de Radiodifuziune ca realizator și producător de emisiuni culturale în cadrul posturilor: Radio România Actualități, Radio România Tineret și Radio România Cultural. Timp de 16 ani a semnat "Revista literară radio", fondată de Vasile Voiculescu, precum și alte programe: "Diotima - despre iubire, frumos și adevăr", "Talk show de poezie contemporană", "Remember pentru mileniul III - conexiuni culturale", "Imago mundi", etc. A tradus în presa literară și în emisiunile radiofonice de poezie, din lirica poloneză. În 1997 a absolvit cursurile de comunicare și management cultural din cadrul centrului New Systems. Premiul pentru publicistică, decernat de revista "Convorbiri literare", în 2005.Nicolae Manolescu (“România literară”, nr.13,1977) :”În fond poeta este o natură reflexivă, înclinată spre discursivitatea rece…Mi-e greu să spun ce se va alege din această poezie deloc lipsită de inteligență, dar care mi se pare că mai mult ascunde adevărata natură a autoarei”.Dan Cristea (”Luceafărul”, nr. 39, oct.1981): “Maria Urbanovici este o poetă care nu numai că crede în rațiunea de a fi a poeziei în lume, intim legitimată, dar și o poetă capabilă, cum o dovedesc versurile sale, de a-și pronunța sugestiv propriul adevăr de viață, un balans sfâșietor adesea între nostalgia libertății și imperativele firii”. Laurențiu Ulici (“România literară”, nr.11, martie 1989):“O neașteptată metamorfoză încearcă să limpezească trecerea Mariei Urbanovici de la lirismul naturist și luminiscent al debutului, la șoapta îngândurată și desfrunzită de afecte din cărțile ulterioare… E aici o confidență de artă poetică, pe care poeta nu o va urma întocmai, dar nici nu va fi prea departe de ea.”Maria-Ana Tupan (“Apostrof”, nr.11,1997):"Dacă este să încercăm o definire la modul cel mai general al poeticii Mariei Urbanovici și o situare a ei în tabloul postmodern, aceasta s-ar petrece în orizontul ontologiei dialogice a lui Bahtin-Buber. Poemele sunt repetate încercări de geneză a eului, prin interrelaționarea cu un alt eu sau chiar cu lumea plantelor, animalelor sau rocilor. O ontologie textuală prin care se construiesc poduri între eu și ceilalți, între eu și lume… Limbajul trupului ca și tăcerea sunt încorporate alături de cuvinte, într-un dialog între parteneri, în care auzim, cum ar spune Bahtin, limbajul provocării, interogației, polemicii, tatonării… Saltul de la o situație banală de viață în viziuni suprarealiste este amortizat de continuitatea planului alegoric sau simbolic. Spațiul poemului este acel mediu omogen, în care survin împreună ordinea umanului și alteritatea cosmică.«Socrate al melcilor» este definiția poetului într-un celebru poem al lui Wallace Stevens. Maria Urbanovici, care își declară primele poeme eliberate de lirism, părăsește centrul subiectivității afective, pentru a explora o nouă ontologie a realului din perspectiva eului depersonalizat, devenit «sufletul furnicilor, al păpădiei și al mărgăritarului fericit ascuns într-o scoică» (Edict)…Tot de Wallace Stevens, de data aceasta din Planeta de pe masă, ne amintește Maria Urbanovici în Puterea poemului, care este aceea a generării unui nou spațiu și nou timp: «ne-așteaptă pe masă încă un ev/numai noi, cu un poem, să putem învârti iar planeta». Asemenea toposuri moderniste sunt însă rare, poezia Mariei Urbanovici luminând aspecte mai puțin explorate ale personalității, cum ar fi conștiința feminității, relațiile dintre sexe, redefinirea identitătii ca raport al eului cu societatea, natura. Poeta se manifestă subversiv față de discursul tradițional falocentric, prin construcția unei feminități magnetice, independente și a unei masculinități anihilate în propria voință sau captive în fantezii marțial-erotice. Capacitatea discursului poetic de a devora experiența concretă, comună își află un aliat într-un protolimbaj al senzorialității, emancipat în imaginar simbolic.”Adrian Dinu Rachieru (“Luceafărul”, nr. 28/1997):“Deși lipsește din schimbăcioasele clasamente, încropite de statornicii și descurcăreții clienți ai cafenelelor (care macină atâtea energii și deturnează atâtea talente), Maria Urbanovici (pe care o bănuiesc neînrolată) e o voce delicată de indiscutabil talent și dicție fermă. Ignorând bătăliile literare, nepreocupată de revoluții și strategii lirice, poeta refuză alinierea. Și suportă consecințele. Iar Lecția de iubire, «atingând perfecțiunea într-un ștreang», cheamă vuitul anilor tineri, înmuguriți cândva «de patimi necunoscute» și descoperind acum rănile retinei. Starea de « pregătit», «pâlpâirea de cenușă» vestește «gongul de plumb».Iar viața, doldora de «îndeletniciri mărunte» își urmează scenariul repetitiv, născând în clipa de grație, în «splendorile lucidității» - poemul”.Roxana Sorescu (“Luceafărul”, nr.3,29 ianuarie 1997):“Tot ce a publicat până astăzi Maria Urbanovici (În prelungirea luminii - 1976, Cratere - 1981, Lut ars - 1984, Heliante - 1987) pare a contrazice prejudecățile noastre despre ceea ce ar trebui să fie poezia feminină: nici exaltare sentimentală pe temele trasate de destin - amorul și maternitatea - nici înlănțuire de imagini senzoriale stârnite de o oarecare contemplativitate înclinată spre imediată confesiune, nici fabulație compensatorie pentru insatisfacțiile cotidiene, nici bovarismul funciar din care se naște obișnuit impulsul creator feminin. Dimpotrivă, o cenzurare a actului liric, o supraveghere, chiar o mefiență în utilitatea psihică a confesiunii, o tendință marcată de a se ascunde pe sine în spatele gesturilor exemplare și repetabile. (...) Pentru că nu este deloc retorică, pentru că golul dintre imagini nu este umplut cu vorbe de prisos, pentru că se reduce voit la liniile simple, negre, pe coala albă a existenței, poezia Mariei Urbanovici este greu de definit. E arsă și întărită de focul prin care a trecut, ca Lutul ars, pe care și l-a ales odată emblemă.”Mariana Filimon ("Un exil benevol", "Viața Românească", nr 4-5 ,1998, pg. 243-244):"De la transparența