_id
stringlengths 15
24
| url
stringlengths 31
291
| title
stringlengths 1
164
| text
stringlengths 100
32.3k
|
|---|---|---|---|
20231101.ro_1125440_12 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Evangelisches%20Ratsgymnasium%20Erfurt | Evangelisches Ratsgymnasium Erfurt | Barczyk, Volker: Publikationen zum Erfurter Ratsgymnasium. în: Förderverein des Ev. Ratsgymnasiums Erfurt: Jahrbuch 1999, Erfurt 1999, und Kurze Übersicht der Geschichte des Evangelischen Ratsgymnasiums 1820-1896 în: Förderverein des Ev. Ratsgymnasiums Erfurt: Jahrbuch 2000, Erfurt 2000 |
20231101.ro_1125440_13 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Evangelisches%20Ratsgymnasium%20Erfurt | Evangelisches Ratsgymnasium Erfurt | Eifler, Gerald: Zur Geschichte des Erfurter Gymnasiums 1911-1950, hrg. von der Vereinigung ehem. Schüler und Freunde des humanistischen Gymnasiums zu Erfurt, FS-Druck Bonn 1965 |
20231101.ro_1125440_14 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Evangelisches%20Ratsgymnasium%20Erfurt | Evangelisches Ratsgymnasium Erfurt | Königliches Gymnasium zu Erfurt. Jahresberichte des Königlichen Gymnasiums zu Erfurt 1854-1913, Gerhardt & Schreiber, bzw. Bartholomäus, Erfurt, 1854-1914 |
20231101.ro_1125440_15 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Evangelisches%20Ratsgymnasium%20Erfurt | Evangelisches Ratsgymnasium Erfurt | Weiß, Ulman: Das Erfurter Evangelische Ratsgymnasium 1561-1820, Erfurt 1999, und Aus der Geschichte des Erfurter Ratsgymnasiums în: Thüringer Tageblatt, November 1991 |
20231101.ro_1125440_16 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Evangelisches%20Ratsgymnasium%20Erfurt | Evangelisches Ratsgymnasium Erfurt | Michael Friese / Karl Heinemeyer / Michael Ludscheidt (Hrsg.): 450 Jahre Ratsgymnasium Erfurt 1561–2011 (Festschrift), Evangelische Verlagsanstalt, Leipzig 2011, ISBN 978-3-374-02867-2 |
20231101.ro_1125442_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Ludmila%20Alio%C8%99ina | Ludmila Alioșina | Ludmila Alioșina (sau Alioșin; n. 27 iulie 1930, Novorosiisk, Federația Rusă - d. 16 februarie 2021) a fost o cântăreață de operă (mezzo-soprană) din Republica Moldova. |
20231101.ro_1125442_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Ludmila%20Alio%C8%99ina | Ludmila Alioșina | Și-a făcut studiile între anii 1954-1959 la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău (AMTAP, pe atunci Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu”) cu profesorii B. Miliutin, T. Gurtovoi, P. Alexeev. A urmat apoi Institutul de Limbi Străine din Stavropol. |
20231101.ro_1125442_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Ludmila%20Alio%C8%99ina | Ludmila Alioșina | Din 1957 a activat ca și coristă, apoi ca solistă la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, predând și ore de canto la Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu”. A interpretat peste 120 de roluri, printre care: |
20231101.ro_1125442_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Ludmila%20Alio%C8%99ina | Ludmila Alioșina | Din 1988 a regizat spectacole de operă pentru copii, a evoluat în concerte de cameră, recitaluri de romanțe. A fost conferențiar universitar la catedra de canto academic la AMTAP, cu titlul onorific „Maestru în arte”. |
20231101.ro_1125442_4 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Ludmila%20Alio%C8%99ina | Ludmila Alioșina | A fost premiată cu distincțiile Artistă Emerită a RSSM în 1974 și cu Artistă a Poporului din RSSM în 1980. |
20231101.ro_1125456_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Naira%20Agababean | Naira Agababean | Naira Dilanovna Agababean (n. 19 ianuarie 1951, sovhozul Biisk, regiunea Altai, Federația Rusă) este o șahistă moldoveancă de origine rusă, multiplă campioană a RSSM și Maestru internațional la șah. |
20231101.ro_1125456_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Naira%20Agababean | Naira Agababean | A studiat la Universitatea de Stat din Erevan (1973), Facultatea Matematică. Acolo obține primele succese: titlul de Campioană a Armeniei la senioare în 1970, 1971 și 1972, campioană a Azerbaijanului la senioare în 1974. În același an se transferă la Institutul de Matematică al Academiei de Științe a RSSM, se căsătorește cu șahistul Tudor Scripcenco, iar în 1976 în familia lor se naște o fetiță, viitoarea campioană mondială la șah Almira Scripcenco, stabilită în Franța. |
20231101.ro_1125456_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Naira%20Agababean | Naira Agababean | Naira participă la edițiile Spartachiadei Popoarelor URSS în anii 1971, 1975, 1979 și 1983. În 1979, evoluează în componența echipei de șah feminin a RSSM. Participă la olimpiada mondială de șah din Manila (1992), Moscova (1994) și Erevan (1996). A devenit de 8 ori campioană a RSSM, iar mai apoi a Republicii Moldova (1977, 1980, 1981, 1982, 1983, 1984, 1994, 1996). I-a fost conferit, în 1994, la Moscova, titlul de Maestru internațional în șah. Din 1992, antrenează echipa olimpică feminină a Moldovei. |
20231101.ro_1125456_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Naira%20Agababean | Naira Agababean | Este prima femeie cărei i s-a oferit titlul de Antrenor Emerit al Moldovei la Șah. Este membră a Prezidiului Federației de Șah a Moldovei. În 2002 i s-a acordat distincția de stat „Meritul Civic”. |
20231101.ro_1125459_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83%20de%20stadioane%20de%20fotbal%20din%20Suedia | Listă de stadioane de fotbal din Suedia | Stadioanele celor 60 de cluburi din primele 3 divizii (Allsvenskan, Superettan, Divizia 1 Nord și Divizia 1 Sud). |
20231101.ro_1125459_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83%20de%20stadioane%20de%20fotbal%20din%20Suedia | Listă de stadioane de fotbal din Suedia | Nu mai este luat în considerare stadionul Råsunda, deoarece acesta va fi demolat în cursul anului 2013. |
20231101.ro_1125481_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Torrey%20DeVitto | Torrey DeVitto | Torrey Joel DeVitto (n. 8 iunie 1984, Huntington, New York) este o actriță și model american. Este cunoscută datorită rolului Melissa Hastings din serialului Pretty Little Liars. |
20231101.ro_1125481_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Torrey%20DeVitto | Torrey DeVitto | Părinții ei sunt Maria și Liberty DeVitto. Tatăl ei a fost un baterist pe termen lung pentru Billy Joel. Ea are două surori, Devon și Maryelle. Sora ei, Maryelle a jucat în serialul de televiziune Endurance. Torrey Joel DeVitto a învățat la Fort Salonga Elementary School. La vârsta de șase ani, DeVitto a luat lecții de vioară, fiind în clasa a patra, Torrey a câștigat locul ei ca violonist într-o trupă de liceu. Când DeVitto avea 12 ani, ea a jucat o piesă vioară solo la nuntă a lui Christie Brinkley și lui Peter Cook. După ce a absolvit Winter Park High School, în Winter Park, Florida, ea a petrecut vara în Japonia, unde lucra ca model. |
