text
stringlengths 7
1.99k
|
|---|
Astfel, sistemele utilizate pentru realizarea plăților de valoare mică (în cazul comerțului cu amănuntul) pot să nu fie substituibile cu cele utilizate pentru realizarea plăților de valoare mare (în cazul comerțului en gros). |
De asemenea, este posibil să nu existe substituibilitate între plățile destinate comercianților cu amănuntul și altor furnizori de bunuri și servicii și plățile destinate persoanelor fizice sau între plățile urgente și plățile care nu sunt urgente. |
În al treilea rând, un anumit instrument de plată (sau chiar un anumit segment al instrumentului) poate constitui ca atare o piață relevantă. |
De exemplu, în decizia sa privind acordul de la Helsinki, Comisia a apreciat că piața relevantă în mod direct a fost aceea a eurocecurilor străine emise în sectorul schimburilor comerciale din Franța [4]. |
În consecință, în cazuri concrete, ar putea fi potrivit să se aprecieze că piața relevantă este cea a transferurilor transfrontaliere de credite (sau a anumitor segmente, de exemplu, transferurile transfrontaliere de credite de valoare mică). |
În afară de piața relevantă pe care băncile se află în concurență pentru dezvoltarea clientelei, va exista, de asemenea, o piață relevantă pe care sisteme diferite de transfer transfrontalier de credite, CCI și bănci vor intra în concurență pentru a oferi altor bănci diferite canale pentru gestionarea transferurilor transfrontaliere de credite. |
De exemplu, diferite bănci dintr-un stat membru dat pot intra în concurență pentru a acționa în calitate de bănci corespondente pentru bănci situate în alte state membre. |
Banca corespondentă îi va transmite băncii beneficiarului transferurile transfrontaliere de credite sosite. |
Concurența pe această piață, care are ca obiect băncile, poate, de asemenea, să fie considerată drept concurență între sisteme. |
Piața geografică rămâne în mare măsură națională, întrucât condițiile de concurență care se aplică plăților transfrontaliere diferă de la un stat membru la altul. |
Concurența între bănci pentru dezvoltarea clientelei este eficientă numai în cazul în care există o transparență a prețurilor și a condițiilor practicate în raport cu clienții. |
Concurența este mai intensă atunci când clienții vor avea posibilitatea să aleagă, cu un cost nesemnificativ, alte surse, pentru a obține serviciul dorit, de exemplu, în cazul în care anumite bănci oferă servicii de efectuare de transferuri în numele persoanelor care nu dețin conturi la respectivele bănci. |
Este posibil ca în prezent să existe un anumit grad de concurență, având ca obiect băncile, între sisteme diferite de transfer transfrontalier de credite care asigură transferuri de credite de la banca ordonatorului în țara în care este situată banca beneficiarului. |
În același timp, este posibil ca, în multe state membre, acest tip de concurență, cu care se confruntă sistemele naționale de compensație care distribuie în țara de destinație transferurile transfrontaliere de credite sosite, să fie limitat sau chiar inexistent. |
O eventuală restrângere a concurenței în cadrul unui anumit sistem va avea efecte mai puțin grave, în cazul în care respectiva restrângere este compensată prin concurența, exercitată la o scară mai largă, de către alte sisteme (concurență între sisteme) sau/și a altor instrumente. |
În schimb, atunci când această concurență mai extinsă între sisteme este slabă sau inexistentă, este deosebit de important ca potențiala concurență în cadrul sistemului să nu fie restrânsă. |
Mai mult decât atât, atunci când restricții similare (în cadrul sistemului) afectează sisteme concurente, este puțin probabil ca existența unei concurențe mai extinse între sisteme să compenseze diminuarea concurenței în cadrul sistemului. |
Problema participării la sistemele de transfer transfrontalier de credite trebuie să țină seama de aspecte ale dreptului comunitar, altele decât normele de concurență. |