unor notații lirice, la o poezie tot mai deschis reflexivă, notele definitorii ale celor peste o sută de poeme se rostesc tot mai distinct. Ele compun portretul unui autor ce-și asumă cu discreție intelectualitatea, cenzurându-și avânturile declarative, înlocuindu-le cu caligrafierea unor stări poetice esentiale... Versurile Mariei Urbanovici, «un exil benevol» în starea de grație a poeziei, se citesc cu emoție și interes."Gheorghe Grigurcu ("Lupta cu artificiul", "România literară", nr. 9,10-16 martie 2004):"Lirismul Mariei Urbanovici participă evident la mișcarea, îndeajuns de amplă azi, a depoetizării, a reorientării către proză a unei poezii amenințate de artificiul distins, de elevația factice, cautând a înlătura asocierile, după cum declara d-sa, «tocite, umflate sau golite de sens». Poeta se apropie de lucruri cu o atenție a descriptorului mai curând decât cu o dispoziție a contractării lor fantaste prin metaforă, atitudine ce nu exclude, ci dimpotrivă sporește un atașament emoțional. Căci în masura în care antipoezia e o ironie la adresa poeziei, ea ni se înfățisează adesea, în chip compensator, vascularizată, în pofida asperităților ei, de o sensibilitate existențială care se poate dovedi o față acceptabilă a sentimentului devalorizat de poetica modernă. Paradoxal, ironia care e o aneantizare, se țese din materialități mărunte, dar palpabile, din gesturi anodine, dar precise, care transmit fiorul vieții. (...) Inima blamată într-o formulă faimoasă, de către Edgar Poe se insinuează în ceea ce am numi mitul concretului."Paul Aretzu ("Poezia despre ființa sufletului", "Ramuri", nr. 5-6, mai-iunie 2004):"Moralistă subțire, dezavuează zădărniciile trupești, care o împiedică să înțeleagă «șoapta venită din adânc, din piept, din creier, unde simt că locuiește cineva, prezență miraculoasă» (Povestiri despre nimic I).Așteaptă revelația, dar se simte trădată de limba «în care de mult nu mai visez». Imaginea persistentă a viermelui reprezintă inanitatea, lipsa de viitor, crepuscularitatea omenirii. Poeta oscilează între nostalgia după o idealitate transcendentă, intuită, și melancolia intelectuală, decepția produsă de realul umilitor, singurătatea prolifică «acest vacuum, acest desert», «magma unui vulcan, care stă să erupă, de sub covor, de sub cărți, printre tablouri, gălbenele, frunze uscate». Poeta este frustrată de propria-i inadecvare la real. Dar banalul, cotidianul este uneori translat în simbolic, în abstract. O ascensiune montană se transformă într-o lecție de ieșire din timp, despre asceză, despre comunicare fără cuvinte."Laurențiu Ulici (“Prima verba”, vol 2, editura Albatros, 1978, pag.131-133):“Un fel aparte de bucurie lirică întemeiată pe substituiri și disimulări transpare din versurile Mariei Urbanovici (In prelungirea luminii, editura Cartea Românească, 1976). Poeta afectează un vitalism vegetal, cu schimbări spontane de calități, cu ritmuri ordonate ciclic, pentru a compensa o tendință structurală de insistență analitică asupra întîmplărilor proprii… Strategia efectului poetic este astfel ușor deconspirată și nu în dezavantajul poeziei, fiindcă prezența în același context a bucuriei imnice, sugerate de poza vitalismului vegetal și a împăcării interioare, sugerate de confesiunea în lumina calm-elegiacă, produce o undă lirică mai profundă decât aceea rezultată din prezența numai a afectării strategice. Prin intervenția subiectivității adevărate, neascunse, poemele câștigă în expresivitate. ”Laurențiu Ulici ("Literatura anilor ‘70", editura Eminescu, 1995): “Ce pare s-o intereseze în chip obsesiv este pe de-o parte, dorința de a regăsi paradisul pierdut al tăcerii grăitoare, aptă de a acumula mai fidel decât orice rostire tensiunile existenței zilnice și inconfortul unei firi dominate de îndoieli fără ieșire …iar pe de alta, nevoia de certitudine deopotrivă în ordinea vieții și a poeziei ca reflex al acesteia, cu atât mai intens cu cât sentimentul nesiguranței e mai activ.“ Marian Popa (“Istoria literaturii române de azi pe mâine”, editura Fundației Luceafărul, 2001):“O poetă preocupată de cuvinte, de ființa poemului, de antropomorfismul ființial poematic, poem pe deasupra, femeie fină în toate cele ce simte, dorește și ține să comunice, legitimându-se prin puterea celei dezarmate, autoanalitice(…) reprezentând grația amenințată și periclitată. Frigul, un poem scurt(…) o definiție de existență nonfigurativă și psihologia complicată a terifiantului în cotidianul banal, vag politizat.”Ioan Adam (“Parole în Balcania”, editura Adam, București, 2003, pg. 125-127):“Uimitoare la această înțelegere a poeziei ca jertfă, ca ardere de tot în catedrala poemului, este pendularea continuă între un plan al viziunii aspre, expresioniste și unul al cântului delicat, imponderabil, ca un zăbranic. Sedusă de tăcere, Maria Urbanovici sfidează neființa prin cuvinte. Este lecția ei de limbă vie predată cu devotament de mai bine de doua decenii. Febra esențială închide între coperțile ei elegante un țipăt cernit, discret și totuși pătrunzător.”Paul Aretzu ("Viziuni critice", editura Ramuri, 2005, pg.123-126):"Poeta caută salvarea înăuntru și în afara sa «în mănăstirea din suflet mă des-pătimesc», «în singurătatea de deasupra-deasuprelor mă des-pătimesc». Volumul (Ce-ar fi să-i dezbrăcăm sufletul? Fabula rasa II) evoluează către devoție, poeta așteaptă să primească, sub formă euharistică, cel mai pur cuvânt, cel plin de toate semnificațiile și veșnic viu. În felul acesta, se realizează condițiile din alegațiile inițiale: comunicarea sufletului cu Dumnezeu. Este un drum inițiatic, al renovării, al salvării ființei, refăcând personalizat traseul dantesc. Volumul începe cu o exacerbare a eului și se termină cu o dezmărginire a acestuia. Maria Urbanovici realizează un volum remarcabil, substanțial și foarte bine structurat, ca un răspuns la propria-i aserțiune duhovnicească:«Scrie, continuă să scrii, nu lăsa ființa sufletului să se prăpădească zadarnic»".