20231101.ro_1125481_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Torrey%20DeVitto | Torrey DeVitto | Din 2007 se întâlnește cu actorul american Paul Wesley,cunoscut după rolul lui Stefan Salvatore din Jurnalele Vampirilor.Au făcut cunoștință pe platoul de filmări Killer Movie.Ei s-au căsătorit în aprilie 2011 la o ceremonie privată în New York, însă vara lui 2013 au depus actele de divorț. |
20231101.ro_1125484_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | Asediul Orléans-ului (în , în ) și eliberarea ulterioară de către trupele Ioanei d'Arc a marcat un punct de cotitură în Războiul de 100 de Ani. Eliberarea Orléans-ului a fost primul succes major al trupelor franceze după înfrângerea dezastruoasă de la Azincourt din 1415. Situația disperată a Orléans-ului, care avea o mare importanță strategică și morală pentru poporul francez, a fost salvată de apariția bruscă pe scena politică a țărăncii Ioana d'Arc în fruntea trupelor franceze, care într-un timp scurt au ridicat asediul orașului. Contemporanii cred că, Orléans-ul odată căzut, precum și încoronarea lui Henric al VI-lea, fiul regelui Henric al V-lea al Angliei, ar fi sfârșit independența Franței ca stat. |
20231101.ro_1125484_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | Conflictul dintre casele regale engleză și franceză, care în istoriografie a intrat sub numele de "Războiul de 100 de Ani", după înfrângerea grea a forțelor franceze în 1415, la bătălia de la Azincourt, creștea rapid în favoarea britanicilor. La scurt timp după această bătălie, englezii au ocupat cea mai mare din nordul Franței, precum și după termenii tratatului de pace de la Troyes din 1420, regele englez, Henric al V-lea a fost proclamat regent al tronului francez. În cadrul acordului, Henric s-a căsătorit cu fiica regelui Carol al VI-lea, iar după moartea acestuia, urma să devină rege al Franței. Delfinul Carol, fiul lui Carol al VI-lea, era lipsit de dreptul de a urma tronul francez. |
20231101.ro_1125484_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | La începutul anului 1428 în Anglia a început să crească nemulțumirea, cauzată de războiul prelungit, care a cauzat prețuri ridicate și majorări de taxe. Rezistența franceză nu a putut fi înfrântă, speranțele în victorie la Cravant și Verneuil, nu s-au justificat, în teritoriile ocupate de englezi autoritatea era una slabă, situația era agitată și la Paris, în care de curând sa produs o conspirație în favoarea lui Carol. În cele din urmă "cupa răbdării" englezilor s-a revărsat după înfrângerea de la Montargis, în 1427. Pentru încheierea timpurie a războiului era necesară cucerirea bazinului Loarei, "cheia", căreia era orașul Orléans. Parlamentul englez a aprobat planul, la începutul anului 1428 și a aprobat noi taxe, insistând, de asemenea, că în locul înfrântului de la Montargis Contele de Warwick, comandamentul să fie preluat de o persoană tânără, dar care deja era celebră pentru victoriile în Franța, Thomas Montacute. |
20231101.ro_1125484_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | Orléans era ultimul bastion al puterii regale, în nordul Franței, controlată de englezi și aliații lor burgunzi. Orașul, situat pe o arteră importanta a țării, fluviul Loira, a fost ultimul obstacol pentru britanici pentru a finaliza cucerirea totală a nordului Franței și permițând astfel avansarea în adâncul țării, deschizând drumul spre Bourges, capitala lui Carol al VII-lea. Mai la sud, francezii nu mai aveau o cetate puternică, iar în cazul victoriei britanice la Orléans, în supunerea regelui francez ar rămâne o singură provincie - Dauphiné. În aceste condiții, situația era disperată pentru Carol. |
20231101.ro_1125484_4 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | Conducerea Orléans-ului era exercitată de casa de Armagnac, care a refuzat să recunoască tratatul de pace din 1420 și îl considera rege legitim al Franței, numai pe Carol. Aceasta și mai mult înrăutățea situația pentru englezi. |
20231101.ro_1125484_5 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | Orléans a fost asediat de trupele engleze conduse de contele Thomas Montecute, în data de 12 octombrie, 1428. Tabăra britanică era situată între satele Olivé și Peuterey, în urma primei ciocniri englezii au tăiat francezilor ieșirea la malul drept al Loarei. Tot timpul până la sfârșitul asediului, sediul și cea mai mare parte a armatei engleze a ocupat așa-numitul "Munte Saint Laurent", o creastă de 1200 de metri care domina malul drept, și prezenta, prin urmare, o poziție ideală defensivă. Statul Major General al armatei engleze s-a situat în Meung. Orășenii erau gata pentru asediu și din timp s-au aprovizionat cu provizii suficiente. La scurt timp înaintea apariției inamicului, magistratura orașului a decis, ca locuitorii cetății, să facă un raid, distrugând mănăstirea și biserica Ordinului augustinian, precum și case din suburbia Pouterey, care puteau servi drept ascunziș pentru inamic. |
20231101.ro_1125484_6 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | Pe 16 octombrie a început bombardarea orașului. Nu departe de noul turn de apărare construit, englezii au stabilit un tun "imens", care trăgea cu bile de piatră cu o greutate 80 livre (aprox. 57 kg). Sa păstrat numele primei victime din rândul apărătorilor, "o femeie pe nume Belle, care a trăit alături de poterna Chenault". În plus, rezultatul primului atac a fost deteriorate și avarierea gravă a multor clădiri. |
20231101.ro_1125484_7 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | La 21 octombrie a fost atacat zidul (valul) turelei franceze. Primul atac, după o luptă aprigă a fost respins, atacatorii au pierdut 240 de ostași, în timp ce apărătorii 200. După aceasta, englezii au abandonat atacul frontal și au decis să submineze zidul care apăra turela. Această încercare a fost una de succes, apărătorii s-au retras pentru a apăra turela, dar focul de artilerie feroce a făcut apărarea fortificațiilor fără de sens. În noaptea dintre 23 spre 24 octombrie apărătorii au lăsat turela și au aruncat în aer podul. Comandantul cetății cucerite a devenit William Gladsdale. La scurt timp după luarea turelei, Montecute a fost rănit grav în față de schijele provenind de la obuzele artileriei și o săptămână mai târziu a murit. |
20231101.ro_1125484_8 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | Până la 29 decembrie, garnizoana Orléans-ului a distrus celelalte șase biserici din suburbia orașului. În ianuarie a anului următor, englezii au făcut mai multe încercări de a ataca întăririle vestice ale Orléans-ului. Pe 2 ianuarie orașul a fost alimenta, un convoi mare de alimente sosind. În timpul asediului grupurile armate deseori treceau alimente și arme în cetate, pe când orășenii nu puteau ieși în afara zidurilor, fără a risca cu viața proprie. Având în vedere importanța grădinilor și livezilor în cadrul orașului, care produce o parte importantă a necesarului de hrană pentru apărătorii cetății. |