În special, principiile libertății de stabilire, libertății de a presta servicii și principiul liberei circulații a capitalurilor și a plăților prevăzute de Tratatul CE și în a doua directivă bancară [5] sunt aplicabile sistemelor create pe cale legislativă sau supuse controlului autorităților publice. |
Aspectele de reglementare publică nu sunt tratate în prezentul document. |
Acordurile private între bănci, având ca scop crearea unor sisteme de transfer transfrontalier de credite sau interconectarea sistemelor existente trebuie să respecte dispozițiile articolelor 85 și 86 din Tratatul CE. |
Atunci când un sistem de transfer transfrontalier de credite constituie o "instalație esențială", el trebuie să fie deschis noilor participanți (noțiunea de participare fiind distinctă de cea de proprietate), cu condiția ca respectivii candidați să satisfacă criteriile de participare (a se vedea punctul 26). |
O instalație esențială este un serviciu sau o infrastructură în absența cărora concurenții nu pot presta servicii clienților lor [6]. |
Un sistem de transfer transfrontalier de credite este o instalație esențială atunci când accesul la piața relevantă este condiționată de participarea la serviciul respectiv. |
Altfel spus, absența accesului la sistemul respectiv reprezintă o barieră importantă la intrarea pe piață a unui nou concurent. |
Acesta ar fi cazul în care un nou concurent nu ar putea obține accesul la un alt sistem sau nu își poate crea propriul sistem pentru a intra în concurență pe piața relevantă. |
Un sistem de transfer transfrontalier de credite care constituie o instalație esențială poate impune criterii de participare în măsura în care respectivele criterii sunt justificate în mod obiectiv. |
Participarea poate fi directă sau indirectă [7], criteriile fiind diferite pentru fiecare dintre aceste forme de participare, din cauza naturii diferite a responsabilităților asumate. |
Criteriile de participare trebuie să fie stabilite în scris, să fie accesibile și nediscriminatorii. |
Ele ar putea, de exemplu, să enunțe cerințe privind situația financiară, capacitățile tehnice sau de gestiune ale membrilor sau să reclame un anumit grad de solvabilitate. |
De asemenea, poate fi impusă plata unei taxe de aderare. |
Cu toate acestea, cuantumul respectivei taxe trebuie să fie stabilit la un nivel rezonabil, pentru a nu deveni o barieră la intrare. |
În orice caz, cuantumul taxei nu trebuie să depășească o parte echitabilă din costul efectiv al investițiilor anterioare în dezvoltarea sistemului. |
Criteriile de participare nu trebuie să condiționeze participarea la sistem de acceptarea altor servicii fără legătură cu sistemul în cauză. |
Impunerea unei condiții privind un volum minim de tranzacții ar putea constitui o barieră pentru băncile de mici dimensiuni. |
Sistemele de transfer transfrontalier de credite care constituie o instalație esențială trebuie, în măsura posibilului, să permită participarea băncilor al căror volum de tranzacții este redus. |
O modalitate acceptabilă de a realiza acest lucru ar fi să se permită participarea indirectă a respectivelor bănci. |
Atunci când participarea indirectă nu este posibilă, orice cerință privind un număr minim de tranzacții trebuie să fie justificată prin motive obiective. |
Neacceptarea unui participant sau excluderea definitivă dintr-un sistem de transfer transfrontalier de credite care constituie o instalație esențială trebuie să fie însoțite de o justificare scrisă precizând motivele neacceptării sau excluderii și trebuie să facă obiectul unei proceduri independente de reexaminare. |
Un sistem care nu constituie o instalație esențială nu este obligat să fie deschis acceptării de noi membri și nici să adopte criterii de participare justificate în mod obiectiv. |
Sistemele, fie că sunt sau nu instalații esențiale, pot obține o exceptare în temeiul articolului 85 alineatul (3), în cazul în care ele interzic membrilor lor să participe la alte sisteme, pentru a asigura astfel un volum adecvat de tranzacții. |