Ce se întâmplă doctore?este o revistă „glossy” pentru femei din România, deținută de trustul de presă Publimedia. Revista a fost lansată în octombrie 2005 și se adresează femeilor cu vârste între 18-35 de ani din mediul urban. Spre deosebire de celelalte publicații pentru femei din România, revista „Ce se întâmplă, doctore?” se axa pe viața sănătoasă. Site-ul csid. ro are ca principale secțiuni sănătatea, frumusețea, dieta, sportul, creșterea și dezvoltarea copilului și psihologia. Site-ul conține și o secțiune importantă de materiale video, cu interviuri și informații din domeniul sănătății și stilului de viață sănătos. De asemenea, platforma on-line “Ce se întâmplă, doctore?” conține și o secțiune dedicată evenimentelor organizate cu participarea specialiștilor și cititorilor. Redactorul-șef al platformei este Beatrice Osanu, iar astăzi, site-ul csid. ro face parte din Mediafax Group. În 2014, revista „Ce se întâmplă, doctore?”, a primit premiul „Cea mai bună revistă” din partea Radar de Media.

Comitatul Pope, conform originalului din limba engleză, Pope County, este unul din cele 102 de comitate ale statului american Illinois. Conform Census 2000 populația totală era de 4.413 de locuitori. Sediul comitatului este localitatea Golconda. Comitatul este cel mai depopulat dintre toate cele 102 comitate ale statului Illinois. Comitatul a fost organizat în anul 1816 din porțiuni ale altor două comitate ale statului Illinois, Gallatin și Johnson, fiind numit după Nathaniel Pope, secretar al Teritoriului Illinois.

În 2011 a fost clasificată în a doua categorie din România, cea a universităților de educație și cercetare științifică. Activitatea în cele patru facultăți este condusă de Consiliul Facultății, format din reprezentanții Departamentelor și ai studenților. Membrii Consiliului Facultății sunt aleși prin vot secret pentru o perioadă de patru ani de către departamentele facultății, conform Regulamentului de constituire și funcționare a Consiliilor Facultăților.

Solange a fost un sfânt creștin, care a decedat în anul 880. Solange s-ar mai putea referi la Solange Magano, model și fostă Miss Argentina, care a decedat din cauza complicațiilor rezultate în urma unui implant fesier

Europolis Park Bucharest (fost Cefin Logistics Park) este un parc logistic din București, realizat printr-un volum total de investiții de 150 milioane de euro, și care deține o suprafață de depozitare de 300.000 metri pătrați. În anul 2005, a fost achiziționat de fondul de investiții austriac Europolis. Cefin Logistics Park face parte din rețeaua Europolis de centre de distribuție și este unul dintre cele mai importante proiecte de pe piața logistică din București, fiind amplasat la Km 13 pe șoseaua București-Pitești.

A fost profesor universitar în cadrul mai multor institute germane, iar în ceea ce privește contribuțiile științifice, sunt remarcabile studiile sale în domeniul electricității. A adus îmbunătățiri și inovații mai multor dispozitive fizice și a cercetat dependența față de temperatură a conductivității electrice a lichidelor.

Rolex este o companie elvețiană producătoare de ceasuri de lux. După numai trei ani (1908), Rolex se mută în Elveția unde și-a păstrat sediul principal până în prezent.

Opera sa, bogată în simboluri și imagini, este marcată de influența suprarealismului. Romanele sale poetice, pe tema destinului irațional, imprevizibil, cu sugestii magico-fantastice, au o construcție echilibrată și un stil de mare virtuozitate artistică.

AT89LV51 este un microcomputer pe 8 biți, de voltaj mic, de înaltă performanță, cu 4K bytes de memorie flash. Memoria Flash permite ca memoria program să fie reprogramată în sistem sau de către un programator de memorie convențional nonvolatil. Combinând un CPU pe 8 biți versatil cu Flash pe un cip monolitic, Atmel AT89LV51 este un microcontroller puternic ce pune la dispoziție soluții avantajoase financiar fiind în același timp foarte flexibile pentru multe aplicații de control integrate. AT89LV51 are nivelul de funcționare între 2.7 volți și până la 6.0 volți. Sisteme pentru conservarea energiei și stingere Portul 0 este un port bidirecțional de intrare/ieșire. Ca un port de ieșire fiecare pin acceptă opt inputuri TTL. Când valoarea 1 este scrisă pe pinii portului 0, aceștia pot fi folosiți ca intrări de impedanță mare. De asemenea portul 0 primește biții de cod în timpul programării Flash, și biții de output în timpul verificării programului. Bufferul de pe Portul 1 poate primi patru intrări TTL. Când valoarea 1 este scrisă pe pinii Portului 1, se pot folosi ca intrări. Ca intrari, pinii Portului 1 vor genera curent.