20231101.ro_1125484_9 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | La 6 ianuarie englezii au construit "din fascine, nisip si arbori" întăriri pe insula Charlemagne și Fortul Saint-Prives pe malul de sud al Loirei, oferind astfel comunicarea între forturile Tourelle și Saint Laurent. În primele săptămâni ale lunii ianuarie, britanicii au construit, de asemenea, întăriri la nord de zidurile orașului. Orașul ulterior a fost întărit, inclusiv cu trupe aliate scoțiene, dar toate încercările de a contracara englezii nu au avut succes. La rândul său, atacurile asediatorilor la nu au avut succes importante. |
20231101.ro_1125484_10 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | La 11 februarie spionii francezi au raportat la Orléans, despre un convoi englez, care transporta butoaie cu hering. În ziua următoare, 12 februarie s-a dat o luptă în apropierea orașului Rouvray, în care francezii și aliații scoțienii a făcut un atac eșuat asupra convoiului, care a intrat în istorie ca Bătălia heringilor. Aparent, motivul pentru eșec a fost întârzierea din cauza unei abordări întârziate a francezilor care așteptau trupele contelui de Clermont, aceasta permițând inamicului să construiască un tren de apărare (Wagenburg) și să se pregătească pentru apărare. Un rol important l-a jucat lipsa de coordonare între diferitele unități. Înfrângerea a avut consecințe grave pentru apărătorii orașului, astfel moralul soldaților a căzut, și mulți comandanți împreună cu trupele sale au părăsit orașul. |
20231101.ro_1125484_11 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | Data de 17 februarie, este momentul apariției Ioanei d'Arc care împreună cu însoțitorii ei a reușit pentru să ajungă la reședința regală. După multe ezitări și obstacole Delfinul (Moștenitorul tronului Franței) Carol a decis să-i transfereze trupe, și a numit-o la comandamentul acestora. Liderii armatei franceze Étienne de Vignolles, Jean Poton de Xaintrailles și Jean de Dunois, care cu ultimele forțe luptau în Orléans, au trebuit să meargă sub comanda ei. Comandantul statului major al Ioanei a devenit Prințului de Alençon. După aceasta Ioana a plecat la Blois, punctul de adunare a armatei. Vestea că armata este condusă de "mesagerul lui Dumnezeu", a determinat o creștere morală extraordinară în armată. Soldați care și-au pierdut demult speranța, obosiți de nesfârșite înfrângeri, și-au recuperat curajul. Între timp, situația Orléans-ului era disperată, în ciuda faptului că britanicii nu puteau să înconjoare complet orașul, iar tunurile lor nu puteau penetra zidurile groase ale cetății. |
20231101.ro_1125484_12 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | Cu toate acestea, lupta dura la Orléans. Pe 27 februarie inundațiile râului au amenințat instalațiile engleze de asediu. Pentru a le salva, britanici au trebuit să lucreze toată ziua și toată noaptea. Apărătorii au continuat între timp să tragă în fortul Tourelle, ceea ce a dus la prăbușirea unui zid. |
20231101.ro_1125484_13 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | La 26 aprilie Ioana d'Arc în fruntea trupelor sale a venit în oraș. Calea trupele sale nu este cunoscut cu precizie. La 28 aprilie 1429 Ioana a sosit cu un detașament de soldați la marginea de sud a Orléans-ului. Este cunoscut faptul că Ioana a venit cu 200 de soldați în jurul orei 20:00 la 29 aprilie, însoțită fiind de Dunois și alți comandanți francezi cunoscuți. Seară a fost aleasă pentru a evita ciocnirea cu inamicul. |
20231101.ro_1125484_14 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | După eșuarea tratativelor cu William Gladsdale la Tourelle, a început pregătirea pentru scoaterea asediului. |
20231101.ro_1125484_15 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | La data de 4 mai a acut loc prima ciocnire serioasă între apărătorii orașului și englezi. În dimineața zilea, Jean de Dunois și Étienne de Vignolles au condus atacul asupra bastionul englez Saint-Loup. Acesta era bine protejat, fiind apărat de 300-400 de soldați englezi. Ioana, care a aflat despre asta mai târziu, sa alăturat atacatorilor. Pe partea franceză în bătălia au participat 1500 de soldați. Comandantul englez John Talbot a fost informat despre situație. El a încercat să-i împiedice pe francezi și a organizat o diversiune, dar aceasta acțiunea a fost oprit de contraatacul francez. Fortul a fost capturat, 140 englezi au fost uciși și 40 au fost luați prizonieri. Aflând de acest lucru, Talbot anulat atacul și a ordonat retragerea. |
20231101.ro_1125484_16 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | În zilele următoare au fost cucerite forturile Saint Augustine (6 mai) și Tourelle, după o crâncenă luptă corp la corp, în care Ioana a fost rănită la umăr (7 mai). |
20231101.ro_1125484_17 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | Ziua următoare englezii sub conducerea ducelui de Suffolk și al lui Talbot, lăsând restul forturilor, s-au format în ordine de luptă. Observând aceasta, francezii, de asemenea s-au aliniat pentru luptă. Pentru aproximativ o oră trupele au fost inactive. În ciuda exces de zel al unor comandanți, Ioana nu a permis atacul compatrioților, fiindcă în opinia ei, duminica nu era o zi potrivită pentru luptă. Iar englezii nu au mai îndrăznit să atace, părăsind câmpul de luptă. Asediul a fost ridicat. Orășenii și soldații, văzând retragerea inamicului, au jefuit și distrus întăririle englezilor. Mai târziu sub zidurile orașului s-a ținut o rugăciune ca semn de recunoștință. |
20231101.ro_1125484_18 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul%20Orl%C3%A9ans-ului | Asediul Orléans-ului | Prima victorie majoră a inspirat o mulțime de francezi, care imediat sau înrolat în rândurile armatei. În termen scurt, francezii a eliberat valea Loarei, învingând garnizoanele britanice la Jargeau, Meung-sur-Loire și Beaugency. La 18 iunie francezii au luat prin surprindere și învins avangarda engleză, care venea în ajutor. Acest lucru a dus la înfrângerea engleză în Bătălia de la Patay, unde a fost capturat comandantul britanic John Talbot. |
20231101.ro_1125493_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Milo%C5%A1%20Zeman | Miloš Zeman | Miloš Zeman (n. 28 septembrie 1944, Kolín, Protectoratul Boemiei și Moraviei, astăzi în Cehia) este un om politic ceh, fost prim-ministru al Cehiei și fost președinte al (8 martie 2013 - 8 martie 2023). |