Băncile participante la un sistem de transfer transfrontalier de credite pot să adopte standarde comune privind funcționarea respectivului sistem, natura și calitatea tranzacțiilor care urmează să fie procesate, precum și normele de securitate și de gestionare a riscurilor. |
Acordurile privind standardele de funcționare a sistemului, inclusiv cele indicate în continuare, nu intră în sfera de aplicare a articolului 85 alineatul (1): |
formatele standardizate ale mesajelor și codurile de transfer (cu toate acestea, acordurile privind hardware-ul eligibil nu sunt recomandate, cu excepția cazului în care respectivele acorduri sunt indispensabile funcționării sistemului); |
informațiile minime necesare pentru efectuarea unui transfer prin intermediul sistemului; |
acordurile privind lichidările, de exemplu, privind modalitățile de executare a lichidărilor, privind valoarea totală a acestora, precum și momentul la care o lichidare poate fi considerată definitivă. |
Acordurile privind anumite standarde, indicate în continuare, ar putea intra sub incidența articolului 85 alineatul (1). |
În acest caz, respectivele acorduri pot beneficia, în principiu, de o exceptare în temeiul articolului 85 alineatul (3), în măsura în care sunt nediscriminatorii și limitate la aspectele indispensabile perfecționării modului de funcționare a sistemului. |
norme referitoare la termenele de executare a tranzacțiilor, norme care prevăd, de exemplu, faptul că banca beneficiarului unui transfer de credite va fi creditată cu o anumită sumă într-un termen dat, în cazul în care ordinul de plată este primit până la o anumită oră (dar astfel de acorduri nu trebuie, în special, să conducă la practici concertate de fixare a datelor privind valoarea, în defavoarea clienților); |
stabilirea sumelor minime și maxime care urmează să fie procesate de un sistem. |
criterii privind acordarea stării de lichidare și gestionarea conturilor de lichidare; |
acorduri privind standardele de lichiditate (de exemplu, obligația de a constitui garanții suficiente pentru a acoperi riscurile); |
dispoziții cu privire la împărțirea pierderilor suportate în cazul neîndeplinirii obligațiilor de către un participant. |
Acordurile trebuie să se limiteze la relațiile interbancare și nu trebuie să conducă la practici concertate în defavoarea clienților. |
Costurile presupuse de crearea unui sistem de transfer transfrontalier de credite sau de funcționarea unui organism central (de exemplu, o CCI) pot fi suportate în comun de băncile participante prin aplicarea, de exemplu, a unui tarif CCI (care poate varia în funcție de volumul tranzacțiilor sau de alte criterii prestabilite) facturat băncilor participante. |
În cazul în care costurile de demarare au fost suportate de băncile participante în calitate de bănci ale beneficiarilor, ar putea fi justificată în această situație acoperirea respectivelor costuri prin prelevarea unui comision interbancar stabilit de comun acord (a se vedea mai sus). |
Modalitățile de stabilire a prețurilor interacționează la nivelul celor patru relații diferite. |
În ceea ce privește transferurile transfrontaliere de credite, este posibil ca banca ordonatorului și banca beneficiarului să nu aibă relații contractuale directe. |
În acest caz, transferul va fi efectuat prin intermediul unui lanț de bănci. |
Fiecare pereche de bănci va fi legată printr-un acord bilateral și/sau, în cadrul unui sistem, printr-un acord multilateral. |
Stabilirea prețurilor la nivel interbancar se poate produce în cadrul relației dintre băncile care alcătuiesc fiecare pereche. |
Pot fi utilizate diferite metode de stabilire a prețurilor, individual sau combinate. |
Printre aceste metode se numără stabilirea de prețuri explicite, cum ar fi comisioanele legate de tranzacție și comisioanele anuale, precum și unele prețuri mai puțin transparente, cum ar fi practicile de fixare a datelor de valoare, rate ale dobânzii anormal de mici pentru soldurile creditoare ale conturilor (și/sau anormal de mari pentru credite și solduri debitoare), precum și cursurile de schimb mai puțin avantajoase pentru clienți. |