Acesta se poate referi la: Urie , un preot pe care Dumnezeu îl cheamă în calitate de martor în Cartea lui Isaia Urijah Faber (născut 1979), luptător american de arte marțiale mixte Uriah Rennie (născut 1959), arbitrul englez de fotbal

Crowdsourcing (termen preluat din limba engleză) înseamnă externalizarea unui serviciu, nu către un contractor sau un colaborator, ci către un grup de specialiști sau o comunitate, sub forma unei competiții. Pe piața internațională există diverse platforme care se axează pe crowdsourcing: 99designs, DesignCrowd, Crowdspring. Prima platformă românească de crowdsourcing este viespar. ro. Crowdsourcing-ul reprezintă una dintre cele mai accesibile metode de a crea un produs în urma utilizării sprijinului dintr-o comunitate. Practic această tehnică pune la dispoziția unui inițiator, un întreg arsenal de resursă umană și materiale pentru a-și duce la capăt proiectul. Spre exemplu dacă un utilizator vrea să realizeze un desen animat, folosindu-se de crowdsourcing va avea acces la artiști grafici și animatori care și-au făcut publică dorința de a se implica într-un astfel de proiect, dar și la scenariști, finanțatori sau doar simpli oameni care să ofere feedback sau pur și simplu sprijin moral. Lucrurile se leagă cu atât mai bine încât folosind această metodă este aproape sigur că ambele părți implicate sunt interesate de proiect și își pun astfel la dispoziție toate resursele necesare. De fapt crowdsourcing-ul se bazează pe conceptul de „wisdom of crowds” dezvoltat de James Suowiecki în cartea cu același nume. În cel mai simplu mod, acest concept se explică prin „dacă două capete sunt mai bune decât unul, o sută de capete vor obține rezultate excelente.”

Arhitectura von Neumann este una din arhitecturile posibile (cuprinzând conceptele constructive de bază) ale calculatoarelor numerice, arhitectură care are în centrul ei o unitate centrală de procesare (în engleză: CPU) și o unitate separată de memorare (în care se stochează atât date cât și instrucțiuni). Datează din anii 1940.Numele provine de la John von Neumann, un renumit matematician și pionier al informaticii american de origine austro-ungar evreu, primul care a stabilit (în scris, în lucrarea „Discurs preliminar asupra proiectării logice a unui instrument de calcul electronic”, împreună cu Arthur W. Burks și Hermann H. Goldstine) cerințele pentru un calculator electronic de uz general (general purpose). Arhitectura s-a înrădăcinat, iar majoritatea calculatoarelor construite până acum au avut și au această arhitectură. Principalul obiectiv al lui von Neumann a fost să construiască un sistem de calcul de uz general în care datele de prelucrat și rezultatele calculelor intermediare să fie stocate alături de instrucțiuni într-o memorie comună suficient de mare. Conform acestei arhitecturi, într-un sistem de calcul general chiar și instrucțiunile însele trebuie să poată fi modificate la fel de ușor ca și numerele („operanzii”) cu care lucrează și pe care le modifică ele. Astfel, instrucțiunile sunt codificate numeric și stocate în aceeași memorie ca și datele. Pentru accesul la instrucțiunile codificate se definește un subsistem de prelucrare a informației care încarcă instrucțiunile din memorie pentru a fi executate, acolo unde este nevoie realizându-se diferențierea între număr (operand) și instrucțiune, deși nu există diferențe formale între ele. Este necesar și un contor program (contor de instrucțiuni) care conține permanent adresa instrucțiunii următoare, ce va fi și ea încărcată din memorie și apoi și executată (după execuția instrucțiunii actuale). Arhitectura permite ca instrucțiunile să poată prelucra și modifica nu numai date, dar chiar și alte instrucțiuni, altfel spus, la nevoie programul se poate automodifica, căpătând astfel un caracter dinamic. Deși designul și performanțele calculatoarelor s-au îmbunătățit dramatic în comparație cu anii 1940, principiile arhitecturii von Neumann sunt în continuare la baza aproape tuturor mașinilor de calcul contemporane. Conceptual, memoria unui calculator poate fi văzută ca un șir de celule numerotate. Fiecare celulă primește drept adresă un număr unic propriu, asemănător cu numerele caselor de pe o stradă. Celulele pot înmagazina o cantitate mică, prestabilită, de informație. Informația poate fi interpretată fie ca instrucțiune, fie ca date propriu-zise. Instrucțiunile prescriu calculatorului ce să facă, iar datele sunt acele informații care trebuie prelucrate conform cu instrucțiunile. În principiu orice celulă poate stoca (memora) atât instrucțiuni cât și date. Importantă este posibilitatea ca una sau mai multe instrucțiuni, deja stocate în memorie, să fie privite de către alte instrucțiuni drept date de prelucrat/modificat dinamic („în mers”), după necesitate. UAL este din multe puncte de vedere „creierul” calculatorului. Aceasta este capabilă să efectueze mai multe tipuri de operații, de exemplu operații aritmetice (adunare, înmulțire ș.a.), operații de comparație, operații de manevrare a datelor (duplicare, mutare, trunchiere ș.a.) precum și operații care influențează ordinea și fluxul instrucțiunilor. Sistemele de I/O sunt dispozitive prin care calculatorul preia informații din lumea exterioară și raportează înapoi rezultatele. Într-un calculator personal obișnuit dispozitive de intrare sunt de exemplu tastatura și mausul, iar dispozitive de ieșire sunt monitorul și imprimanta. Există și dispozitive I/O combinate, atât pentru intrare cât și pentru ieșire, de exemplu modemul, placa de rețea și discul dur (harddisk) magnetic. Pentru arhitectura calculatoarelor s-au adoptat numeroase standarde. Un prim standard de acest fel este ISA (Industry Standard Architecture), care a fost elaborat de IBM odată cu primul IBM PC (Personal Computer, computer personal), apărut la începutul anilor 1980. Sistemele de calcul rapide pot avea înglobate mai multe procesoare, vezi și articolul supercomputer. Fiecare procesor (CPU) include o unitate de control, precum și unul sau mai multe nuclee de proces logic-aritmetic, fiecare dispunând de o UAL proprie.

Inelele lui Saturn reprezintă cel mai mare sistem de inele planetare din Sistemul Solar. Inelele sunt formate din nenumărate particule mici, variind în mărime de la microni la metri, care formează pâlcuri care se rotesc în jurul planetei Saturn. Particulele din inele conțin aproape în întregime din apă înghețată, cu unele contaminări de praf și alte substanțe chimice. Nu există încă un consens cu privire la mecanismul de formare; unele caracteristici ale inelelor sugerează o origine relativ recentă, dar modelele teoretice indică faptul că acestea s-ar putea să se fi format mai devreme în istoria Sistemului Solar. Deși reflecția de la inele crește luminozitatea lui Saturn, ele nu sunt vizibile de pe Pământ cu ochiul liber. Galileo Galilei a fost primul care a observat inelele lui Saturn în 1610 folosind telescopul său, dar nu a reușit să le identifice ca atare. El a scris Marelui duce de Toscana că "Planeta Saturn nu este singură, ci este compusă din trei elemente, care se ating aproape una de cealălaltă și nu se mișcă și nu se schimbă niciodată una față de cealălaltă. Ele sunt aranjate într-o linie paralelă cu zodia, iar cea mijlocie (însuși Saturn) este de aproximativ trei ori mai mare decât cele laterale."