20231101.ro_1125493_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Milo%C5%A1%20Zeman | Miloš Zeman | Între 1993-2001 a fost președintele Partidului Social-Democrat din Cehia, iar dupa 2007 co-fondator și președinte de onoare al partidului Drepturilor Civice - Zemaniștii. În 2013 Zeman a fost cel dintâi președinte al Cehiei ales prin vot direct de către popor. |
20231101.ro_1125505_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | Plateea (în greaca veche Πλάταια, Πλαταιαί), sau Plataea, a fost un oraș-stat (polis) din Grecia antică aflat în partea sud-estică a Beoției, la sud de Teba. A rămas celebră, printre altele, ca fiind locul în care s-a dat Bătălia de la Plateea din 479 î.Hr., în urma căreia o alianță a polis-urilor grecești (Sparta, Atena, Corint, Megara și altele) a învins forțele expediționare persane ale lui Xerxes I. Această victorie decisivă a grecilor a determinat sfârșitul războaielor medice. |
20231101.ro_1125505_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | În timpul primei invazii persane, dintre celelalte polisuri grecești, numai Plateea a avut curajul să trimită un contigent în sprijinul Atenei, atacată de către perși. În Bătălia de la Maraton (490 î.Hr.), alături de cei 10.000 de atenieni au luptat și 1.000 de plateeni. Temuta armată persană (care părea de neînvins) a fost atunci, pentru prima oară, învinsă în luptă de către hopliții greci. |
20231101.ro_1125505_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | Cetatea Plateea a fost distrusă în timpul războiului peloponesiac de către Teba și Sparta, în 427 î.Hr., dar a fost reconstruită în anul 386 î.Hr. |
20231101.ro_1125505_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | În secolul al VI-lea î.Hr., pentru a evita să intre sub hegemonia tebană din cadrul primei confederații beoțiene, Plateea a încercat să se alieze cu Sparta. Cu toate acestea, spartanii au refuzat această ofertă și, dorind să provoace disensiuni între confederația beoțiană și Atena, au recomandat plateenilor să se alieze cu Atena. |
20231101.ro_1125505_4 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | Acest sfat a fost acceptat și plateenii au trimis o delegație la Atena pentru tratative. Atenienii au fost de acord cu de propunerea. Atunci când, drept represalii, tebanii au trimis o armată împotriva Plateei, aceasta a fost întâmpinată de trupele ateniene. A urmat, cu intermitențe, un conflict îndelungat (519–506 î.Hr.) între confederația beoțienă și alianța ateniano-plateeană. Pentru a se evita prelungirea acestui război fratricid s-a apelat la o mediere: Corintul a acceptat această misiune. S-a ajuns astfel la un acord care, printre altele, a stabilit granița dintre cele două polisuri, Teba și Plateea. În plus, Teba s-a angajat să nu mai amenințe și alte cetăți care nu doreau să se afilieze confederației beoțiene. |
20231101.ro_1125505_5 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | Acest ajutor primit de la atenieni, datorită căruia Platea și-a menținut independența, nu a fost uitat de cetățenii plateeni. Atunci când Atena a fost în pericol de a fi invadată de perși (în timpul primei invazii persane - 490 î.Hr.), Plateea a fost singurul polis care a trimis ajutor militar Atenei, plateenii luptând alături de atenieni în bătălia de la Marathon. Sub pretextul răzbunării incendierii templului din Sardes de către trupele ateniene care participaseră la expediția făcută în Asia Mică în anul 498 î.Hr., pentru a-i ajuta pe conaționalii ionieni răsculați împotriva stăpânirii persane, Darius I (mânat atât de dorința de răzbunare, cât și de planul strategic, mai ambițios, de a supune întrega Grecie) a trimis o imensă armată și flotă împotriva polisurilor grecești care refuzau să i se supună. În fruntea armatei terestre se afla Artaphernes, nepotul lui Darius, iar flota era comandată de Datis. |
20231101.ro_1125505_6 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | În anul 490 î.Hr. armata și flota persană s-au pus în mișcare. După ce s-au îmbarcat pe corăbii în porturile de pe coasta ioniană, perșii au traversat Marea Egee în direcția insulei Eubeea și, în trecere, au cucerit insulele Naxos și Delos. Odată ajunși pe insula Eubeea, perșii au distrus cetatea Carystos, care refuzase să se predea, apoi au cucerit Eretria, abandonată de aliații săi atenieni. A fost prima etapă a răzbunării lui Darius pentru intervenția Atenei și Eretriei în revolta ioniană: Eretria a fost complet distrusă, iar populația care a mai scăpat cu viață a fost deportată tocmai în interiorul Persiei (la Arderika, în apropiere de capitala Susa). |
20231101.ro_1125505_7 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | Flota persană a navigat apoi spre sud, spre coasta peninsulei Attica, pentru a finaliza obiectivul final al campaniei: cucerirea și pedepsirea Atenei. La sfârșitul lunii august 490 î.Hr., întreaga flotă (în jur de 600 de corăbii, conform lui Herodot) a ancorat în golful de la Maraton, la circa 42 km de Atena. Pusă în fața acestui pericol iminent Atena a cerut ajutor Spartei; spartanii însă, reținuți de scrupule de natură religioasă, nu s-au pus în mișcare înainte de a fi lună nouă, adică șase zile mai târziu - când ei au ajuns la locul bătăliei, aceasta se terminase deja.. Dintre celelalte polisuri grecești, numai Plateea a avut curajul să trimită un efectiv de circa 1000 de oameni. |
20231101.ro_1125505_8 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | Unul dintre cei zece strategi ai Atenei (funcție electivă anuală), Miltiades cel Tânăr, cu autoritatea pe care i-o conferea experiența sa militară și cunoștințele sale despre componența armatei persane (el îl însoțise pe Darius I în timpul celebrei sale expediții din anul 514 î.Hr. împotriva sciților de la nord de Dunăre), l-a convins pe polemarhul Callimachus (comandantul suprem al armatei ateniene), să declanșeze neîntârziat atacul, profitând de faptul că persanii nu se așteptau la un atac iminent, ei fiind ocupați cu operațiunile de descărcare a proviziilor de pe flota care staționa în golful Maraton și cu acțiuni de recunoaștere în zonă. Miltiades i-a aranjat pe cei 9000 de atenieni și pe cei 1000 de plateeni în linie de bătaie între înălțimile de la Agriliki și Krotoni, la o bătaie de săgeată de forțele persane, apoi a declanșat atacul într-un mod oarecum atipic pentru acele vremuri: în loc să înainteze lent, pentru a ține strânsă formația de luptă (falanga), hopliții au atacat în pas alergător infanteria persană, care era cel puțin de două ori mai numeroasă.. La începutul bătăliei, perșii au reușit totuși să înainteze partea centrală a frontului, dar la cele doua aripi grecii au reușit să-i copleșească, întorcându-se apoi împotriva dusmanului învingător la centru și zdrobindu-l printr-o manevră clasică de dublă învăluire, risipind masa lipsită de coeziune a arcașilor și călăreților persani. Flota persană i-a cules pe învinși și a ridicat ancora; pierderile lor erau importante: 6400 de morți, precum și 7 corăbii arse de greci spre finalul bătăliei. Pierderile grecilor au fost surprinzător de mici: Herodot vorbește despre 192 de morți din rândurile atenienilor (printre cei căzuți în luptă numărându-se și polemarhul Callimachus) și 11 dintre aliații veniți din Plateea. Ei au fost îngropați într-un tumul comun care mai există și astăzi pe câmpia de la Maraton. |