La fel ca în alte domenii în care se exercită concurența între bănci, băncile participante nu vor putea încheia acorduri de fixare a tipului sau nivelului prețurilor percepute de la clienți. |
Cu toate acestea, legislația limitează, uneori, libertatea băncilor de a stabili prețurile, sub rezerva jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene privind aplicarea combinată a articolelor 5 alineatul (2) și 85 din tratat. |
Comisia consideră că acordurile privind comisioanele interbancare bilaterale nu intră, în mod normal, sub incidența articolului 85 alineatul (1). |
În schimb, comisioanele interbancare multilaterale reprezintă restrângeri ale concurenței și, în consecință, intră sub incidența articolului menționat anterior, întrucât restrâng în mod considerabil libertatea băncilor de a decide independent asupra propriilor politici de prețuri. |
De asemenea, restrângerile în cauză ar putea avea ca efect denaturarea comportamentului băncilor față de clienții lor. |
Orice acord sau practică concertată între bănci, care are drept obiectiv transmiterea efectului comisionului interbancar la nivelul prețurilor facturate clienților, constituie, de asemenea, o restrângerea concurenței în temeiul articolului 85 alineatul (1). |
În cazul în care concurența între sisteme este suficient de puternică, efectele unui comision interbancar asupra prețurilor facturate clienților ar putea fi reduse. |
Într-un astfel de caz, efectul restrictiv al comisionului interbancar multilateral în cadrul aceluiași sistem ar putea fi neglijabil [și, în consecință, ar putea să iasă de sub incidența articolului 85 alineatul (1)], cu condiția ca sistemele concurente să nu conțină și ele comisioane interbancare multilaterale similare. |
Atunci când concurența între sisteme este limitată sau inexistentă, se consideră, în principiu, că impunerea unui comision interbancar multilateral are un efect considerabil de restrângere a concurenței și, în consecință, intră sub incidența articolului 85 alineatul (1). |
Atunci când acordurile privind comisioanele interbancare multilaterale intră sub incidența articolului 85 alineatul (1), ele pot beneficia de o exceptare în temeiul articolului 85 alineatul (3), doar în măsura în care se dovedesc necesare pentru punerea în aplicare cu succes a anumitor forme de cooperare pozitive în sine. |
Comisia nu este în măsură să impună băncilor un acord sau altul. |
Cu toate acestea, atunci când băncile încheie acorduri privind comisioanele interbancare multilaterale, Comisia [în aplicarea criteriilor stabilite la articolul 85 alineatul (3), referitoare la obținerea unei exceptări] analizează beneficiul economic pe care respectivele acorduri își propun să îl obțină și examinează dacă clienților (fie că sunt sau nu sunt clienți ai băncilor în cauză) le revine o parte echitabilă din respectivul beneficiu, precum și dacă respectivele acorduri de stabilire a comisioanelor interbancare sunt indispensabile pentru obținerea beneficiului în cauză. |
Un transfer transfrontalier de credite, gestionat de un lanț de bănci, se poate derula după cum urmează. |
Banca ordonatorului poate ceda transferul unei prime bănci intermediare în același stat membru. |
Respectiva bancă intermediară continuă legătura transfrontalieră, cedând transferul celei de-a doua bănci intermediare (o bancă corespondentă) situate în statul membru de destinație. |
Banca corespondentă transmite transferul băncii beneficiarului. |
Această operațiune se realizează, în mod normal, printr-un sistem național de compensație, în care banca corespondentă acționează ca punct de intrare. |
O CCI poate interveni în locul primei bănci intermediare sau al băncii corespondente (sau în ambele cazuri simultan). |
Stabilirea prețurilor la nivel interbancar poate avea loc în cadrul relației dintre băncile care formează fiecare pereche din lanț. |