Deva (în sanscrită și pali देव) în budism este una din multele tipuri diferite de ființe non-umane care împărtășesc caracteristicile de a fi mai puternice și de a trăi mai mult decât oamenii. Alte cuvinte utilizate în textele budiste cu referire la ființe similare supranaturale sunt devatā și devaputra (pali: devaputta) adică fiul zeilor. Nu este clar ce distincție există între acești termeni. Din punct de vedere uman, devașii împărtășesc caracteristica de a fi invizibili pentru ochiul uman fizic. Prezența unui Deva poate fi detectată de către acei oameni care au deschis divyacakṣus (pali: dibbacakkhu), o putere extrasenzorială cu ajutorul căreia se pot vedea ființele din alte planuri. Vocile lor pot fi, de asemenea, auzite de către cei care au dezvoltat o putere similară pentru urechi. Cei mai mulți devași sunt capabili să construiască forme iluzorii prin care ei își manifestează prezența [și intențiile] ființelor din lumile inferioare; unii devași chiar fac acest lucru și între ei. Devașii nu au nevoie de același tip de hrană ca și oamenii, deși devașii mai mici mănâncă și beau. Cu cât strălucesc mai tare cu atât luminozitatea lor lăuntrică e mai mare. Devașii sunt capabili să se deplaseze rapid pe distanțe mari și chiar zboară prin aer, deși devașii inferiori realizează (uneori) acest lucru numai prin ajutoare magice, cum ar fi un car zburător. Devașii sunt grupați în trei clase în funcție de locul în care dintre cele trei dhātus sau tărâmuri ale universului s-au născut. Devașii de Ārūpyadhātu nu au nici o formă fizică sau locație, ei locuiesc în meditație pe subiecte fără formă. Ei realizează acest lucru prin atingerea unor niveluri avansate ale meditației într-o altă viață. Ei nu interacționează cu restul universului. Devașii de Rūpadhātu au forme fizice, dar sunt asexuați și fără pasiuni. Ei locuiesc într-un număr mare de ceruri (raiuri) sau lumi Deva care se ridica, strat după strat, deasupra pământului. Devașii de Kāmadhātu au forme fizice similare, dar mai mari decât cele ale oamenilor. Ei au acelasi tip de viață ca a oamenilor, deși aceste vieți sunt mai lungi, în general, și o trăiesc cu mai mult conținut, într-adevăr, uneori aceste vieți sunt scufundate în plăceri. Acesta este tărâmul pe care Māra are cea mai mare influență. Fiecare din aceste grupuri de lumi-Deva conțin diferite grade de devași, dar toți devașii din cadrul unui singur grup sunt capabili să interacționeze și să comunice cu toate celelalte. Pe de altă parte, grupurile inferioare nu au cunoștințe directe despre existența tuturor tipurilor mai mari de Deva. Din acest motiv, unii dintre Brahmā au devenit mândri, imaginându-se creatori ai lumilor în care se aflau și al tuturor lumilor inferioare lor (pentru că ei au existat înainte ca aceste lumi să existe). Deși cuvântul Deva este tradus în occident, în general, dumnezeu; (sau, foarte ocazional, înger) , devașii budiști diferă de zeii și îngerii din alte religii în mai multe feluri importante. devașii budiști nu sunt nemuritori. Ei trăiesc pentru perioade foarte lungi, dar finite în timp, variind de la mii (cel puțin) la miliarde de ani. Atunci când acest timp trece, renasc probabil ca un alt tip de Deva, ceva uman sau ceva dincolo de înțelegerea noastră. devașii budiști nu creează sau formează lumi. Ei se nasc pe baza karmelor lor din trecut și sunt la fel supuși legilor naturale ale cauzei și efectului ca orice altă ființă din univers. devașii budiști nu sunt încarnările câtorva arhetipuri de zeități sau manifestările atotcuprinzătoare ale panteistului Unu. Nici nu sunt doar simboluri. Ei sunt considerați a fi, ca și oamenii, persoane fizice distincte cu propriile lor personalități și trasee în viață. devașii budiști nu sunt omniscienți. Cunoștințele lor sunt inferioare celor ale unui Buddha pe deplin luminat, și le lipsesc mai ales conștientizarea altor ființe în lumile superioare lor. devașii budiști nu sunt omnipotenți. Puterile lor tind să fie limitate în propria lume, și aceștia intervin foarte rar în treburile oamenilor. Atunci când o fac, o fac de obicei prin consiliere tăcută, mai degrabă decât printr-o intervenție fizică. devașii budiști nu sunt în totalitate morali. Devașii de lumile Rūpadhātu duc lipsa pasiunilor și dorințelor umane, dar unii dintre ei sunt capabili de ignoranță, aroganță și mândrie. Devașii lumilor inferioare Kāmadhātu trăiesc aceleași tipuri de pasiuni umane, inclusiv (în cea mai mică dintre aceste lumi), pofta, gelozia și mânia. Aceste imperfecțiuni din tărâmurile mentale și morale fac ca ei să renască în aceste lumi. devașii budiști nu trebuie considerați ca fiind un refugiu budist. În timp ce unele ființe din rândul devașilor poate fi ființe de o mare autoritate morală și prestigiu și, astfel, demni de un mare respect, niciun Deva nu poate arăta cale de scăpare de saṃsāra sau controlul renașterii cuiva. Cele mai înalte onoruri sunt rezervate celor trei giuvaieruri ale lui Buddha, Dharma și Sangha. Meditația Mahayana sau Vajrayana și practicile include mai multe tipuri de a ființe, care sunt adesea numitezei, dar sunt distincte de devașii:

Tînărul scriitor a fost o revistă fondată în octombrie 1951, ca organ intern al Uniunii Scriitorilor. După consfătuirea din august 1950 cu tinerii scriitori, „Buletinul de îndrumare al Uniunii Scriitorilor” destinat cenaclurilor a fost transformat, în luna octombrie 1951, în „Tânărul Scriitor”, o revistă destinată tinerilor aflați la porțile consacrării. Deși primul an de apariție este considerat 1952, primele două numere au apărut în octombrie-decembrie 1951, sub îndrumarea poetului Ioanichie Olteanu, numerotarea în 1952 făcându-se cu începere de la numărul al treilea. Revista, la a cărei conducere a fost numit Mihu Dragomir, a fost folosită ca buletin de îndrumare și sprijin al activității cenaclurilor literare și tribună de afirmare a elevilor Școlii de Literatură și Critică Literară "Mihai Eminescu". Pe lângă revista Tânărul scriitor a funcționat un cenaclu literar, condus de poetul Florin Mugur. Revista a fost desființată în decembrie 1957, transformându-se în revista „Miorița” care, la rândul ei, s-a transformat în 1958 în revista Luceafărul. În monografia sa, Răduț Bîlbîie consideră că revista „Tînărul scriitor” a făcut parte dintr-un vast experiment eșuat, cel de formare instituționalizată a tinerilor scriitori.

Toate meciurile, exceptând finala (care a avut loc în București) s-au jucat pe teren neutru. În șaisprezecimi au participat 32 de echipe, din care făceau parte și cele din Divizia A. Dacă după 90 de minute scorul era egal se jucau două reprize de prelungiri a câte 15 minute. Dacă după prelungiri scorul era tot egal, meciul se rejuca.

Se integrează într-un ansamblu valoros, în care se remarcă o poartă cu clopotniță deasupra, ziduri laterale cu statui din piatră și un monument funerar în amintirea familiei ctitorilor. Poarta-clopotniță împreună cu zidurile laterale amintesc de intrările în mănăstirile fortificate moldovene. Statuile așezate pe coronamentul zidului de incintă reprezintă pe Iisus între cei doisprezece apostoli, în mărime naturală, și sunt unice în România. Întregul ansamblu se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . Biserica de lemn a fost construită în anul 1802 pe cheltuiala boierului Vasile Curt, stăpânul de atunci al moșiei Hilișeu. Deasupra ușii de intrare, sub o serie de sculpturi florale, se află săpat în ușorul ușii „1802, mai 21”. Conform tradiției locale, biserica ar fi fost nucleul unui schit de călugărițe, așezat în mijloc de codru. Biserica a fost completată într-o fază ulterioară cu poartă și zid de incintă, de o nouă generație din familia proprietarilor de moșie, Alecu și Ana Curt. Bătrânii satului povestesc că „Ana, soția boierului, a fost catolică și boierul a fost ortodox ...ca să nu se certe cu soția sa, a făcut clopotnița și gardul în stil catolic.” Această clopotniță este ridicată de către Ana Curt, născută Berneasa, (1832-1867), pe la 1858, odată cu monumentul funerar din incinta bisericii. Pe monumentul funerar se poate citi, pe latura de sud, următoarea dedicație: „Aleco și Anna de Curt stăpânitori din Hilișei didică acest monumânt mult jeliților ai lor copii Anna, Gheorghie, Alecsandru, Oto, Maria și Vasilie, înființat în anu 1858”. Pe fața de răsărit a monumentului sunt trei plăcuțe de marmoră scrise. Pe cea din stânga se poate citi: „Alecu Curt decedat în anul 1889, în luna iunie, binefăcătorul și stăpânitorului acestor locuri ... recunoscătoare: Didina și Eugenia”. Biserica a fost în timp înzestrată cu odoarele necesare de aceeași familie de ctitori. Pe o icoană se poate citi: „Această sfântă icoană s-a făcut de robii lui Dumnezeu Alexandru, Anica și fiul lor George, familia Curt, anul 1854 martie 11 zile”. Corpul bisericii este format din bârne de lemn încheiate în cheotori netede, bisericești. Structura de lemn stă pe o fundație de piatră care preia denivelările terenului, în partea răsăriteană soclul ridicându-se la 1,5 m. Planimetric, construcția are corpul biserici alungit, terminat spre răsărit cu un altar decroșat poligonal. Pronaosul este și el terminat poligonal, spre apus. Acoperișul are coama înaltă și poale duble la streșini, în genul bisericilor poloneze și ucrainiene, carateristică întâlnită și la bisericile de lemn din Maramureș. Streșinile sunt prelungite mult în afară, la cca 1,5 m, pentru protejarea pereților. Peste acoperișul naosului se înalță o turlă de lemn decorativă, ce duce încă o dată cu gândul la bisericile de lemn poloneze. Intrarea în biserică se face prin partea de miazăzi și este protejată de un pridvor rectangular, etajat, caracteristic bisericilor de lemn moldovenești. Pridvorul este lucrat din bârne de stejar, iar ușa de la intrare este lucrată cu barda. În pridvor, pe ușorii ușii de intrare în pronaos, se văd cinci rozete ornamentale. Tot în pridvor se văd „doi balauri” frumos sculptați. În pronaos, în partea de miazănoapte, se află mormântul ctitorului. Pronaosul este despărțit de naos printr-o serie de stâlpi de stejar. Naosul este dreptunghiular, boltit, iar ferestrele laterale sunt plasate între streșinile exterioare, la o înălțime de peste 3 m. Pereții sunt tencuiți și văruiți în interior. Altarul este despărțit de naos printr-o frumoasă catapeteasmă din lemn de tei. Piatră naturală, 7 martie 2008 „Biserica din Hilișeu unică în țară”, imagini și date

Atitudine este albumul numarul 4 al trupei românești de metal Altar. Este primul album cu versuri exclusiv in limba română. Temele abordate pe acest album sunt sociale si politice, în timp ce celelalte albume au abordat teme religioase și influențe folclorice. Deși albumul a primit critici pozitive din partea fanilor și criticilor, a iscat nemultumirea unor fani datită stilului atat de diferit fata de celelalte albume.