20231101.ro_1125505_9 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | Pentru a răzbuna înfrângerea de la Maraton și eșecul primei invazii persane, Xerxes, urmașul lui Darius I a pornit împotriva Greciei în fruntea unei armate puternice (Herodot dădea fabuloasul număr de 2.641.610 de oameni, număr pe care Ctesias, care a fost medic la curtea urmașilor lui Xerxes l-a redus la 800.000 de oameni). În primăvara anului 480 î.Hr. el a traversat Hellespontul pe un pod de vase și, sprijinit de o flotă puternică, a înaintat spre Grecia centrală. Deși spartanii regelui Leonidas au rezistat eroic la Termopile, perșii au avansat în Attica cucerind și incendiind Atena. Datorită însă victoriei de la Salamina a flotei ateniene conduse de Temistocle, temându-se că grecii ar putea ataca podul de vase de peste Hellespont, blocându-i astfel trupele în Europa, Xerxes s-a retras împreună cu grosul armatei în Asia Mică, lăsând însă o armată (aproximativ o treime din întreaga forță expediționară persană) sub comanda lui Mardonius pentru a finaliza cucerirea Greciei continentale în anul următor. |
20231101.ro_1125505_10 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | În anul următor (479 î.Hr.) Mardonius și-a repliat trupele spre Teba, sperând să-i atragă pe greci într-o zonă de câmpie, favorabilă acțiunii cavaleriei persane, superioară din punct de vedere numeric celei grecești. S-a oprit pe malul nordic al râului Asopos din Beoția, în apropiere de Plateea, unde și-a fortificat tabăra așteptând atacul inamic. |
20231101.ro_1125505_11 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | Aliații greci, care reușiseră să adune o armată foarte mare (după standardele acelei epoci), erau grupați în jurul nucleului format din experimentații războinici spartani conduți de regele Pausanias; acestora li s-au alăturat 8.000 de hopliți atenieni, 600 de exilați plateeni, precum și contigentele trimise de polisurile Megara, Corint și altele. Deși era depășiți numeric, grecii au luptat cu mult curaj, iar în timpul luptei au reușit să-l omoare pe Mardonius. Moartea acestuia a precipitat deruta perșilor. Deși numărul pierderilor persane variază de la un istoric la altul, există un consens că lupta a dus la o adevărată catastrofă pentru armata persană, resturile acesteia fiind puse pe fugă. Distrugerea acestei armate, combinată cu dezastrul flotei persane în bătălia de la Mycale, care a avut loc în aceeași zi, a marcat încheierea invaziilor Imperiului Persan în Grecia continentală. După dubla victorie din bătăliile de la Plateea și Mycale aliații greci au reluat ofensiva împotriva perșilor, dar de data aceasta în insulele Mării Egee și în Asia Mică, începând astfel o nouă fază a războaielor greco-persane. |
20231101.ro_1125505_12 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | În memoria victoriei de la Plateea a fost ridicată o coloană de bronz în formă de trei șerpi încolăciți, creată din metalul armelor persane capturate; coloana a fost amplasată la templul lui Apollo din Delphi. Pe coloană erau inscripționate numele cetăților grecești care au luat parte la bătălie; printre ele figura și Plateea. |
20231101.ro_1125505_13 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | Pe fondul luptei pentru hegemonie în Grecia antică, între anii 431-404 î.Hr. a avut loc Războiul peloponesiac, care a opus Sparta (conducătoare a Ligii peloponesiace) Atenei (care se afla în fruntea Ligii de la Delos). Operațiunile militare, în care ambele tabere au utilizat toate rezervele materiale și umane de care dispuneau, s-au desfășoarat mai ales sub forma invaziilor pustiitoare ale spartanilor și aliaților acestora împotriva Atenei și a cetăților-stat care îi rămăseseră fidele. |
20231101.ro_1125505_14 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | Una dintre primele acțiuni militare din acest război a fost cea prin care Teba, aliată a Spartei, a încercat să cucerească Plateea, aliată tradițională a Atenei de peste un secol. |
20231101.ro_1125505_15 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | Conform lui Tucidide, în aprilie 431 î.Hr., unei mici armate formată din 300 de tebani i s-a permis accesul în cetatea Plateea, în timpul unei nopți furtunoase și fără lună, de către doi cetățeni plateeni de vază. Aceștia așteptaseră această forță armată tebană pentru a captura și ucide imediat conducătorii Plateei aleși în mod democratic și pentru a încheia o alianță formală cu Teba, acceptând însă practic hegemonia acesteia. Inițial cetățenii plateeni au acceptat oferta alianței cu Teba, dar au constatat repede că forța invadatoare ar putea fi copleșită din cauza numărului mic, având mai ales în vedere necunoașterea de către tebani a terenului (străduțele strâmte și întortocheate ale orașului), vremea rea și întunericul. Cetățenii înfuriați ai Plateei i-au atacat atunci pe tebani; într-unul dintre rarele cazuri din antichitate în care atât femeile, cât și sclavii au luat parte la luptă, plateenii au ucis circa 180 din cei 300 de tebani. |
20231101.ro_1125505_16 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | Teba a pregătit o nouă expediție pentru a cuceri Plateea, dar vremea nefavorabilă și inundațiile provocate de revărsarea râului râului Aesopos au întârziat reluarea ostilităților. Plateenii, pentru a preveni orice încercare a armatei tebane de a-i captura pe concetățenii lor care locuiau în afara zidurilor de apărare ale cetății, au fost de acord să îi lase în viață pe tebanii luați prizonieri în urma primei invazii a acestora. Fiecare parte a afirmat mai târziu că cealaltă a făcut un jurământ sacru de acord pe care mai apoi l-a încălcat, acest fapt înrăutățind și mai mult relațiile dintre Plateea și Teba. |
20231101.ro_1125505_17 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | Instigat de tebani, în anul 429 î.Hr. regele Archidamos al Spartei a atacat Plateea, aliat al Atenei, care împiedica legăturile directe dintre Pelopones și Beoția. Cu tot ajutorul promis, Atena, încă bântuită de marea epidemie de ciumă, nu a putut face nimic pentru plateenii asediați. Plateea a capitulat după doi ani de asediu (în 427 î.Hr.), constrânsă de terminarea proviziilor din cetate și în acest fel Liga peloponesiacă a dobândit ceea ce urmărea: controlul drumului ce lega Megara de Teba. Spartanii și aliații lor, tebanii, au ras orașul de pe fața pământului. Mulți plateeni care au supraviețuit măcelului care a urmat după predarea cetății (conform lui Tucidide spartanii au ucis peste 200 de ostași plateeni) s-au refugiat la Atena, unde au primit cetățenia. |