În exemplul dat, atât prima bancă intermediară, cât și banca corespondentă sunt, în principiu, în măsură să încheie un acord bilateral cu banca ordonatorului, respectiv cu prima bancă intermediară, cu privire la stabilirea unui preț pentru procesarea transferurilor transfrontaliere de credite. |
Astfel de acorduri bilaterale privind prețurile nu intră sub incidența articolului 85 alineatul (1). |
Dimpotrivă, în cazul în care un grup de bănci convin asupra unui comision bancar multilateral pentru a acoperi oricare dintre legături, respectivul acord ar intra sub incidența articolului 85 alineatul (1). |
Cu toate acestea, efectul restrictiv al comisionului interbancar multilateral ar putea fi neglijabil [și, în consecință, ar putea să nu intre sub incidența articolului 85 alineatul (1)], cu condiția ca sistemele concurente să nu conțină comisioane interbancare multilaterale similare. |
Ultima pereche de bănci din lanț este formată din banca corespondentă și banca beneficiarului. |
Respectivele bănci ar putea recurge la o altă bancă corespondentă națională, dar, în principiu, ambele sunt membre ale sistemului național de compensație (sau CCI) utilizat pentru distribuirea, în statul membru de destinație, a transferurilor venite din exterior. |
La acest nivel, concurența între sisteme este probabil limitată sau inexistentă, din cauza necesității de a dispune de un sistem care să poată asigura transmiterea transferului către toate băncile beneficiare potențiale din țara de destinație. |
(Bineînțeles, nu există concurență între sisteme atunci când băncile convin să utilizeze un singur sistem de gestionare a transferurilor venite din exterior). |
Comisioanele interbancare multilaterale care se aplică transferurilor transfrontaliere de credite gestionate într-un astfel de sistem ridică probleme de concurență în temeiul articolului 85 alineatul (1). |
Dubla prelevare intervine atunci când ordonatorul unui transfer transfrontalier de credite solicită dreptul de a asigura plata tuturor taxelor aferente transferului [așa-numitul transfer "OUR" [8]], dar, în ciuda instrucțiunilor sale, o bancă intermediară sau banca beneficiarului efectuează o deducere din suma transferată sau această din urmă bancă facturează beneficiarului o sumă care o depășește pe cea care ar fi fost facturată pentru un transfer intern. |
Comisia consideră că posibilitatea clienților de a efectua transferuri OUR reprezintă un beneficiu economic în sensul articolului 85 alineatul (3). |
În anumite împrejurări, acordurile de stabilire a unor comisioane interbancare multilaterale pot fi necesare pentru a evita practica dublei prelevări și pentru a le permite astfel băncilor să propună transferuri OUR (a se vedea punctul 53 și punctele următoarele). |
În aceste cazuri, se poate aplica o exceptare în temeiul articolului 85 alineatul (3). |
Comisia consideră că un comision interbancar multilateral care se aplică transferurilor transfrontaliere de credite nu este, în principiu, indispensabil pentru a le permite băncilor să ofere transferuri transfrontaliere de credite de tip SHARE sau BEN. |
În ceea ce privește transferurile SHARE, banca ordonatorului poate să factureze clienților săi un comision care să-i acopere costurile, băncile intermediare pot deduce din valoarea transferului o sumă care să le acopere propriile costuri (sau să factureze respectivele costuri băncii ordonatorului), iar banca beneficiarului poate, de asemenea, să factureze propriilor ei clienți un comision de acest tip. |
În ceea ce privește transferurile BEN, banca ordonatorului și băncile intermediare pot efectua deduceri din valoarea transferului pentru a-și acoperi propriile costuri, iar banca beneficiarului poate, la rândul său, să factureze clienților ei astfel de comisioane. |
Fiecare bancă trebuie să rămână liberă să-și aleagă tipul sau tipurile de transfer transfrontalier de credite (OUR, BEN și SHARE) pe care intenționează să le propună clienților săi [9]. |
Efectuarea unui transfer transfrontalier de credite poate necesita realizarea unor sarcini suplimentare în comparație cu transferurile interne: |