Ace Books este cea mai veche editură activă specializată în literatură științifico-fantastică și fantasy. Compania a fost fondată în New York City în 1952 de către Aaron A. Wyn, și a început să publice prima oară cărți western și polițiste. A publicat primul volum SF în 1953; care a fost un succes, astfel încât după câțiva ani numărul cărților SF editate le-a depășit pe cele polițiste și western. Astăzi, editura Ace publică romanele câștigătoare de la cele mai importante 93 de acordări de premii science fiction și fantasy. Edituri de literatură științifico-fantastică

Erik Gustaf Hellström () a fost un scriitor și jurnalist suedez. A scris romane de pătrunzătoare observație psihologică și socială influențate de stilul reportericesc.

Golful Fundy este cunoscut pentru mareele sale care au un nivel mare. Rivalizează cu Golful Ungava din nordul Quebecului și Estuarul Severn din Marea Britanie, are una dintre cele mai înalte culmi verticale de maree din lume. Golful Fundy este cunoscut pentru mareele sale care au un nivel ridicat. Căutarea pentru a afla unde se găsesc cele mai mari maree a dus la o rivalitate între Bazinul Minas din Golful Fundy și Bazinul Leaf din Golful Ungava. Bazinul Leaf a fost măsurat doar în ultimii ani, în timp ce sistemul Fundy a fost măsurat pentru multe decenii. Mareea de la Bazinul Leaf este mai mare, în medie, decât mareele de la Bazinul Minas, cu toate acestea, cele mai înalte culmi ale mareelor măsurate sunt la Burntcoat Head și rezultă din mareele de primăvară măsurate la punctul culminant al ciclului mareelor la fiecare 18 ani. În perioada de 12.4 ore cât durează mareele, 115 miliarde de tone de apă curg în și în afara golfului. Mareele din Golful Fundy sunt semidiurnale. Mareele semidiurnale sunt mareele care au două cote înalte și două coborâșuri în fiecare zi. Înălțimea apei care se ridică și coboară în fiecare zi în timpul acestor maree este aproximativ egală. Există aproximativ șase ore și treisprezece minute între fiecare maree înaltă sau joasă. Mai multe propuneri pentru a construi centrale mareomotrice de generare a energiei electrice au fost prezentate în ultimele decenii. Aceste propuneri au implicat în principal construirea de baraje care să fie amplasate pe un braț mai mic din golf și care să extragă energia de la apa care curge prin ele. O facilitate, (singura de acest gen care funcționează în prezent) la "Annapolis Royal Generating Station" constă într-un baraj și o centrală de 18 MW pe râul Annapolis la "Annapolis Royal", dar propunerile mai mari au fost suspendate de către o serie de factori, inclusiv probleme de mediu."Annapolis Royal Generating Station" a studiat efectele sale diverse, inclusiv o problemă de eroziune accelerată la linia țărmului pe malul istoric al orașului de la Annapolis Royal, precum și probleme cu metalele grele și creșterea înnămolirii și probleme cu contaminarea cu pesticide din amonte. Au fost, de asemenea, cazuri în care mari mamifere marine, cum ar fi balenele au rămas prinse după ce au tranzitat ecluzele în timpul mareelor de amplitudine mică. Au fost propuneri în ultimii ani pentru instalarea unor aripi subacvatice, care nu ar necesita nicio îndiguire sau blocarea unor părți ale golfului, dar ar genera energie electrică când ar fi introduse în zonele cu debitul mare al apei. Golful Fundy se află într-o vale de rift numită bazinul Fundy, când riftul a început să se separe de continentul America de Nord, activitatea vulcanică a avut loc, formând vulcani și bazalte de inundații vulcanice. Aceste inundații bazaltice s-au revărsat peste peisaj, acoperind o mare parte din sudul Nova Scoția. Secțiuni din bazaltele de inundații au fost erodate, dar formează încă o gamă de munte bazaltic cunoscut sub numele de "North Mountain".Ca urmare, o mare parte din podeaua bazinului este din bazalte "tholeiitice" care îi dau culoarea maro. Riftul a eșuat în cele din urmă deoarece Dorsala Atlantică a continuat să separe America de Nord, Europa și Africa.

Monedele euro estone au curs legal în zona euro de la data de 1 ianuarie 2011 . Adoptarea monedei euro fusese prevăzută, inițial, pentru 2007. În pofida acestei întârzieri, Estonia este prima fostă republică sovietică integrată zonei euro. Pentru anul 2011, nu a fost prevăzută emiterea de monede comemorative estone cu valoare nominală de 2€. În anul 2012 a fost emisă de Estonia o monedă comemorativă cu valoarea nominală de 2 euro, comună tuturor celorlalte țări din Zona euro, pentru a zecea aniversare a intrării în circulație a monedelor și bancnotelor euro. Site consacrat adoptării monedei euro de către Estonia Raport (iunie 2008) privitor la planul de convergență spre euro. Diferite motive în concursul pentru grafica monedelor euro estone.

Foederatus (pl. foederati) este un termen latin a cărui definiție a suferit numeroase schimbări în perioada de timp dintre Republica Romană timpurie și sfârșitul Imperiului Roman de Apus. Devreme în istoria Republicii Romane, un foederatus se identifica cu unul dintre triburile obligate prin tratat (foedus), care nu erau nici colonii romane, nici nu li se acorda cetățenie romană (CIVITAS), dar era de așteptat ca acest trib să furnizeze un contingent de bărbați gata de luptă atunci când apăreau probleme, la fel ca niște aliați. Triburile latine erau considerate aliați de sânge, dar restul erau federați sau socii.

Susann Atwell a studiat arheologia și germanistica și apoi a început să lucreze la televiziune. La postul TV, Premiere a fost moderatoare timp de patru ani, la emisiuni ca Airplay, Showbiz și Acht. Între anii 1997 - 2005 a moderat diferite emisiuni de bulevard la postul TV ProSieben. În luna iunie 2003 a apărut într-o revistă playboy germană. La fel a moderat pentru ProSieben, la acordarea premiului Oscar, Globului de aur sau de prezentare la Galas, Events, Tchibo / Gala-Kaffee, BMW, VW, McDonalds și alte concerne. Din 2009 moderază pentru postul Hessischer Rundfunk (HR). Susann Atwell este activă în ajutorul acordat femeilor cu cancer la sân.