20231101.ro_1125505_18 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | Pacea lui Antalcidas din 386 î.Hr. (încheiată între Artaxerxes al II-lea al Persiei și Sparta, reprezentată de generalul Antalcidas) le-a permis descendenților refugiaților plateeni să-și reconstruiască cetatea. Plateea a fost însă din nou distrusă de către tebani în 373 î.Hr., locuitorii ei confruntându-se cu un nou exil la Atena. După bătălia de Chaeronea din 338 î.Hr. și reprimarea de către Alexandru cel Mare în 335 î.Hr. a revoltei tebane, Plateea a fost reconstruită. Ea nu a mai jucat însă niciun rol mai important în istoria Greciei, având aceeași soartă ca și celelalte cetăți din Beoția. |
20231101.ro_1125505_19 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Plateea | Plateea | În secolul al VI-lea d.Hr. zidurile de apărare ale orașului au fost restaurate de către împăratul Iustinian I. |
20231101.ro_1125514_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru%20Enache | Petru Enache | Petru Enache (n. 4 februarie 1934, Bozieni, județul Neamț – d. 17 august 1987) a fost un om politic comunist din România. |
20231101.ro_1125514_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru%20Enache | Petru Enache | Profesia sa de bază era strungar. A absolvit școala profesională de partid “Ștefan Gheorghiu” (1959- 1962), Facultatea de Știinte Economice din București. A devenit membru al Partidului Muncitoresc Român în 1955 și a deținut urmǎtoarele funcții de partid și de stat: prim-secretar la județul Iași în perioada 1979-1980, vice-președinte al Consiliului de Stat (1 aprilie 1980 - august 1987), membru al Comisiei pentru Agricultură, silvicultură și gospoderirea apelor a M.A.N. 1 aprilie 1980-1985, membru supleant al C.C. al P.M.R. (23 iulie 1965 – 12 august 1969); membru al C.C. al P.C.R. 22 noiembrie 1984 - august 1987. |
20231101.ro_1125514_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru%20Enache | Petru Enache | După 1990, Nicolae Stan care a fost aghiotant al lui N. Ceaușescu, general locotenent de securitate în rezervă, a relatat într-un interviu faptul că Petru Enache, secretar al CC al PCR cu probleme de propagandă, ar fi avut la o ședință o altercație violentă cu Elena Ceaușescu, „pe care a contrazis-o, i s-a opus rău de tot, cum nu se prea mai întâmplase de multe ori până atunci“. Iar „noaptea a fost găsit în baie, plin de sânge“, decedat. |
20231101.ro_1125514_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru%20Enache | Petru Enache | Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a IV-a (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei” |
20231101.ro_1125542_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Ecografie | Ecografie | Ecografia este un rezultat al dezvoltării tehnologiei sonarelor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Un dispozitiv portabil pus în contact cu pielea pacientului produce unde ultrasonore de frecvență înaltă și receptează ecourile trimise de către organele interne. Un avantaj al ecografiei constă în alternativa oferită prin eliminarea expunerii la radiațiile X, necesară în alte examene imagistice (CT, radiografie) pentru redarea imaginilor structurilor anatomice. Mai mult, echipamentul este portabil și accesibil. Un dezavantaj constă în faptul că acuratețea diagnosticului obținut prin intermediul examenului ecografic depinde foarte mult de experiența medicului practicant (competențe legate de utilizarea aparatului, precum și explorarea și interpretarea imaginilor în funcție de contextul clinic). Ecografia se recomandă, în mod special, în vizualizarea țesuturilor moi, în timp ce radiografia este mai potrivită în a evidenția structurile cu densitate crescută (ex.: oase). |
20231101.ro_1125542_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Ecografie | Ecografie | Deși a fost utilizată pentru prima dată în anii '50 ai secolului XX această metodă de obținere a imaginilor clinice s-a folosit mai ales după dezvoltarea calculatoarelor. Ecografia nu se utilizează la examinarea oaselor și plămânilor, dar se folosește foarte mult în obstetrică, unde imaginile pot fi utilizate pentru localizarea placentei și stabilirea vârstei, poziției și dezvoltării fătului. De asemenea, imaginile ecografice se folosesc și în alte domenii medicale, contribuind la stabilirea unui diagnostic rapid. |
20231101.ro_1125542_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Ecografie | Ecografie | Un display – Aceasta este partea cea mai recunoscută a oricărui ecograf. Pe măsură ce operatorul (medicul sau fizicianul medical) manipulează traductorul (vom vorbi despre asta în continuare), acesta trimite și primește date procesate de CPU și de software-ul acestuia. Aceste date sunt traduse în informații vizuale afișate pe display. Claritatea imaginilor depinde de vârsta și de rezoluția display-ului. |
20231101.ro_1125542_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Ecografie | Ecografie | Un traductor – Traductorul (sonda) reprezintă ochii și urechile ecografului. Acesta trimite unde sonore către părțile corporale studiate și primește vibrațiile reflectate. Pe măsură ce vibrațiile se deplasează în interiorul pacientului, acestea se întorc la intervale diferite, în funcție de ceea ce declanșează. Traductorul colectează aceste informații și le trimite procesorului (CPU). |
20231101.ro_1125542_4 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Ecografie | Ecografie | O unitate centrală de procesare (CPU) – CPU este un calculator care utilizează un software specializat care interpretează undele sonore ce sunt returnate traductorului. Acesta traduce datele primite într-o imagine sau într-o serie de imagini, permițând medicilor și fizicienilor să vizualizeze partea sau părțile corpului afectate. |
20231101.ro_1125542_5 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Ecografie | Ecografie | O tastatură – Deoarece ecograful are în componență un calculator, are, de asemenea, o tastatură, care este foarte asemănătoare cu cea a unui computer obișnuit. Tastatura permite operatorului să introducă informații despre pacient sau constatări specifice în timpul procedurii. |
20231101.ro_1125542_6 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Ecografie | Ecografie | Un Hard Drive Storage – La fel ca orice alt computer obișnuit, aparatul ecografic poate stoca informațiile pentru o recuperare ușoară. Informațiile pot fi stocate pe unitatea hard disc internă sau pe un CD sau pe un DVD. Informațiile pot fi, de asemenea, stocate digital și încărcate pe internet, astfel încât să poată fi accesate de oriunde există o conexiune la internet. |