Succes și putere, 48 de legi pentru a reuși în viață (în The 48 Laws of Power) este o carte scrisă Robert Greene și Joost Elffers, publicată pentru prima oară în SUA în 1998. A fost vândută în peste 1 milion de exemplare în întreaga lume, fiind tradusă în peste 20 limbi, printre care și în limba română, în 2007 și 2015. Este o carte ce prezintă filosofia unor gânditori precum Machiavelli, Carl von Clausewitz sau Sun Tzu.„Cele 48 de legi” au la bază istoria lumii și faptele marilor conducători care au luptat pentru cucerire și victorie. Robert Greene (născut în Los Angeles pe 14 mai 1959) este un autor american, cunoscut pentru cărțile lui despre strategie, putere și seducție. A absolvit Universitatea din Wisconsin-Madison cu o diplomă în Studii Clasice. După o carieră fără succes ca scenarist la Hollywood, în anul 1998 Greene scrie Succes și Putere, 48 de legi pentru a reuși în viață alături de Joost Elffers. Alte cărți de succes ale autorului sunt 33 strategii de război și Arta seducției.„Dacă nu avem dușmani care să ne mențină trează vigilența, tindem să lenevim. Un adversar gata de luptă ne ține „în priză”, atenți, pregătiți. Uneori este preferabil să ne folosim de dușmani ca dușmani, fără a-i transforma în prieteni sau aliați”. - Succes și putere, 48 de legi pentru a reuși în viață. „Fii tolerant față de proști. Mai degrabă gândește-te la ei ca la niște copii sau animale de casă, care nu sunt destul de importanți ca să-ți afecteze stabilitatea.” - 33 strategii de război. Cea mai mare putere pe care o poți avea în viață nu vine nici de la resursele nelimitate, nici din capacități strategice deosebite, ci din cunoașterea clară a celor din jurul tău. Capacitatea de a citi oamenii ca pe o carte..." - 33 strategii de război.„Cea mai mare greșeală în seducție este să fi prea drăguț. La început este posibil ca bunătatea ta să fie fermecătoare dar curând devine monotonă. Încerci din greu să faci pe plac și nu reușești decât să pari nesigur. În loc să copleșești ținta cu bunătatea și generozitatea ta, încearcă să induci confuzie. Copleșește-o cu atenția ta apoi schimbă direcția, fă în așa fel încât să lași impresia că nu ești interesat. Fă-o să se simtă vinovată și nesigură. Poți propune chiar și o pauză, las-o să vadă cum e fără tine, asta iți va oferi timp și spațiu pentru a pregăti următorul pas”. - Arta seducției. Oricine încearcă să fie bun tot timpul, se îndreaptă spre ruină, înconjurat fiind de mulțimea celor care nu sunt buni. Prin urmare, un principe doritor să-și păstreze puterea trebuie să învețe să nu fie bun și să facă uz de această învățătură ori să uite de ea, după cum îi dictează necesitatea. - Niccolo Machiavelli, Principele. Legea 1 Niciodată să nu-ți pui în umbră superiorul Legea 2 Nu te încrede prea mult în prieteni, învață să te folosești de dușmani Legea 4 Spune întotdeauna mai puțin decât este necesar Legea 5 Reputația contează enorm - Apără-ți-o din toate puterile Legea 6 Ieși în evidență cu orice preț Legea 7 Pune-i pe alții să muncească în locul tău, dar atribuie-ți toate meritele Legea 8 Fă oamenii să vină la tine - la nevoie, folosește o momeală Legea 9 Adjudecă-ți victoria prin fapte, niciodată prin vorbe Legea 10 Pericol de contaminare: evită-i pe cei nefericiți și ghinioniști Legea 12 Dezarmează-ți victima prin sinceritate calculată și generozitate selectivă Legea 13 Când ceri ajutorul cuiva , fă apel la interesul, niciodată la bunăvoința sau la recunoștința persoanei solicitate Legea 14 Pretinde-te prieten, dar acționează ca spion Legea 15 Zdrobește-ți dușmanul și lasă-l fără suflare Legea 16 Folosește-ți propria absență pentru a-ți spori prestigiul Legea 17 Întreține teama celorlalți prin suspans: cultivă-ți un aer de imprevizibilitate Legea 18 Nu înălța în jurul tău ziduri de cetate - izolarea este periculoasă Legea 19 Nu te avânta orbește: ai grijă să nu dai în cine nu trebuie Legea 20 Nu te angaja față de nimeni Legea 21 Fă pe prostul ca să-i prinzi pe proști - dă impresia că ești mai fraier decât fraierul tău Legea 22 Prefă-te că ai capitula - transformă slăbiciunea în putere Legea 27 Exploatează nevoia oamenilor de a crede și creează-ți o armată de adulatori Legea 29 Plănuiește totul, punct cu punct, până la capăt Legea 30 Lasă-i pe oameni să creadă că faci totul cu efort Legea 31 Nu lăsa jocul să-ți scape de sub control: determină-i pe ceilalți să joace cu cărțile pe care li le servești tu Legea 33 Descoperă punctul slab al fiecăruia Legea 34 Poartă-te regește și vei fi tratat regește Legea 35 Ai grijă să fii în locul potrivit, la momentul potrivit Legea 36 Disprețuiește lucrurile pe care nu le poți avea - cea mai bună răzbunare este să le ignori Legea 38 Gândește ca tine, dar poartă-te ca toți ceilalți Legea 39 Scoate vânatul din vizuină și adu-l în bătaia puștii Legea 40 Nu te încrede în ceea ce primești gratis Legea 41 Evită să calci pe urmele unui om mare Legea 42 Lovește păstorul și turma se va împrăștia Legea 43 Manipulează oamenii prin lucrurile la care țin și în care credLegea 44 Utilizează " efectul oglinzii" pentru a-ți dezarma și înfuria adversaul Legea 45 Afirmă sus și tare necesitatea schimbării, dar nu trece niciodată la reforme radicale bruște Legea 46 Nu da niciodată impresia că ai fi perfect Legea 47 Nu îți depăși obiectivul propus - după ce ai obținut victoria, învață să te oprești la timp