20231101.ro_1125542_7 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Ecografie | Ecografie | O imprimantă – În timpul efectuării unei ecografii, operatorul poate imprima imaginile obținute pentru studii ulterioare sau pentru a le oferi pacientului. Aceasta este o practică obișnuită pentru viitorii părinți care tocmai și-au văzut copilașul în timpul ecografiei. |
20231101.ro_1125542_8 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Ecografie | Ecografie | În funcție de modelul ecografului, pot exista părți sau opțiuni suplimentare. Unele ecografe, cum ar fi cele endo-vaginale și endo-rectale, oferă imagini cu o rezoluție mai bună decât ecograful abdominal obișnuit. Deoarece pot produce o scanare foarte aproape de zona studiată, oferă rezultate mai precise. |
20231101.ro_1125560_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Atrophaneura | Atrophaneura | Atrophaneura este un gen de fluturi din familia Papilionidae a căror arie de răspândire majoră include continentul Asiatic. |
20231101.ro_1125560_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Atrophaneura | Atrophaneura | Ouăle sunt simple. Larvele sun asemănătoare cu cele ale speciilor din tribul Troidini. Sursa lor de hrană constituie speciile de Aristolochia și Thottea. Crisalidele au un aspect care le poate face să se confunde cu frunzele moarte sau cu crenguțele. Adulții se hrănesc cu nectar. |
20231101.ro_1125566_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Creatinfosfokinaz%C4%83 | Creatinfosfokinază | Creatinfosfokinaza sau creatinkinaza (notată CPK sau CK) este o enzimă ce se găsește în concentrații crescute în miocard și mușchii scheletici și, în concentrații mult mai mici, la nivelul creierului. Creatinfosfokinaza fosforilează creatina transformând-o în creatinină, această reacție implică conversia adenozintrifosfatului (ATP) în adenozindifosfat (ADP). |
20231101.ro_1125566_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Creatinfosfokinaz%C4%83 | Creatinfosfokinază | Creatinfosfokinaza are 4 izoenzime: izoenzima mitocondrială aflată în mitocondrii și izoenzimele citosolice aflate în citosol cu 3 fracțiuni: CK-MM (musculară), CK-MB (miocardică), CK-BB (cerebrală). La nivelul mușchilor scheletici se găsește aproape în exclusivitate CK-MM, în miocard CK-MM si CK–MB, iar la nivelul creierului, tractului digestiv și tractului genito-urinar predominat CK-BB. Nivelul normal de creatinkinază la persoanele sănătoase este dat aproape în totalitate de izoenzima CK-MM (musculară). Afectare creierului, mușchilor scheletici și miocardului produce creșterea nivelului izomerilor respectivi în ser, putând fi utilizat ca marker diagnostic, în special în infarctul de miocard. |
20231101.ro_1125566_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Creatinfosfokinaz%C4%83 | Creatinfosfokinază | Nivelul creatinfosfokinazei serice totale crește în afecțiuni cardiace (infarct miocardic acut la 4-6 ore de la debut, ischemie cardiacă, miocardită severă, după intervenție chirurgicală deschisă pe cord și defibrilare electrică), cerebrale (hemoragie subarahnoidiană, sindrom Reye) sau ale mușchilor scheletici (distrofie musculară Duchenne, polimiozită, dermatomiozită, traumatisme musculare, rabdomioliză în cadrul intoxicației cu cocaină; sindromul mialgie-eozinofilie, hipertermie malignă, convulsii). |
20231101.ro_1125566_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Creatinfosfokinaz%C4%83 | Creatinfosfokinază | Nivelul izoenzimei CK-BB crește în boli SNC, adenocarcinom (mai ales pulmonar și de sân), infarct pulmonar. |
20231101.ro_1125566_4 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Creatinfosfokinaz%C4%83 | Creatinfosfokinază | Nivelul izoenzimei CK-MB crește în infarct miocardic acut, anevrism cardiac operat, defibrilație cardiacă, miocardită, unele forme de cardiomiopatie, aritmii ventriculare, ischemie cardiacă. |
20231101.ro_1125566_5 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Creatinfosfokinaz%C4%83 | Creatinfosfokinază | Nivelul izoenzimei CK-MM crește în rabdomioliză, distrofie musculară, miozită, intervenții chirugicale recente, electromiografie, injecții IM, traumatisme musculare, hipertermie malignă, delirium tremens, convulsii recente, șoc, hipokalemie, hipotiroidie. |
20231101.ro_1125607_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Lilia%20Amarfi | Lilia Amarfi | Lilia Amarfi () a fost o artistă de operetă din Republica Moldova (soprană de coloratură), care a activat în Rusia. |
20231101.ro_1125607_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Lilia%20Amarfi | Lilia Amarfi | A absolvit, în 1972, cu mențiune, Institutul Unional de Artă Teatrală din Moscova, la profesorul Lev Sverdlin, împreună cu Irina Maslennikova, solistă la Teatrul Bolșoi, și concertmaistrul Irina Nikolaeva. În același an a debutat pe scena Teatrului de Operetă din Moscova, jucând în opereta Voievodul țiganilor de J. Strauss-fiul. A mai jucat rolurile: |
20231101.ro_1125607_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Lilia%20Amarfi | Lilia Amarfi | A fost cunoscută și ca interpretă a cântecelor populare românești. A avut turnee în Cehia, Germania, Ungaria, Republica Moldova etc. A primit distincția de Artistă Emerită a Federației Ruse în 1983. |
20231101.ro_1125612_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Zinaida%20Anestiadi | Zinaida Anestiadi | Zinaida Anestiadi (n. 1 septembrie 1938, Sărătenii Vechi, Telenești – d. 27 septembrie 2017, Chișinău) a fost o endocrinologă moldoveancă. |
20231101.ro_1125612_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Zinaida%20Anestiadi | Zinaida Anestiadi | A studiat la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău. După ce l-a absolvit, în 1961, se specializează în endocrinologie la Harkov, Moscova, Leningrad și Kiev. În Kiev, în anul 1981, își susține teza de doctorat cu tema Rolul factorului de vârstă în prevalarea Diabetului zaharat și influența lui asupra regresului procesului patologic, devenind astfel doctor habilitat în științe medicale. |
20231101.ro_1125612_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Zinaida%20Anestiadi | Zinaida Anestiadi | A lucrat ca medic endocrinolog la Spitalul Clinic Republican. În 1964 a fost numită șef de secție pe Secția endocrinologie, inaugurată în același an din ordinul Ministerului Sănătății. Din 1974 este președinte a Societății Științifice Republicane a Endocrinologilor și specialist principal endocrinolog al Ministerului Sănătății. Din 1978 este șef catedră endocrinologie la Universitatea de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu, iar din 1984 profesor universitar. În 2009 a fost fondată Clinica de Endocrinologie din Moldova, condusă de Zinaida Anestiadi. |
20231101.ro_1125612_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Zinaida%20Anestiadi | Zinaida Anestiadi | Anestiadi a promovat și argumentat metoda de tratament combinat cu iod radioactiv și mercazolilă a bolnavilor cu gușă toxică difuză. A elaborat o metodă nouă pentru diagnosticarea diabetului zaharat. Printre studiile publicate de ea se numără: |
20231101.ro_1125612_4 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Zinaida%20Anestiadi | Zinaida Anestiadi | Este membru al Academiei de Științe Medicale din New York din 1994, președinte al Societății Endocrinologilor din Republica Moldova, membru al prezidiului Societății Endocrinologilor din Rusia (începând cu anul 1992). A participat la numeroase reuniuni științifice internaționale de specialitate (Moscova, Leningrad, București, Brașov etc.) |
20231101.ro_1125612_5 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Zinaida%20Anestiadi | Zinaida Anestiadi | În 1956 s-a căsătorit cu medicul Vasile Anestiadi, doctor habilitat în științe medicale, care a fondat, în 1991, Centrul științific de patobiologie și patologie al A.Ș.M. Fiul lor, Vasile junior, este și el doctor în medicină. |
20231101.ro_1125620_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Raton | Raton | Ratonul sau ursul spălător (Procyon lotor) este un mamifer omnivor aparținând familiei Procyonidae. Este un animal originar din America de Nord, dar în secolul XX a fost introdus și în Europa, în crescătoriile pentru blană, iar din ferme s-au răspândit și în sălbăticie; acest lucru s-a întâmplat mai ales în țări precum Germania. De asemenea, a fost introdus și în Asia find întâlnit în zona munților Caucaz. Ratonii trăiesc și în comunitățile umane, fiind foarte des întâlniți în localitățile din SUA, Canada și America Centrală. În sălbăticie ratonii obișnuiesc să trăiască în grupuri mici. |
20231101.ro_1125620_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Raton | Raton | Ratonul este cea mai mare specie din familia procionidelor, având lungimea corpului între 40 și 70 cm și greutatea de la 5 până la 26 kg. Aceste mamifere sunt cunoscute pentru inteligența lor, studiile demonstrând că sunt capabile să țină minte modul de rezolvare a unor sarcini cel puțin trei ani de zile. Sunt de obicei animale nocturne și omnivore, hrana lor fiind formată din circa 40 % nevertebrate, 33 % plante și 27 % vertebrate. |
20231101.ro_1125620_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Raton | Raton | Ratonii sunt folosiți uneori și ca animale de companie. Deși viața lor în captivitate poate să dureze peste 20 de ani, în sălbăticie trăiesc doar între 1,8 și 3,1 ani. Această specie este asemănătoare cu câinele enot, dar nu este înrudită cu acesta. |
20231101.ro_1125623_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Injec%C8%9Bie%20%28medicin%C4%83%29 | Injecție (medicină) | Injecția este procedeul de introducere a substanțelor lichide în organism prin perforarea țesuturilor cu ajutorul unei seringi. |
20231101.ro_1125626_0 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Laocoon%20%C8%99i%20fiii%20s%C4%83i | Laocoon și fiii săi | Laocoon și fiii săi este un grup statuar grec, aparținând perioadei elenistice, mai precis secolului I î.Hr. Are o înălțime de 2,42 m și este executat din marmură albă. Se găsește la Muzeul Pio Clementin care aparține de Muzeele Vaticane din Roma. |
20231101.ro_1125626_1 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Laocoon%20%C8%99i%20fiii%20s%C4%83i | Laocoon și fiii săi | Grupul statuar reflectă moartea preotului troian Laocoon, care a fost pedepsit de zei să fie strangulat de șerpii marini împreună cu cei doi fii ai săi. Lucrarea a fost realizată de Hagesandros, Polydoros și Athanadoros, sculptori aparținând școlii de pe insula Rodos. |
20231101.ro_1125626_2 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Laocoon%20%C8%99i%20fiii%20s%C4%83i | Laocoon și fiii săi | Inițial, grupul statuar fusese cunoscut în descrierile antice, dar se credea pierdut. A fost descoperit la data de 14 ianuarie 1506 într-o podgorie apropiată de bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, teren al cărui proprietar era Felice de Fredis și care se găsea pe colina romană Esquiliae. Pe acest teren fuseseră clădite Domus Aurea (domul de aur) al lui Nero și palatul împăratului Titus. Papa Iulius al II-lea a trimis arhitectul Giuliano da Sangallo, care, împreună cu Michelangelo, a identificat sculptura ca fiind identică cu cea descrisă de autorul roman Plinius cel Bătrân în lucrarea sa enciclopedică Naturalis Historia. |
20231101.ro_1125626_3 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Laocoon%20%C8%99i%20fiii%20s%C4%83i | Laocoon și fiii săi | Plinius cel Bătrân a scris unele comentarii pline de laudă despre opera pe care o văzuse în palatul împăratului Titus, în jurul anului 70 e.n.: |
20231101.ro_1125626_4 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Laocoon%20%C8%99i%20fiii%20s%C4%83i | Laocoon și fiii săi | Când a fost descoperit, grupului statuar îi lipseau unele părți componente precum: brațele drepte ale lui Laocoon și al unuia dintre fiii săi, mâna dreaptă a celuilalt fiu și părți ale șerpilor marini. Despre starea sculpturii la data la care a fost descoperită se păstrează copii gravate de către Giovanni Antonio da Brescia, una fiind păstrată acum în Düsseldorf, Germania. |
20231101.ro_1125626_5 | https://ro.wikipedia.org/wiki/Laocoon%20%C8%99i%20fiii%20s%C4%83i | Laocoon și fiii săi | După ce s-a hotărât restaurarea grupului statuar, au existat controverse despre cum ar trebui să se refacă brațul lui Laocoon. Michelangelo a propus să se refacă brațul în poziție flectată. Artistul a realizat brațul flectat pe care însă nu l-a atașat niciodată grupului statuar, dar el este expus alături de lucrare. Pictorul Amico Aspertini a realizat, de asemenea, un desen în care mâna refăcută era tot în poziție flectată. În anul 1525, Baccio Bandinelli a realizat o copie a întregii lucrări, care se găsește la Florența în Galleria degli Uffizi. Atât Michelangelo cât și Sangallo l-au sfătuit pe Papa Iulius al II-lea să achiziționeze sculptura. Papa a și cumpărat lucrarea, după multe negocieri, cu impresionanta sumă de 600 de ducați. În 1509 Papa Iulius al II-lea a poruncit mutarea sculpturii la Vatican, alături de alte două sculpturi: Apolo din Belvedere și Venus Felix, pe care le-a amplasat în niște nișe ale curții interioare Octogonale Belvedere care aparține de Muzeele Vaticanului. Regele Francisc I al Franței a obținut permisiunea de la papă să realizeze șabloane după sculptură; pentru aceasta a fost trimis și însărcinat Francesco Primaticcio în anul 1540. Aceste șabloane au servit la realizarea unei statui din bronz care a fost instalantă în fața Palatului Fontainebleau. |